The feeling of nothing

Romana oral. Engleza oral. Romana scris. Astea-s taiate de pe lista, au trecut.
Urmeaza buba. Matematica. Doamne-ajuta! Apoi biologie. Si ne relaxam cu o educatie fizica pe urma. Si apoi bem. De fericire sau de tristete, dupa caz. Urmam ulterior chemarea marii. Poate si pe cea a muntelui. Si iaca-ta cum va trece vara.
Aici voiam sa ajung, la cuvantul VARA. Tocmai am fost sa duc gunoiul la ghena. Mi-am dat seama ca e vara. O data, era foarte cald. N-a fost greu de observat asta, mai ales ca erau 2 sobolani morti in putreziciune acolo si miroseau de-ti mutau nasul...si, desigur, temperatura. Ori am nimerit eu exact gaura aceea nenorocita, in continua expansiune, din stratul de O3, pe unde intra soarele, ori e intr-adevar cald in tara asta. La Cluj a fost totusi ok, cu tot cu temperaturile ridicate, am avut parte si de ploaie din belsug, doar nu degeaba a cazut acoperisul de la Iulius Mall acum doua saptamani si doar nu degeaba se infunda canalele noastre dragi si se inunda strazile. Oricum, mai bine vezi tot o apa si-un pamant, e mai estetic, decat sa vezi tot o groapa si-un sant. Pacat de peisaj ca e cam bacovian...si pacat si de moral, ca te ia cu depresie, spleen, noia si alte sentimente simboliste...Ideea e ca nu doar temperatura e de vina, ci si ideea ca NU AI VOIE sa faci ceva ca sa te racoresti. Ok, pot sa beau un ice tea, un suc, o bere, apa si alte cele. Dar un strand, o piscina, o plaja - din parti. Vad lume razand cu gura pana la urechi pe strada. Vad oameni fericiti ca e vara, ca au concediu/vacanta/zile libere. Nu am nicio treaba cu asta, stiu ca eu sunt in bac si mai am inca o saptamana de stat pe tusa. Ideea frustranta e alta. Oare peste o saptamana, la ora asta, cand va fi totul gata, si matematica, si biologia, si educatia fizica, si corectarea tuturor lucrarilor, si afisarea rezultatelor, si depunerea contestatiilor...oare se va schimba ceva? Incep sa cred ca nu ma mai bucur pe deplin de unele lucruri. Mai demult ma bucuram din orice. Acum nimic nu ma mai multumeste. Tin minte cat de fericita eram cand imi cumparam pantofi noi. Sau o pereche de blugi. Sau orice alt articol vestimentar. Sau cand imi faceam manichiura. Sau orice altceva ce nu ti se intampla zilnic si te face, in mod normal, sa te simti fericit. La mine nu mai are efect nimic. Se prea poate sa fie abundenta de haine pe care le detine dulapul meu si sesiunele prea dese de shopping. Dar eu cred ca e altceva. Cred ca e starea aia cand ti se pare ca totul se repeta si nimic nu e nou.
Oricum, legat de bac...da, astept sa treaca. Asta chiar e un lucru ce ti se intampla one in a lifetime. Sper. Saptamana viitoare am sa fiu cu siguranta una din doua: fericita sau nefericita.
Let`s hope for the best.

Varsta "???"

-De ce se invarte roata?
-Copilul asta ma innebuneste...
-Lasa-l, e la varsta intrebarilor...ai sa vezi ca-i trece.

Exista "varsta intrebarilor"? Eu cred ca exista omul intrebarilor, mai degraba. Pe unii nu-i macina nici cand sunt cat un shnitzel de ce iarba-i verde si de ce ninge iarna si nu vara. Altii, in schimb, se intreaba in fiecare secunda cate ceva. Desigur, orice copil are varsta lui tembela cand parca singurul sau scop e sa te enerveze, dar faza asta cu adresatul a o mie de intrebari despre varii teme mi se pare sanatoasa, si mai ales un bun semn ca micutul e interesat si deloc blazat. Discutia de mai sus se purta in troleu intre 3 persoane, 2 femei trecute de 50 ani, cel putin una bunica, si nepotul acesteia.
Ma distreaza cum fiecare om trece o varsta. Si maica-mea imi vorbea ce dificila am fost cand am trecut prin "varsta intrebarilor". Cred ca se refera la varsta incapacitatii EI de a da raspunsuri, pt ca intrebarile au ramas a fel de multe, poate doar obiectul lor s-a schimbat. Stiu sigur ca am intrebat-o de ce frunza e verde cand eram mica. Aveam o frunza mare de ficus in mana, proaspat rupta de pe planta omonima, si voiam sa stiu de ce e verde. Nici vorba de clorofila, de celule fotosintetizatoare, de pigmenti clorofilieni...m-a expediat rapid, varsta intrebarilor trebuie tratata cu...rabdare. Ca trece. Exact cum zicea doamna nr 2 din troleu.

Intre timp eu rasfoiam Elle. A aparut de 3 zile. Mi-am promis ca mi-l cumpar abia dupa bac. Pe naiba. L-am luat azi, pana saptamana viitoare pun pariu ca se termina si am sa ma crizez daca nu-l mai gasesc la chioscuri. Are multe articole interesante, just as usual. Unul se numeste "Blogaresc, deci exist" M-am INTREBAT - si nu, nu pt ca sunt la varsta intrebarilor, ci pt ca sunt omul intrebarilor - daca asa o fi. La mine, personal, poate se aplica si nu-mi dau seama. Nu sunt foarte constanta in a publica pe blog. Nu e o "meserie", nu e un must-do cotidian, nu e o pasiune. It simply happens, cand se-ntampla...E cam narcisisto-mercantil sa scrii zilnic, chiar daca ideile iti vin doar de Pasti si de Craciun, si atunci cu chiu, cu vai...E nasol sa scrii pt ca e trendy si pt ca toti smecherii au blog. Un blog, in primul rand, e gratis. Nu dovedesti nimic din punct de vedere socio-economic prin faptul ca ai un blog. Toti are blog :p si Vanghelie... Apoi, nu te propulseaza in niciun top, nici mai destept nu devii, nici mai popular, nici mai respectat, nici mai nicicum. Cu toate astea apreciez mult de tot oamenii care scriu despre CEVA pe blog-ul lor. Eu scriu despre nimic si asta incepe sa ma irite. Nu cred ca am un fir rosu. Coerenta poate am, dar locala. Coerent e textul, nu blog-ul. Post-ul curent e coerent, nu blog-ul per ansamblu. Azi vorbesc despre asta, maine ailalta, tot asa...Un mozaic.
I have to work on this...

Eram pe o terasa, in centru, ma uitam la meci cu stimabilul meu iubit. In stanga noastra, o masa cu niscaiva arabi. O femeie ingrozitor de expresiva, cu un val alb infasurat pe dupa cap, posesoare a doi ochi superbi, incepe sa vorbeasca. Mi s-a parut sa vorbea foarte frumos. Constat cu stupoare ce frumoasa e limba araba. Si impartasesc aceasta observatie companionului meu. Exceptand privirea de genul "ma leshi?", mi se zice politicos ca "poate tie iti place, dar sa auzi numai asta in jurul tau, ai tampi, e o limba groaznic de enervanta." Incepe meciul, eu imi mut capul din stanga in dreapta ca un pendul, ca sa ocolesc capul celui care imi sta in fata, incep sa casc, meciul nu era dintre cele mai interesante. Ma uit dupa un avion care decoleaza. Constat fericita ce vara frumoasa tocmai a inceput, niciun nor, o adiere usoara de vant de iunie, aerul racoros dupa o zi caniculara...

asdfghjkl;[poiuytrsdvbnm,pgfvbgnmwertyukl imi intrerupe contemplarea. Incepe companionul domnisoarei frumoase de la masa din stanga a grai. Si da-i, frate, cu salamalecu si cu manca-ti-as gura cate si mai cate...si mai vine unul. Si inca unul. Si incep a complota la te-miri-ce actiune terorista in limba lor alambicata. Cred ca vocea fetei fu de vina initial. Sau ochii. Femeile sunt subiective la fazele astea. Vad o tipa frumoasa, automat mai are ceva bun. Sau, din contra, are ceva rau, daca te apuca invidia. De obicei cand vezi o tipa frumoasa, de invidie zici "Mmm...e draguta, ce sa zic..." Daca nu esti invidioasa, spui clar "e frumoasa", nu "draguta", nu "cool", nu altfel...Dar cum la femei invidia e cucoana mare, rar se intampla sa recunoastem ca o femeie e frumoasa. Cel putin nu mai frumoasa decat noi, that`s for sure.
Revin la meci. Incepe repriza a doua. Nimic palpitant. Italienii si spaniolii mi s-au parut niste oameni tare nefericiti, in crasa pana de idei timp de 90 de minute. Plus prelungiri. Dupa astea 90 de minute, in mod absolut normal, dat fiind faptul ca erau sferturile, se trece la cele doua reprize a cate 15 minute de joc. Stupefiata din cale-afara il aud pe al meu domn ca spune "Hai sa mergem". M-am uitat putin chioras si am incercat sa-l descos, sa il conving sa mai ramanem. Dar nicio sansa. Am plecat. Ridicandu-ma, am vazut terasa PLINA cu oameni care se saluta cu Salamalecu. Cred ca noi eram o mica pata alba din peisaj, niste outsideri, exceptand chelneritele. Si tin sa reliefez faptul ca ne aflam in centrul Clujului, pe Eroilor, seara, la fotbal (si numai al de sus stie cat adora romanul fotbalul), si juca Italia, fosta adversara de-a noastra din grupa C...Allah sa ma ierte daca mai inteleg.
Pun pariu ca decizia de a pleca s- datorat background-ului sonor pe care il aveam pe terasa, nicidecum interesului scazut pt meci.
Multiculturalism. Toleranta. Interrelationare cu toate etniile,rasele,natiile. Perfect de acord, atata timp cat nu incearca sa-si impuna limba in tara mea.
Englezii, mai in gluma, mai in serios, isi numesc capitala Londonistan...

La sfarsit de articol, iar ma incearca intrebari de genul "cum sa termin?", "care e morala la tot ce am zis?", "daca se simte cineva ultragiat?"...da` stiti ce? Fiecare sa fie sanatos pe limba lui, fie ca intrebarile sa ne populeze creierul si la varsta senectutii, si daca cumva va trece vreodata prin minte ca intrebarile au o varsta - sau ca varsta are intrebarile ei specifice, sa fie clar...there`s no such thing. Blaga zicea ca omul este un orizont saturat de mistere. Cata viata, atata curiozitate, ca sa modific putin sintagma camilpetresciana "cata luciditate, atata drama..."

PS-Fratilor, beti multe lichide. Azi am bagat cel putin 3 l de lichide, si ziua nu e gata.

PPS-Germania-Turcia azi. Mai sunt doar cateva meciuri la Euro2008, nu ratati. Chiar si eu las Elle-ul pt Euro in seara asta. :)

Grow the fuck up

'Grow the fuck up'.
Asa s-a incheiat ultima intalnire cu un bun amic de-al meu. Vorbeam nu demult despre planul meu de a ma de-maturiza. Am renuntat. E oarecum greu sa imi propun asta dupa ce atata timp am incercat sa esafodez ceva in sens contrar. Plus ca oscilatia nu e cel mai sanatos lucru, desi ne sta tuturor in fire, cu precadere la varsta asta tanara.
Am fost sa donez sange. A fost o consecinta a faptului ca am dat frau liber constiintei civice. Si a faptului ca I was in a slight shortage of money si mi-am facut abonament gratuit. Sangele meu e tanar, e bun, e A(II),RH pozitiv, sanatos, tot ce si-ar putea dori un eventual transfuzat.
Am lesinat dupa. Demult nu mai lesinasesm. Si mai ales, niciodata asa teatral. M-a deranjat putin faptul ca vorbeam cu cineva si mi s-au infundat urechile in timp ce faceam asta, apoi pierederea echilibrului, fragilizarea genunchilor, stelutele verzi din fata ochilor mei palizi, si mai ales frisoanele. Ce e de punctat aici. E extrem de enervant cum unii oameni isi refuza momentele de slabiciune, refuzand efectiv sa recunoasca faptul ca "nu sunt ok". Au venit niste doamne la mine, mi-au dat calciu, vazandu-ma palida like hell, m-au intins pe o canapea, dar eu refuzam sa renunt la statutul meu de erou salvator de vieti prin caritabilul gest al donarii de sange, continuam sa spun ca n-am nici pe dracu`. M-am ridicat cu mult elan, zambetul pe buze, spatele drept si am luat-o spre iesire. Acolo m-am intalnit cu o alta tanti si in timp ce ea ma intreba daca sunt ok, iar eu o vrajeam despre alte subiecte, in eroica mea incercare de a parea catusi de putin afectata de donare, si in final am lesinat teatral, cum numai in filme vezi.
M-am ridicat dupa vreun minut, erau ceva oameni in jurul meu, Robert era si el pe drum, m-a racolat cu buze si fata mov cadaveric, si ziua a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Desigur, from the inside, venea din cand in cand o tenta de un nou lesin, frisoanele au ramas constante, iar corpul meu era mai plutitor ca niciodata. A doua zi la biblioteca am simtit ca nu am aer, urmatoarea zi am lesinat in troleu, apoi iar la biblioteca am adormit...zile de cosmar. Acum sunt la tratament cu vitamine, incerc sa am grija de mine, dupa bac vreau sa mai fac putin sport, sa ma oxigenez...Sanatatea ca sanatatea, dar cred ca e mai mult o matter of attitude and pride.
M-am considerat mereu o persoana sanatoasa. Sport, vegetarianism, apa multa, nopti dormite mai mult sau mai putin, dar niciodata pierdute vitejeste prin cluburi si alte locatii dubase. Cert e ca intriga provocata de donarea de sange e o acumulare de muuuult mai multe evenimente carora nu le-am acordat prea multa importanta. Metaphorically speaking, aici se vorbeste despre efemeritatea fiintei umane, pt cei care inca citesc acest post lung si poate se intreaba "ok, da` ce vrea sa zica?". Sentimentul ca treburile nu stau intotdeauna cum iti doresti e enervant al naibii. Si provoaca si mai multa indarjire sa faci chestii nesanatoase. Ma rog, asta se aplica in cazul unui om incapatanat ca mine...

Azi a inceput bacul si pt mine. Proba orala la limba si literatura romana. Multe comentarii despre faptul ca variantele de anul asta sunt texte non-literare, care nu au nicio legatura cu literatura romana, brisca mea, tot tacamul. Intotdeauna exista o parte vatamata, viciata si o alta privilegiata. Ideea este ca limba romana e tot limba romana, indiferent ce bilet extragi, si cerintele sunt tot cam aceleasi pt tot omul. Citeam acum 5 minute un blog si am incercat sa empatizez. E vorba despre un coleg despre care nici dreaqu` nu credea ca va lua sub 10 si totusi...shit happened. "Tot prostul ia 10 la romana, oral." No way. La romana oral iau 10 ori cei care stiu, ori cei care vrajesc bine si se supun conventiilor, ori cei care au bulan, ori cei care cotizeaza, ori cei care combina strategiile de mai sus in varii feluri. Eu, spre exemplu, stiu. Si azi am avut si bulan. Dar se poate si sa stii si sa nu ai bulan. Cazul colegului mai devreme mentionat. Chestia nasoala nu e nici pe departe nota. E CEEA CE CRED ALTII despre tine. Manca-tzi-ash, a luat ala 9.50....iti dai seama, fraEru`? Pai stai, fratzika...te-ai gandit vreo clipa ca poate tanti din comisie tocmai trece o perioada nefasta a lunii - sau si mai grav, a vietii...- si are chef sa nu ii placa ce spui? Sau te-a luat cu emotie momentul si n-ai fost in stare sa-ti exprimi clar ideea, asta e....nu deducem de aici ca, hopa....esti prost! Se intampla, life goes on.
A-propos de parti vatamate, la mate acea parte sunt eu.

Gata cu povestile despre bac, abia a inceput si deja vorbesc despre el, desi intentionam sa-l las sa curga in voie si sa vorbesc abia dupa ce va fi trecut despre aceasta treapta spre maturizare. Heeeeeei, cred ca mai degraba acest examen ar trebui sa ne invete sa ne de-maturizam. Adolescentii de azi sunt al naibii de maturi. Look around. Toti colegii/prietenii mei vorbesc pe blogurile lor despre problemele SOCIETATII (cade tavanul la Iulius, canalizarea din CJ sucks, politicienii sunt de rahat, alegerile au fost fr audate, grevele continua in aviatia din Japonia, donat sange, viata-i greu s.a.m.d.). Da` stai fratzika, despre tine de ce nu scrii? Vezi? Deja crezi ca esti trecut de vreme, ca SOCIETATEA e mai importanta decat viata ta, are o pondere mai mare pt ca deh....vizeaza o lume intreaga. Ne raportam constant la altii. Ziceam de bac. Mie mi s-ar fi rupt daca n-as fi luat 10 si daca as fi luat 9.50. As fi stiut ca stiinta mea in legatura cu literatura nu ar fi fost alterata, dar orgoliul...pfaaaaaai...cel mai probabil as fi avut o cadere brutala de moral tocmai pt ca "tot prostul ia 10 la oral". Stai mai, ia tot prostul si eu nu? Cum vine asta? Eh...Bacul, liceul in general, ar trebui sa invete adolescentul sa mai fie putin copil. Fara puerilisme si siropuri, just live the present moment. Whatta beautiful cliche...

Bai, stii ce? M-a intrebat cineva cine e cel mai mare dusman al meu? Am zis Timpul. Curgerea lui e ireversibila si adesea dureroasa. Ma leshi? Sigur ca time is money si daca il pierzi pe timp, pierzi bani. Dar eu sunt tanara, nu se pune asa problema inca. Mi-am dat seama cat de mult ma irita monotonia. Al naibii de mult. Cred totusi ca inevitabil incepi sa te obisnuiesti cu unele chestii si le integrezi in rutina zilnica fara sa zici "mac!" pt ca asa sta treaba cu viata asta. Dar sa-ti zic ce ma deranjeaza inca si mai tare decat asta. Faptul ca un om se poate plictisi cu mine. Cred ca ideea asta o suport si mai putin decat faptul ca eu personal ma plictisesc. "Ma plictisesc cu tine" e un alt fel de a spune "you`re not good enough for me". Si asta e o dovada a faptului ca un pic am crescut. Egoismul s-a transformat in altruism, cred. Ma tot gandeam daca nu cumva eu primesc prea mult si nu ofer nimic. Nu e normal sa ma intreb asta, ar trebui sa primesc fara sa ma plang de asta - ar fi si culmea! - si fara sa imi fac griji ca poate dau mai putin. Da, da, vorbim de relatia dintre un barbat si o femeie, sa fiu mai precisa.
Ma deranjeaza cand simt ca cel de langa mine nu are nimic de invatat de la mine si imi doresc sa avansez relatia la un alt nivel. Foarte periculos. De cele mai multe ori se da gres la faza asta. Ah, a-propos de gres...vazut-ati meciuri de la Euro? No comment la meciurile Romaniei, mai ales la ultimul. Execrabil, parerea mea, dar sa nu comentam mai mult. Maine e Germania-Turcia. As vrea sa tin cu turcii, ca sunt ambitiosi, dar imi place mai mult spiritul german :) Prietenii stiu de ce.
Chestia asta cu "let`s take things to another level" e un fel de a spune "let`s die slowly". Dintotdeauan am avut in mine elanul asta inexplicabil spre a face lucrurile mai bine, spre a aprofunda. Dar aici a aprofunda e de cele mai multe ori sinonim cu a involua. Si nu fugim de responsabilitate :)) Dar cu cat ai o relatie mai sanatoasa, cu atat te macina mai putin problemele existentiale. Which is good. Cu greu m-am stapanit sa nu deschid subiectul acesta mlastinos. Te mananca fundul sa stii daca e fericit cu tine, daca nu se plictiseste cu tine, cum te vede el, cum ar vrea sa fii, ce nu e ok, ce sa imbunatatesti, chestii de-astea super-lame pt un barbat, dar esentiale pt o femeie. Intr-o dimineata am intrebat "la ce te gandesti?". In secunda nr 2 mi-am dat seama de stupiditatea situatiei. La ce te poti gandi? La nimic sau la prea multe ca sa le pui in cuvinte...oricum, mi se parea extrem de important sa imi spuna, desi eram constienta ca probabilitatea sa fie sincer e la fel de mare ca si probabilitatea de a castiga Romania Mondialul de peste 2 ani.
Cred ca sa iubesti e sa vrei sa pui toate intrebarile stupide ale lumii, sa te abtii, dar daca totusi le pui, oricare ar fi sau n-ar fi raspunsul, totul sa ramana la fel de frumos. Tocmai de asta things have to stick to the way they are now. Let`s forget about taking things to the next level. Just enjoy them fully the way they are now.

Am zis de amicul meu la inceput, cel cu care am avut o discutie aprinsa. Ne-am certat pt ca l-am facut imatur si i-am criticat atitudinea fata de lume, fata de familie - a lui, desigur, fata de el insusi, prieteni, viata. Foarte aiurea despartirea, intr-un gang, cu priviri taioase, cu vorbe grele, eu nervoasa, el fara cuvinte, eu aproape urlam si il bombardam cu critici... am vorbit acum cateva zile, mi-a urat succes la bac, voia sa ma scoata din biblioteca o jumate de ora, sa stam la un suc, sa blah-blah. Da, l-am judecat. Pe drept sau pe nedrept, irelevant...cred ca judecata e o treaba sanatoasa, it makes you feel alive... Plus ca nonconformismele when it comes to family matters nu sunt tocmai un domeniu pe care sa il gust din plin, eu fiind mai classy de felul meu.
Impuls. Asa se numeste si ce am facut in seara cand l-am certat. N-aveam dreptul, era vorba despre problemele familiei lui, nici nu trebuia sa ma bag. Ma rog... Si si momentele astea de tip "la ce te gandesti acum?" sunt o consecinta a aceluiasi impuls. E bine sa te mai viziteze din vreme-n vreme, sa nu care cumva sa simti ca sufletul tau devine monoton. :)

PS- Ati fost pe acoperisul de la Leul? Am prins saptamana trecuta un curcubeu superb, vazut in ansamblu de pe acest Himalaya al Clujului. A fost superb. Recomand calduros sa urcati, in caz de plictis. Este si o terasa misto, it`s worth it, dar eu zic sa insistati pe panorama.


M-am dus la dus, apoi sooooooooooooomn. Poimaine alt examen al maturitatii. Vinerea viitoare...i`ll officially be on holiday.
Hai noroc si la mate!