Saturday, 26 January 2008

Sleeping awake, I guess

Why is it that we keep nurturing those dreams which we know are never going to come true? When the night stretches too long, and you are still awake. When the roads outside have died out and the night is so silent that you actually hear yourself breathe. It’s so late that the Bacardi has stopped kicking. But it’s still too early for the hangover to clear fully. It’s in this particular aperture, this moment of temporary blankness, when the world stops flashing its images at you, when you are neither asleep, nor awake, neither drunk nor sober that this alternate dream world immerses you in it. He lies beside me and whispers in my ear. I can feel his warm breath on my neck. I can taste the moisture on his lips. I drown in his aroma. I can feel our heartbeats becoming one.

It’s a world where the distances between us had ceased to exist, where unspoken words make more sense and a quiet smile means more than being on phone for hours. I just wish that this was for real and that I never wake up. I can die a hundred deaths for just one night like this, lying next to him in his arms and his, in mine. And then suddenly you wake up with the sound of wings flapping outside your window as pigeons take their first flight of the day and you realize that it’s already past dawn. And all you have is a couple of minutes before you re-enter and take charge of the other dream state which we call life!

Sunday, 20 January 2008

What if you`re barcoded?

When I was a child I stumbled upon a simple diagram that explained some of the elements found in a basic supermarket bar code. I was fascinated by its complexity and at the same time I couldn't believe how easy it was to understand. I remember feeling like I had found the ultimate decoder ring.
Gosh, what if I`m just an ordinary product in a supernatural power`s storehouse? What if I was bar coded at birth and now I`m just waiting on a huge supermarket shelf for someone to buy me ? It`s so easy to become a product, with all these mass-media and imagery bullshits. Well, indeed I`m an exception to this, we all are. But isn`t it
exactly our obtrusion to try being different that makes us alike? We live in a consumerism dominion, all we do is buy, consume, buy again. Just buy this, buy that, buy everything. Madonna buys sainted water every month in value of $10,000. I personally buy so many useless things for myself, if at least they were doing good to me. But all they do is cherishing an unhealthy feeling of property, which is anyway ephemeral.
It`s not that I hate living in a bar coded world. Actually, this is a consequence to all the technologyzing hustle-and-bustle. In fact it makes me feel like I`m part of the system, I`m not an outsider. When it comes to joining the system, there`s no "accept/deny" option. You either get a bar code, either don`t exist.
A bar code doesn`t make you a lifeless product. It`s just a small part of your identity, not your alter-ego.

Accept it because it`s yours. And now, to smooth out a bit your foreheads, check this out:

Thursday, 17 January 2008

One Two Three Four

one, two, three four
tell me that you love me more
sleepless, long nights
that was what my youth was for
oh teenage hopes are lying at your door
left you with nothing,
but they wanted more.
oh, oh, oh,
you're changing your heart.
oh, oh, oh,
you know who you are.
sweetheart, bitter heart,
now i can't tell you apart.
cozy and cold,
put the horse before the cart.
those teenage hopes,
through our tears and the lies.
too scared to run off,
to one little life.
oh, oh, oh,
you're changing your heart.
oh, oh, oh,
you know who you are.
one, two, three, four, five, six, nine, and ten.
money can't buy you back the love that you had then.
one, two, three, four, five, six, nine, and ten.
money can't buy you back the love that you had then.
oh, oh, oh,
you're changing your heart.
oh, oh, oh,
you know who you are.
oh, oh, oh,
you're changing your heart.
oh, oh, oh,
you know who you are.

Tineretea e unul din cele mai bune lucruri inventate vreodata.
Azi am avut o zi plina. Litearlly. Tocmai ce-am intrat pe usa casei. Si e unshpe fara cinci acu`. Dar am atata energie incat as putea sa o iau de la capat. Am prea multe idei ca sa incerc un post organizat si inteligibil. Maine mai multe. Seara mishto!

La Multi Ani, batrane

Da, dom`le, 16 ianuarie. Am cam tras chiulul de la blogging these days. Asta ca asta, au fost si perioade mai indelungate in care nu am dat niciun semn de viata. Nu ca ar interesa pe cineva ) Dar cine ma cunoaste si stie ca ieri a fost 15 ianuarie, ziua poetului national, isi poate ridica semne de intrebare “de ce dreaqu` nu s-a dat iar asta-n barci, facand pe desteapta?:-? “
Din mai multe motive.
Incep cu cel mai sincer: n-am avut chef. Nici conexiune la net ca sa pot intra pe pagina mea de blog. Apoi...cand am vazut mascarada din centru cu “comemorarea giganticului nostru poet, Luceafarul ce ne-a luminat calea” hooooooooooooooly shit, somebody stop them si apoi tirada de status-uri pseudo-culturale de genu` “la multi ani eminescu” – fara sa se mai oboseasca a pune naibii E in loc de e, ce pana mea, doar e un amarat de poet, ma doare-n caps lock de numele lui, tot una mi-e e mic sau e mare. Nu ca as pune eu mare pret pe majuscule, dar totusi inclin sa cred ca sunt pretty classy for this iGeneration,din moment ce m-a deranjat asta.De virgula nici nu mai amintesc. Bine ca nu s-a strecurat si vreo cratima in La-ul de la ‘la multi ani’. Ok, recunosc, si eu scriu Dzeu in loc de Dumnezeu, zice-se ca “nu e voie”. Secolul vitezei, pana scrii asa un cuvant lung, mai bine prescurtezi. Asa ca trec la urmatorul motiv din moment ce argumentarea acestuia nu e sustinuta deloc))) Pai m-am gandit ca oricum Eminescu e mort, chiar daca “simbolul inaltarii culturale salasluieste in inimile noastre” pana om crapa, nu cred ca se supara daca ii dedic juma` de blog cu o zi delay.
De fapt ce atata palavrageala? Am scris o poezie, nu pentru Eminescu, ci pentru mine. Fara ‘Traiasca Eminescu’ si alte cele. Pentru amintirea faptului ca eu, azi,cand scriu o poezie, nu ma raportez la Eminescu. Si asta tocmai datorita lui. Daca el nu ar fi saturat lirica romaneasca cu atata poezie, probabil cei predecesori lui ar fi incercat in draci sa o faca in locul lui. Probabil si eu as fi facut-o, intr-o incercare sfortata de a mai aduce imbunatatiri poeziei romanesti. But there`s no such thing. Si-atunci ce sa faci? Sa nu mai scrii, ca a scris unu` de dinainte prea bine? Nu. Faci pe de-a-nsoaselea. Scrii rau. Pana ajungi inapoi la lucruri simple. Primitive. Fara filosofii schopenhaueriene incorporate si fara tehnici de constructie laborioase. Oh, doamne, iar pe ulei. Stop. Si de la capat.

Mijloc de saptamana. Dupa ce trece ziua de azi parca e mai bine. Bine pentru cine si de ce, nu se mai socoteste. E mai bine si gata.

Azi am fost la biblioteca. Cred ca tampesc. In ultimul timp, fac cam aceleasi lucruri, cu mici exceptii, zi de zi. Scoala, biblioteca sau citit acasa, TEME(da da, ai citit bine), seara parcul Babes si eventual un film, daca nu, portia nr 2 de citit. Intra pe tzava cam o carte la doua zile. Nu imi sta in fire sa fiu asa cuminte. Nici rea n-as spune ca am fost vreodata, dar hmm...something`s rotten here. Calmul ce ma caracterizeaza de vreo 3 zile incoace imi prevesteste o furtuna.
Mi-am luat azi 3 carti pe care vreau demult sa le citesc. De fapt una singura vreau sa o citesc, restul sunt umpluturi, le-am luat doar ca sa nu plec cu o singura carte de la biblioteca pt ca dna Maria stie ca eu citesc mult si mi-am construit deja o reputatie de soarece de biblioteca ce cred ca da bine in repertoriul unei eleve de Racovita, de la mate-info, care se presupune ca nu are ochi pt citit, scufundata in atatea materii complicate de real...Hahaha, ei, aici chiar non-bingo! Adevarul e ca imi place mult sa citesc. (in traducere libera, hell with math). Chinua Achebe – Things fall apart, Alain de Botton – Sex, Shopping and The Novel, Jurnal de scriitor - F.M. Dostoievski.

Gata cu cartile, cifrele, (e)Eminescu - unde e stands for electronic(referire la noianul de pagini dedicate poetului nostru national), scoala si alte cele.

E atat de lame sa scrii despre ceea ce faci zi de zi. Tocmai pt ca le chiar faci zi de zi si atunci cand ai putin timp liber ai face orice, mai putin sa scrii despre respectivele chestii. Si totusi fac parte din viata ta.

Gata azi. Merg sa citesc. Ghici ce?
Ati auzit de unu` Eminescu?

Sunday, 13 January 2008


2008 si inca niciun entry despre noul an in care tocmai am pasit.
Ei, si ce? Sa incep cu urari de bine si tot tacamul? Ok, am sa o fac. Pe scurt. Fie ca 2008 sa fie un an mai bun decat 2007 si mai prost decat 2009. Sa fim la inaltime, sanatosi, fericiti si rezultatele sa ne fie pe masura eforturilor. Poate chiar deasupra;)

N-am sa vorbesc despre vacanta, e mult prea in spate, anul asta daca e sa vorbim de New Year`s Resolutions, am sa pomenesc doar de faptul ca I gotta be more focused on what I do. Tot legat de Rev, a fost unul plin de voie buna, destul de domestic, eu, personal, m-am simtit prea bine ca sa observ lucrurile demne de o barfa pe blog, asa ca n-am sa va ofer placerea de a citi despre cine cu cine s-a combinat, care ce cantitate de alcool a ingurgitat si cine cat de penibil a dansat. M-am simtit bine si-atat.

Vacanta asta a fost pentru mine. Am citit, am fost la ski, am fost cu Interactul la Busteni (gosh, guys, how I miss you), a venit Robert, ne-am uitat la multe filme, ne-am prostit ca doi tembeli (la varsta mea e explicabil si scuzabil, dar el?! poate am o influenta proasta asupra celor din jurul meu :)) ), n-am lasat nimic sa umbreasca vacanta asta, am reinceput sa scriu, am mancat supe la plic la Busteni cate n-au mancat altii in toata viata lor, am baut vin fiert fara numar pana am ajuns sa nu-l mai disting de ceai, am facut cadouri, am primit cadouri, am facut tot ce puteam face intr-o vacanta care sa imi umple bateriile. 100% Happiness.

Saptamana ce tocmai a trecut a fost una atat de tensionata, incat acum, in week end, ma simt ca un negru proaspat eliberat de pe plantatia unui american ce l-a torturat o viata. Am luat unele decizii care e posibil sa imi influenteze viitorul intr-un mod ireversibil. Ma uit acum pe geam si vad blocul de vis-a-vis pictat cu un portocaliu ce imi aduce aminte de apusurile de soare din Vama. Mi-e dor de mare.

Am zis ca nu vorbesc despre vacanta. Dar am facut-o deja. A trecut, a fost frumos, now back to work. E timpul sa realizez ca life`s not just a never ending sequence of completions. Dovada vie - teza la mate.

E cam ciudat cum crestem. Si e si mai ciudat cand vedem cum crestem. Se zice ca tu nu te vezi pe tine niciodata cum in/evoluezi. Da` uite dom`le ca se poate. Fac acum lucruri pe care nu le-am facut niciodata. Si le chiar fac cu placere. De la gatitul micului dejun pt Robert, pana la a face exercitii la mate, de frica ca n-ai sa-ti iei bacul, totul e posibil. Era o vreme cand ma tot plangeam ca n-am timp, n-am timp. Ei bine, nici acum nu am. Dar nu ma mai plang. Viata e cum ti-o faci, timpul la fel...cum ti-l gestionezi, asa-l ai.
Ma descotorosesc treptat de inutilitatile ce imi mancau timp, energie, personalitate. E mai bine fara unele lucruri. Abia acum imi dau seama ce simplu e totul. Less is more. Nu e nevoie de multe lucruri ca sa fii fericit.

Dar sa nu alunec pe panta prea alunecoasa a Fericirii. E cam mult de zis, putin se face. Fiecare sa si-o caute, si s-o pastreze atunci cand o gaseste. When it comes to happiness, attitude is everything.

Aaaah, era sa uit. Am mai facut o descoperire :D KT TUNSTALL. In cazul in care citeste cineva ceva din blog-ul meu, sa stiti ca pe artista asta o recomand cu toata inima mea. E absolut mortala tipa! You have to see this:

Stii ce ma scoate din sarite? Oamenii care imi judeca blog-ul. Dom`le, ai ceva cu mine, go ahead and tell me. Dar lasa-mi blog-ul in pace. Aici scriu ce am eu chef, aici vorbesc cu mine. Daca ai avut vreo clipa senzatia ca iti scriu tie, draga cititor, naiba stie cum te cheama si ce functie ai, te-ai inselat. N-am pretentia sa ma intelegi. Nici sa citesti manifeste literare pe blog-ul meu. Nici sa citesti articolele pana la capat sau sa accesezi link-urile pe care ti le recomand.

Suddenly I see. Prea tare melodia :)

2008... a inceput cu mama cam suparata, o tabara la Busteni prea mishto ca sa o mentionez - ah, si cand ma gandesc ca acum o saptamana eram la munte -, cu my hero alaturi, cu zapada si vreme minunata, ganduri ceva mai mature, forte proaspete, supe la plic, Ada - cateaua mea - cam bolnava. Pana in aprilie vreau iPhone si MacBook. MacBook alb.
Am citit inca o data un Veac de singuratate de Marquez. Pe spatele cartii scrie ca "asta e a doua carte, dupa Cartea Facerii, care ar trebui citita de intreaga omenire". Agree. In rest, Musil, Gladwell, Houellebecq, ceva poezie si istorie. Bla bla...

Vreau sa imi fac toate analizele cat de curand.

Si vreau sa click odata publish post, ca nu mai am rabdare sa scriu. Have a nice evening!

Boierismul literelor

Boierismul este un manifest literar şi, în acelaşi timp, o razie.

A venit timpul să gândim şi să scriem boiereşte: cu forţă, vigoare, eleganţă, evghenie, culoare. Noi ne propunem să cultivăm atât literaritatea, cât şi literalitatea poeziei. Înţelegem să valorificăm poezia enunţiativă dar şi pe cea cu încărcătură stilistică. Ceea ce ne interesează este originalitatea, repudierea reţetei, torpilarea manierei. Scrierea după reţete impuse, nici măcar inventate, a buruienit literatura română în ultimii cincisprezece ani. Noi cultivăm ruperea de ritm, viteza, realismul şi transfigurarea.

Ajunge cu vasalitatea faţă de poezia americană, vasalitate întărită de incultura lingvistică, de fonfăirea unei brume de engleză americană şi de lipsa deschiderii spre alte limbi străine. Vrem să ne întoarcem la marea literatură europeană, la ordinea şi la sistemul apusene şi la vigoarea ontică şi ontologică a personajului literaturii din est. E necesară recuperarea inspiraţiei de natură universală, relansarea spiritului estetic – spiritul care ştie să detecteze frumosul oriunde s-ar ascunde el. Avem nevoie de o artă fără artificii minore, fără încărcătură stilistică prezentă ca balast. Textul este suportul mesajului; distanţa dintre semnificant si semnificat trebuie micşorată. Construcţia operei să fie tensionată prin dinamismul scriiturii.

Vrem să vedem tendoanele şi muşchii poeziei. Sarcasmul se cuvine completat de umor şi ironie. Votăm pentru ironism, aşa cum a fost el teoretizat de R. Rorty, conştienţi că trăim într-o lume a contingenţelor. A sosit momentul renaşterii poeziei, a lirismului, a erosului, a misticismului, a vrăjii, a basmului şi a blestemului. Să tranchilizăm arta schizofrenică! Nu înţelegem să ne întoarcem la rigiditatea ierarhizantă a modernismului. Propunem anihilarea haosului adus în ultima vreme de postmodernism, prin avansarea dinspre periferie spre centru. Destul s-a zăbovit în flegma periferiei.

Aprobăm vitalitatea mahalalei, nu dezlânarea periferică. Să spulberăm iluziile iluministe ale modernismului, prin dislocarea centrului sau prin multiplicarea lui! Fără să ne îmbătăm cu apa rece a transmodernismului, noi zăbovim, temporar, într-o zonă neutră. Până la ieşirea din haos, să trăim cel puţin un postmodernism monumental! Sensul ascendent al volutei este cel care ne stârneşte stihia artistică.

Noi nu avem mentori interesaţi de puterea din administraţia culturală, care inventează şi pun în circulaţie nume doar pentru ca acestea să le devină mai târziu vasale, nici critici al căror entuziasm are surse în complexele de notorietate faţă de colegii lor de generaţie. Ne simţim ataşaţi de literatura română, clasică şi contemporană, nu o negăm pentru a atrage asupra noastră o nefericită, în realitate, atenţie. Ne bucurăm de prezenţa lângă noi a scriitorilor care sunt sau nu încadrabili celor trei importante generaţii, validate valoric, cu care împărţim contemporaneitatea, generaţiile ’60, ’70 şi ’80. În prejma lor, nu simţim nici frustrări şi nici angoase. Canonul este reperul valoric de la care plecăm pentru abordarea inovaţiei.

Ca principiu, atunci când va trebui să contestăm ceva, vom avea în vedere acţiunile, ideile şi proiectele celui care ne va determina să o facem. Nu vom contesta valoarea lui culturală, aşa cum se face acum pentru a ieşi cât mai uşor dintr-un complex al legitimităţii. Acest lucru se va întâmpla numai când noi vom fi contribuit mai mult decât el la patrimoniul literaturii române.

Arta boierească este o artă de conac, generoasă şi masivă. Nu spiritul de gaşcă, îngust şi laş, ne reprezintă, ci reverenţa faţă de valoare, sub orice chip s-ar înfăţişa ea. Boierul este un cavaler, un aristocrat. Trăsătura sa distinctivă este încrederea, remarcată şi de Nicolae Steinhardt la Iisus Hristos, atunci când vorbea despre indulgenţă. Boierul impune prin dispreţul faţă de invidie şi linguşire. Pentru noi, contează ideile de prietenie, fidelitate şi detaşare de meschinăria machiată artistic. Boierul nu este un dandy sau un fiţos arivist. El este un agon, gata să piară luptând pentru convingerile şi principiile sale. Boierul este cel care scrie puternic, gândeşte liber si nu suferă de complexe. El este dezinvolt atât în salon, cât şi în mahala.

A sosit momentul răbufnirii generaţiei fără acces la propria ţară. Suntem ultima generaţie. Nouă ni s-a furat Revoluţia, ştim să preţuim libertatea pentru că luptăm şi, mai ales, vom lupta pentru ea, fără să cerem privilegii în schimb. Noi nu facem comerţ cu aspiraţiile fundamentale care ţin de condiţia umană. Suntem în căutarea spiritului cosmopolit şi critic al Junimii. Suntem agoni într-un spaţiu agonistic, arenă a luptei împotriva ghiftuirii şi îndobitocirii. Nu vrem să ne lăsăm vrăjiţi de consumismul burtos al capitalismului târziu, acel Spätkapitalismus al lui Habermas. Îi chemăm alături de noi atât pe cei care ne-au precedat, cât şi pe cei care ne urmează – pe toţi cei care se recunosc în idealurile noastre.

Arta produsă fără maturitate culturală e un moft. Vrem să exploatăm resursele limbii române, vrem să valorificăm folclorul, chiar cel citadin. Dorim o cultură „în care etimologia şi sintaxa mediocru - utilitariste nu şi-ar mai afla loc”, o cultură dominată de „verbul zgârie-cer” (Ilarie Voronca). De cincisprezece ani, citadinul a fost exploatat doar fragmentar, la modul maniac şi unilateral. A venit vremea dezlănţuirii imaginaţiei, vremea ieşirii din canale, din cămine infecte şi din autobuze cu obsedaţi.

Tânjim după o proză aticistă, solidă şi penetrantă. Destul cu asianismul manierist, dibuitor şi schizofren. Ne-am săturat de narcisismul autorilor imberbi, de exhibiţionismul subcultural al pretinşilor romancieri. Vrem să reinstaurăm tensiunea dintre apolinic şi dionisiac, vrem să reînviem sprinteneala prozei scurte, a scurtmetrajului. Romanul trebuie dus de urgenţă la terapie intensivă şi vaccinat împotriva pornografiei cu buget lingvistic redus. Cuvântul tare trebuie absorbit în text, altminteri ne complacem în teribilismul spermatico-menstrual. De la poveştile underground, cele de pe „uliţa mică”, ale lui Ion Creangă, lexicul pornografic a involuat până la înjurătura cea mai banală. Argoul a fost desfigurat de lipsa de imaginaţie lingvistică, până când a sfârşit ca un biet jargon anchilozat. Trebuie să recâştigăm bucuria de a povesti, de a construi şi de a experimenta. Să studiem arta păpuşarului! Printr-o tehnică dinamică, capabilă să transforme lectura într-un spectacol al minţii, vom reuşi să impunem ceea ce acum enunţăm. În aceste vremuri improprii, practicăm literatura ca pe un sport extrem. Gata cu bălăcăreala de ghetou, gata cu autenticitatea smiorcăită! Vrem o autenticitate complexă, verosimilă, susţinută de ludic textual. Să explorăm realul şi mai puţin realitatea! Verosimilitate, nu mimesis. Acesta a fost binevenit după intelectualismul optzecist. Acum, când nu mai avem nici un fel de complexe şi pudori, ne putem permite să atacăm şi alte teme. Vrem lărgirea orizontului şi abordarea originală. Tinerii nu trebuie să livreze, nici să cumpere artă second-hand.

Nu suntem neapărat integralişti, ci susţinători ai creaţiei în formele ei cele mai dinamice şi mai noi. După mimarea post-decembristă a avangardei, a venit timpul experimentului. Până acum, acesta a fost tot timpul previzibil. Arta majoră va urma în mod firesc.

Nu artei funcţionale a modernismului, nu stilului internaţional. Nu afacerismului şi lichelismului. Să facem o artă ecologică! Să fim capabili să gonim pe autostrăzi, dar să nu ne temem nici de praful uliţelor. Să asanăm aerul stătut al artei, voiajând cu velierul, balonul şi avionul supersonic.

Analizei mimate îi preferăm sinteza. Ne întoarcem spre originea sincretică a artei. Ne-am săturat de sonorităţile proaste de pop, rap, hip-hop şi house. Vrem ca operele noastre să aibă tonalităţi simfonice, să fie jucăuşe ca o bagatelă, inflamante ca un bolero, rebele ca un hit rock, subtile ca un jazz.