Urari si seasonal shit - bifat

Draga Mos Craciun,

In sfarsit m-am potolit cu scoala asta, sunt in vacanta, acum e timpul sa sedem sa ne rezolvam socotelile. Fii atent, azi e miercuri, 17 decembrie, mai ai o saptamana sa te fandosesti, sa-ti faci freza, barba, sa-ti calci costumul, sa-ti strangi cureaua lata-n brau si sa-i dai bice. Te rog nu da in reni. La Rudolph nu ajungi ca el e fruncea, dar nici pe spinarile lu` Prancer, Comet, Donder, Vixen, Cupid, Dasher, Dancer, Blitzen nu te descarca. Foloseste Craciunitele pt asta, daca tot e pana acolo. De descarcare, zic...
Te rog schimba-ti tunsoarea barbii, deja esti penibil, incearca toti sa vrajeasca saracii prichindei ca esti real si ca tu traiesti de cand lumea si pamantul, dar cine mai crede azi in icon-uri care nu-s in trend? Uite, ia-ti tu o revista de moda masculina si pune-o pe contul meu. Ala e cadoul de la Mosu` anul asta.

Fii atent ca figura cu "in celelalte 364 zile ale anului stau si imi rup cioantele cu elfii si ajutoarele mele sa va aducem voua jucarele, dragii Mosului" deja incepe sa nu mai fie credibila.
Eu una, numai cand iti vad burta aia mare, stiu clar ca in 26 dec, dupa ce ti-ai terminat calatoria, te duci la Hugh in mansion si tragi o beuta de-aia de se zguduie Polul Nord, dupa care te retragi pe plaja ta privata cu cateva bunaciuni si mananci si bei de rupi normele pana in 23 dec 2009, in timp ce copiii din China fac ce de fapt ar trebui sa faci tu. De spiridusi nu mai zic, sunt toti nervosi ca i-ai lasat in somaj, de cand cu criza financiara...
Asa, fii atent.

Mie anul asta sa-mi aduci asa:

-una bucata trezit devreme in 21 dec, ca am avion si as vrea sa ajung la timp la aeroport

-una bucata check-in fara probleme si decolare la timp

-una bucata rabdare cat dureaza zborul Birmingham-Frankfurt

-una mie bucati rabdare pana se face tranfserul de la terminal 2 la terminal 1 cu busul, unde ma asteapta mon cheri

-un milion bucati pupici aplicati pe portiunea de piele descoperita de haine a iubitului meu

partea 2

Acasa ai de expediat:

-sanatate cat incape in burta ta aia imensa - a-propos de sanatate, burta aia e mai degraba semn de neglijenta si de viata destrabalata, nu echipament de protectie pt frig, cum spui mataluta...

-zambete si liniste

-vreo tona de voie buna si putere sa stea ochii deschisi la fiecare chef pana se sparge - cheful, nu ochii

-zapada, colinde, covrigi proaspat scosi din cuptor, portocale, scortisoara, miros de vin fiert si praji, baga si sarmale, da' cu porc, pt tot omu', nu de-alea pt mine, cu soia si ciuperci, ca anu' asta nu semnez condica de Craciun acasa.

Nu va iau cu 'fie ca'-uri, ca suna lame. Si nesincer. Da' va iau cu hei rupu' si va doresc sa va hodiniti si sa va impacati cu voi insiva. Macar acum, de sarbatori, ca dup-aia incepe 2009 si criza de mananca de vii. Numa' asa, sa nu ziceti ca nu v-am prevenit.

Sarbatori cu cantec si veselie sa aveti!

I`m afraid

Una din legile nescrise care imi guverneaza viata este: "Tine-te, Daria, cat mai tare pe pozitii!" - a nu se interpreta stricto senso, ci mai mult intr-un sens aforistic. Si background-ul meu, dar mai ales felul de a fi m-au indrumat spre o siguranta ce izvoraste din faptul ca ma consider un om puternic. Si curajos, as zice. Copil fiind mi-a fost frica doar de cocosi si de geamgiii care urlau de le sarea pieptu` "Geeeaaamoooooo!". In rest le-am facut pe toate fara greata, chiar cu tupeu putin ciudat pt o fetita cu chip angelic cum am avut eu cand eram copil :))
Sa relatez povestea:
eu am fost copil singur la parinti, bunici, purcei. Unic in soiu-mi. Acasa nu rasfatat, ca mama ma tinea din scurt si o luam pe coaja. Dar in week end-uri evadam la bunici: Lumea mea. Printesa printeselor avea voie sa faca tot ce voia ea. Buuuon. Tata mai mereu prin "delegatii", cand se intoarcea, ma imbuna cu un sac cu oua Kinder, si un sac cu jucarii. Jucarii scumpe si tentante pt copiii manastureni de la bloc. Care imi dadeau in cap daca trebuia, si pan` la urma tot imi suteau ba mingea, ma vreo machetuta, ba pistolul cu apa, sau papusa Barbie. Stateam la etajul 10. Urlam ca din gura de sarpe din fata blocului 'maaaamaaaacoooo! hai jos, ca mi-a furat X jucaria!" Pana venea mama, X era demult fugit. Eu o incasam ca 1) am chemat-o jos cand avea ceva pe foc, 2) ca nu am grija de lucrurile mele, "sa vezi ce fericit a fi tati cand ii zici ca ai pierdut bunatate de jucarie" si 3) ca sunt o rasfatata care nu se stie descurca singura. Nu se tinea cont de faptul ca eram cu doua capete mai mica decat toti si ca aia aveau 10 ani,pe cand eu abia ma sprijineam de 3 anisori.
Si-ntr-o zi ma duce mama in parcul mare. Eu ma sui rapid pe cel mai mare tobogan si un baiat idiot ma impinge brutal; lunec diafan cu pielea-mi frageda pe metalul incins de soare, tot in rostogoale. Curs sange, aproape spart cap, julit, smiorcait, fugit la mama. Primit instant doua palme jap-jap. "Iar te faci de ras? Fetita mare la 3 ani jumate sa nu se descurce singura? Rade tot parcul de tine! Treci acas`!" Ei, pai stai asa, ca-ti arat eu tie smiorcaieli. Mers inapoi la baiatul diabolic, spart capul, scuipat, plecat acasa fericita, cu un zambet larg pe buze.

Si de atunci nu-mi aduc aminte sa fi experimentat probleme legate de personal safety. Nu ma incearca frica decat in singuratate de-aia crunta si in liniste sepulcrala.
Azi dimineata am fost trezita cu noaptea-n cap, la 5:45 de vecinii mei musulmani. Eram foarte speriata, cine draq` suna la usa la ora asta incredibila. Nici nu stiam pe ce planeta eram. Era un foc imens in curte, cineva a dat foc la hambar si acesta a ars complet. Si ne-a furat bicicleta. Ultima, a 3-a. Ca celelalte doua biciclete care erau in curte au fost furate acum 2 luni. Incredibil. Sa nu mai aud cat traiesc povesti despre "civilizatia in Occident". Dar veci! Si aici e ca-n jungla.
Pe scurt, un hot a intrat in curte si a vazut bicicleta. Evident, a furat-o. Dar de ce sa pui viata unor oameni in pericol dand foc la ceva? Focul s-a extins incet, noroc ca ningea si era totul inghetat pe jos, dar a ajuns pana la casa, a ras putin din acoperis, hambarul a disparut complet, precum a ars si jumatate din gard. N-am sa insir aici toata suita de incidente neplacute care li s-au intamplat colegilor mei romani in Anglia, de la furat laptopuri, telefoane, portmoneu, intrat in casa si batut zdravan om ca sa ii fure bijuteriile de pe el.
Cand am aplicat la universitatea asta, m-am uitat la toate aspectele legate de cursul meu, la posibilitati post-graduation, la tot. Nu mi-a prea pasat de oras, sunt 3 ani din viata mea pe care nu tin neaparat sa ii petrec intr-un loc anume, pt ca stiu ca e o situatie temporara. Who the hell cares, atata vreme cat am o diploma recunoscuta in toata lumea, mi-am zis. Ei, acum incepe sa imi pese.

De multe ori mi-e frica in orasul asta. Cand stau pana tarziu la scoala sau la biblioteca, vin acasa cu un ghimbe in inima, nu imi pun muzica in urechi, pt ca vreau sa aud tot ce misca in jurul meu, imi imaginez uneori vreun dobitoc dandu-mi in cap. I`m afraid.
Mi-e frica, aici se poate intampla orice. Si in Romania, si in Somalia, si in Peru, si-n tara lu` papura-voda, oriunde. Dar eu abia de cand sunt pe cont propriu in Anglia am realizat. Acasa patesti ceva, urli, aud vecinii de pe scara, daca esti proletar care sta la bloc, ca tot omu`, dai un telefon la mama, la bunica, suni un prieten, faci ceva. Aici unu la mana, nu am credit la telefon, nu pot sa sun nici la politie. Doi la mana, nu am pe cine sa sun. Pe cine? Vreun coleg, care sta la dracu-n praznic in celalalt capat la orasului? Un profesor? Acasa, sa ma coste si mai mult si sa ii impacientez si pe ai mei, care nu pot sa faca nimic? Pe prietenul meu care azi e pe un meridian, maine pe altul, si oricum nu poate face nici el nimic?

Mi-e frica pt cei de acasa. Cand eram langa ei, era totul sub control. Stiam care ce misca, imi vizitam mama, tata, bunicii foarte des. Nu ca prezenta mea impiedica lucrurile rele sa se intample, dar faptul ca eram aproape ma linistea oarecum, simteam ca pot sa ajut, sa fiu aproape. Acum abia vorbim la telefon, si in ultimul timp aflu lucruri oripilante: bunicul tensiune mare, probleme cu inima. Sotia lui tata cancer la san. Tata ulcer cu complicatii. Blackie e schiopatel de doua luni, a facut intindere de ligament, si de cand stapanii sunt bolnavi nici nu mai mananca.

Cel mai scary e ca nu putem fi in control de fiecare data, ca lucrurile scapa si o iau razna. Si ca uneori o iau razna la modul cel mai infricosator.
Vorba aia, impossible is nothing. Si se mai mira lumea ca oamenii isi pierd increderea in oameni si devin paranoici..intr-o lume de-asta, nici nu e de mirare.

Cum se fac copiii?

Pai cam depinde.
Daca investim sensul verbului a face, in intrebarea de mai sus, cu a deveni, atunci e simplu: toti copiii se fac mari calai si de fapt nu mai sunt copii la un moment dat. Se ajunge greu la concluzia asta, si timpul nu-i tocmai nesemnificativ. La unii dureaza 20 ani, la altii vreo 60. Ideea-i aceeasi. La un moment dat devii adult. Lasati exceptiile si povestile cu "eu am sa raman mereu copil" si alte vrajeli.

Doi, daca a face = a produce, treaba se complica.

Pe la vreo 4 ani (da, da, destul de repede), mi s-a adus la cunostinta faptul ca un copil este produsul uniunii biologice dintre un El si o Ea. Aveam o veriosoara mai mare decat mine cu vreo 6 ani, si ea deja stia care-i mersu`. Nu am priceput nimic.
Pai si cum ramane cu plastelina?
Eu cand am intrebat-o pe mama de unde vin, mi-a zis ca "de pe balcon". Pai cum?
Pai simplu. "Eu si tati (tata e artist plastic) te-am confectionat din plastelina cum am vrut noi si apoi te-am pus la uscat pe balcon 9 luni. 9 luni in care ne-am rugat la doamne-doamne sa ne dea o fetita frumoasa, sanatoasa si desteapta. Si asa ai aparut tu."
Si cum ramane cu barza?
Eu cand am intrebat-o pe tovarasa educatoare cum am aparut pe Terra, mi-a zis ca m-a adus barza.
Si cum ramane cu Raiul?
Eu cand am fost la biserica si l-am intrebat pe un nene de unde vin, mi-a zis ca sunt darul lui Dumnezeu si ca am cazut din Rai. Si cica tot acolo ma intorc. Nu stiam ce-i ala Rai, deci ma indoiam sa ma intorc acolo. Acum stiu, si am aceleasi mari dubii.

Mama s-a nascut in 6 Decembrie. Cand si-a intrebat parintii cum a venit pe lume, ia ghiciti?! Te-a aduc Miculashu`. Bunicul e nascut in 25 Decembrie. Guess what? Pe el l-au vrajit ai lui ca l-a adus Mos Craciun.
Incredibil cat de inventiva e taratcuta umana cand e vorba de inflorit.

Copiii au marea calitate de a fi curiosi. Si si mai marea calitate de a avea o minte ca o sugativa. Memoria lor suge toate informatiile cu o usurinta uimitoare. Deci nu vad rostul in a minti un copil despre procesul prin care a fost adus pe lume. Pana la urma tot afla. Si cand alfa, in capul ala mic al lui se poarta un razboi crunt: unu la mana, parintii imi pun in farfurie, deci de ce sa ma minta, doi la mana, de ce-mi pun in farfurie daca m-a adus barza? Sa-mi dea barza de mancare, nu ei. Deci ceva tot e la mijloc de codru des. Ceva adevar tot tre` sa fie si in chestia cu "mama face sex cu tata si asa rezulta eu". Cam asta a fost rationamentul meu. Si m-am dus tilip, tilip la mama si i-am zis verde-n fata: "Mama, de ce m-ai mintit si nu mi-ai spus ca tu ai facut sex cu tata si asa am venit eu pe lume?". Maica-mea s-a apucat de ras. Eu de plans. De nervi. Ca nu stiam ce-i cu rasul ala, e de bine sau de rau. Si apoi mi-a explicat in niste termeni prea abstracti pt mintiuca mea cum sta treaba de-adevaratelea.

Ma gandesc ca nu-i tocmai usor sa-i vorbesti unui copil despre adevaratul proces de producere a copiilor, dar cu siguranta parintii care reusesc au o bulina rosie.

Buuon, ieri ma plimb prin centru, vin acasa de la biblioteca, si aud o discutie intre un adult si un copilas:
-Mama, eu de ce-s negru si Lucy e alba? (in conditiile in care Lucy era surioara, si copilul curios era negru, spre deosebire de tot restul familionului, deci probabil adoptat)
-Pt ca Lucy vine de pe o alta planeta decat tine, ti-am mai explicat. Sunteti la fel, doar ca aerul pe care l-a respirat Lucy pe planeta ei i-a facut pielea mai alba. In rest sunteti la fel, nu conteaza de unde veniti, pt mine sunteti la fel.

Bag sama ca de cand cu consumismul asta, copiii au ajuns chiar sa fie facuti la comanda. Si de cand cu expansiunea si globalizarea, poti chiar sa-i comanzi de pe alte planete. Cam ca si cu nevestele rusoaice comandate pe Internet...
Pana unde, dom`le, pana unde? 8-|

Pe cuvant

Gata, iar decembrie, cea mai plina de magie luna din an. In sensul ca vin sarbatorile. Agitatie maxima prin magazine, vanatoarea de cadouri ideale, jucat bingo cu nimeritul cadourilor, dat chix, sau mers la tinta, irelevant, atmosfera e cea care conteaza.

Unu la mana, decembrie are acel ceva pe care nicio alta luna nu il are. De la frigul ce-ti pisca fatza, pana la seara de Ajun si noaptea de Revelion, toate-s chestii unice in felul lor.
Doi la mana, se pune punct unui an si se incepe altul, de obicei cu speranta de mai bine.
Trei la mana, e vacanta. Decembrie = sarbatori, cadouri, vacanta.
Patru la mana, decembrie = familie.As putea sa zic ca din punctul asta de vedere simt ca-i iunie, nicidecum decembrie.

Azi am avut o prezentare la Property, un modul pe care-l fac eu la scoala. A fost minunat. Not. Bine ca a trecut. Am disecat teoria unui domn numit Wesley Newcomb Hohfeld si m-am scremut sa o explic cat mai "in my own words'. Ca daca nu e my own words, m-am dus la dracu` si ma acuza astia de plagiarism. El sustine ca nu exista "rigts", ci ca treaba-i mult mai complicata. Un om are un "bundle of rights", in care sunt incluse si right-urile, pe langa liberties, powers and immunities. Extraordinar de fascinant, n-am ce spune... Nu va dau detalii pt ca nu vreau sa nutriti pt mine sentimentele pe care le nutresc eu fata de acest minunat domn Hohfeld. Noroc ca a crapat, ca altfel ma ofeream eu cu draga inima sa-i fac felul.
Luni am examen. La drept contitutional, o preafrumoasa materie la care inca nu am invatat nimic.
Week end-ul trecut am avut de scris o lucrare magnifica la modulul The Law of Obligations (Contract), o materie la care din principiu nu se dau note mai mari decat 60%. Poti sa stai in cap, ca tot acolo esti.
Pana la vacanta nu mai este mult, mai e o saptamana, dar de la mine si-au luat la revedere deja puterile. Cred ca s-au dus in vacanta. In Romania, unde probabil luna decembrie are mai mult farmec decat aici. Sper sa supravietuiesc cumva fara ele, ma gandesc sa pun inertia la treaba, ca altfel nu ma vad bine.
Are sens sa spun ca mi-e dor de Cluj si de casa? De familie si prieteni? De un somn zdravan fara intreruperi? De zapada, nu de ploaie amestecata cu ceva fleoasca urata? De alb, nu de gri? De a day off, in care sa stau si sa ma uit la tavan?...

Pe cuvant ca vreau o vacanta.