I`m afraid

Una din legile nescrise care imi guverneaza viata este: "Tine-te, Daria, cat mai tare pe pozitii!" - a nu se interpreta stricto senso, ci mai mult intr-un sens aforistic. Si background-ul meu, dar mai ales felul de a fi m-au indrumat spre o siguranta ce izvoraste din faptul ca ma consider un om puternic. Si curajos, as zice. Copil fiind mi-a fost frica doar de cocosi si de geamgiii care urlau de le sarea pieptu` "Geeeaaamoooooo!". In rest le-am facut pe toate fara greata, chiar cu tupeu putin ciudat pt o fetita cu chip angelic cum am avut eu cand eram copil :))
Sa relatez povestea:
eu am fost copil singur la parinti, bunici, purcei. Unic in soiu-mi. Acasa nu rasfatat, ca mama ma tinea din scurt si o luam pe coaja. Dar in week end-uri evadam la bunici: Lumea mea. Printesa printeselor avea voie sa faca tot ce voia ea. Buuuon. Tata mai mereu prin "delegatii", cand se intoarcea, ma imbuna cu un sac cu oua Kinder, si un sac cu jucarii. Jucarii scumpe si tentante pt copiii manastureni de la bloc. Care imi dadeau in cap daca trebuia, si pan` la urma tot imi suteau ba mingea, ma vreo machetuta, ba pistolul cu apa, sau papusa Barbie. Stateam la etajul 10. Urlam ca din gura de sarpe din fata blocului 'maaaamaaaacoooo! hai jos, ca mi-a furat X jucaria!" Pana venea mama, X era demult fugit. Eu o incasam ca 1) am chemat-o jos cand avea ceva pe foc, 2) ca nu am grija de lucrurile mele, "sa vezi ce fericit a fi tati cand ii zici ca ai pierdut bunatate de jucarie" si 3) ca sunt o rasfatata care nu se stie descurca singura. Nu se tinea cont de faptul ca eram cu doua capete mai mica decat toti si ca aia aveau 10 ani,pe cand eu abia ma sprijineam de 3 anisori.
Si-ntr-o zi ma duce mama in parcul mare. Eu ma sui rapid pe cel mai mare tobogan si un baiat idiot ma impinge brutal; lunec diafan cu pielea-mi frageda pe metalul incins de soare, tot in rostogoale. Curs sange, aproape spart cap, julit, smiorcait, fugit la mama. Primit instant doua palme jap-jap. "Iar te faci de ras? Fetita mare la 3 ani jumate sa nu se descurce singura? Rade tot parcul de tine! Treci acas`!" Ei, pai stai asa, ca-ti arat eu tie smiorcaieli. Mers inapoi la baiatul diabolic, spart capul, scuipat, plecat acasa fericita, cu un zambet larg pe buze.

Si de atunci nu-mi aduc aminte sa fi experimentat probleme legate de personal safety. Nu ma incearca frica decat in singuratate de-aia crunta si in liniste sepulcrala.
Azi dimineata am fost trezita cu noaptea-n cap, la 5:45 de vecinii mei musulmani. Eram foarte speriata, cine draq` suna la usa la ora asta incredibila. Nici nu stiam pe ce planeta eram. Era un foc imens in curte, cineva a dat foc la hambar si acesta a ars complet. Si ne-a furat bicicleta. Ultima, a 3-a. Ca celelalte doua biciclete care erau in curte au fost furate acum 2 luni. Incredibil. Sa nu mai aud cat traiesc povesti despre "civilizatia in Occident". Dar veci! Si aici e ca-n jungla.
Pe scurt, un hot a intrat in curte si a vazut bicicleta. Evident, a furat-o. Dar de ce sa pui viata unor oameni in pericol dand foc la ceva? Focul s-a extins incet, noroc ca ningea si era totul inghetat pe jos, dar a ajuns pana la casa, a ras putin din acoperis, hambarul a disparut complet, precum a ars si jumatate din gard. N-am sa insir aici toata suita de incidente neplacute care li s-au intamplat colegilor mei romani in Anglia, de la furat laptopuri, telefoane, portmoneu, intrat in casa si batut zdravan om ca sa ii fure bijuteriile de pe el.
Cand am aplicat la universitatea asta, m-am uitat la toate aspectele legate de cursul meu, la posibilitati post-graduation, la tot. Nu mi-a prea pasat de oras, sunt 3 ani din viata mea pe care nu tin neaparat sa ii petrec intr-un loc anume, pt ca stiu ca e o situatie temporara. Who the hell cares, atata vreme cat am o diploma recunoscuta in toata lumea, mi-am zis. Ei, acum incepe sa imi pese.

De multe ori mi-e frica in orasul asta. Cand stau pana tarziu la scoala sau la biblioteca, vin acasa cu un ghimbe in inima, nu imi pun muzica in urechi, pt ca vreau sa aud tot ce misca in jurul meu, imi imaginez uneori vreun dobitoc dandu-mi in cap. I`m afraid.
Mi-e frica, aici se poate intampla orice. Si in Romania, si in Somalia, si in Peru, si-n tara lu` papura-voda, oriunde. Dar eu abia de cand sunt pe cont propriu in Anglia am realizat. Acasa patesti ceva, urli, aud vecinii de pe scara, daca esti proletar care sta la bloc, ca tot omu`, dai un telefon la mama, la bunica, suni un prieten, faci ceva. Aici unu la mana, nu am credit la telefon, nu pot sa sun nici la politie. Doi la mana, nu am pe cine sa sun. Pe cine? Vreun coleg, care sta la dracu-n praznic in celalalt capat la orasului? Un profesor? Acasa, sa ma coste si mai mult si sa ii impacientez si pe ai mei, care nu pot sa faca nimic? Pe prietenul meu care azi e pe un meridian, maine pe altul, si oricum nu poate face nici el nimic?

Mi-e frica pt cei de acasa. Cand eram langa ei, era totul sub control. Stiam care ce misca, imi vizitam mama, tata, bunicii foarte des. Nu ca prezenta mea impiedica lucrurile rele sa se intample, dar faptul ca eram aproape ma linistea oarecum, simteam ca pot sa ajut, sa fiu aproape. Acum abia vorbim la telefon, si in ultimul timp aflu lucruri oripilante: bunicul tensiune mare, probleme cu inima. Sotia lui tata cancer la san. Tata ulcer cu complicatii. Blackie e schiopatel de doua luni, a facut intindere de ligament, si de cand stapanii sunt bolnavi nici nu mai mananca.

Cel mai scary e ca nu putem fi in control de fiecare data, ca lucrurile scapa si o iau razna. Si ca uneori o iau razna la modul cel mai infricosator.
Vorba aia, impossible is nothing. Si se mai mira lumea ca oamenii isi pierd increderea in oameni si devin paranoici..intr-o lume de-asta, nici nu e de mirare.