Cand boala nu are somn

***

S-a dus la culcare cu gandul ca in seara asta nu se doarme. Desi era 12 noaptea, trezirea de la 6am parea sa fie la sutimi de secunda distanta si nu-i dadea pace. Era singura si auzea ticaitul ceasului. Time is always ticking, damn it. Atat de singura incat parea ca timpul e singurul compagnon. Ea si Timpul. Amandoi mergand in acelasi sens. Inainte. ' Niciodata nu se priveste inapoi '.
- ma intreb daca Timpul a invatat de la oameni sa nu se intoarca niciodata,sau omul de la Timp -

-- la fel cum ma intreb cati oameni au cu adevarat puterea sa nu priveasca inapoi si cati sunt aceia capabili sa se desprinda de Trecut --

...disperarea ca e singura si ca trebuie sa umple golul de 6 ore cu, cel mai probabil, atat de mult plans, incat la un moment dat plansul se va transforma intr-un somn spasmodic... disperarea asta ii macina interiorul si mai mult, si mai maladiv, si mai intens.

Obisnuita cu toate luminile din casa aprinse, se hotari totusi sa le stinga, precum o asortare la starea ei deloc solara.

--- as fi vrut sa ii dau o floarea-soarelui in seara asta, stiu ca e floarea ei preferata, e una din chestiile pe care le avem in comun. In schimb, la rase de caine nu ne potrivim, ei ii plac basset-ii, mie imi plac ciobanestii germani si beagle-ii. ---

Nicicand nu o durea mai tare intunericul, si noaptea, si frigul, si boala. Si era singura.
Dupa 15 foituri si intorsaturi de pe stanga pe dreapta si de pe dreapta pe stanga, era deja 12:30. Simtea organic ticaiturile ceasului, cum dimineata se apropia, cum el nu mai vine si cum casa e tot goala.

'Daca nu s-ar fi inventat cancerul pt mine, probabil nu as fi stiut niciodata adevarata semnificatie a singuratatii.' s-a gandit. Tot e ceva. Omul cat traieste invata. Dar, vai, de ce trebuie sa doara in halul asta?
Nu ar fi vrut sex salbatic, ca sa uite. Nici vorbe in vant, de incurajare stupida. Citostaticele si razele sigur nu reactioneaza la siropuri. Eventual te mai pricopsesti si cu un diabet. Nu ar fi vrut nici macar sa fie rasfatata in vreun anume fel. Niciun banc, sau film, sau cina romantica, nici macar vreun cadou, fie el si o pereche de pantofi, nimic din astea nu ar fi avut efect. De fapt jubilarea era o stare de care se simtea din ce in ce mai straina.

Tot ce isi dorea era sa nu fie singura. Poate o tacere inteleapta, poate o mana calda, un masaj la picioare, o vizionare in doi a tavanului inecat in intuneric, un 'noapte buna' - fie el soptit sau nu, o strangere in brate, sau chiar un simplu si frust somn sforaitor.
O respiratie, pur si simplu. O respiratie, ca sa acopere, la naiba, acel timp ticaitor!

***

Stau si cuget la boala. Ce curva...
Un oarecare grad de influenta avem cu totii asupra vietilor noastre. Dar cand Boala si Timpul se fac frati de cruce, poti sa-ti faci cate cruci vrei, ca le faci degeaba. Multi spun ca 'nu-i corect'. Altii ca 'nu ai avut destula grija'. Unii te incurajeaza. Altii vin cu solutii. Cativa te lasa. Cativa te sprijina.
Boala organica devine boala emotionala. Simti totul. Simti neputinta, lipsa de control, frica, toata suita de spleen, noia si agonie bacoviene parca se amesteca intr-un cocktail si iti curg prin vene in loc de sange. Care sange, nici el nu mai e ce-a fost.

Post-ul acesta este o incercare - cel mai probabil ratata - de empatizare cu o persoana apropiata in pielea careia nu as vrea sa fiu in clipa asta.
Si careia ii doresc mai sincer decat niciodata Noapte buna!