Imbraca-te.Dezbraca-te.

Am fost ieri la teatru si am vazut cel mai bun spectacol al stagiunii, desi aceasta nu s-a incheiat. M-am indragostit de teatru pentru a mia oara. Am redescoperit-o pe Florina Ilis, autoarea cartii dupa care s-a realizat piesa, desi o citisem si credeam ca poate fi bifata ca fiind o scriitoare cel putin familiara mie, daca nu una din preferatele mele. Chemarea lui Matei, piesa in cauza, a fost tratamentul perfect dupa o saptamana plina, dupa o vineri intesata cu scoala, mate, agitatie, iar mate, sedinte, mate din nou, praf si frig. Sala Euphorion mi-a parut mai magica decat oricand.
Subiectul din „Chemarea lui Matei” este, poate banal, iubirea, minată însă de o frământare a protagonistului, prins între „capcana” ademenitoare a universului virtual şi o traumatică realitate. Matei este un informatician prins într-un soi de frenezie afectivă. Tocmai despărţit de Corina, el are o bizară relaţie pe „chat” cu Angel, o presupusă femeie, americancă. Totodată, trimis de şeful său la Muzeul de Artă pentru diverse chestiuni de serviciu, el o cunoaşte pe Anamaria, de care se va îndrăgosti. Doar că Anamaria e căsătorită, iar apariţia Ioanei, o tânără destul de ştearsă, îl va face pe Matei să se arunce, disperat, în braţele aceleia.

Spectacolul se edifică pe retrospectiva eroului, ce-şi reface, în pragul morţii, se poate bănui, traseul sentimental. Este o confesiune, dar nu o simplă mărturie amoroasă, ci mai degrabă una existenţială. Matei nu se regăseşte nicăieri: iubirile sale sunt imposibile, chiar viabile fiind, iar locul său în lume pare de negăsit.

Fluxul inegal al acestei confesiuni este redat de monologul lui Filip Odangiu, dar potenţat de curgerea imaginilor video. Acestea au câteodată ritmul unor fotograme rulate sacadat, alteori culorile fac loc neutrului alb-negru, marcând oscilaţiile memoriei şi pulsul intensităţii fiecărui moment.

Dacă mirajul virtual este reprezentat de nevăzuta Angel, cea care oferă liniştitoare certitudini computerizate, viaţa reală, semnul transcendenţei, în cele din urmă, e reprezentat de tânărul Ilarie, care-i vorbeşte lui Matei de Fecioara Maria, de suportul spiritual al vieţii. Raportul indirect între cele două orizonturi adânceşte dilema mateină. (fragment copy-paste-uit din Clujeanul de astazi).

La un moment dat in scenariu, Matei, personajul principal, si Anamaria, femeia de care s-a indragostit, dar care este deja "proprietatea" altcuiva, a sotului ei, stau in bucataria lui si scena pare sa fie una din cele mai banale din viata unui cuplu. El, comod, asezat la masa, asteapta induiosat mancarea pregatita de iubita sa. Ea, imbracata cu tricoul lui Matei, pare sa se simta mai bine decat oricand. In background se aude vocea lui Matei, a gandurilor sale, spunand ca "purta tricoul meu, ceea ce ma facea sa ma simt bine. Imi placea ideea ca pentru a ajunge la ea, trebuia sa o dezbrac de mine". Desigur, se prea poate sa fi distorsionat eu ce spunea Matei, dar esenta era ca acest gest banal, al purtarii tricoului persoanei iubite, era incarcat cu o semnifictie mistica, aproape sacra. Purtand tricoul lui, ea il purta pe el. Frumoasa metafora.
Ei, si acum revenind la lumea noastra mai putin metaforica si mult mai plina de material (si la propriu, si la figurat)...am sa vorbesc despre ziua de azi. Deci despre shopping. Pentru ca asta am facut mai toata ziua.
Da, ma simt bine acum. Nu mai bine decat inainte, si nu stiu daca nu cumva m-as fi simtit la fel de bine si fara sa fi cheltuit atatia bani pe atatea obiecte.
Coincidenta face ca am vazut-o pe Florina Ilis azi in Polus, la distanta de cateva ore dupa spectacolul care m-a impresionat atat.
Mi-am cumparat niste lucruri frumoase, care ma fac sa jubilez de fericire, chiar daca am ramas mult prea usurata de cash dupa aceasta sesiune de shopping. O viata avem...
Facand legatura cu scena cu tricoul, este inevitabil sa constat cat de supus e omul constrangerilor si ispitelor si dogmelor nescrise ale revistelor de moda, ale snobismelor, ale unor clisee scabroase...N-as vrea sa se creada ca altcineva a facut shopping azi si ca eu am fost absenta, trezindu-ma doar la casa, cand era momentul platii. Nu, nici vorba. Totul s-a petrecut intr-o perfecta stare de trezie. Si n-am cum sa nu ii dau dreptate lui Camil Petrescu..."Cata luciditate, atata drama." Da, luciditatea aici e conexiunea dintre ce am cumparat si tendinte, bun-simt, propriul meu gust, in vreme ce drama e una strict bugetara. Oricum, irelevant...
Ce m-a pus pe ganduri e frumusetea ambelor procese. Atat a dezbracatului, cat si a imbracatului. Ce ciudata e fiinta umana...o data cauta sa se imbrace, o data sa se descopere. Spre surprinderea multora, eu consider ambele gesturi incarcate de atat senzualitate (in fericitul caz in care reusesti sa te si imbraci, sa te si dezbraci intr-un mod involuntar senzual, as zice mai degraba natural, firesc), cat si de sacralitate. Bizar, nu? Chiar paranoica afirmatia. Infricosatoare.
At all. Spun sacralitate pentru ca ambele procese - imbracatul si dezbracatul - sunt o dovada de contopire. Aceasta contopire se manifesta multilateral. O data - cu haina insasi, in cazul imbracatului. Si cu atmosfera - in cazul dezbracatului. Haina trebuie sa te completeze, sa te avantajeze, sa te faca frumoasa, sa te faca sa te simti tu. Pe de alta parte, dezbracatul nu se poate produce oricand, oricum, in prezenta oricui. Si nu ma refer neaparat la dezbracatul ce duce spre acel ceva la care cam toti va ganditi...
Apoi e contopirea cu societatea, cu regulile modei, cu dogmele, cu trendurle - la imbracat. Ne imbracam dupa cum dicteaza: moda, revistele, criticii de moda, artistii, starletii nostrii preferati, inima, mintea sau mai stiu-eu-ce...La dezbracat e contopirea cu, dupa caz, propriul sine. Te descoperi pe tine asa cum esti in esenta. Sau cu el/ea. Te dezbraci ca sa te imbraci cu el/ea.

Ok, sirop. Vrajeli. Telenovele. Asa ca ma opresc aici. Ma duc la un dus si apoi la somn. Pentru dus ma dezbrac de haine, pentru somn ma imbrac cu vise. Joi seara ma imbrac cu eroi, vine cel de care mi-e atat de dor. Abia astept...:)

La feminin

Vrei sa-ti reproduc ce mi-a zis un barbat despre feminitate?

Citez:
Nu ştiu încă de ce, în concepţia mea o femeie şi-ar pierde din feminitate dacă n-ar înfăptui constant câte o stângăcie tehnologică. Ca de exemplu, să-şi lase involuntar amprentele subţirele pe DVD-ul împrumutat de mine de la un prieten. O asemenea marcare oleaginoasă a suprafeţei diamantine a discului se traduce prin grosolănie la bărbaţi şi feminitate la femei. O diferenţă calitativă uriaşă, nu-i aşa?
Firimiturile rămase la masă, dacă sunt de genul feminin, pot fi drăgălaşe şi pot închipui desene cu flori de grâu copt. Ca şi saliva rămasă pe buza paharului ca un lac pe marginea muntelui, ca şi cheile uitate delicat pe masă ca un grup statuar ridicat ad-hoc în deşertul alb al feţei de masă. Obiectele, odată feminizate, se purifică. Masculinizate, devin rudimentare...

Si acum eu...

Incep printr-o confesiune veche: am crescut inconjurata de barbati. Facand sport, am avut un antrenor care a tinut loc de tata, de multe ori si mama. Un bunic conservator din cale-afara, metamorfozat treptat, o data cu cresterea mea, intr-un bunic "cool" (si azi ma intreaba bunica ce naiba i-am facut de l-am schimbat in halul asta). In loc de papusi, am avut pistoale cu apa si bile si machetute (mai multe decat baietii de la bloc, ha!). In loc sa fac hainute la papusile Barbie, imi peticeam camasile si pantalonii la coate si la genunchi pt ca mereu cadeam si imi rupeam hainele. S.a.m.d...
Barbatii si-au lasat amprenta in viata mea poate mai mult decat in vietile altora. M-au modelat, m-au format, m-au ghidat.
Pana nu demult, gaseam foarte cool sa fiu baietoasa. Desigur, toti stiau ca va veni ziua cand imi vor trece ideile pragmatice si mult masculinizate si radicalizate. Eu - nu. Si poate de asta sunt acum socata ca m-am molipsit de feminitate.
Cum am realizat asta?
Simplu...
Nu pot trai fara:
Arta, mascara, carti, Elle si Vogue, floarea-soarelui, rosu, somnul prelungit de duminica dimineata (macar o data pe saptamana am si eu dreptul asta...), mai ales daca e insotit de un corp cald langa mine si o voce morocanoasa ce promite multe (macar o data pe luna am si eu dreptul asta :)) ), cosmosul urban, dusurile mele dese si reci, chinul placut de la Gabi, cosmeticiana mea, luna de luna, politete, bun-simt, prieteni, buni, bunu, setea continua de cunoastere, libertatea mea proprie, cea care imi permite la orice ora din zi si din noapte sa merg unde vreau eu, si sa fac ce vreau eu, stress, o viata agitata, defectele mele, parfum, Vama (macar o data pe an), oameni...
Nu suport:
vulgaritatea, sub orice forma ar fi ea. Am devenit alergica la ipocrizie si la vulgaritate. Sunt inconjurata de astea zi de zi. Si simt ca nu e locul meu acolo unde se afla astea doua vicii. Preaslaviti fie taranii, cei de drept numiti asa, dar la naiba sa se duca cei parveniti, cu ifose de mahala si comportament de intors stomacul pe dos. La naiba cu femeile-barbat, pe care numai organul genital le mai leaga de termenul "femeie", restul fiind subjugat unui feminism execrabil, al carui scop este o penibila incercare ratata de a demonstra tuturor (mai ales lor insasi, and that`s the most pathetic part) ca "ele fac legea". La naiba cu dezechilibratele emotional, cele care fie se retrag intr-un cocon si se auto-victimizeaza, sustinand ca soarta le-a harazit ce a fost mai nasol, fie in cariera si compenseaza faptul ca sunt handicapate emotional si sentimental apasand pe acceleratie cand vine vorba de job. Nu suport fufele care nu au curaj. Nu imi plac falsurile. Nu inteleg proastele.
O femeie, pentru a fi naturala, nu trebuie sa spuna verde-n fata TOT ce gandeste. (si aici ipocritii si ipocritele vor zice: "eh, da` ce? Sa mint, mai bine?" Far be that from me, dear...)Aici si eu mai am probeme, dar totusi am avansat de la stadiul de agresivitate frusta spre un comportament ceva mai cu tact. Nu de putine ori am asistat la discutii pe varii teme alaturi de colegi/prieteni/diversi cunoscuti, cand fetele o iau pe ulei si vorbesc vrute si nevrute, incepand de la cum se face o felatie ca la carte pana la cum se mulge vaca. Desigur, aceste doua procese sunt ambele legate de feminitate, oarecum (o felatie buna numai o femeie stie sa faca si o vaca este mulsa mai cu stil si indemanare de catre o femeie decat de un barbat; sa nu mai zic de faptul ca numai o vaca-deci o bovina la feminin, da lapte, si nu si un bou sau un taur). Nu incurajez aroganta si atitudinea de printesa cazuta intr-o lume depravata, din preainaltul sau regat perfect, doar ca fiecare lucru isi are momentul, locul si modul sau de a fi expus. Nu imi plac oamenii prosti, cu impresii de destepti. Sunt convinsa ca ei chiar cred in istetimea lor, ceea ce ii face si mai penibili, dar putina modestie nu le-ar strica deloc. Si raportandu-ma la femei, ele de obicei se cred prea bune in: cariera, pat, la capitolul studii si experiente de viata, materie de moda, gastronomie, gospodarie, intr-un cuvant, bune la toate. There`s no such thing, buna la toate. Nota bene: mi se pare foarte feminin sa stii sa iti asumi un minus, orica de rusinos ar fi el. Lista cu "nu suport/nu-mi place" ar putea continua la nesfarsit, as putea chiar sa pomenesc machiajul vulgar, eticheta la vedere, vorbitul la telefon in public, cu voce ridicata, atitudinea de "cine mi-s eu, da-te din calea mea"-intalnita adesea in magazine, pe strada, cand doua tipe care arata bine se dueleaza din priviri si chiar isi trag un ghiont spre a-si demonstra superioritatea una in fata alteia, in trio-uri incornorate si in alte situatii, din cele mai inedite.

Feminin e sa iti asumi statutul de femeie din varful degetului de la picior pana in varful firului de par (care, by the way, nu ar trebui sa fie despicat, cum e al meu acum). Feminitate- capacitatea unica de a combina metode din filosofie, religie si mass-media pentru ca el te-a intrebat daca vii la meciul de fotbal si aspectul merita aprofundat.Feminitate -paradoxul de a administra un buget al cuplului minuscul la nivel de manager general, dupa ce, in perioada celibatului, nu iti ajungeau trei carduri pentru tot atatea perechi de pantofi.
Feminitate- talentul de a aduna toate cuvintele minunate pe care le-ai auzit vreodata intr-o singura poveste si de a porni in cautarea unui singur glas care sa ti le repete pana la adanci batraneti. Feminitate- libertatea de a-ti mangaia corpul cu o privire admirativa si dupa ce ai terminat de savurat o portie de tiramisu. Fragilitatea, delicatetea, vulnerabilitatea. Triada cel mai des amintita sau insinuata cand apare o discutie despre un el si o ea. De obicei, in legatura cu ea. Aceasta e numai suprafata oglinzii. Chipul feminitatii are un singur nume-Surpriza. In numele feminitatii, o viata aparent somnambula si resemnata se poate transforma in vocatie sub ochii uimiti ai asistentei, un destin invidiat isi poate trada pretul, accesibil numai anumitor caractere. Feminitatea fascineaza pentru ca amesteca in cantitati variabile teama si admiratia.
E linistitor, placut, sa privesti un tablou valoros, dar a te ghiftui cu un muzeu intreg de valori produce confuzie si teama necunoscatorilor. Asta se aplica si acelor femei care nu stiu cum sa priveasca tabloul pe care li-l arata oglinda. Aceleasi femei despre care s-ar putea spune ca modeleaza regulile realitatii, dar care nu reusesc sa impace regulile societatii cu regulile inimii. Aceleasi femei care provoaca incendii si plang apoi pe ruinele arse. De ce oare Sfinxul si noaptea si marile au devenit la un moment sau altul blazoane ale feminitatii? Pentru ca se refuza descifrarii, pentru ca pot starni prin simpla prezenta curiozitatea si raspund intotdeauna cu indiferenta, pentru ca lasa iluzia autosuficientei, dar nu inseamna nimic prin ele insele, fara cineva care sa se intrebe “Ce e, de fapt, dincolo?”. Si bunul obicei de a face liniste in ganduri, de a-ti privi trecutul si viitorul ca ape ale aceluiasi rau ce-ti trece pe dinainte e tot un privilegiu al femeilor adevarate, e ceea ce face diferenta intre orgoliu si demnitate, certificatul nescris care iti atesta dreptul de a purta perle in loc de gablonzuri. La fel si acea misterioasa calitate a auzului care, utilizata cu detasare, intrece poligraful in analiza raspunsurilor la intrebari de genul “De ce nu m-ai sunat ieri?” sau “Unde ai fost?”. Ciudat, feminitatea seamana izbitor cu electricitatea-nu o poti arata cu degetul, dar efectele se simt intotdeauna, iar lipsa ei face ca o incapere, oricat de impodobita si plina de petrecareti sa para intunecata si primitiva. Mai mult decat femeile, barbatii o au inscrisa in gene, o recunosc instinctiv si o cauta ca pe Mirodenie.
Indiferent de ce scrie in genele noastre, feminitatea in diversele ei forme ne insoteste fiecare clipa-ca motiv de mandrie sau umilinta, ca ispita sau enigma. Oare din intamplare numai femeile pot sa joace rolul de ursitoare si bocitoare?
Cu toate ca acum generalizez si vorbesc grosso modo, tin sa precizez ca feminitatea nu inseamna sa fii nici victima, nici o handicapata cu organe genitale feminine intr-o lume masculina (populata atat de barbati, cat si de femei), nici neajutorata, nici delicata si fragila ca o floare plapanda pierduta in timp si spatiu, nici o tipa stylish cu haine diafane, mustind a Chanel n#5 si cu buze colorate si pometi ca bujorii, visatoare si care are numai grija de a-si asorta ceasul la inel si curea sau vreo toanta care pentru orice tampenie pe care o face se justifica zicand ca "fac compromisuri pentru ca iubesc" etc etc etc.
Feminitatea e cand mintea si corpul si sufletul fac pace si respira la unison. Cand citesti paragraful prin care l-am citat pe Mircea Dragoi si nu ti se pare penibil. Cand iti asumi faptul ca esti femeie. Si cand te simti bine cu asta si incetezi a te mai lua la intrecere cu barbatii, cu defectele tale, cu societatea, cu tine. Barbatii nu au nevoie sa lupte cu femeile, nici femeile nu au nevoie sa lupte cu barbatii. E, desigur, o forma de divertisment si o picanterie a unei societati moderne, in care monopolul si concurenta sunt motoarele care fac lumea sa se invarta intr-un mod mai alert si mai interesant.

Feminismul e un curent, un concept, un produs uman.
Feminitatea e ceva incontrolabil, e instinctuala, e parte integranta dintr-o femeie. Nu e inventie.

Ce ti-e si cu nemtii astia... German pilot fears he killed writer Saint-Exupery

Horst Rippert, an 88-year old former pilot of Germany's Luftwaffe, has said in a forthcoming book that he may have killed French writer and war pilot Antoine de Saint-Exupery in 1944.

Saint-Exupery, who achieved worldwide fame with his fairy-tale-like book "The Little Prince," died in mysterious circumstances when his plane came down near Marseilles while on a reconnaissance mission. His body has never been found.

Extracts of the book "Saint-Exupery: The Final Secret" were published in Le Figaro magazine over the weekend, and Le Figaro quoted Rippert as saying: "It's me, I shot down Saint-Exupery."

However, Rippert also said in the article that he could not be certain of the identity of the French pilot whose plane he shot down. He also hoped it was not the French author as he was a big fan of Saint-Exupery's works.

"I didn't see the pilot and even so, it would have been impossible for me to know that it was Saint-Exupery. I have hoped ever since that it wasn't him," he said.

Saint-Exupery was a pioneering pilot of his era. Following the Nazi German occupation of France in 1940, he moved to New York but then came back and joined the Free French air force. He was 44 years old when he died.

Poem For People That Are Understandably Too Busy To Read Poetry

Relax. This won't last long.
Or if it does, or if the lines
make you sleepy or bored,
give in to sleep, turn on
the T.V., deal the cards.
This poem is built to withstand
such things. Its feelings
cannot be hurt. They exist
somewhere in the poet,
and I am far away.
Pick it up anytime. Start it
in the middle if you wish.
It is as approachable as melodrama,
and can offer you violence
if it is violence you like. Look,
there's a man on a sidewalk;
the way his leg is quivering
he'll never be the same again.
This is your poem
and I know you're busy at the office
or the kids are into your last nerve.
Maybe it's sex you've always wanted.
Well, they lie together
like the party's unbuttoned coats,
slumped on the bed
waiting for drunken arms to move them.
I don't think you want me to go on;
everyone has his expectations, but this
is a poem for the entire family.
Right now, Budweiser
is dripping from a waterfall,
deodorants are hissing into armpits
of people you resemble,
and the two lovers are dressing now,
saying farewell.
I don't know what music this poem
can come up with, but clearly
it's needed. For it's apparent
they will never see each other again
and we need music for this
because there was never music when he or she
left you standing on the corner.
You see, I want this poem to be nicer
than life. I want you to look at it
when anxiety zigzags your stomach
and the last tranquilizer is gone
and you need someone to tell you
I'll be here when you want me
like the sound inside a shell.
The poem is saying that to you now.
But don't give anything for this poem.
It doesn't expect much. It will never say more
than listening can explain.
Just keep it in your attache case
or in your house. And if you're not asleep
by now, or bored beyond sense,
the poem wants you to laugh. Laugh at
yourself, laugh at this poem, at all poetry.
Come on:

Good. Now here's what poetry can do.

Imagine yourself a caterpillar.
There's an awful shrug and, suddenly,
You're beautiful for as long as you live.

At the end of the world

Libera. This is how I feel now.
Nimeni nu mai e ca mine.

Azi mi-am luat inima in dinti si:
1)mi-am pus cearsaf pe saltea - cel rosu, ca s-a uscat. Sa imi pun altul mi se pare tradare fata de eternul meu cearsaf rosu de bumbac. Poate ma enervez si imi cumpar unul de satin - tot rosu, bien sur - la sfarsit de saptamana. I miss shopping. Dintr-asta domestic, pentru propriul meu culcus, nu de-ala clasic.
2)am dus costumul lui Robert la curatatorie. Vine saptamana viitoare si i-am promis ca-l are ca nou pe cand vine. I-am promis asta acum vreo luna. Eh, vorba aia, mai bine mai tarziu decat niciodata.
3)am facut 3 variante la mate
4)am inceput Demonii de F.M.Dostoievski (the 2nd shot).
5)am inceput sa fac de mancare, dar n-am avut rabdare sa termin. Plus ca mi-am dat seama, hapt in mijlocul anevoiosului proces, ca treaba asta pur si simplu nu e de mine.
6)am sunat la aeroport sa vad care e faza cu biletul acela spre Bucuresti. Totul in regula. Fraierii...asa zboruri ieftine n-am mai vazut in viata mea. Sigur au gresit ceva.


Stii ce-am visat azi noapte? Ca m-am impiedicat de capatul pamantului si am cazut. Am cazut de pe Pamant. Evident ca n-am apucat sa aterizez, ar fi fost cea mai misto chestie sa si vad unde as fi ajuns. Sa vad si eu cum sta treaba cu L`Au De La-ul acela. Oricum, ceva imi spunea ca visul acesta e doar primul dintr-un lung sir de vise revelatoare si inedite, era un fel de 'to be continued...' la capatul lui.

Da` ma leshi, fa?

Sotia: Iubitule, e buna supa?
Sotul: Auzi fa, ai chef de cearta?

Am primit azi un SMS: "Mai scrie si u p blog k ma plikti"
Tensiunea mea a facut o tumba mortala si a urcat la 500.
Da, sunt o conservatoare. Imi plac textele scrise corect din toate punctele de vedere, suport cu greu atat incoerenta in scris(deci si in gandire), cat si greselile/distorsiunile/cretinismele gramaticale si ortografice. Hai ca la SMS-uri mai merge o eficientizare, ca doar de-aia e SMS(SHORT Message Service), dar de obicei imi ia ceva vreme sa ma prind ca textul pe care-l citesc e pe ecranul telefonului. Eh, oricum, noi ne-am facut-o, toata treaba asta cu tehnologizarea scrierii. Sa nu mai vorbim de cea a gandirii, ca-mi urca iar tensiunea.

Bine, bre, hai sa scriem. Ce sa scriu?

Sa zic de Domingo? Sa zic de campania de donare de sange? Sa zic de bac si de variantele la mate? Sa zic de impulsul meu sinucigas de fiecare data cand deschis o varianta de-asta nenorocita? Despre mine, asa, in general? (asta e cea mai funny faza...cand nu mai stii how to put it into words...zici ca "vorbim asa, de viata, in general"...faza asta cu "in general" e o inventie buna, te scoti de fiecare data cand vrei sa o iei pe ulei si nu stii cum sa numesti periplul asta alunecos).

Fratilor, am un hamster. Il cheama Domingo si l-am primit marti. Intotdeauna martea a fost o zi buna pentru mine. L-am primit echipat full-option. Mi-a luat o zi intreaga alesul numelui. Hamlet, Chopin, Slevin, Little, Chilli...pt oricare din astea planuisem sa adaug la sfarsit sufixul "Junior the 1st". M-am potolit cand i-am vazut ochisorii aia ce cerseau un nume cat de cat omenesc, totusi. Pardon, hamsteresc. Si i-am zis Domingo. Duminica trecuta m-am uitat la Ratatouille, o dulceata de desen animat. Am ramas atat de marcata de soarecul ala, incat am primit in dar acest hamster minuscul :)) Ne intelegem bine.
Tocmai s-a trezit, cred ca il exaspereaza tastele. In semn de protest se da nervos pe rotita lui si se face ca roade grilajul custii, vrea sa iasa. Ziua doarme ca un porc, iar noaptea, dupa ce ma vede ca ma pun la citit, incepe...si da-i, frate, pe roata, pana dimineata (tin sa specific: INCONTINUU!!!) se da pe roata lui si face tumbe ca un cascador. Noroc ca nu scartaie roata aia, altfel as innebuni.

Am vazut ieri prima data in viata mea cum se accidenteaza un actor. Nasol sentiment. Merg des la teatru, dar n-am vazut niciodata cum e sa se accidenteze cineva pe scena, si mai ales...n-am stat niciodata sa cuget cat de om e omul de pe scena. Si ieri am vazut ca e foarte om. Memoria corpurilor, de Valentina de Piante. Chiar ea s-a accidentat. Pentru o clipa m-am transpus in corpul partenerului ei, care a fost nevoit sa isi continue treaba singur. Erau doua cupluri pe scena, iar dansatorul acesta a ramas singur la un moment dat fara pereche. Ii mai si vedea pe cei de langa el dansand impreuna. Hahahaha, ala micu` e atat de agitat incat am impresia ca isi ia zborul din cusca imediat. L-am adus mai aproape de mine, pe birou, iar acum ma priveste hipnotizat. Sare pur si simplu ca un apucat :))
Revenind la teatru, nu e usor deloc sa fii actor. Dar trebuie sa fie tare frumos. Pentru mine, personal, teatrul e locul unde imi place sa merg de obicei singura, sa fie liniste (inca un semn ca sunt de moda veche: ma dispera toti pustanii - inclusiv cei de varsta mea - cu aere de mahala, adusi cu forta la teatru de catre te miri ce profesor retard care inca mai crede ca generatiile de azi au scapare de la incultura de masa. Nu doar ca fac tambalau, dar isi mai si gasesc niste momente foarte neprielnice sa dea drumul la onomatopee pe gurile lor necioplite), si sa ma intalnesc cu o alta lume. Nu stiu de ce unii vorbesc de teatrul absurdului. Sau mai stiu eu ce alt gen de teatru. Teatrul, la fel ca si orice carte, este fictiune. E o alta lume. Si nu e o lume deloc absurda, doar ca are logica sa, ca orice opera artistica.

Let`s move on, ca iar ma inteleg doar eu pe mine.

Azi am facut mate, am citit o carte, NU am facut dush (!!! incep sa cred ca usor, usor, scap de ipohondrie)...nu inca, cel putin. Termin de scris tampenia asta si merg sa fac un dush. Acum beau un ceai de menta si respir pe gura. E o senzatie misto. As baga si un gat de vodca si apoi o felie groasa de lamaie, urmata de un pachet de Airwaves, te simti ca pe un montagne russe dupa un experiment din asta. Don`t try this at home, though.
I-am curatat cusca lui Domingo. Nu mi-am facut patul. Stiu ca oricum il fac alandala in timpul noptii, de ce mai trebuie sa il fac la loc ziua? Non-sense...
Oooooh nu! Aproape de fiecare data cand scriu pe blog, mai devreme sau mai tarziu in timp ce scriu, ma apuca ameteala. Imi vine asa, ca o piatra aruncata de o prastie, intrebarea: "Ce faci cu viata ta?"...Ma rog, evident, metamorfozata in tot soiul de forme, de la "Care e sensul vietii tale?" pana la "Ce brisca mea faci cu viata ta?" Culmea e ca EU ma intreb asta. Ceea ce e si mai grav, pentru ca mi se pare ca in mine traiesc doua voci. Si de obicei nu reusesc sa controlez niciuna din ele. Which is quite frightening. Gata, s-a dus... asa face mereu, vine, ma pune pe ganduri, apoi isi ia zborul. Dar cucuiul tot ramane. Ma tot freaca asa la melodie termenul asta idiot ("VIATA"), de-mi vine sa-mi iau campii.
Vineri seara m-a sunat un prieten, pe vremuri foarte apropiat. Am vorbit mult. Ca si cum am vorbi zilnic, atat de natural a fost totul. He called to ask me a piece of advice. I ended up advising me myself.
Ce proces ciudat... Vorbind cu un om, vorbesti cu tine.

As putea sa scriu atat de multe. Dar cred ca mate green-ul mi-a dat prea multa energie. Plus ca-l mai vad si pe Domingo agitandu-se, imi e imposibil sa ma stapanesc, trebuie sa ies.

Mi-e dor de eroul meu. 'Everything`s fine, except you`ve got that look in your eye.' Urasc sa nu ma tin de cuvant. Si mai ales sa nu ma pot tine de cuvant. Zice ca nu e suparat. E prea mare domn sa recunoasca, oricum. Dar stiu eu cum sta treaba... avea o voce de hamster plouat de-mi venea sa imi trag doua palme pentru atitudinea mea.
Si din toata treaba asta, tot a iesit un lucru bun. La un moment dat ma ingrijoram ca totul merge prea bine. Suntem oameni, ca si actrita aia accidentata de ieri. Gresim.