Despre cum se fac copiii si alte ciudatenii

Cei care isi mai pierd vremea din cand in cand pe blogul meu, se prea poate sa fi observat widget-ul ala cu 'cine vine, cine pleaca'. Undeva in dreapta paginii, cum mergi in jos. Intai de toate sa zic ce nu face el: nu imi spune numele, grupa sangvina si marimea...nasului nimanui. Nici culoarea ochilor, varsta, adresa sau parola de la mail. Ce face, in schimb, e suficient. Afiseaza intrarile si iesirile. Daca ma uit acolo -ceea ce astazi s-a intamplat prima data in amanunt - vad de unde a intrat pe blogul meu respectivul vizitator - orasul si steagul tarii, acum cate secunde/minute/ore/zile, ce sistem de operare foloseste - Windows, Mac etc - la fel cum vad si DE UNDE A ATERIZAT. Sunt unii care acceseaza direct, tastand adresa linkului, sau clickaindu-mi statusul de la messenger, sau printr-un blogroll.
Dar nu despre ei vorbim azi.

Ci despre cei... accidentali. V-o spun drept, mi-am pus widget-ul ala pt ca intr-o zi m-a apucat trendul asta de "umple pagina aia cu ceva, ca bate vantu`"... Si pana recent, cand am descoperit o oarecare crestere a vizitatorilor, nu stiam toate functiile astea magice.
Intru azi pe blog. Si ma duc la widgetul asta, ma gandeam eu ca el trebuie sa-mi elucideze misterul cu vizitatorii aproape in numar dublu.

Moooamaaaa!
Secretul e sa pui titluri de traffic mare la entry-uri, asta-i tot. Daca as fi om cu ambâţ literar, zau asa ca mi-as alege titlurile cu mult mai multa meticulozitate. Si anume as vedea ce se "vinde" pe google, si mi-as pune dup-aia la titlu. Pentru ca, dragii mei, post-ul cu "cum se fac copiii" e de departe cel mai citit de pe blogul asta.
Da`-i si normal, daca stau sa ma gandesc. Tehnologizare, modernizare, automatizare, globalizare, libera circulatie a informatiei, universul virtual - raspunsul la toate problemele reale. Cum da omu` de o dilema, hop! www.google.com si ne-am scos. Cum nu gasesti o informatie gen "cati kilometri ma despart de New York?", te bagi frumos pe google si da-i sa sune 'distance calculator'.
Da` nu vorbim nici de oamenii astia. Vorbim de aia care nici nu se gandesc ca un 'distance calculator' ar putea vreodata fi chestia pe care ei o cauta atunci cand vor sa calculeze distanta dintre douapuncte de pe o harta.
Vorbim de aia chiar aflati la ananghie.
De cei care nu au idee. De cei foarte in ceata. De cei care cauta in disperare un sfat prietenesc si sincer (ce dumniezo` cautati pe google, fa?), venit din strafundul sufletului pur al acestui motoras de cautare, gugle. Ei, si intra omu` si - musiu se pronunta, musiu se scrie- scrie fain frumos:

- cum se fac copii? - numa` nu credeati ca daca nu stiu cum se fac copiii, or sti cu cati de 'i' se scriu.

Si unde se ajunge? Ca Hansel si Gretel care ajung la casuta de turta dulce, acesti oameni ajung... la mine! Lasati femeile care vor sa afle cum se fac copiii sa vina la mine! La mine pe blog, unde-i cald si bine.

Numa` asa, ca observ ca si post-ul asta are un titlu numa` bun de traffic, pentru cei/cele care ajung accidental aici, si inca nu m-au bagat in origini (eh, vedeti ca incepeti sa va faceti o idee despre cum se fac plozii?), cateva informatii utile puse la dispozitie. Gratis! - pe engleza doar, pe romana nu am gasit nimic in afara de e-referate.ro.

PS - Inainte sa va interesati de-adevaratelea, uitati-va si cugetati de doua ori la imaginea de la inceputul articolului.

Cand boala nu are somn

***

S-a dus la culcare cu gandul ca in seara asta nu se doarme. Desi era 12 noaptea, trezirea de la 6am parea sa fie la sutimi de secunda distanta si nu-i dadea pace. Era singura si auzea ticaitul ceasului. Time is always ticking, damn it. Atat de singura incat parea ca timpul e singurul compagnon. Ea si Timpul. Amandoi mergand in acelasi sens. Inainte. ' Niciodata nu se priveste inapoi '.
- ma intreb daca Timpul a invatat de la oameni sa nu se intoarca niciodata,sau omul de la Timp -

-- la fel cum ma intreb cati oameni au cu adevarat puterea sa nu priveasca inapoi si cati sunt aceia capabili sa se desprinda de Trecut --

...disperarea ca e singura si ca trebuie sa umple golul de 6 ore cu, cel mai probabil, atat de mult plans, incat la un moment dat plansul se va transforma intr-un somn spasmodic... disperarea asta ii macina interiorul si mai mult, si mai maladiv, si mai intens.

Obisnuita cu toate luminile din casa aprinse, se hotari totusi sa le stinga, precum o asortare la starea ei deloc solara.

--- as fi vrut sa ii dau o floarea-soarelui in seara asta, stiu ca e floarea ei preferata, e una din chestiile pe care le avem in comun. In schimb, la rase de caine nu ne potrivim, ei ii plac basset-ii, mie imi plac ciobanestii germani si beagle-ii. ---

Nicicand nu o durea mai tare intunericul, si noaptea, si frigul, si boala. Si era singura.
Dupa 15 foituri si intorsaturi de pe stanga pe dreapta si de pe dreapta pe stanga, era deja 12:30. Simtea organic ticaiturile ceasului, cum dimineata se apropia, cum el nu mai vine si cum casa e tot goala.

'Daca nu s-ar fi inventat cancerul pt mine, probabil nu as fi stiut niciodata adevarata semnificatie a singuratatii.' s-a gandit. Tot e ceva. Omul cat traieste invata. Dar, vai, de ce trebuie sa doara in halul asta?
Nu ar fi vrut sex salbatic, ca sa uite. Nici vorbe in vant, de incurajare stupida. Citostaticele si razele sigur nu reactioneaza la siropuri. Eventual te mai pricopsesti si cu un diabet. Nu ar fi vrut nici macar sa fie rasfatata in vreun anume fel. Niciun banc, sau film, sau cina romantica, nici macar vreun cadou, fie el si o pereche de pantofi, nimic din astea nu ar fi avut efect. De fapt jubilarea era o stare de care se simtea din ce in ce mai straina.

Tot ce isi dorea era sa nu fie singura. Poate o tacere inteleapta, poate o mana calda, un masaj la picioare, o vizionare in doi a tavanului inecat in intuneric, un 'noapte buna' - fie el soptit sau nu, o strangere in brate, sau chiar un simplu si frust somn sforaitor.
O respiratie, pur si simplu. O respiratie, ca sa acopere, la naiba, acel timp ticaitor!

***

Stau si cuget la boala. Ce curva...
Un oarecare grad de influenta avem cu totii asupra vietilor noastre. Dar cand Boala si Timpul se fac frati de cruce, poti sa-ti faci cate cruci vrei, ca le faci degeaba. Multi spun ca 'nu-i corect'. Altii ca 'nu ai avut destula grija'. Unii te incurajeaza. Altii vin cu solutii. Cativa te lasa. Cativa te sprijina.
Boala organica devine boala emotionala. Simti totul. Simti neputinta, lipsa de control, frica, toata suita de spleen, noia si agonie bacoviene parca se amesteca intr-un cocktail si iti curg prin vene in loc de sange. Care sange, nici el nu mai e ce-a fost.

Post-ul acesta este o incercare - cel mai probabil ratata - de empatizare cu o persoana apropiata in pielea careia nu as vrea sa fiu in clipa asta.
Si careia ii doresc mai sincer decat niciodata Noapte buna!

I don`t have a solution but I admire the problem.

Probleme. Cred ca dupa 'ok', 'coca-cola', 'stress', 'euro', 'taxi', asta e un cuvant unanim inteles, experimentat si cunoscut de toti. La Coca-Cola inca am indoieli, ca s-a marit consistent tabara Pepsi, plus ca healthy lifestyle a acaparat o gasca mare care a trecut pe apa plata cu lamaie.
Ana are mere. Ana are probleme. Eu am probleme. Tu ai probleme. Ei au probleme. Noi toti avem probleme. Exista probleme. Noi insine suntem problemele altora sau ale noastre chiar. Vicios mai e cercul asta...
Inclusiv faptul ca frantuzescul 'probleme' e de genul masculin, nu feminim, ca in romana, mi-a cauzat probleme, prin clasa a 3-a.
E surprinzator cum, imediat ce da de greu, omului i se aprinde un beculet pavlovian si ceva in creierul lui urla: "Mayday mayday, ai o problema!"

Zice-se ca omul e cel mai complex si mai dotat cu inteligenta animal. Ca dovada stau multele sinapse produse intru rezolvarea problemelor. Mai mult sau mai putin ingenioase, metodele, ce-i drept.

Top 10 methods of solving your issues:

1. Nu observi ca ai o problema si iti vezi de treaba in continuare. The best of all, de departe.

2. Observi ca ai o problema, ti se rupe, si mergi mai departe. The runner-up, de departe.

3. Observi, incepi sa te agiti, cauti, cercetezi, nu gasesti, o lasi balta. Cam nasol, ca deja stii ca ai o problema, iti pasa de ea, si te simti impotent sa o rezolvi. Tocmai te-ai mai pricopsit cu una. Deci sari inapoi la varianta 1 sau 2, keep it simple.

4. Apelezi la organ.

-- cum pana acum am expus variante prin definitie masculine (tipul outsider, tipul ignorant, tipul frustrat, tipul "baiat gigel"), acum e timpul sa vedem cum rezolva femeile o problema:

5. "Iubitule, trebuie sa vorbim." C-O-M-U-N-I-C-A-R-E, C-O-M-U-N-I-C-A-R-E. C-O-M-U-N-I-C-A-R-E... Avem noi ce avem si de fiecare data cand auzim doua voci consideram discutia respectiva drept o sesiune de COmunicare, desi am putea la fel de bine sa spunem ca purtam un monolog.

6. Ma agit, deci exist. Si eu, si problema.

7. Sa nu crezi ce-ti spun/ce fac acum... Prin a spune si face vrute si nevrute (barfe, limbaj licentios, suni o prietena, plangi la telefon, vorbesti singura, dai ceva de pereti, arunci dupa el cu telecomanda, te duci la sala si scoti untul din tine s.a.m.d.) femeile isi exerseaza puterile cathartice si considera ca se mentin "pure". Sufletul ne ramane imaculat dupa o sedinta de dat afara tot ce ne sta pe corazon. Incearca sa-mi vorbesti dupa ce ma cert eroic cu cineva si l-am facut praf. I`m a hon`.

8. In caz ca nu s-a reusit rezolvarea/eliminarea problemei pana acum, incearca the 3 S`s method: sport, shopping, sex. Nu conteaza ordinea. Daca vin la pachet se ajunge garantat la rezolvare. Daca nu-i cu putinta, se prescriu si, in functie de specie: bai aromate, sesiuni de box, bungee-jumping, inca o tura de shopping.

9. Cand ai o problema serioasa, vorbeste cu mama ta. Figura eficienta in 95% din cazuri. At least you can try. Se accepta si varianta "cea mai apropiata persoana din viata mea", in caz ca varianta cu mama este non-applicable.

10. In ultima instanta, incearca sa gandesti. Dar numai daca nu merge altfel si daca chiar trebuie. S-ar putea sa tina.

Sunday morning love - I have a question

I have a question.

Should love be 'natural'?

have you ever met someone, and from the moment of your first words exchanged, it just seemed as if some kind of magic love dust had been sprinkled on the two of you exclusively? you immediately clicked, as if there was just an undeniable connection that the two of you shared, along with cohesive views on life and love, cracking up at the same corny jokes, even bonding over your mutual obsession with butterfinger ice cream and the CNN political news ticker.

well, due to certain events of the last month of my life regarding my relationship, and the relationships of my friends, and coworkers, i have been thinking very heavily about this whole 'love is hard work' thing. call me an idealist, but it seems to me that love should have a certain amount of 'natural feel' to it. it shouldn't be all work. now i know that of course keeping a relationship interesting and fresh and love new requires some work on both sides. but should it be ALL work? should it be a JOB just to love your partner with the same intensity as they love you? i have always been a believer in destiny and soul mates and finding your 'perfect match' (and i think there are several 'perfect matches' possible for any one person), so i guess that is why some things have been troubling me as of late. you see, i've experienced a natural love.

the kind of love where things just kind of fall into place. i've been in the 'just be' love. where the initial newness isn't the only time you feel like you're floating in the clouds. it doesn't just wear off with time because you two share the kind of intensity that people look at and say, 'damn.' if you disagree with each other, you can talk about it without someone's blood pressure rising.

now of course 'mama said there'd be days like this', but how many days like this is one too many? how many arguments based on your core differences/beliefs is just too much? how far of a gap can there be between your similarities and personalities and compatibility before you say "you know what, we just aren't meant to be."

i do believe that marriage is hard work. but that's understandable. when you get married, several other factors are involved. you have bills together, accounts, mortgages, children, legal documents. so i can understand why people say that 'marriage is hard work.'

but should the love itself be just as hard? is it okay to settle for a good relationship with a good mate....or should we all be striving for a great relationship with your soul mate? how much work should you invest?

is it possible to 'grow' to love someone as intensely as you would if it just happened 'naturally'? maybe i'm delusional.

maybe i've just been fortunate in my experiences with love. maybe i'm just being foolish. i just have to believe (because i've been there) that 'easy' love does exist. easy like sunday morning...or at least sunday evening :) that's what i want. more importantly, that's what i deserve. the question is, is it possible to build that....or is that something that fate decides? i wrote this poem a while ago, but i can't say it doesn't still apply to some degree.

the missing piece

there is a piece missing...

i should feel tipsy, right?

the love bug should FEEL like something, right?

the automatic flick of the switch in my heart should click, right?

where are the butterflies?

sweet hellos, long goodbyes?

smiles, hugs, cuddles, adoring stares?

-did i miss something?-

shouldn't there be moments?

time stops, heart drops, outside world fades lost in love?

where are the long walks in the sand on the beach

with interlocked fingers and hearts? where is it?

candlelit dinners, poetry sharing, museum exhibits..

naked beauty at 3am with strong arms,

mind, spirit telling me i'm beautiful...

-where did it go? was it ever here?-

soul searching 6am, bible study,

and church at 10 comforting silences,

stolen glances, sexy ear whispers in crowded rooms.

shoulders to cry on in bad times

arms to jump into in celebration

encouraging, believing, achieving.... together

-SOMETHING is definitely missing-

long heart to hearts have been lost in our busy lives

no time for relationship matters

'just because' gifts morphed into 'i'm sorry i forgot, i'll make it up' promises

gone are the cherrystrawberry aphrodisiac picnics at sunset

rollerblading on the strip..

whenever, wherever, i want you NOW passion..

lip biting, sheet grabbing, sweat dripping explosions of nature....

-where is it, dammit?-

intelligent convo, subjects politics,

self-awareness, society strong morals, opinions,

respect for each other....

home training, home cooking, home making..

working hard to provide, but still making time to rub my feet...

beautiful poetry flowing..

speaks only positivity towards me..

-i am seriously missing something-

strong black man...

got my back AND my front i got his too..

handles his business boardroom to bedroom
from hello mr..

to whaddup my nicca!
got his shit together..

vibing to the roots, jay z, aerosmith and coltrane

without missing a beat

real man.

real woman.

best friends.

the missing piece of my life..

-where is it?-

not here.

excitement, passion, longing
have all fled a shell of what we used to be...

a photo album of happier times is all that remains...

very 'significant other' has become under appreciated 'spouse'
need to find my missing link..

yin to my yang..

i know it's out there...

just have to find it....

my missing piece.