Peste maneca

Pt ca ce scriu in postul asta sa ring a bell ca am ajuns in UK, poate trebuia sa pun M mare la 'maneca'. Ajuns-am in UK. Toate bune, n-a avut probleme avionul nici la decolare, nici la aterizare, in aeroport cineva din staff-ul universitatii m-a asteptat, m-a (tele)portat - am ajuns foarte repede, sau poate am dormit eu prea adanc, nu stiu, oricum...drumul nu a parut lung deloc de la Londra la Coventry- in campus si de acolo...am inceput seria de wow-uri. O data, trebuie neaparat sa mentionez ca biblioteca e a sort of Iulius Mall cu 4 etaje, o iiiimensitate de chestie. Imi place tare, cred ca m-as scuti de chirie si m-as muta acolo, pacat ca inchid la 10PM.
Orasul e frumos, lumea politicoasa nevoie mare, e plin de culori - as in toate natiile pamantului zici ca s-au adunat pe petecul asta de Anglie - ce sa mai, nu intru in detalii ca n-are sens. Ma dispera sofatul in UK. E total pe dos, cand trec strada nu stiu exact in ce directie trebuie sa ma uit, pe mine m-au invatat mama si tata sa ma uit in stanga si in dreapta. Adica in stanga, APOI in dreapta. Aici trebuie intai sa ma gandesc cum as face acasa, si apoi sa fac pe dos. Ca circula astia de ti se face rau, cam up-side down. Not to mention the Indians, care zici ca-s la mama lor in Bombay si au muzica la maxim, exact ca jupanii din filmele de la Bollywood, cu 180 pe ora in centrul orasului... Dar I`m still alive. Si asta datorita faptului ca absolut toata lumea, dar chiar toata lumea, e super politicoasa...Daca tu mai ai 10 m pana sa ajungi la trecerea de pietoni, masina nu accelereaza, ci incetineste. Si nu, nu incetineste ca sa isi fluture privirea dupa fundul tau, cum se intampla uneori la romanasi, ci ca ... asa e frumos. That`s the way it is.
Da, un pic mi-e dor de casa. Daca zic asta cu voce tare, suna a "vreau acasaaaaa!", dar nu in sensul ala mi-e dor. Stiu de ce sunt aici, nu ma incearca regrete sau alte cele, pur si simplu tot ce imi era familiar acasa, aici mi-e strain.
Partea interioara a fost putin data peste cap... Spirit latin, galagie, agitatie, praf, preturi romanesti...da, lipsesc cu desavarsire. Ma intreaba lumea daca imi place. Ce sa imi placa? Faptul ca traiesc in UK, ca studiez un curs ce incepe cu Law, ca stau intr-o casa curata, intr-o zona frumoasa, cu o frantuzoaica, o elvetianca si o chinezoaica? Sau ca sunt singura, trebuie sa fac teme, ca la scoala, am de citit biblii de drept a cate 800 de pagini, seara cand ma culc aud linistea in toata splendoarea ei - I hate this! - sau ce? Imi place si nu imi place. E greu de zis. E ceva nou. Trece un pic pana ma acomodez cu viata englezeasca, deocamdata nu ma plang, am dat numai de lume buna, nu am avut necazuri de niciun fel, e ok. :)
Nu stiu la ce se refera lumea cand vrea sa stie daca imi place. Da si nu. E frumos aici - suna a taran prost ajuns la oras, e curat, e "cilivizatie", e ...altceva. Dar nu e acasa. Sometimes we call ourselves adaptable. Chiar acum cateva zile mi-am scris cv-ul, ca sa aplic pt niste part-time jobs, si am pus accent pe faptul ca I`m an adaptable person. Dar inca mai ridic semne de intrebare cand vine vorba de adaptabilitate. Un lucru e sigur. Locul asta, oricat de frumos si curat si civilizat si plin de oportunitati si facilitati ar fi, nu e 'acasa'.
Ma intreb ce ar fi trebuit sa scriu in primul post made in UK. Poate trebuia sa vorbesc despre oamenii pe care i-am cunoscut, desre profii pe care ii am, despre casuta in care stau, despre cum se uita bou` la un robinet caruia nu stie sa ii dea drumul, despre mancare, despre ceva tipic british.
Azi era sa ma loveasca o masina, drumurile sunt perfecte, fara gropi si canale neastupate, motoarele silentioase, multe masini ecologice, efectiv nu am observat ca vine masina. Era rosu la pietoni, of course, si m-am gandit sa ma simt ca acasa un pic, sa break the law. Si era cat pe aci sa sfarsesc broken...by a car. Soferul m-a vazut oricum din timp, a incetinit, dar probabil voia sa ma puna pe ganduri si sa imi sugereze ca aici se asteapta la semafor si intr-o duminica dupa-masa, cand lumea pare sa se fi evaporat si strazile sunt complet goale.
Oricum, primul lucru dupa ce am ajuns acasa - vorba vine 'acasa'...aci unde stau, in casuta de pe Tomson Avenue - a fost sa scriu ceva pe blog, sa salut cu respect 'acasa'-ul meu de toate zilele, in semn de recunostinta ca n-am patit nimic in prima saptamana ca student in UK.
Si cred ca nimic nu putea sa fie mai potrivit decat poza cu New life in progress :)