Am I The One? - ciclul 'Silly questions with no answer'

Cateodata nici nu realizam cat de naivi suntem. Credem cu sfintenie intr-un lucru ce, in final, se poate dovedi a fi o simpla iluzie iluzorie - pleonasm de duminica, creierul e pus in functiune la cote minime, rog indulgenta.
Poate ca ma insel eu si poate ca asteptarea nu-si trage nicio seva din naivitate, poate e doar o alta idee stupida de-a mea - tot de duminica seara, ca in rest am doar idei geniale, se stie...
M-am surprins pe mine zilele astea cat de mult m-au "atins" la coarda sensibila niste lucruri. Despre mine se pot spune multe, dar nu stiu daca 2 din 10 oameni ar crede ca sunt o romantica incurabila. Exagerez, desigur... sunt perfect - si rapid - curabila, dar imi place cum suna sintagma. As inlocui totusi acel "romantica incurabila" cu "sensibila". E stiintific dovenit ca femeile sunt mai sensibile - de aici si denumirea de "sex slab" - decat barbatii - dragii de ei, numiti, cum altfel?!, "sexul tare". Nu prea inteleg ce e cu diferenta asta de consistenta intre cele doua sexe, dar da, cu concluzia studiului sunt de acord.
In fiecare dimineata cand ma duc la universitate trec pe sub un pasaj, un gang dubios, care face legatura dintre cartierul in care stau eu si centrul orasului. Are ceva de pe vremea lui Jack Spintecatorul tot subway-ul ala, ma intriga de fiecare data cand il traversez. Si totusi, are si o latura prietenoasa, caci zi de zi vad acolo un om care canta la chitara si are o palarie cu cateva lire in fata lui. Nici dracu` nu-l baga in seama, tinerii au cam toti iPod-uri infipte-n creier, batraneii nu cred ca mai au auzul prea bun, iar ceilalti nici atat nu se preocupa de existenta omului. Eu am o fobie fata de unele categorii de oameni, cu toate ca ma auto-intitulez un om tolerant. Nu-i frumos, dar mi-e imposibil sa nu reactionez refractar la un tigan(de-ala rau), un cersetor, un jegos sau un prost. Am eu fixurile mele... Dar asta, domne`, nu stiu ce are, dar ma fascineaza. Canta in plata domnului, de n-are nicio treaba. Nici nu cred ca ii pasa daca si cine ii arunca vreun ban. Canta cu ochii inchisi, mecla desfigurata de placerea de a, pur si simplu, canta. Se vede de la o posta ca ceva e in neregula cu el, dar in rest nu pute, nu injura, nici nu se uita urat la tine- de fapt nu se uita deloc, ca isi tine ochii inchisi. Ieri dimineata l-am vazut iar, ma gandeam ca in week end are program prescurtat, ar dormi si el mai mult, dar nu, el era acolo la 8 dimineata si canta de mama focului. Aproape imposibil de imaginat, dar canta o melodie folk si linia melodica era aproape identica cu o piesa de-a lui Imi. Si de aici au inceput sa curga "sensibilitatile". Ok, gata cu paranteza, am inceput de la naivitate si asteptare. Stergem naivitatea, nu am chef sa argumentez acum, dar e o tema de reflectie pt cei ce simt nevoia de putina filozofie.
Si ma intorc la asteptare. Cred ca nu sunt multe lucruri periculoase in viata, in general omul se adapteaza usor la tot si face fata cu brio, daca e in stare sa-si genereze suficienta putere. Dar un lucru periculos e asteptarea. Imi aduc aminte ca de multe ori asteptam CEVA. Un ceva nedefinit...primavara, ca e anotimpul meu preferat, asteptam vara, ca venea vacanta mare si Vama Veche, asteptam iarna, ca era zapada, imi asteptam iubitul, asteptam sa mai treaca un an, calendaristic, scolar, oridecare, dar sa treaca. Sa apara Elle. Sa fiu mare. Sa devin adult. Sa termin liceul. Sa am cariera mea. Masina, casa, rate, poate un om cald sa-mi tina de frig noaptea, doi caini, v-am zis: un ciobanesc german si un beagle, apoi inca o masina, daca se poate Ferrari, poate un copil sau doi, chestii de-astea. Apoi mai e o categorie de "asteptari", stiti voi, astepti un telefon ce nu mai vine, astepti un avion si are intarziere, sau un tren, taxi, troleu, un om, un semafor, astepti in sala de asteptare la doctor s.a.m.d.
Si, ca sa trec la pericolul maxim, sunt Asteptarile. Potentialul pe care il vrem maxim. Vrem sa stoarcem ce-i mai bun din noi, din altii, din tot. Asteptam ca totul in jurul nostru sa se ridice la standarde maxime, ca altfel va spun eu ca nu ne-am fi dezvoltat simtul asta critic, suntem obisnuiti sa primim ce-i mai bun, si daca nu primim, facem scandal ("ca doar nu-s eu mai fraier, sa tac, nu?").
Revin la Imi. Am ajuns ieri acasa si am ascultat intr-o doara tot albumul Nebun de Alb. Imi mi-e prieten dinainte sa ma nasc, mama a fost colega de cenaclu cu el si au ramas prieteni foarte buni. Nu stiu cat de des va paleste pe voi sensibilitatea si cat de des meditati la ce a fost, este si va fi in viata voastra, dar omul asta are o putere magica de a sonda adanc in tine si a te reconecta la propriile tale sentimente, de care nu de putine ori uiti.
Si ascultandu-i melodiile, inevitabil m-a plesnit romantismul. Fiecare melodie e o declaratie de dragoste pt fosta lui nevasta pt care, pun pariu, mai simte si azi multe. E normal, are doi copii cu ea, si desi ne place sa credem si sa ne mintim ca "viata merge inainte", se intampla uneori ca ea sa se opreasca intr-un punct terminus mai repede decat terminusul real. Am rememorat cu placere serile in care mergem cu Maestrul Bogdan in Autograf si ascultam pierduti in timp si spatiu muzica. Melodiile astea au asa un iz special incat te fac sa o invidiezi pe femeia careia ii sunt dedicate. E in natura omului sa isi fixeze un punct de referinta si sa compare totul in raport cu acel punct. Viata asta e, in definitiv, o secventa de experiente, iar fericirea vine atunci cand alegi o chestie, din alea multe, care cantareste mai mult decat toate celelalte si care, macar pt un timp, devinde punctul de referinta, devine "ceva"-ul la care urmeaza sa raportezi totul de acolo incolo. Stiu ca primul sarut a fost la mine o experienta super-banala si nici macar nu l-am marcat ca si "punct de referinta", pt ca mi se parea prea sec. In schimb al doilea a ramas multi ani pe piedestal si era acesl ceva la care raportam toate saruturile de dupa. Pt ca a fost cel mai bun. Pana la un moment dat. La fel si cu telefoanele mobile. Toata viata mea am avut Nokia si Nokia era cea mai tare chestie ever, bateria tine mult, au destula memorie, meniul easy, tot ce vrei. Apoi am avut un Motorola V3, binecuvantat fie bietul telefon ca acum e mort, cu care m-am inteles foarte bine. Era superslim, era en vogue (pardon, nowadays se zice 'trendy'), meniu simplut...am crezut ca a detronat nokia-urile. Dar dupa ce m-am lamurit ce-i poate bateria - destul de rapid, dupa vreo 2 luni - am inceput sa fiu nostalgica dupa Nokia. Dar am continuat relatia cu Motorola, dadea bine. Ne statea bine impreuna. Nu-mi cauza probleme, nu ma incomoda, era ok. Dar din cand in cand imi aduceam aminte cat de bine imi era cu Nokia, nu ma lasa la greu, era acolo si dupa 6 zile de folosinta. Cu timpul insa am inceput sa am un comportament ostil fata de Moto, nu-mi pasa ca era mai tanar decat Nokia si ca arata mai bine, incepusem sa il uit acasa, sa il pierd, sa il dau de pereti, se instalase indiferenta ("indiferenta-i cea mai grea", rings a bell? Sa nu credeti ca telefoanele mobile fac exceptie). Am revenit la Nokia, eram deja familiarizati unul cu altul, nu a trebuit sa o luam de la zero, la inceput a fost bine. Inca mai am Nokia, fie vorba intre noi, doar ca nu ma mai afisez asa cum o faceam cu Motorola, e o relatie trecuta de stadiul de giugiu.
Ma gandesc cat de mare e dezamagirea cand dam chix si nu "avansam" pana la gradul de "the one", acel "punct de referinta". E normal sa venim si sa plecam, omul e ca o gara, multe trenuri vin si pleaca...si e si mai normal sa vrem sa lasam o urma. Si ca sa mai si inchei post-ul asta interminabil, revin la muzica. Mie-mi place tare Leonard Cohen (sa-mi fie rusine ca nu m-am dus la concertul de la Bucuresti din 22 sept, ca era si ziua lui) si are el o melodie, 'I`m your man', o alta melodie care ma face sa invidiez femeia vizata. Se prea poate sa nu devenim intotdeauna "ceva"-ul pe care cel de langa noi l-a asteptat dintotdeauna, dar concluzia foarte "perspicaca" a acestei duminici putin cam emo e ca merita sa incercam sa devenim "ceva"-ul cu pricina.
PS - By the way, acuma imi doresc un telefon nou. Guess what brand? Motorola V8 RAZR. Yes, things CAN change.