Cetateanul exemplar care este

Eu. De cand varsta mi-o permite, n-am ratat nicio sesiune de alegeri, votez in cunostinta de cauza, nu ca bou`, sa ma aflu-n treaba. Donez sange la fiecare 3 luni, ca mai des de-atata nu se poate. Ofer locul in mijloacele de transport in comun oamenilor care au nevoie. Nu dau spaga. Umblu frumos pe strada - ce?! sa nu-mi ziceti ca nu stiti ce-i ala "umblat frumos"?!...de cate ori nu v-ati crizat pe strada ca unu` se uita cu ochi bivolini intr-o vitrina si va statea hapt in inima si nu puteati trece de el, hapt in miez de zi, hapt in centrul orasului, cand, colac peste pupaza, mai si erati in intarziere.... Nu scuip, nu ma scarpin in nas, nici nu-mi scot patrunjel dintre dinti pe strada. Nu fumez in locuri publice. Pt ca nu fumez deloc. Ofer guidance celor in trouble, daca pot. Nu dau nimanui in cap. Etc. Sunt sigura ca v-am convins cat de "cetatean exemplar" sunt...
Ei, dar sa vezi faza...ieri n-am votat. N-am fost cu trupul acolo, dar cu gandul am fost acasa. Ma gandeam oare cati or sa fie la fel de prosti precum au fost la alte alegeri, oare cati chiar au habar ce voteaza, oare cati chiar isi misca fizicul sa puna stampiluta pe buletinul de vot.
Adoptand o viziune mai in perspectiva, trebuie sa va impartasesc si conduita mea super-uber-ultra-environmentally friendly.
Cumpar cat de des imi permite jebul chestii eco. Dau dublu pretul pe niste oua scoase pe dos de catre niste gaini free-range. De-alea care nu stau claustrofibiate in cotete, nu au un tub in gat, care le furnizeaza non-stop mancare, si un altul in dos, pe unde ies cam 25 de oua pe zi. Oua de-alea mari, lucioase, hormonizate, nesanatoase. Nu, eu cumpar oua de la gaini libere, care se bucura de democratie si de dreptul la libera miscare in propriul cotet. Da` ma costa.
Nu fac economie la apa, ca mi-s ipohondria in persoana, si cu cele minim 3 dusuri pe zi ale mele, e cam greu. Dar fac dush cu apa rece. E drept, nu pt economie, ci pt ca face bine la piele, dar se pune si asta. Reciclez hartie, separ gozul ala nereciclabil de cel reciclabil, imi opresc laptopul cand lipsesc mai mult de 2 minute de la el, sting intotdeauna lumina dupa mine, nu las apa sa picure.
Azi mi-am luat ceva servetele in care sa-mi suflu toate cele...si erau din hartie eco-friendly. Scria ca daca vreme de 1 an cumperi servetele de-alea, salvezi 10 copaci. Sigur, e ilogic, pt ca daca iei un pachet pe an, sigur nu salvezi 10 copacei. Dar avea un asterisc in josul pachetului, ca cica 5 pachete pe saptamana, cumparate in fiecare saptamana, acolo duc, la salvarea celor 10 copaci.

Iubesc animalele. Mult mult. Uneori mai mult decat pe oameni. Sigur, depinde ce oameni. Si ce animale. Cand eram mica, uram cocosii. Si cam toate chestiile cu aripi, dar care care stau pe pamant. Curcan, gasca, gaina, cocos... Avea strabunica un cocos in curte, il chema Pishta, era alb si falos ca dracu`. Mi se urca in cap de fiecare data cand ma vedea. I mean, literally. Eram si eu mica de inaltime la 2-3 ani, plus ca si el isi lua avant din departare, sa fie sigur ca-mi nimereste crestetul capatanii. Si scotea sunete de-alea infricosatoare, de-mi picau dintii de frica numai cand imi spuneau parintii ca "mergem la strabunica". Il uram pe Pishta. Dar in rest, n-aveam treaba. Nu-mi era frica de dobitoace. Am copilarit la bunica, unde aveam dreptul de a face ce voia muschiuletul meu in dezvoltare. Asa ca, de-a lungul timpului, am dus in casa bunicilor cele mai felurile specii de animale, precum: veverita, iepure, soparla, pui de rata, caini - nenumarati, matze, bufnita, sarpe, dihor, porumbel, pesti, broaste raioase, soricel, harciog. In clasa a 2-a, cand am facut la scoala povestioara "Puiul"-nu bag mana in foc, dar cred ca Ion Al. Bratescu Voinesti era autorul- am plans cu lacrimi de crocodil cateva zile, nu am mancat nimic si i-am spus mamei acasa ca "mama, ar trebui sa rezolvam cumva problema, cineva trebuie sa salveze puiul ala". Am avut dintotdeauna o maaaare afinitate pt animale. Poate pt ca am gandit in avans si stiam ca oamenii sunt dezamagitori.

Ma rog, sa trec la fapte mai notabile, pe la vreo 13 ani am fost invitata de niste prieteni de la mare, proprietarii unui restaurant din 2 Mai, sa luam masa impreuna. Urma sa halim un porcusor de lapte la protap. Am vazut porcul cum a fost prins in fata ochilor mei, si belit. Vedea-v-as eu pe voi mancand porcul dupa scena asta. Eu din clipa aia am facut un "clac" in cap si mi s-a aplecat de la carne. Culmea, pestele e mancarea mea preferata, cu ala nu aveam nicio treaba, am continuat sa mananc. In schimb, orice alt animal nu mi-a mai intrat in gura. Pana anul asta, cand la recomandarea medicului, am revenit la vechile obiceiuri.
Imi plac hainele. Daca se poate, cat de scumpe. Imi plac materialele pretioase, desi de obicei ma imbrac casual. Imi placeau blanurile. Pana mi-am adus aminte ca nu-i eco-ethic. Si pana am vazut filmuletul asta:
(PS: NU apasati play daca va stiti slabi de inger!!!)


Ei, si acuma vine partea de debate. A fi sau a nu fi eco. E la mare cautare sa fii environmentally friendly azi, sa go green, sa faci pe dracu-n patru si sa ajuti natura. Dar cred ca toate au o limita. Filmuletul e urat, eu iubesc animalele. Sgur, tre` sa ne ingrozim cu totii de ceea ce se intampla. Dar you will never believe: eu sustin sa NU renuntati la incaltamintea de piele. Pt ca aia de musama face picioarele sa miroasa urat. Sa nu renuntati la blanuri in caz ca locuiti la Polul Nord. Sau Sud. Ca acolo aveti nevoie. In rest, recomand sa limitati pe cat posibil consumul de blana. De animal. Nu aruncati prea multi bani pe chestii eco. Chiar sunt scumpe. Dar daca aveti destui bani incat sa nu va pese, go-ahead, sanatate si virtute, go green big time. Nu renuntati la parfum, ca are efecte benefice de cele mai multe ori. Dar nu cumparati parfumuri si cosmetice care au fost testate pe animale sau care chiar folosesc animale drept ingredient de baza - ex: unele parfumuri. In speranta ca filmuletul nu a starnit mila, ci mai degraba a deschis ochi, va doresc numa` bine.

Despre Singuratate (NU EMO!)

Tocmai ai realizat astazi ca de fapt si de fapt esti prin definitie si iremediabil singur. Lucky you, multi trec prin viata fara sa-si dea seama de asta. Eh, si acum ce faci? Pai, sterge-ti lacrima ce sta sa-ti pice din coltul ochiului si be happy ca ai incetat sa mai visezi cai verzi pe pereti inainte de a ajunge sa te sui pe ei. Pe pereti, nu pe cai. Impaca-te cu conditia ta de om. Intre alti oameni. Nu e nici un bai si nici motiv de tristete nu e.

Adicatelea de ce-am fi necajiti? Ce, singuratatea asta este asa, un fel de boala rusinoasa si cumplita de care am face bine sa ne ferim mai abitir ca de o plimbare prin Iris(sau Ferentari, daca vrei exemplu de cartier mai "fioros") intr-o noapte fara luna? Eu as zice ca lucrurile nu stau chiar asa si ca singuratatea nu numai ca nu este ceva care trebuie evitat cu orice pret dar, adesea, ne poate fi un bun prieten. Si, mai ales, singuratatea de unul singur este intotdeauna de preferat singuratatii in doi sau sapte sau cati or fi.

Ne dorim sa avem pe cineva alaturi? Pai asta se poate aranja foarte usor. Ne va face asta mai putin singuri? Nicidecum, ba chiar dimpotriva. Pt ca atunci cand suntem langa altii, pt cine are "ochi" sa "vada", zidul adesea invizibil dintre oameni (si pe care nu-l putem trece oricat am incerca), separatia care exista intre oameni, sunt cu mult mai evidente decat atunci cand suntem de unii singuri.
Nu stiu care ati vazut filmul The Thin Red Line, la un moment dat unul dintre personaje il intreaba pe caracterul interpretat de Sean Penn: "Do you ever get lonely?" La care el raspunde: "Only around people."

Si ia ziceti-mi, de fapt si de fapt, a vazut cineva vreodata o creatura ne-singura? Ca zau c-as vrea s-o vad si eu.
Dar, pana la dovada contrarie eu raman la parerea mea: un om + alt om face intotdeauna doi oameni, oricat ne-ar placea noua sa credem ca uneori e posibil sa faca unu.
Oricat de mult am vrea si am incerca si indiferent cat de apropiat ne-ar fi un alt om, nu vom putea niciodata simti exact ceea ce simte el, nu vom putea niciodata vedea cu ochii lui, gandi gandurile lui, zambi surasurile lui, plange lacrimile lui, avea amintirile lui, trai viata lui, muri moartea lui. Doar pe ale noastre. Atat. Doar pe ale noastre.

Putem fi eventual langa altii dar asta nu ne face mai putin singuri. We are all alone, all of the time. We are all, islands.

Nota: din pacate limba romana nu are cuvinte separate pt lonely si pt alone de aceea confuzia adesea intalnita in romana. Parerea mea este ca, indiferent daca uneori sintem lonely sau nu, suntem mai intotdeauna alone. Lonely poate fi remediat dar alone nu poate fi, este parte a conditiei umane atit la nivel micro ca fiinta intre ceilalti oameni cat si la nivel macro ca fiinta in univers.

Boala

"Mnoah boala, da` ce are?" Cu intrebarea asta in minte incep sa scriu despre boala. Pe parcurs dezvoltam, dar trebuie mentionata scena, daca tot mi-am adus aminte de ea: eu, un grup de oameni, la ceva sedinta de comitet; eu imi expuneam ideea fain-frumos, argumentat, cu bullets and numbering - metaforic vorbind, desigur, ca totul era oral (speech-ul zic, dragilor), ma agitam de zor sa conving auditoriul de genialitatea ideei mele. Gesticulam epileptic, bateam ritmul in masa, dadeam din picioare, abia de-mi mai incapeam in piele. La una din putinele pauze de luat aer, in acel scurt interval de 0.33 secunde, aud incet un: "mnoah boala, da` ce-are fata asta?", "nimic, lasa, asa e ea, te obisnuiesti tu"... evident ca imi pierdusem ideea, auditoriul s-a uitat un pic cu spranceana stanga ridicata: "ce-ai, fata, nu ti-e bine?". "Nu, nimic, luam o pauza." Spranceana colectiva s-a ridicat si mai tare, dar nimeni n-a zis nimic.

Sa asez mai bine in timp si spatiu treaba, as preciza ca am fost trainer la o organizatie, si sedintele respective erau tinute cu mult stoicism de mine in fata a vreo 30 de oameni, in fiecare miercuri dupa-masa, timp de o ora. Ora in care eu ma agitam maxim si ceilalti, daca nu isi pierdeau rabdarea si incepeau sa mazgaleasca pe foi, sau sa se joace cu pixul si sa se uite din 2 in 2 minute la ceas, aveau bunul simt si incercau macar sa ma urmareasca. Plateau pt asta, deci cei mai multi aveau bun simt, fapt pt care ar trebui acuma sa le multumesc.

Revin la "mnoah boala, da` ce are?", tre` si aici sa fac o precizare: intrebatorul lua parte la momentul cu pricina la primul training, si fusese adus de un prieten, care era atunci la a 6-a sedinta. Omul intrebator era atata de socat de agitatia mea, incat a crezut ca nu mi-e bine. Ok, eu, gandindu-ma ca prea ma rup in figuri acolo, si probabil nici dracu` nu ma urmareste pe mine si ce zic, ci mai degraba mainile care pareau ca fac morisca, am zis ca "luam o pauza". Moment in care restul, deja familiarizati cu zaludosenia mea, s-au cam crucit. Da` le-a trecut, ca pauza a durat doar 5 min si apoi mi-am reintrat in ritm.
Asta a fost intro-ul, ca nu ramanem aici, asta era doar asa, o mica povestioara, care vad ca s-a cam hiperbolizat. Buuuuun...

Ma gandeam sa va zic azi de bolile mele. Vicii. Nebunii. Obsesii. Chestii-trestii.
Eu sunt un om agitat, asta cred ca ati inteles. Vorbesc mult si tare. Cand tac, lumea crede ca-s bolnava.
Am o boala cu jegul. Cel din casa, nu de pe mine. Jegul personal, ala ce locuieste pe mine, il gasiti in paragraful urmator. Nici nu stiu sa precizez cand am observat alergia la dezordinea domestica. Se prea poate sa fi existat ea de multa vreme, dar in Anglia am descoperit-o, de cand stau in casa cu inca 3 fete. Doooamne fereste sa se creada ca la mine-n camera e totul pus la locul lui. Nu e.Zboara carti, haine, foi. Dar zboara curat. Nu e jeg, e doar dezordine cateodata. Ma scoate din sarite sa vad prea multe farfurii puse pe chestia aia de uscat vasele, de langa chiuveta (cum ii zice la treaba aia?). Cand sunt pantofii in usa casei, de nu poti deschide usa de ei (casele in Anglia au un holisor micut, unde te descalti, si apoi se intra propriu-zis in casa), fac urat. Cand isi face careva de mancare si nu sterge aragazul, in caz ca l-a jegarit, iar fac urat. Cand vad par in chiuveta din baie. Cand vad gunoiul plin dimineata si dupa-masa observ ca nici dracu` n-a pus mana pe el sa-l scoata din casa. In toate situatiile astea ma enervez. Eh, vorba vine, fetele cu care stau sunt ok, curate, niciuna nu-mi face probleme, doar ca am eu vaga impresie ca pe la vreo 40 de ani am sa fiu o frustrata de-aia care se va uita urat la tine daca ma intrebi: "Tre` sa ma descalt?". Normal ca tre`, idiotule, ca doar nu degeaba aspir de 7 ori pe zi si de 2 ori seara, inainte de culcare, si piaptam franjurii de la covoare!!! :)) exagerare cu scop de potentare, desigur :)) ca poate se intampla mai devreme de 40, depinde cum se va sta la capitolul NF.

Sunt ipohondra. Si asta chiar e boala, nu e imaginatie sau ceva scormoneala de-a mea.

Fac urat de tot daca ma contrazici. Si mai urat daca gasesti argumente logice si sustinute ca sa ma contrazici.

Am fost niscaiva vreme insomniaca. Si mi-am ros mult unghiile la viata mea.

Am o boala cu hainele si cosmeticele. Nu ma pot abtine. Efectiv nu pot. Mai bine nu mananc o saptamana, decat sa nu imi iau ceva pe care mi s-a pus pata. Sunt imposibila la casa omului. Vai si-amar de omul cu care mi-oi imparti zilele... Stiu, stiu, femeile toate sunt asa. Ei, pe naiba. Credeti ca i-as plange eu de mila lu` ghinionistul ala care ma va lua doar pt o chestie pe care oricum toate femeile o fac? Neeeah... Rau la mine e ca sacul nu are fund. Si e sac cu lucruri scumpe. Nu-mi plac stifturile, mai bine deloc decat cu obiecte de calitate indoielnica. Nu o data in viata am fost snoaba si am dat banii pe ceva scump, doar ca sa-mi satisfac damblalele. Greu cu mine... Imi plac ceasurile, palariile, pantofii, cartile, cosmeticele, hainele. Dupa bijuterii nu ma dau in vant, am doar un inel, primit de la mama, pe care cred ca l-am dat jos de pe deget de vreo 2 ori in viata. Vara il folosesc ca bronzo-metru, comparand pielea de sub el cu pielea de pe langa el, imi dau seama cat de eroic si cat de mult am stat la plaja.

Imi plac mascara (m-am uitat pe net, pluralul corect e mascara, substantivul 'mascara' e defectiv de plural, dar puteti sa ziceti si rimelurile, tot pricepe omu` ce vreti, desi suna a taran), neaparat de calitate. Strang din dinti 3 saptamani ca sa pot sa imi iau ceva ca lumea. Imi plac blugii. Ultima data cand i-am numarat, erau vreo 28 de perechi. Acum s-au imputinat, ca n-am putut sa aduc cu mine toata garderoba. Imi plac pantofii. In ultimul an, media era de 2 perechi pe luna. Sigur, am zis media. S-a mai intamplat ca, din greseala, timp de o luna sa nu-mi iau nimic, precum s-a intamplat si sa imi cumpar in 30 de minute 6 perechi. Mor dupa ceasuri. Ei, aici cam stagnez de ceva vreme buna, ca ... asa-i mersu`, dar promit sa revin la colectionat ceasuri imediat ce "ma fac, tata, avocat!" Oricum, acasa am 17 ceasuri pana acum, din care un Louis Vuitton, un Cartier si un Swatch. Nu e nu-stiu-ce, dar lasati ca vedeti voi cand creste fata mare...(nu ca as avea cum sa cresc in sens invers...)

Imi plac sculele de scris. Stilouri, pixuri, creioane, mai ales creioane de-alea clasice, nu mecanice. Pt mine conteaza cu ce scriu. Parca scriu cu mai draga inima daca stiu ca am o scula de calitate in mana. De scris, scula. Si agendele imi plac.

Am boala pe tigani. Nu e exprimata boala, e mai mult 'implied'. M-am si nascut in aceeasi zi cu Hitler, nici nu-s eu un om prea tolerant de soiul meu...deci prefer sa-i tineti departe de mine, ca s-ar putea sa nu se stie. Cam fac alergie la ei.

La fel cum fac alergie la vulgaritate si badaranism. Sa nu cerdeti ca fac discriminari, dar de obicei vulgaritatea e o chestie pe care eu, una, o asociez fetelor, si badaranismul - baietilor. Poate ca nu prea am eu foarte clar notiunile fixate-n creier, dar mi-e greu sa zic ca "o fata e badarana". In schimb, despre un tip as putea sa spun ca e vulgar. Ma rog... asa e nomenclatura la noi, end of discussion. Nu suport sa vad femei vulgare, mi se intoarce stomacul pe dos. Si de aici, din faptul ca sunt vulgare, izvorasc o gramada de adjective din strafundurile mele abisale si impulsive, precum: "curva dracu`", "proasta satului", "taranca proasta", "cretinoida abjecta", "rapandula" etc. Da, domnilor, sunt subiectiva, dar n-am ce-i face, cand ma ia cu nervi, greu ma stapanesc.
Si cand vad un baiet gigel de-ala vero, badaran nevoie mare, imi vine sa-l iau la palme, dar mi-e frica sa nu cad eu in categoria "femei vulgare". Asa ca ma tin departe, desi tare ma mai mananca palma. Era si o manea cu "ma mananca palma stanga" si cica omu` primea bani. Pe mine nu ma mananca nimic acuma, desi n-ar fi rau sa ma manance palma stanga.

Am boala pe matematica. Dupa 4 ani de liceu real, in clasa de mate-info, intensiv info, ma simt in stare de orice. Am absolvit liceul, mi-am luat bacul - inclusiv la mate, e clar, sunt in stare de orice. Just try me.


Sufar de boala numita "sete permanenta de carte". As citi pana as muri, pacat ca mai sunt si alte lucruri de facut pe lumea asta.

Dau in hepatita cand vad mamaliga in fata ochilor. Si carne cruda. Am fost vreo 4 ani vegetariana pe motiv ca nu voiam sa mananc animale. Deci tineti departe de ochii mei carnea cruda. (Vreti sa stiti paradoxul? Inainte sa ma fac om al Dreptului, voiam sa fiu chirurg. Deci pe oameni puteti sa-i taiati in bucatele, si in fata mea, daca vreti, dau o mana de ajutor, dar de animale nu va atingeti, ca nu mai avem ce discuta).

Ma ia cu spasme cand il vad pe Bruce Willis. Sau pe Josh Hartnett. Sau pe mulatrul din Vama (unu`, nu-l stiti voi..)

Si asa, ca sa inchei triumfal, va mai zic ca am boala pe plictiseala. Si cateodata cand e urat afara si n-am bani, ca tratament anti-plictis, scriu non-sense-uri pe blog. Asa, ca azi.

Scatterbrained

I have a hundred thousand things I'm thinking about, working on, dealing with, going through, and at any given point during my conscious hours, I'm thinking about a) absolutely nothing b) a piece of music that won't get out of my head c) how I'm going to finish whatever project I'm on or d) what's new in my inbox. (You can see how I obviously have to think about and deal with serious issues, here.)

Lately, I'm scatterbrained even though I actually LOVE to be organized.

I need more sleep, more time, and more coffee. Definitely more coffee. Or black tea.



In other news, there is a new Indiana Jones movie. With Harrison Ford. But they don't want to let him use a real whip, due to safety concerns.

These are the things that plague me. Ah, what a life.


P.S.-And now that the dream`s over, let`s get back to work. Cause we`ve got a lot of it to do:))

Scartzaie

Simt ca nu mai rezist. De o zi si-o noapte ma doare-n crestetul capului, am asa un ghimpe ce-mi sta ca o stea in frunte si ma incrunt la fiecare pas, ca intr-o incercare sfortata de a estompa intepaturile surde ce-mi trec prin capsor. J`ai mal a la tete. Nu din cauze hormonale, nu de la raceala si alte specialitati engleze. Cred ca de la oboseala. Si vreme.
Cu toate astea, din constiinciozitate, mi-am promis ca astazi scriu pe blog. Chiar daca abia pot sa duc pana la capat o fraza coerenta fara sa ma balbai si fara sa pierd sirul cuvintelor, cu toate ca sunt de mult timp intr-o stare high de plutire si nu ma pot concentra la nimic. Deci aplauze, s`il vous plait, macar pt curaj. Ma dor si ochii, stau ca un chinez si ma holb la monitorul meu drag, ma incrunt de parca m-ar fi injurat de mama si dumnezeiesc de fiecare data cand din laptop iese cate-un sunet (X is online, Y is offline, da` pe cine naiba intereseaza? As putea sa dau sign out, dar si de aia mi-e lene si sictir).
Sa nu care cumva sa credeti ca numai capul scartaie. Ala scartaie de cand ma stiu si nu prea mai sper la vreo imbunatatire de proportii remarcabile. Scartaie toate.

Sa descriu o dimineata normala. Suna ceasul la 6:44 - nu intrebati de unde aceasta ora fixa, asa am eu chef, sa fac ochi inainte de sase fara un sfert. Opresc alarma, imi promit ca "mai dorm 5 minute si apoi intru in action". In realitate ma scol pe la 8 fara ceva din cauza ca scartzie patul fetei ce sta deasupra camerei mele(as putea sa spun 'abiteaza"? exista a coabita, deci nu vad care ar fi problema cu a abita?!), ma agit ca o apucata si ma enervez pe ceas ca nu a sunat mai cu tupeu mai devreme, si...dau sa ma ridic cu mare avant din patul cald. Si hop! scartz! scartz!. Si iar scartz! Scartz!scartz! Ce naiba?! Scartz! Cum dumne! scartz! zeu! scartz! Suna toate oasele in mine, reumatismu`n floare, manca-i-as gurita, la 19 ani. Strabunica mea seplange ca la 86 de ani: "vaaai, nu mai vad asa de bine, ma cam lasa ochii, ce sa-i faci, asa e cu batranetea, dupa o viata de tras". Si eu, eu scartzi din rasputeri - care puteri, daca m-au lasat asa devreme?! - din toate cioantele. Asa nu se mai poate. De o saptamana am observat treaba cu oasele. M-am gandit ca ma misc prea putin. Dar alerg destul de des, umblu mult pe jos, nu sunt un om static deloc. Se prea poate sa fie vremea, ca e in tranzit si se trece pe regim de iarna, dar oricum mi-am luat niste vitamine pt oase, cu mult mult mult calciu si vitamina D. Numai asa, sa make sure ca nu ma rup toata inainte de vreme.

Scartaie pielea. Eu am piele uscata, de la mama natura, si daca nu o tratez frumusel cu crema scumpa, am toate sansele sa o aud plangand. Cum? Scartz, scartz! Asa simplu, urla dupa hidratare si cere tratament special, altfel se usca si se descuameaza si face ca polistirenul ala enervant.

Scartaie relatia vecinilor mei, care din cand in cand isi mai trag cate-una dupa ceafa, asa, de sanatate. Mai mult domnu` da in doamna, ca asa se poarta la musulmani. Ii arata cum sta treaba cu pater familias-u`, sa nu uite unde-i e locul. Sau poate relatia lor nici nu scartaie, e pur si simplu in tipare, ca deh, asa-i mersu` la dansii. A-propos, am citit o carte excelenta care descrie foarte realist treaba cu "sezi, femeie, unde ti-e locul, ca de nu, o iei peste bot". Sigur, eu am spus-o foarte plastic, insa cartea chiar merita. Un soi de Ion musulman, fara partea cu setea de pamant. A Thousand Splendid Suns, sau, pt cunoscatori: دو صد خورشیدرو de Khaled Hosseini. Afgan tipul, deci merita, ca e chiar in pita omu` si stie ce zice, plus ca le zice bine.

Acum cateva zile am stat langa o domnisoara in timpul unui curs care scrasnea din dinti. Simteam cum isi freca dintii unul de altul ca si cum si-ar fi frecat dantura de o oglinda de cristal (please, do NOT try this at home. Pacat de oglinda de cristal. Sau de dintii vostrii, daca-s inca naturali. Sau din portelan scump. Daca-s dinti din plastic de-ala nasol, dati-i drumu`, mult noroc!).Pana la sfarsitul cursului m-am intrebat incontinuu cum dracu` nu-i pica din gura, sau cum naiba nu o deranjeaza. Mie una mi-ar fi tare greu sa ma concentrez in conditiile in care am un frecus continuu in gura si pe deasupra mai si suna, nu e silentios.

Am ajuns alaltaieri acasa, scartaind de nervi ca am de strabatut un drum nu tocmai scurt pana la domiciliu, dupa o zi intreaga de cursuri interminabile, am deschis usa, si aia sonora, ca sa fim in ton, dar nu tocmai scartainda, e un sunet ceva mai bland, si am intrat eroic la caldurica. In fata dormitorului meu statea cu tupeu un pachet. Un plic, mai exact. Un plic mare. Si plin de stampile si timbre si sigilii. M-am uitat sa vad daca nu cumva e greseala si fetele au pus aiurea plicul respectiv in fata camerei mele. Era numele meu pe el, si in plus, era si scrisul prietenului meu. N-am cum sa-l confund, ca e indescifrabil. Cand ma chinui 5 minute sa descifrez un scris, e clar ca e al prietenului meu. Deci greseala nu parea sa fie. Am sa trec peste faza in care mi-am imaginat vreo 20 de chestii posibile ce ar fi putut sa se afle in plic, si peste nerabdarea de a vedea ce idee nastrusnica i-a mai trecut prin minte, si peste dumnezeirile adresate lipiciului prea bun cu care era sigilat plicul si peste socul si extazul care m-au incercat cand am accesat in sfarsit interiorul misteriosului plic. Am primit un iPhone. Trebuia scris pe blog asa ceva, nu m-am putut abtine. Hehehe... asa e si-n viata, dupa ploaie, rasare si soarele - scuzati cliseul, alta asemuire mai tampita nu am gasit, pun pana de idei pe seama durerii cumplite de cap. Dar dat fiind faptul ca am avut o vechitura de telefon, apoi si ala s-a stricat, probabil de la vremea asta imputita, a devenit meteosensibil si a zis: "bai, eu imi dau demisia, in conditiile astea de rahat" si a murit,eu ramanand cu ochii la tavan, am putea cadea toti de acord ca un iPhone e echivalentul "soarelui" din metafora mai devreme mentionata. Asta da viata, cu net in jeb si camera photo si touchpad si toate figurile de pe pamant. Nu vreau sa aud comentarii gen iPhone versus alte telefoane - e.g.: Samsung Tocco, LG Renoir s.a.m.d. I`m verry happy, end of discussion. Macar asa mai uit si eu de scartaiala, ca nici taste nu are telefonasul asta, e tare silentios. Ultimul telefon pe care l-am posedat era tare scartaitor, nu puteam sa fac nimic cu el fara sa fiu observata, ca se auzea la un kilometru.

Scartaie capuri, oase, paturi, stanioale, ambalaje, relatii, chestii-trestii. Nu ne place sa scartaie treaba. Insa atata vreme cat chestia suna, inseamna ca inca se mai poate lucra la dansa. Ceea ce nici nu-i asa scartaitor...

N-as prea vrea ca s-o mierlesc

Sau, cum zicem noi, francofonii, je voudrais pas crever. Cu ghilimele. Ca e titlu. Titlul unui ciclu de poezii de-ale lui` Boris Vian. Poate suna mai cunoscut L`ecume des jours sau Automne a Pekin. Dar astea-s romane. Cu accentele de rigoare, pe care mi-e lene acuma sa le asez unde trebuie. Ca tre` sa intru in Word, sa scriu acolo, sa dau CTRL+C, apoi sa vin inapoi in fereastra aceasta, si sa dau intr-un final apoteotic CTRL+V aci. Complicat, cand nu stii sa-ti faci scurtaturi direct de la tastatura...a-propos, exista cativa oameni cu care corespondez prin internet si care scriu cu diacritice. Ca e blog, ca e messenger sau altceva, ei le folosesc. Si vreau si eu. Deci daca unul din ei citeste treaba asta, sa-mi lase si mie un mesaj cum se face asta. Cum setez tastatura sa pot scrie cu caciulite si acoperisuri si sedile?
Zice omu` asta, Vian, care printre altele, a fost si poet (pe langa scriitor, dramaturg, romancier, traducător, inginer, inventator, trompetist şi comentator muzical), ca nu prea vrea s-o dea in bara. Sunt de acord. Da` cateodata se-ntampla. Cititi mai departe daca vreti sa aflati ce-i de facut ;)

Vin vremuri in viata unui om cand are un morcov mare de tot infipt in varii orificii si ii e frica. Frica de ce? De esec, fratilor, ca ala nu ne place noua. Vrem numai succesuri - si aici cu ghilimele de rigoare, scuzati plagiarismul - si victorii. Da` inevitabil o mai mierleste omul din vreme-n vreme, tocmai sa-si confirme statutul de faptura omeneasca, cu slabiciuni si scaparari.

Si ce sa facem atunci?
1. Just lay back and enjoy. Da da, esecul. Are partea buna ca...o data, e irevocabil. Ai dat-o-n bara, s-a dus baba cu colacii. Poti s-o freci in noroc cat vrei, ca treaba e (de)savarsita. Nu te agita sa repari, ca nu are sens. Priveste in jur si bucura-te ca nu-i mai rau.
2. N-o lua niciodata de la capat. Numai de unde ai gresit. Pt ca asa, sansele sa mai gresesti o data pt ca nu ai identificat corect locatia bubei, sunt triple. Deci poate o mai dai si a doua oara in bara, din dorinta de a economisi timp pe inspectia locatiei bubei.
3. Asa...apoi...ce mai poti sa faci, e sa incerci sa te minti frumos ca nu a fost vina ta. Ca totul s-a intamplat din greseala, si ca niciodata niciodata nu se va mai repeta. Paseaza numaidecat vina pe altul, ca e cel mai sanatos.
4. Niciodata nu uita ca "Si Xulescu a mierlit-o, deci sunt ok, nu sunt primul si nici singurul care s-a facut de cacao, mai e cel putin unu`, nu-i asa grav." E foarte important sa nu fi singurul care s-a facut de rahat. Nu conteaza ca te-ai facut de rahat, conteaza ca s-a facut si Xulescu inaintea ta, tot de rahat, tot asa frumos. Mirific. You are nooooot alone!
5. Poti foarte bine sa adopti si atitudinea emo, sa te tai rapid-rapid pe vena, ca asa scapi de toate punctele enumerate mai sus, nu te mai complici si scapi mai usor.
6. Nici prin gand sa nu-ti treaca sa faci aceeasi chestie din nou. Chiar si daca trebuie, mai bine las-o balta. Da-te batut, ca e cel mai sigur. Doar nu vrei sa te mai faci o data de toata mandra minune, nu? Sau, si mai rau, sa iti iasa treaba bine?!

Asa cu mierlitu`... Sper ca nu puneti la indoiala valoarea lectiei de viata pe care tocmai v-am servit-o. Pe gratis. Si ca veti urma intocmai sfaturile mele pretioase. NOT.

PS - Numai pt curiosi si pasionati. Si francofili:

Je voudrais pas crever
Avant d'avoir connu
Les chiens noirs du Mexique
Qui dorment sans rêver
Les singes à cul nu
Dévoreurs de tropiques
Les araignées d'argent
Au nid truffé de bulles
Je voudrais pas crever
Sans savoir si la lune
Sous son faux air de thune
A un coté pointu
Si le soleil est froid
Si les quatre saisons
Ne sont vraiment que quatre
Sans avoir essayé
De porter une robe
Sur les grands boulevards
Sans avoir regardé
Dans un regard d'égout
Sans avoir mis mon zobe
Dans des coinstots bizarres
Je voudrais pas finir
Sans connaître la lèpre
Ou les sept maladies
Qu'on attrape là-bas
Le bon ni le mauvais
Ne me feraient de peine
Si si si je savais
Que j'en aurai l'étrenne
Et il y a z aussi
Tout ce que je connais
Tout ce que j'apprécie
Que je sais qui me plaît
Le fond vert de la mer
Où valsent les brins d'algues
Sur le sable ondulé
L'herbe grillée de juin
La terre qui craquelle
L'odeur des conifères
Et les baisers de celle
Que ceci que cela
La belle que voilà
Mon Ourson, l'Ursula
Je voudrais pas crever
Avant d'avoir usé
Sa bouche avec ma bouche
Son corps avec mes mains
Le reste avec mes yeux
J'en dis pas plus faut bien
Rester révérencieux
Je voudrais pas mourir
Sans qu'on ait inventé
Les roses éternelles
La journée de deux heures
La mer à la montagne
La montagne à la mer
La fin de la douleur
Les journaux en couleur
Tous les enfants contents
Et tant de trucs encore
Qui dorment dans les crânes
Des géniaux ingénieurs
Des jardiniers joviaux
Des soucieux socialistes
Des urbains urbanistes
Et des pensifs penseurs
Tant de choses à voir
A voir et à z-entendre
Tant de temps à attendre
A chercher dans le noir

Et moi je vois la fin
Qui grouille et qui s'amène
Avec sa gueule moche
Et qui m'ouvre ses bras
De grenouille bancroche

Je voudrais pas crever
Non monsieur non madame
Avant d'avoir tâté
Le goût qui me tourmente
Le goût qu'est le plus fort
Je voudrais pas crever
Avant d'avoir goûté
La saveur de la mort...

Boris Vian

Aha, my name is...

Daria Rokk. Asa se prezinta/semneaza/identifica subsemnata. Nu pricepeti de ce scriu un entry intreg despre treaba asta cand prin simpla aruncare a celor doi minunati ochi ai vostri in partea dreapta - cum va uitati voi - a blogului, imediat sub descrierea blogului, v-ati putea lumina si singuri? Pai de-aia ca m-am saturat. De fiecare data cand ma prezint am parte de o privire chiorasa care pare sa graiasca: "Hai lasa vrajeala, nu te-am intrebat de porecla, te-am intrebat cum te cheama!" Apoi mai e si scrierea, care nu-i cum suna, nu-i "rock", sau pt romani "roc". Ca e mai cu mot. Adica are 2 x Kappa. Asa ca ori, in loc sa spell de fiecare data cu mult stoicism, de vreo 5 ori pana sa priceapa interlocutorul, imi pregatesc din timp un ID card sau pasaport sau ce am la mine, ori, daca n-am, scriu eu. Sau dictez pe litere, ca la prosti. Ar, ou, kei, kei. Am zis asta de vreo mie de ori de cand am ajuns in Anglia. Si m-am saturat. Ce sa fac daca asta e numele meu de familie?

Apoi prenumele...azi, datorita propagandei facute serialului pe care eu nu-l gust deloc, popularul "Daria" de pe MTV, nu mai am asa multe baiuri. Dar cand eram tanara, era groaznic. Am ramas cu sechele de la gradi. Pe vremuri nu prea erau multe darii. Una la cateva mii, poate si mai rar (vai ce-mi place sa ma unicizez! :)) ) si lumea nu prea era de acord cu trendurile astea noi de dupa revolutie - eu mi-s revolutionara, nascuta-n `89. In anul in care am venit eu pe lume, s-au nascut o groaza de andree si alexandre. Nu m-am uitat pe nicio statistica, va spun doar din proprie experienta. La scoala generala aveam vreo 14-15 fete in clasa, din care cred ca 5 erau andree si 4 erau alexandre. Apoi, mai era si valul de exotisme, nu numai la rromi se purta, ci era widely spread, de la lamisa, morena, elizeea, sandrissa pana la giulietta si lissandra. Or fi ele populare si la locul lor prin alte parti, dar mie mi se pare ca erau ca niste brizz-brizz-uri de proasta calitate purtate cu multa opulenta, in fiecare zi, in frunte. Se putea considera si numele meu un exotism de prost gust, pt ca nici dracu` nu auzise de el, si cei ce auzisera, v-o garantez eu ca nu erau multi. Si erau inca si mai putini cei ce stiau istorie persana sau aveau vreo idee despre nomenclatura rusa (acolo dariile sunt la tot pasul, ca si mariile, andreele, cristinele etc. la noi).

Asadar, sa va spun de traumele de la gradi. La inceput, am fost pocita in tz-shpe feluri, de la dorina, delia, dalia - eh, erati pe-aproape, fratilor, nu trebuia sa va dati batuti! - pana la maria, doina, tania...Asa ca tovarasa a avut o discutie in private cu mama mea, in urma careia s-a decis sa fiu strigata dupa ce de-al doilea prenume al meu. Despre a carui existena nu stiusem absolut nimic pana la varsta de vreo 3-4 ani. Si iaca asa, la gradi, eu eram Irina. Sa va frec, tampitilor! Din cauza ca voi aveti memorie scurta si nu va duce capul, eu a trebuit sa indur timp de atatia ani - nu mai stiu cat e gradinita, cred ca cresa 1 an, grupa mica, grupa mijlocie, grupa mare si grupa pregatitoare...deci CINCI nenorociti de ani am inghitit numele de Irina. Nu aveam nimic cu muzicalitatea si asonanta sa, doar ca era un soc imens sa fiu strigata dupa un nume despre care nu stiam. Irina in sus, Irina in jos. Acasa switch back to Daria. Cred ca mi-am antrenat creierul in anii de gradi sa poata sa fie pe multi-tasking. Am fost pusa la grele incercari intelectuale. Pe vremea aia eram in stare. Acum am uitat iar ca ma cheama si Irina. Cateodata, foarte rar, e drept, ma intalnesc cu aducatoare sau femei de servici sau fosti colegi de gradi. Si ma striga "Irinaaa, Irina, ce mai faci?" Si ma tot striga. Si iar ma striga. Pana cand undeva in subconstientul meu violentat 5 ani la rand in frageda-mi pruncie, se face un clack! si hopa!, cred ca pe mine ma striga cineva.

De aceea ma prezint simplu, Daria Rokk. Irina va ramane in acte, e frumos, el e mica dovada ca sunt romanca, dupa celelalte nume si dupa alte caracteristici multi imi reproseaza ca arat a orice, dar a romanca mai putin. Asa ca, na de-aci!, al doilea prenume. E dat din cauza ca mama lu` tata a tinut neaparat, inainte sa moara, sa-i poarte cineva numele. Frumos gest, frumos nume. Dar mie sa-mi ziceti Daria!

Eu cand am sa cresc mare si am sa am copii - da da, vor exista si de-aia, vai de ei - am sa ma limitez la un singur prenume. Sigur nu Irina.

Ma vrea fanii

Am eu in sertarul meu virtual o colectie de texte scrise de-a lungul vietii mele -scurta viata, dar vai, tumultoasa! :)) - pe care am decis sa le scot la inaintare de acum incolo, de fiecare data cand bate vantu` frunza-n dunga, cititorii de pe blog mi-alunga. Si iaca asa voiam azi sa aduc in fata ochilor ce trec pe-aci...ceva despre Singuratate. Dar cum sa va vorbesc despre Singuratate cand am atatia oameni care sunt alaturi de mine?!..azi va vorbesc despre oamenii pt care contez. Despre fanii mei. Fanii care ma vrea :))
Trebuie sa precizez ca de cand am plecat de acasa, vorbesc inmiit mai putin la telefon. Pt ca e scump. Dar tre` sa precizez ca bunica ma suna tot la doua zile si imi vine sa-i mananc inima cand o aud: "Supa ai mancat azi?", "Da` de frig nu ti-i frig?", "Vezi sa nu lasi geamurile deschise cand pleci de acasa, sa nu se raceasca odaia (zice camera, dar vreau eu sa evit cacofonia)", "Ce-ai mancat azi?", "Bani mai ai?", "Cum e la scoala?"... si aceste intrebari insiropate cu grijulism se repeta la fiecare doua zile. Apoi mama, pe messenger: "Ti-am zis saptamana asta ca mi-e dor de tine?" (Da, de vreo 12 ori, mi-ai lasat si offline), "Te rog sa vii acasa daca ceva nu-ti place acolo...acasa te asteptam cu drag, ai casa, ai masa, totu-i bine", "Vezi ca te iubeste toata lumea", "Sa nu uiti ca ne gandim la tine in fiecare zi", "Sa stii ca abia asteptam sa te vedem"...sa mor de nu ma simt ca Gutza adulat de toata comunitatea rroma, in urale si aplauze si in torente de jucarii de plus aruncate pe scena, si chiloti si trandafiri de plastic si alte cele. Stiu ca "famelia" e nucleul societatii si stiu ca am un sprijin permanent si neconditionat in ea. Dar de fiecare data cand aud siropurile astea (nu care cumva sa va ganditi ca termenul "sirop" minimalizeaza adevarul din aceste vorbe diabetice si pline de grija), mi se suie si mie dorul de casa la cote aproape imposibil de suportat, si cateodata ma apuca bocitul. De exemplu, de bunica-mea mi un dor imens. Asa femeie, n-ati vazut voi si nici neamu` vostru de cand sunteti. O bunaciune de femeie, care a facut tot ce se putea face pt singurul ei nepot. A.k.a. eu. In fiecare sambata dimineata imi facea cacao, si mi-o punea la capul patului. Fiecare week end il petreceam la bunici, in cartierul alaturat. Aveam voie sa fac ORICE. Orice orice. Cateodata imi punea si pranzul la pachet si ma lasa afara, pe cand ceilalti copii erau tinuti cu forta in casa sa manance si sa doarma de pranz...hehehe! Ma lasa afara pana noaptea tarziu, sa ma joc ascunsea si hotii si vardistii...venea pe la 10 seara sa plimbe cainele si zicea: "Vii? Te cauta bunu. Sau mai vrei sa stai la joaca si iar tre sa bag o minciunica pt tine?"...adorabila! Imi cumpara rochite, machetute, dulciuri, pantofi, palarioare, tot ce imi voia inima. Ea e fana nr 1. Si eu sunt fana ei cea mai inversunata. Cred ca as ucide pt ea.
Asa cu familia. Cam inutil de precizat, pt ca sentimentul asta ar trebui sa existe in fiecare familie, altfel de ce ar mai fi ea atat de importanta?!
Apoi e suita de pretenari...mari oameni, mari caractere. Nu cred ca ajung de sarbatori acasa, si am o durere-n corazon cumplita, ca n-am sa pot sa sug un ceai in Zorki cu tovarasimea, in timp ce ei se profileaza pe berica si imi impartasesc incet-incet toate chestiile pe care chiar n-as vrea sa le aud, exponat feminin fiind. Apoi discutiile care se lasa cu ropote de ras si non-sense cat incape...sunt delicioase.
Tot printre fani se numara si tanti de la ziare de langa blocul unde am stat. Am stat, pt ca acuma apartamentul e dat in chirie. Dar teoretic tot ala mi-e domiciliul. Inainte sa plec mi-am facut ultima dambla sa mi-am luat Elle-ul...ultimul...aaaah! Cel de septembrie. De obicei apare dupa 22. Eu am plecat FIX in 22. Deci nu l-am mai apucat pe cel de octombrie. Mama ei de tipografie... Si m-a chestionat atunci tanti: "Scumpi, vrei sa-ti tin cate-un numar in fiecare luna? Ca doar n-a fi asa destept sefu` sa se prinda...si cand vii, le iei...ha? Daca vrei, zi, ca se rezolva...ca atata-mi esti de draga, mancu-ti sufletu`" :))) suna super-penal, dar tanti aia chiar cred ca ma iubea. In fiecare luna imi punea rebuturile de la sudoku deoparte si mi le dadea gratis. Sau cand lipseam de acasa timp mai indelungat, imi tine Elle si mi-l dadea la intoarcere, cand la alte chioscuri nu-l mai gaseai nicicum.
Nu stiu voi pt cine contati si pt cine sunteti nime`n drum, dar sentimentul ca unui om, fie el orisicine, ii pasa de tine, oricat de putin, te face sa nu mai vezi asa de bacovian peisajul asta al vietii care in esenta e o experienta singuratica, dupa cum ziceam in posturi mai vechi.

Lingual. Multilingual.

An Erasmus party is taking place one evening in Berlin. Friedrich is talking to Joanna, a Polish student. Captivated by his charm, she is about to leave with him and asks where he`s parked his car. In der Kurve he answers, (on the corner). Outraged, Joanna slaps him - Kurve sounds very much like the Polish word kurwa, meaning a girl who is easy. Confused, the young German decides to stay at the party and starts chatting to Cecile, a French girl. With Christmas just around the corner Friedrich asks her outright Isst du Pute? (do you like Turkey?). A slap round the face swiftly follows - in French pute means prostitute. Finally, Friedrich decides to have a cigarette together with Maria, who is Spanish. When he casually offers her a Feuer (a light) the same thing happens again. Third slap! The German word Feuer sounds very similar to the Spanish word follar meaning shag.

Perhaps sticking to just one language is the key to a good night out.

Noi nu suntem monotoni

'A te trezi in fiecare zi si a constata ca inca mai existi e incurajator. E un gand ce te face sa te scoli zi de zi cu mai mult si mai mult chef. Iti confera un oarecare statut de erou, mai ales la vazul atator suferinte si necazuri. Si razboaie. Da, razboaie. Fascinante si razboaiele astea... a curs atata cerneala pentru ele. Si au ramas totusi atatea lucruri nespuse.
E fascinant sa fii tanara. Ai idealuri. Si chiar crezi in ele. Ai vise. Marete si palpabile. Ai un trup proaspat in fiecare dimineata fara macar sa ajustezi vreun defect. Ai atata energie incat ai vrea sa dai si altora. Ai hormoni ce danseaza prin corp un jive continuu. Ai stralucire. '

Era indragostita. E si asta un motiv sa te simti tanar. Pentru ca dragostea e un instrument de auto-reciclare. Te face mereu sa fi mai si mai tanar. Mai ales cand se repeta. E acelasi film, derulat de mai multe ori, cu alti protagonisti. De la Facere pana azi si inca mult timp de acum incolo va exista aceeasi tabla de legi. Respectate sau nu. Iubire. Dragoste. Amor. Cuvinte usoare. 'Te iubesc'-urile sunt imprastiate la fiecare pas fara prea mare tragere de inima. Inimioarele iti inunda mercantil viata, si asta nu doar pe 14 februarie. Dovezile de dragoste au devenit stereotipii ce unora le provoaca greata. Sila. Mila. Repulsie. Ce a ajuns dragostea, daca nu un alt instrument de manipulare a societatii? Iubim pentru ca dorim sa fim incadrati in tipare, in normalitate. "Ce fel de iubita/kisser/partenera in pat/etc esti?Raspunde la 5 intrebari si noi te incadram, taddda, intr-o categorie ;) " Ne casatorim pentru ca asa face toata lumea. Nu mai facem dragoste, facem sex, pentru ca e sanatos. Si atat. Ne dorim trupuri frumoase pentru ca sa ne placa cei cu care avem o asa-zisa relatie. Suntem gelosi ca sa ne dovedim dragostea. Cheltuim bani ca sa impresionam si sa cucerim. Facem copii nu pentu satisfactia personala, ci pentru satisfactia mamei, care isi doreste un nepotel. A colegelor de serviciu care te invinovatesc ca esti singura care nu perpetueaza specia. De fapt sunt invidioase ca inca nu ti s-au lasat sanii si nu ai de hranit o gura in plus, fat pt care iesi mai des la shopping decat ele sau iti permiti vacante mai exotice decat Eforie Nord pe bilete de sindicat. Sa nu ne ingrasam. Sa nu ne insele sotii. Sa nu divortam. Oricum unul din doi oameni divorteaza, oricum credem in iubire pana cand asteptarile ne sunt inselate, apoi femeile o dau pe “Toti barbatii sunt niste porci”, iar barbatii pe “Toate femeile-s niste curve”. Pana gasim un altul/o alta si lucrurile o iau de la capat...Dar da, incercam din rasputeri sa nu cadem in monotonie, nu-i asa?

"Yes, we can"

Amazonuri de ink jet azi. Milioane de click-uri. Tz-spe milioane de ziare avandu-l pe front cover. Voci zguduind undele radio cu mai mult sau mai putin entuziasm si anuntandu-l. Sute de mii de bloguri (plus unu) care scriu despre el. Televizoare vuind si transmitandu-l din ora in ora. Barack Obama. Ma trec fiorii. Nu pt ca o fi ceva bunaciune. Ci pt ca odata cu el, change has come to America. N-am sa vorbesc despre Ku-Klux-Klan, secesiune, sclavi si Nixon sau alte istorii.
Eu mi-s romanca, momentan cu o mica incursiune englezeasca, la origine dumnezeu sa ma ierte, ca sunt ceva produs al unei mega-corceli de culturi, asa ca why bother with Obama? O data, pt ca mi-e simpatic. Asta a fost nota de subiectivitate, fara de care nu se putea. Pt ca a reusit sa faca o campanie electorala - jos palaria. Campania asta electorala, si in mare parte si reusita lui, a fost ca un meci de fotbal de inalta clasa. A tinut nu numai America in priza si cu sufletele la gura, ci a antrenat toata planeta. In grupe s-au format echipe, intai 3, Hillary, McCain si Obama. Una a cazut. Au ramas doi mari si lati si buni. Tinerii au fost pt prima data in istorie un element definitoriu nu doar pt votare, dar mai ales pt campania in sine. Norma, promisiunea pt granturi si scholarshipuri mai multe si mai grase n-a ramas fara efect...anyway, going on: Pt ca promite. Pt ca poate sa se tina de cuvant. Si pt ca pare cel mai potrivit. He do can lead.
Al 44-lea presedinte, primul de culoare, un speech excelent de instalare, un mandat mai greu ca niciodata. Tre` sa ai cojones sa devii presedintele USA in 2008. Orice gusturi politice ati avea, un lucru e sigur: tipul asta e chiar tare.
A castigat categoric alegerile, asa ceva cu un democrat nu s-a mai intamplat de la Lynden B. Johnson incoace, deci va avea majoritate in ambele camere ale Congresului. Si totusi, provocarile nu-s de ici de colo, si nu-s putine. Mandatul i-a venit la pachet cu:
1 trilion de para deficit federal.
183,000 de cetateni ai US isi dau duhurile pe fronturile din Iraq si Afghanistan. Cineva trebuie sa aduca naibii razboiul asta la un sfarsit.
Terorism in floare. Am trecut de 11/09, dar cu ce ne incalzeste asta cand terorismul pare sa aiba America in vizor mai mult ca niciodata?
Bubele nu se opresc aici, insa mai pe larg, urmariti-i issue-papers-urile.
E un cliseu azi, 5 noiembrie, sa vorbesc despre Obama. Everybody does. Mai bine va ziceam despre sutele de petarde si artificii ce imi bubuie-n cap de cateva ore (azi e Guy Fawkes in UK, o supersarbatoare ce aminteste despre Conspiratia Prafului de Pusca, o tentativa de a arunca in aer Parlamentul britanic si de a sabota domnia lui Iacob I). N-as vrea nici sa par o fanatica inversunata. Sau vreuna care a pus botul la niste vrajeli ieftine ambalate intr-un speech dragut.
Today Obama is THE answer of a people. Nu stiu daca rezolvarea. Sigur nu idealul (is there such thing?). Insa cu siguranta e raspunsul pt America unui 2008 ca asta. Unu` greu, manca-ti-as, cum n-a mai vazut America - la propriu - de mult.

The contemporary story of fairytales

Cine mai crede azi in basme?
Haha! Eram asa de mica incat nici nu stiam ca exist, pe vremea cand trageam de mama ca un terorist mic ce am fost sa "Maaaaamiii...zi-mi o poveste!". Si dup-aia inca una. Si inca una. Pana adormea mama. Si apoi o trezeam: "Si dup-aia? Ce s-a intamplat?"...Si mama continua, si intr-un final adormeam amandoua. Pana cand am invatat sa spun eu povestile, si i le naram mamei in fiecare seara, fara exceptie. De obicei le spuneam foarte repede, totusi teatral, ca sa pot sa spun cat mai multe intr-o seara. Cred ca imi antrenam public speaking skills-urile. Si cand adormea, ii ziceam: "Mama, nu dormi, ca n-am terminat!"... Sa am asa copil, cred ca l-as arunca direct pe geam. Adevaru-i ca n-am prea stat pe curu` meu cand eram mica, eram in permanenta agitatie si aveam niste mofturi mai ceva ca printesa de Pompadour. Apoi am mai crescut un pic, si am explorat tot felul de culturi prin lumea basmelor...tin minte ca imi cuparase mama o carte cu povesti celtice, prin grupa mare. Nu mai puteam de extaz. Apoi basme iberice, nici alea nu mi-au fost indiferente. Povestile vesnic nemuritoare...un element magic al fiecarei copilarii. Poate in ziua de azi mai rar intalnit, cand copchii astia in ce in ce mai acopii, prefera alte soiuri de entertainment in locul basmelor.
Iiiinsa....observ ca nici cum am procedat eu nu-i bine. Am cateodata impresia ca traiesc intr-un basm, intr-un fel de clopot de sticla, si nimic rau nu se poate intampla. Pt ca atunci cand intri in lumea himerica a basmului, accesezi o alta realitate, cea fictionala. Si traiesti bine mersi in ea, fara nicio jena. Pana la proba contrarie. Pana cand toti feti-frumosii si caii verzi pe pereti, sau albi, cum or fi, si toti fluturii aia cu aripi de petale de trandafiri si vrajeli, se duc la dracu` si te lasa pe tine, printesa printeselor, sa-ti jelesti toate alea. Si din printesa devii Sfanta Duminica, cu cele mai intelepte sfaturi de dat altora, dar nimic bun de aplicat pt propria persoana, ca dovada vie stand faptul ca Sfanta Duminica e intotdeauna singura, in cel mai bun caz are prin zona ceva animale de-alea dubase sau lucruri fermecate, dar NU oameni. Si dupa ce te mai si saturi de facut pe inteleapta si ti se apleaca de la atata profunda meditatie asupra existentei...iti bagi picioarele si devii Zmeoaica si iti faci de cap cum ai chef. Good girls go to Heaven. Bad girls go everywhere.
Acest post nu are concluzie. Conclusions out of order for the time being. We will be back as soon as the problem is fixed.