Friday, 28 November 2008

Despre Singuratate (NU EMO!)

Tocmai ai realizat astazi ca de fapt si de fapt esti prin definitie si iremediabil singur. Lucky you, multi trec prin viata fara sa-si dea seama de asta. Eh, si acum ce faci? Pai, sterge-ti lacrima ce sta sa-ti pice din coltul ochiului si be happy ca ai incetat sa mai visezi cai verzi pe pereti inainte de a ajunge sa te sui pe ei. Pe pereti, nu pe cai. Impaca-te cu conditia ta de om. Intre alti oameni. Nu e nici un bai si nici motiv de tristete nu e.

Adicatelea de ce-am fi necajiti? Ce, singuratatea asta este asa, un fel de boala rusinoasa si cumplita de care am face bine sa ne ferim mai abitir ca de o plimbare prin Iris(sau Ferentari, daca vrei exemplu de cartier mai "fioros") intr-o noapte fara luna? Eu as zice ca lucrurile nu stau chiar asa si ca singuratatea nu numai ca nu este ceva care trebuie evitat cu orice pret dar, adesea, ne poate fi un bun prieten. Si, mai ales, singuratatea de unul singur este intotdeauna de preferat singuratatii in doi sau sapte sau cati or fi.

Ne dorim sa avem pe cineva alaturi? Pai asta se poate aranja foarte usor. Ne va face asta mai putin singuri? Nicidecum, ba chiar dimpotriva. Pt ca atunci cand suntem langa altii, pt cine are "ochi" sa "vada", zidul adesea invizibil dintre oameni (si pe care nu-l putem trece oricat am incerca), separatia care exista intre oameni, sunt cu mult mai evidente decat atunci cand suntem de unii singuri.
Nu stiu care ati vazut filmul The Thin Red Line, la un moment dat unul dintre personaje il intreaba pe caracterul interpretat de Sean Penn: "Do you ever get lonely?" La care el raspunde: "Only around people."

Si ia ziceti-mi, de fapt si de fapt, a vazut cineva vreodata o creatura ne-singura? Ca zau c-as vrea s-o vad si eu.
Dar, pana la dovada contrarie eu raman la parerea mea: un om + alt om face intotdeauna doi oameni, oricat ne-ar placea noua sa credem ca uneori e posibil sa faca unu.
Oricat de mult am vrea si am incerca si indiferent cat de apropiat ne-ar fi un alt om, nu vom putea niciodata simti exact ceea ce simte el, nu vom putea niciodata vedea cu ochii lui, gandi gandurile lui, zambi surasurile lui, plange lacrimile lui, avea amintirile lui, trai viata lui, muri moartea lui. Doar pe ale noastre. Atat. Doar pe ale noastre.

Putem fi eventual langa altii dar asta nu ne face mai putin singuri. We are all alone, all of the time. We are all, islands.

Nota: din pacate limba romana nu are cuvinte separate pt lonely si pt alone de aceea confuzia adesea intalnita in romana. Parerea mea este ca, indiferent daca uneori sintem lonely sau nu, suntem mai intotdeauna alone. Lonely poate fi remediat dar alone nu poate fi, este parte a conditiei umane atit la nivel micro ca fiinta intre ceilalti oameni cat si la nivel macro ca fiinta in univers.

3 comentarii:

Maria said...

frumos mai scrii!

patrizia zero said...

Intotdeauna am impresia ca sunt singura. Deja face parte din mine sentimentul.Ba`, sa stii ca e groaznic sa te simti singur. E infiorator. That`s life.

Daria said...

@Maria Veronica: Merci merci. Dar tu tot nu mi-ai spus cum a fost vineri la admini. Am absentat eu cam mult lately, dar tocmai plec de la library spre casa, am seara libera, in sfarsit...asa ca azi stam la o palavra:)
@Patri: E destul de ciudat ca la varste din astea fragede simti singuratatea. Dar e si oarecum normal, mai ales azi cand ne maturizam atat de rapid noi, tineretu`. Nu as merge neaparat pe premiza: cu cat mai repede, cu atat mai bine - ma refer la partea cu "ah, m-am prins ca sunt singur pe lume" - by the way, misto cartea lui Hector Malot, ai citit-o?. Recomand sa incerci sa te dematurizezi, am avut si eu o tentativa, unfortunately esuata...n-ar prinde rau sa nu simti asta decat la varste mai inaintate. In fond, s-o zic drept, nu prea tine de varsta, ci e parte din conditia umana. Dar totusi... profita de tinerete (zicea un om trecut prin viata si experimentat. Not! :)) )