Scartzaie

Simt ca nu mai rezist. De o zi si-o noapte ma doare-n crestetul capului, am asa un ghimpe ce-mi sta ca o stea in frunte si ma incrunt la fiecare pas, ca intr-o incercare sfortata de a estompa intepaturile surde ce-mi trec prin capsor. J`ai mal a la tete. Nu din cauze hormonale, nu de la raceala si alte specialitati engleze. Cred ca de la oboseala. Si vreme.
Cu toate astea, din constiinciozitate, mi-am promis ca astazi scriu pe blog. Chiar daca abia pot sa duc pana la capat o fraza coerenta fara sa ma balbai si fara sa pierd sirul cuvintelor, cu toate ca sunt de mult timp intr-o stare high de plutire si nu ma pot concentra la nimic. Deci aplauze, s`il vous plait, macar pt curaj. Ma dor si ochii, stau ca un chinez si ma holb la monitorul meu drag, ma incrunt de parca m-ar fi injurat de mama si dumnezeiesc de fiecare data cand din laptop iese cate-un sunet (X is online, Y is offline, da` pe cine naiba intereseaza? As putea sa dau sign out, dar si de aia mi-e lene si sictir).
Sa nu care cumva sa credeti ca numai capul scartaie. Ala scartaie de cand ma stiu si nu prea mai sper la vreo imbunatatire de proportii remarcabile. Scartaie toate.

Sa descriu o dimineata normala. Suna ceasul la 6:44 - nu intrebati de unde aceasta ora fixa, asa am eu chef, sa fac ochi inainte de sase fara un sfert. Opresc alarma, imi promit ca "mai dorm 5 minute si apoi intru in action". In realitate ma scol pe la 8 fara ceva din cauza ca scartzie patul fetei ce sta deasupra camerei mele(as putea sa spun 'abiteaza"? exista a coabita, deci nu vad care ar fi problema cu a abita?!), ma agit ca o apucata si ma enervez pe ceas ca nu a sunat mai cu tupeu mai devreme, si...dau sa ma ridic cu mare avant din patul cald. Si hop! scartz! scartz!. Si iar scartz! Scartz!scartz! Ce naiba?! Scartz! Cum dumne! scartz! zeu! scartz! Suna toate oasele in mine, reumatismu`n floare, manca-i-as gurita, la 19 ani. Strabunica mea seplange ca la 86 de ani: "vaaai, nu mai vad asa de bine, ma cam lasa ochii, ce sa-i faci, asa e cu batranetea, dupa o viata de tras". Si eu, eu scartzi din rasputeri - care puteri, daca m-au lasat asa devreme?! - din toate cioantele. Asa nu se mai poate. De o saptamana am observat treaba cu oasele. M-am gandit ca ma misc prea putin. Dar alerg destul de des, umblu mult pe jos, nu sunt un om static deloc. Se prea poate sa fie vremea, ca e in tranzit si se trece pe regim de iarna, dar oricum mi-am luat niste vitamine pt oase, cu mult mult mult calciu si vitamina D. Numai asa, sa make sure ca nu ma rup toata inainte de vreme.

Scartaie pielea. Eu am piele uscata, de la mama natura, si daca nu o tratez frumusel cu crema scumpa, am toate sansele sa o aud plangand. Cum? Scartz, scartz! Asa simplu, urla dupa hidratare si cere tratament special, altfel se usca si se descuameaza si face ca polistirenul ala enervant.

Scartaie relatia vecinilor mei, care din cand in cand isi mai trag cate-una dupa ceafa, asa, de sanatate. Mai mult domnu` da in doamna, ca asa se poarta la musulmani. Ii arata cum sta treaba cu pater familias-u`, sa nu uite unde-i e locul. Sau poate relatia lor nici nu scartaie, e pur si simplu in tipare, ca deh, asa-i mersu` la dansii. A-propos, am citit o carte excelenta care descrie foarte realist treaba cu "sezi, femeie, unde ti-e locul, ca de nu, o iei peste bot". Sigur, eu am spus-o foarte plastic, insa cartea chiar merita. Un soi de Ion musulman, fara partea cu setea de pamant. A Thousand Splendid Suns, sau, pt cunoscatori: دو صد خورشیدرو de Khaled Hosseini. Afgan tipul, deci merita, ca e chiar in pita omu` si stie ce zice, plus ca le zice bine.

Acum cateva zile am stat langa o domnisoara in timpul unui curs care scrasnea din dinti. Simteam cum isi freca dintii unul de altul ca si cum si-ar fi frecat dantura de o oglinda de cristal (please, do NOT try this at home. Pacat de oglinda de cristal. Sau de dintii vostrii, daca-s inca naturali. Sau din portelan scump. Daca-s dinti din plastic de-ala nasol, dati-i drumu`, mult noroc!).Pana la sfarsitul cursului m-am intrebat incontinuu cum dracu` nu-i pica din gura, sau cum naiba nu o deranjeaza. Mie una mi-ar fi tare greu sa ma concentrez in conditiile in care am un frecus continuu in gura si pe deasupra mai si suna, nu e silentios.

Am ajuns alaltaieri acasa, scartaind de nervi ca am de strabatut un drum nu tocmai scurt pana la domiciliu, dupa o zi intreaga de cursuri interminabile, am deschis usa, si aia sonora, ca sa fim in ton, dar nu tocmai scartainda, e un sunet ceva mai bland, si am intrat eroic la caldurica. In fata dormitorului meu statea cu tupeu un pachet. Un plic, mai exact. Un plic mare. Si plin de stampile si timbre si sigilii. M-am uitat sa vad daca nu cumva e greseala si fetele au pus aiurea plicul respectiv in fata camerei mele. Era numele meu pe el, si in plus, era si scrisul prietenului meu. N-am cum sa-l confund, ca e indescifrabil. Cand ma chinui 5 minute sa descifrez un scris, e clar ca e al prietenului meu. Deci greseala nu parea sa fie. Am sa trec peste faza in care mi-am imaginat vreo 20 de chestii posibile ce ar fi putut sa se afle in plic, si peste nerabdarea de a vedea ce idee nastrusnica i-a mai trecut prin minte, si peste dumnezeirile adresate lipiciului prea bun cu care era sigilat plicul si peste socul si extazul care m-au incercat cand am accesat in sfarsit interiorul misteriosului plic. Am primit un iPhone. Trebuia scris pe blog asa ceva, nu m-am putut abtine. Hehehe... asa e si-n viata, dupa ploaie, rasare si soarele - scuzati cliseul, alta asemuire mai tampita nu am gasit, pun pana de idei pe seama durerii cumplite de cap. Dar dat fiind faptul ca am avut o vechitura de telefon, apoi si ala s-a stricat, probabil de la vremea asta imputita, a devenit meteosensibil si a zis: "bai, eu imi dau demisia, in conditiile astea de rahat" si a murit,eu ramanand cu ochii la tavan, am putea cadea toti de acord ca un iPhone e echivalentul "soarelui" din metafora mai devreme mentionata. Asta da viata, cu net in jeb si camera photo si touchpad si toate figurile de pe pamant. Nu vreau sa aud comentarii gen iPhone versus alte telefoane - e.g.: Samsung Tocco, LG Renoir s.a.m.d. I`m verry happy, end of discussion. Macar asa mai uit si eu de scartaiala, ca nici taste nu are telefonasul asta, e tare silentios. Ultimul telefon pe care l-am posedat era tare scartaitor, nu puteam sa fac nimic cu el fara sa fiu observata, ca se auzea la un kilometru.

Scartaie capuri, oase, paturi, stanioale, ambalaje, relatii, chestii-trestii. Nu ne place sa scartaie treaba. Insa atata vreme cat chestia suna, inseamna ca inca se mai poate lucra la dansa. Ceea ce nici nu-i asa scartaitor...