Make money, not war

In vreme ce sotia primarului Moscovei cumpara cu 50 de milioane de lire a doua cladire ca marime din Londra - prima este resedinta Majestatii-Sale Elisabeth a ll-a - iar China are cea mai rapida crestere economica din istoria moderna, aproape ca te intrebi cine a castigat, de fapt, "razboiul rece".

Celebrul slogan al miscarii beat din anii '60, "make love, not war", vehiculat de boemii care-i ascultau la Woodstock pe Janis Joplin si Joe Cocker, pare sa se fi trasformat in epoca multipolara in "make money, not war" iar 'torpilele financiare" se dovedesc mai periculoase decat bomba cu neutroni.

Pentru natiunile vestice, pacea pare mai costitisitoare si mai complicata din unele unghiuri de vedere decat razboiul. De fapt, traim cea mai lunga epoca din istoria ultimului mileniu in care marile puteri nu se afla in stare de razboi una cu cealalta.

Istoria Europei este, citita intr-o anumita cheie, istoria prin care natiuni dominante - ca a fost vorba de Spania, Franta, Anglia, Turcia, Suedia, Olanda, Austria, Germania sau Rusia - au incercat, singure sau prin aliante deseori cu geometrii variabile, sa-si impuna dominatia asupra punctelor strategice prin forta militara. Puterea militara a fost fratele geaman indispensabil al celei economice: cine a avut-o pe prima, a cucerit-o si pe a doua.

Odata cu finalul "razboiului rece" - care, macar aparent, s-a incheiat cu un soi de capitulare fara conditii a lagarului socialist, urmat de dezintegrarea URSS - Comunitatile Europene (devenite astazi Uniunea Europeana) si-au permis cea mai consistenta extindere din scurta lor istorie iar Statele Unite ale Americii au devenit, de departe, cea mai formidabila forta militara pe care a cunoscut-o omenirea (America are un buget militar mai mare decat toate statele mentionate mai sus la un loc).

Momentul "Kodak" al Occidentului a fost intrerupt insa de cateva "detalii" care nu se numara in focoase nucleare.

De la chestiunea jugoslava a inceputului deceniului 9 si pana la actuala lupta impotriva terorismului international, politica occidentala a scos in evidenta falii grave intre pozitia unor state vest-europene si aceea a Statelor Unite ale Americii.

Tentativa americana de a diminua dependenta energetica a Vestului de energia ruseasca nu a dat nici un rezultat, iar tari ca Germania, Franta sau Italia au preferat, in cele din urma, sa incheie intelegeri pe cont propriu cu "Ursul Levantului", Rusia - este dificil sa vorbim astazi de o politica energetica comuna a UE. Disparitia pericolului militar rus a redus apetitul proamerican al unor tari Vestice.

La randul sau, UE se confrunta in interior cu propriile-i stafii: votul irlandez si, mai recent, cel polonez poate semnala nu doar o modificare de abordare in chestiuni externe ale politicii comunitare, ci si o posibila modificare interna de mentalitati, care ne face sa intram intr-o zona de imprevizibil.

Iar orice disesiune importanta in sinul Uniunii creeaza oportunitati de mutari tactice pentru o Rusie care si in perioada comunista a "cochetat" cu Franta si/sau Germania, socotiti potentiali aliati naturali.

Mai sunt putine zile pana ce la Beijing se va da startul Jocurilor Olimpice - un alt prilej pentru o China in plina explozie economica sa-si dovedeasca opulenta si puterea. De la proprietarul de firma de confectii din Italia si pana la cel de automobile din SUA, umbra Chinei se intinde amenintator nu prin forta batalioanelor in mars, ci a miliardelor de dolari adunate in conturile antreprenorilor care asculta de un centru unic de putere si care, incepand cu finele anilor '70, nu au mai traversat nici o criza economica (economiile vestice, inclusiv cea americana, au trecut prin cel putin patru-cinci zgaltiituri majore).

Asa ca daca la inceputul anilor '90 parea limpede cine a "castigat" razboiul rece, astazi intrebarea incepe sa comporte intrebari mai nuantate. Gazpromul este cea mai mare companie din lume iar "nationalismul energetic" este o arma letala pe care Rusia nu ezita sa o foloseasca din plin.

Ca si China, Rusia a acumulat imense rezerve in dolari si isi extinde rapid economia in toata lumea, cu o forta mult mai mare decat a facut-o oricand in perioada 1950-1990. Si in timp ce Rusia, China sau India par adevaratii mari castigatori ai globalizarii, manifestantii antimondializare se incapatineaza sa-si arunce rosiile spre Coca-Cola sau McDonald's: un alt punct marcat de cei mentionati.

Presedintele George W. Bush arata pumnul Iranului, insa autoritatile de la Teheran anunta fericite ca au mai descoperit un zacamint de titei de peste 1,1 de miliarde de barili. Uitati-va la bursa si vedeti cam despre citi bani vorbim.

Numai in ultimul an Iranul a castigat 60 de miliarde de dolari, fiind unul dintre marii profitori de pe urma cresterii preturilor pe plan mondial iar productia/extractia este in crestere. Mai mult, o potentiala "alianta anti-hegemonica" Rusia-China-Iran, pe care marele politolog american Zbigniew Brzezinski o considera "improbabila" in anii '90, nu mai pare astazi deloc exclusa.

Federatia Rusa face afaceri prospere cu Iranul si a rezolvat in aceste zile chestiunea istorica a frontierei cu China, frontiera pentru care a curs mult sange in a doua jumatate a secolului trecut.

Este poate pentru prima oara in istorie cand macar aparent vehicolul de putere (nu neaparat de conflict, cele doua notiuni netrebuind confundate) nu mai este cel religios - secole de-a randul a jucat rolul principal - sau cel ideologic (epoca razboiului rece) si intr-o mult mai mica masura cel militar (in Irak pacea este mult mai greu de gestionat decat conflictul militar in sine, care s-a redus la doua saptamini).

Vehicolul de influenta devine banul si pragmatismul economic iar forta militara nu mai insoteste in mod obligatoriu succesul economic. Sigur, nici una dintre puterile economice semnificative nu este derizorie din punct de vedere militar - cu exceptia Japoniei. Inca. Problema este ca noile "linii Maginot" se construiesc mai degraba din bancnote si nu din cazemate si tunuri.

Intr-o lume a conflictelor religioase s-au comis numeroase crime - chiar genocide - insa aceasta lume a nascut o morala menita sa "filtreze" cultul puterii. O lume a ideologiilor/doctrinelor a nascut extremisme de tipul fascismului sau bolsevismului, care au condus la exterminarea a zeci de milioane de oameni, dar au creat si un comportament etic, democratia, parlamentarismul si Carta Universala a Drepturilor Omului. O lume a banului nu a fost/este capabila sa produca o etica si, cu atat mai putin, o morala.

Este o lume a unui anumit tip de forte brute, netrecute prin filtrul niciunei convingeri. Bancherii se pot dovedi, in viitor, mai nemilosi decat batranii generali care secole de-a randul si-au condus batalioanele iar "sarjele" financiare pot lasa in urma lor mai multe victime decat cele de cavalerie de odinioara.