Peste maneca

Pt ca ce scriu in postul asta sa ring a bell ca am ajuns in UK, poate trebuia sa pun M mare la 'maneca'. Ajuns-am in UK. Toate bune, n-a avut probleme avionul nici la decolare, nici la aterizare, in aeroport cineva din staff-ul universitatii m-a asteptat, m-a (tele)portat - am ajuns foarte repede, sau poate am dormit eu prea adanc, nu stiu, oricum...drumul nu a parut lung deloc de la Londra la Coventry- in campus si de acolo...am inceput seria de wow-uri. O data, trebuie neaparat sa mentionez ca biblioteca e a sort of Iulius Mall cu 4 etaje, o iiiimensitate de chestie. Imi place tare, cred ca m-as scuti de chirie si m-as muta acolo, pacat ca inchid la 10PM.
Orasul e frumos, lumea politicoasa nevoie mare, e plin de culori - as in toate natiile pamantului zici ca s-au adunat pe petecul asta de Anglie - ce sa mai, nu intru in detalii ca n-are sens. Ma dispera sofatul in UK. E total pe dos, cand trec strada nu stiu exact in ce directie trebuie sa ma uit, pe mine m-au invatat mama si tata sa ma uit in stanga si in dreapta. Adica in stanga, APOI in dreapta. Aici trebuie intai sa ma gandesc cum as face acasa, si apoi sa fac pe dos. Ca circula astia de ti se face rau, cam up-side down. Not to mention the Indians, care zici ca-s la mama lor in Bombay si au muzica la maxim, exact ca jupanii din filmele de la Bollywood, cu 180 pe ora in centrul orasului... Dar I`m still alive. Si asta datorita faptului ca absolut toata lumea, dar chiar toata lumea, e super politicoasa...Daca tu mai ai 10 m pana sa ajungi la trecerea de pietoni, masina nu accelereaza, ci incetineste. Si nu, nu incetineste ca sa isi fluture privirea dupa fundul tau, cum se intampla uneori la romanasi, ci ca ... asa e frumos. That`s the way it is.
Da, un pic mi-e dor de casa. Daca zic asta cu voce tare, suna a "vreau acasaaaaa!", dar nu in sensul ala mi-e dor. Stiu de ce sunt aici, nu ma incearca regrete sau alte cele, pur si simplu tot ce imi era familiar acasa, aici mi-e strain.
Partea interioara a fost putin data peste cap... Spirit latin, galagie, agitatie, praf, preturi romanesti...da, lipsesc cu desavarsire. Ma intreaba lumea daca imi place. Ce sa imi placa? Faptul ca traiesc in UK, ca studiez un curs ce incepe cu Law, ca stau intr-o casa curata, intr-o zona frumoasa, cu o frantuzoaica, o elvetianca si o chinezoaica? Sau ca sunt singura, trebuie sa fac teme, ca la scoala, am de citit biblii de drept a cate 800 de pagini, seara cand ma culc aud linistea in toata splendoarea ei - I hate this! - sau ce? Imi place si nu imi place. E greu de zis. E ceva nou. Trece un pic pana ma acomodez cu viata englezeasca, deocamdata nu ma plang, am dat numai de lume buna, nu am avut necazuri de niciun fel, e ok. :)
Nu stiu la ce se refera lumea cand vrea sa stie daca imi place. Da si nu. E frumos aici - suna a taran prost ajuns la oras, e curat, e "cilivizatie", e ...altceva. Dar nu e acasa. Sometimes we call ourselves adaptable. Chiar acum cateva zile mi-am scris cv-ul, ca sa aplic pt niste part-time jobs, si am pus accent pe faptul ca I`m an adaptable person. Dar inca mai ridic semne de intrebare cand vine vorba de adaptabilitate. Un lucru e sigur. Locul asta, oricat de frumos si curat si civilizat si plin de oportunitati si facilitati ar fi, nu e 'acasa'.
Ma intreb ce ar fi trebuit sa scriu in primul post made in UK. Poate trebuia sa vorbesc despre oamenii pe care i-am cunoscut, desre profii pe care ii am, despre casuta in care stau, despre cum se uita bou` la un robinet caruia nu stie sa ii dea drumul, despre mancare, despre ceva tipic british.
Azi era sa ma loveasca o masina, drumurile sunt perfecte, fara gropi si canale neastupate, motoarele silentioase, multe masini ecologice, efectiv nu am observat ca vine masina. Era rosu la pietoni, of course, si m-am gandit sa ma simt ca acasa un pic, sa break the law. Si era cat pe aci sa sfarsesc broken...by a car. Soferul m-a vazut oricum din timp, a incetinit, dar probabil voia sa ma puna pe ganduri si sa imi sugereze ca aici se asteapta la semafor si intr-o duminica dupa-masa, cand lumea pare sa se fi evaporat si strazile sunt complet goale.
Oricum, primul lucru dupa ce am ajuns acasa - vorba vine 'acasa'...aci unde stau, in casuta de pe Tomson Avenue - a fost sa scriu ceva pe blog, sa salut cu respect 'acasa'-ul meu de toate zilele, in semn de recunostinta ca n-am patit nimic in prima saptamana ca student in UK.
Si cred ca nimic nu putea sa fie mai potrivit decat poza cu New life in progress :)

La multi ani, cu dragoste

Pt uratul de Robert...
Nu ma pricep la numere si la matematici, dar un calcul simplu imi spune ca azi e 27 Septembrie. E ziua ta, beeei.
Nu stiu sa numar pana la numarul magic de motive pentru care te iubesc, dar am sa ti le enumar pe primele 36 care imi vin in minte acum.

1. "A fost odata ca niciodata"...n-am crezut ca sintagma asta se potriveste cu vreo poveste reala, o stiam fixata in basme. Daca adun clipele petrecute cu tine, rezulta un basm prea frumos ca sa fie povestit. A fost odata ca niciodata un baiat si o fata...deja suna a love story. In astea credeam si mai putin, eram atat de sceptica incat numai gandul la love story-uri imi provoca o greata ca si cum as fi mancat o prajitura cu muuulte stafide in ea. Sau paine in plastic, ca stiu ca si asta e pe lista "favoritelor" tale. Si totusi, you made it possible. Azi cred. Si traiesc intr-un basm.
2. Doi suntem noi si e bine. Now I believe in the power of two.
3. Pt ca stii sa te superi frumos pe mine. Pentru ca sfaturile tale vin la pachet cu suficienta dragoste incat sa nu le consider critici.
4. Un telefon pe zi, doua, trei, un mail, doua, trei, zece...Si de fiecare data simt un fior cand vad ca suni sau imi scrii. Nu ma satur niciodata sa-ti aud vocea, nu ma plictisesc niciodata telefoanele si mail-urile tale, fie ele scurte, fie ele lungi, dar intotdeauna avand ca attachment o doza de dragoste.
5. Pt ca ma tii in brate toata noaptea cand facem nani, oricat de incomod ar fi.
6. Pt ca esti singurul barbat caruia ii calc camasile, ii fac micul dejun, ii invelesc picioarele cand se foieste noaptea in pat si le dezgoleste, si toatea astea le fac cu mare drag.
7. Cu tine niciodata nu mi-e frica.
8. Langa tine, cu tine, prin tine descopar atat de multe...
9. Imi intelegi umorul, imi tolerezi incapatanarea, ma accepti cum sunt.
10. Stiu din proprie experienta ca sunt una din cele mai dificile persoane cu care ar putea convietui un om, deci respect.
11. Pentru ca ai fost singurul din sala care a adormit la The Dark Knight si atunci mi-am dat seama cat de unic esti. Si pt ca de fiecare data cand adormi la film parca esti tot mai si mai dragut.
12. Ca e de mers la un meci de basket sau la teatru, fotbal sau rasarit de soare, piata sau pe munte, you`re the perfect match.
13. Pt ca nu ti se pare gay sa te alint.
14. Pt ca atunci cand esti bolnav si mucos ca naiba si te doare capul, bagi ceai cu lamaie doar de dragul meu.
15. Pt ca nu ma stresezi. Sau ma stresezi, dar o faci in cel mai adorabil mod.
16. Pt ca faci pe durul si nu ma auzi intotdeauna (ce ma enervezi cand vorbesc o juma` de ora si dup-aia ma intrebi "hmm? ce-ai zis?"), dar de ascultat, ma asculti mereu.
17. Pt ca esti frumos fara sa fii metrosexual. Si pt ca te speli cu Garnier Essentials-u` meu fara sa-ti pierzi din masculinitate.
18. Pt ca nimeni nu simte mai bine cand am draci, decat tine. Si pt ca nu pui intrebari cretine. Si pentru ca nu ma bati la cap degeaba in momentele alea cand imi vine sa urlu de nervi.
19. Pt ca atunci cand adorm pe scaunul din dreapta, nu pui frane bruste. Si pt ca te uiti la mine sa vezi cum dorm.
20. Pt ca faci cele mai frumoase surprize.
21. Pt ca nu te-ai suparat ca nu ti-am dat tiramisu de-ala bun, la Baracca.
22. Pt ca ramai mereu un mare Domn.
23. In tine gasesc intotdeauna partenerul ideal de discutii despre sport. Politica. Worldwide issues. History. Economy. Boys. Girls. Pentru ca nu trebuie sa iti ascund nimic, tu le intelegi pe toate.
24. Pentru ca iti manifesti cu atata talent instinctele paterne fata de Lexino.
25. N-as putea sa spun ca am pe altcineva mai aproape decat tine, oriunde ai fi.
26. Pentru ca esti iubit-prieten-amant, 3-in-1, ca samponul. Si, culmea!, iti ies bine toate.
27. Pt ca m-ai facut sa descopar femeia din mine.
28. Pt ca imi spui lucruri pe care in mod normal le-ai discuta doar cu baietii. Pentru ca esti natural. Pentru ca ma lasi sa te descopar just the way you are.
29. Pt ca "te iubesc"-ul se concretizeaza cand ti-l spun tie, mai mult ca oricand.
30. Pentru ca facem featuring pe piese tampite in masina fara sa ne gandim o clipa cat de ridicoli suntem.
31. Pt ca langa tine n-am simtit niciodata diferente, gap generation, conflict de idei, distanta.
32. Pt ca ai citit suficient de mult ca sa pot sa imi fac damblaua si sa imi etalez talentele de lector avizat ce dialogheaza afectat, ca si cum tot universul ar atarna de o carte, despre cei mai obscuri autori. Pt ca esti mai destept decat toti si pt ca in fiecare zi invat ceva de la tine. Fie ca e vorba de situatia prostituatelor din Cambodgia, motoare, sau de iaurtul de iac din Tibet.
33. Pt ca stai sa ma tii in brate pe plaja, desi nu te-ar deranja o bere rece pe o terasa, si pt ca stam sa ne uitam la stele dupa ce eu am baut o bere si m-am facut varza. Si tu inca ma mangai prin par, desi e murdar, si sarat, si cu nisip.
34. Pt ca, desi indragostita, am ramas non-stop lucida si am continuat sa fiu aceeasi. Pt ca am invatat ca se poate iubire cu zero compromis. Sau pt ca alaturi de tine compromisul e o placere (vezi micul dejun si alte activitati matinale, vezi mountaineering extrem prin Calimani, suit cetate Deva in slapi pe cel mai abrupt deal din viata mea, impartitul patului si al baii).
35. Pt ca ai rabdare, energie, timp, dar mai ales curaj sa take a chance on me.
36. Pt ..."c-asa-i mai bine".

PS - Si pt ca azi nu te iubesc mai mult decat ieri sau maine. Pt ca azi doar vreau ca pe langa cel mai sincer 'La multi ani' din lume, sa stii de ce esti tu eroul meu, in caz ca te-ai intrebat vreodata asta.

Yours,
D.

Il pleut sictiresquement

Ieri: Dumnica de toamna. Exact cum vedeti in filme. Soare domol, semi-iesit din norii stravezii, cateva raze mangaie trotuarele reci, cerul are o culoare care nu are nume, un mix de nuante anonime, care totusi bucura ochiul. E frig. Cel putin in casa e frig. Inca nu am iesit din casa sa verific daca e adevarat ce se spunea la prognoza meteo ieri, si anume scaderi drastice de temperatura, dar daca judec dupa faptul ca in pijama fiind, mor de frig, cred ca e adevarat, afara o fi si mai si...
M-am trezit fara probleme pe la un 6 ucigator, simteam aerul rece prin camera si cautam o sursa de caldura si energie sa imi menajeze mainile. Iar vine frigul, iar probleme cu circulatia periferica, iar intrebari: "de ce esti asa mov la mana? stiai ca ai buzele mov? ti-e frig?"...a-propos de asta, superstitiosii ar spune ca mainile reci sunt specifice persoanelor sincere :-> Pe chestia asta am primit de la Robert anul trecut o inimioara pe care o bagi in buzunar, vari si mainile in buzunar, si tine de cald. E cu ceva gel termo-nu-stiu-de-care, si chiar tine de frig. Temporar, chiar se pot rezolva problemele legate de mainile reci. Are o bucatica de metal care fac "clac" daca o "activezi" - daca o indoi intr-un anume fel, si gelul dinauntrul inimioarei - care e de fapt o pernita de plastic rosu in forma de inima - se lichefiaza si se incalzeste. Interesant proces. Apoi se intareste, dupa cateva minute, si treptat se raceste. Ca sa-l aduci la starea initiala, tii inimioara in apa calduta vreo 8 min. si poti sa reiei procesul, in caz ca mainile sunt iar reci.
:D
Maine incep elevii scoala. Ma gandesc sa ma duc la festivitatea de deschidere a anului scolar, sa mai simt o data emotia aia, desi it won`t be the same.
Tot maine ma duc sa imi fac pasaport. Nu aveti idee cate chestii mi-au scapat... lista mea, care initial continea periuta de dinti, dosar cu diploma de bac, bursa, acceptance letter, pijama, dictionar, laptop, ceva banuti, biletul de avion si inca ceva haine...s-a hiperbolizat pana la naiba.
Medicamente. Eh, la asta v-ati gandit, daca te ia maseaua sau stomacul sau ceva? Ca eu nu. Umbrela. La asta recunosc ca m-am gandit si inainte, dar am uitat. Stilou. Creion mecanic. Agenda. Stick de vreo 4 GB, macar. Multe, domne`, multe. Dar cel mai si cel mai mult am nevoie de vreo tona de voie buna.
Ca zilele astea m-a cam luat asa, nu-stiu-cum, un val de depresie de-asta pre-plecare. Un fel de sindrom pre-menstrual, daca e sa judec dupa ce-am citit prin reviste, ca mie, personal, nu mi s-a intamplat. Inainte "sa-mi vina", de obicei vorbesc si mai mult (cam you imagine this?!) si, ce-i mai grav, si mai fara sens. Si sunt un pic nervoasa. Dar n-am migrene, dureri, de-astea...ei, acuma, in schimb, ma si doare capul, ca stau incrutata toata ziua. Si stomacul, ca n-am pofta de mancare. Si cred ca m-a si luat un pic raceala, ca am zis ca merita sa profit de hainele mele dragute pe care in Anglia le voi inlocui cu haine lalai, groase, de lana, ca de baba. Luckily, sezonul asta e unda verde din partea designerilor la knitwear, deci cumva cumva ma descurc eu.


Azi: Monday again. Rainy Monday. Worse than it might sound at first. Nu e doar mohoraciunea panoramei, sau griul cerului ce sta sa cada. Neeeah...e explozia de claxoane, de masini, de copii mergand la scoala, e agitatia furnicarului urban, intetita si mai si de cacacioasa asta de ploaie, care nu ajunge ca e urata, mai e si rece. Am fost azi dimineata, ca un (fost) elev (mai mult sau mai putin) constiincios, la scoala, sa mai vad ceva profesori, ca unii mi-ar ramas tare dragi. Nu i-am vazut pe toti, dar oricum, cat am stat acolo, a fost suficient sa ma apuce analepsele si chiar nostalgia. Am stat, ne-am pupat, am mai schimbat o vorba, a fost caldut in fumoarul lor, dar mai ales atmosfera din Racovita face sa te simti confortabil acolo. Cand ies...iar...Ploua ca naiba. E frig. Pana am ajuns acasa mi-a stricat vantul si ploaia coiffura. Imi fac si eu parul sa stea omeneste o singura data la luna, cand am chef si timp si dispozitie, si iata! fix atunci se duce la dreaqu` totul. M-am stropit pe cizme. Mi s-a sifonat paltonul in troleu, ca dimineata era agitatie mare, toti copii mergeau care pe la scoala lui. Vreo 4 masini aproape m-au nenorocit, din care 3 pe trecerea de pietoni. Una nici nu era dotata cu stergatoare, o super-dacie de pe vremea lu` Pazvante chioru`. Un caine mai jucaus, vazandu-ma asa intr-o dispozitie bacoviana, a sarit pe mine sa ma mai inveseleasca. Desigur ca am palton crem, cum altfel.
Eh, cam asta e...
acum ma duc sa ma plimb. As vrea sa fie o plimbare rupta din "Singing in the rain", dar va fi o plimbare de-aia disperata, o incercare ratata de a-mi demonstra ca mai exista si alte activitati decat statul in casa, sub patura calda si ingurgitatul de ceai fierbinte. Si poate daca ma enervez nici nu-mi iau umbrela.
Pai sigur ca nu-mi iau, ca am uitat-o in troleu.
Adorable rainy Monday, isn`t it?

Exista un Prieten

Exista oameni pe care n-ai sa ii uiti niciodata. Oameni pe care ii iubesti intr-un fel aparte, nu de-ala inflacarat, ci asa, usor, ca un foc mocnind, toata viata, fara sa simti vreo clipa ca afectiunea a trecut, desi nu e iubirea aia cu I mare, e o iubire simpla, atat de fireasca precum spalatul pe dinti. Acest post il dedic in totalitate acelui om cu care am crescut, cu care am cea mai pura prietenie, cea mai sincera relatie de amicitie, si de care ma leaga si anii de liceu, si alte clipe frumoase. Exista momente cand te desparti de un om si totusi continui toata viata sa il simti aproape. Exista prieteni care au fost facuti ca sa fie prietenii tai, care sunt mereu acolo, a caror voce poti sa o auzi oricand, spunandu-ti exact cuvintele care trebuisc spuse in clipa aia, fara telefon, voice-chat, si alte minuni. Oameni la care te gandesti intotdeauna cu drag, desi ii cunosti suficient de bine incat sa stii ca au si parti rele. Oameni carora le spui acele lucruri pe care nu le-ai scrie nici macar in jurnal, daca ai avea unul. Oameni pe care ii poti suna la 3 noaptea sa ii intrebi daca pot sa doarma, ca tu nu poti. Oameni carora le dai bicicleta fara sa te gandesti vreo clipa ca "e bicicleta mea si nu o dau ca poate mi-o strici, poate nu mi-o mai dai inapoi, poate ii faci opturi etc...", oameni carora le ceri bocanii fara nicio urma de jena, cand ai nevoie de echipament de extreme mountaineering, si observi ca ai tai ti-au ramas mici. Oameni cu care ai avut o relatie ce a depasit stadiul de amicitie si cu care, totusi, iti permiti si vorbesti despre omul pe care il iubesti atat de mult AZI (cu I mare de data asta, Iubirea), sau pe care poti sa ii vezi cu cineva (ALTCINEVA decat tine) de mana , fara sa iti dea lacrimile, ci chiar avand puterea de a zambi (sincer!), fara sa simti urma de gelozie sau rautate. Simti ca prietenul asta nu ti-ar dori niciodata raul, desi lumea asta e impanzita de concurenta si invidie si mercantilism si vanitate, el nu ti-ar dori nicio clipa altceva decat sa fii fericita. Sunt unii oameni care sunt raniti profund la un moment dat, dar care apoi isi dau seama ca prietenia e ceva ce nu merita pierdut pentru nimic in lume, si te iubesc mai departe la fel de sincer, fara sa fie afectati de trecut, dar intr-un alt mod. Sunt unii oameni cu care rupi relatia, si totusi inca mai ramane ceva frumos dupa. Inca mai simti ca iti este aproape, inca il mai simti ca parte din viata ta, si stii perfect ca intotdeauna asa va fi, ca relatia cu acel om nu se supune legilor nici ale timpului, nici ale distantei, nici ale uitarii...Exista oameni pe care pur si simplu ii indragesti, oricat de implicat ai fi in alta relatie, tu sau el, oricat de departe/casatorit/burtos/chelios etc. ar deveni, tot el e omul care iti vine primul in minte cand spui cuvantul 'prieten'.
Imi indragesc foarte tare prietenii, pe cei adevarati, zic. Dar sa afirm ca imi iubesc cel mai bun prieten, e deja ceva destul de suspicios, nu-i asa?! Ei bine, poate fi. Poate parea ca in spatele acestor randuri inca mai arde flacara pasiunii, inca ma gandesc la el seara, inca ii simt parul ciufulit printre degete, inca il pastrez ca pe o roata de rezerva, dar, vai!, cat de neadevarate sunt astea. In genere cand spui 'iubire' te gandesti la iubitul tau sau la parinti, se-ntelege. Si e foarte firesc. Da` cica alte feluri nu s-au inventat. Ei bine, daca voi nu credeti in alte feluri, eu inventez acum, pe loc, iubirea fata de Prieteni. Nu, sigur, nu mai e ce a fost. Si nu, nu vorbim de iubirea cu I mare, cea inundata de 'te iubesc'-uri pasionale, ci de sentimentul acela profund dintre doi oameni, ceea ce vedeti pe medalioane kitschoase si pe felicitari anemice, ca fiind rezumat in sintagma 'friends forever'.
Nu pot sa uit omul care si cand face o prostie mare de tot, vine si imi spune cu mult curaj cum sta treaba. Sau pe cel care face ce face si recunoaste ca one of his (two) best friends is a girl. Me. Sau pe cel cu care am stat noptile pana tarziu sa dezbatem cele mai nebunesti subiecte.
Povestea e scurta. A fost odata Sebi si Daria (remarcati "a fost" = una si aceeasi persoana). Acum nu mai este. Acum sunt Sebi si, separat, Daria. Conectati printr-o super-uber-ultra-extra-prietenie. Which will last for ever and ever.
La Multi si Fericiti Ani celui mai iubit dintre prieteni.

Breaking news

11 Septembrie. Presa vuieste, curg stiri pe banda despre cei 7 ani scursi de la atentatul ce a zguduit totul, incepand de la cele doua turnuri ale Wold Trade Center pana la siguranta omului. Tot ieri, Cioaca s-a dus la tribunal sa divorteze de nevasta-sa, Elodia, care e cel mai probabil moarta si bine de tot ascunsa pe te-miri-ce coclauri. Tot numai un zambet, domnul Cioaca, cu mecla-i tampa cu care m-a obisnuit de putinele ori cand l-am vazut, a declarat ca vrea toate bunurile Elodiei. Ete na tupeu, dupa ce-i tai gatu`, sa mai si pretinzi ca e o curva care te-a inselat si sa ii iei toate cele. Tot din categoria men whore face parte si divortul printesei Caradja de cretinul ala care ii iubea proprietatea de la Ploiesti. Si care vrea inapoi inelul de casatorie. Si care a cerut sa-l cheme si pe dansul tot Caradja, si sa fie numit si, desigur, "Print". Manca-v-as gurile de curve masculine...
Dupa puseul asta de indignare de feminista frustrata, trec si la lucruri mai pamantene.
Adica de-astea simple, ordinare, de-ale mele...
Saptamana asta mi-am vazut ultima data iubitul, inainte sa plec. Sigur ca n-a fost o scena lacrimogena, nu l-am condus la aeroport, nu ne-am imbratisat 2 ore la coltul strazii la care s-a petrecut actiunea, nici n-am stat macar toata ziua aia impreuna. Si toate "nu"-urile astea...pt ca nici n-am realizat ca e chiar asa de aproape plecarea. Da, mai e putin si m-am carat. Nici nu-i sigur ca imi baga aia net in camera prea rapid, deci si blogul asta se duce la dracu. Totusi, am mancat impreuna un tiramisu, ceea ce a mai indulcit suparatoarea situatiune.
Azi m-am dus sa donez sange. In caz ca nu ati realizat - de fapt nici eu, pana azi, nu eram prea sigura- trebuie sa va spun ca sunt un cetatean exemplar al adorabilului oras pe care il populez. Am 19 ani, deci varsta eligibila pt donare de sange am atins-o abia anul trecut. Si am donat deja de 2 ori. Azi voiam sa o fac a 3-a oara, dar nu mi-a iesit, sunt anemica, am hemoglobina scazuta. Imi pare rau, dar n-am ce-i face, decat sa ma pun pe ingurgitat pastile - Calciu, Magneziu, Vitamine si alte cele. M-am dus apoi sa iau troleul sa vin spre casa, iar la coborare am facut un act de binefacere cu trimitere spre octogenarii care circula cu transportul in comun. I-am carat unei tanti plasele pana acasa, si nu i-am cerut bani, nici nu i-am dat in cap, nici macar marul pe care a vrut sa mi-l dea nu l-am acceptat, nici in casa nu i-am intrat. Nu spun asta ca sa ma dau mare, o spun ca sa demonstrez ca si tanara generatie e capabila de gesturi de ajutorare a batranilor, chiar nu e nevoie sa fim denigrati in halul asta, cu tot valul de emo kidsi si manelari si infractori juvenili...
Acum 10 minute au iesit pe usa casei niste fete care isi cauta chirie. Au venit sa vada apartamentul. Le-a placut. Ce ciudat sa iesi din casa ta ca sa o dai in chirie, dupa ce ai stat atata vreme in ea... Ma gandeam la implicatiile emotionale, la legatura dintre mine si camera mea, la relatia mai mult decat cordiala pe care o aveam cu acest mic lacas. Mi-am vazut pe net camera in care voi sta la facultate, nu zic, e spatioasa, e mobilata, are caldura, are geamuri (mari!), are tot ce-i trebuie, doar ca va trebui sa o iau de la zero cu ea, pana mi-o educ, pana mi-o fac pe placul meu, pana ajungem sa ne intelegem din priviri... Relatia cu o casa e ca si relatia cu un om. Ma gandeam acum si la relatia asta a mea, cu omul pe care tot zic atata ca-l iubesc. Nu mi-ar fi imposibil sa renunt, dar ar fi al naibii de greu. Nu poti sa spui : "Gata. Din clipa asta nu-l mai iubesc." Normal ca omul are capacitatea asta magica de a se redresa, de a merge mai departe, de a gasi solutii mai bune, de a se auto-depasi, de a , de a, de a... Dar chestia cu iubirea sta altfel. Dupa ce te-a luat, dus esti. Inca rationezi, inca te mentii pe linia de plutire (si inca acum parca plutirea e muuult mai placuta), esti tot tu, nu te schimbi, dar doamne, totusi, cate se schimba. As vrea sa spun exact CE sau in cel fel, sau cum sau de ce se schimba, dar nu as putea decat sa debitez niste teorii care mai de care mai subiective, asa ca let me believe it`s magic, pure magic :)
Si acum, sa fie tacamul complet, ma invart la 180 de grade si vreau sa aud pareri despre marele experiment stiintific al secolului. CEL MAI MARE. S-a petrecut miercuri. La Geneva, aproape de granita Elvetiei cu Franta. O echipa mare de tot de oameni de toate natiile au pus la cale o super-masinarie, acceleratorul de particule, care cica poate reproduce big-bang-ul la scara mica. Adica tiny-bang-ul. Desigur ca mass-media ne-a pus la curent cu costurile ei, cum altfel (deja m-am obisnuit atat de mult cu jurnalisti care sa intrebe fotbalisti si vedete: "Da` cat iei pe sezon? Si ceasul a costat macar 100.000 de euro? Da` telefonul, e macar din aur si are macar vreo 30 de diamante incrustate? Oh, cew rochie superba, pun pariu ca a fost peste 10.000 de euro...". Sau vezi titlurile de pe primele pagini ale tabloidelor: "Inca o masina de peste 100.000 de euro in garajul lui X", "Y a cheltuit aseara in clubul Z 6000 de euro pt ca a cumparat o sampanie din anii `20 unei fete din clasa a 12-a de la un liceu din capitala" etc.). Apoi si cu riscurile la care supune acceleratorul de particule Planeta. Vin tsunami-uri, vin seisme de ne ia naiba, vin tornade, dar mai ales, scumpii mei fraieri care credeti in ziare si televiziuni cretine, vine Apocalipsa! Vine sfarsitul lumii, pazea!
Miercuri mi s-a parut si mie ca vine sfarsitul lumii. In aceeasi zi s-a intamplat sa imi vad si eu ultima data iubitul inainte de plecarea in Anglia.
Dar, dupa cum se vede, azi e sambata. Traim. Traiesc si eu. N-a venit Apocalipsa. Life goes on.

Childish thoughts

Eu cand o sa fiu mare vreau sa ma fac copil.
Mi-as simplifica in clipa asta gandirea, as renunta la alambicarile constiintei, m-as debarasa de inutilitati precum ratiune, cuget, limba, logica, limitare fizica. As vrea sa nu mai am nevoie de timp, mancare, haine, bani, mobil, internet, de tine, de mine, de nimic. As rupe bariere impuse de material, as trai simplu, as trai clipa, asta, cea care vine, fiecare.
Insa imi dau seama ca omul e incapabil, ii este efectiv peste poate sa isi inchipuie vreodata ca the only need is the function to breathe.

Aluneci prin copilarie si nu iti spune nimeni niciodata "hei, vezi ca se termina!". Iti dai seama ca e gata dupa ce e gata. Eu imi dau seama acum ca e gata demult. Atat de demult incat parca nici n-a fost...
Is there any receipt to get it back, at least for one day?
Ca sa nu para tocmai un monolog ce spun aici, va intreb care e cel mai copilaresc lucru pe care l-ati facut lately? Do you still dare being a child sau ati pus punct definitiv si irevocabil copilariei?

Thinking big in provincie

Am fost intr-o tabara timp de o saptamana, la Rm. Sarat. O tabara intitulata "Universitatea de Vara" de la Rm. Sarat, organizata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Am fost o mana de studenti (eu eram cea mai tanara, ha!) care s-au adunat acolo sa asculte prelegerile catorva lectori interesanti, veniti din varii locuri. Am sa rezum totul la termenul "interesant', mai ales in conditiile in care eu nu am trait pe vremea lui Ceasca si universitatea asta de vara mi-a dat ocazia sa aflu o grooooaza de chestii. Pare ca o scena cu un copil care nu stie sa citeasca si se uita la pozele din paginile unei carti, si spune: "wooooow, ce frumoooosss!". Cam asa suna acest deloc cuprinzator "interesant", dupa o saptamana intreaga de acumulari de informatie si de experiente noi. Dar sa revin la titlu, ca suna destul de pompos, nu?
Am fost cazati la hanul Poienita, un hotel la iesirea din Rm. Sarat spre Buzau, un complex turistic cu aspect uber-comunist, dupa stilul localurilor unde comunistii isi serbau aniversarile. Daca ii spuneai taximetristului sa te duca la Poienita, se uita cu mai mult respect la tine, si te intreba din ce oras vii. Asadar am fost cazati la Poienita, ne-am respectat, ce sa mai...am stat pe banii statului, si am stat bine. Am sa ma leg de aspectele provinciale ale taberei...o data ca Rm. Sarat e un oras cu aspect de mahala - no offense, nu vreau sa jignesc, dar chiar e micut, si oamenii cam in proportie de 70-80% au un colorit cu nuante gipsane, cladirile, desi renovate unele, sunt fara pic de gust, firmele s-au pastrat de acum cateva decenii bune, bulevardul central arata super kitchos, oamenii par sa se umfle in pene cand intra in Penny Market, doar ala e una din principalele atractii ale orasului. A propos de "atractii" si obiective, tabara de vara se tine acolo pt ca in Ramnic a fost o inchisoare - a carei cladire e in picioare si azi si probabil se va transforma curand in muzeu - , una din cele mai dure, in care erau tinuti detinutii politici. Intr-una din zile am avut de luat cateva interviuri ramnicenilor si i-am intrebat despre inchisoare. Habar n-aveau. Stiau doar cativa. Explicati-mi si mie cum naiba se poate ca un oras de 40.000 de locuitori, minuscul - am traversat tot orasul in 15 minute, de la Poienita pana la gara...sa nu aiba habar de existenta inchisorii? Mai ales ca doua din cele foarte putine monumente ale orasului sunt ridicate in cinstea a doi detinuti de acolo - Coposu si Mihalache? Babes Bolyai are mai multi studenti decat populatia RM. Sarat. In schimb am nimerit sa iau interviu unui domn foarte frustrat din cauza conditiei lui de provincial. L-am intrebat daca stie de inchisoare, ce stie, cine a fost inchis acolo s.a.m.d. Raspunsurile veneau furios: "Ce? Bine ca veniti voi de la Bucuresti cu institutul vostru condus de Oprea, care e si-asa membru PNL, si faceti pe desteptii? Ramnicenii sunt prosti, nu mai puneti si voi intrebari de-astea ca oricum nu va raspunde nimeni. Noi nu suntem destepti ca aia din capitala, noi traim aici si nu vedem nimic. Plus ca sunteti tineri, ce sa intereseaza ce a fost? Vedeti-va de discotecile voastre si de tineretea voastra si lasati comunismul, ca ala e mort"... Bine-ar fi sa fie asa. Dar n-am sa fac acum apologia riminscentelor comunismului, vreau sa subliniez frustrarea asta de provincie. Si totusi, ca sa vezi ce-l durea pe nenea asta... Mai mergem cativa pasi si hopa! ce-mi vad ochii...un grup de emo kids a la Rm. Sarat. Nu aveau conversi, aveau ceva tenesi de la piata, de-aia ieftini, cumparati de la taraba de unde probabil isi luasera si fardurile, ca erau curse foarte urat pe fetele lor prafuite si teribile. I-am oprit sa vedem daca stiau ceva despre istoria orasului. "Hahahaha! Suntem tineri, ne ne intereseaza..." nu stiam ca daca esti tanar nu ai voie sa stii. Ma rog...dar erau emo, ca probabil auzisera la Guerilla (ah, de fapt nu cred ca are frecventa in Ramnic) ca e tare, frateee...
Chelnerita de la restaurantul din incinta Poienitei - una din ele, aia tanara - era o manelista fara maniere care facea figuri de fiecare data cand ii cereai ceva. Facea discriminari intre fete si baieti. Sau intre baieti si baieti. Daca erai baiat si erai dragut, poate aveai norosul sa nu iti scuipe in mancare. I se parea cool ca she was in control, cred...
Si acum vin la Cluj si va anunt cu mare fast mare ca azi se inaugureaza fantana aretziana din Piata Avram Iancu. Sigur ca manifestarile astea nu sunt strict provinciale, ele isi au obarsia undeva departe inapoi in timp si spatiu, inca se simt atat in provincie, cat si in capitala. Dar faptul ca ieri am vazut tot la 5 m cate un afis cu acest mare eveniment mare, si mai ales faptul ca azi am primit trei mass-uri pe messenger legate de fantana vietii...m-a pus un pic pe ganduri. Clujul e un oras atat de bogat in istorie si multi nu ii cunosc nici pe sfert istorioara, dar de fantana se scrie in ziare, se vorbeste pe mess, se sufoca stalpi intregi. Si da, ca sa vedeti cat de mult ma intereseaza grand opening-ul asta, am sa merg, si am sa imi dau dup-aia cu parerea despre ce si cum a fost. De fapt am trecut ieri prin piata Avram si exceptand luminile foarte neinspirat alese pt Teatrul National - o superbie de cladire, dupa mine- si pt Catedrala - si asta un monument de vaza pt Cluj...pot sa spun ca mi-a placut ce am vazut. Nenumarate beculete de toate culorile tasnind din asfalt. Interesant. Sigur ca de cand cu Europa, urmam trendurile, doar am vazut showuri de-astea de lumina si apa, pe ritm de muzica, si in Franta, si in Germania, si in Spania...e frumos :) Bineinteles ca nu am nimic cu faptul ca banii - ai Primariei, ai Consiliului Local, ai clujenilor - s-au dus pe finanatarea fantanii. Am auzit ca terapia cu culori e benefica, iar stressul e mare si la Cluj, nu tre` sa stai in capitala ca sa fii stresat. E destul si aici. Poate culorile alea minunate mai domolesc nelinistile clujenilor. In capitala au pus palmieri, azi maine si la Cluj apar nucile de cocos si bananele prin parcuri.
Tot la categoria thinking big incadrez si stadionul CFR, pe care maine joaca Romania cu Lituania. Si care acum cica e "gata sa-i gazduiasca pe cei de la Bordeaux, Chelsea si nu-stiu-cine, sa se simta ca acasa"...e proaspat dichisit si renovat, acum e ferches si mandru nevoie mare.
Adevarul e ca toate upgradarile astea te fac sa te simti mai bine. Sa traiesti intr-un oras de 5 stele, sa vorbesti urat cu niste oameni care iti sunt superiori intelectual, sa le scuipi in mancare, sa tii pasul cu moda europeama emo, chiar daca esti in minusculozitate de Rmanic...parca parca mai gadila din orgoliul nostru atat de mic. Thinking big makes good to your little ego.

Chuck Norris detronat

Nu, nu am sa scriu despre vizitatorii carcotasi ai blogului meu (vezi comment-uri de la postarile anterioare, semnate Chuck Norris). Sa fie sanatosi, dar nu suficient de sanatosi incat sa dea nastere la multi pui de chucks, ca dup-aia fac toti o revolutie si imi desfiinteaza blogul :))
Am auzit azi bancuri cu Michael Phelps. Mori, nu alta. Sunt ataaat de slabe. Adevarul e ca trebuia dat un suflu nou modei asteia cu bancuri. Acum ca tot s-au lansat colectiile de toamna-iarna, trebuiesc refreshuite si bancurile. Si pe cine sa alegem, pe cine sa alegem? Pe Chuck Norris l-am facut deja icoana, pe alea cu yo mama le-am epuizat, si pe dead baby la fel....asa ca hai sa facem bascau de Phelps, ca tot e de ultima ora si e popular...:))

Hurricane Gustav was slowed by Michael Phelps swimming clockwise in the gulf of mexico.

If track events were held in the rain, he’s win those too.

Michael Phelps has no girlfriend or wife…. he just chooses any female of his liking whenever he wants.

When Michael Phelps dives off the blocks this is the reason we have earthquakes.

When Jaws goes to sleep he has nightmares of Michael Phelps.

1. Newton’s First Law is wrong: Even if an external force is applied to Michael Phelps he will remain in the Michael Phelps state of motion.
2. Newton’s Second Law now states: The relationship between an object’s mass and its acceleration is the force Michael Phelps applies to them.
3. Newton’s Third Law is wrong: Although it states that for each action, there is an equal and opposite reaction, there is no force equal in reaction to Michael Phelps’ butterfly stroke.

Michael Phelps does not swim, He beats the shit out of the water until it takes him where he wants to go.

Michael Phelps once challenged Lance Armstrong in a “Who has more testicles?” contest. Michael Phelps won by 5.

There is no ‘ctrl’ button on Michael Phelps’ computer. Michael Phelps is always in control.

Michael Phelps doesn’t swim with sharks. Sharks swim with Michael Phelps.

Some people wear Superman pajamas. Superman wears Michael Phelps pajamas.

Si ca sa vedeti ca am dreptate cand zic ca Chuckie al nost` e detronat de multiplul campion Phelps:
Next Halloween, Chuck Norris is going as Michael Phelps.

:))

Wake me up when September ends

Am ajuns azi dimineata acasa pe la 4 si ceva. Clujul m-a intampinat cu temperaturi nu prea calduroase, dar totusi cu bratele deschise. Desi moarta de somn, n-am putut sa nu constat cat de dragut era taximetristul. Undeva bine dupa a sasea decada de viata, chel pe cresta, carunt la poale, zambaret si respectuos. Si nu, n-a fost tzeapa, am platit normal, nu era rechin. Am intrat in casa - care, by the way, e proaspat renovata ca urmeaza sa o vindem, sau s-o dam in chirie (anyone interested? Zona "centrala" manastureana, a.k.a. langa McDonald`s, doua camere, ideal pt cuplu, curat, intretinut frumos, nu lux, dar peste decenta ) - si am luat somn instant. Am dormit pana la 7, nu am mai putut inchide ochii dup-aia. E nasol sa dorm iar singura...
A inceput septembrie. Azi e 3. Parca nicio alta luna din an nu ar trebui sa fie mai bine numerotata decat Septembrie. "Pe vremuri" 1 septembrie insemna primul semnal de alarma ca reincepe scoala. Unul care zi de zi se simtea tot mai accentuat. Rememorez cu mai multa nostalgie decat imi sta mie de obicei in fire vremurile cand vacantele mi le petreceam integral la bunici, in cartierul alaturat, Grigorescu, si septembrie era luna in care se dadea unda verde la furat. Fructe. Eram pe coclauri toata ziua, furam de toate, traversam toata gama de fructe comestibile, fara jena... si "cireasa de pe tort" era sa mergem la furat de nuci. Sigur, nuci gasesti la orice colt de strada, dar la noi era ideea de a intra in gradina omului, de a te sui in copac pe furis - desi era o amarata coliba de week end, pe care proprietarul probabil o uitase de ani de zile, si sa-ti indesi in poalele tricoului caaaat mai multe nuci. Era fun si sa bati copacii cu bate, sa ninga din ei cu nuci, nu zic, dar adrenalina era la cote mai mari prin gradinile oamenilor. Si apoi vai-ul mare era cand ajungeam acasa la bunica si ma freca pe mainile imposibil de jegoase cu sare de lamaie, ca venea inceputul scolii si ne erau controlate mainile. Septembrie de data asta nu mai e bau bau-ul care vesteste scoala. De data asta - oooho! am crescut mari (pleonasm de potentare! :p ) si mergem la facultate. Incepe la 1 octombrie, dar eu trebuie sa ma prezint in septembrie. Plec pe 22. La revedere, drum bun, zici la prima impresie. Dar nu-i asa simplu. Sau cel putin mie nu mi se pare. Gandul ca trebuie sa-mi fac bagajul e ucigator. Pana acum calculele erau simple: plec 7 zile de acasa => 7 perechi de pantofi, 7 chiloti, 7 tricouri etc. Acuma nici nu vreau sa numar zilele pe care le petrec departe de casa...sau ce sa zic, ca acolo-ul devine acasa? Mira-m-as. Aud des oameni care pleaca si dupa o groaaaza de ani inca spun ca acasa e aici. Adica Romania. Sau orasul natal, sau nusht ce. Eu cred in alterarea acasa-ului. Dar nu cred ca acasa-ul meu va deveni o camera intr-un campus. Sau cel putin asa vreau sa cred, ca am sa fiu in stare sa termin facultatea la timp, sa nu repet anii, sa nu ma apuce strechea sa cad in patima doctoratelor multiple si sa imi petrec anii pana la pensie prin campusuri universitare. (Chillax, exclus aproape din start, am sa ma multumesc cu un singur doctorat.)
Luna asta, asadar, se schimba casa. Cel putin temporar. N-am fost eu niciodata un om bine inradacinat undeva, insa acum se simte ca radacina se muta dintr-o gradina in alta. Si solul e diferit. Zice-se ca mai bun. Om trai si om vedea.
Pe 21 septembrie canta Cohen la Arene. Indubitabil ca imi vine sa ma zgariu pe ochi de ciuda ca eu in 22 la 6:20 AM am avion. Din Cluj spre Londra. Cumparat deja. Ca zau asa, m-as fi dus cu atat de mult drag la concertul ala...asta e, bad luck.
Pe 27 e ziua iubitului meu. Sa-mi traiasca multi si fericiti ani.

Iata, domnule (si stimata doamna), ca cineva m-a trezit din letargia asta care ameninta sa ma duca spre un nou entry infinit si plicticos. Dau direct copy-paste la discutia cu prietena cu care tocmai port cea mai placuta conversatie pt o miercuri seara friguroasa ca cea de azi:

Alexandra Cota: fata mea, tu esti fericita?
Alexandra Cota: spune aici la moshu
Daria R.: DA!
Daria R.: sa zic mai multe?
Daria R.:
Alexandra Cota: asa-mi place...om DA hotarat de la om
Alexandra Cota: dezvolta, te rog
Alexandra Cota:
Daria R.: dadadadadadada
Daria R.: e ciudat ca acuma daca ma pui sa dezvolt, sa analizez, sa disec
Daria R.: nu-mi vine
Daria R.: sa zic DE CE mi-s asa `appy
Daria R.: dar pe moment, da, mi-a venit sa strig in gura mare ca DA, SUNT FERICIIIIIIIIIIIIITA
Alexandra Cota: asa am simtit si eu parca
Alexandra Cota: si de aia te-am intrebat
Alexandra Cota:
Daria R.: Cred ca gradul de fericire poate, la un moment dat in viata, sa fie direct proportional cu cantitatea de iubire existenta la momentul respectiv in viata ta
Daria R.: si la mine acuma iubirea-i mare, deci fericirea-i din plin
Daria R.: dar sigur
Daria R.: fericirea nu == love
Daria R.:
Alexandra Cota: aia e cea mai pura fericire
Alexandra Cota: reciproca e insa valabila
Alexandra Cota:
Daria R.: dar oricum, isi trage sevele cele mai dulci de acolo
Daria R.: ma bucur ca azi mi-a stat bine parul, de exemplu
Daria R.: am fost fericita pana acuma seara, sincera sa fiu
Daria R.: cand l-am prins un pic in coada si cand am desfacut coada...ciu-ciu
Daria R.: era vraiste iar
Alexandra Cota:
Daria R.: sau mnoah...sunt fericita ca m-a lins un caine mic azi pe fata
Alexandra Cota: asa face parul....dar iti mai zic un secret noua, fetelor...ne sta bine parul cand suntem fericite
Daria R.: nu-mi pare rau de acarienii si bacteriile impregnate in pielea mea cinasa
Alexandra Cota: doamne fereshte alea nu se iau in considerare
Daria R.:
Alexandra Cota: da' e asa frumos sa fii fericit pur si simplu
Daria R.: niii tuh ce poza ai
Daria R.: ca mine aproape
Daria R.: numa` ca tu esti mai high
Daria R.:
Daria R.: da, exact
Daria R.: nu stiu de ce am zis asa hotarat da
Daria R.: ca sunt cateva motive care m-ar fi putut face sa spun : "hmmm...let me think a bit" sau "nu stiu" sau faze de-alea penale rau cu "depinde la ce te referi" & co.
Alexandra Cota: apai...cand se intampla lucruri bune in jurul tau, cinstit e sa spui ca esti fericit...
Alexandra Cota: si nu sa stai
Alexandra Cota: sa te tot gandesti si sa le tot intorci
Alexandra Cota: ca parca ar putea fi mai bine
Alexandra Cota: sau paaaarca totusi asta nu-mi convine
Alexandra Cota: si cel mai rau
Alexandra Cota: sa spui...de ce-i asa bine? ceva tre sa nu fie in regula....oare nu e aia sau aia
Alexandra Cota: si sa nu poti sa te bucuri de fapt

Ziceti si voi de nu-i asa...
Noapte buna. Fiti fericiti si ziceti-o-n gura mare. Nu mai sovaiti, ca nu e timp. You`re either happy or you`re not at all.