Eu cand o sa fiu mare vreau sa ma fac copil.
Mi-as simplifica in clipa asta gandirea, as renunta la alambicarile constiintei, m-as debarasa de inutilitati precum ratiune, cuget, limba, logica, limitare fizica. As vrea sa nu mai am nevoie de timp, mancare, haine, bani, mobil, internet, de tine, de mine, de nimic. As rupe bariere impuse de material, as trai simplu, as trai clipa, asta, cea care vine, fiecare.
Insa imi dau seama ca omul e incapabil, ii este efectiv peste poate sa isi inchipuie vreodata ca the only need is the function to breathe.
Aluneci prin copilarie si nu iti spune nimeni niciodata "hei, vezi ca se termina!". Iti dai seama ca e gata dupa ce e gata. Eu imi dau seama acum ca e gata demult. Atat de demult incat parca nici n-a fost...
Is there any receipt to get it back, at least for one day?
Ca sa nu para tocmai un monolog ce spun aici, va intreb care e cel mai copilaresc lucru pe care l-ati facut lately? Do you still dare being a child sau ati pus punct definitiv si irevocabil copilariei?
Friday, 5 September 2008
Childish thoughts
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Posts
8 comentarii:
and isn't it ironic? cand suntem mici abia asteptam, raiem efectiv, sa crestem mari si sa avem si noi responsabilitati (whoooow... cool... *drooling*) si cand dam de ele... aww man, ce n-as da sa fiu iara copil, freee as a boid. si in cadrul acestor dileme, uitam sa traim in prezent. 8-} confusing
Da, am observat si eu analepsele si prolepsele...o data traim in viitor, o daa in trecut, atat de rar in prezent. Si totusi, cu copilaria asta e ceva mai dureros...cu tineretea poti intra in prelungiri, poti sa iti refreshuiesti spiritul, poti sa-ti botoxuiesti ridurile, poti sa te mentii in shape, poti sa gandesti ca un tanar...dar la copilarie nu mai poti reveni, oricat de urat suna. Trece. Normal ca ne place sa ne mintim ca ramanem toata viata niste copii, dar care cresc mari. There`s no such thing...cu fiecare lucru pe care il descoperi, cu fiecare zi, cu fiecare noua experienta te indepartezi de starea de copil.
intr-un fel revii la starea de copil cand imbatranesti si incepi sa-ti pierzi mintile si sa te comporti din nou ca un copil. altfel, putem retrai copilaria prin copiii nostrii. cand faci un copil si-l vezi crescand si-l urmaresti ca doar e al tau prin iubirea care va leaga parca simti odata cu el prin ce trece si chiar daca experientele astea mici de copil trec prin filtrul maturitatii tale, totusi... le traiesti din nou. si constientizarea lor cu mintea de adult iti aduce fericire. e adevarat, nu se poate compara cu fericirea pura, simpla, mai presus de orice pe care o simte copilul dar ... as long as you can't get it back, might as well enjoy what you get
p.s. recunosc ca m-ai trimis la dex cu analepse si prolepse (chiar daca dedusesem din context la ce te refereai :) )
:)
Da, sigur, tocmai asta e, chiar daca nu poti recupera ce ai pierdut, exista niste "magii" la care poti recurge. Am avut o vecina in bloc cu bunica, venea zilnic la buni cand eram si eu acolo sau ma chema pe mine la ea, si se bucura de prezenta unui copil...exact ca un copil. Era o doamna octogenara, ridata de nu se poate, putin senila, umbla fara carja, dar nu pt ca nu ar fi avut nevoie, manca numai piure pt ca dintii ii erau slabiti...cu toate astea, cand eram eu la ea, nu se dezmintea deloc de la ceea ce numeam "stare de copil". Radea in hohote cu mine, imi spunea bancuri si imi citea povesti, imi arata poze din Bucurestiul interbelic, de pe vremea "cand eram domnisoara", imi croseta, stateam amandoua pe jos si ne jucam cu cuburile...atunci nu realizam, dar acum stiu bine ca pt ea un copil era salvarea de la o batranete urata si solitara.
Si ce te oreste sa renunti la tot si sa fii iar copil ?
Eu am cam reusit ... :)
Erata -> opreste :D
Mi se pare ca sunt legata ombilical de luciditate. Si, vorba aia, "cata luciditate, atata drama", ca bine zicea Camil Petrescu. Nu pot sa ma debarasez de luciditatea asta care ma face sa observ, sa critic, sa comentez, sa judec lucruri. Oricat ai vrea, oricat de mult ai incerca sa redevii copil, o data cu dobandirea luciditatii, parca te tot indepartezi.
Cu toate astea, ce spun eu aici nu e sinonim cu a fi tanar. Una e sa fi copil, alta sa fii tanar. Tanar poti ramane toata viata, in schimb starea de copil o depasesti atat de devreme...mai ales copiii de azi, mult prea devreme. Tineretea e un alt nivel. Poti sa fii optimist, poti sa gandesti liber, sa fii non-confirmist, sa uiti de griji, sa faci tumbe, sa fii naiv, dar nu mai esti bucata aia mica de om care gandea la scara mica, se gandea cum sa mai faca un castel din cuburi sau din nisip, care se uita la orice cu ochi puri, care visa la cai verzi pe pereti si chiar credea ca ei exista. Copil esti cand crezi in basme, la propriu, cand stii sigur ca jucariile au viata si ca Mos Craciun exista, cand nu stii semnificatia la o groaza de cuvinte, cand nu stii, de fapt, mai nimic. Cand incepi sa afli lucruri, deja incepi sa nu mai fi copil.
Iarasi, zic, "parerea mea"... :))
sa fii copil... mare lucru...cred ca o sa fie o nostalgie puternica de-a lungul intregii mele vieti, al doilea mare regret (primul e ca nu am iesit pe lumea asta baiat :D)
-faptul ca nu am putut sa raman copil mai mult decat a fost... iar ca adult, cand ai copii, nu retraiesti momentele alea... cand ajungi om mare e altceva. ganditi-va la parinti: incearca sa ii educe pe copii. sa nu faca aia, sa inteleaga cealalta, practic sa ii scoata cat mai repede din starea de copii si sa aiba responsabilitati, sa fie oameni mari... si apoi le pare rau, caci pleaca de langa ei cu ale lor. ceea ce consider de o importanta deosebita e arta de a face lucrul potrivit la momentul potrivit!(si pe tema asta se poate discuta mult si bine... "potrivit" e un cuvant vag) cand e sa fii copil, atunci sa fii copil. cand e sa fii adolescent, atunci sa fii adolescent. cand e sa fii adult, sa fii adult. batranetea e un alt capitol. poate doar atunci iti mai dai seama cum ai trait in trecut sau cum nu ai trait in trecut. sau poate nici nu iti dai seama. om trai si om vedea. si poate tot atunci putem sa spunem cu adevarat care e perioada din viata de care ne e cel mai dor :)
Post a Comment