Morning detail

5:00 AM. Ceasul suna. 5:10 AM. Suna din nou. 5:20 AM. 5:30 AM. Intr-un final, ne trezim la 5:45 AM. Avionul pleaca peste exact o ora. Incepe agitatia. De fiecare data e la fel. Am oroare de avionul asta de 6:45, manca-i-as sufletu`. Eu - morocanoasa si putin pe o alta planeta, ma ridic si impatur hainele lui inca neuscate, el se spala pe dinti, se imbraca, ma pupa, pleaca. Nu o data a plecat avionul fara el, deci teroarea e familiara.
Eu am patit nu o data sa pierd un tren care a plecat chiar in fata mea. Ultima oara s-a intamplat in iarna, intr-o dimineata geroasa, la Busteni. Senzatia asta ca-ti scapa lucrurile e crunta. A prins avionul, luckily.
Niciodata nu m-am gandit la plecari/despartiri&co. ca si la ceva tragic sau macar dureros. To be honest, nu sunt tocmai o romanticoasa, vad practic lucrurile. Pleaca omul, vine omul, intre timp mai creste dorul, ideal ca sa ramana vie o relatie.
Legat de dimineata, sa va zic ce-mi place mie sa fac. N-am sa detaliez chiar totul, though :p
Imi place sa ma trezesc devreme, sa fac primul dus al zilei -rece, evident- , sa ies pe balcon sa ma usc la vantul rece de afara, apoi verific mail-uri sau ma duc sa imi iau ziarul si il citesc, toate astea inainte de 7:30-8:00. Eventual mananc. Ma imbrac. Poate ma machiez. Plec.
Nimic din astea nu se aplica, sau se aplica partial, sau topica e schimbata, cand nu sunt singura. Ne trezim, intr-un caz fericit deodata, dar, de obicei, eu - ultima. Se mai sta minim o jumatate de ora in pat, se face dus, ori unul dublu, ori doua, separat, se haleste, se verifica mail-uri, se pleaca. Stau si ma intreb ce ar fi daca astea s-ar intampla zilnic. Si da, e o intrebare retorica, dar astept raspuns. Il astept de la mine. Era o vreme cand femeile "independente" - ele insele se autointituleaza astfel - erau tare la moda. Cred ca inca se poarta, aud des fete laudandu-se ca sunt independente, ca nu depind de nimic si nimeni, ca singuratatea e un atu de neegalat, ca faptul ca "nu te fute nimeni la creier e misto, fata". Dar, sa fiu sincera, dependenta asta de diminetile alaturi de the one e reconfortanta. Pentru cei/cele singuri/singure, pentru burlacii inraiti, pentru carieriste, pentru oamenii care au trait mult timp singuri e foarte infricostoare imaginea unui cuplu, dimineata. Si pentru mine este, daca o pun pe repeat 365 de dimineti pe an. Micul dejun, impartitul baii, trasul nasului puternic in baie (la barbat), apoi flegma cu efect direct in chiuveta (cei neciopliti poate chiar uita sa o inlature de pe faianta cu apa...yuck!), pingalitul femeii in oglinda, storsul cosurilor, admiratul sau deplangerea fundului (lasat/prea mare/cu celulita/mic, prea bombat/ prea nu-stiu-cum) in oglinda, toate astea sunt chestii care nu sunt usor de impartasit cu oricine. Poti sa ai o relatie perfecta, dar...vorba aia, fiecare cu jucaria lui. Tu la tine, eu la mine, impreuna - un fiasco. Eu mi-am descoperit chiar un talent ascuns in ceea ce priveste gastronomia, de cand cu trezitul asta in duet. Gastronomia de dimineata, zic. E o ramura speciala, nu va speriati, nu ma haladesc la lucruri prea laborioase, ma limitez la omleta, sandwich-uri, salate, deschis iaurturi, nu ma dezmint atat de simplu de la titulatura de anti-talent gospodaresc.
Daca cuget putin, independenta nu are nimic de-a face cu trezitul alaturi de cineva drag, dimineata, desi poate parea scary, prea incarcat de seriozitate, de constrangeri...Ca un mic detaliu, azi parca n-a fost completa dimineata fara servitul micului dejun in doi. Incep sa am un dinte pentru avionul asta de ora 6 AM.
PS - Si mai ciudat e ca niciodata nu m-am enervat cand trebuia sa astept schimbul de tura la baie, desi baia e regatul pe care urasc sa-l impart cu cineva. Dar desigur, aici nu se vorbeste despre oricine :)