Trick or treat

Trick or Treat! Give me something good to eat. Give me candy. Give me cake. Give me something sweet to take! Mare holiday mare aici, Halloween-ul asta. Magazine impanzite de cateva saptamani cu toate chestiile portocalii de pe pamant. Portocaliu cu negru, sa fiu mai precisa. Palarii, maturi, dovleci de toate consistentele, materialele si marimile. Costume de la xxxs pana la countless-xl. Am vazut azi o fata costumata in vrajitoare, care avea minim 200 kg. Fata, nu costumul de vrajitoare. Infricosator, indeed.
Azi, fiindca e ditamai eventul, si toti englezii n-au avut topic mai bun de dezbatut decat cum se machiaza, ce costum poarta si la ce chef presteaza in seara asta, m-am gandit cu fetele (housemates, nu alte fete) sa facem un party mic. Sa fiu sincera, nu a fost ideea mea. Am ajuns acasa de la scoala si pregatirile deja erau in progress, asa ca nu am prea avut drept de apel. Cartofi a la Amandine - colega din Franta, sos a la Laura - colega din Elvetia, salata a la Daria si ceai a la Lelen - made in China. Amandine, Laura si Lelen sunt fetele cu care populez casuta. Si Daria e subsemnata. A iesit bine, intr-un final, desi pe ultima suta de metri ne-am trezit cu mai multi oameni si a trebuit sa fugim pana la supermarket sa aprovizionam, ca sa nu lasam pe nimeni nemancat.
Imi amintesc cu nu prea multa placere prima saptamana in UK. Am aterizat pe planeta asta si m-am pus pe bocit. Asa, vreo saptamana. La scoala nu imi permiteam, ca lumea parea atata de fericita si de entuziasmta incat m-am gandit ca am sa arat ca o ciumata daca imi continui cutumele astea emo si acolo. Asa ca pastram portia de plans ptspare time. Ca pe un foarte drag hobby cathartic. Nu stiu, zau, cum mi-ar fi trecut the moaning disease daca n-as fi stat aici unde stau. E departe de centru, dar asta e bine, ca macar mai fac miscare si umblu pe jos. Dimineata e hardcore ca tre sa parcurg drumul in viteza ametitoare sa nu intarziu - am un desavarsit talent in a parasi domiciliul cu vreo 15 min decat in la timp. Si seara vin acasa cu carti de la biblioteca si cateodata ceva haleala. Deci antrenamente cardio, in principiu si some weight lifting. Face bine la sanatate. Casa e curata, draguta, perfect locuibila. Plus colegele cu care stau, supernice.
Asa...ajunsa acasa, m-am bagat si eu la bucatarit, am facut salata, ca la atat ma pricep si eu. Si cum radeam noi, nevoie mare, si asteptam oaspetii...suna cineva la usa. La noi, in afara de vecina de alaturi care ne aduce o data pe luna mere din gradina ei, si foarte rar ceva "cititori" de gaze sau electricitate...nu vine nici dracu`, neanuntat. Curioasa si intrigata - pt ca musafirii erau programati pe mai tarziu - ma duc la usa. Adorabila imaginea ce mi s-a asternut in fata. Doi omuleti, costumati din cap pana in picioare in doua lucruri bizare(cred ca unul era ceva leu legendar, nu de-asta cum vedem prin savane, ci unul de-ala rau, din ceva basme celtice, si celalalt era cea mai draguta stafie pe care am vazut-o vreodata). Aveau cosulete. Si mi-au zis o poezie. Asteptau ceva in schimb.
M-am simtit mai outsidera decat niciodata. Mi-am dat seama ca nu-s de-a locului. Ok, a fost prima data ca am facut ceva de halloween, si anume mini-party-ul asta si masa organizata pt invitati, deci am luat oarecum initiativa. Acasa data asta era data de dinainte de mers la cimitir si aprins lumanari pt morti. Cam atat. Nu machiaje, nu fun, nu chef, nu muzica, nu nimic entertaining. Dar vai, am uitat ce era mai in spiritul Halloween-ului. Colindatul din usa in usa si recompensatul copilutilor. Mai, si cand ii vad pe prichindeii astia doi, unul era ceva pui de black man, imi pica fisa ca oricat de mult m-am strofocat sa adopt traditia asta si sa trec peste impulsul meu conservator, nu mi-a prea iesit. Nu aveam ce sa le dau. N-aveam nici casa decorata. Nici mascata nu eram. Ma rog, poate parul meu mereu ciufulit aduce un pic a ceva weird witch. Plus ciorapii verzi. Aratam un pic a ceva zgripturoaica din basme cosmaresti, s-o zic drept. M-am simtit ca naiba. Aveau in cos portocale, mere, ceva prajiturele, acadele, o groaza de bomboane, cioco, zici ca tocmai au dat iama in te miri ce magazin cu dulciuri. Si eu nu aveam ce sa le dau. De fapt, m-am gandit eu, cum sa n-am?! Am! Si m-am dus in bucatarie sa le aduc doua banane. Pe cand m-am intors...ciu-ciu! Nu mai erau. Am aflat intre timp si de ce, ca am fost tare intrigata. Cica e asa de important sa fii vizitat de copiluti, incat tu ca si host trebuie sa fii pregatit cand vin cu poezioara. Sa le dai pe loc ce ai de dat, ca si cum tu n-ai nimic altceva de facut decat sa-i astepti. Nu e loc de sovaiala. I-am strigat sa vina inapoi, sa isi ia bananele, dar au zis ca "No, thanks, that`s fine". Cred ca voiau sa imi cer scuze cu secularul SORRY(mi-e scarba de cat de des il aud) si probabil sa fug dupa ei sa ii rog sa ia bananele. Da` ia mai lasati-ma cu prostiile voastre...
Si dupa 5 minute, alti copiluti. Trei, de data asta. Adorabili si astia. Dar eu nu aveam decat doua banane. Le lasasem in hol, in caz ca mai vine vreunul, sa pot sa ofer bananele foarte prompt, ca si cum asta as fi asteptat toata ziua. Si intind mana, zambesc frumos, le multumesc pt poezioara si le urez sa stranga cat mai multe dulciuri pe traseul lor. Si zice cel mai inaltut ca 'No, thanks...". Da` ce mai e acuma, draga? Te pomeni ca nu ti-or placea ca sunt importate din Turcia, sau ce? "No, we cannot accept. We`re three, you only have two, it wouldn`t be fair for one of us."
Ei bine, mi-am retras zambetul si am inchis usa, duca-se... si am tras obloanele la casa, sa nu se vada lumina, am pretins ca nu e nimeni acasa si ne-am continuat seara. Nu-i fair, ar fi trebuit sa primim cu bratele deschise colindatorii, dar cu atatea figuri, mai ma leshi?
Happy Halloween!