Gand de luni

E luni iar. Imaginati-va viata fara ziua de luni. Confortul psihic ca dupa un week-end plonjezi direct in zilele de lucru fara sa mai fie nevoie de perioada asta de interimat care la unii se manifesta mai vadit, la altii trece neobservata.
Sa va zic ce s-a petrecut astazi.

M-am trezit la 8. Cam tarziu pt gustul meu, cam anormal pt un tanar aflat in vacanta. Cred ca disconfortul a venit cand mi-am dat seama ca pt mine viata e o intreaga vacanta, mai nou. Asa ca am sarit numaidecat din pat. Si mi-am scrantit glezna. Am sarit la propriu, sa nu credeti ca glumesc. Orisicum, mi-am dat seama ca e luni - nu ca duminica ar fi diferita de luni...poate doar din prisma faptului ca duminica nu sunt magazinele deschise si luni sunt, iar cu muzeele e pe dos: deschise duminica, inchise luni. Whatever - si am decis sa fac ceva. M-am dus in parc sa ma misc. Apoi la biblioteca. Incredibil, dar adevarat: am inceput si terminat o carte azi. Ii zice Catilinarele si e scrisa de Amelie Nothomb. M-am simtit in forma. Dimineata am alergat 10 ture de pista fara sa fac pe eroina dupa, apoi putin stretching si tae-bo. Mai demult alergam lejer 20, in timp chiar bun, acum nici nu ma mai cronometrez, ca dovada ca am ajuns un jogger loser. Conteaza sa ma misc, nu timpii, nu distanta. Cu cat inaintam in viata, cu atat lasam stafeta mai jos. Periculos joc.
Apoi, va ziceam de carte. Fara falsa modestie, in vremurile mele bune citeam doua carti pe zi (desigur, vremuri bune inseamna facut nimic, zacut la soare in Vama, citit, dormit, citit). Nu ma batea nimeni la cap. Aveam alt ritm, aveam alt stil. Acum imi place sa zabovesc, sa intrerup lectura, nu mai e totul dintr-un foc, ca pe vremuri. O citesc incet, ca si cum as manca o portie de tiramisu vero. A-propos, am mancat saptamana trecuta un tiramisu fabulos intr-un restaurant recent deschis la Cluj. Pt clujeni, dau nume si adresa: Baracca, str. Napoca, vis-a-vis de Napoca 15. Se mananca bine, preturi ok, design frumos, vinuri bune, n-am baut, dar aratau a fi scumpe si de calitate, iar tiramisu-ul...speechless. Iubitului meu abia de i-am lasat. Cred ca s-a suparat, dar mie mi-a cazut prea bine prajitura ca sa ma mai gandesc la detalii de-astea nesemnificative. Asa...revin la carti. Pe vremea cand frecventam concursuri si olimpiade de romana, profesoara imi turna pe gat nenumarate carti. Si trebuia sa le citesc intr-un ritm ametitor. De acolo mi-am dezvoltat cititul asta de 2 carti/zi pe care azi nu-l mai practic nici la norma injumatatita din motive de varsta (la 19 ani nu te mai simti ca la 17, oricine orice ar zice), timp (sunt prea ocupata cu facutul nimicului), energie (acum e mai putina pt ca majoritatea o consum pe facutul nimicului). Carevasazica, faptul ca am terminat in 3 ore, maxim, aceasta cartulie a frantuzoaicei Amelie Nothomb, a cazut bine pt self-esteem-ul in continua scadere momentan - desi cartea are doar 200 de pagini. Mi-am dat seama ca e chestie de vointa. Am fost si aseara la alergat si dupa 4 ture suflam ca o vita in calduri si dupa a 5-a a trebuit sa ma opresc pt ca, cica, ma durea genunchiul. Bullshit. Nu ma durea nimic. Apoi am vazut o femeie de vreo 40 de ani care pe langa faptul ca alerga de dinainte sa fi ajuns eu pe pista, alerga si rapid. Si m-am enervat. I-am dat bataie inca 5 ture in viteza mai mare. Ea s-a oprit, gafaia, eu am continuat. Apoi am inceput sa vad stele verzi si m-am carat si eu. Azi dimineata am fost pusa pe fapte mari, dupa esecul de aseara. Cat despre lectura...nu am mai citit o carte intr-o zi de cel putin 6 luni. Asa ca trebuia boost-ul asta de incredere. Azi pot sa spun ca a fost o zi reusita, oricat de banale ar fi cele doua intamplari.

Tot a-propos de auto-depasire, azi Valentina Vezzali a castigat medalia de aur la proba de floreta feminin, individual. Cine-i aia? Un fel de zeu cu chip de om. Daca zic ca a castigat A TREIA medalie de aur consecutiv la J.O. poate aud ceva ropote de aplauze in fundal. Sau poate nu. Pt ca azi totul e privit cu usurinta. Are medalie de aur la Olimpiada? Ei, si ce-i asa greu? Pai mai neica, putin respect, oamenii astia chiar isi dau duhurile in salile de sport ca sa ajunga acolo, daramite sa mai si ia trofeul. Faptul ca totul devine mai accesibil, sa-ti iei o casa, o masina, sa traiesti decent (traiasca creditele!) a alterat rau de tot mentalitatile. Dar in sport inca se mai poarta sacrificiul ca sa ajungi departe, spre suprinderea tuturor.

Tot azi s-a luat apa la mine pe scara. S-a mai luat o data saptamana trecuta, dar s-a postat un anunt in prealabil la intrarea in bloc si s-a petrecut la ore decente (de la 23 la 8). Azi nici n-am fost anuntata, si s-a si luat taman in miez de zi, dupa ce m-am intors de la biblioteca pe jos si transpirasem ca naiba. Ipohondra din mine a simtit ca vrea sa-si smulga pielea, dar n-a reusit. Intr-un final a venit si apa. TEROARE!!! La voi cand s-a luat ultima data apa? Nu stiu ce se intampla la voi cand dati drumul la apa dupa o perioada de-asta de intrerupere, dar la mine a curs tot rahatul de pe tevi in chiuveta-mi inocent de alba. Lua-i-ar naiba cu tevile lor spurcate, ca mi-am murdarit si tricoul, desigur, azi, alb imaculat, asa presiune a avut. Era ca si cum apa aia abia a asteptat sa vin eu, cu tinuta mea angelica, sa o eliberez din tevile alea catastrofal de jegoase. Am dat drumul la robineti, si la cei din baie, si la cel din bucatarie, aproape la maxim, si m-am dus sa ma dezbrac, urma binecuvantatul dus, atat de asteptat. Revin dupa vreo 3 minute. Culoarea apei - aceeasi. Ma duc in bucatarie. Vad ceva smoc de nu-stiu-ce curgand in chiuveta. Ca si mustatile porumbului, dar mai dur. Ceva scarba de pe teava. Daca pana azi am preaslavit apa de Cluj, si de fiecare data cand eram in deplasare ma gandeam cu jind la "apa mea de acasa"...azi am regandit problema. Si in urma nu prea indelungelor cugetari, am decis sa o mai raresc cu bautul apei de la robinet, sa o dau pe apa din comert, ca ce e sigur, e sigur. Apa a mai curs mult si bine pana am facut dusul si apa si-a recapatat culoarea cat de cat decenta. Adica inculoarea.

Acum e seara si mintea mea e departe de blogging. M-as vari in casele oamenilor. Sau macar m-as uita in casele lor, sa vad ce fac dansii la ora 11:35, in timp ce eu incerc sa-mi adun gandurile (care ganduri?!) spre a scrie un entry cat de cat. Probabil mai putini decat mi-ar placea mie sa cred isi dau pupici de noapte buna, pt putini conteaza sa citeasca o carte, fie ea si una comerciala, a lui Amelie Nothomb, nu-s multi cei care fac dragoste, dar sigur sunt cativa care fac sex. Multi - toti - se uita la TV. Niscaiva dorm deja. Altii tocmai atipesc. Oare ce-or avea ei in gand? Nici eu nu stiu ce am in gand acum. Cred ca inchei aici, ma duc sa-mi caut putin gandurile.