Me, ambivalent? Well, yes and no.

Dupa ce m-am diagnosticat cu mizantropie, m-am banuit de ambivalenta. Si se prea poate sa nu para asta ceva rau, dar in contextul in care eu am stiu mereu sa spun clar si raspicat "nu" sau "da", este clar ca we`re facing a problem. Mi-am dat insa rapid seama ca era doar o banuiala. Un zvon. O autosugestie proasta.
M-a rugat ieri o cunostinta sa-i traduc un text din Franceza in Engleza. Nicio problema, am zis, draguta. Pana cand iti trebuie? Pana marti...Vezi si tu cum stai cu timpul liber, dar pana marti sa fie gata. Ok, facem. Ti-l trimit pe mail, azi. Pe Yahoo! sau pe Gmail sa ti-l trimit? Pe Yahoo, ca sa vad cand ajunge, ca am messul deschis mai mereu. Ok, zis si facut.
Ieri dupa-masa primesc un mail, in timp ce ma jucam ceva beyond idiot. (a-propos, va dau link, cu conditia sa nu ma injurati...se numeste the impossible quiz si e cel mai imposibil si mai retard joc pe care l-am vazut vreodata). Subject: 'Pupy si ms'. From: persoana care m-a rugat, sa-i zicem fuffy. Message: Pana marti, da, fata? Mersi, stiam eu ca la tine am scapare, ca traducatorii astia autorizati is niste hotomani, imi iau o groaza de lovele. Suna-ma cand termini. pa, draguto.
Bun. Inainte de a deschide documentul, ii trimit reply, politicoasa si oarecum recunoscatoare pt binecuvantatul mail ce tocmai mi l-a trimis: "A venit. Ma apuc chiar acum. Cu multa placere. Pa pa. Te anunt imediat ca e gata. Ma grabesc." Apoi downloadez documentul. Il deschid. 69 de pagini. Sa nu credeti ca exagerez. Sau ca bat vreun a-propos kamasutric. Si vad ca mai vine un mail cu un document. 21 de pagini si ala. Mesaj: daca tot mi le faci gratis, ia d-aici inca unu.
O sun:
-Scumpo, am primit mail-ul. Ti-am si raspuns la dansul. Dar te-am sunat sa-ti zic sa nu iei mail-ul ala in seama. Iti dau nr unui traducator autorizat. Suni si te rezolva el. Eu nu iti traduc. Intelegi ce zic? - acel 'intelegi ce zic' de la final e INTOTDEAUNA dovada vie a faptului ca clocotesc nervii in mine.
Fuffy, de colo:
-Da` ce-i? N-ai adobe? Ca ti-l trimit si p-ala.
-Dar nu e deloc nevoie. Mi-ai trimis destule. Mi-ai trimis cam o tona de nesimtire intr-un mail de 3 randuri.
etc.
Conversatia e absolut irelevanta, esenta este ca i-am spus ca un favor trebuie luat ca atare. Si nu transformat in intruchiparea proverbului "Dai un deget si ti se ia toata mana." Poate pare foarte nelegata povestea asta. Rezumatul ar fi in felul urmator: A cere lui B un favor. B accepta. A il zoreste si-i spune ca trebuie sa fie gata repede. B accepta. A e bucuros ca treaba s-a rezolvat. Rapid. Si gratis. B e bucuros si el, ca poate sa ajute. Gratis. Si repede. Dar apoi se razgandeste.

Si aici e loc de o paranteza. In clipa in care am adunat 21 la 69 si mi-am adus aminte ca lucrarea - pe care fuffy o numea "un text", de parca ar fi fost o compunere de juma` de a4 pt ora de scriere - trebuie sa fie gata in 5 zile si ca fac totul din pura amicitie si, trebuie sa recunosc, politete...am zis "mai ho!". Si puteam sa rezolv totul cerand ajutor unui prieten, cu care lucram mai demult cand aveam texte lungi de tradus in timp scurt. Dar mi-am dat seama ca-s cam fraiera daca fac asta. Apoi m-am gandit "da` ce va crede fuffy despre mine? Mi-e nu-stiu-cum sa-i zic, dupa ce am acceptat atat de senina sarcina asta..."
Si iaca asa, vreun minut si jumatate, s-au batut cap in cap doua voci in mine. Una era izvorata din ratiune, cred - aia care sustinea ca sunt proasta ca drumurile din Romania daca accept o umilinta de-asta (n-as fi reactionat asa agresiv daca nu mi-ar fi sarit in ochi nesimtirea asta debordanta). Si una era dintr-aia care tine cont de "ce-o sa zica ma-sa, care o stie pe maica-mea bine? Ce se face, saraca fata, la cine merge dupa? Am incurcat-o doar..."

Pana cand ambivalenta asta s-a sfarsit. Am sunat-o. Si i-am zis ce am avut de zis. Fara nicio retinere. Politicos. Dar caustic. Pt ca nu e normal sa fii luat de fraier in halul asta. Fuffy a plans un pic, facandu-ma o neserioasa si jumatate, apoi m-a intrebat: "Da` nu-l suni tu pe tip inainte sa-i zici sa-mi faca o reducere?"

Cred ca toata lumea are momente cand ar spune "nu", dar spune "da". Din respect, politete, iubire, fraierime, prostie, din cauza sidnromului "ce-o sa zica cutarica". Ideea e sa ajungi sa vezi ce pierzi daca zici nu. Eu aveam de pierdut, maxim, imaginea de fata politicoasa si mereu saritoare. Gratis. (Stiti cum se mai numeste asta, n`est-ce pas? 'Fraiera'. Nu draguta, nu politicoasa, nu de treaba, nu cumsecade.) Nu stiu exact ce am pierdut, nu stiu ce am castigat. Cert e ca m-am bucurat ca nu mi-am pierdut puterea de a spune nu, in noianul asta de lingai ce populeaza planeta.