Aceeasi, dintotdeauna, Vama Veche

Ajung in plin soare dogorator in Vama, intr-o zi de marti (ce v-am zis ca marti e ziua mea norocoasa?). Maxi taxi-ul nu mai e maxi taxi, e un ditamai autobus cu vreo 60 de locuri, un autocar, sa fiu mai precisa. Dovada ca numarul de vamisti, sau de wanna-be vamisti, a crescut, zic in sinea mea. Desigur, involuntar observ cele inca vreo 10 case rasarite de anul trecut incoace, dar m-am obisnuit, de la an la an sunt tot mai multe. Vad Gogoasa vesela, bun, e totusi incurajator ca macar ea mai exista, dupa ce ca au disparut, de-a lungul timpului Mash, Zapata, Clandestin si ce terase mai erau. Dau sa trec strada. Un BMW seria 6 da sa treaca peste mine fara scrupule, noroc ca ma trag la timp din drumul sau spre vama cu bulgarii, cel mai probabil pt o aprovizionare cu alcool si tutun. Intru pe bulevard, salut vreo 5 minute intr-una, pana epuizez cunoscutii. Nu cu mare incantare, desi nu i-am vazut, pe unii - de un an, pe altii - de mai multi. Eh, salut, ca sa nu par prost crescuta. Si dupa ce trece marea de cunoscuti, vad asa: o pitipoanca cu accese vadite de Paris Hilton, un chihuahua cu fustita roz, un colier bling-blingish la gat (al ei, slava Domnului ca nu al cainelui, ca facea hernie de la multele grame de metal), tot pachetul asta la bratul unui domn ceafa-lata. Se suie intr-un Ferrari rosu, parcat in fata La Canapele. Nu tin minte sa fi existat anul trecut canapelele, deci si asta e o noutate. Dar arata decent, imi place. Poate mi-ar fi placut mai mult fara masina asta parcata in fata si populata de cei doi fanfaroni tocmai mentionati. La ziare nu mai e tanti draguta pe care o stiu de 8 ani, ci o doamna mai in varsta care nu imi zambeste. Aveam in gand sa imi iau Cotidianul sau Jurnalul National, sa vad ce se mai intampla in lume, dar o voiam pe vanzatoarea aceea de demult, nu pe cea fara de zambet. N-am cumparat nimic. Desi banii ii scosesem deja. Eh, trebuia sa scap de ei, portmoneul il indesasem deja inapoi in geanta. M-am dus vis-a-vis sa imi iau ceva lichide. Mai vad eu si un croissant. Dau sa le platesc. Nectarul - 9 lei. Croissant-ul 2 lei. De-ala mic. Desigur, avand 10 lei, am scotocit dupa portmoneul adanc indesat in geanta, nu fara nervi, gandindu-ma ca mai bine ma tocmeam la ziare.
Imi las catrafusele in curtea unde urma sa stau, imi pun cortul, imi iau costmul de baie, arunc o rochie de plaja pe mine si tuleo la plaja. In drumul meu deloc lung mai observ niscaiva schimbari, dar drumul, norocul meu, e acelasi, Humanitas nu si-a schimbat sediul, Bibi tot acolo, Mitocanu la fel, la stuf dormeau 4 la o masa, unuia ii curgeau balele. Incep sa fac mental o lista cu ce e cum a fost si ce e nou in Vama.
Ma las pagubasa, am ajuns la malul marii. Vremea superba, apa minunata, ma arunc in valuri cu tot cu sutien, care se umple de alge, zabovesc in pluta vreo 10 minute si savurez Vama asa cum o stiu acolo, aproape de geamandura, desi la mal ma asteapta mitocani (nu terasa) pusi pe agatat cu poante ieftine, priviri de ambele ce sexe ce studiaza corpuri zacand la soare, unele pe nisip, altele pe chaise-longue-uri etc.
Ies intr-un final din Marea Neagra care in ziua respectiva era al naibii de albastra, ca si un fel de welcome, si ma postez pe prosop. Uit de cremuit. Adorm. Ma trezesc pe la 6 jumate, un caine ma mirosea. Unul alb. Aducea cu Balan, doar ca avea vreo 40 kg in minus asta. Ma uit in jur. Si ma caiesc pentru toate povestile carora le-am dat crezare. Alea, stiti voi, conform carora "Vama nu mai e ce a fost", "Salvati Vama Veche", "Vama s-a dus la dracu`" etc.
Pt mine acesta e al 8-lea an in Vama. Fata de prima vizita, categoric, s-a construit mult, au venit mase de oameni care nu au ce cauta acolo, Vama devenind un soi de muzeu, un must-see, un obiectiv turistic unde vii "ca sa beeeeeeeeeeeeeeei, frate", sa ti-o-nfigi in vena si sa head-bang-uiesti pana vomiti (de la alcool, drog, muzica, toate la un loc), ori pt a epata ori ori ori...
Prostii, prostii, prostii.
Anul acesta am constatat cu stupoare ca numarul turistilor a scazut drastic. E absolut justificabil, lumea se orienteaza spre servicii mult mai bune pe alte meleaguri, la aceleasi preturi sau poate chiar mai mici. Aici e poveste lunga, nu are sens sa tin teoria chibritului, cert e ca ma asteptam sa caut minim 20 de minute pana sa gasesc un loc pe plaja. N-a fost asa. M-am asezat unde mi-a placut mie si, pe langa asta, nici n-am avut vecini multi. Statiunea era destul de goala, la magazin nu am stat nici o data la coada, maxi taxi-urile nu se mai umpleau ca altadata pana la refuz, lucrurile erau putin ciudate pt plin sezon. Sa nu mai spun cat de lamentabile pt localnici.
Dar sa revin la subiect. Nu exista degradarea Vamei Vechi. Pt ca Vama Veche nu a constat niciodata intr-un plan arhitectural, intr-o anumita cladire, in anumiti oameni, in bani sau alte cele. In Vama e spiritul ce-ti place, daca-ti place. Daca nu, e clar ca nu mai vii. Sigur ca te incomodeaza kitsch-ul, te enerveaza preturile umflate pana la refuz, te scot din sarite unii si altii. Dar asta numai daca ii bagi in seama.
M-am intors dupa 4 zile de Vama exact asa cum m-am intors in toti anii de acolo: fericita. Anul acesta am mers singura. Am baut in total 3 beri. Bani nu am cheltuit multi. Intr-una din seri am fost la Monoloagele vaginului, pe terasa Hand - o alta ciuperca rasarita, dar una reusita. Interpreteaza socant de superb Diana Giubernea. Dup-aia m-am retras in Tequila sunrise pt o portie de muzica folk, un tip ce se auto-intituleaza Banderas si canta destul de frumos. Nu m-am abtinut sa amintesc ca eu sunt amica buna cu Emeric Imre, moment in care s-a umflat in pene si mi-a demonstrat ca si el stie sa cante frumos, desi nu are parte de aceeasi celebritate. Mi-a dedicat cateva piese, pana mi s-a facut somn si am plecat.
M-am simtit bine. M-am relaxat pana la refuz. Am servit 2 rasarituri de soare ce-ti taiau rasuflarea. Astea au fost singurele momente critice de singuratate in Vama, in rest nu m-am simtit defavorizata, fara companion fiind. Mi-am intalnit vechi cunostinte devenite acum prietene :)Am fost intampinata cu aceeasi caldura ca de fiecare data. Si de catre oameni (de la de acum buna mea prietena Doina - pana la urma in casa careia am si stat si m-am simtit foarte bine - pana la domnul de la Gogoasa, si chiar si dna de la ziare a zambit cand m-am induplecat sa iau Cotidianul), si de catre soare.
Si da, marea...si ea m-a imbratisat cu muuult drag.