Thinking big in provincie

Am fost intr-o tabara timp de o saptamana, la Rm. Sarat. O tabara intitulata "Universitatea de Vara" de la Rm. Sarat, organizata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Am fost o mana de studenti (eu eram cea mai tanara, ha!) care s-au adunat acolo sa asculte prelegerile catorva lectori interesanti, veniti din varii locuri. Am sa rezum totul la termenul "interesant', mai ales in conditiile in care eu nu am trait pe vremea lui Ceasca si universitatea asta de vara mi-a dat ocazia sa aflu o grooooaza de chestii. Pare ca o scena cu un copil care nu stie sa citeasca si se uita la pozele din paginile unei carti, si spune: "wooooow, ce frumoooosss!". Cam asa suna acest deloc cuprinzator "interesant", dupa o saptamana intreaga de acumulari de informatie si de experiente noi. Dar sa revin la titlu, ca suna destul de pompos, nu?
Am fost cazati la hanul Poienita, un hotel la iesirea din Rm. Sarat spre Buzau, un complex turistic cu aspect uber-comunist, dupa stilul localurilor unde comunistii isi serbau aniversarile. Daca ii spuneai taximetristului sa te duca la Poienita, se uita cu mai mult respect la tine, si te intreba din ce oras vii. Asadar am fost cazati la Poienita, ne-am respectat, ce sa mai...am stat pe banii statului, si am stat bine. Am sa ma leg de aspectele provinciale ale taberei...o data ca Rm. Sarat e un oras cu aspect de mahala - no offense, nu vreau sa jignesc, dar chiar e micut, si oamenii cam in proportie de 70-80% au un colorit cu nuante gipsane, cladirile, desi renovate unele, sunt fara pic de gust, firmele s-au pastrat de acum cateva decenii bune, bulevardul central arata super kitchos, oamenii par sa se umfle in pene cand intra in Penny Market, doar ala e una din principalele atractii ale orasului. A propos de "atractii" si obiective, tabara de vara se tine acolo pt ca in Ramnic a fost o inchisoare - a carei cladire e in picioare si azi si probabil se va transforma curand in muzeu - , una din cele mai dure, in care erau tinuti detinutii politici. Intr-una din zile am avut de luat cateva interviuri ramnicenilor si i-am intrebat despre inchisoare. Habar n-aveau. Stiau doar cativa. Explicati-mi si mie cum naiba se poate ca un oras de 40.000 de locuitori, minuscul - am traversat tot orasul in 15 minute, de la Poienita pana la gara...sa nu aiba habar de existenta inchisorii? Mai ales ca doua din cele foarte putine monumente ale orasului sunt ridicate in cinstea a doi detinuti de acolo - Coposu si Mihalache? Babes Bolyai are mai multi studenti decat populatia RM. Sarat. In schimb am nimerit sa iau interviu unui domn foarte frustrat din cauza conditiei lui de provincial. L-am intrebat daca stie de inchisoare, ce stie, cine a fost inchis acolo s.a.m.d. Raspunsurile veneau furios: "Ce? Bine ca veniti voi de la Bucuresti cu institutul vostru condus de Oprea, care e si-asa membru PNL, si faceti pe desteptii? Ramnicenii sunt prosti, nu mai puneti si voi intrebari de-astea ca oricum nu va raspunde nimeni. Noi nu suntem destepti ca aia din capitala, noi traim aici si nu vedem nimic. Plus ca sunteti tineri, ce sa intereseaza ce a fost? Vedeti-va de discotecile voastre si de tineretea voastra si lasati comunismul, ca ala e mort"... Bine-ar fi sa fie asa. Dar n-am sa fac acum apologia riminscentelor comunismului, vreau sa subliniez frustrarea asta de provincie. Si totusi, ca sa vezi ce-l durea pe nenea asta... Mai mergem cativa pasi si hopa! ce-mi vad ochii...un grup de emo kids a la Rm. Sarat. Nu aveau conversi, aveau ceva tenesi de la piata, de-aia ieftini, cumparati de la taraba de unde probabil isi luasera si fardurile, ca erau curse foarte urat pe fetele lor prafuite si teribile. I-am oprit sa vedem daca stiau ceva despre istoria orasului. "Hahahaha! Suntem tineri, ne ne intereseaza..." nu stiam ca daca esti tanar nu ai voie sa stii. Ma rog...dar erau emo, ca probabil auzisera la Guerilla (ah, de fapt nu cred ca are frecventa in Ramnic) ca e tare, frateee...
Chelnerita de la restaurantul din incinta Poienitei - una din ele, aia tanara - era o manelista fara maniere care facea figuri de fiecare data cand ii cereai ceva. Facea discriminari intre fete si baieti. Sau intre baieti si baieti. Daca erai baiat si erai dragut, poate aveai norosul sa nu iti scuipe in mancare. I se parea cool ca she was in control, cred...
Si acum vin la Cluj si va anunt cu mare fast mare ca azi se inaugureaza fantana aretziana din Piata Avram Iancu. Sigur ca manifestarile astea nu sunt strict provinciale, ele isi au obarsia undeva departe inapoi in timp si spatiu, inca se simt atat in provincie, cat si in capitala. Dar faptul ca ieri am vazut tot la 5 m cate un afis cu acest mare eveniment mare, si mai ales faptul ca azi am primit trei mass-uri pe messenger legate de fantana vietii...m-a pus un pic pe ganduri. Clujul e un oras atat de bogat in istorie si multi nu ii cunosc nici pe sfert istorioara, dar de fantana se scrie in ziare, se vorbeste pe mess, se sufoca stalpi intregi. Si da, ca sa vedeti cat de mult ma intereseaza grand opening-ul asta, am sa merg, si am sa imi dau dup-aia cu parerea despre ce si cum a fost. De fapt am trecut ieri prin piata Avram si exceptand luminile foarte neinspirat alese pt Teatrul National - o superbie de cladire, dupa mine- si pt Catedrala - si asta un monument de vaza pt Cluj...pot sa spun ca mi-a placut ce am vazut. Nenumarate beculete de toate culorile tasnind din asfalt. Interesant. Sigur ca de cand cu Europa, urmam trendurile, doar am vazut showuri de-astea de lumina si apa, pe ritm de muzica, si in Franta, si in Germania, si in Spania...e frumos :) Bineinteles ca nu am nimic cu faptul ca banii - ai Primariei, ai Consiliului Local, ai clujenilor - s-au dus pe finanatarea fantanii. Am auzit ca terapia cu culori e benefica, iar stressul e mare si la Cluj, nu tre` sa stai in capitala ca sa fii stresat. E destul si aici. Poate culorile alea minunate mai domolesc nelinistile clujenilor. In capitala au pus palmieri, azi maine si la Cluj apar nucile de cocos si bananele prin parcuri.
Tot la categoria thinking big incadrez si stadionul CFR, pe care maine joaca Romania cu Lituania. Si care acum cica e "gata sa-i gazduiasca pe cei de la Bordeaux, Chelsea si nu-stiu-cine, sa se simta ca acasa"...e proaspat dichisit si renovat, acum e ferches si mandru nevoie mare.
Adevarul e ca toate upgradarile astea te fac sa te simti mai bine. Sa traiesti intr-un oras de 5 stele, sa vorbesti urat cu niste oameni care iti sunt superiori intelectual, sa le scuipi in mancare, sa tii pasul cu moda europeama emo, chiar daca esti in minusculozitate de Rmanic...parca parca mai gadila din orgoliul nostru atat de mic. Thinking big makes good to your little ego.

Wake me up when September ends

Am ajuns azi dimineata acasa pe la 4 si ceva. Clujul m-a intampinat cu temperaturi nu prea calduroase, dar totusi cu bratele deschise. Desi moarta de somn, n-am putut sa nu constat cat de dragut era taximetristul. Undeva bine dupa a sasea decada de viata, chel pe cresta, carunt la poale, zambaret si respectuos. Si nu, n-a fost tzeapa, am platit normal, nu era rechin. Am intrat in casa - care, by the way, e proaspat renovata ca urmeaza sa o vindem, sau s-o dam in chirie (anyone interested? Zona "centrala" manastureana, a.k.a. langa McDonald`s, doua camere, ideal pt cuplu, curat, intretinut frumos, nu lux, dar peste decenta ) - si am luat somn instant. Am dormit pana la 7, nu am mai putut inchide ochii dup-aia. E nasol sa dorm iar singura...
A inceput septembrie. Azi e 3. Parca nicio alta luna din an nu ar trebui sa fie mai bine numerotata decat Septembrie. "Pe vremuri" 1 septembrie insemna primul semnal de alarma ca reincepe scoala. Unul care zi de zi se simtea tot mai accentuat. Rememorez cu mai multa nostalgie decat imi sta mie de obicei in fire vremurile cand vacantele mi le petreceam integral la bunici, in cartierul alaturat, Grigorescu, si septembrie era luna in care se dadea unda verde la furat. Fructe. Eram pe coclauri toata ziua, furam de toate, traversam toata gama de fructe comestibile, fara jena... si "cireasa de pe tort" era sa mergem la furat de nuci. Sigur, nuci gasesti la orice colt de strada, dar la noi era ideea de a intra in gradina omului, de a te sui in copac pe furis - desi era o amarata coliba de week end, pe care proprietarul probabil o uitase de ani de zile, si sa-ti indesi in poalele tricoului caaaat mai multe nuci. Era fun si sa bati copacii cu bate, sa ninga din ei cu nuci, nu zic, dar adrenalina era la cote mai mari prin gradinile oamenilor. Si apoi vai-ul mare era cand ajungeam acasa la bunica si ma freca pe mainile imposibil de jegoase cu sare de lamaie, ca venea inceputul scolii si ne erau controlate mainile. Septembrie de data asta nu mai e bau bau-ul care vesteste scoala. De data asta - oooho! am crescut mari (pleonasm de potentare! :p ) si mergem la facultate. Incepe la 1 octombrie, dar eu trebuie sa ma prezint in septembrie. Plec pe 22. La revedere, drum bun, zici la prima impresie. Dar nu-i asa simplu. Sau cel putin mie nu mi se pare. Gandul ca trebuie sa-mi fac bagajul e ucigator. Pana acum calculele erau simple: plec 7 zile de acasa => 7 perechi de pantofi, 7 chiloti, 7 tricouri etc. Acuma nici nu vreau sa numar zilele pe care le petrec departe de casa...sau ce sa zic, ca acolo-ul devine acasa? Mira-m-as. Aud des oameni care pleaca si dupa o groaaaza de ani inca spun ca acasa e aici. Adica Romania. Sau orasul natal, sau nusht ce. Eu cred in alterarea acasa-ului. Dar nu cred ca acasa-ul meu va deveni o camera intr-un campus. Sau cel putin asa vreau sa cred, ca am sa fiu in stare sa termin facultatea la timp, sa nu repet anii, sa nu ma apuce strechea sa cad in patima doctoratelor multiple si sa imi petrec anii pana la pensie prin campusuri universitare. (Chillax, exclus aproape din start, am sa ma multumesc cu un singur doctorat.)
Luna asta, asadar, se schimba casa. Cel putin temporar. N-am fost eu niciodata un om bine inradacinat undeva, insa acum se simte ca radacina se muta dintr-o gradina in alta. Si solul e diferit. Zice-se ca mai bun. Om trai si om vedea.
Pe 21 septembrie canta Cohen la Arene. Indubitabil ca imi vine sa ma zgariu pe ochi de ciuda ca eu in 22 la 6:20 AM am avion. Din Cluj spre Londra. Cumparat deja. Ca zau asa, m-as fi dus cu atat de mult drag la concertul ala...asta e, bad luck.
Pe 27 e ziua iubitului meu. Sa-mi traiasca multi si fericiti ani.

Iata, domnule (si stimata doamna), ca cineva m-a trezit din letargia asta care ameninta sa ma duca spre un nou entry infinit si plicticos. Dau direct copy-paste la discutia cu prietena cu care tocmai port cea mai placuta conversatie pt o miercuri seara friguroasa ca cea de azi:

Alexandra Cota: fata mea, tu esti fericita?
Alexandra Cota: spune aici la moshu
Daria R.: DA!
Daria R.: sa zic mai multe?
Daria R.:
Alexandra Cota: asa-mi place...om DA hotarat de la om
Alexandra Cota: dezvolta, te rog
Alexandra Cota:
Daria R.: dadadadadadada
Daria R.: e ciudat ca acuma daca ma pui sa dezvolt, sa analizez, sa disec
Daria R.: nu-mi vine
Daria R.: sa zic DE CE mi-s asa `appy
Daria R.: dar pe moment, da, mi-a venit sa strig in gura mare ca DA, SUNT FERICIIIIIIIIIIIIITA
Alexandra Cota: asa am simtit si eu parca
Alexandra Cota: si de aia te-am intrebat
Alexandra Cota:
Daria R.: Cred ca gradul de fericire poate, la un moment dat in viata, sa fie direct proportional cu cantitatea de iubire existenta la momentul respectiv in viata ta
Daria R.: si la mine acuma iubirea-i mare, deci fericirea-i din plin
Daria R.: dar sigur
Daria R.: fericirea nu == love
Daria R.:
Alexandra Cota: aia e cea mai pura fericire
Alexandra Cota: reciproca e insa valabila
Alexandra Cota:
Daria R.: dar oricum, isi trage sevele cele mai dulci de acolo
Daria R.: ma bucur ca azi mi-a stat bine parul, de exemplu
Daria R.: am fost fericita pana acuma seara, sincera sa fiu
Daria R.: cand l-am prins un pic in coada si cand am desfacut coada...ciu-ciu
Daria R.: era vraiste iar
Alexandra Cota:
Daria R.: sau mnoah...sunt fericita ca m-a lins un caine mic azi pe fata
Alexandra Cota: asa face parul....dar iti mai zic un secret noua, fetelor...ne sta bine parul cand suntem fericite
Daria R.: nu-mi pare rau de acarienii si bacteriile impregnate in pielea mea cinasa
Alexandra Cota: doamne fereshte alea nu se iau in considerare
Daria R.:
Alexandra Cota: da' e asa frumos sa fii fericit pur si simplu
Daria R.: niii tuh ce poza ai
Daria R.: ca mine aproape
Daria R.: numa` ca tu esti mai high
Daria R.:
Daria R.: da, exact
Daria R.: nu stiu de ce am zis asa hotarat da
Daria R.: ca sunt cateva motive care m-ar fi putut face sa spun : "hmmm...let me think a bit" sau "nu stiu" sau faze de-alea penale rau cu "depinde la ce te referi" & co.
Alexandra Cota: apai...cand se intampla lucruri bune in jurul tau, cinstit e sa spui ca esti fericit...
Alexandra Cota: si nu sa stai
Alexandra Cota: sa te tot gandesti si sa le tot intorci
Alexandra Cota: ca parca ar putea fi mai bine
Alexandra Cota: sau paaaarca totusi asta nu-mi convine
Alexandra Cota: si cel mai rau
Alexandra Cota: sa spui...de ce-i asa bine? ceva tre sa nu fie in regula....oare nu e aia sau aia
Alexandra Cota: si sa nu poti sa te bucuri de fapt

Ziceti si voi de nu-i asa...
Noapte buna. Fiti fericiti si ziceti-o-n gura mare. Nu mai sovaiti, ca nu e timp. You`re either happy or you`re not at all.

Trendy world

Sa vorbim despre trenduri.
Azi se poarta rochii de inspiratie elena, palarii, platforme, t-shirt-uri cu printuri, logo-uri, paiete, coliere supradimensionate si multe altele.
Se poarta baietii cu ceafa lata. La brat. Strans tinuti la brat. Celalalt membru superior ar trebui sa poarte un animal minuscul si urlator, imbracat conform principiilor de la paragraful anterior. Sau o geanta supradimensionata. Sau niste telefoane, minim 2 la numar, cu ceva bling-bling-uri agatate de ele. Sau cateva plase, semn ca fata tocmai vine de la shopping.
Se poarta tupeul. Sa te infigi cu tupeu in trafic, in societate, la servici, in familie, in relatie, sa ai "coaie" - indiferent de sex - si sa te folosesti din plin de ele.
Se poarta culorile tari. Altfel...n-ai personalitate.
Se poarta conflictul. Pt ca in urma lui intotdeauna se decide un castigator si un pierzator. Asa ca aici va folositi de "coaie", daca vreti sa fiti castigatorul. Pt ca nu se poarta loserii. Se poarta doar oamenii de succes. Cu idealuri. Atinse. Cu scopuri. Indeplinite. Cu personalitati. Puternice. Cu bani. Multi. The winner takes it all.
Se poarta lamentatia. De tara, de job, de societatea in care traim, de "sistem" - da` ce-o fi ala, ca o fi unul cartezian, sau omogen sau alt fel, naiba stie - de bani, de tot. Imi place ca aici am evoluat. Oamenii de azi isi construiesc argumentele pe sursele de informatie din mass-media. Daca priviti atent, veti vedea un melange caraghios de ideologii intr-un singur argument. Avem o parere despre toate, despre Rusia vs. Georgia, despre USA vs. China, despre taxe, despre politicieni, despre partide, despre invatamant, despre sanatate, despre drumuri, despre psihologia copilului, despre relatii. Le stim pe toate. Pt ca amestecam informatii culese razlet din o suta de parti si ne facem un speech cu tonalitate mesianica si...gata! Iata-ne in ipostaza unui Farfuridi al secolului 21, respectat pt ca de, "combate bine".
Se poarta blog-urile polemice. Alea in care faci pe durul si iti lasi frustrarile sa curga in tastatura.
Se poarta sexul mai mult decat alte aspecte ale unei relatii.
Se poarta creditele. Consumate pe masini smechere. Si dup-aia nu-ti mai raman bani sa iti platesti factura la telefon.
Se poarta lucrurile glamorous. Si la fete, si la baieti.

Nu stiu ce purtati voi, dar eu azi port o mare aversiune fata de unele din chestiile astea. Poate maine adopt si eu moda asta de masa. Azi inca ma bucur de putina originalitate.

Sssilence!

Buna dimineata.
Astazi vorbim despre necuvinte. Despre liniste. Despre vid. N-or fi ele tocmai sinonime, dar se leaga. Azi.
Desi nu e o noutate, aflam ca femeile vorbesc, in medie, de trei ori mai mult decat barbatii. O femeie obisnuita rosteste circa 20 000 de “cuvinte” (forme de comunicare ce includ cuvintele propriu-zise, sunete si gesturi) pe zi, cu 13 000 mai mult decat un barbat. Se pare ca diferentele apar inca din stadiul de fetus (in burta lu’ mama) cand creierul se dezvolta in mod diferit la baieti si la fete, in functie de cantitatea de hormoni. Exista avantaje si dezavantaje. Bineinteles ca a vorbi mult nu inseamna a vorbi si bine… Tot ceea ce o femeie spune in 1 000 de cuvinte poate fi rezumat de catre un barbat in doar 100, esenta fiind aceeasi si discursul mai coerent… Dar are cineva tupeul sa le spuna sa taca?!?

Cam astea sunt aparentele.

Trec la un alt soi de tacere acum. Si va rog sa va stergeti zambetele de pe fata, it`s a serious matter here.
Aseara, undeva nu departe de miezul noptii, ma loveste brutal un gand urat. Si anume acela ca in cuplul din care fac parte vorbeste numai o jumatate. Si aceea sunt eu. O retrospectiva mentala rapida imi releva faptul ca exista uneori si jumatati de ora in care numai vocea mea se aude. Feed-back? Da, se poate. But not necessarily. Si daca e, e unul scurt si adesea insuficient. Evident, sunt femeie, e normal sa vorbesc mai mult. Dar nu e normal sa te simti rau cand te gandesti ca vorbesti mult. Si aici dezvolt.
Sa fie clar, este exclus sa luam in considerare tacerea benefica, cea inaltatoare, care te face din bou - filozof, sau cea care iti vindeca sufletul & all that stuff.
Vine o vreme, cand tu, ca si emitator...astepti ceva. Astepti sa mai si vina cate-un mesaj, ca ale tale, pe care le tot emiti intr-una, se mai si termina.
Si se pune problema in felurite moduri, care mai de care mai paranoia pt mintea unei femei aflate imediat dupa "acea perioada".
Sa fie faptul ca nu spun nimic, de fapt, desi vorbesc de ceva vreme? Da, se poate. Dar imi vine greu sa cred ca nu spun NICIODATA nimic relevant. Si m-ar deranja sa nu mi se atraga atentia: "Iubito, vorbesti de o ora si nu spui nimic. Ori taci, ori proceseaza informatia inainte sa o ambalezi in cuvinte si sa mi-o servesti".
Sa fie faptul ca intrlocutorul e obosit si efectiv nu are chef de mine? Sigur, dar atunci nu iti faci de lucru cu persoana care iti toaca creierii, te duci frumos acasa si te culci, faci o activitate relaxanta, te deconectezi de la sursa de stress, in niciun caz nu o inviti in oras.
Sa fie incapacitatea emitatorului de a capta mesajele interlocutorului? Sa nu fiu eu apta sa ascult si sa fiu de folos cand are omul ceva de spus?
Ma tem ca asta e. E o anumita diferenta de firi, poate si de mentalitate, de generatie. Niciodata nu m-am temut de diferente, de distante. Dar cand tacerea insasi impune o distanta, e rau.
Asa ca de aseara am tacut. In semn de protest, de nervi, de oboseala, de "let`s see what happens". Desigur, experimentul a dat roade. In sensul ca s-a asternut tacerea totala, nu doar cea pe jumatate. Totul a devenit sterp, aerul - greu de respirat, eu am simtit ca ma sufoc...Ne-am continuat activitatile, minus una. Totul a mers mai departe normal, doar ca fara background sonor. Absolut, s-a simtit de ambele parti linistea. Una grea, inecata in intrebari "care-i faza?", "ce-i cu tine", "e totul ok?". Una insuportabila pt mine, generatoare de intrebari pt el. Dar si intrebarile astea presupun tot - taraaaaa! - COmunicare. Observati prefixul CO. Si cei care taceti prea mult, meditati.
Apoi te trezesti dimineata in tacere si iti vine sa urli. Si orgoliul iti spune: "Silence!". Mie asa mi-a zis.
Damn it.

Imi place linistea. Dar nu in doi. Si nu vreau sa devin o jucarie care emite sunete in gol fara sa primeasca ceva in schimb. Personal, practic unconditional love. Dar nu si unconditional talk. Lipsa de feed back o iau ca pe un afront personal, oricat de jalnic suna asta. E dovada vie a proastei consideratii de care ai parte. Aseaman un cuplu care comunica pe jumatate (ar trebui sa elimin "co"-ul si sa zic doar "munica") cu o paralizie. E ca si cum o jumatate a unui corp ar fi paralizata. Si paralizia se extinde, incet-incet, spre partea sanatoasa. Si iaca-ta, dintr-un lucru frumos si sanatos, devine ceva urat si maladiv.
Exista relatii in care e o acuta lipsa de iubire. De respect. De incredere. De umor. De timp. De sex. Nu e cea in cauza.
A mea duce lipsa de sunet, momentan. Let`s hope it`s a temporary problem.

First romanian

Dear dear diary...

hopa! Am zis ca e first romanian entry, deci let`s come back to my mother tongue. Asa ca azi avem romana ca limba unanim stiuta/vorbita/pocita de toata lumea (buna!) de pe blogspot, this reaction-in-network-web which somehow causes dependence on virtual interaction.

Well...This week suckz. That`s for sure. Otherwise, it`s all smiles and sunshine. But the point is that there`s no "otherwise", you know...there`s just a crappy situation I`m finding myself in.

Stop un pic! Sa explicitez.

Azi e joi. (BTW, exista o poezie "Joi". Adika pe dansa o cheama chiar joi. Dar poate fi citita in orice zi. Numai ca azi e joi si m-am gandit sa o stii si tu, ca suna destul de bine---urla modestia-n mine, huh? :)) suna asa: ea zise că mă dă dracu` dar eu i-am zâmbit larg/ şi am căutat din priviri aparatul de fotografiat/ ea.../ ea îşi căuta mingea galbenă şi începuse să fredoneze vrute şi nevrute/ se gândea probabil la lobul urechii mele/ am sărutat-o pe gât şi ea m-a strâns în braţe/ mingea e de negăsit/ am început să râdem şi mi-am eliberat urechea/ ne strângeam de gât eliberându-ne dragostea prin buricele degetelor/ se gândea să-şi înghesuie capul într-o rolă de scoci gros/ eu i-am spus că nu i-ar sta bine/ nu ştim ce face alex.../ vin după tine/ i-am spus/ exact ca în prima/ a doua şi a treia zi/ scutură ţigara şi zâmbi/ privind scrumiera neîncăpătoare ....gata :D )
Revin. Carevasazica e JOI.
Eu tocmai am venit de la scoala. Hell boring. Prima ora - franceza. I skipped it ca deh, e franceza. In +, de la 7 la 8 se doarme destul de bine dupa o noapte in care ai stat treaz sa citesti o cartulie ale carei pagini se intorc singure precum "Igiena asasinului" - al dreaqu` de enervanta, de-asta zic ca se intorc singure paginile, nu ca Amelie Nothomb ar da dovada de prea multa maiestrie. Doi - engleza. Skipped that too. I`m too good to be light :)) Chimie - test. M-am dus. N-aveam nota, deci nici sa fi vrut sa ma sustrag, nu as fi putut. Plus, aveam chef sa vad ce stiu. Asteptarile nu mi-au fost depasite - n-am stiut mai nimic. Nu e stress, "mai nimik" means o nota oarecare diferita de 10. Voiam 10, dar si evreii au vrut sa evite Holocaustul, insa..baaaad-luck! Dupa care...dubla portie de placere: romana. Bacovia mai bine s-ar fi facut flashnetar decat sa fi scris 'Plumb' :| Un pastel al Mortii, o meditatie sumbra despre trecerea spre Dincolo...hei, stop un pic! There`s no Dincolo la Bacovia, actually. Le prea zice tipu`, n-are subintelesuri si ascunzisuri. I-a dat cu tifla lui Eminescu si a lui "Din valurile vremii", dar who cares?! Ieri a trecut DINCOLO(and this time THERE IS a Dincolo, unfortunately. And I mean it.) un amic. Nu trebuia sa se intample asta. In prag de bac, in floarea tineretii, singur la parinti, de o istetime rara...daaaamn! Cata dreptate pe Euripide: 'No one can confidently say that he will still be living tomorrow.' Ooooh crap. It`s my last intention to turn soapy, but just try to imagine how life would be if tomorrow wouldn`t be anymore. Oook, I stop here with this topic. Elegii avem destule in lirica noastra roamneasca, bocete si plansete siropoase vedem destule la stirile de la ora 17:00 (btw, peste 29 de minute incep;) ). Dar nusht, in raport cu volumul de Moarte livrata zilnic de media, literatura, muzica, imaginatie...nusht zau cat de mult ne pasa noua de subiectul asta. Unii o numesc Cunoastere. Altii trecere spre Dincolo-ul ala(care la Bacovia nu exista, sper ca m-am facut inteleasa!). Pt altii e pur si simplu Moartea, o etapa ca oricare alta din viata(prima menstruatie, spre exemplu...sau, mai rau: Moarte sa, Menopauza :D )...
Asaaa...dupa care, febletea mea, mate ;)

Masa. Antrenament. Biblioteca.
Acu` acas`. Here I am! DINCOLO de aparentele astea filistine legate de scoala, ar mai fi poate de spus faptul ca NU AM CHEF AZI. De nimeni si nimic. Culmea, e si joi pe deasupra. Cer dreptul sa plagiez versul 'Nu am chef aaaaaazi! Nu am chef azi! N-am chef de nimik!' Sunt sigura ca de fapt sunte vreo 2-3 versuri, dar mai conteaza, din moment ce NU AM CHEF AZI nici macar sa numar versurile?!
Sufla vantul si mi-e cam frig. Iar mainile astea reci. Daca tastatura ar avea drept de veto, as putea sa jur ca mi-ar cere sa nu o mai ating. Mov de reci, asa-mi sunt mainile. Kim Carnes zice in piesa aia a lui, Bette Davis` Eyes ca 'Her hair is Harlow gold, her lips sweet surprise
Her hands are never cold, she's got Bette Davis eyes' Mai stiu eu pe cineva careuia nu-i plac mainile mele reci:-" Dar fiecare are naravurile lui. Nici el nu e perfect. In plus, are (dese) momente de apatie crasa. Si par ciufulit :D Which I actually like :)
A scrie un entry e lux, nowadays. Mi-a luat 3 minute sa scriu balariile astea aici, pe care (sper) ca nu le va citi prea multa lume, si care totusi si-au indeplinit singurul scop: catharsis-ul. In 'Pride and Prejudice' de Jane Austen se zicea ca 'Not everyone can afford to be romantic'. Neither I do. Because the day only has 24 h, and things won`t gratify me only because I wrote down a few thoughts.
P.S.-Astazi am fost cam isterizata. Nu neg ca asta ar fi starea mea naturala, dar azi parca am avut mai multe istericale in program decat de obicei. Da, stiu, ma agit din orice. Sunt ca un pepsi.

Nu stie careva cat e derivata din arcctg u ?

Smile, babe, smile and wave...Life(even if it`s not very obvious) really loves you ;)

Si uite ca era sa termin in engleza ceea ce acum 4 minute intitulam 'First romanian (entry)'.