Pe cuvant

Gata, iar decembrie, cea mai plina de magie luna din an. In sensul ca vin sarbatorile. Agitatie maxima prin magazine, vanatoarea de cadouri ideale, jucat bingo cu nimeritul cadourilor, dat chix, sau mers la tinta, irelevant, atmosfera e cea care conteaza.

Unu la mana, decembrie are acel ceva pe care nicio alta luna nu il are. De la frigul ce-ti pisca fatza, pana la seara de Ajun si noaptea de Revelion, toate-s chestii unice in felul lor.
Doi la mana, se pune punct unui an si se incepe altul, de obicei cu speranta de mai bine.
Trei la mana, e vacanta. Decembrie = sarbatori, cadouri, vacanta.
Patru la mana, decembrie = familie.As putea sa zic ca din punctul asta de vedere simt ca-i iunie, nicidecum decembrie.

Azi am avut o prezentare la Property, un modul pe care-l fac eu la scoala. A fost minunat. Not. Bine ca a trecut. Am disecat teoria unui domn numit Wesley Newcomb Hohfeld si m-am scremut sa o explic cat mai "in my own words'. Ca daca nu e my own words, m-am dus la dracu` si ma acuza astia de plagiarism. El sustine ca nu exista "rigts", ci ca treaba-i mult mai complicata. Un om are un "bundle of rights", in care sunt incluse si right-urile, pe langa liberties, powers and immunities. Extraordinar de fascinant, n-am ce spune... Nu va dau detalii pt ca nu vreau sa nutriti pt mine sentimentele pe care le nutresc eu fata de acest minunat domn Hohfeld. Noroc ca a crapat, ca altfel ma ofeream eu cu draga inima sa-i fac felul.
Luni am examen. La drept contitutional, o preafrumoasa materie la care inca nu am invatat nimic.
Week end-ul trecut am avut de scris o lucrare magnifica la modulul The Law of Obligations (Contract), o materie la care din principiu nu se dau note mai mari decat 60%. Poti sa stai in cap, ca tot acolo esti.
Pana la vacanta nu mai este mult, mai e o saptamana, dar de la mine si-au luat la revedere deja puterile. Cred ca s-au dus in vacanta. In Romania, unde probabil luna decembrie are mai mult farmec decat aici. Sper sa supravietuiesc cumva fara ele, ma gandesc sa pun inertia la treaba, ca altfel nu ma vad bine.
Are sens sa spun ca mi-e dor de Cluj si de casa? De familie si prieteni? De un somn zdravan fara intreruperi? De zapada, nu de ploaie amestecata cu ceva fleoasca urata? De alb, nu de gri? De a day off, in care sa stau si sa ma uit la tavan?...

Pe cuvant ca vreau o vacanta.

N-as prea vrea ca s-o mierlesc

Sau, cum zicem noi, francofonii, je voudrais pas crever. Cu ghilimele. Ca e titlu. Titlul unui ciclu de poezii de-ale lui` Boris Vian. Poate suna mai cunoscut L`ecume des jours sau Automne a Pekin. Dar astea-s romane. Cu accentele de rigoare, pe care mi-e lene acuma sa le asez unde trebuie. Ca tre` sa intru in Word, sa scriu acolo, sa dau CTRL+C, apoi sa vin inapoi in fereastra aceasta, si sa dau intr-un final apoteotic CTRL+V aci. Complicat, cand nu stii sa-ti faci scurtaturi direct de la tastatura...a-propos, exista cativa oameni cu care corespondez prin internet si care scriu cu diacritice. Ca e blog, ca e messenger sau altceva, ei le folosesc. Si vreau si eu. Deci daca unul din ei citeste treaba asta, sa-mi lase si mie un mesaj cum se face asta. Cum setez tastatura sa pot scrie cu caciulite si acoperisuri si sedile?
Zice omu` asta, Vian, care printre altele, a fost si poet (pe langa scriitor, dramaturg, romancier, traducător, inginer, inventator, trompetist şi comentator muzical), ca nu prea vrea s-o dea in bara. Sunt de acord. Da` cateodata se-ntampla. Cititi mai departe daca vreti sa aflati ce-i de facut ;)

Vin vremuri in viata unui om cand are un morcov mare de tot infipt in varii orificii si ii e frica. Frica de ce? De esec, fratilor, ca ala nu ne place noua. Vrem numai succesuri - si aici cu ghilimele de rigoare, scuzati plagiarismul - si victorii. Da` inevitabil o mai mierleste omul din vreme-n vreme, tocmai sa-si confirme statutul de faptura omeneasca, cu slabiciuni si scaparari.

Si ce sa facem atunci?
1. Just lay back and enjoy. Da da, esecul. Are partea buna ca...o data, e irevocabil. Ai dat-o-n bara, s-a dus baba cu colacii. Poti s-o freci in noroc cat vrei, ca treaba e (de)savarsita. Nu te agita sa repari, ca nu are sens. Priveste in jur si bucura-te ca nu-i mai rau.
2. N-o lua niciodata de la capat. Numai de unde ai gresit. Pt ca asa, sansele sa mai gresesti o data pt ca nu ai identificat corect locatia bubei, sunt triple. Deci poate o mai dai si a doua oara in bara, din dorinta de a economisi timp pe inspectia locatiei bubei.
3. Asa...apoi...ce mai poti sa faci, e sa incerci sa te minti frumos ca nu a fost vina ta. Ca totul s-a intamplat din greseala, si ca niciodata niciodata nu se va mai repeta. Paseaza numaidecat vina pe altul, ca e cel mai sanatos.
4. Niciodata nu uita ca "Si Xulescu a mierlit-o, deci sunt ok, nu sunt primul si nici singurul care s-a facut de cacao, mai e cel putin unu`, nu-i asa grav." E foarte important sa nu fi singurul care s-a facut de rahat. Nu conteaza ca te-ai facut de rahat, conteaza ca s-a facut si Xulescu inaintea ta, tot de rahat, tot asa frumos. Mirific. You are nooooot alone!
5. Poti foarte bine sa adopti si atitudinea emo, sa te tai rapid-rapid pe vena, ca asa scapi de toate punctele enumerate mai sus, nu te mai complici si scapi mai usor.
6. Nici prin gand sa nu-ti treaca sa faci aceeasi chestie din nou. Chiar si daca trebuie, mai bine las-o balta. Da-te batut, ca e cel mai sigur. Doar nu vrei sa te mai faci o data de toata mandra minune, nu? Sau, si mai rau, sa iti iasa treaba bine?!

Asa cu mierlitu`... Sper ca nu puneti la indoiala valoarea lectiei de viata pe care tocmai v-am servit-o. Pe gratis. Si ca veti urma intocmai sfaturile mele pretioase. NOT.

PS - Numai pt curiosi si pasionati. Si francofili:

Je voudrais pas crever
Avant d'avoir connu
Les chiens noirs du Mexique
Qui dorment sans rêver
Les singes à cul nu
Dévoreurs de tropiques
Les araignées d'argent
Au nid truffé de bulles
Je voudrais pas crever
Sans savoir si la lune
Sous son faux air de thune
A un coté pointu
Si le soleil est froid
Si les quatre saisons
Ne sont vraiment que quatre
Sans avoir essayé
De porter une robe
Sur les grands boulevards
Sans avoir regardé
Dans un regard d'égout
Sans avoir mis mon zobe
Dans des coinstots bizarres
Je voudrais pas finir
Sans connaître la lèpre
Ou les sept maladies
Qu'on attrape là-bas
Le bon ni le mauvais
Ne me feraient de peine
Si si si je savais
Que j'en aurai l'étrenne
Et il y a z aussi
Tout ce que je connais
Tout ce que j'apprécie
Que je sais qui me plaît
Le fond vert de la mer
Où valsent les brins d'algues
Sur le sable ondulé
L'herbe grillée de juin
La terre qui craquelle
L'odeur des conifères
Et les baisers de celle
Que ceci que cela
La belle que voilà
Mon Ourson, l'Ursula
Je voudrais pas crever
Avant d'avoir usé
Sa bouche avec ma bouche
Son corps avec mes mains
Le reste avec mes yeux
J'en dis pas plus faut bien
Rester révérencieux
Je voudrais pas mourir
Sans qu'on ait inventé
Les roses éternelles
La journée de deux heures
La mer à la montagne
La montagne à la mer
La fin de la douleur
Les journaux en couleur
Tous les enfants contents
Et tant de trucs encore
Qui dorment dans les crânes
Des géniaux ingénieurs
Des jardiniers joviaux
Des soucieux socialistes
Des urbains urbanistes
Et des pensifs penseurs
Tant de choses à voir
A voir et à z-entendre
Tant de temps à attendre
A chercher dans le noir

Et moi je vois la fin
Qui grouille et qui s'amène
Avec sa gueule moche
Et qui m'ouvre ses bras
De grenouille bancroche

Je voudrais pas crever
Non monsieur non madame
Avant d'avoir tâté
Le goût qui me tourmente
Le goût qu'est le plus fort
Je voudrais pas crever
Avant d'avoir goûté
La saveur de la mort...

Boris Vian

The contemporary story of fairytales

Cine mai crede azi in basme?
Haha! Eram asa de mica incat nici nu stiam ca exist, pe vremea cand trageam de mama ca un terorist mic ce am fost sa "Maaaaamiii...zi-mi o poveste!". Si dup-aia inca una. Si inca una. Pana adormea mama. Si apoi o trezeam: "Si dup-aia? Ce s-a intamplat?"...Si mama continua, si intr-un final adormeam amandoua. Pana cand am invatat sa spun eu povestile, si i le naram mamei in fiecare seara, fara exceptie. De obicei le spuneam foarte repede, totusi teatral, ca sa pot sa spun cat mai multe intr-o seara. Cred ca imi antrenam public speaking skills-urile. Si cand adormea, ii ziceam: "Mama, nu dormi, ca n-am terminat!"... Sa am asa copil, cred ca l-as arunca direct pe geam. Adevaru-i ca n-am prea stat pe curu` meu cand eram mica, eram in permanenta agitatie si aveam niste mofturi mai ceva ca printesa de Pompadour. Apoi am mai crescut un pic, si am explorat tot felul de culturi prin lumea basmelor...tin minte ca imi cuparase mama o carte cu povesti celtice, prin grupa mare. Nu mai puteam de extaz. Apoi basme iberice, nici alea nu mi-au fost indiferente. Povestile vesnic nemuritoare...un element magic al fiecarei copilarii. Poate in ziua de azi mai rar intalnit, cand copchii astia in ce in ce mai acopii, prefera alte soiuri de entertainment in locul basmelor.
Iiiinsa....observ ca nici cum am procedat eu nu-i bine. Am cateodata impresia ca traiesc intr-un basm, intr-un fel de clopot de sticla, si nimic rau nu se poate intampla. Pt ca atunci cand intri in lumea himerica a basmului, accesezi o alta realitate, cea fictionala. Si traiesti bine mersi in ea, fara nicio jena. Pana la proba contrarie. Pana cand toti feti-frumosii si caii verzi pe pereti, sau albi, cum or fi, si toti fluturii aia cu aripi de petale de trandafiri si vrajeli, se duc la dracu` si te lasa pe tine, printesa printeselor, sa-ti jelesti toate alea. Si din printesa devii Sfanta Duminica, cu cele mai intelepte sfaturi de dat altora, dar nimic bun de aplicat pt propria persoana, ca dovada vie stand faptul ca Sfanta Duminica e intotdeauna singura, in cel mai bun caz are prin zona ceva animale de-alea dubase sau lucruri fermecate, dar NU oameni. Si dupa ce te mai si saturi de facut pe inteleapta si ti se apleaca de la atata profunda meditatie asupra existentei...iti bagi picioarele si devii Zmeoaica si iti faci de cap cum ai chef. Good girls go to Heaven. Bad girls go everywhere.
Acest post nu are concluzie. Conclusions out of order for the time being. We will be back as soon as the problem is fixed.

F(i)esta tehnologica

Incredibil. Nemaipomenit. Extraordinar. Mor de curiozitate sa aud niste pareri legate de problema cu care ma confrunt de 10 minute.
Sa vedeti...azi, sambata insorita, dragut afara, totul ok, eu nu fac nimic. Seara, sunt invitata de niste amici sa vizionez un film la ei. Sigur, dupa atata pasivitate, why not getting active, asa ca m-am dus. A venit cineva sa faca pick up-ul ca destinatia era la vreo 3 mile, si dupa 7 seara e nasol sa mergi pe strada singura, fata fiind. Bun. Filmul a fost "The Fugitive", cu Harrison Ford, m-a tinut alive - si mai ales awake - incontinuu, am simtit adrenalina, a fost perfect. Gata filmul, cel care m-a luat de acasa a trebuit sa ma si parcheze inapoi, toate bune si pana aici. Inainte sa plec am avut niscaiva activitati de genul dush - al 3 lea azi - apoi imbracat, spalat pe dinti, incaltat, verificat daca am cheie, mobil, portmoneu...si am uitat sa inchid laptopul. Ajunsa acasa, ma schimb si sar in pat. Ce zic eu...hmm, sa ascult debate-ul Obama v. McCain de pe youtube.com. Si cand incepe filmuletul, observ disperata ca volumul era la MAXIM. Dau rapid click pe volum si...si NIMIC! Nu imi apare scarita aia cu scrollul in sus si in jos, sa ajustez volumul naibii. Si am dat click de tz ori, am intrat in control panel, am incercat sa fac tumbe si acrobatii de toate soiurile. Volumul meu a disparut. A ramas blocat la 100%, nu-l mai pot modifica. Speakerele sunt la maxim, somebody sort me out pana nu dau laptopul asta de toti peretii, e pacat de el ca e Sony Vaio.
PS - Precizez ca erau in derulare 3 procese: Winamp, Firefox Mozilla - cu 3 tab-uri deschise: Facebook, Blogger si Yahoo!Mail, si Google desktop.
PPS- Sunt convinsa ca totul se rezolva cu un simplu restart, dar trebuia sa dau afara ura fata de butonul ala nenorocit, care cred ca exact in clipa asta rade de mine cu toti decibelii lui diabolici.

Il pleut sictiresquement

Ieri: Dumnica de toamna. Exact cum vedeti in filme. Soare domol, semi-iesit din norii stravezii, cateva raze mangaie trotuarele reci, cerul are o culoare care nu are nume, un mix de nuante anonime, care totusi bucura ochiul. E frig. Cel putin in casa e frig. Inca nu am iesit din casa sa verific daca e adevarat ce se spunea la prognoza meteo ieri, si anume scaderi drastice de temperatura, dar daca judec dupa faptul ca in pijama fiind, mor de frig, cred ca e adevarat, afara o fi si mai si...
M-am trezit fara probleme pe la un 6 ucigator, simteam aerul rece prin camera si cautam o sursa de caldura si energie sa imi menajeze mainile. Iar vine frigul, iar probleme cu circulatia periferica, iar intrebari: "de ce esti asa mov la mana? stiai ca ai buzele mov? ti-e frig?"...a-propos de asta, superstitiosii ar spune ca mainile reci sunt specifice persoanelor sincere :-> Pe chestia asta am primit de la Robert anul trecut o inimioara pe care o bagi in buzunar, vari si mainile in buzunar, si tine de cald. E cu ceva gel termo-nu-stiu-de-care, si chiar tine de frig. Temporar, chiar se pot rezolva problemele legate de mainile reci. Are o bucatica de metal care fac "clac" daca o "activezi" - daca o indoi intr-un anume fel, si gelul dinauntrul inimioarei - care e de fapt o pernita de plastic rosu in forma de inima - se lichefiaza si se incalzeste. Interesant proces. Apoi se intareste, dupa cateva minute, si treptat se raceste. Ca sa-l aduci la starea initiala, tii inimioara in apa calduta vreo 8 min. si poti sa reiei procesul, in caz ca mainile sunt iar reci.
:D
Maine incep elevii scoala. Ma gandesc sa ma duc la festivitatea de deschidere a anului scolar, sa mai simt o data emotia aia, desi it won`t be the same.
Tot maine ma duc sa imi fac pasaport. Nu aveti idee cate chestii mi-au scapat... lista mea, care initial continea periuta de dinti, dosar cu diploma de bac, bursa, acceptance letter, pijama, dictionar, laptop, ceva banuti, biletul de avion si inca ceva haine...s-a hiperbolizat pana la naiba.
Medicamente. Eh, la asta v-ati gandit, daca te ia maseaua sau stomacul sau ceva? Ca eu nu. Umbrela. La asta recunosc ca m-am gandit si inainte, dar am uitat. Stilou. Creion mecanic. Agenda. Stick de vreo 4 GB, macar. Multe, domne`, multe. Dar cel mai si cel mai mult am nevoie de vreo tona de voie buna.
Ca zilele astea m-a cam luat asa, nu-stiu-cum, un val de depresie de-asta pre-plecare. Un fel de sindrom pre-menstrual, daca e sa judec dupa ce-am citit prin reviste, ca mie, personal, nu mi s-a intamplat. Inainte "sa-mi vina", de obicei vorbesc si mai mult (cam you imagine this?!) si, ce-i mai grav, si mai fara sens. Si sunt un pic nervoasa. Dar n-am migrene, dureri, de-astea...ei, acuma, in schimb, ma si doare capul, ca stau incrutata toata ziua. Si stomacul, ca n-am pofta de mancare. Si cred ca m-a si luat un pic raceala, ca am zis ca merita sa profit de hainele mele dragute pe care in Anglia le voi inlocui cu haine lalai, groase, de lana, ca de baba. Luckily, sezonul asta e unda verde din partea designerilor la knitwear, deci cumva cumva ma descurc eu.


Azi: Monday again. Rainy Monday. Worse than it might sound at first. Nu e doar mohoraciunea panoramei, sau griul cerului ce sta sa cada. Neeeah...e explozia de claxoane, de masini, de copii mergand la scoala, e agitatia furnicarului urban, intetita si mai si de cacacioasa asta de ploaie, care nu ajunge ca e urata, mai e si rece. Am fost azi dimineata, ca un (fost) elev (mai mult sau mai putin) constiincios, la scoala, sa mai vad ceva profesori, ca unii mi-ar ramas tare dragi. Nu i-am vazut pe toti, dar oricum, cat am stat acolo, a fost suficient sa ma apuce analepsele si chiar nostalgia. Am stat, ne-am pupat, am mai schimbat o vorba, a fost caldut in fumoarul lor, dar mai ales atmosfera din Racovita face sa te simti confortabil acolo. Cand ies...iar...Ploua ca naiba. E frig. Pana am ajuns acasa mi-a stricat vantul si ploaia coiffura. Imi fac si eu parul sa stea omeneste o singura data la luna, cand am chef si timp si dispozitie, si iata! fix atunci se duce la dreaqu` totul. M-am stropit pe cizme. Mi s-a sifonat paltonul in troleu, ca dimineata era agitatie mare, toti copii mergeau care pe la scoala lui. Vreo 4 masini aproape m-au nenorocit, din care 3 pe trecerea de pietoni. Una nici nu era dotata cu stergatoare, o super-dacie de pe vremea lu` Pazvante chioru`. Un caine mai jucaus, vazandu-ma asa intr-o dispozitie bacoviana, a sarit pe mine sa ma mai inveseleasca. Desigur ca am palton crem, cum altfel.
Eh, cam asta e...
acum ma duc sa ma plimb. As vrea sa fie o plimbare rupta din "Singing in the rain", dar va fi o plimbare de-aia disperata, o incercare ratata de a-mi demonstra ca mai exista si alte activitati decat statul in casa, sub patura calda si ingurgitatul de ceai fierbinte. Si poate daca ma enervez nici nu-mi iau umbrela.
Pai sigur ca nu-mi iau, ca am uitat-o in troleu.
Adorable rainy Monday, isn`t it?

Shortage of good mood and smiles

Bai, oameni buni, o iau razna.
Sufar de mizantropie aproape sigur. M-as duce la doctor sa imi puna diagnosticul, sa stiu ca e clara treaba, dar nu cred ca boala asta e trecuta in lista bolilor. Sigur o gasesc la handicapuri sociale, dar nu stiu cine se ocupa cu tratarea acestor lucruri. Si daca aflu, sa fiu sanatoasa, probabil e vreun psihiatru. Si astia cer bani. Momentan sunt dureros de deficitara la capitolul asta. Banui ca de aici se trage si o parte din mizantropie. Mai pun la socoteala si personalitatea mea dificila. Si poate si un pic de sictir. Si vara asta interminabila. Nu-mi plac verile statice. Vara e bine sa umbli, sa stai la mare, sa o arzi prin munti, sa te distrezi. Cam toate necesita, insa, bani. M-am gandit sa imi iau un job. Dar numai o luna. C-apoi plec. Da` cine te ia, mai ales suferinda de mizantropie fiind? Mai bine platfus, sifilis, hepatita, dar mizantropie - nu. Asta nu cred ca se accepta pt summer part-time job-uri. De obicei vara se cauta fete dragute, zambarete, cumsecade. Pt promotii, pt a sta de manechine prin magazine si a te imbia sa profiti de reduceri si de ofertele promotionale, fete nesuferinde de sictir, niste dulceturi, ce mai... N-as obtine niciun post pt curatat podele cu mizantropia asta. Si podelele trebuiesc tratate cu zambete si atentie sporita, nu merge oricum cu ele.
Observai azi ca nu mai prea zambesc la oameni. Am vazut un ingeras de baietel caruia totusi i-am zambit. Pana mi-a scos limba. Mi-o fi simtit sfortarea din zambet si nu i-a placut acreala de pe mutra mea.
Soarele ma incrunta si mai rau. Desi port ochelari de soare cat jumate din fata mea, gen anti-paparazzi, pe deasupra si o palarie...tot ma stramb. O fac de placere mai mult decat de nevoie. Ma stramb ingrozitor de urat, a sictir si oftica si plictis. O atitudine constanta gen "ma leshi?", ce se vede numai privindu-mi fata. Nu ma simt prea confortabil cu oameni in jurul meu. Am fost si azi la biblioteca in speranta ca acolo oamenii sunt altfel. Vezi-ti de treaba. Lu` una i-a sunat telefonul in draci, noroc ca era pe vibratii. Desi e cam acelasi lucru, vibratia, cu sunetul, ca stand langa mine, simteam vibratiile telefonului ala nenorocit pana in dinti. O neismtita, asta era. Cred ca vorbea cu iubitul, ca toata era numai un zambet, tipa.
Ei bine, uite, eu nu sunt numai un zambet cand vorbesc cu iubitul meu. Si asta ma cam ingrijoreaza. Am vorbit azi si pur si simplu nu puteam sa zambesc. Pt ca zambetul se transmite telefonic. Dar azi eu nu i l-am transmis. Mi-e greu. Sufar de mizantropie cronica.
Help!!!