Urari si seasonal shit - bifat

Draga Mos Craciun,

In sfarsit m-am potolit cu scoala asta, sunt in vacanta, acum e timpul sa sedem sa ne rezolvam socotelile. Fii atent, azi e miercuri, 17 decembrie, mai ai o saptamana sa te fandosesti, sa-ti faci freza, barba, sa-ti calci costumul, sa-ti strangi cureaua lata-n brau si sa-i dai bice. Te rog nu da in reni. La Rudolph nu ajungi ca el e fruncea, dar nici pe spinarile lu` Prancer, Comet, Donder, Vixen, Cupid, Dasher, Dancer, Blitzen nu te descarca. Foloseste Craciunitele pt asta, daca tot e pana acolo. De descarcare, zic...
Te rog schimba-ti tunsoarea barbii, deja esti penibil, incearca toti sa vrajeasca saracii prichindei ca esti real si ca tu traiesti de cand lumea si pamantul, dar cine mai crede azi in icon-uri care nu-s in trend? Uite, ia-ti tu o revista de moda masculina si pune-o pe contul meu. Ala e cadoul de la Mosu` anul asta.

Fii atent ca figura cu "in celelalte 364 zile ale anului stau si imi rup cioantele cu elfii si ajutoarele mele sa va aducem voua jucarele, dragii Mosului" deja incepe sa nu mai fie credibila.
Eu una, numai cand iti vad burta aia mare, stiu clar ca in 26 dec, dupa ce ti-ai terminat calatoria, te duci la Hugh in mansion si tragi o beuta de-aia de se zguduie Polul Nord, dupa care te retragi pe plaja ta privata cu cateva bunaciuni si mananci si bei de rupi normele pana in 23 dec 2009, in timp ce copiii din China fac ce de fapt ar trebui sa faci tu. De spiridusi nu mai zic, sunt toti nervosi ca i-ai lasat in somaj, de cand cu criza financiara...
Asa, fii atent.

Mie anul asta sa-mi aduci asa:

-una bucata trezit devreme in 21 dec, ca am avion si as vrea sa ajung la timp la aeroport

-una bucata check-in fara probleme si decolare la timp

-una bucata rabdare cat dureaza zborul Birmingham-Frankfurt

-una mie bucati rabdare pana se face tranfserul de la terminal 2 la terminal 1 cu busul, unde ma asteapta mon cheri

-un milion bucati pupici aplicati pe portiunea de piele descoperita de haine a iubitului meu

partea 2

Acasa ai de expediat:

-sanatate cat incape in burta ta aia imensa - a-propos de sanatate, burta aia e mai degraba semn de neglijenta si de viata destrabalata, nu echipament de protectie pt frig, cum spui mataluta...

-zambete si liniste

-vreo tona de voie buna si putere sa stea ochii deschisi la fiecare chef pana se sparge - cheful, nu ochii

-zapada, colinde, covrigi proaspat scosi din cuptor, portocale, scortisoara, miros de vin fiert si praji, baga si sarmale, da' cu porc, pt tot omu', nu de-alea pt mine, cu soia si ciuperci, ca anu' asta nu semnez condica de Craciun acasa.

Nu va iau cu 'fie ca'-uri, ca suna lame. Si nesincer. Da' va iau cu hei rupu' si va doresc sa va hodiniti si sa va impacati cu voi insiva. Macar acum, de sarbatori, ca dup-aia incepe 2009 si criza de mananca de vii. Numa' asa, sa nu ziceti ca nu v-am prevenit.

Sarbatori cu cantec si veselie sa aveti!

Pe cuvant

Gata, iar decembrie, cea mai plina de magie luna din an. In sensul ca vin sarbatorile. Agitatie maxima prin magazine, vanatoarea de cadouri ideale, jucat bingo cu nimeritul cadourilor, dat chix, sau mers la tinta, irelevant, atmosfera e cea care conteaza.

Unu la mana, decembrie are acel ceva pe care nicio alta luna nu il are. De la frigul ce-ti pisca fatza, pana la seara de Ajun si noaptea de Revelion, toate-s chestii unice in felul lor.
Doi la mana, se pune punct unui an si se incepe altul, de obicei cu speranta de mai bine.
Trei la mana, e vacanta. Decembrie = sarbatori, cadouri, vacanta.
Patru la mana, decembrie = familie.As putea sa zic ca din punctul asta de vedere simt ca-i iunie, nicidecum decembrie.

Azi am avut o prezentare la Property, un modul pe care-l fac eu la scoala. A fost minunat. Not. Bine ca a trecut. Am disecat teoria unui domn numit Wesley Newcomb Hohfeld si m-am scremut sa o explic cat mai "in my own words'. Ca daca nu e my own words, m-am dus la dracu` si ma acuza astia de plagiarism. El sustine ca nu exista "rigts", ci ca treaba-i mult mai complicata. Un om are un "bundle of rights", in care sunt incluse si right-urile, pe langa liberties, powers and immunities. Extraordinar de fascinant, n-am ce spune... Nu va dau detalii pt ca nu vreau sa nutriti pt mine sentimentele pe care le nutresc eu fata de acest minunat domn Hohfeld. Noroc ca a crapat, ca altfel ma ofeream eu cu draga inima sa-i fac felul.
Luni am examen. La drept contitutional, o preafrumoasa materie la care inca nu am invatat nimic.
Week end-ul trecut am avut de scris o lucrare magnifica la modulul The Law of Obligations (Contract), o materie la care din principiu nu se dau note mai mari decat 60%. Poti sa stai in cap, ca tot acolo esti.
Pana la vacanta nu mai este mult, mai e o saptamana, dar de la mine si-au luat la revedere deja puterile. Cred ca s-au dus in vacanta. In Romania, unde probabil luna decembrie are mai mult farmec decat aici. Sper sa supravietuiesc cumva fara ele, ma gandesc sa pun inertia la treaba, ca altfel nu ma vad bine.
Are sens sa spun ca mi-e dor de Cluj si de casa? De familie si prieteni? De un somn zdravan fara intreruperi? De zapada, nu de ploaie amestecata cu ceva fleoasca urata? De alb, nu de gri? De a day off, in care sa stau si sa ma uit la tavan?...

Pe cuvant ca vreau o vacanta.

N-as prea vrea ca s-o mierlesc

Sau, cum zicem noi, francofonii, je voudrais pas crever. Cu ghilimele. Ca e titlu. Titlul unui ciclu de poezii de-ale lui` Boris Vian. Poate suna mai cunoscut L`ecume des jours sau Automne a Pekin. Dar astea-s romane. Cu accentele de rigoare, pe care mi-e lene acuma sa le asez unde trebuie. Ca tre` sa intru in Word, sa scriu acolo, sa dau CTRL+C, apoi sa vin inapoi in fereastra aceasta, si sa dau intr-un final apoteotic CTRL+V aci. Complicat, cand nu stii sa-ti faci scurtaturi direct de la tastatura...a-propos, exista cativa oameni cu care corespondez prin internet si care scriu cu diacritice. Ca e blog, ca e messenger sau altceva, ei le folosesc. Si vreau si eu. Deci daca unul din ei citeste treaba asta, sa-mi lase si mie un mesaj cum se face asta. Cum setez tastatura sa pot scrie cu caciulite si acoperisuri si sedile?
Zice omu` asta, Vian, care printre altele, a fost si poet (pe langa scriitor, dramaturg, romancier, traducător, inginer, inventator, trompetist şi comentator muzical), ca nu prea vrea s-o dea in bara. Sunt de acord. Da` cateodata se-ntampla. Cititi mai departe daca vreti sa aflati ce-i de facut ;)

Vin vremuri in viata unui om cand are un morcov mare de tot infipt in varii orificii si ii e frica. Frica de ce? De esec, fratilor, ca ala nu ne place noua. Vrem numai succesuri - si aici cu ghilimele de rigoare, scuzati plagiarismul - si victorii. Da` inevitabil o mai mierleste omul din vreme-n vreme, tocmai sa-si confirme statutul de faptura omeneasca, cu slabiciuni si scaparari.

Si ce sa facem atunci?
1. Just lay back and enjoy. Da da, esecul. Are partea buna ca...o data, e irevocabil. Ai dat-o-n bara, s-a dus baba cu colacii. Poti s-o freci in noroc cat vrei, ca treaba e (de)savarsita. Nu te agita sa repari, ca nu are sens. Priveste in jur si bucura-te ca nu-i mai rau.
2. N-o lua niciodata de la capat. Numai de unde ai gresit. Pt ca asa, sansele sa mai gresesti o data pt ca nu ai identificat corect locatia bubei, sunt triple. Deci poate o mai dai si a doua oara in bara, din dorinta de a economisi timp pe inspectia locatiei bubei.
3. Asa...apoi...ce mai poti sa faci, e sa incerci sa te minti frumos ca nu a fost vina ta. Ca totul s-a intamplat din greseala, si ca niciodata niciodata nu se va mai repeta. Paseaza numaidecat vina pe altul, ca e cel mai sanatos.
4. Niciodata nu uita ca "Si Xulescu a mierlit-o, deci sunt ok, nu sunt primul si nici singurul care s-a facut de cacao, mai e cel putin unu`, nu-i asa grav." E foarte important sa nu fi singurul care s-a facut de rahat. Nu conteaza ca te-ai facut de rahat, conteaza ca s-a facut si Xulescu inaintea ta, tot de rahat, tot asa frumos. Mirific. You are nooooot alone!
5. Poti foarte bine sa adopti si atitudinea emo, sa te tai rapid-rapid pe vena, ca asa scapi de toate punctele enumerate mai sus, nu te mai complici si scapi mai usor.
6. Nici prin gand sa nu-ti treaca sa faci aceeasi chestie din nou. Chiar si daca trebuie, mai bine las-o balta. Da-te batut, ca e cel mai sigur. Doar nu vrei sa te mai faci o data de toata mandra minune, nu? Sau, si mai rau, sa iti iasa treaba bine?!

Asa cu mierlitu`... Sper ca nu puneti la indoiala valoarea lectiei de viata pe care tocmai v-am servit-o. Pe gratis. Si ca veti urma intocmai sfaturile mele pretioase. NOT.

PS - Numai pt curiosi si pasionati. Si francofili:

Je voudrais pas crever
Avant d'avoir connu
Les chiens noirs du Mexique
Qui dorment sans rêver
Les singes à cul nu
Dévoreurs de tropiques
Les araignées d'argent
Au nid truffé de bulles
Je voudrais pas crever
Sans savoir si la lune
Sous son faux air de thune
A un coté pointu
Si le soleil est froid
Si les quatre saisons
Ne sont vraiment que quatre
Sans avoir essayé
De porter une robe
Sur les grands boulevards
Sans avoir regardé
Dans un regard d'égout
Sans avoir mis mon zobe
Dans des coinstots bizarres
Je voudrais pas finir
Sans connaître la lèpre
Ou les sept maladies
Qu'on attrape là-bas
Le bon ni le mauvais
Ne me feraient de peine
Si si si je savais
Que j'en aurai l'étrenne
Et il y a z aussi
Tout ce que je connais
Tout ce que j'apprécie
Que je sais qui me plaît
Le fond vert de la mer
Où valsent les brins d'algues
Sur le sable ondulé
L'herbe grillée de juin
La terre qui craquelle
L'odeur des conifères
Et les baisers de celle
Que ceci que cela
La belle que voilà
Mon Ourson, l'Ursula
Je voudrais pas crever
Avant d'avoir usé
Sa bouche avec ma bouche
Son corps avec mes mains
Le reste avec mes yeux
J'en dis pas plus faut bien
Rester révérencieux
Je voudrais pas mourir
Sans qu'on ait inventé
Les roses éternelles
La journée de deux heures
La mer à la montagne
La montagne à la mer
La fin de la douleur
Les journaux en couleur
Tous les enfants contents
Et tant de trucs encore
Qui dorment dans les crânes
Des géniaux ingénieurs
Des jardiniers joviaux
Des soucieux socialistes
Des urbains urbanistes
Et des pensifs penseurs
Tant de choses à voir
A voir et à z-entendre
Tant de temps à attendre
A chercher dans le noir

Et moi je vois la fin
Qui grouille et qui s'amène
Avec sa gueule moche
Et qui m'ouvre ses bras
De grenouille bancroche

Je voudrais pas crever
Non monsieur non madame
Avant d'avoir tâté
Le goût qui me tourmente
Le goût qu'est le plus fort
Je voudrais pas crever
Avant d'avoir goûté
La saveur de la mort...

Boris Vian

Busy

Relax. This won't last long.
Or if it does, or if the lines
make you sleepy or bored,
give in to sleep, turn on
the T.V., deal the cards.
This poem is built to withstand
such things. Its feelings
cannot be hurt. They exist
somewhere in the poet,
and I am far away.
Pick it up anytime. Start it
in the middle if you wish.
It is as approachable as melodrama,
and can offer you violence
if it is violence you like. Look,
there's a man on a sidewalk;
the way his leg is quivering
he'll never be the same again.
This is your poem
and I know you're busy at the office
or the kids are into your last nerve.
Maybe it's sex you've always wanted.
Well, they lie together
like the party's unbuttoned coats,
slumped on the bed
waiting for drunken arms to move them.
I don't think you want me to go on;
everyone has his expectations, but this
is a poem for the entire family.
Right now, Budweiser
is dripping from a waterfall,
deodorants are hissing into armpits
of people you resemble,
and the two lovers are dressing now,
saying farewell.
I don't know what music this poem
can come up with, but clearly
it's needed. For it's apparent
they will never see each other again
and we need music for this
because there was never music when he or she
left you standing on the corner.
You see, I want this poem to be nicer
than life. I want you to look at it
when anxiety zigzags your stomach
and the last tranquilizer is gone
and you need someone to tell you
I'll be here when you want me
like the sound inside a shell.
The poem is saying that to you now.
But don't give anything for this poem.
It doesn't expect much. It will never say more
than listening can explain.
Just keep it in your attache case
or in your house. And if you're not asleep
by now, or bored beyond sense,
the poem wants you to laugh. Laugh at
yourself, laugh at this poem, at all poetry.
Come on:

Good. Now here's what poetry can do.

Imagine yourself a caterpillar.
There's an awful shrug and, suddenly,
You're beautiful for as long as you live.

Aceeasi, dintotdeauna, Vama Veche

Ajung in plin soare dogorator in Vama, intr-o zi de marti (ce v-am zis ca marti e ziua mea norocoasa?). Maxi taxi-ul nu mai e maxi taxi, e un ditamai autobus cu vreo 60 de locuri, un autocar, sa fiu mai precisa. Dovada ca numarul de vamisti, sau de wanna-be vamisti, a crescut, zic in sinea mea. Desigur, involuntar observ cele inca vreo 10 case rasarite de anul trecut incoace, dar m-am obisnuit, de la an la an sunt tot mai multe. Vad Gogoasa vesela, bun, e totusi incurajator ca macar ea mai exista, dupa ce ca au disparut, de-a lungul timpului Mash, Zapata, Clandestin si ce terase mai erau. Dau sa trec strada. Un BMW seria 6 da sa treaca peste mine fara scrupule, noroc ca ma trag la timp din drumul sau spre vama cu bulgarii, cel mai probabil pt o aprovizionare cu alcool si tutun. Intru pe bulevard, salut vreo 5 minute intr-una, pana epuizez cunoscutii. Nu cu mare incantare, desi nu i-am vazut, pe unii - de un an, pe altii - de mai multi. Eh, salut, ca sa nu par prost crescuta. Si dupa ce trece marea de cunoscuti, vad asa: o pitipoanca cu accese vadite de Paris Hilton, un chihuahua cu fustita roz, un colier bling-blingish la gat (al ei, slava Domnului ca nu al cainelui, ca facea hernie de la multele grame de metal), tot pachetul asta la bratul unui domn ceafa-lata. Se suie intr-un Ferrari rosu, parcat in fata La Canapele. Nu tin minte sa fi existat anul trecut canapelele, deci si asta e o noutate. Dar arata decent, imi place. Poate mi-ar fi placut mai mult fara masina asta parcata in fata si populata de cei doi fanfaroni tocmai mentionati. La ziare nu mai e tanti draguta pe care o stiu de 8 ani, ci o doamna mai in varsta care nu imi zambeste. Aveam in gand sa imi iau Cotidianul sau Jurnalul National, sa vad ce se mai intampla in lume, dar o voiam pe vanzatoarea aceea de demult, nu pe cea fara de zambet. N-am cumparat nimic. Desi banii ii scosesem deja. Eh, trebuia sa scap de ei, portmoneul il indesasem deja inapoi in geanta. M-am dus vis-a-vis sa imi iau ceva lichide. Mai vad eu si un croissant. Dau sa le platesc. Nectarul - 9 lei. Croissant-ul 2 lei. De-ala mic. Desigur, avand 10 lei, am scotocit dupa portmoneul adanc indesat in geanta, nu fara nervi, gandindu-ma ca mai bine ma tocmeam la ziare.
Imi las catrafusele in curtea unde urma sa stau, imi pun cortul, imi iau costmul de baie, arunc o rochie de plaja pe mine si tuleo la plaja. In drumul meu deloc lung mai observ niscaiva schimbari, dar drumul, norocul meu, e acelasi, Humanitas nu si-a schimbat sediul, Bibi tot acolo, Mitocanu la fel, la stuf dormeau 4 la o masa, unuia ii curgeau balele. Incep sa fac mental o lista cu ce e cum a fost si ce e nou in Vama.
Ma las pagubasa, am ajuns la malul marii. Vremea superba, apa minunata, ma arunc in valuri cu tot cu sutien, care se umple de alge, zabovesc in pluta vreo 10 minute si savurez Vama asa cum o stiu acolo, aproape de geamandura, desi la mal ma asteapta mitocani (nu terasa) pusi pe agatat cu poante ieftine, priviri de ambele ce sexe ce studiaza corpuri zacand la soare, unele pe nisip, altele pe chaise-longue-uri etc.
Ies intr-un final din Marea Neagra care in ziua respectiva era al naibii de albastra, ca si un fel de welcome, si ma postez pe prosop. Uit de cremuit. Adorm. Ma trezesc pe la 6 jumate, un caine ma mirosea. Unul alb. Aducea cu Balan, doar ca avea vreo 40 kg in minus asta. Ma uit in jur. Si ma caiesc pentru toate povestile carora le-am dat crezare. Alea, stiti voi, conform carora "Vama nu mai e ce a fost", "Salvati Vama Veche", "Vama s-a dus la dracu`" etc.
Pt mine acesta e al 8-lea an in Vama. Fata de prima vizita, categoric, s-a construit mult, au venit mase de oameni care nu au ce cauta acolo, Vama devenind un soi de muzeu, un must-see, un obiectiv turistic unde vii "ca sa beeeeeeeeeeeeeeei, frate", sa ti-o-nfigi in vena si sa head-bang-uiesti pana vomiti (de la alcool, drog, muzica, toate la un loc), ori pt a epata ori ori ori...
Prostii, prostii, prostii.
Anul acesta am constatat cu stupoare ca numarul turistilor a scazut drastic. E absolut justificabil, lumea se orienteaza spre servicii mult mai bune pe alte meleaguri, la aceleasi preturi sau poate chiar mai mici. Aici e poveste lunga, nu are sens sa tin teoria chibritului, cert e ca ma asteptam sa caut minim 20 de minute pana sa gasesc un loc pe plaja. N-a fost asa. M-am asezat unde mi-a placut mie si, pe langa asta, nici n-am avut vecini multi. Statiunea era destul de goala, la magazin nu am stat nici o data la coada, maxi taxi-urile nu se mai umpleau ca altadata pana la refuz, lucrurile erau putin ciudate pt plin sezon. Sa nu mai spun cat de lamentabile pt localnici.
Dar sa revin la subiect. Nu exista degradarea Vamei Vechi. Pt ca Vama Veche nu a constat niciodata intr-un plan arhitectural, intr-o anumita cladire, in anumiti oameni, in bani sau alte cele. In Vama e spiritul ce-ti place, daca-ti place. Daca nu, e clar ca nu mai vii. Sigur ca te incomodeaza kitsch-ul, te enerveaza preturile umflate pana la refuz, te scot din sarite unii si altii. Dar asta numai daca ii bagi in seama.
M-am intors dupa 4 zile de Vama exact asa cum m-am intors in toti anii de acolo: fericita. Anul acesta am mers singura. Am baut in total 3 beri. Bani nu am cheltuit multi. Intr-una din seri am fost la Monoloagele vaginului, pe terasa Hand - o alta ciuperca rasarita, dar una reusita. Interpreteaza socant de superb Diana Giubernea. Dup-aia m-am retras in Tequila sunrise pt o portie de muzica folk, un tip ce se auto-intituleaza Banderas si canta destul de frumos. Nu m-am abtinut sa amintesc ca eu sunt amica buna cu Emeric Imre, moment in care s-a umflat in pene si mi-a demonstrat ca si el stie sa cante frumos, desi nu are parte de aceeasi celebritate. Mi-a dedicat cateva piese, pana mi s-a facut somn si am plecat.
M-am simtit bine. M-am relaxat pana la refuz. Am servit 2 rasarituri de soare ce-ti taiau rasuflarea. Astea au fost singurele momente critice de singuratate in Vama, in rest nu m-am simtit defavorizata, fara companion fiind. Mi-am intalnit vechi cunostinte devenite acum prietene :)Am fost intampinata cu aceeasi caldura ca de fiecare data. Si de catre oameni (de la de acum buna mea prietena Doina - pana la urma in casa careia am si stat si m-am simtit foarte bine - pana la domnul de la Gogoasa, si chiar si dna de la ziare a zambit cand m-am induplecat sa iau Cotidianul), si de catre soare.
Si da, marea...si ea m-a imbratisat cu muuult drag.

Poem For People That Are Understandably Too Busy To Read Poetry

Relax. This won't last long.
Or if it does, or if the lines
make you sleepy or bored,
give in to sleep, turn on
the T.V., deal the cards.
This poem is built to withstand
such things. Its feelings
cannot be hurt. They exist
somewhere in the poet,
and I am far away.
Pick it up anytime. Start it
in the middle if you wish.
It is as approachable as melodrama,
and can offer you violence
if it is violence you like. Look,
there's a man on a sidewalk;
the way his leg is quivering
he'll never be the same again.
This is your poem
and I know you're busy at the office
or the kids are into your last nerve.
Maybe it's sex you've always wanted.
Well, they lie together
like the party's unbuttoned coats,
slumped on the bed
waiting for drunken arms to move them.
I don't think you want me to go on;
everyone has his expectations, but this
is a poem for the entire family.
Right now, Budweiser
is dripping from a waterfall,
deodorants are hissing into armpits
of people you resemble,
and the two lovers are dressing now,
saying farewell.
I don't know what music this poem
can come up with, but clearly
it's needed. For it's apparent
they will never see each other again
and we need music for this
because there was never music when he or she
left you standing on the corner.
You see, I want this poem to be nicer
than life. I want you to look at it
when anxiety zigzags your stomach
and the last tranquilizer is gone
and you need someone to tell you
I'll be here when you want me
like the sound inside a shell.
The poem is saying that to you now.
But don't give anything for this poem.
It doesn't expect much. It will never say more
than listening can explain.
Just keep it in your attache case
or in your house. And if you're not asleep
by now, or bored beyond sense,
the poem wants you to laugh. Laugh at
yourself, laugh at this poem, at all poetry.
Come on:

Good. Now here's what poetry can do.

Imagine yourself a caterpillar.
There's an awful shrug and, suddenly,
You're beautiful for as long as you live.