In theory there is no difference between theory and practice. In practice there is

Explicati-mi. Cum asa?
La mine-n familie toata lumea stie teoria bunelor maniere, stie si sa estimeze corect importanta unei comunicari eficiente, dar ceea ce stie cel mai bine famelia mea e sa se certe in stil italian. Sti`-ma Han Tatar cum naiba reusim toti sa ne simtim atat de bine intr-o atmosfera atat de tensionata. Cateodata, din cauza ca toata lumea vorbeste concomitent, devine atat de imposibil sa mai porti o conversatie incat tot ce-ti ramane de facut e sa a)razi in hohote sau b)urli mai tare decat toti ca sa te faci auzit sau c)taci si admiri peisajul (din compilatia "You can observe a lot by just watching") si, in ultima instanta tot la a) ajungi.
Fragment din opera Interactiunea Monoloagelor:

-No, zi mah, fut-o Stalin de viata, daca ii corect. Am jucat 1x - am pus si x, sa fiu sigur, desi jucau acasa - si au pierdut 0-3. Apai sa nu blestemi... iara mi-a crescut tensiunea, aduceti-mi careva doctoriile pt hipertensiune! (bunicul)
-Da` ce ti-am zis?! Lasa-le incolo de pariuri, lua-le-ar naiba! Iar ne bagi pe toti in sperieti cu tensiunea ta! Inc-o data daca te mai vad ca joci la pariuri si te enervezi, nu stiu ce fac! (eu, predicand despre importanta pastrarii calmului,in cel mai putin calm mod cu putinta)
-...da mai, iara au marit astia pretul la benzina. In toata Europa s-a ieftinit, numa` noi suntem mai fraieri si am scumpit-o (un unchi suparat pe viata)
-Am fost ieri la inspectorat, mi-am depus dosarul pt gradul 1 (mama, facand pe carierista mereu pasionata de meseria de pedagog cu salar nanometric). Iara n-am vara libera, tre` sa stau sa invat. Bine ca Becali n-are nici liceul si invarte banii cu lopata. Halal viata corecta.
-....si am pus cota dubla, ca doar n-o mai pierdut de 11 etape...Nimic nu mai ii corect in tara asta, bine-o facut fata ca s-o dus.
-...bai, unde mi-e iPhone-u`?! (iar eu, incercand sa schimb subiectul, in timp ce debordez de un teribilism pueril)
- Mai mancati salata de boeuf sau aduc supa? (bunica, draga de ea)
-...Ce drag mi-e sa stau cu voi, m-am saturat sa stau singura, numai cu pisicile... (strabunica, noroc ca saraca nu stie romaneste si nu pricepe ca fiecare e cu aia ma-sii, ca altfel s-ar lua de cap)

***********

Oare cati dintre insi stiu ca NU femeia intra prima intr-un local, ci babatul? Probabil multi, doar ca nu i-am intalnit eu pe aia multi. Aproape de fiecare data cand ma duc cu un barbat - de cele mai multe ori acelasi si singurul - intr-un restaurant, ma confrunt cu aceleasi seculare 10 sec de impas.
-Hai, intra.
-Nu, tu primul.
-Vino mai odata, incerc sa fiu si eu gentleman si tu tot taranca ramai.
-Magarule!
...sau "how to ruin a romantic dinner in 10 seconds"
************

Teoretic, cam 80% dintre femei spun ca nu sufera barfa, snobismul si mancarurile nesanatoase. Practic, incearca sa calci o femeie pe nervi si vei avea toate sansele s-o vezi practicand unul din sporturile sus mentionate (desfiintarea cuiva prin barfa, aruncat bani pe fereastra pe chestii inutile si exorbitant de scumpe sau ingurgitarea unor chestii letale pt silueta).

***********
Tot teoretic, cu totii suntem egali. Practic, conform teoriei orwelliene, some are more equal than others, si deci, "Eu pot, tu nu!" Teoretic, de cateva luni imi tot promit ca nu mai mananc langa laptop si ma asez ca un om normal la o masa. Practic n-o fac. Dar asta nici nu-i asa mare bai. Teoretic, daca altcineva face acelasi lucru, n-ar trebui sa comentez. Dar practica asta ne omoara...
-Nu poti si tu sa mananci ca un om normal la o masa, fara sa jegaresti laptopul ala cu ce ai in blid?
-Eh, pai daca am avut de la cine sa invat sa mananc, sa dorm si sa respir langa laptop, ce sa-i faci!?...
(pauza de cugetat daca sa ma simt cu musca pe caciula sau sa-i dau inainte cu tupeu cu morala de muiere cicalitoare. Optez, desigur, pt varianta 2)
-Hai, lasa nu divaga, muta-te cu farfuria aia la masa, sa nu mai vad firmituri pe langa laptop ca fac urat.
-Dacastiam ca e asa usor sa te fac sa taci, ma catapultam si singur demult. Dar asa...
-Magarule!

Despre wombats sau cum arata viata la 20 de ani

"Wombats have four sphincters compared to the human's one," I'm told. “It means they can make flat-sided pooh."
Why, I wonder, would any animal want to perform such a perfect piece of anal architecture?

*********************

De cand nu m-am mai blogosferizat, s-au intamplat prea multe incat sa imi destainui viata asa ca am sa spun ca nu s-a intamplat nimic, ca sa fie bine pt toti. Fara sa fie prea multi, sa stiti ca totusi au fost cativa care si-au facut griji ba c-am crapat, ba c-am fost rapita si dusa pe insulele Virgine de catre seicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, ba ca, doamne fereste, am tras obloanele la blog de tot. Dar nu s-a intamplat asa.

Nu stiu sa numar saptamanile in care am fost in coma blogareasca, dar intre timp am invatat sa numar primaverile pana la 20. In ziua cu pricina (20 de ani in 20 avril, luna bolunzilor) imi suna telefonul. Vad ca-i mama. Ma uit la ceas: "de ce trebuie sa ma sune cu 2 ore mai devreme? Poate de-aia ca in Romania e deja ora 12 noaptea...Hmmm, se poate". Si pana am facut eu acest rationament cartezian, telefonul nu mai suna. Pai da, mai fratilor, ca la 20 de ani deja altfel sta treaba cu prospetimea neuronala. Plus ca, oricat de atipica, tot ardeleanca raman. Asa ca a mai sunat o data dupa vreun minut, si acum am avut viteza de reactie mai de doamne-ajuta, ca am apucat sa raspund. Si ce-mi aude urechea dreapta?! O haita de oameni cantanad la o chitara - de fapt canta numai Imi la chitara, banui - si la voci fara numar, o melodie de 20 de ani.

Ecoul - Taina (o lume de 20 de ani)
Asculta mai multe audio Muzica »

Lume veche de 20 de ani...Nu stiu daca ar fi trebuit intai sa pic in depresie muiereasca din pricina asta (fereasca sfantu` sa ma mai cunoasteti la urmatoarea schimbare de prefix), sa multumesc pt dedicatia muzicala, sau sa incep sa analizez procentajul de adevar din zicala "viata misto ca la 20 de ani" - care zice-se ca e cea mai gigea varsta...

Da` pt mine...la 20 de ani, viata nu-i nici prea roz, nici prea cu picatele. Ar putea sa fie mai rau, ma bucur ca nu e. Dar si mai bine, si ma frustreaza ca nici asa nu e.

Acum e varsta adultului-bonsai. Ai deja o idee - mai mult sau mai putin vaga - despre cum si cu ce se mananca viata, da` tot puiet esti, raportezi totul numai la tine pt ca ai pe cap responsabilitatea propriei persoane numai, n-ai copchii de hranit, nici barbat cu acte-n regula, nici macar un job. E un soi de dolce far niente, fara partea de dolce neaparat. E varsta la care mancarea de baza inca e Kellogg`s si eventual orez, daca nu ti-e lene sa-l fierbi. E perioada cand in unele zile te scoli la 10 dimineata pt ca ai stat toata noaptea sa te uiti la filmele lui Almodovar sau ai fost la un chef unde ai dansat pe Manu Chao si nu te simti prost ca ai ratat cursul de Contract Law. Pt ca la varsta asta inca scoti cugetari destepte precum "The future ain`t what it used to be." Ai auzit tu odata o melodie, The Time Of My Life, si nu numai ca iti venea sa te zbengui pe ea, ci ai chiar crezut ca versurile au fost scrise pt tine. Acum dai de prima sesiune si incepi sa iti pui intrebari profund dureroase de genul "cine p&#@ calului m-a pus sa fac Dreptul?", dar tot acum ai bolunzenia necesara sa te trezesti dimineata si sa te sui intr-un avion si sa mergi unde te taie mintiuca, cat sa iti faci damblaua pt o zi (vezi episodul atat asta, cat si celalalt). Acum intalnesti oameni demni de nomenclatura de "best friend forever" cu care stai pana noaptea tarziu la sesiuni de epilare inghinala si apoi privesti rasaritul de soare cu o sticla de vin rosu si discuti despre "unde dracu` ne duce viata asta?"

Nu stii daca e de bine sau de rau, dar adopti o atitudine mai miserupista si incepi sa enjoy the moment mai mult decat o faceai. Nu mai vrei atat de multa stabilitate, cat o "viata interesanta".

Nu stiu ce voiati voi la 20 de ani, dar eu, una, vreau sa merg in Australia sa vad care-i treaba cu wombatsii. Starea care ma caracterizeaza cel mai mult in momentul actual este asta
N-AM STARE!

♂ ≠ ♀

-BUZZ! zice de colo un good ol` friend. Ca tuh...sa va bag si sa va scot si sa va asa si pe dincolo, si sa va mai bag o data, sa fie clara treaba.
-Stai asa, ca nu pricep. Cine, fratzika? Pe cine? Care, cum, ce se petrece?
-Ca voi, ca muierile, ca toate! Ca sa va bag si sa asa mai departe (vezi randu` de mai sus)...
-Spune, draga prietene, ce-ai pe suflet. Dar daca se poate, fara sa ma bagi si pe mine si sa ma scoti, ca sa ai iara unde ma baga, ca sunt usor irascibila la o asemenea abordare si s-ar putea sa nu se stie.
-Ca, tuh femeie, cum dracu` sa ti-o spun mai clar: is peste poate de nervos.
-Peste care poate?
-Peste poatele mele, ale unui barbat.
-Pai de-aia ca poatele voastre se termina mai repede decat ar trebui, la cata gura faceti ca sa va preaslaviti rezistenta de fier si masculinitatea infinita.
-...is ase nervos, ca daca ar fi acuma donsoara aici, cred ca m-ar manca palma...Explica-mi si mie: tie cat timp iti ia sa faci un dush, sa te epilezi si sa-ti faci un bagaj?
-Pai, fratzika, depinde. Stiu ca voua, masculilor, va place raspunsul asta elaborat, spus cu un suspin ganditor, cu iz de filozofeala... Depinde daca epilatul e scurt sau lung, daca e total sau partial, daca e la salon sau acasa, daca ceara e de calitate au ba. Apoi bagajul, si ala depinde. Daca mergem in Seychelles, ia ceva, ca pana imi gasesc eu flip-flopsii, ma ia mama dracu`. Daca simplificam totul si mergem un week end la cabana, sansele-s mari sa dureze sub 10 min. Dar, ti-am spus, depinde.
-...ca sa va bag s.a.m.d. !!!
NB: se pare ca amorezii pierdusera trenul spre paradisiacul kingdom of far-far-away din cauza gatelii donsoricii... nu ma bag, ca nu-s mecanic, da` dupa cum am spus, treaba depinde de mai multi factori, nu-i totul asa simplu precum pare la prima vedere pt un mascul.

******

Ma mir uneori din ce motive se pot certa componentii unui cuplu. Daca ma intrebati in clipa asta de ce ma cert eu cu un eventual batut de soarta care ar putea vreodata face parte din acelasi cuplu din care fac si eu parte, am sa imbratisez numaidecat acel suspin intelepto-filozofic si am sa insir motive demne de toate palariile jos, precum: comunicare deficitara, egotism, carenta de tandrete, indiferenta, imposibilitatea captarii unei frecvente comune. Fara vreo intentie explicita de a o lua pe ulei si a plonja intr-un sentimentalism exacerbat si imposibil de digerat pt o sambata seara relaxanta, tre` sa imi exprim parerea pe tema asta (ca doar e blogu` meu, deci ssshhht!) : unu la mana, totul tine de acel little thing called love. Care ori ii, ori nu ii. Daca nu-i, poti s-o freci in noroc cu motivele mai devreme enumerate, ca tot n-o scoti la capat. Daca ii, foarte bine, si acum trecem la doi la mana:

♂ ≠ ♀

ma-ntelegeti? Ar fi fost atatea alte cuvinte care sa exprime asta, dar vreau sa fiu sigura ca mesajul va fi captat si de mintea sexului tare, fapt pt care am supra-simplificat "esplicatia" pana la minim. O zi nu trece fara cel putin 10 exemple ce ne ustura retina si alte simturi si organe simtitoare, care sa vina in sprijinul formulei magice de mai sus. Ca sa am si-un back-up teoretico-stiintific (si meta-logic chiar), da, am citit Men are from Mars, Women are from Venus. Si daca chiar vrem sa "vêtir l'idée d'une forme sensible", atunci citim frumos Metafizica sexului de Evola, mare om, mare caracter, si-o carte excelenta.
Da` nu-i musai. Putem sa citim sau sa nu citim, ca pe noi tot o sa ne manance la infnit aceasta problematica diferenta dintre sexe. Cateodata se gasesc argumente logice, alteori se prefera explicatii mai simpliste legate de organul cu care rationeaza un sex, spre deosebire de alt sex (care sex tare cica n-ar rationa mereu cu capu`...sau da, cu capu`, da` cu care cap? as zice mai degraba ca astea-s teorii old-fashioned, e pur si simplu o diferenta de nivel in ceea ce priveste localizarea encefalului...si nu, nici la sexul slab nu-i mereu acolo unde trebuie, creierasul! si-acuma aud in surdina corul masculin "pai muierile nu gandesc NICIODATA cu creierul, la ce bun o localizare corecta din punct de vedere biologic daca oricum nu-l folosesc?!!"). Adevarul e ca lupta asta pt ratiune si pt suprematia in ceea ce priveste disputa "eu-s mai cu mot!" e un non-sens. Cum dracu` sa semanam daca numai impreuna fac un tot, o femeie si-un barbat? Cum ar putea o femeie sa-si ghideze intreaga-i existenta dupa orientarile unui penis, cand el nici nu exista in pantalonii ei, ci in pantalonii aluia cu care tocmai se tot cearta?(din colectia "numai la futut iti sta capul!) Sau cum ar putea vreodata un barbat sa exceleze in a comunica cu o femeie, cand ea deja produce suficiente cuvinte cat sa acoepre ratia pt (cel putin aman)doi?(din colectia "duuuoooamne, cu ce ti-am gresit?! fa-o sa taca!) etc.

******
-Iubitu, stii ce zi e maine?
-Da, iubita, e duminica.
-Ah, deci nu aniversam nimic?
-Pai, nu stiu daca tii tu neaparat sa sarbatorim Ziua Aviatiei Americane...?! Putem sa facem si-asta, facem ce vrei tu, iubita.
-Bine, atunci tu sarbatoresti Ziua Aviatiei Americane, si eu ma duc la cina, sa sarbatoresc un an de cand suntem impreuna, ok, iubitu?

******
Actualmente, winampul meu oscileaza intre M. Ward si Ben Folds. Pusi pe repeat, alaturi de ultimul album U2. Asa ca luati aminte la versurile lui Ben Folds (scrise, by the way, pun pariu ca nu stiati! de Nick Hornby)

(The answer you seek my son only poses more questions.
Ask many women why relationship has failed.
Each woman offers unique reasons for demise.
One woman may say, "man could not commit."
Or, "man is douche, and is now free to make love to himself instead."
Another woman may say, "man had changed,"
or even, "man no longer satisfactory lover."
But my son, ask many men same question all over the world, "why has relationship failed?" Each man, each time, will give same, simple answer.) -> da-i sa sune melodia.

Sweet smell of dawn

Jocurile Olimpice si alte niscaiva evenimente sportive decalate bine orar, saptamana modei la New York, Oscarurile.

Astea-s cam singurele lucruri care ma fac sa imi sacrific somnul, care somnu` nu este nici dansu` prea continuu si zdravan de regula. Asa ca iata-ma jubilanda, mandra ca am dibuit laureatii la 15 din 20 de categorii, cu ochii de marimea a doo mingi de tenis, tastand tot trei de-un leu, la 5 dimineata. Ce de numere! Inca nici nu m-am culcat si deja ma gandesc ca peste 4 ore ma trezesc. Asa ca mai bine nu ma mai culc.

Pentru ca daca ma culc acum, am mari sanse sa visez urat.

Si pentru ca daca visez urat, maine, adica azi, ca azi e deja maine, numai ca in capul meu mainele incepe abia la vazul razelor soarelui, deci si prin urmare mainele nu incepe veci in UK pt ca "aici e nori si gri". Deci, pentru ca daca visez urat, am sa fiu agitata, se-ntelege.

Si pentru ca am vizionat un court-métrage care punea in contrast oamenii agitati (in film astia erau si frustrati. Da` numa`-n film!) cu cei calmi, monumente ale cumpatarii de sine, si mi-am dat seama (vai, ce fraze lungi...) ce penali sunt agitatii in contrast CU CAlmii (suna bine, eh?)... ia beliti ochii si voi si mai lasati-ma cu povestile cu coerenta si logica:

Na-ti o tranta ca ti-am frant-o!

Pentru ca nu ne-am lepsit demult ... si pentru ca m-a "atins" cineva ...

Hai sa ne giucam.

SUNT: punct.

AS VREA: NYC ca domiciliu, Audrey Hepburn ca best friend, un Mac Book Pro si o palarie cu boruri imense ca accesorii. Si ultimately un Ferrari Maranello. Atat.

PASTREZ: medalii de la scrima, bilete de avion. Si echilibrul. A` meu.

MI-AS FI DORIT: sa fi fost intotdeauna eu, mai mult talent la matematica, sa fi ajuns Campioana Olimpica la scrima, sa nu imi fi ros unghiile.

NU IMI PLACE: vulgaritatea, mamaliga, atitudinea non-ecologica si carnea.

MA TEM: sa nu o dau in bara, de Timp, sa nu fiu cat China vreodata.

AUD: emisfera stanga lucrand si atunci cand nu trebuie.

IMI PARE RAU: ca nu am regrete. Si ca nu face toata lumea ce si cum vreau eu.

IMI PLAC: diminetile, orasele mari, agitatia, oamenii carora nu le pasa cum le sta freza in timp ce fac sex, calatoriile.

NU SUNT: perfecta (intotdeauna). Proasta, absurda, conventionala.

DANSEZ: in ploaie si in fata oglinzii fara nicio jena. Cu multa pofta pe Muro Shavo.

NICIODATA: tigari, compromisuri pentru ceva ce nu merita. Niciodata n-am inteles regulile fotbalului american, n-am calatorit pe alte continente, si n-am inteles de ce se enerveaza femeile cand barbatii lasa capacul de la WC ridicat.

RAR: trece o zi fara doua dusuri.

PLANG: cateodata fortat, ca sa ma conving de umanitatea si existenta sentimentelor mele. Pe dracu`, plang unde nu ma vede nimeni.

NU SUNT INTOTDEAUNA: frumoasa.

NU IMI PLACE DE MINE: cand injur.

SUNT CONFUZA: in ceea ce priveste existenta lui Mos Craciun. Eu l-am vazut, da` cica nu exista.

AM NEVOIE: de activitate non-stop, muzica, 4 ore de somn ca sa fiu fresh si gata de actiune. Sa mi se deavoie sa fac mofturi. Si chiar sa fiu premiata pt asta.

AR TREBUI: ca fiecare sa-si vada de treaba lui.

Leapsa merge musai mai departe la Tudor Sirb, Nicu Istrate, Dragos Bucurenci si la Tovarasu`.

POST-EDIT: Si la Mr. George. Pe care il rog sa o ia personally and seriously. Si Maria Veronica dragutaaaa! Fara virgula intre Veronica si draguta. Sa zicem ca draguta e al treilea nume. :)

POST-POST-EDIT: De fapt, ca o leapsa maladiva si non-discriminatoare -care este! - se adreseaza acelora care n-au ce face si au chef sa faca leapsa asta.

Despre Valentin, cu putin rosu

Duminica, 5 am. Comunicare importanta transmisa de la bordul navei Sony Vaio. In urma misiunii "14 februarie. Gimme some love. Daca n-ai, cumpara-mi!", echipajul raporteaza: "A trecut. Si nici macar n-a usturat."
De Sfantul Valentin m-am trezit dis de dimineata, in oglinda m-am privit, m-am gatit sa-ti fiu mireasa. - era o melodie...
Dup-aia m-am razgandit. Mire la bord - din parti.

Fiindca totusi este Sfantul Valentin PARANTEZA si retina mi-e ultragiata de vreo saptamana incoace de toate lucrurile rosii de pe pamant care, printr-un nu-stiu-care procedeu, au iesit la iveala toate, deodata, in toate vitrinele, alaturi de cele mai imbibate de romantism mesaje, gen "Would you be my Valentine? - intreaba telefonul Nokia nu stiu care (asta ultimu`, care se da mare ca il intrece pe iubitul meu, Mister Apple. No chance, baby, no chance) sau "Come inside me and experience the true LOVE" - spune de colo un Citroen rosu (cine dracu` si-ar lua un citroen rosu? Astept cu infrigurare legea care sa ban-uiasca toate firmele, in afara de Ferrari si Honda - am eu ceva cu Honda Civic rosu, mi se pare ca da bine - sa produca masini rosii. E ca si cum Marlin Monroe ar fi bruneta.) sau "Treat yourself at Boots -asta-i o farmacie tip retail - on Valentine's Day!"(da` ce-are sula cu prefectura? "la ocazii" ne cinstim si ne facem cinase, si dup-aia pauza...nzt ntz nzt, this point of view`s just medieval...)

INCHISA PARANTEZA

... azi vorbim despre rosu. Despre the rise and fall of the Red.
Rosu e culoarea mea preferata. Are o importanta maximala in viata mea:

• ma ghideaza (daca m-ar urmari cineva prin Google satellite, ar fi usor observabil traseul vitrina pantofi rosii -> intrat magazin ca sa veni, vedi, eventualmente vici pantofii rosii -> dar oh! vazut si fugit la palton rosu ->admirat, probat palton rosu, apoi pus in balanta daca sa pantofi sau sa palton...probabil mers mai departe la vitrina cu geanta rosie etc. ) ,
• ma inspira ( i)daca vad clowni cu exces de rosu pe mecla, imi dau prin minte toate gandurile horror-istice din istoria cinematografiei din anii `80 pana azi; ii) tanara fiind si, deopotriva, fiica de pictor, am castigat un premiu prestigios la un concurs de pictura pt prichindei pt ca am pictat un curcubeu al dragostei...in totalitate rosu. Pe vremuri cuvantul dragoste avea o singura culoare pt mine si acea culoare nu putea sa insemne nimic altceva decat fluturi, fluturi si inimioare cu sageti infipte-n ele...eh, copiii...; iii) daca pun oja rosie pe unghii, ma inspira la gesturi mai fine, nu mai gesticulez ca o epileptica, o las mai moale ca deh, mai domol = mai vizibil, si cineva tre` sa admire si manichiura aia... ) ,
  
• imi da putere (sunt aproape sigura ca sunt atat de sanatoasa si din cauza alimentelor bogate in beta-caroten, licopen si antocianine pe care le bag in mine). Plus ca ofera un statut de "man in the spotlight" - culoarea, nu pigmentii astia. In Evul Mediu numai nobilimea avea dreptul de a purta haine rosii. Mai recent ar fi de notat faptul ca judecatorii nemti de la Curtea Suprema poarta robe rosii ca un semn al puterii pe care o exercita.
  
• imi da liniste (desi acel releasing feeling "doamne-ti multam c-ai venit!" este imediat urmat de caderi de chef de viata pt vreo 4 zile, cateodata crampe abdominale si retentie crescuta de apa) ,
  
• ma umple de energie (daca esti unul din nesuferitii aia care nu ma suporta in preajma-i mai mult de 10 minute pt ca am prea multa energie, recomand asa: 1) nu-mi cumpara haine rosii - las` ca-mi cumpar eu; 2) nu imi pune Outkast-Hey ya! sau RHCP - Get on top ori I like dirt, ca risti sa ma vezi centrfugand frenetic pe cel mai apropiat corp care aduce a masa, boxa, bar, scaun, capota de masina sau pervaz - astea-s, by the way, toate, bifate la capitolul "locuri numa` bune de zbenguit"; si 3) nu ma duce la un rasarit rosu in Vama, ca in ziua aia-s ca si electrizata. Instant refill cu voie buna de la cromoterapia pe ritmuri de muzica de la Stuf)
• e frumos - a-propos, in rusa, rosu e "krassnyj" si frumos e "krassivyj"
  
• si altele care nu-mi vin acum in minte ca e cam tanara ora...
  

Chilotii rosii in prag de Anul Nou. Eh, de astia stiati? Nu stiu cu cine oi fi semanand, dar eu nu le am deloc cu superstitiile. Maica-mea, in schimb, da. Zice ea ca de Revelion musai musai sa ai chiloti rosii pe tine ca sa-ti mearga bine-n anul care vine. Ca femeie, zic, ca la barbati nu stiu procedura am insistat niciodata. Poate la anu`, cine stie, sa fie mai cu noroc pe plan setimental, il imbat de nu se vede si ii dau chiloti rosii...

Rujul rosu. Desi obiectul asta e in sine o legenda si s-ar putea scrie un roman - in 13 volume, de-ala fresca, A la recherche du rouge manjit pe buze de-a lungul vremii - eu va etalez povestea mea. Daca nu mi-ar fi nazarit prin capsor sa ma fac avocat, cel mai probabil m-as fi facut expert in mascara. Lasand la o parte modestia, tre` sa va zic ca le am, dom`le... daca vreodata aveti intrebari despre mascara, nu ezitati sa ma contactati. Am testat, mirosit, cumparat, gustat - metaforic vorbind - ce-i mai bun pe piata. Si si in afara pietei, ca am luat odata tzeapa, vrand sa fac un good bargain, cica Estee Lauder la juma` de pret. In traducere libera, no-name la triplu pret... Daca sunt cateva chestii muieresti pe lumea asta in care merita investit, alea sunt: pantofii, crema de fata si mascara. Buooon. Pe plan ocular, asadar, niciun stress. Dar vai, nu mica mi-a fost mirarea cand am observat ce deficit rusinos am pe plan oral. Nu stiu de ce si cum, m-a palit asa deodata complexul femeii fara ruj rosu. Parca nu esti femeie pana nu ai un ruj rosu. Fapt pt care m-am pus pe cautat. N-a durat mult, L-am ginit din prima. Rosu intens. Moale si hidratant. Totusi rezistent. Ne-am placut din prima. Mi-era 'nu-stiu-cum" sa-l port, fiind inca virgina si noua in bransa rujurilor rosii, dar cred cu tarie ca e o chestiune de antrenament. Atentie totusi: risc ridicat de prea multe priviri atrase, cum de altfel creste si riscul de a te pricpsi cu tag-ul "ostentativ. artificial. vulgar".

Ferrari. Daca viata mea ar fi un tort, Ferrari-ul (e pleonasm daca spun ca ROSU) ar fi cireasa din varf. Dorinta suprema. Una din nevoile din varful piramidei lui Maslow. Numa` unu`, Doamne, numa` unu`...

Lamai. Cand ma gandesc la rosu, ma gandesc la galben. Deci lamai. Si ca sa combin rosul cu galben pe plan gastronomic intr-o armonie pe care tare cred ca numai eu o gasesc armonioasa, va spun ca mancarea mea preferata vara este compusa din pepene rosu si lamaie. Nu stiu voi cum ii ziceti la pepenele ala rosu cu samburi negri, eu ii zic simplu "lebenita" ca asa se poarta la Cluj.

Tommy Hilfiger. Coloritul alb-bleumarin-rosu e preferatul meu. Marinarescul alb-bleumarin e si el bun, asa, in suc propriu, dar fara picatura aia de rosu treaba n-ar fi treaba pan` la capat. Nimic nu mi se pare mai frumos decat o tinuta simpla, clasica, cu putin rosu.

Obraji si parcul Babes. Fugit 20 de ture de pista, dup-aia sa va vad eu obrajii si sa-mi ziceti cutzu daca nu la culoarea rosie va ganditi si voi.

Daca rosul ar mirosi, ar mirosi a dimineata si mere.
Daca rosul ar vorbi, ar zice: Somebody stop me!
Daca rosul ar fi o persoana, ar fi...eu, dimineata. Si daca nu-i dimineata, atunci ar fi Napoleon.

Nefacand parte din categoria oamenilor cuprinsi de sentimentul "taia-mi-as venele, n-am valentin(a)!", azi am iesit la o tacla (oare asta o fi singularul de la taclale?) cu amicul meu francez. Ne-am cadorisit unul pe altul, desi initial facusem conventia ca ignoram total tot ce se intampla in jurul nostru (si in UK chiar se intampla...body-painting cu inimioare,fluturi si iar inimioare, accesorizare la maxim cu orice e heart-shaped, de la ochelari pana la medalioane si curele, saruturi mai mult sau mai putin aspectuoase din metru in metru, 1.5 din 2 oameni avand la purtator ori trandafir rosu, ursulet de plus, balon sau ciocolata etc). Am primit un trandafir alb, in semn de prietenie. Si am daruit Kinder Bueno si o cafea.

Si acum ca-i gata, si ca economia de p(a)iata nu a ajuns la colaps din cauza ca nu am rasfatat niciun valentin cu nimic special in 14 februarie, v-as pupa pe toti, da` daca cascati ochii cu atentie, veti observa ca s-a dus baba cu colacii, gata cu dragostea si giugu-giugu, ca suntem deja in 15.

Despre cum se fac copiii si alte ciudatenii

Cei care isi mai pierd vremea din cand in cand pe blogul meu, se prea poate sa fi observat widget-ul ala cu 'cine vine, cine pleaca'. Undeva in dreapta paginii, cum mergi in jos. Intai de toate sa zic ce nu face el: nu imi spune numele, grupa sangvina si marimea...nasului nimanui. Nici culoarea ochilor, varsta, adresa sau parola de la mail. Ce face, in schimb, e suficient. Afiseaza intrarile si iesirile. Daca ma uit acolo -ceea ce astazi s-a intamplat prima data in amanunt - vad de unde a intrat pe blogul meu respectivul vizitator - orasul si steagul tarii, acum cate secunde/minute/ore/zile, ce sistem de operare foloseste - Windows, Mac etc - la fel cum vad si DE UNDE A ATERIZAT. Sunt unii care acceseaza direct, tastand adresa linkului, sau clickaindu-mi statusul de la messenger, sau printr-un blogroll.
Dar nu despre ei vorbim azi.

Ci despre cei... accidentali. V-o spun drept, mi-am pus widget-ul ala pt ca intr-o zi m-a apucat trendul asta de "umple pagina aia cu ceva, ca bate vantu`"... Si pana recent, cand am descoperit o oarecare crestere a vizitatorilor, nu stiam toate functiile astea magice.
Intru azi pe blog. Si ma duc la widgetul asta, ma gandeam eu ca el trebuie sa-mi elucideze misterul cu vizitatorii aproape in numar dublu.

Moooamaaaa!
Secretul e sa pui titluri de traffic mare la entry-uri, asta-i tot. Daca as fi om cu ambâţ literar, zau asa ca mi-as alege titlurile cu mult mai multa meticulozitate. Si anume as vedea ce se "vinde" pe google, si mi-as pune dup-aia la titlu. Pentru ca, dragii mei, post-ul cu "cum se fac copiii" e de departe cel mai citit de pe blogul asta.
Da`-i si normal, daca stau sa ma gandesc. Tehnologizare, modernizare, automatizare, globalizare, libera circulatie a informatiei, universul virtual - raspunsul la toate problemele reale. Cum da omu` de o dilema, hop! www.google.com si ne-am scos. Cum nu gasesti o informatie gen "cati kilometri ma despart de New York?", te bagi frumos pe google si da-i sa sune 'distance calculator'.
Da` nu vorbim nici de oamenii astia. Vorbim de aia care nici nu se gandesc ca un 'distance calculator' ar putea vreodata fi chestia pe care ei o cauta atunci cand vor sa calculeze distanta dintre douapuncte de pe o harta.
Vorbim de aia chiar aflati la ananghie.
De cei care nu au idee. De cei foarte in ceata. De cei care cauta in disperare un sfat prietenesc si sincer (ce dumniezo` cautati pe google, fa?), venit din strafundul sufletului pur al acestui motoras de cautare, gugle. Ei, si intra omu` si - musiu se pronunta, musiu se scrie- scrie fain frumos:

- cum se fac copii? - numa` nu credeati ca daca nu stiu cum se fac copiii, or sti cu cati de 'i' se scriu.

Si unde se ajunge? Ca Hansel si Gretel care ajung la casuta de turta dulce, acesti oameni ajung... la mine! Lasati femeile care vor sa afle cum se fac copiii sa vina la mine! La mine pe blog, unde-i cald si bine.

Numa` asa, ca observ ca si post-ul asta are un titlu numa` bun de traffic, pentru cei/cele care ajung accidental aici, si inca nu m-au bagat in origini (eh, vedeti ca incepeti sa va faceti o idee despre cum se fac plozii?), cateva informatii utile puse la dispozitie. Gratis! - pe engleza doar, pe romana nu am gasit nimic in afara de e-referate.ro.

PS - Inainte sa va interesati de-adevaratelea, uitati-va si cugetati de doua ori la imaginea de la inceputul articolului.

I don`t have a solution but I admire the problem.

Probleme. Cred ca dupa 'ok', 'coca-cola', 'stress', 'euro', 'taxi', asta e un cuvant unanim inteles, experimentat si cunoscut de toti. La Coca-Cola inca am indoieli, ca s-a marit consistent tabara Pepsi, plus ca healthy lifestyle a acaparat o gasca mare care a trecut pe apa plata cu lamaie.
Ana are mere. Ana are probleme. Eu am probleme. Tu ai probleme. Ei au probleme. Noi toti avem probleme. Exista probleme. Noi insine suntem problemele altora sau ale noastre chiar. Vicios mai e cercul asta...
Inclusiv faptul ca frantuzescul 'probleme' e de genul masculin, nu feminim, ca in romana, mi-a cauzat probleme, prin clasa a 3-a.
E surprinzator cum, imediat ce da de greu, omului i se aprinde un beculet pavlovian si ceva in creierul lui urla: "Mayday mayday, ai o problema!"

Zice-se ca omul e cel mai complex si mai dotat cu inteligenta animal. Ca dovada stau multele sinapse produse intru rezolvarea problemelor. Mai mult sau mai putin ingenioase, metodele, ce-i drept.

Top 10 methods of solving your issues:

1. Nu observi ca ai o problema si iti vezi de treaba in continuare. The best of all, de departe.

2. Observi ca ai o problema, ti se rupe, si mergi mai departe. The runner-up, de departe.

3. Observi, incepi sa te agiti, cauti, cercetezi, nu gasesti, o lasi balta. Cam nasol, ca deja stii ca ai o problema, iti pasa de ea, si te simti impotent sa o rezolvi. Tocmai te-ai mai pricopsit cu una. Deci sari inapoi la varianta 1 sau 2, keep it simple.

4. Apelezi la organ.

-- cum pana acum am expus variante prin definitie masculine (tipul outsider, tipul ignorant, tipul frustrat, tipul "baiat gigel"), acum e timpul sa vedem cum rezolva femeile o problema:

5. "Iubitule, trebuie sa vorbim." C-O-M-U-N-I-C-A-R-E, C-O-M-U-N-I-C-A-R-E. C-O-M-U-N-I-C-A-R-E... Avem noi ce avem si de fiecare data cand auzim doua voci consideram discutia respectiva drept o sesiune de COmunicare, desi am putea la fel de bine sa spunem ca purtam un monolog.

6. Ma agit, deci exist. Si eu, si problema.

7. Sa nu crezi ce-ti spun/ce fac acum... Prin a spune si face vrute si nevrute (barfe, limbaj licentios, suni o prietena, plangi la telefon, vorbesti singura, dai ceva de pereti, arunci dupa el cu telecomanda, te duci la sala si scoti untul din tine s.a.m.d.) femeile isi exerseaza puterile cathartice si considera ca se mentin "pure". Sufletul ne ramane imaculat dupa o sedinta de dat afara tot ce ne sta pe corazon. Incearca sa-mi vorbesti dupa ce ma cert eroic cu cineva si l-am facut praf. I`m a hon`.

8. In caz ca nu s-a reusit rezolvarea/eliminarea problemei pana acum, incearca the 3 S`s method: sport, shopping, sex. Nu conteaza ordinea. Daca vin la pachet se ajunge garantat la rezolvare. Daca nu-i cu putinta, se prescriu si, in functie de specie: bai aromate, sesiuni de box, bungee-jumping, inca o tura de shopping.

9. Cand ai o problema serioasa, vorbeste cu mama ta. Figura eficienta in 95% din cazuri. At least you can try. Se accepta si varianta "cea mai apropiata persoana din viata mea", in caz ca varianta cu mama este non-applicable.

10. In ultima instanta, incearca sa gandesti. Dar numai daca nu merge altfel si daca chiar trebuie. S-ar putea sa tina.

Boala

"Mnoah boala, da` ce are?" Cu intrebarea asta in minte incep sa scriu despre boala. Pe parcurs dezvoltam, dar trebuie mentionata scena, daca tot mi-am adus aminte de ea: eu, un grup de oameni, la ceva sedinta de comitet; eu imi expuneam ideea fain-frumos, argumentat, cu bullets and numbering - metaforic vorbind, desigur, ca totul era oral (speech-ul zic, dragilor), ma agitam de zor sa conving auditoriul de genialitatea ideei mele. Gesticulam epileptic, bateam ritmul in masa, dadeam din picioare, abia de-mi mai incapeam in piele. La una din putinele pauze de luat aer, in acel scurt interval de 0.33 secunde, aud incet un: "mnoah boala, da` ce-are fata asta?", "nimic, lasa, asa e ea, te obisnuiesti tu"... evident ca imi pierdusem ideea, auditoriul s-a uitat un pic cu spranceana stanga ridicata: "ce-ai, fata, nu ti-e bine?". "Nu, nimic, luam o pauza." Spranceana colectiva s-a ridicat si mai tare, dar nimeni n-a zis nimic.

Sa asez mai bine in timp si spatiu treaba, as preciza ca am fost trainer la o organizatie, si sedintele respective erau tinute cu mult stoicism de mine in fata a vreo 30 de oameni, in fiecare miercuri dupa-masa, timp de o ora. Ora in care eu ma agitam maxim si ceilalti, daca nu isi pierdeau rabdarea si incepeau sa mazgaleasca pe foi, sau sa se joace cu pixul si sa se uite din 2 in 2 minute la ceas, aveau bunul simt si incercau macar sa ma urmareasca. Plateau pt asta, deci cei mai multi aveau bun simt, fapt pt care ar trebui acuma sa le multumesc.

Revin la "mnoah boala, da` ce are?", tre` si aici sa fac o precizare: intrebatorul lua parte la momentul cu pricina la primul training, si fusese adus de un prieten, care era atunci la a 6-a sedinta. Omul intrebator era atata de socat de agitatia mea, incat a crezut ca nu mi-e bine. Ok, eu, gandindu-ma ca prea ma rup in figuri acolo, si probabil nici dracu` nu ma urmareste pe mine si ce zic, ci mai degraba mainile care pareau ca fac morisca, am zis ca "luam o pauza". Moment in care restul, deja familiarizati cu zaludosenia mea, s-au cam crucit. Da` le-a trecut, ca pauza a durat doar 5 min si apoi mi-am reintrat in ritm.
Asta a fost intro-ul, ca nu ramanem aici, asta era doar asa, o mica povestioara, care vad ca s-a cam hiperbolizat. Buuuuun...

Ma gandeam sa va zic azi de bolile mele. Vicii. Nebunii. Obsesii. Chestii-trestii.
Eu sunt un om agitat, asta cred ca ati inteles. Vorbesc mult si tare. Cand tac, lumea crede ca-s bolnava.
Am o boala cu jegul. Cel din casa, nu de pe mine. Jegul personal, ala ce locuieste pe mine, il gasiti in paragraful urmator. Nici nu stiu sa precizez cand am observat alergia la dezordinea domestica. Se prea poate sa fi existat ea de multa vreme, dar in Anglia am descoperit-o, de cand stau in casa cu inca 3 fete. Doooamne fereste sa se creada ca la mine-n camera e totul pus la locul lui. Nu e.Zboara carti, haine, foi. Dar zboara curat. Nu e jeg, e doar dezordine cateodata. Ma scoate din sarite sa vad prea multe farfurii puse pe chestia aia de uscat vasele, de langa chiuveta (cum ii zice la treaba aia?). Cand sunt pantofii in usa casei, de nu poti deschide usa de ei (casele in Anglia au un holisor micut, unde te descalti, si apoi se intra propriu-zis in casa), fac urat. Cand isi face careva de mancare si nu sterge aragazul, in caz ca l-a jegarit, iar fac urat. Cand vad par in chiuveta din baie. Cand vad gunoiul plin dimineata si dupa-masa observ ca nici dracu` n-a pus mana pe el sa-l scoata din casa. In toate situatiile astea ma enervez. Eh, vorba vine, fetele cu care stau sunt ok, curate, niciuna nu-mi face probleme, doar ca am eu vaga impresie ca pe la vreo 40 de ani am sa fiu o frustrata de-aia care se va uita urat la tine daca ma intrebi: "Tre` sa ma descalt?". Normal ca tre`, idiotule, ca doar nu degeaba aspir de 7 ori pe zi si de 2 ori seara, inainte de culcare, si piaptam franjurii de la covoare!!! :)) exagerare cu scop de potentare, desigur :)) ca poate se intampla mai devreme de 40, depinde cum se va sta la capitolul NF.

Sunt ipohondra. Si asta chiar e boala, nu e imaginatie sau ceva scormoneala de-a mea.

Fac urat de tot daca ma contrazici. Si mai urat daca gasesti argumente logice si sustinute ca sa ma contrazici.

Am fost niscaiva vreme insomniaca. Si mi-am ros mult unghiile la viata mea.

Am o boala cu hainele si cosmeticele. Nu ma pot abtine. Efectiv nu pot. Mai bine nu mananc o saptamana, decat sa nu imi iau ceva pe care mi s-a pus pata. Sunt imposibila la casa omului. Vai si-amar de omul cu care mi-oi imparti zilele... Stiu, stiu, femeile toate sunt asa. Ei, pe naiba. Credeti ca i-as plange eu de mila lu` ghinionistul ala care ma va lua doar pt o chestie pe care oricum toate femeile o fac? Neeeah... Rau la mine e ca sacul nu are fund. Si e sac cu lucruri scumpe. Nu-mi plac stifturile, mai bine deloc decat cu obiecte de calitate indoielnica. Nu o data in viata am fost snoaba si am dat banii pe ceva scump, doar ca sa-mi satisfac damblalele. Greu cu mine... Imi plac ceasurile, palariile, pantofii, cartile, cosmeticele, hainele. Dupa bijuterii nu ma dau in vant, am doar un inel, primit de la mama, pe care cred ca l-am dat jos de pe deget de vreo 2 ori in viata. Vara il folosesc ca bronzo-metru, comparand pielea de sub el cu pielea de pe langa el, imi dau seama cat de eroic si cat de mult am stat la plaja.

Imi plac mascara (m-am uitat pe net, pluralul corect e mascara, substantivul 'mascara' e defectiv de plural, dar puteti sa ziceti si rimelurile, tot pricepe omu` ce vreti, desi suna a taran), neaparat de calitate. Strang din dinti 3 saptamani ca sa pot sa imi iau ceva ca lumea. Imi plac blugii. Ultima data cand i-am numarat, erau vreo 28 de perechi. Acum s-au imputinat, ca n-am putut sa aduc cu mine toata garderoba. Imi plac pantofii. In ultimul an, media era de 2 perechi pe luna. Sigur, am zis media. S-a mai intamplat ca, din greseala, timp de o luna sa nu-mi iau nimic, precum s-a intamplat si sa imi cumpar in 30 de minute 6 perechi. Mor dupa ceasuri. Ei, aici cam stagnez de ceva vreme buna, ca ... asa-i mersu`, dar promit sa revin la colectionat ceasuri imediat ce "ma fac, tata, avocat!" Oricum, acasa am 17 ceasuri pana acum, din care un Louis Vuitton, un Cartier si un Swatch. Nu e nu-stiu-ce, dar lasati ca vedeti voi cand creste fata mare...(nu ca as avea cum sa cresc in sens invers...)

Imi plac sculele de scris. Stilouri, pixuri, creioane, mai ales creioane de-alea clasice, nu mecanice. Pt mine conteaza cu ce scriu. Parca scriu cu mai draga inima daca stiu ca am o scula de calitate in mana. De scris, scula. Si agendele imi plac.

Am boala pe tigani. Nu e exprimata boala, e mai mult 'implied'. M-am si nascut in aceeasi zi cu Hitler, nici nu-s eu un om prea tolerant de soiul meu...deci prefer sa-i tineti departe de mine, ca s-ar putea sa nu se stie. Cam fac alergie la ei.

La fel cum fac alergie la vulgaritate si badaranism. Sa nu cerdeti ca fac discriminari, dar de obicei vulgaritatea e o chestie pe care eu, una, o asociez fetelor, si badaranismul - baietilor. Poate ca nu prea am eu foarte clar notiunile fixate-n creier, dar mi-e greu sa zic ca "o fata e badarana". In schimb, despre un tip as putea sa spun ca e vulgar. Ma rog... asa e nomenclatura la noi, end of discussion. Nu suport sa vad femei vulgare, mi se intoarce stomacul pe dos. Si de aici, din faptul ca sunt vulgare, izvorasc o gramada de adjective din strafundurile mele abisale si impulsive, precum: "curva dracu`", "proasta satului", "taranca proasta", "cretinoida abjecta", "rapandula" etc. Da, domnilor, sunt subiectiva, dar n-am ce-i face, cand ma ia cu nervi, greu ma stapanesc.
Si cand vad un baiet gigel de-ala vero, badaran nevoie mare, imi vine sa-l iau la palme, dar mi-e frica sa nu cad eu in categoria "femei vulgare". Asa ca ma tin departe, desi tare ma mai mananca palma. Era si o manea cu "ma mananca palma stanga" si cica omu` primea bani. Pe mine nu ma mananca nimic acuma, desi n-ar fi rau sa ma manance palma stanga.

Am boala pe matematica. Dupa 4 ani de liceu real, in clasa de mate-info, intensiv info, ma simt in stare de orice. Am absolvit liceul, mi-am luat bacul - inclusiv la mate, e clar, sunt in stare de orice. Just try me.


Sufar de boala numita "sete permanenta de carte". As citi pana as muri, pacat ca mai sunt si alte lucruri de facut pe lumea asta.

Dau in hepatita cand vad mamaliga in fata ochilor. Si carne cruda. Am fost vreo 4 ani vegetariana pe motiv ca nu voiam sa mananc animale. Deci tineti departe de ochii mei carnea cruda. (Vreti sa stiti paradoxul? Inainte sa ma fac om al Dreptului, voiam sa fiu chirurg. Deci pe oameni puteti sa-i taiati in bucatele, si in fata mea, daca vreti, dau o mana de ajutor, dar de animale nu va atingeti, ca nu mai avem ce discuta).

Ma ia cu spasme cand il vad pe Bruce Willis. Sau pe Josh Hartnett. Sau pe mulatrul din Vama (unu`, nu-l stiti voi..)

Si asa, ca sa inchei triumfal, va mai zic ca am boala pe plictiseala. Si cateodata cand e urat afara si n-am bani, ca tratament anti-plictis, scriu non-sense-uri pe blog. Asa, ca azi.

Lingual. Multilingual.

An Erasmus party is taking place one evening in Berlin. Friedrich is talking to Joanna, a Polish student. Captivated by his charm, she is about to leave with him and asks where he`s parked his car. In der Kurve he answers, (on the corner). Outraged, Joanna slaps him - Kurve sounds very much like the Polish word kurwa, meaning a girl who is easy. Confused, the young German decides to stay at the party and starts chatting to Cecile, a French girl. With Christmas just around the corner Friedrich asks her outright Isst du Pute? (do you like Turkey?). A slap round the face swiftly follows - in French pute means prostitute. Finally, Friedrich decides to have a cigarette together with Maria, who is Spanish. When he casually offers her a Feuer (a light) the same thing happens again. Third slap! The German word Feuer sounds very similar to the Spanish word follar meaning shag.

Perhaps sticking to just one language is the key to a good night out.

Trick or treat

Trick or Treat! Give me something good to eat. Give me candy. Give me cake. Give me something sweet to take! Mare holiday mare aici, Halloween-ul asta. Magazine impanzite de cateva saptamani cu toate chestiile portocalii de pe pamant. Portocaliu cu negru, sa fiu mai precisa. Palarii, maturi, dovleci de toate consistentele, materialele si marimile. Costume de la xxxs pana la countless-xl. Am vazut azi o fata costumata in vrajitoare, care avea minim 200 kg. Fata, nu costumul de vrajitoare. Infricosator, indeed.
Azi, fiindca e ditamai eventul, si toti englezii n-au avut topic mai bun de dezbatut decat cum se machiaza, ce costum poarta si la ce chef presteaza in seara asta, m-am gandit cu fetele (housemates, nu alte fete) sa facem un party mic. Sa fiu sincera, nu a fost ideea mea. Am ajuns acasa de la scoala si pregatirile deja erau in progress, asa ca nu am prea avut drept de apel. Cartofi a la Amandine - colega din Franta, sos a la Laura - colega din Elvetia, salata a la Daria si ceai a la Lelen - made in China. Amandine, Laura si Lelen sunt fetele cu care populez casuta. Si Daria e subsemnata. A iesit bine, intr-un final, desi pe ultima suta de metri ne-am trezit cu mai multi oameni si a trebuit sa fugim pana la supermarket sa aprovizionam, ca sa nu lasam pe nimeni nemancat.
Imi amintesc cu nu prea multa placere prima saptamana in UK. Am aterizat pe planeta asta si m-am pus pe bocit. Asa, vreo saptamana. La scoala nu imi permiteam, ca lumea parea atata de fericita si de entuziasmta incat m-am gandit ca am sa arat ca o ciumata daca imi continui cutumele astea emo si acolo. Asa ca pastram portia de plans ptspare time. Ca pe un foarte drag hobby cathartic. Nu stiu, zau, cum mi-ar fi trecut the moaning disease daca n-as fi stat aici unde stau. E departe de centru, dar asta e bine, ca macar mai fac miscare si umblu pe jos. Dimineata e hardcore ca tre sa parcurg drumul in viteza ametitoare sa nu intarziu - am un desavarsit talent in a parasi domiciliul cu vreo 15 min decat in la timp. Si seara vin acasa cu carti de la biblioteca si cateodata ceva haleala. Deci antrenamente cardio, in principiu si some weight lifting. Face bine la sanatate. Casa e curata, draguta, perfect locuibila. Plus colegele cu care stau, supernice.
Asa...ajunsa acasa, m-am bagat si eu la bucatarit, am facut salata, ca la atat ma pricep si eu. Si cum radeam noi, nevoie mare, si asteptam oaspetii...suna cineva la usa. La noi, in afara de vecina de alaturi care ne aduce o data pe luna mere din gradina ei, si foarte rar ceva "cititori" de gaze sau electricitate...nu vine nici dracu`, neanuntat. Curioasa si intrigata - pt ca musafirii erau programati pe mai tarziu - ma duc la usa. Adorabila imaginea ce mi s-a asternut in fata. Doi omuleti, costumati din cap pana in picioare in doua lucruri bizare(cred ca unul era ceva leu legendar, nu de-asta cum vedem prin savane, ci unul de-ala rau, din ceva basme celtice, si celalalt era cea mai draguta stafie pe care am vazut-o vreodata). Aveau cosulete. Si mi-au zis o poezie. Asteptau ceva in schimb.
M-am simtit mai outsidera decat niciodata. Mi-am dat seama ca nu-s de-a locului. Ok, a fost prima data ca am facut ceva de halloween, si anume mini-party-ul asta si masa organizata pt invitati, deci am luat oarecum initiativa. Acasa data asta era data de dinainte de mers la cimitir si aprins lumanari pt morti. Cam atat. Nu machiaje, nu fun, nu chef, nu muzica, nu nimic entertaining. Dar vai, am uitat ce era mai in spiritul Halloween-ului. Colindatul din usa in usa si recompensatul copilutilor. Mai, si cand ii vad pe prichindeii astia doi, unul era ceva pui de black man, imi pica fisa ca oricat de mult m-am strofocat sa adopt traditia asta si sa trec peste impulsul meu conservator, nu mi-a prea iesit. Nu aveam ce sa le dau. N-aveam nici casa decorata. Nici mascata nu eram. Ma rog, poate parul meu mereu ciufulit aduce un pic a ceva weird witch. Plus ciorapii verzi. Aratam un pic a ceva zgripturoaica din basme cosmaresti, s-o zic drept. M-am simtit ca naiba. Aveau in cos portocale, mere, ceva prajiturele, acadele, o groaza de bomboane, cioco, zici ca tocmai au dat iama in te miri ce magazin cu dulciuri. Si eu nu aveam ce sa le dau. De fapt, m-am gandit eu, cum sa n-am?! Am! Si m-am dus in bucatarie sa le aduc doua banane. Pe cand m-am intors...ciu-ciu! Nu mai erau. Am aflat intre timp si de ce, ca am fost tare intrigata. Cica e asa de important sa fii vizitat de copiluti, incat tu ca si host trebuie sa fii pregatit cand vin cu poezioara. Sa le dai pe loc ce ai de dat, ca si cum tu n-ai nimic altceva de facut decat sa-i astepti. Nu e loc de sovaiala. I-am strigat sa vina inapoi, sa isi ia bananele, dar au zis ca "No, thanks, that`s fine". Cred ca voiau sa imi cer scuze cu secularul SORRY(mi-e scarba de cat de des il aud) si probabil sa fug dupa ei sa ii rog sa ia bananele. Da` ia mai lasati-ma cu prostiile voastre...
Si dupa 5 minute, alti copiluti. Trei, de data asta. Adorabili si astia. Dar eu nu aveam decat doua banane. Le lasasem in hol, in caz ca mai vine vreunul, sa pot sa ofer bananele foarte prompt, ca si cum asta as fi asteptat toata ziua. Si intind mana, zambesc frumos, le multumesc pt poezioara si le urez sa stranga cat mai multe dulciuri pe traseul lor. Si zice cel mai inaltut ca 'No, thanks...". Da` ce mai e acuma, draga? Te pomeni ca nu ti-or placea ca sunt importate din Turcia, sau ce? "No, we cannot accept. We`re three, you only have two, it wouldn`t be fair for one of us."
Ei bine, mi-am retras zambetul si am inchis usa, duca-se... si am tras obloanele la casa, sa nu se vada lumina, am pretins ca nu e nimeni acasa si ne-am continuat seara. Nu-i fair, ar fi trebuit sa primim cu bratele deschise colindatorii, dar cu atatea figuri, mai ma leshi?
Happy Halloween!

Am I The One? - ciclul 'Silly questions with no answer'

Cateodata nici nu realizam cat de naivi suntem. Credem cu sfintenie intr-un lucru ce, in final, se poate dovedi a fi o simpla iluzie iluzorie - pleonasm de duminica, creierul e pus in functiune la cote minime, rog indulgenta.
Poate ca ma insel eu si poate ca asteptarea nu-si trage nicio seva din naivitate, poate e doar o alta idee stupida de-a mea - tot de duminica seara, ca in rest am doar idei geniale, se stie...
M-am surprins pe mine zilele astea cat de mult m-au "atins" la coarda sensibila niste lucruri. Despre mine se pot spune multe, dar nu stiu daca 2 din 10 oameni ar crede ca sunt o romantica incurabila. Exagerez, desigur... sunt perfect - si rapid - curabila, dar imi place cum suna sintagma. As inlocui totusi acel "romantica incurabila" cu "sensibila". E stiintific dovenit ca femeile sunt mai sensibile - de aici si denumirea de "sex slab" - decat barbatii - dragii de ei, numiti, cum altfel?!, "sexul tare". Nu prea inteleg ce e cu diferenta asta de consistenta intre cele doua sexe, dar da, cu concluzia studiului sunt de acord.
In fiecare dimineata cand ma duc la universitate trec pe sub un pasaj, un gang dubios, care face legatura dintre cartierul in care stau eu si centrul orasului. Are ceva de pe vremea lui Jack Spintecatorul tot subway-ul ala, ma intriga de fiecare data cand il traversez. Si totusi, are si o latura prietenoasa, caci zi de zi vad acolo un om care canta la chitara si are o palarie cu cateva lire in fata lui. Nici dracu` nu-l baga in seama, tinerii au cam toti iPod-uri infipte-n creier, batraneii nu cred ca mai au auzul prea bun, iar ceilalti nici atat nu se preocupa de existenta omului. Eu am o fobie fata de unele categorii de oameni, cu toate ca ma auto-intitulez un om tolerant. Nu-i frumos, dar mi-e imposibil sa nu reactionez refractar la un tigan(de-ala rau), un cersetor, un jegos sau un prost. Am eu fixurile mele... Dar asta, domne`, nu stiu ce are, dar ma fascineaza. Canta in plata domnului, de n-are nicio treaba. Nici nu cred ca ii pasa daca si cine ii arunca vreun ban. Canta cu ochii inchisi, mecla desfigurata de placerea de a, pur si simplu, canta. Se vede de la o posta ca ceva e in neregula cu el, dar in rest nu pute, nu injura, nici nu se uita urat la tine- de fapt nu se uita deloc, ca isi tine ochii inchisi. Ieri dimineata l-am vazut iar, ma gandeam ca in week end are program prescurtat, ar dormi si el mai mult, dar nu, el era acolo la 8 dimineata si canta de mama focului. Aproape imposibil de imaginat, dar canta o melodie folk si linia melodica era aproape identica cu o piesa de-a lui Imi. Si de aici au inceput sa curga "sensibilitatile". Ok, gata cu paranteza, am inceput de la naivitate si asteptare. Stergem naivitatea, nu am chef sa argumentez acum, dar e o tema de reflectie pt cei ce simt nevoia de putina filozofie.
Si ma intorc la asteptare. Cred ca nu sunt multe lucruri periculoase in viata, in general omul se adapteaza usor la tot si face fata cu brio, daca e in stare sa-si genereze suficienta putere. Dar un lucru periculos e asteptarea. Imi aduc aminte ca de multe ori asteptam CEVA. Un ceva nedefinit...primavara, ca e anotimpul meu preferat, asteptam vara, ca venea vacanta mare si Vama Veche, asteptam iarna, ca era zapada, imi asteptam iubitul, asteptam sa mai treaca un an, calendaristic, scolar, oridecare, dar sa treaca. Sa apara Elle. Sa fiu mare. Sa devin adult. Sa termin liceul. Sa am cariera mea. Masina, casa, rate, poate un om cald sa-mi tina de frig noaptea, doi caini, v-am zis: un ciobanesc german si un beagle, apoi inca o masina, daca se poate Ferrari, poate un copil sau doi, chestii de-astea. Apoi mai e o categorie de "asteptari", stiti voi, astepti un telefon ce nu mai vine, astepti un avion si are intarziere, sau un tren, taxi, troleu, un om, un semafor, astepti in sala de asteptare la doctor s.a.m.d.
Si, ca sa trec la pericolul maxim, sunt Asteptarile. Potentialul pe care il vrem maxim. Vrem sa stoarcem ce-i mai bun din noi, din altii, din tot. Asteptam ca totul in jurul nostru sa se ridice la standarde maxime, ca altfel va spun eu ca nu ne-am fi dezvoltat simtul asta critic, suntem obisnuiti sa primim ce-i mai bun, si daca nu primim, facem scandal ("ca doar nu-s eu mai fraier, sa tac, nu?").
Revin la Imi. Am ajuns ieri acasa si am ascultat intr-o doara tot albumul Nebun de Alb. Imi mi-e prieten dinainte sa ma nasc, mama a fost colega de cenaclu cu el si au ramas prieteni foarte buni. Nu stiu cat de des va paleste pe voi sensibilitatea si cat de des meditati la ce a fost, este si va fi in viata voastra, dar omul asta are o putere magica de a sonda adanc in tine si a te reconecta la propriile tale sentimente, de care nu de putine ori uiti.
Si ascultandu-i melodiile, inevitabil m-a plesnit romantismul. Fiecare melodie e o declaratie de dragoste pt fosta lui nevasta pt care, pun pariu, mai simte si azi multe. E normal, are doi copii cu ea, si desi ne place sa credem si sa ne mintim ca "viata merge inainte", se intampla uneori ca ea sa se opreasca intr-un punct terminus mai repede decat terminusul real. Am rememorat cu placere serile in care mergem cu Maestrul Bogdan in Autograf si ascultam pierduti in timp si spatiu muzica. Melodiile astea au asa un iz special incat te fac sa o invidiezi pe femeia careia ii sunt dedicate. E in natura omului sa isi fixeze un punct de referinta si sa compare totul in raport cu acel punct. Viata asta e, in definitiv, o secventa de experiente, iar fericirea vine atunci cand alegi o chestie, din alea multe, care cantareste mai mult decat toate celelalte si care, macar pt un timp, devinde punctul de referinta, devine "ceva"-ul la care urmeaza sa raportezi totul de acolo incolo. Stiu ca primul sarut a fost la mine o experienta super-banala si nici macar nu l-am marcat ca si "punct de referinta", pt ca mi se parea prea sec. In schimb al doilea a ramas multi ani pe piedestal si era acesl ceva la care raportam toate saruturile de dupa. Pt ca a fost cel mai bun. Pana la un moment dat. La fel si cu telefoanele mobile. Toata viata mea am avut Nokia si Nokia era cea mai tare chestie ever, bateria tine mult, au destula memorie, meniul easy, tot ce vrei. Apoi am avut un Motorola V3, binecuvantat fie bietul telefon ca acum e mort, cu care m-am inteles foarte bine. Era superslim, era en vogue (pardon, nowadays se zice 'trendy'), meniu simplut...am crezut ca a detronat nokia-urile. Dar dupa ce m-am lamurit ce-i poate bateria - destul de rapid, dupa vreo 2 luni - am inceput sa fiu nostalgica dupa Nokia. Dar am continuat relatia cu Motorola, dadea bine. Ne statea bine impreuna. Nu-mi cauza probleme, nu ma incomoda, era ok. Dar din cand in cand imi aduceam aminte cat de bine imi era cu Nokia, nu ma lasa la greu, era acolo si dupa 6 zile de folosinta. Cu timpul insa am inceput sa am un comportament ostil fata de Moto, nu-mi pasa ca era mai tanar decat Nokia si ca arata mai bine, incepusem sa il uit acasa, sa il pierd, sa il dau de pereti, se instalase indiferenta ("indiferenta-i cea mai grea", rings a bell? Sa nu credeti ca telefoanele mobile fac exceptie). Am revenit la Nokia, eram deja familiarizati unul cu altul, nu a trebuit sa o luam de la zero, la inceput a fost bine. Inca mai am Nokia, fie vorba intre noi, doar ca nu ma mai afisez asa cum o faceam cu Motorola, e o relatie trecuta de stadiul de giugiu.
Ma gandesc cat de mare e dezamagirea cand dam chix si nu "avansam" pana la gradul de "the one", acel "punct de referinta". E normal sa venim si sa plecam, omul e ca o gara, multe trenuri vin si pleaca...si e si mai normal sa vrem sa lasam o urma. Si ca sa mai si inchei post-ul asta interminabil, revin la muzica. Mie-mi place tare Leonard Cohen (sa-mi fie rusine ca nu m-am dus la concertul de la Bucuresti din 22 sept, ca era si ziua lui) si are el o melodie, 'I`m your man', o alta melodie care ma face sa invidiez femeia vizata. Se prea poate sa nu devenim intotdeauna "ceva"-ul pe care cel de langa noi l-a asteptat dintotdeauna, dar concluzia foarte "perspicaca" a acestei duminici putin cam emo e ca merita sa incercam sa devenim "ceva"-ul cu pricina.
PS - By the way, acuma imi doresc un telefon nou. Guess what brand? Motorola V8 RAZR. Yes, things CAN change.

Despre frig, cu putin mov

A vorbi despre frig necesita o viziune pluriunghiulara, e ca si cum ai vorbi despre ceva abstract, ca de exemplu: suflet, sau iubire, sau viata, sau libertate, sau Razboiul Rece. Nu-i asa simplu. Evident, poti sa spui "Mi-e frig" sau "Nu mi-e frig", ti-ai bagat picioarele si cu asta basta. Nu, n-am sa analizez metodele prin care se poate estompa frigul, se poate elimina, nici n-am sa o dau pe teme globale de genul climate change si alte chestii, pt asta va sta la dispozitie internetul cu resursele-i infinite.
Azi faceti cunostinta cu frigul din punctul meu de vedere.
Daca ma uit inapoi in negura propriei mele istorii, am sa descopar cu o oarecare uimire ca frigul nu imi era o notiune prea familiara cand eram mica. N-aveam nicio treaba. Poate pt ca n-am fost niciodata un copil bolnav, aveam multa energie, ma miscam incontinuu, eram ca un Pepsi scapat pe jos, ma agitam ca un titirez, nu prea aveam timp sa "ma racesc", eram mereu HOT. Literally. Buni fugea dupa mine cu prosop ca sa ma stearga de transpiratie, vezi doamne sa nu racesc, dar energia arsa producea atata caldura incat de raceala nu se punea problema veci.
Si, culmea, azi sunt tot un om sanatos, recunosc, nu la fel de activ fizic precum eram in frageda-mi si tulburea-mi pruncie, dar nu vegetez deloc nici in prezent, sunt un om agitat, mereu in miscare. Si totusi sufar de frig cronic.
Uni zic ca frigul izvoraste din inima. Corect, poate fi si asa. Cica daca ai mainile reci esti sincer. Esti sincer, deci zici verde-n fata. Ca sa zici verde-n fata, tre sa ai sange RECE. Ma-ntelegeti? Bun. Da, sunt un om foarte sincer. Am si sange rece. Daaaaar...am si INIMA. Care bate, traieste, iubeste, simte. Produce energie. Deci inima e calda. Oricum, argumentul asta e destul de filozofic ca sa aiba radacini in real, asa ca let`s skip it.
Sa va mai spun ca am mainile si picioarele reci ca naiba, nasul la fel, si tatele mi se intaresc ca pietrele atunci cand e frig? Poate ca frigul e privit ca ceva rau. Siberia, oameni care de-a lungul timpului au murit de frig, temperaturi care duc la inghet si conditii meteorologice vitrege, masini intepenite pe drumuri din cauza zapezii, bani dati pe haine groase - care daca vrei sa fie de calitate, costa, ca lana de calitate nu e pe toate gardurile, pantofii, cizmele, accesoriile de iarna, toate astea pot fi motive ca oamenii sa se planga de FRRRRRIG. Ah da, sa nu uit si de cheltuielile de intretinere pe timpul sezonului rece. Si de intretinerea masinii iarna. Ah, sa mai spun si ca iarna cheltui de vreo 4 ori mai mult decat in timpul anului, pe ceaiuri, ciocolate calde, vin fiert si alte cele, fie acasa, fie in oras.
Dar frigul poate fi si ceva...bun. As in benefic. Iti pune organismul in miscare. Nu ajunge ca am devenit de cativa ani o fata friguroasa, mai si fac dusuri reci pe deasupra. Lumea zice ca-s nebuna. Dar nu mai pot renunta, imi place, simt ca imi face bine. Pe cap ma spal cu apa calda, dar corpul il tratez cu temperaturi aproape de inghet. E rau primul jet, dup-aia nu mai simti. Ce-am mai descopert e ca daca las frigul in voia lui, ma infrumuseteaza :)) Asta poate suna extrem de dumb, dar frigul te face sexy. In cazul meu, buzele mi se fac de un mov plapand, apetisant, nu de-ala cadaveric, bacovian, ci de-ala numai bun, cum e de vreo 6 sezoane in trend, purple-ul ala misto. Plus ca totul e conturat mai bine, de la buze, la pometi, si la...da, sani. Nu vreau sa cad in vulgaritate, dar sanii mei stau ca la comanda cand e frig. Sigur, la varsta mea stau la comanda si cand dorm, scuzati modestia, dar cu precadere cand e frig, mi se pare ca sunt si mai si. Comit zilnic crima de a nu purta sutien, sunt alergica aproape la accesoriul asta inutil, si cand e frig si am bluze mulate, ma fastacesc si stau cocosata. Dar mi s-a spus ca e ok, e un efect natural, asa ca mi-a cam trecut cu jena.
Asadar frigul poate fi rau, poate fi sexy, poate fi estetic, poate fi sanatos. Uneori poate fi ridicol, cand nu iti mai poti controla vocea din cauza tremuriciului, dar si din asta poti face ceva funny. Am patit o data sa nu reusesc, efectiv, sa scot pe gura cuvantul "extraterestru"... cam ilogic sa vorbesti despre asemenea lucruri cand ti-e frig, ca te mai ia si fiorul groazei, dar nu mai retin exact ce discutie cretina era atunci, dar era pe tema aliens.
Frigul poate sa vina si sa revina in viata cuiva asa de des, incat sa devina ceva cronic, parte integranta din persoana aia. La mine depinde de sezon. Si da, tocmai a inceput sezonul in care frigul ma populeaza cam zilnic, aproximativ 12 ore din 24. Mi-e frig dimineata cand ma scol din pat si ies din culcusul pe care l-am incalzit cu atata drag in timpul orelor de somn, mi-e frig la dush, ca il fac cu apa rece, mi-e frig cand ma imbrac, ca stau dezbracata vreo 5 minute prin camera pana ma decid ce port in ziua respectiva, mi-e frig cand ies din casa, mi-e frig pe drum, desi umblu repede, ca sa ma incalzesc etc.
Si am lasat pt final cea mai subiectiva si mai placuta parte. Sa-ti fie frig nici nu-i asa rau, apreciezi inzecit mai mult o mana calda, un suflet cald, o inima calduroasa. Exista tot felul de expresii, cu mana calda, cu painea calda, cu nu-stiu-ce. Si toate chestiile astea calde nu le-am putea aprecia daca n-am trece prin faza de frig.
Ma gandesc ca maine dimineata repet ritualul, trec prin etapele frigului, sculat, dus, imbracat, iesit in lume. Si n-am sa mai am aceeasi atitudine represiva fata de frig. Pt ca voi avea mov la buze, which I find sexy, si voi sti ca atunci cand dau de mana aia calda, am sa fiu atat de happy...

Hats off for CFR

Am o personalitate suficient de easy-going incat sa nu duc lipsa de oameni in jurul meu. De fapt am descoperit ca solitudinea imi cauzeaza drastice caderi de moral, moral care se prabuseste undeva in depresie si rezulta un big bang al constiintei care se redreseaza usor, nu zic, dar sufera mocnit.
Ii multumesc entuziasmului meu pt ca mi-a permis sa imi fac cateva cunostinte foarte dragute prin noul oras pe care il populez de ceva vreme. Si mai e ceva...
Ca sa starnesti un interes cuiva...trebuie sa fii putin exotic. Sa ai acel "je ne sais quoi" care sa iasa in evidenta. Cred ca am avut dintotdeauna un aer mai altfel, ca sa nu zic chiar exotic, fie ca a fost vorba de o apucatura mai nebuneasca sau de vreo trasatura, fie ea fizica, morala sau de alte feluri, dar niciodata nu am crezut ca orasul meu natal va fi motiv de propulsare a popularitatii mele.
Am fost saptamana trecuta invitata la un party la care au luat parte vreo 15-20 oameni, din tari diferite. Am cunoscut un nigerian care sta in UK de cativa ani. A-propos, ieri a fost ziua nationala a Nigeriei, deci happy birthday celor ce au ceva de-a face cu asta. Socul nu a fost mic cand omuletul colorat a observat ca poate sa poarte o conversatie despre literatura nigeriana - la nivel de beginners, desigur - cu un om din Romania, intamplator eu. Am vorbit despre Chinua Achebe, am scris despre el pe blog mai demult, il recomand cu caldura oricui vrea sa citeasca o carte buna (Things fall apart, par exemple). Dupa care ma intreaba el: "What town are you from?" si zic "Cluj, it`s in the North-Western part of my country, maybe it will ring a bell if I tell you that it`s the capital of Transylvania, the country of Dracula..." "Ooooooooh...really? CFR Cluj? Wooow, that`s awesome..." si nu mai redau discutia, dar a tinut vreo juma de ora, eu primind chiar informatii noi despre echipa orasului meu natal, Cluj, de la un outsider. Si nici multele intrebari legate de Cluj, de la "dar aveti mai multe echipe de fotbal in Romania, sau doar astea doua - stia si de Steaua si de Becali, by the way ? Si ce le dati sa manance?" s.a.m.d.. Imi aduc aminte de o prietena din Franta care, cand a venit prima data in vizita la mine, pe drumul de la aeroport spre casa, nu s-a putut opri din a spune "dooooamne, dar ce multe lucruri aveti...si case, si blocuri, si masini..am vazut la TV ca stati in corturi, ca va spalati hainele la rau. Aveti si McDonald`s!" Multumim presei occidentale pt imaginea creata.
Azi, miercuri, zi plina de rahat si frig si cursuri... am pauza de la 12 pana la 5 dupa-masa...ce sa fac? Puteam sa vin acasa, dar drumul pana acasa si inapoi in centru, pe jos, ca asa circula studentii fara finantare babana, imi ia aprox. 50-60 min. Deci o ora, acasa frec menta, poate mananc, citesc un pic, poate stau pe net, tot la frecare de menta. Asa ca m-am retras la biblioteca. E locul perfect, jur.
Si stau, si stau, si trece vremea, se face 4:30, ma indrept spre seminarul pe care il am. Dar ceva ma retine:
"Ooooh, Daria from CFR Cluj, I bump on you again...Will you watch the game tonight?"
Guess what? Prietenul nigeriano-britanic propune sa vedem meciul impreuna, sa facem pariuri, sa prezic scorul, sa zic daca Culio baga gol sau nu...Un entuziasm debordant cu care nu sunt obisnuita.
Tin minte ca am fost acum vreo 3 ani in Ungaria cu un proiect si am ajuns la conflicte urate cu un tip super-nationalist din Budapesta. Sigur, conflictele romano-maghiare sunt seculare si patriotismul si aroganta maghiarilor sunt recunoscute, dar eu sunt un bun exemplu al unei convietuiri pasnice dintre aceste natii - fiind pe jumatate maghiara, biologic vorbind, desi gandesc/traiesc/respir pe romaneste - mai nou un pic si pe engleza. A-propos, le si vorbesc limba, asa ca sa nu se supere pe mine cand ma duc in tara lor - si e foarte bine, ca daca le vorbesc in romna, simt ca scad drastic in ochii lor.
In ziua ce a urmat meciului cu Roma, "CFR Cluj" s-a situat la top searches si pe google, si pe yahoo!, lucru ce nu s-a mai intamplat de cand cu crima aia urata comisa de un roman in Italia - si atunci numai pe google Italia, in vreme ce acum vorbim de google.com - si atunci cand la Olimpiada a castigat aur judoka noastra, Alina Dumitru - si atunci pe yahoo sports.
Acum 10 min am primit un mail de la un prof din Birmingham care zice ca e incredibil de incantat referitor la jocul 'romanasilor' - probabil i-a scapat componenta multiculturala a echipei. Nu cred ca era cazul sa ma simt eu, personal, flatata, dar recunosc ca mi-a crescut inima :D
Mie sa-mi fie rusine, n-am reusit sa vad tot meciul. Multumesc conexiunii mele, in termeni cordiali - de genu` mortzii ma-tii de net&co. - pt faptul ca s-a intrerupt in sfantul minut 37. Oricum, a fost suficient sa vad inceputul ca sa ma incing. Am stat putin ca pe ace, cu gandul la meci, desi ma tot auto-mituiam cu ceva lecturi, dar sigur, netul s-a reabilitat la final, cand dadea Iuliu Muresan interviu si zicea ca e multumit de scorul nul, obtinut destul de onorabil.
De acuma cand vorbesc despre orasul natal, pot sa uit de sintagma "The capital of Transylvania" sau alte cele...simply CFR`s city.
Sigur, nu trebuie mentionat mozaicul de natii din interiorul echipei, e important ca reprezinta o echipa romaneasca...nu o data am auzit rautati ca e echipa prea colorata, ca nu e echipa romaneasca etc. Pe naiba. Pun pariu ca azi toti romanii, inclsiv Becali, au avut de zis ceva frumos la adresa CFR-ului.
Fortza fortza CFR!

Peste maneca

Pt ca ce scriu in postul asta sa ring a bell ca am ajuns in UK, poate trebuia sa pun M mare la 'maneca'. Ajuns-am in UK. Toate bune, n-a avut probleme avionul nici la decolare, nici la aterizare, in aeroport cineva din staff-ul universitatii m-a asteptat, m-a (tele)portat - am ajuns foarte repede, sau poate am dormit eu prea adanc, nu stiu, oricum...drumul nu a parut lung deloc de la Londra la Coventry- in campus si de acolo...am inceput seria de wow-uri. O data, trebuie neaparat sa mentionez ca biblioteca e a sort of Iulius Mall cu 4 etaje, o iiiimensitate de chestie. Imi place tare, cred ca m-as scuti de chirie si m-as muta acolo, pacat ca inchid la 10PM.
Orasul e frumos, lumea politicoasa nevoie mare, e plin de culori - as in toate natiile pamantului zici ca s-au adunat pe petecul asta de Anglie - ce sa mai, nu intru in detalii ca n-are sens. Ma dispera sofatul in UK. E total pe dos, cand trec strada nu stiu exact in ce directie trebuie sa ma uit, pe mine m-au invatat mama si tata sa ma uit in stanga si in dreapta. Adica in stanga, APOI in dreapta. Aici trebuie intai sa ma gandesc cum as face acasa, si apoi sa fac pe dos. Ca circula astia de ti se face rau, cam up-side down. Not to mention the Indians, care zici ca-s la mama lor in Bombay si au muzica la maxim, exact ca jupanii din filmele de la Bollywood, cu 180 pe ora in centrul orasului... Dar I`m still alive. Si asta datorita faptului ca absolut toata lumea, dar chiar toata lumea, e super politicoasa...Daca tu mai ai 10 m pana sa ajungi la trecerea de pietoni, masina nu accelereaza, ci incetineste. Si nu, nu incetineste ca sa isi fluture privirea dupa fundul tau, cum se intampla uneori la romanasi, ci ca ... asa e frumos. That`s the way it is.
Da, un pic mi-e dor de casa. Daca zic asta cu voce tare, suna a "vreau acasaaaaa!", dar nu in sensul ala mi-e dor. Stiu de ce sunt aici, nu ma incearca regrete sau alte cele, pur si simplu tot ce imi era familiar acasa, aici mi-e strain.
Partea interioara a fost putin data peste cap... Spirit latin, galagie, agitatie, praf, preturi romanesti...da, lipsesc cu desavarsire. Ma intreaba lumea daca imi place. Ce sa imi placa? Faptul ca traiesc in UK, ca studiez un curs ce incepe cu Law, ca stau intr-o casa curata, intr-o zona frumoasa, cu o frantuzoaica, o elvetianca si o chinezoaica? Sau ca sunt singura, trebuie sa fac teme, ca la scoala, am de citit biblii de drept a cate 800 de pagini, seara cand ma culc aud linistea in toata splendoarea ei - I hate this! - sau ce? Imi place si nu imi place. E greu de zis. E ceva nou. Trece un pic pana ma acomodez cu viata englezeasca, deocamdata nu ma plang, am dat numai de lume buna, nu am avut necazuri de niciun fel, e ok. :)
Nu stiu la ce se refera lumea cand vrea sa stie daca imi place. Da si nu. E frumos aici - suna a taran prost ajuns la oras, e curat, e "cilivizatie", e ...altceva. Dar nu e acasa. Sometimes we call ourselves adaptable. Chiar acum cateva zile mi-am scris cv-ul, ca sa aplic pt niste part-time jobs, si am pus accent pe faptul ca I`m an adaptable person. Dar inca mai ridic semne de intrebare cand vine vorba de adaptabilitate. Un lucru e sigur. Locul asta, oricat de frumos si curat si civilizat si plin de oportunitati si facilitati ar fi, nu e 'acasa'.
Ma intreb ce ar fi trebuit sa scriu in primul post made in UK. Poate trebuia sa vorbesc despre oamenii pe care i-am cunoscut, desre profii pe care ii am, despre casuta in care stau, despre cum se uita bou` la un robinet caruia nu stie sa ii dea drumul, despre mancare, despre ceva tipic british.
Azi era sa ma loveasca o masina, drumurile sunt perfecte, fara gropi si canale neastupate, motoarele silentioase, multe masini ecologice, efectiv nu am observat ca vine masina. Era rosu la pietoni, of course, si m-am gandit sa ma simt ca acasa un pic, sa break the law. Si era cat pe aci sa sfarsesc broken...by a car. Soferul m-a vazut oricum din timp, a incetinit, dar probabil voia sa ma puna pe ganduri si sa imi sugereze ca aici se asteapta la semafor si intr-o duminica dupa-masa, cand lumea pare sa se fi evaporat si strazile sunt complet goale.
Oricum, primul lucru dupa ce am ajuns acasa - vorba vine 'acasa'...aci unde stau, in casuta de pe Tomson Avenue - a fost sa scriu ceva pe blog, sa salut cu respect 'acasa'-ul meu de toate zilele, in semn de recunostinta ca n-am patit nimic in prima saptamana ca student in UK.
Si cred ca nimic nu putea sa fie mai potrivit decat poza cu New life in progress :)

Aceeasi, dintotdeauna, Vama Veche

Ajung in plin soare dogorator in Vama, intr-o zi de marti (ce v-am zis ca marti e ziua mea norocoasa?). Maxi taxi-ul nu mai e maxi taxi, e un ditamai autobus cu vreo 60 de locuri, un autocar, sa fiu mai precisa. Dovada ca numarul de vamisti, sau de wanna-be vamisti, a crescut, zic in sinea mea. Desigur, involuntar observ cele inca vreo 10 case rasarite de anul trecut incoace, dar m-am obisnuit, de la an la an sunt tot mai multe. Vad Gogoasa vesela, bun, e totusi incurajator ca macar ea mai exista, dupa ce ca au disparut, de-a lungul timpului Mash, Zapata, Clandestin si ce terase mai erau. Dau sa trec strada. Un BMW seria 6 da sa treaca peste mine fara scrupule, noroc ca ma trag la timp din drumul sau spre vama cu bulgarii, cel mai probabil pt o aprovizionare cu alcool si tutun. Intru pe bulevard, salut vreo 5 minute intr-una, pana epuizez cunoscutii. Nu cu mare incantare, desi nu i-am vazut, pe unii - de un an, pe altii - de mai multi. Eh, salut, ca sa nu par prost crescuta. Si dupa ce trece marea de cunoscuti, vad asa: o pitipoanca cu accese vadite de Paris Hilton, un chihuahua cu fustita roz, un colier bling-blingish la gat (al ei, slava Domnului ca nu al cainelui, ca facea hernie de la multele grame de metal), tot pachetul asta la bratul unui domn ceafa-lata. Se suie intr-un Ferrari rosu, parcat in fata La Canapele. Nu tin minte sa fi existat anul trecut canapelele, deci si asta e o noutate. Dar arata decent, imi place. Poate mi-ar fi placut mai mult fara masina asta parcata in fata si populata de cei doi fanfaroni tocmai mentionati. La ziare nu mai e tanti draguta pe care o stiu de 8 ani, ci o doamna mai in varsta care nu imi zambeste. Aveam in gand sa imi iau Cotidianul sau Jurnalul National, sa vad ce se mai intampla in lume, dar o voiam pe vanzatoarea aceea de demult, nu pe cea fara de zambet. N-am cumparat nimic. Desi banii ii scosesem deja. Eh, trebuia sa scap de ei, portmoneul il indesasem deja inapoi in geanta. M-am dus vis-a-vis sa imi iau ceva lichide. Mai vad eu si un croissant. Dau sa le platesc. Nectarul - 9 lei. Croissant-ul 2 lei. De-ala mic. Desigur, avand 10 lei, am scotocit dupa portmoneul adanc indesat in geanta, nu fara nervi, gandindu-ma ca mai bine ma tocmeam la ziare.
Imi las catrafusele in curtea unde urma sa stau, imi pun cortul, imi iau costmul de baie, arunc o rochie de plaja pe mine si tuleo la plaja. In drumul meu deloc lung mai observ niscaiva schimbari, dar drumul, norocul meu, e acelasi, Humanitas nu si-a schimbat sediul, Bibi tot acolo, Mitocanu la fel, la stuf dormeau 4 la o masa, unuia ii curgeau balele. Incep sa fac mental o lista cu ce e cum a fost si ce e nou in Vama.
Ma las pagubasa, am ajuns la malul marii. Vremea superba, apa minunata, ma arunc in valuri cu tot cu sutien, care se umple de alge, zabovesc in pluta vreo 10 minute si savurez Vama asa cum o stiu acolo, aproape de geamandura, desi la mal ma asteapta mitocani (nu terasa) pusi pe agatat cu poante ieftine, priviri de ambele ce sexe ce studiaza corpuri zacand la soare, unele pe nisip, altele pe chaise-longue-uri etc.
Ies intr-un final din Marea Neagra care in ziua respectiva era al naibii de albastra, ca si un fel de welcome, si ma postez pe prosop. Uit de cremuit. Adorm. Ma trezesc pe la 6 jumate, un caine ma mirosea. Unul alb. Aducea cu Balan, doar ca avea vreo 40 kg in minus asta. Ma uit in jur. Si ma caiesc pentru toate povestile carora le-am dat crezare. Alea, stiti voi, conform carora "Vama nu mai e ce a fost", "Salvati Vama Veche", "Vama s-a dus la dracu`" etc.
Pt mine acesta e al 8-lea an in Vama. Fata de prima vizita, categoric, s-a construit mult, au venit mase de oameni care nu au ce cauta acolo, Vama devenind un soi de muzeu, un must-see, un obiectiv turistic unde vii "ca sa beeeeeeeeeeeeeeei, frate", sa ti-o-nfigi in vena si sa head-bang-uiesti pana vomiti (de la alcool, drog, muzica, toate la un loc), ori pt a epata ori ori ori...
Prostii, prostii, prostii.
Anul acesta am constatat cu stupoare ca numarul turistilor a scazut drastic. E absolut justificabil, lumea se orienteaza spre servicii mult mai bune pe alte meleaguri, la aceleasi preturi sau poate chiar mai mici. Aici e poveste lunga, nu are sens sa tin teoria chibritului, cert e ca ma asteptam sa caut minim 20 de minute pana sa gasesc un loc pe plaja. N-a fost asa. M-am asezat unde mi-a placut mie si, pe langa asta, nici n-am avut vecini multi. Statiunea era destul de goala, la magazin nu am stat nici o data la coada, maxi taxi-urile nu se mai umpleau ca altadata pana la refuz, lucrurile erau putin ciudate pt plin sezon. Sa nu mai spun cat de lamentabile pt localnici.
Dar sa revin la subiect. Nu exista degradarea Vamei Vechi. Pt ca Vama Veche nu a constat niciodata intr-un plan arhitectural, intr-o anumita cladire, in anumiti oameni, in bani sau alte cele. In Vama e spiritul ce-ti place, daca-ti place. Daca nu, e clar ca nu mai vii. Sigur ca te incomodeaza kitsch-ul, te enerveaza preturile umflate pana la refuz, te scot din sarite unii si altii. Dar asta numai daca ii bagi in seama.
M-am intors dupa 4 zile de Vama exact asa cum m-am intors in toti anii de acolo: fericita. Anul acesta am mers singura. Am baut in total 3 beri. Bani nu am cheltuit multi. Intr-una din seri am fost la Monoloagele vaginului, pe terasa Hand - o alta ciuperca rasarita, dar una reusita. Interpreteaza socant de superb Diana Giubernea. Dup-aia m-am retras in Tequila sunrise pt o portie de muzica folk, un tip ce se auto-intituleaza Banderas si canta destul de frumos. Nu m-am abtinut sa amintesc ca eu sunt amica buna cu Emeric Imre, moment in care s-a umflat in pene si mi-a demonstrat ca si el stie sa cante frumos, desi nu are parte de aceeasi celebritate. Mi-a dedicat cateva piese, pana mi s-a facut somn si am plecat.
M-am simtit bine. M-am relaxat pana la refuz. Am servit 2 rasarituri de soare ce-ti taiau rasuflarea. Astea au fost singurele momente critice de singuratate in Vama, in rest nu m-am simtit defavorizata, fara companion fiind. Mi-am intalnit vechi cunostinte devenite acum prietene :)Am fost intampinata cu aceeasi caldura ca de fiecare data. Si de catre oameni (de la de acum buna mea prietena Doina - pana la urma in casa careia am si stat si m-am simtit foarte bine - pana la domnul de la Gogoasa, si chiar si dna de la ziare a zambit cand m-am induplecat sa iau Cotidianul), si de catre soare.
Si da, marea...si ea m-a imbratisat cu muuult drag.