Cum sa blog?

Ca si o consecinta a lipsei mele de activitate din ultimul timp, am inceput sa ma dau cu barca pe niscaiva bloguri din blogosfera autohtona. In urma periplului meu virtual, am inceput sa ma intreb ce ar trebui sa scriu pe blog? Comment-uri nu prea primesc, publicitate nu imi fac si nu mi se face, nici vizitatori prea multi nu cred ca am, actii si reactii starnesc, dar razlet. Deci care-i faza? Sigur, am scris acum cateva luni un entry-manifest care pleda impotriva scrisului PT CEVA, cel cu scop, cel interesat. Scrie, dom`ne orice, numa` scrie, vorba lui Kogalniceanu pe vremea cand incerca sa formeze literatura nationala. Eu scriu just because. Si ma simt bine. Dar dupa un anumit timp te intrebi oare de ce altii au rating atat de bun si tu nu? Oare altii ce au pe blog-ul lor si cum si-au format atatia "comentatori" fideli? Asa ca m-am dus la locurile cu pricina, la cele mai cele blog-uri. Toate astea dupa ce am citit un entry de-al lui Dono, un domn simpatic pe care, v-am zis, l-am descoperit la o ora de informatica si la al carui site sunt abonata zilnic - il aveti la blogroll-ul meu, la must-reads. Si scria el despre "mafia blogosferei", sau asa ceva suna titul. Nu m-a miscat din cale-afara, dar mi-a starnit interesul in sensul ca am vrut sa vad blogurile alea cu rating imens de care se vorbea acolo. Si de la "grei" am tot ajuns pe pagini si pagini si pagini...
Incerc sa imi dau seama ce place. As scrie despre Jocurile Olimpice de la Beijing, dar cand deschizi Yahoo!-ul deja ai acolo latest news, deci nu are sens, Yahoo!-ului nu cred ca ma incumet sa-i fac concurenta. Deci afli totul de acolo. Daca nu de acolo, de altundeva, pt ca in perioada asta cam toti vorbesc despre Olimpiada.
As scrie despre retete culinare, dar va asigur ca nu vreti. Exclus din start.
Politica? My style, categoric. Dar cred ca a vorbi despre politica e un semn de frustrare, din moment ce majoritatea textelor pe care le citesc sunt de-alea gen "n-ai cu cine, frate...n-ai cu cine". Toti "se plange" de "sistem", toti "vrea" schimbare, dar daca ii intrebi ce vor sa schimbe, habar n-au. Multi comenteaza, majoritatea plang si deplang o tara care oricum dintotdeauna a fost vitregita de soarta. Prea putini chiar scriu ceva relevant.
Cultura. Adorabil subiect. Dar imi ajung antipatiile atrase pt atitudinea mea de nas atat de sus incat a accesat deja universuri compensatorii mult deasupra omenirii. O las asa, ca n-are sens. Fiecare sa se culturalizeze din proprie vointa, n-am sa bag pe gat nimanui nimic.
La fel si cu filmele si muzica. E chestie de gust.
As putea vorbi despre reclame. Mi-au placut dintotdeauna. Mi-ar placea sa regizez reclame, sa vin cu idei, sa lucrez in media. Mi se pare o treaba tare. A-propos de reclame, cea de la geamurile alea termopane ma ucide. Imi vine asa, nu-stiu-cum, un impuls salbatic de a smulge tv-ul ala din priza si de a-l arunca undeva departe. Ingrozitor. I-as da in judecata pe aia pt vatamarea sistemului meu nervos, si asa destul de fragil.
Despre vedete. Sa le ia naiba, pana nu ajung eu una, nu vorbesc despre nimeni. Ce-s eu, facator de publicitate? Macar de-as avea rating, sa stiu ca fac un bine sau un rau cuiva. Dar asa, sa scriu in van despre te-miri-cine...neah, nu-mi surade.
As putea sa dau copy-paste la texte de pe alte site-uri, de pe alte blog-uri. Cred ca ar fi destul de profitabil, lumea probabil s-ar inghesui sa citeasca blogul meu mai mult asa. Dar intervine partea de copy-right si nu ma complic. Plus ca eu scriind pt catharsis, nu mi-as mai satisface propriile nevoi. Asa ca e exclus.
As putea sa destainui detalii din viata mea intima. Foarte recent la emisiunea lui Badea, In gura presei, era o fufa disperata care dadea detalii despre cum si-o tragea cu ceva no-namer banos din capitala. Cum o faceau ei la mare, la munte, in masina. Si, oh da, in masina il excita tare pe tip. Mai lipsea sa ni se spuna si ziua in care ii vine ciclul si eventual un numar de telefon. Cred ca faza asta ar tine. Ar trebui insa, pt un rating fabulos, sa bag si poze si filmulete. Si din pacate nu am aparat digital, telefonul la care aveam camera s-a stricat recent, umblu cu o vechitura pana plec in Anglia, deci n-"am cu ce, baaaai" :)) Sorry for the inconvenience.
O alta treaba unde chiar cred ca m-as pricepe si as parea mai interesanta... introspectia. Ar trebui sa vorbesc numai in metafore, sa am o usoara tenta de emo genial neinteles, sa ma mai tai din cand in cand pe vene si sa fug de acasa. N-am de ce sa fug, stau singura in majoritatea timpului. Depresiva devin doar daca nu ies mai mult de 12 ore din casa, ceea ce se intampla rar. Si si daca devin depresiva, nu am cutite ascutite, v-am spus ca sunt un dezastru in gospodarie, nu prea imi dau interesul. Cu forfecuta de unghii n-as incerca, e de-aia scumpa si nu merita. Forfecuta, zic. Si alte ustensile nu-mi vin in cap momentan.
Buun...despre scoala. Pai, e vacanta acum. Incep facultatea abia la 1 Octombrie. Sigur revin cu detalii atunci. Dar cum ramane cu ratingul atata timp?
Etc etc etc s.a.m.d. s.a. etc...

Asa ca am sa scriu in continuare despre lucrurile care conteaza pt MINE. Mi se pare o idee eficienta, nu sunt obligata sa urmaresc non-stop stirile de la Beijing, nici vedetele, nici blogurile altora, nici viata culturala, nici review-urile altora pe imdb.com etc.
Asa ca...
Welcome to my selfish blog!

Dream hours

Liber la visare azi. Ce vreti, cat vreti, cum vreti, cu cine vreti.
Sigur iesiti, unii, la o bere/coktail/suc/pizza sau ce-o fi. Lasa-ti-va interlocutorul pt cateva minute sa intretina conversatia singur, de fapt sa discute putin cu peretii si permiteti-va sa take off towards other worlds. Visati. Sau daca nu exista companie, si mai bine, luati-va mai mult timp pt activitatea asta. Daca nu se poate si nu se poate, seara, inainte de culcare, visati cu ochii deschisi.Ce vreti, cat vreti, cum vreti, cu cine vreti.

Eu visez la un hamac, un rasarit de soare pe o plaja pustie, un vant usor, cineva care sa ma rastoarne din hamac si sa ma arunce pe umeri, apoi in mare, cu tot cu haine, cainii mei (un ciobanesc german si un beagle) sa latre de pe mal fericiti. Sa ma retrag pe terasa mea cu vedere spre mare, in stil mediteranean, sa imi storc portocalele direct in gura, sa ma joc cu cainii mei, sa ma intreb unde or fi mainile care m-au aruncat in apa adineaori si tocmai atunci sa mi se astearna pe ochi si sa devina totul negru. S-a trecut la un alt nivel de visare deja. Cea involuntara. Se viseaza cu ochii inchisi acum
...enjoy.

Aceeasi, dintotdeauna, Vama Veche

Ajung in plin soare dogorator in Vama, intr-o zi de marti (ce v-am zis ca marti e ziua mea norocoasa?). Maxi taxi-ul nu mai e maxi taxi, e un ditamai autobus cu vreo 60 de locuri, un autocar, sa fiu mai precisa. Dovada ca numarul de vamisti, sau de wanna-be vamisti, a crescut, zic in sinea mea. Desigur, involuntar observ cele inca vreo 10 case rasarite de anul trecut incoace, dar m-am obisnuit, de la an la an sunt tot mai multe. Vad Gogoasa vesela, bun, e totusi incurajator ca macar ea mai exista, dupa ce ca au disparut, de-a lungul timpului Mash, Zapata, Clandestin si ce terase mai erau. Dau sa trec strada. Un BMW seria 6 da sa treaca peste mine fara scrupule, noroc ca ma trag la timp din drumul sau spre vama cu bulgarii, cel mai probabil pt o aprovizionare cu alcool si tutun. Intru pe bulevard, salut vreo 5 minute intr-una, pana epuizez cunoscutii. Nu cu mare incantare, desi nu i-am vazut, pe unii - de un an, pe altii - de mai multi. Eh, salut, ca sa nu par prost crescuta. Si dupa ce trece marea de cunoscuti, vad asa: o pitipoanca cu accese vadite de Paris Hilton, un chihuahua cu fustita roz, un colier bling-blingish la gat (al ei, slava Domnului ca nu al cainelui, ca facea hernie de la multele grame de metal), tot pachetul asta la bratul unui domn ceafa-lata. Se suie intr-un Ferrari rosu, parcat in fata La Canapele. Nu tin minte sa fi existat anul trecut canapelele, deci si asta e o noutate. Dar arata decent, imi place. Poate mi-ar fi placut mai mult fara masina asta parcata in fata si populata de cei doi fanfaroni tocmai mentionati. La ziare nu mai e tanti draguta pe care o stiu de 8 ani, ci o doamna mai in varsta care nu imi zambeste. Aveam in gand sa imi iau Cotidianul sau Jurnalul National, sa vad ce se mai intampla in lume, dar o voiam pe vanzatoarea aceea de demult, nu pe cea fara de zambet. N-am cumparat nimic. Desi banii ii scosesem deja. Eh, trebuia sa scap de ei, portmoneul il indesasem deja inapoi in geanta. M-am dus vis-a-vis sa imi iau ceva lichide. Mai vad eu si un croissant. Dau sa le platesc. Nectarul - 9 lei. Croissant-ul 2 lei. De-ala mic. Desigur, avand 10 lei, am scotocit dupa portmoneul adanc indesat in geanta, nu fara nervi, gandindu-ma ca mai bine ma tocmeam la ziare.
Imi las catrafusele in curtea unde urma sa stau, imi pun cortul, imi iau costmul de baie, arunc o rochie de plaja pe mine si tuleo la plaja. In drumul meu deloc lung mai observ niscaiva schimbari, dar drumul, norocul meu, e acelasi, Humanitas nu si-a schimbat sediul, Bibi tot acolo, Mitocanu la fel, la stuf dormeau 4 la o masa, unuia ii curgeau balele. Incep sa fac mental o lista cu ce e cum a fost si ce e nou in Vama.
Ma las pagubasa, am ajuns la malul marii. Vremea superba, apa minunata, ma arunc in valuri cu tot cu sutien, care se umple de alge, zabovesc in pluta vreo 10 minute si savurez Vama asa cum o stiu acolo, aproape de geamandura, desi la mal ma asteapta mitocani (nu terasa) pusi pe agatat cu poante ieftine, priviri de ambele ce sexe ce studiaza corpuri zacand la soare, unele pe nisip, altele pe chaise-longue-uri etc.
Ies intr-un final din Marea Neagra care in ziua respectiva era al naibii de albastra, ca si un fel de welcome, si ma postez pe prosop. Uit de cremuit. Adorm. Ma trezesc pe la 6 jumate, un caine ma mirosea. Unul alb. Aducea cu Balan, doar ca avea vreo 40 kg in minus asta. Ma uit in jur. Si ma caiesc pentru toate povestile carora le-am dat crezare. Alea, stiti voi, conform carora "Vama nu mai e ce a fost", "Salvati Vama Veche", "Vama s-a dus la dracu`" etc.
Pt mine acesta e al 8-lea an in Vama. Fata de prima vizita, categoric, s-a construit mult, au venit mase de oameni care nu au ce cauta acolo, Vama devenind un soi de muzeu, un must-see, un obiectiv turistic unde vii "ca sa beeeeeeeeeeeeeeei, frate", sa ti-o-nfigi in vena si sa head-bang-uiesti pana vomiti (de la alcool, drog, muzica, toate la un loc), ori pt a epata ori ori ori...
Prostii, prostii, prostii.
Anul acesta am constatat cu stupoare ca numarul turistilor a scazut drastic. E absolut justificabil, lumea se orienteaza spre servicii mult mai bune pe alte meleaguri, la aceleasi preturi sau poate chiar mai mici. Aici e poveste lunga, nu are sens sa tin teoria chibritului, cert e ca ma asteptam sa caut minim 20 de minute pana sa gasesc un loc pe plaja. N-a fost asa. M-am asezat unde mi-a placut mie si, pe langa asta, nici n-am avut vecini multi. Statiunea era destul de goala, la magazin nu am stat nici o data la coada, maxi taxi-urile nu se mai umpleau ca altadata pana la refuz, lucrurile erau putin ciudate pt plin sezon. Sa nu mai spun cat de lamentabile pt localnici.
Dar sa revin la subiect. Nu exista degradarea Vamei Vechi. Pt ca Vama Veche nu a constat niciodata intr-un plan arhitectural, intr-o anumita cladire, in anumiti oameni, in bani sau alte cele. In Vama e spiritul ce-ti place, daca-ti place. Daca nu, e clar ca nu mai vii. Sigur ca te incomodeaza kitsch-ul, te enerveaza preturile umflate pana la refuz, te scot din sarite unii si altii. Dar asta numai daca ii bagi in seama.
M-am intors dupa 4 zile de Vama exact asa cum m-am intors in toti anii de acolo: fericita. Anul acesta am mers singura. Am baut in total 3 beri. Bani nu am cheltuit multi. Intr-una din seri am fost la Monoloagele vaginului, pe terasa Hand - o alta ciuperca rasarita, dar una reusita. Interpreteaza socant de superb Diana Giubernea. Dup-aia m-am retras in Tequila sunrise pt o portie de muzica folk, un tip ce se auto-intituleaza Banderas si canta destul de frumos. Nu m-am abtinut sa amintesc ca eu sunt amica buna cu Emeric Imre, moment in care s-a umflat in pene si mi-a demonstrat ca si el stie sa cante frumos, desi nu are parte de aceeasi celebritate. Mi-a dedicat cateva piese, pana mi s-a facut somn si am plecat.
M-am simtit bine. M-am relaxat pana la refuz. Am servit 2 rasarituri de soare ce-ti taiau rasuflarea. Astea au fost singurele momente critice de singuratate in Vama, in rest nu m-am simtit defavorizata, fara companion fiind. Mi-am intalnit vechi cunostinte devenite acum prietene :)Am fost intampinata cu aceeasi caldura ca de fiecare data. Si de catre oameni (de la de acum buna mea prietena Doina - pana la urma in casa careia am si stat si m-am simtit foarte bine - pana la domnul de la Gogoasa, si chiar si dna de la ziare a zambit cand m-am induplecat sa iau Cotidianul), si de catre soare.
Si da, marea...si ea m-a imbratisat cu muuult drag.