Boala

"Mnoah boala, da` ce are?" Cu intrebarea asta in minte incep sa scriu despre boala. Pe parcurs dezvoltam, dar trebuie mentionata scena, daca tot mi-am adus aminte de ea: eu, un grup de oameni, la ceva sedinta de comitet; eu imi expuneam ideea fain-frumos, argumentat, cu bullets and numbering - metaforic vorbind, desigur, ca totul era oral (speech-ul zic, dragilor), ma agitam de zor sa conving auditoriul de genialitatea ideei mele. Gesticulam epileptic, bateam ritmul in masa, dadeam din picioare, abia de-mi mai incapeam in piele. La una din putinele pauze de luat aer, in acel scurt interval de 0.33 secunde, aud incet un: "mnoah boala, da` ce-are fata asta?", "nimic, lasa, asa e ea, te obisnuiesti tu"... evident ca imi pierdusem ideea, auditoriul s-a uitat un pic cu spranceana stanga ridicata: "ce-ai, fata, nu ti-e bine?". "Nu, nimic, luam o pauza." Spranceana colectiva s-a ridicat si mai tare, dar nimeni n-a zis nimic.

Sa asez mai bine in timp si spatiu treaba, as preciza ca am fost trainer la o organizatie, si sedintele respective erau tinute cu mult stoicism de mine in fata a vreo 30 de oameni, in fiecare miercuri dupa-masa, timp de o ora. Ora in care eu ma agitam maxim si ceilalti, daca nu isi pierdeau rabdarea si incepeau sa mazgaleasca pe foi, sau sa se joace cu pixul si sa se uite din 2 in 2 minute la ceas, aveau bunul simt si incercau macar sa ma urmareasca. Plateau pt asta, deci cei mai multi aveau bun simt, fapt pt care ar trebui acuma sa le multumesc.

Revin la "mnoah boala, da` ce are?", tre` si aici sa fac o precizare: intrebatorul lua parte la momentul cu pricina la primul training, si fusese adus de un prieten, care era atunci la a 6-a sedinta. Omul intrebator era atata de socat de agitatia mea, incat a crezut ca nu mi-e bine. Ok, eu, gandindu-ma ca prea ma rup in figuri acolo, si probabil nici dracu` nu ma urmareste pe mine si ce zic, ci mai degraba mainile care pareau ca fac morisca, am zis ca "luam o pauza". Moment in care restul, deja familiarizati cu zaludosenia mea, s-au cam crucit. Da` le-a trecut, ca pauza a durat doar 5 min si apoi mi-am reintrat in ritm.
Asta a fost intro-ul, ca nu ramanem aici, asta era doar asa, o mica povestioara, care vad ca s-a cam hiperbolizat. Buuuuun...

Ma gandeam sa va zic azi de bolile mele. Vicii. Nebunii. Obsesii. Chestii-trestii.
Eu sunt un om agitat, asta cred ca ati inteles. Vorbesc mult si tare. Cand tac, lumea crede ca-s bolnava.
Am o boala cu jegul. Cel din casa, nu de pe mine. Jegul personal, ala ce locuieste pe mine, il gasiti in paragraful urmator. Nici nu stiu sa precizez cand am observat alergia la dezordinea domestica. Se prea poate sa fi existat ea de multa vreme, dar in Anglia am descoperit-o, de cand stau in casa cu inca 3 fete. Doooamne fereste sa se creada ca la mine-n camera e totul pus la locul lui. Nu e.Zboara carti, haine, foi. Dar zboara curat. Nu e jeg, e doar dezordine cateodata. Ma scoate din sarite sa vad prea multe farfurii puse pe chestia aia de uscat vasele, de langa chiuveta (cum ii zice la treaba aia?). Cand sunt pantofii in usa casei, de nu poti deschide usa de ei (casele in Anglia au un holisor micut, unde te descalti, si apoi se intra propriu-zis in casa), fac urat. Cand isi face careva de mancare si nu sterge aragazul, in caz ca l-a jegarit, iar fac urat. Cand vad par in chiuveta din baie. Cand vad gunoiul plin dimineata si dupa-masa observ ca nici dracu` n-a pus mana pe el sa-l scoata din casa. In toate situatiile astea ma enervez. Eh, vorba vine, fetele cu care stau sunt ok, curate, niciuna nu-mi face probleme, doar ca am eu vaga impresie ca pe la vreo 40 de ani am sa fiu o frustrata de-aia care se va uita urat la tine daca ma intrebi: "Tre` sa ma descalt?". Normal ca tre`, idiotule, ca doar nu degeaba aspir de 7 ori pe zi si de 2 ori seara, inainte de culcare, si piaptam franjurii de la covoare!!! :)) exagerare cu scop de potentare, desigur :)) ca poate se intampla mai devreme de 40, depinde cum se va sta la capitolul NF.

Sunt ipohondra. Si asta chiar e boala, nu e imaginatie sau ceva scormoneala de-a mea.

Fac urat de tot daca ma contrazici. Si mai urat daca gasesti argumente logice si sustinute ca sa ma contrazici.

Am fost niscaiva vreme insomniaca. Si mi-am ros mult unghiile la viata mea.

Am o boala cu hainele si cosmeticele. Nu ma pot abtine. Efectiv nu pot. Mai bine nu mananc o saptamana, decat sa nu imi iau ceva pe care mi s-a pus pata. Sunt imposibila la casa omului. Vai si-amar de omul cu care mi-oi imparti zilele... Stiu, stiu, femeile toate sunt asa. Ei, pe naiba. Credeti ca i-as plange eu de mila lu` ghinionistul ala care ma va lua doar pt o chestie pe care oricum toate femeile o fac? Neeeah... Rau la mine e ca sacul nu are fund. Si e sac cu lucruri scumpe. Nu-mi plac stifturile, mai bine deloc decat cu obiecte de calitate indoielnica. Nu o data in viata am fost snoaba si am dat banii pe ceva scump, doar ca sa-mi satisfac damblalele. Greu cu mine... Imi plac ceasurile, palariile, pantofii, cartile, cosmeticele, hainele. Dupa bijuterii nu ma dau in vant, am doar un inel, primit de la mama, pe care cred ca l-am dat jos de pe deget de vreo 2 ori in viata. Vara il folosesc ca bronzo-metru, comparand pielea de sub el cu pielea de pe langa el, imi dau seama cat de eroic si cat de mult am stat la plaja.

Imi plac mascara (m-am uitat pe net, pluralul corect e mascara, substantivul 'mascara' e defectiv de plural, dar puteti sa ziceti si rimelurile, tot pricepe omu` ce vreti, desi suna a taran), neaparat de calitate. Strang din dinti 3 saptamani ca sa pot sa imi iau ceva ca lumea. Imi plac blugii. Ultima data cand i-am numarat, erau vreo 28 de perechi. Acum s-au imputinat, ca n-am putut sa aduc cu mine toata garderoba. Imi plac pantofii. In ultimul an, media era de 2 perechi pe luna. Sigur, am zis media. S-a mai intamplat ca, din greseala, timp de o luna sa nu-mi iau nimic, precum s-a intamplat si sa imi cumpar in 30 de minute 6 perechi. Mor dupa ceasuri. Ei, aici cam stagnez de ceva vreme buna, ca ... asa-i mersu`, dar promit sa revin la colectionat ceasuri imediat ce "ma fac, tata, avocat!" Oricum, acasa am 17 ceasuri pana acum, din care un Louis Vuitton, un Cartier si un Swatch. Nu e nu-stiu-ce, dar lasati ca vedeti voi cand creste fata mare...(nu ca as avea cum sa cresc in sens invers...)

Imi plac sculele de scris. Stilouri, pixuri, creioane, mai ales creioane de-alea clasice, nu mecanice. Pt mine conteaza cu ce scriu. Parca scriu cu mai draga inima daca stiu ca am o scula de calitate in mana. De scris, scula. Si agendele imi plac.

Am boala pe tigani. Nu e exprimata boala, e mai mult 'implied'. M-am si nascut in aceeasi zi cu Hitler, nici nu-s eu un om prea tolerant de soiul meu...deci prefer sa-i tineti departe de mine, ca s-ar putea sa nu se stie. Cam fac alergie la ei.

La fel cum fac alergie la vulgaritate si badaranism. Sa nu cerdeti ca fac discriminari, dar de obicei vulgaritatea e o chestie pe care eu, una, o asociez fetelor, si badaranismul - baietilor. Poate ca nu prea am eu foarte clar notiunile fixate-n creier, dar mi-e greu sa zic ca "o fata e badarana". In schimb, despre un tip as putea sa spun ca e vulgar. Ma rog... asa e nomenclatura la noi, end of discussion. Nu suport sa vad femei vulgare, mi se intoarce stomacul pe dos. Si de aici, din faptul ca sunt vulgare, izvorasc o gramada de adjective din strafundurile mele abisale si impulsive, precum: "curva dracu`", "proasta satului", "taranca proasta", "cretinoida abjecta", "rapandula" etc. Da, domnilor, sunt subiectiva, dar n-am ce-i face, cand ma ia cu nervi, greu ma stapanesc.
Si cand vad un baiet gigel de-ala vero, badaran nevoie mare, imi vine sa-l iau la palme, dar mi-e frica sa nu cad eu in categoria "femei vulgare". Asa ca ma tin departe, desi tare ma mai mananca palma. Era si o manea cu "ma mananca palma stanga" si cica omu` primea bani. Pe mine nu ma mananca nimic acuma, desi n-ar fi rau sa ma manance palma stanga.

Am boala pe matematica. Dupa 4 ani de liceu real, in clasa de mate-info, intensiv info, ma simt in stare de orice. Am absolvit liceul, mi-am luat bacul - inclusiv la mate, e clar, sunt in stare de orice. Just try me.


Sufar de boala numita "sete permanenta de carte". As citi pana as muri, pacat ca mai sunt si alte lucruri de facut pe lumea asta.

Dau in hepatita cand vad mamaliga in fata ochilor. Si carne cruda. Am fost vreo 4 ani vegetariana pe motiv ca nu voiam sa mananc animale. Deci tineti departe de ochii mei carnea cruda. (Vreti sa stiti paradoxul? Inainte sa ma fac om al Dreptului, voiam sa fiu chirurg. Deci pe oameni puteti sa-i taiati in bucatele, si in fata mea, daca vreti, dau o mana de ajutor, dar de animale nu va atingeti, ca nu mai avem ce discuta).

Ma ia cu spasme cand il vad pe Bruce Willis. Sau pe Josh Hartnett. Sau pe mulatrul din Vama (unu`, nu-l stiti voi..)

Si asa, ca sa inchei triumfal, va mai zic ca am boala pe plictiseala. Si cateodata cand e urat afara si n-am bani, ca tratament anti-plictis, scriu non-sense-uri pe blog. Asa, ca azi.

La feminin

Vrei sa-ti reproduc ce mi-a zis un barbat despre feminitate?

Citez:
Nu ştiu încă de ce, în concepţia mea o femeie şi-ar pierde din feminitate dacă n-ar înfăptui constant câte o stângăcie tehnologică. Ca de exemplu, să-şi lase involuntar amprentele subţirele pe DVD-ul împrumutat de mine de la un prieten. O asemenea marcare oleaginoasă a suprafeţei diamantine a discului se traduce prin grosolănie la bărbaţi şi feminitate la femei. O diferenţă calitativă uriaşă, nu-i aşa?
Firimiturile rămase la masă, dacă sunt de genul feminin, pot fi drăgălaşe şi pot închipui desene cu flori de grâu copt. Ca şi saliva rămasă pe buza paharului ca un lac pe marginea muntelui, ca şi cheile uitate delicat pe masă ca un grup statuar ridicat ad-hoc în deşertul alb al feţei de masă. Obiectele, odată feminizate, se purifică. Masculinizate, devin rudimentare...

Si acum eu...

Incep printr-o confesiune veche: am crescut inconjurata de barbati. Facand sport, am avut un antrenor care a tinut loc de tata, de multe ori si mama. Un bunic conservator din cale-afara, metamorfozat treptat, o data cu cresterea mea, intr-un bunic "cool" (si azi ma intreaba bunica ce naiba i-am facut de l-am schimbat in halul asta). In loc de papusi, am avut pistoale cu apa si bile si machetute (mai multe decat baietii de la bloc, ha!). In loc sa fac hainute la papusile Barbie, imi peticeam camasile si pantalonii la coate si la genunchi pt ca mereu cadeam si imi rupeam hainele. S.a.m.d...
Barbatii si-au lasat amprenta in viata mea poate mai mult decat in vietile altora. M-au modelat, m-au format, m-au ghidat.
Pana nu demult, gaseam foarte cool sa fiu baietoasa. Desigur, toti stiau ca va veni ziua cand imi vor trece ideile pragmatice si mult masculinizate si radicalizate. Eu - nu. Si poate de asta sunt acum socata ca m-am molipsit de feminitate.
Cum am realizat asta?
Simplu...
Nu pot trai fara:
Arta, mascara, carti, Elle si Vogue, floarea-soarelui, rosu, somnul prelungit de duminica dimineata (macar o data pe saptamana am si eu dreptul asta...), mai ales daca e insotit de un corp cald langa mine si o voce morocanoasa ce promite multe (macar o data pe luna am si eu dreptul asta :)) ), cosmosul urban, dusurile mele dese si reci, chinul placut de la Gabi, cosmeticiana mea, luna de luna, politete, bun-simt, prieteni, buni, bunu, setea continua de cunoastere, libertatea mea proprie, cea care imi permite la orice ora din zi si din noapte sa merg unde vreau eu, si sa fac ce vreau eu, stress, o viata agitata, defectele mele, parfum, Vama (macar o data pe an), oameni...
Nu suport:
vulgaritatea, sub orice forma ar fi ea. Am devenit alergica la ipocrizie si la vulgaritate. Sunt inconjurata de astea zi de zi. Si simt ca nu e locul meu acolo unde se afla astea doua vicii. Preaslaviti fie taranii, cei de drept numiti asa, dar la naiba sa se duca cei parveniti, cu ifose de mahala si comportament de intors stomacul pe dos. La naiba cu femeile-barbat, pe care numai organul genital le mai leaga de termenul "femeie", restul fiind subjugat unui feminism execrabil, al carui scop este o penibila incercare ratata de a demonstra tuturor (mai ales lor insasi, and that`s the most pathetic part) ca "ele fac legea". La naiba cu dezechilibratele emotional, cele care fie se retrag intr-un cocon si se auto-victimizeaza, sustinand ca soarta le-a harazit ce a fost mai nasol, fie in cariera si compenseaza faptul ca sunt handicapate emotional si sentimental apasand pe acceleratie cand vine vorba de job. Nu suport fufele care nu au curaj. Nu imi plac falsurile. Nu inteleg proastele.
O femeie, pentru a fi naturala, nu trebuie sa spuna verde-n fata TOT ce gandeste. (si aici ipocritii si ipocritele vor zice: "eh, da` ce? Sa mint, mai bine?" Far be that from me, dear...)Aici si eu mai am probeme, dar totusi am avansat de la stadiul de agresivitate frusta spre un comportament ceva mai cu tact. Nu de putine ori am asistat la discutii pe varii teme alaturi de colegi/prieteni/diversi cunoscuti, cand fetele o iau pe ulei si vorbesc vrute si nevrute, incepand de la cum se face o felatie ca la carte pana la cum se mulge vaca. Desigur, aceste doua procese sunt ambele legate de feminitate, oarecum (o felatie buna numai o femeie stie sa faca si o vaca este mulsa mai cu stil si indemanare de catre o femeie decat de un barbat; sa nu mai zic de faptul ca numai o vaca-deci o bovina la feminin, da lapte, si nu si un bou sau un taur). Nu incurajez aroganta si atitudinea de printesa cazuta intr-o lume depravata, din preainaltul sau regat perfect, doar ca fiecare lucru isi are momentul, locul si modul sau de a fi expus. Nu imi plac oamenii prosti, cu impresii de destepti. Sunt convinsa ca ei chiar cred in istetimea lor, ceea ce ii face si mai penibili, dar putina modestie nu le-ar strica deloc. Si raportandu-ma la femei, ele de obicei se cred prea bune in: cariera, pat, la capitolul studii si experiente de viata, materie de moda, gastronomie, gospodarie, intr-un cuvant, bune la toate. There`s no such thing, buna la toate. Nota bene: mi se pare foarte feminin sa stii sa iti asumi un minus, orica de rusinos ar fi el. Lista cu "nu suport/nu-mi place" ar putea continua la nesfarsit, as putea chiar sa pomenesc machiajul vulgar, eticheta la vedere, vorbitul la telefon in public, cu voce ridicata, atitudinea de "cine mi-s eu, da-te din calea mea"-intalnita adesea in magazine, pe strada, cand doua tipe care arata bine se dueleaza din priviri si chiar isi trag un ghiont spre a-si demonstra superioritatea una in fata alteia, in trio-uri incornorate si in alte situatii, din cele mai inedite.

Feminin e sa iti asumi statutul de femeie din varful degetului de la picior pana in varful firului de par (care, by the way, nu ar trebui sa fie despicat, cum e al meu acum). Feminitate- capacitatea unica de a combina metode din filosofie, religie si mass-media pentru ca el te-a intrebat daca vii la meciul de fotbal si aspectul merita aprofundat.Feminitate -paradoxul de a administra un buget al cuplului minuscul la nivel de manager general, dupa ce, in perioada celibatului, nu iti ajungeau trei carduri pentru tot atatea perechi de pantofi.
Feminitate- talentul de a aduna toate cuvintele minunate pe care le-ai auzit vreodata intr-o singura poveste si de a porni in cautarea unui singur glas care sa ti le repete pana la adanci batraneti. Feminitate- libertatea de a-ti mangaia corpul cu o privire admirativa si dupa ce ai terminat de savurat o portie de tiramisu. Fragilitatea, delicatetea, vulnerabilitatea. Triada cel mai des amintita sau insinuata cand apare o discutie despre un el si o ea. De obicei, in legatura cu ea. Aceasta e numai suprafata oglinzii. Chipul feminitatii are un singur nume-Surpriza. In numele feminitatii, o viata aparent somnambula si resemnata se poate transforma in vocatie sub ochii uimiti ai asistentei, un destin invidiat isi poate trada pretul, accesibil numai anumitor caractere. Feminitatea fascineaza pentru ca amesteca in cantitati variabile teama si admiratia.
E linistitor, placut, sa privesti un tablou valoros, dar a te ghiftui cu un muzeu intreg de valori produce confuzie si teama necunoscatorilor. Asta se aplica si acelor femei care nu stiu cum sa priveasca tabloul pe care li-l arata oglinda. Aceleasi femei despre care s-ar putea spune ca modeleaza regulile realitatii, dar care nu reusesc sa impace regulile societatii cu regulile inimii. Aceleasi femei care provoaca incendii si plang apoi pe ruinele arse. De ce oare Sfinxul si noaptea si marile au devenit la un moment sau altul blazoane ale feminitatii? Pentru ca se refuza descifrarii, pentru ca pot starni prin simpla prezenta curiozitatea si raspund intotdeauna cu indiferenta, pentru ca lasa iluzia autosuficientei, dar nu inseamna nimic prin ele insele, fara cineva care sa se intrebe “Ce e, de fapt, dincolo?”. Si bunul obicei de a face liniste in ganduri, de a-ti privi trecutul si viitorul ca ape ale aceluiasi rau ce-ti trece pe dinainte e tot un privilegiu al femeilor adevarate, e ceea ce face diferenta intre orgoliu si demnitate, certificatul nescris care iti atesta dreptul de a purta perle in loc de gablonzuri. La fel si acea misterioasa calitate a auzului care, utilizata cu detasare, intrece poligraful in analiza raspunsurilor la intrebari de genul “De ce nu m-ai sunat ieri?” sau “Unde ai fost?”. Ciudat, feminitatea seamana izbitor cu electricitatea-nu o poti arata cu degetul, dar efectele se simt intotdeauna, iar lipsa ei face ca o incapere, oricat de impodobita si plina de petrecareti sa para intunecata si primitiva. Mai mult decat femeile, barbatii o au inscrisa in gene, o recunosc instinctiv si o cauta ca pe Mirodenie.
Indiferent de ce scrie in genele noastre, feminitatea in diversele ei forme ne insoteste fiecare clipa-ca motiv de mandrie sau umilinta, ca ispita sau enigma. Oare din intamplare numai femeile pot sa joace rolul de ursitoare si bocitoare?
Cu toate ca acum generalizez si vorbesc grosso modo, tin sa precizez ca feminitatea nu inseamna sa fii nici victima, nici o handicapata cu organe genitale feminine intr-o lume masculina (populata atat de barbati, cat si de femei), nici neajutorata, nici delicata si fragila ca o floare plapanda pierduta in timp si spatiu, nici o tipa stylish cu haine diafane, mustind a Chanel n#5 si cu buze colorate si pometi ca bujorii, visatoare si care are numai grija de a-si asorta ceasul la inel si curea sau vreo toanta care pentru orice tampenie pe care o face se justifica zicand ca "fac compromisuri pentru ca iubesc" etc etc etc.
Feminitatea e cand mintea si corpul si sufletul fac pace si respira la unison. Cand citesti paragraful prin care l-am citat pe Mircea Dragoi si nu ti se pare penibil. Cand iti asumi faptul ca esti femeie. Si cand te simti bine cu asta si incetezi a te mai lua la intrecere cu barbatii, cu defectele tale, cu societatea, cu tine. Barbatii nu au nevoie sa lupte cu femeile, nici femeile nu au nevoie sa lupte cu barbatii. E, desigur, o forma de divertisment si o picanterie a unei societati moderne, in care monopolul si concurenta sunt motoarele care fac lumea sa se invarta intr-un mod mai alert si mai interesant.

Feminismul e un curent, un concept, un produs uman.
Feminitatea e ceva incontrolabil, e instinctuala, e parte integranta dintr-o femeie. Nu e inventie.