Angular

N-am fost un fan al superbowl-ului niciodata, desi mania m-ar fi putut coplesi de cateva ori, data fiind densitatea de sport-freaks pe care ii am prin preajma. Azi dimineata totusi, mi-am dat seama ca depinde si de perspectiva, de data asa perspectiva cinematografica. Si parca am privit cu alti ochi.



Unii spun ca pentru a cunoaste un lucru, trebuie sa il privesti din toate unghiurile. Daca ai puterea sa-l privesti din 360 de unghiuri diferite, bravo tie, esti rabdator. Nu multi sunt cei perseverenti, asa ca majoritatea sfarsim prin a nu cunoaste in totalitate mai nimic. Pe de alta parte plombarea lacunelor cu te miri ce avem prin traistele noastre intelectuale chiar ne da impresia ca am ajuns la quintesenta acelui lucru si taddda, il cunoastem (discutia a cunoaste=a stapani se declara de pe acum deschisa).


************* ******* *************

Momentan imi dau silinta sa invat sa grow young. Ar fi prematur sa spun ca mi-e frica de riduri si tate lasate, dar de cateva ori mi-am lasat blestemele sa curga asupra oglindei. Si a unghiului din care batea lumina. Finalmente toata treaba asta cu perspectiva e o mascare a unor scuze pe care le cautam ca sa justificam un pic mai brutalul inevitabil. Ce nu intelegem de multe ori e ca pana la "finalmente" mai este mult.
S-a dezbatut asta ieri, in timpul lunch break-ului cu un prieten.
aparent A + B + C = "The person doesn't give a flying crap"
unde A = X does not call you for three days
B = when X calls, X acts as if nothing's ever happened
C = X mentions no plans for the quickly-approaching Valentine's Day

S-au cautat scuze pentru emascularea sus-mentionatelor trivialitati, gen "I was busy anyway, I had no time to call X either" sau "I care diddly squat about Valentine's Day myself, so I'm quite happy X didn't mention anything about it anyway"

Asa nu!

I then understood how thin the thread between the "different angles" perception and the "lying to myself and finding excuses for something that's not ever gonna be worth it" perception.
Asadar, nu ca as incuraja vreodata amagirea de sine, dar daca tot ajungeti sa o faceti, faceti-o cand chiar aveti motive intemeiate. Cand sunteti hopeless si a te multumi cu ORICE e singura ancora pe care o mai aveti ca sa va mentineti self-esteem-ul.
Se prea poate ca tonul mesianic al acestui articol sa va aminteasca de filme overrated pentru femei frustrate, si de slogane la fel de patetice gen "you're worth it", dar daca numai pentru o clipa ne gandim la "why wouldn't you be worth it?" (care intrebare da, admit, poate fi interpretata la fel de siropesc), concluzionam - sper - ca de fapt dropping it and moving on to a different angle poate fi mai recomandat decat a insista in ceva care stie naiba unde duce si, mai grav, erodeaza ceva ce odata era sanatos.

Terminand divagarea mesianica, trebuie sa recunosc ca vreau sa grow young a bit. A salta pasi in ciclul de invatare poate echivala cu a progresa, dand crezare mitului unui Fat-Frumos care "crestea intr-o luna cat altii-n trei ani". Desi progresul e temporar (ca si cum Fat-Frumos s-ar fi dopat cu steroizi, si-apoi la o varsta inca tanara ar fi ramas ba impotent, ba cu muschii transformati in valuri valuri de tesut adipos, cah!). Riscul de a regresa e mereu la panda cand nu faci lucrurile la timpul lor, adica le traiesti cu o era mai devreme. De exemplu daca plonjezi intr-o "relatie serioasa" (as opposed to what normal people do in their teen ages), dupa ce iti trece "seriozitatea" tot in piscina cu lucruri "light" ajungi. Buba rasare inca inainte sa ajungi in acolo. Buba e insasi faptul ca discrepanta serios-neserios cantareste greu in favoarea lucrului temeinic, serios, de durata. Si dracu stie de ce pasul asta de la seriozitatea la ceva usor e vazut ca fiind un regres?! Nimeni n-a zis vreodata ca pe scara evolutiei o "relatie serioasa" e mai sus decat un o abordare 'take it easy'. Si de fapt in clipe din astea iti dai seama ca ce numeai ieri progres, vazut in unghiul luminii de azi, e un pas inapoi, pentru ca odata ce te debarasezi de el, vine toata suita de lucruri pe care le-ai saltat in trecut. Ca si cum tineretea ti-ar apartine doar pe jumatate acum, pentru ca vine fara crezul puternic si autentic in lucrurile usoare (a se interpreta in lumina antonimului "serios")

Upgrading to a one night stand, cine a mai auzit de asa ceva? Why do we all assume upgrading is about seriousness? There has to be a balance between burden and lightness, there has to be an unbearable lightness somewhere, somehow.

OK, dar mie toate astea-mi suna a cunoastere de sine. Pai da, sinele e singurul lucru pe care daca ajungem sa-l cunoastem, il putem si controla. Cu tot cu o tona de rabdare, mereu ne ramane un grad neatins, acel al 360-lea grad pe care nu-l putem accesa pt ca nu locuim in pielea nimanui altcuiva decat a noastra.

Mica nota bene: pentru cei care nu cred in fericirea la singular, am doua poze.

Decideti voi care e mai "fericita" (pentru ca in final despre asta este vorba in propozitie, despre the way we approach this little word 'happiness' and the way we decide to pursue it).

Noi nu suntem monotoni

'A te trezi in fiecare zi si a constata ca inca mai existi e incurajator. E un gand ce te face sa te scoli zi de zi cu mai mult si mai mult chef. Iti confera un oarecare statut de erou, mai ales la vazul atator suferinte si necazuri. Si razboaie. Da, razboaie. Fascinante si razboaiele astea... a curs atata cerneala pentru ele. Si au ramas totusi atatea lucruri nespuse.
E fascinant sa fii tanara. Ai idealuri. Si chiar crezi in ele. Ai vise. Marete si palpabile. Ai un trup proaspat in fiecare dimineata fara macar sa ajustezi vreun defect. Ai atata energie incat ai vrea sa dai si altora. Ai hormoni ce danseaza prin corp un jive continuu. Ai stralucire. '

Era indragostita. E si asta un motiv sa te simti tanar. Pentru ca dragostea e un instrument de auto-reciclare. Te face mereu sa fi mai si mai tanar. Mai ales cand se repeta. E acelasi film, derulat de mai multe ori, cu alti protagonisti. De la Facere pana azi si inca mult timp de acum incolo va exista aceeasi tabla de legi. Respectate sau nu. Iubire. Dragoste. Amor. Cuvinte usoare. 'Te iubesc'-urile sunt imprastiate la fiecare pas fara prea mare tragere de inima. Inimioarele iti inunda mercantil viata, si asta nu doar pe 14 februarie. Dovezile de dragoste au devenit stereotipii ce unora le provoaca greata. Sila. Mila. Repulsie. Ce a ajuns dragostea, daca nu un alt instrument de manipulare a societatii? Iubim pentru ca dorim sa fim incadrati in tipare, in normalitate. "Ce fel de iubita/kisser/partenera in pat/etc esti?Raspunde la 5 intrebari si noi te incadram, taddda, intr-o categorie ;) " Ne casatorim pentru ca asa face toata lumea. Nu mai facem dragoste, facem sex, pentru ca e sanatos. Si atat. Ne dorim trupuri frumoase pentru ca sa ne placa cei cu care avem o asa-zisa relatie. Suntem gelosi ca sa ne dovedim dragostea. Cheltuim bani ca sa impresionam si sa cucerim. Facem copii nu pentu satisfactia personala, ci pentru satisfactia mamei, care isi doreste un nepotel. A colegelor de serviciu care te invinovatesc ca esti singura care nu perpetueaza specia. De fapt sunt invidioase ca inca nu ti s-au lasat sanii si nu ai de hranit o gura in plus, fat pt care iesi mai des la shopping decat ele sau iti permiti vacante mai exotice decat Eforie Nord pe bilete de sindicat. Sa nu ne ingrasam. Sa nu ne insele sotii. Sa nu divortam. Oricum unul din doi oameni divorteaza, oricum credem in iubire pana cand asteptarile ne sunt inselate, apoi femeile o dau pe “Toti barbatii sunt niste porci”, iar barbatii pe “Toate femeile-s niste curve”. Pana gasim un altul/o alta si lucrurile o iau de la capat...Dar da, incercam din rasputeri sa nu cadem in monotonie, nu-i asa?

"Yes, we can"

Amazonuri de ink jet azi. Milioane de click-uri. Tz-spe milioane de ziare avandu-l pe front cover. Voci zguduind undele radio cu mai mult sau mai putin entuziasm si anuntandu-l. Sute de mii de bloguri (plus unu) care scriu despre el. Televizoare vuind si transmitandu-l din ora in ora. Barack Obama. Ma trec fiorii. Nu pt ca o fi ceva bunaciune. Ci pt ca odata cu el, change has come to America. N-am sa vorbesc despre Ku-Klux-Klan, secesiune, sclavi si Nixon sau alte istorii.
Eu mi-s romanca, momentan cu o mica incursiune englezeasca, la origine dumnezeu sa ma ierte, ca sunt ceva produs al unei mega-corceli de culturi, asa ca why bother with Obama? O data, pt ca mi-e simpatic. Asta a fost nota de subiectivitate, fara de care nu se putea. Pt ca a reusit sa faca o campanie electorala - jos palaria. Campania asta electorala, si in mare parte si reusita lui, a fost ca un meci de fotbal de inalta clasa. A tinut nu numai America in priza si cu sufletele la gura, ci a antrenat toata planeta. In grupe s-au format echipe, intai 3, Hillary, McCain si Obama. Una a cazut. Au ramas doi mari si lati si buni. Tinerii au fost pt prima data in istorie un element definitoriu nu doar pt votare, dar mai ales pt campania in sine. Norma, promisiunea pt granturi si scholarshipuri mai multe si mai grase n-a ramas fara efect...anyway, going on: Pt ca promite. Pt ca poate sa se tina de cuvant. Si pt ca pare cel mai potrivit. He do can lead.
Al 44-lea presedinte, primul de culoare, un speech excelent de instalare, un mandat mai greu ca niciodata. Tre` sa ai cojones sa devii presedintele USA in 2008. Orice gusturi politice ati avea, un lucru e sigur: tipul asta e chiar tare.
A castigat categoric alegerile, asa ceva cu un democrat nu s-a mai intamplat de la Lynden B. Johnson incoace, deci va avea majoritate in ambele camere ale Congresului. Si totusi, provocarile nu-s de ici de colo, si nu-s putine. Mandatul i-a venit la pachet cu:
1 trilion de para deficit federal.
183,000 de cetateni ai US isi dau duhurile pe fronturile din Iraq si Afghanistan. Cineva trebuie sa aduca naibii razboiul asta la un sfarsit.
Terorism in floare. Am trecut de 11/09, dar cu ce ne incalzeste asta cand terorismul pare sa aiba America in vizor mai mult ca niciodata?
Bubele nu se opresc aici, insa mai pe larg, urmariti-i issue-papers-urile.
E un cliseu azi, 5 noiembrie, sa vorbesc despre Obama. Everybody does. Mai bine va ziceam despre sutele de petarde si artificii ce imi bubuie-n cap de cateva ore (azi e Guy Fawkes in UK, o supersarbatoare ce aminteste despre Conspiratia Prafului de Pusca, o tentativa de a arunca in aer Parlamentul britanic si de a sabota domnia lui Iacob I). N-as vrea nici sa par o fanatica inversunata. Sau vreuna care a pus botul la niste vrajeli ieftine ambalate intr-un speech dragut.
Today Obama is THE answer of a people. Nu stiu daca rezolvarea. Sigur nu idealul (is there such thing?). Insa cu siguranta e raspunsul pt America unui 2008 ca asta. Unu` greu, manca-ti-as, cum n-a mai vazut America - la propriu - de mult.

No time

I had no time to hate, because
The grave would hinder me,
And life was not so ample I
Could finish enmity.

Nor had I time to love, but since
Some industry must be,
The little toil of love, I thought,
Was large enough for me.

Busy

Relax. This won't last long.
Or if it does, or if the lines
make you sleepy or bored,
give in to sleep, turn on
the T.V., deal the cards.
This poem is built to withstand
such things. Its feelings
cannot be hurt. They exist
somewhere in the poet,
and I am far away.
Pick it up anytime. Start it
in the middle if you wish.
It is as approachable as melodrama,
and can offer you violence
if it is violence you like. Look,
there's a man on a sidewalk;
the way his leg is quivering
he'll never be the same again.
This is your poem
and I know you're busy at the office
or the kids are into your last nerve.
Maybe it's sex you've always wanted.
Well, they lie together
like the party's unbuttoned coats,
slumped on the bed
waiting for drunken arms to move them.
I don't think you want me to go on;
everyone has his expectations, but this
is a poem for the entire family.
Right now, Budweiser
is dripping from a waterfall,
deodorants are hissing into armpits
of people you resemble,
and the two lovers are dressing now,
saying farewell.
I don't know what music this poem
can come up with, but clearly
it's needed. For it's apparent
they will never see each other again
and we need music for this
because there was never music when he or she
left you standing on the corner.
You see, I want this poem to be nicer
than life. I want you to look at it
when anxiety zigzags your stomach
and the last tranquilizer is gone
and you need someone to tell you
I'll be here when you want me
like the sound inside a shell.
The poem is saying that to you now.
But don't give anything for this poem.
It doesn't expect much. It will never say more
than listening can explain.
Just keep it in your attache case
or in your house. And if you're not asleep
by now, or bored beyond sense,
the poem wants you to laugh. Laugh at
yourself, laugh at this poem, at all poetry.
Come on:

Good. Now here's what poetry can do.

Imagine yourself a caterpillar.
There's an awful shrug and, suddenly,
You're beautiful for as long as you live.

O seara de solitudine - (Prea emo?)

Sunt momente in viata cand ti se pare ca nu ai viata, ca functionezi anemic, precum o masinarie stricata, care se invarte in gol. Sunt momente cand ai nevoie de un blocaj, fie el psihic, fizic, spiritual, sentimental sau de alte naturi.
Uneori simti nevoia de a nu mai fi, macar pt o clipa, o zi, o perioada.
Parca n-ai vrea sa recunosti ca te confrunti cu clipe dintr-astea, pari prea patetic, prea dramatic, prea vulnerabil. Dar iti aduci aminte atunci ca esti OM. Si ca omul are slabiciunile sale, asta ca sa nu zic ca omul in propria-i esenta este un mecanism stricacios si slab, doar atata ca e inzestrat si cu chestia aia ce se cheama 'suflet'.
In seara asta de vineri ma simt putin cam singura. Si ma gandesc ca in lume sunt atatia oameni care simt la fel. Sunt unica, cu totii suntem. Nici macar nu e dureros sa recunosti ca nimeni nu e unic, de fapt, ca toti seamana cu toti si ca, in final, suntem toti o apa si-un pamant. Suna trist, suna emo, suna depresiv, suna a jale, dar nu e nici macar atat. E o constatare placida, insipida, incolora.
Ne place sa ne coloram vietile in fel si chip, traim clipa, profitam de viata, privim la vie en rose, dar suntem singuri. Nu pt ca traim intr-un mileniu al tehnologiei, nu pt ca ne afundam in urban si respiram stress, ci pur si simplu pt ca omul, prin definitie, este o fiinta solitara.
Tocmai ma pregatesc de somn, plonjez in vise, dar nici macar visele nu ma mai viziteaza de ceva vreme. Am un somn singur, nepopulat de vise, de zgomot, de culoare sau caldura. Seara asta nu e trista, e o seara ordinara. Sunt aproape sigura ca simt singuratatea inzecit mai organic atunci cand e liniste. Si, cred ca am mai spus-o, aici unde stau, e o liniste sepulcrala. Poate e bine asa, daca as auzi pasi, cred ca m-as speria, de ceva vreme m-am obisnuit cu linistea. Nici ziua, nici noaptea, nu se aude mai nimic. Uneori, cam dupa 7 seara, aud prin perete ce se petrece in casa alaturata. O familie galagioasa se aduna la masa si se cearta toti intre ei. Atunci imi dau seama cat sunt de singura, cand realizez ca nu e nimeni in jur cu care sa ma cert, caruia sa ii spun ceva. De fapt nici nu e vorba de a avea sau a nu avea oameni in jurul tau, pt ca uneori ii ai si tot in tacere sfarsesti. Am un om frumos care e mereu cu mine, chiar daca nu fizic, e intotdeauna aici; am o familie; un trecut frumos; prieteni; toate astea sunt ingrediente ce fac viata placuta. Multi se plang de vietile lor. Am facut-o si eu de atatea ori. Acum nu as mai face-o. Lucrurile, grele sau simple, urate sau frumoase, sunt facute ca sa fie traite si experimentate. Si totusi, tot acest contraargument nu cantareste suficient de mult incat sa pot afirma ca omul nu este o fiinta singura. Ne nastem inconjurati de oameni, cel mai probabil sfarsim tot inconjurati de oameni, si, culmea!, viata ne-o traim singuri.

La feminin

Vrei sa-ti reproduc ce mi-a zis un barbat despre feminitate?

Citez:
Nu ştiu încă de ce, în concepţia mea o femeie şi-ar pierde din feminitate dacă n-ar înfăptui constant câte o stângăcie tehnologică. Ca de exemplu, să-şi lase involuntar amprentele subţirele pe DVD-ul împrumutat de mine de la un prieten. O asemenea marcare oleaginoasă a suprafeţei diamantine a discului se traduce prin grosolănie la bărbaţi şi feminitate la femei. O diferenţă calitativă uriaşă, nu-i aşa?
Firimiturile rămase la masă, dacă sunt de genul feminin, pot fi drăgălaşe şi pot închipui desene cu flori de grâu copt. Ca şi saliva rămasă pe buza paharului ca un lac pe marginea muntelui, ca şi cheile uitate delicat pe masă ca un grup statuar ridicat ad-hoc în deşertul alb al feţei de masă. Obiectele, odată feminizate, se purifică. Masculinizate, devin rudimentare...

Si acum eu...

Incep printr-o confesiune veche: am crescut inconjurata de barbati. Facand sport, am avut un antrenor care a tinut loc de tata, de multe ori si mama. Un bunic conservator din cale-afara, metamorfozat treptat, o data cu cresterea mea, intr-un bunic "cool" (si azi ma intreaba bunica ce naiba i-am facut de l-am schimbat in halul asta). In loc de papusi, am avut pistoale cu apa si bile si machetute (mai multe decat baietii de la bloc, ha!). In loc sa fac hainute la papusile Barbie, imi peticeam camasile si pantalonii la coate si la genunchi pt ca mereu cadeam si imi rupeam hainele. S.a.m.d...
Barbatii si-au lasat amprenta in viata mea poate mai mult decat in vietile altora. M-au modelat, m-au format, m-au ghidat.
Pana nu demult, gaseam foarte cool sa fiu baietoasa. Desigur, toti stiau ca va veni ziua cand imi vor trece ideile pragmatice si mult masculinizate si radicalizate. Eu - nu. Si poate de asta sunt acum socata ca m-am molipsit de feminitate.
Cum am realizat asta?
Simplu...
Nu pot trai fara:
Arta, mascara, carti, Elle si Vogue, floarea-soarelui, rosu, somnul prelungit de duminica dimineata (macar o data pe saptamana am si eu dreptul asta...), mai ales daca e insotit de un corp cald langa mine si o voce morocanoasa ce promite multe (macar o data pe luna am si eu dreptul asta :)) ), cosmosul urban, dusurile mele dese si reci, chinul placut de la Gabi, cosmeticiana mea, luna de luna, politete, bun-simt, prieteni, buni, bunu, setea continua de cunoastere, libertatea mea proprie, cea care imi permite la orice ora din zi si din noapte sa merg unde vreau eu, si sa fac ce vreau eu, stress, o viata agitata, defectele mele, parfum, Vama (macar o data pe an), oameni...
Nu suport:
vulgaritatea, sub orice forma ar fi ea. Am devenit alergica la ipocrizie si la vulgaritate. Sunt inconjurata de astea zi de zi. Si simt ca nu e locul meu acolo unde se afla astea doua vicii. Preaslaviti fie taranii, cei de drept numiti asa, dar la naiba sa se duca cei parveniti, cu ifose de mahala si comportament de intors stomacul pe dos. La naiba cu femeile-barbat, pe care numai organul genital le mai leaga de termenul "femeie", restul fiind subjugat unui feminism execrabil, al carui scop este o penibila incercare ratata de a demonstra tuturor (mai ales lor insasi, and that`s the most pathetic part) ca "ele fac legea". La naiba cu dezechilibratele emotional, cele care fie se retrag intr-un cocon si se auto-victimizeaza, sustinand ca soarta le-a harazit ce a fost mai nasol, fie in cariera si compenseaza faptul ca sunt handicapate emotional si sentimental apasand pe acceleratie cand vine vorba de job. Nu suport fufele care nu au curaj. Nu imi plac falsurile. Nu inteleg proastele.
O femeie, pentru a fi naturala, nu trebuie sa spuna verde-n fata TOT ce gandeste. (si aici ipocritii si ipocritele vor zice: "eh, da` ce? Sa mint, mai bine?" Far be that from me, dear...)Aici si eu mai am probeme, dar totusi am avansat de la stadiul de agresivitate frusta spre un comportament ceva mai cu tact. Nu de putine ori am asistat la discutii pe varii teme alaturi de colegi/prieteni/diversi cunoscuti, cand fetele o iau pe ulei si vorbesc vrute si nevrute, incepand de la cum se face o felatie ca la carte pana la cum se mulge vaca. Desigur, aceste doua procese sunt ambele legate de feminitate, oarecum (o felatie buna numai o femeie stie sa faca si o vaca este mulsa mai cu stil si indemanare de catre o femeie decat de un barbat; sa nu mai zic de faptul ca numai o vaca-deci o bovina la feminin, da lapte, si nu si un bou sau un taur). Nu incurajez aroganta si atitudinea de printesa cazuta intr-o lume depravata, din preainaltul sau regat perfect, doar ca fiecare lucru isi are momentul, locul si modul sau de a fi expus. Nu imi plac oamenii prosti, cu impresii de destepti. Sunt convinsa ca ei chiar cred in istetimea lor, ceea ce ii face si mai penibili, dar putina modestie nu le-ar strica deloc. Si raportandu-ma la femei, ele de obicei se cred prea bune in: cariera, pat, la capitolul studii si experiente de viata, materie de moda, gastronomie, gospodarie, intr-un cuvant, bune la toate. There`s no such thing, buna la toate. Nota bene: mi se pare foarte feminin sa stii sa iti asumi un minus, orica de rusinos ar fi el. Lista cu "nu suport/nu-mi place" ar putea continua la nesfarsit, as putea chiar sa pomenesc machiajul vulgar, eticheta la vedere, vorbitul la telefon in public, cu voce ridicata, atitudinea de "cine mi-s eu, da-te din calea mea"-intalnita adesea in magazine, pe strada, cand doua tipe care arata bine se dueleaza din priviri si chiar isi trag un ghiont spre a-si demonstra superioritatea una in fata alteia, in trio-uri incornorate si in alte situatii, din cele mai inedite.

Feminin e sa iti asumi statutul de femeie din varful degetului de la picior pana in varful firului de par (care, by the way, nu ar trebui sa fie despicat, cum e al meu acum). Feminitate- capacitatea unica de a combina metode din filosofie, religie si mass-media pentru ca el te-a intrebat daca vii la meciul de fotbal si aspectul merita aprofundat.Feminitate -paradoxul de a administra un buget al cuplului minuscul la nivel de manager general, dupa ce, in perioada celibatului, nu iti ajungeau trei carduri pentru tot atatea perechi de pantofi.
Feminitate- talentul de a aduna toate cuvintele minunate pe care le-ai auzit vreodata intr-o singura poveste si de a porni in cautarea unui singur glas care sa ti le repete pana la adanci batraneti. Feminitate- libertatea de a-ti mangaia corpul cu o privire admirativa si dupa ce ai terminat de savurat o portie de tiramisu. Fragilitatea, delicatetea, vulnerabilitatea. Triada cel mai des amintita sau insinuata cand apare o discutie despre un el si o ea. De obicei, in legatura cu ea. Aceasta e numai suprafata oglinzii. Chipul feminitatii are un singur nume-Surpriza. In numele feminitatii, o viata aparent somnambula si resemnata se poate transforma in vocatie sub ochii uimiti ai asistentei, un destin invidiat isi poate trada pretul, accesibil numai anumitor caractere. Feminitatea fascineaza pentru ca amesteca in cantitati variabile teama si admiratia.
E linistitor, placut, sa privesti un tablou valoros, dar a te ghiftui cu un muzeu intreg de valori produce confuzie si teama necunoscatorilor. Asta se aplica si acelor femei care nu stiu cum sa priveasca tabloul pe care li-l arata oglinda. Aceleasi femei despre care s-ar putea spune ca modeleaza regulile realitatii, dar care nu reusesc sa impace regulile societatii cu regulile inimii. Aceleasi femei care provoaca incendii si plang apoi pe ruinele arse. De ce oare Sfinxul si noaptea si marile au devenit la un moment sau altul blazoane ale feminitatii? Pentru ca se refuza descifrarii, pentru ca pot starni prin simpla prezenta curiozitatea si raspund intotdeauna cu indiferenta, pentru ca lasa iluzia autosuficientei, dar nu inseamna nimic prin ele insele, fara cineva care sa se intrebe “Ce e, de fapt, dincolo?”. Si bunul obicei de a face liniste in ganduri, de a-ti privi trecutul si viitorul ca ape ale aceluiasi rau ce-ti trece pe dinainte e tot un privilegiu al femeilor adevarate, e ceea ce face diferenta intre orgoliu si demnitate, certificatul nescris care iti atesta dreptul de a purta perle in loc de gablonzuri. La fel si acea misterioasa calitate a auzului care, utilizata cu detasare, intrece poligraful in analiza raspunsurilor la intrebari de genul “De ce nu m-ai sunat ieri?” sau “Unde ai fost?”. Ciudat, feminitatea seamana izbitor cu electricitatea-nu o poti arata cu degetul, dar efectele se simt intotdeauna, iar lipsa ei face ca o incapere, oricat de impodobita si plina de petrecareti sa para intunecata si primitiva. Mai mult decat femeile, barbatii o au inscrisa in gene, o recunosc instinctiv si o cauta ca pe Mirodenie.
Indiferent de ce scrie in genele noastre, feminitatea in diversele ei forme ne insoteste fiecare clipa-ca motiv de mandrie sau umilinta, ca ispita sau enigma. Oare din intamplare numai femeile pot sa joace rolul de ursitoare si bocitoare?
Cu toate ca acum generalizez si vorbesc grosso modo, tin sa precizez ca feminitatea nu inseamna sa fii nici victima, nici o handicapata cu organe genitale feminine intr-o lume masculina (populata atat de barbati, cat si de femei), nici neajutorata, nici delicata si fragila ca o floare plapanda pierduta in timp si spatiu, nici o tipa stylish cu haine diafane, mustind a Chanel n#5 si cu buze colorate si pometi ca bujorii, visatoare si care are numai grija de a-si asorta ceasul la inel si curea sau vreo toanta care pentru orice tampenie pe care o face se justifica zicand ca "fac compromisuri pentru ca iubesc" etc etc etc.
Feminitatea e cand mintea si corpul si sufletul fac pace si respira la unison. Cand citesti paragraful prin care l-am citat pe Mircea Dragoi si nu ti se pare penibil. Cand iti asumi faptul ca esti femeie. Si cand te simti bine cu asta si incetezi a te mai lua la intrecere cu barbatii, cu defectele tale, cu societatea, cu tine. Barbatii nu au nevoie sa lupte cu femeile, nici femeile nu au nevoie sa lupte cu barbatii. E, desigur, o forma de divertisment si o picanterie a unei societati moderne, in care monopolul si concurenta sunt motoarele care fac lumea sa se invarta intr-un mod mai alert si mai interesant.

Feminismul e un curent, un concept, un produs uman.
Feminitatea e ceva incontrolabil, e instinctuala, e parte integranta dintr-o femeie. Nu e inventie.

Boierismul literelor

Boierismul este un manifest literar şi, în acelaşi timp, o razie.

A venit timpul să gândim şi să scriem boiereşte: cu forţă, vigoare, eleganţă, evghenie, culoare. Noi ne propunem să cultivăm atât literaritatea, cât şi literalitatea poeziei. Înţelegem să valorificăm poezia enunţiativă dar şi pe cea cu încărcătură stilistică. Ceea ce ne interesează este originalitatea, repudierea reţetei, torpilarea manierei. Scrierea după reţete impuse, nici măcar inventate, a buruienit literatura română în ultimii cincisprezece ani. Noi cultivăm ruperea de ritm, viteza, realismul şi transfigurarea.

Ajunge cu vasalitatea faţă de poezia americană, vasalitate întărită de incultura lingvistică, de fonfăirea unei brume de engleză americană şi de lipsa deschiderii spre alte limbi străine. Vrem să ne întoarcem la marea literatură europeană, la ordinea şi la sistemul apusene şi la vigoarea ontică şi ontologică a personajului literaturii din est. E necesară recuperarea inspiraţiei de natură universală, relansarea spiritului estetic – spiritul care ştie să detecteze frumosul oriunde s-ar ascunde el. Avem nevoie de o artă fără artificii minore, fără încărcătură stilistică prezentă ca balast. Textul este suportul mesajului; distanţa dintre semnificant si semnificat trebuie micşorată. Construcţia operei să fie tensionată prin dinamismul scriiturii.

Vrem să vedem tendoanele şi muşchii poeziei. Sarcasmul se cuvine completat de umor şi ironie. Votăm pentru ironism, aşa cum a fost el teoretizat de R. Rorty, conştienţi că trăim într-o lume a contingenţelor. A sosit momentul renaşterii poeziei, a lirismului, a erosului, a misticismului, a vrăjii, a basmului şi a blestemului. Să tranchilizăm arta schizofrenică! Nu înţelegem să ne întoarcem la rigiditatea ierarhizantă a modernismului. Propunem anihilarea haosului adus în ultima vreme de postmodernism, prin avansarea dinspre periferie spre centru. Destul s-a zăbovit în flegma periferiei.

Aprobăm vitalitatea mahalalei, nu dezlânarea periferică. Să spulberăm iluziile iluministe ale modernismului, prin dislocarea centrului sau prin multiplicarea lui! Fără să ne îmbătăm cu apa rece a transmodernismului, noi zăbovim, temporar, într-o zonă neutră. Până la ieşirea din haos, să trăim cel puţin un postmodernism monumental! Sensul ascendent al volutei este cel care ne stârneşte stihia artistică.

Noi nu avem mentori interesaţi de puterea din administraţia culturală, care inventează şi pun în circulaţie nume doar pentru ca acestea să le devină mai târziu vasale, nici critici al căror entuziasm are surse în complexele de notorietate faţă de colegii lor de generaţie. Ne simţim ataşaţi de literatura română, clasică şi contemporană, nu o negăm pentru a atrage asupra noastră o nefericită, în realitate, atenţie. Ne bucurăm de prezenţa lângă noi a scriitorilor care sunt sau nu încadrabili celor trei importante generaţii, validate valoric, cu care împărţim contemporaneitatea, generaţiile ’60, ’70 şi ’80. În prejma lor, nu simţim nici frustrări şi nici angoase. Canonul este reperul valoric de la care plecăm pentru abordarea inovaţiei.

Ca principiu, atunci când va trebui să contestăm ceva, vom avea în vedere acţiunile, ideile şi proiectele celui care ne va determina să o facem. Nu vom contesta valoarea lui culturală, aşa cum se face acum pentru a ieşi cât mai uşor dintr-un complex al legitimităţii. Acest lucru se va întâmpla numai când noi vom fi contribuit mai mult decât el la patrimoniul literaturii române.

Arta boierească este o artă de conac, generoasă şi masivă. Nu spiritul de gaşcă, îngust şi laş, ne reprezintă, ci reverenţa faţă de valoare, sub orice chip s-ar înfăţişa ea. Boierul este un cavaler, un aristocrat. Trăsătura sa distinctivă este încrederea, remarcată şi de Nicolae Steinhardt la Iisus Hristos, atunci când vorbea despre indulgenţă. Boierul impune prin dispreţul faţă de invidie şi linguşire. Pentru noi, contează ideile de prietenie, fidelitate şi detaşare de meschinăria machiată artistic. Boierul nu este un dandy sau un fiţos arivist. El este un agon, gata să piară luptând pentru convingerile şi principiile sale. Boierul este cel care scrie puternic, gândeşte liber si nu suferă de complexe. El este dezinvolt atât în salon, cât şi în mahala.

A sosit momentul răbufnirii generaţiei fără acces la propria ţară. Suntem ultima generaţie. Nouă ni s-a furat Revoluţia, ştim să preţuim libertatea pentru că luptăm şi, mai ales, vom lupta pentru ea, fără să cerem privilegii în schimb. Noi nu facem comerţ cu aspiraţiile fundamentale care ţin de condiţia umană. Suntem în căutarea spiritului cosmopolit şi critic al Junimii. Suntem agoni într-un spaţiu agonistic, arenă a luptei împotriva ghiftuirii şi îndobitocirii. Nu vrem să ne lăsăm vrăjiţi de consumismul burtos al capitalismului târziu, acel Spätkapitalismus al lui Habermas. Îi chemăm alături de noi atât pe cei care ne-au precedat, cât şi pe cei care ne urmează – pe toţi cei care se recunosc în idealurile noastre.

Arta produsă fără maturitate culturală e un moft. Vrem să exploatăm resursele limbii române, vrem să valorificăm folclorul, chiar cel citadin. Dorim o cultură „în care etimologia şi sintaxa mediocru - utilitariste nu şi-ar mai afla loc”, o cultură dominată de „verbul zgârie-cer” (Ilarie Voronca). De cincisprezece ani, citadinul a fost exploatat doar fragmentar, la modul maniac şi unilateral. A venit vremea dezlănţuirii imaginaţiei, vremea ieşirii din canale, din cămine infecte şi din autobuze cu obsedaţi.

Tânjim după o proză aticistă, solidă şi penetrantă. Destul cu asianismul manierist, dibuitor şi schizofren. Ne-am săturat de narcisismul autorilor imberbi, de exhibiţionismul subcultural al pretinşilor romancieri. Vrem să reinstaurăm tensiunea dintre apolinic şi dionisiac, vrem să reînviem sprinteneala prozei scurte, a scurtmetrajului. Romanul trebuie dus de urgenţă la terapie intensivă şi vaccinat împotriva pornografiei cu buget lingvistic redus. Cuvântul tare trebuie absorbit în text, altminteri ne complacem în teribilismul spermatico-menstrual. De la poveştile underground, cele de pe „uliţa mică”, ale lui Ion Creangă, lexicul pornografic a involuat până la înjurătura cea mai banală. Argoul a fost desfigurat de lipsa de imaginaţie lingvistică, până când a sfârşit ca un biet jargon anchilozat. Trebuie să recâştigăm bucuria de a povesti, de a construi şi de a experimenta. Să studiem arta păpuşarului! Printr-o tehnică dinamică, capabilă să transforme lectura într-un spectacol al minţii, vom reuşi să impunem ceea ce acum enunţăm. În aceste vremuri improprii, practicăm literatura ca pe un sport extrem. Gata cu bălăcăreala de ghetou, gata cu autenticitatea smiorcăită! Vrem o autenticitate complexă, verosimilă, susţinută de ludic textual. Să explorăm realul şi mai puţin realitatea! Verosimilitate, nu mimesis. Acesta a fost binevenit după intelectualismul optzecist. Acum, când nu mai avem nici un fel de complexe şi pudori, ne putem permite să atacăm şi alte teme. Vrem lărgirea orizontului şi abordarea originală. Tinerii nu trebuie să livreze, nici să cumpere artă second-hand.

Nu suntem neapărat integralişti, ci susţinători ai creaţiei în formele ei cele mai dinamice şi mai noi. După mimarea post-decembristă a avangardei, a venit timpul experimentului. Până acum, acesta a fost tot timpul previzibil. Arta majoră va urma în mod firesc.

Nu artei funcţionale a modernismului, nu stilului internaţional. Nu afacerismului şi lichelismului. Să facem o artă ecologică! Să fim capabili să gonim pe autostrăzi, dar să nu ne temem nici de praful uliţelor. Să asanăm aerul stătut al artei, voiajând cu velierul, balonul şi avionul supersonic.

Analizei mimate îi preferăm sinteza. Ne întoarcem spre originea sincretică a artei. Ne-am săturat de sonorităţile proaste de pop, rap, hip-hop şi house. Vrem ca operele noastre să aibă tonalităţi simfonice, să fie jucăuşe ca o bagatelă, inflamante ca un bolero, rebele ca un hit rock, subtile ca un jazz.