Cand boala nu are somn

***

S-a dus la culcare cu gandul ca in seara asta nu se doarme. Desi era 12 noaptea, trezirea de la 6am parea sa fie la sutimi de secunda distanta si nu-i dadea pace. Era singura si auzea ticaitul ceasului. Time is always ticking, damn it. Atat de singura incat parea ca timpul e singurul compagnon. Ea si Timpul. Amandoi mergand in acelasi sens. Inainte. ' Niciodata nu se priveste inapoi '.
- ma intreb daca Timpul a invatat de la oameni sa nu se intoarca niciodata,sau omul de la Timp -

-- la fel cum ma intreb cati oameni au cu adevarat puterea sa nu priveasca inapoi si cati sunt aceia capabili sa se desprinda de Trecut --

...disperarea ca e singura si ca trebuie sa umple golul de 6 ore cu, cel mai probabil, atat de mult plans, incat la un moment dat plansul se va transforma intr-un somn spasmodic... disperarea asta ii macina interiorul si mai mult, si mai maladiv, si mai intens.

Obisnuita cu toate luminile din casa aprinse, se hotari totusi sa le stinga, precum o asortare la starea ei deloc solara.

--- as fi vrut sa ii dau o floarea-soarelui in seara asta, stiu ca e floarea ei preferata, e una din chestiile pe care le avem in comun. In schimb, la rase de caine nu ne potrivim, ei ii plac basset-ii, mie imi plac ciobanestii germani si beagle-ii. ---

Nicicand nu o durea mai tare intunericul, si noaptea, si frigul, si boala. Si era singura.
Dupa 15 foituri si intorsaturi de pe stanga pe dreapta si de pe dreapta pe stanga, era deja 12:30. Simtea organic ticaiturile ceasului, cum dimineata se apropia, cum el nu mai vine si cum casa e tot goala.

'Daca nu s-ar fi inventat cancerul pt mine, probabil nu as fi stiut niciodata adevarata semnificatie a singuratatii.' s-a gandit. Tot e ceva. Omul cat traieste invata. Dar, vai, de ce trebuie sa doara in halul asta?
Nu ar fi vrut sex salbatic, ca sa uite. Nici vorbe in vant, de incurajare stupida. Citostaticele si razele sigur nu reactioneaza la siropuri. Eventual te mai pricopsesti si cu un diabet. Nu ar fi vrut nici macar sa fie rasfatata in vreun anume fel. Niciun banc, sau film, sau cina romantica, nici macar vreun cadou, fie el si o pereche de pantofi, nimic din astea nu ar fi avut efect. De fapt jubilarea era o stare de care se simtea din ce in ce mai straina.

Tot ce isi dorea era sa nu fie singura. Poate o tacere inteleapta, poate o mana calda, un masaj la picioare, o vizionare in doi a tavanului inecat in intuneric, un 'noapte buna' - fie el soptit sau nu, o strangere in brate, sau chiar un simplu si frust somn sforaitor.
O respiratie, pur si simplu. O respiratie, ca sa acopere, la naiba, acel timp ticaitor!

***

Stau si cuget la boala. Ce curva...
Un oarecare grad de influenta avem cu totii asupra vietilor noastre. Dar cand Boala si Timpul se fac frati de cruce, poti sa-ti faci cate cruci vrei, ca le faci degeaba. Multi spun ca 'nu-i corect'. Altii ca 'nu ai avut destula grija'. Unii te incurajeaza. Altii vin cu solutii. Cativa te lasa. Cativa te sprijina.
Boala organica devine boala emotionala. Simti totul. Simti neputinta, lipsa de control, frica, toata suita de spleen, noia si agonie bacoviene parca se amesteca intr-un cocktail si iti curg prin vene in loc de sange. Care sange, nici el nu mai e ce-a fost.

Post-ul acesta este o incercare - cel mai probabil ratata - de empatizare cu o persoana apropiata in pielea careia nu as vrea sa fiu in clipa asta.
Si careia ii doresc mai sincer decat niciodata Noapte buna!

Exista un Prieten

Exista oameni pe care n-ai sa ii uiti niciodata. Oameni pe care ii iubesti intr-un fel aparte, nu de-ala inflacarat, ci asa, usor, ca un foc mocnind, toata viata, fara sa simti vreo clipa ca afectiunea a trecut, desi nu e iubirea aia cu I mare, e o iubire simpla, atat de fireasca precum spalatul pe dinti. Acest post il dedic in totalitate acelui om cu care am crescut, cu care am cea mai pura prietenie, cea mai sincera relatie de amicitie, si de care ma leaga si anii de liceu, si alte clipe frumoase. Exista momente cand te desparti de un om si totusi continui toata viata sa il simti aproape. Exista prieteni care au fost facuti ca sa fie prietenii tai, care sunt mereu acolo, a caror voce poti sa o auzi oricand, spunandu-ti exact cuvintele care trebuisc spuse in clipa aia, fara telefon, voice-chat, si alte minuni. Oameni la care te gandesti intotdeauna cu drag, desi ii cunosti suficient de bine incat sa stii ca au si parti rele. Oameni carora le spui acele lucruri pe care nu le-ai scrie nici macar in jurnal, daca ai avea unul. Oameni pe care ii poti suna la 3 noaptea sa ii intrebi daca pot sa doarma, ca tu nu poti. Oameni carora le dai bicicleta fara sa te gandesti vreo clipa ca "e bicicleta mea si nu o dau ca poate mi-o strici, poate nu mi-o mai dai inapoi, poate ii faci opturi etc...", oameni carora le ceri bocanii fara nicio urma de jena, cand ai nevoie de echipament de extreme mountaineering, si observi ca ai tai ti-au ramas mici. Oameni cu care ai avut o relatie ce a depasit stadiul de amicitie si cu care, totusi, iti permiti si vorbesti despre omul pe care il iubesti atat de mult AZI (cu I mare de data asta, Iubirea), sau pe care poti sa ii vezi cu cineva (ALTCINEVA decat tine) de mana , fara sa iti dea lacrimile, ci chiar avand puterea de a zambi (sincer!), fara sa simti urma de gelozie sau rautate. Simti ca prietenul asta nu ti-ar dori niciodata raul, desi lumea asta e impanzita de concurenta si invidie si mercantilism si vanitate, el nu ti-ar dori nicio clipa altceva decat sa fii fericita. Sunt unii oameni care sunt raniti profund la un moment dat, dar care apoi isi dau seama ca prietenia e ceva ce nu merita pierdut pentru nimic in lume, si te iubesc mai departe la fel de sincer, fara sa fie afectati de trecut, dar intr-un alt mod. Sunt unii oameni cu care rupi relatia, si totusi inca mai ramane ceva frumos dupa. Inca mai simti ca iti este aproape, inca il mai simti ca parte din viata ta, si stii perfect ca intotdeauna asa va fi, ca relatia cu acel om nu se supune legilor nici ale timpului, nici ale distantei, nici ale uitarii...Exista oameni pe care pur si simplu ii indragesti, oricat de implicat ai fi in alta relatie, tu sau el, oricat de departe/casatorit/burtos/chelios etc. ar deveni, tot el e omul care iti vine primul in minte cand spui cuvantul 'prieten'.
Imi indragesc foarte tare prietenii, pe cei adevarati, zic. Dar sa afirm ca imi iubesc cel mai bun prieten, e deja ceva destul de suspicios, nu-i asa?! Ei bine, poate fi. Poate parea ca in spatele acestor randuri inca mai arde flacara pasiunii, inca ma gandesc la el seara, inca ii simt parul ciufulit printre degete, inca il pastrez ca pe o roata de rezerva, dar, vai!, cat de neadevarate sunt astea. In genere cand spui 'iubire' te gandesti la iubitul tau sau la parinti, se-ntelege. Si e foarte firesc. Da` cica alte feluri nu s-au inventat. Ei bine, daca voi nu credeti in alte feluri, eu inventez acum, pe loc, iubirea fata de Prieteni. Nu, sigur, nu mai e ce a fost. Si nu, nu vorbim de iubirea cu I mare, cea inundata de 'te iubesc'-uri pasionale, ci de sentimentul acela profund dintre doi oameni, ceea ce vedeti pe medalioane kitschoase si pe felicitari anemice, ca fiind rezumat in sintagma 'friends forever'.
Nu pot sa uit omul care si cand face o prostie mare de tot, vine si imi spune cu mult curaj cum sta treaba. Sau pe cel care face ce face si recunoaste ca one of his (two) best friends is a girl. Me. Sau pe cel cu care am stat noptile pana tarziu sa dezbatem cele mai nebunesti subiecte.
Povestea e scurta. A fost odata Sebi si Daria (remarcati "a fost" = una si aceeasi persoana). Acum nu mai este. Acum sunt Sebi si, separat, Daria. Conectati printr-o super-uber-ultra-extra-prietenie. Which will last for ever and ever.
La Multi si Fericiti Ani celui mai iubit dintre prieteni.

Fluturi ce?

Fluturi in stomac.
N-am avut asa ceva niciodata, nu inteleg prea bine ce e cu expresia asta. Lumea sustine ca e "un sentiment ai naibii de frumos", ce iti "gadila tot corpul", iti face sangele sa-ti tropaie mai alert prin vene, sa te simti in 7th Heaven. Head over heels. Nici expresia asta nu o pricep. Oricum, a-propos de expresia "a avea fluturi in stomac", nu se poate vorbi de un sentiment. A avea fluturi in stomac, chiar si la figurativ vorbind, e perceptia unei senzatii, nicidecum a unui sentiment. Sentimentele iti gadila cu totul altceva, in nici un caz peretii stomacali. Whureva`...
Aseara a fost majoratul lui Radu. Desi intotdeauna la alcool reactionez precum mimoza atinsa de niste degete prihanite, nu m-am potolit pana nu am tras o vodka peste cap. Se prea poate sa imi placa vodka din cauza unor radacini rusesti pe care nu demult le-am descoperit in arborele meu genealogic. Sau poate ca sunt mult prea fascinata de cultura rusa. Sau poate e doar snobismul. Moscova e cel mai scump oras european din punct de vedere al investitiilor imobiliare, conform Forbes 2007. Oricum nimic nu e mai relevant decat ca eu, la simtul a 50 ml de Absolut...absolut ma imbat. O fi doar autosugestie, o fi realitate. Oricum, l`imagination ce n`est pas le mensonge. Cert e ca m-am simtit foarte bine. Dimneata: trezit devreme, facut ceva raport la un proiect, dat telefoane, rezolvat treburi de oameni seriosi, apoi ore de mate. Apoi mi s-a facut dor de el. Nu l-am sunat. Mi-e greu sa relev chiar fiecare parte din mine in fata unui, say, alien. Sunt prea multe lucruri ce ne leaga. De-asta tacerea asta crunta. Vama Veche, first of all. 4 years ago. O abordare care cerea palme. De-alea gen "papushe, vii la un suc?", dar cu mult mai mult stil si subtilitate galanta. Apoi o lunga perioada de tatonare, soldata cu o palma ferma peste fata fix in ajun de Craciun, un an mai tarziu. Nimic concret so far. In rest telepatie si comunicare, cum altfel, prin mail-uri si telefoane, ocazional. O pura prietenie. Produsul ei? Dupa un interval de cativa ani in care am trait cateva vieti paralele, iata-ne din nou in locul de origine(Vama Veche) de data asta mai maturi si mai ... impreuna. Am dat cu piciorul intr-un principiu la care cred ca tineam mult la un moment dat. Dar , intre timp, am dat de ... Apropiere. Dumnezeu la puterea dumnezeu. Nebunii cu palarie danseaza. Cred ca daca nu NE iubim, cel putin iubim.
Desigur ca am numarat pana la 10. Dupa atatea integrale trebuia sa-mi revin cumva. Un fulg de nea m-a plesnit peste fata calda. Temperatura corpului meu a scazut sub zero grade. Instant. Nu-mi mai trebuia nimic decat mana lui calda si un ceai fierbinte. Pana sa numar la zece, am uitat de integrale. M-a sunat. Vieti ciudate ce avem noi nu mai are nimeni. Vine saptamana viitoare. Irelevant. He`s here with me every time I need him. The question is: how often do I really really need him? Nu ma mai inteleg...