Chit - episodul Road Trip

Buna dimineata, soare!
Sunt intr-un net cafe, ca loserii, scriu pe blog. Da, scriu pe blog dintr-un net cafe de pe Victoriei. Abia astept sa termin ca sa o iau spre terasa, sa citesc si sa beau ceva rrrrece. Dar pana una alta...Sa stiti ca e cald, al dracu`.
Mie-mi cam vine sa ma sufoc. Si nu e de-aia. Nu de la caldura neaparat. Ca in net cafe-ul in care ma aflu temperatura e mai mult decat ok.
Am un ventilator exact in spatele meu. E mirific. Ca si cum ai da drumul la clima si toata raceala ar veni pe tine, in timp ce soarele iti bate pe capota ca un nesimtit ce incearca sa topeasca metalele. Nu stiu de ce. Inca persista putin starea aceea tampita despre care n-am vorbit pe blog, dar probabil s-a simtit, in entry-urile din ultima perioada.
Am pornit acum cateva zile cu prietenul meu...la drum. Am fost cateva zile la niste bai termale, la Geoagiu, frumos, pasnic, precum pensionarii, niciun stress. Apoi am pornit iar la drum. Transfagarasanul facut duminica dupa-masa a echivalat cu stress-ul pt o saptamana intreaga. Embouteillage (adica ambuteiaj, sa se-nteleaga) ca la Romanica acasa, cu cefe late si miros de mici, asta cand nu se simtea alt miros, si mai pitoresc. Sus e frumos, nu zic, dar pana ajungi acolo, te ia naiba. Am vazut oameni care cica s-au dus la munte. Halal munte...si-au postat cortul la margine de drum, la juma` de metru de strada pe care circula fara numar masini nervoase zi de zi. Numai un cretin poate face asta. Dar mi-am dat seama ca nu numai unul poate. Ci o gramada. Cortul pus la niscaiva centrimetri de autostrada, cu background sonor gratis produs de masini, featuring manele cu salam si alte nume mari, micul alaturi de manea in gura, o mana pe burta iubitei prelinsa peste pantalonii din piata, cu chip eminescian (not) - iubita, zic-, ailalta mana in pantaloni, sa fixeze jucaria si orgoliul....sau, cazul doi, pe propria burta, in semn de avutie si respect, man. Self-respect, ca si un fel de self-esteem, dar cu accente gipsane. Cred ca atunci cand vorbim de specia asta, cuvantul "stima", care vine din frantuzescul estime, are o tinuta prea nobiliara. In schimb, "respect" duce cu gandul la comedia lui Ali G, la ghetto-urile din Brooklin si Sounth Central, la Ferentari, la baEtii adevarati etc.
Dar trecem peste. A-propos de drum si de obiceiuri proaste...mi-am dat seama ca la drum poti cunoaste un om destul de bine. In sensul ca atunci cand conduci singur, ti se rupe de toti si toate, nu prea conteaza nimic, decat sa-ti vezi de drum. Dar cand mai ai pe cineva in dreapta (se poate generaliza: cand mai ai pe cineva in masina, fie unul sau mai multi), se schimba treburile.
Scena are parte de doua analize pt ca exista doua planuri ce se intrepatrund. O data e soferul, in cazul meu un el, prietenul meu. Doi, ocupantul locului din dreapta, in cazul meu, subsemnata.
In primul rand, e adrenalina. Depasirile ce te tin alive, cu sufletul la gura, precum stirile despre Liga lui Mitica. Ma rog, mai mult sau mai putin... (CFR-Craiova, egal, ieri, a-propos). Ideea e ca simti ca traiesti. Si ca oricand se poate ajunge la proba contrarie. In conditiile astea, pt cel din dreapta e foarte reconfortant cand soferul o lasa mai moale. Cand evita depasirile nasole, la muchie de cutit. Cel din dreapta are in cap ca soferului ii pasa de viata lui. Ceea ce poate fi adevarat. Cel din stanga spera ca cel din dreapta apreciaza, mai ales ca dansul ar conduce muuult mai in viteza daca scaunul din dreapta nu ar fi ocupat. Dar cum si-a dovedit deja talentul la sofat, e ok...are deja doua buline rosii: sofer bun si iubit grijului.
Cea din dreapta a avut parte de senzatii tari si acum e magulita de atentia ce se acorda vietii dansei.
Apoi e comunicarea. Directa sau indirecta. Cea directa, destul de anodina. Si fara contact vizual. Cel din dreapta se cam enerveaza ("pana mea, nu vrei sa te mai si uiti din cand in cand la mine?"). Soferul la fel ("N-ai vrea sa taci, ca sa pot sa conduc linistit?"). Gandite, dar nu spuse. Ce iese pe gura: "Ce-ar fi sa schimbi si tu cd-ul ala?", "Nu mai fa toata masina cu zeama de-aia", "Inchide geamul ca se incalzeste masina, nu degeaba avem air con". De dincolo: "Nici nu l-am ascultat pe tot. Iarasi Parazitii?", "N-am manjit nimic, termina cu figurile", "Am vrut sa arunc un fir de par, nu au intrat gradele de-afara in masina intr-o secunda. Dup-aia faci gat ca gasesti par de-al meu in masina." Cea indirecta nu se produce intre cei din masina. Cand cea directa a umplut paharul, din motive de evitare a unui conflict de proportii(deja cel latent risca sa dea pe-afara) se trece la : "Gatu` ma-tii de bou, ce stai pe banda din stanga daca mergi cu 40?", "Mortii ma-tii, misca-te!", "Cine dracu ti-a dat tie carnet, mai puta?" si ma opresc aici ca poate intra minori pe blog. De baricada cealalta: "It`s juts meeee and ma puppy....together we`re so very `appy....!!! la-la-la-la....", semn clar de draci. Feed-back: "Schimba si tu cd-ul asta, n-auzi cat de e gay?". Mai ma leshi?!
Apoi trece o ora de tacere. Eu mai atipesc. El mai baga o tura de 160 la ora, ca tot nu-l vede nimeni. Si apoi o frana brusca. Ma trezesc. O mana de-a soferului pe o mana de-a mea. Eu asa retin ca mainile mele erau incrucisate inainte de atipire, in semn de warning si protest. Nu stiu cum le-am deznodat. Anyway...
"Uite ce casa misto!" Dupa doua minute: "Unde?"..."Lasa..."
s.a.m.d.
Pare nasol, nu?
Pai nu e deloc.
Soferul isi tine mintea ocupata, chiar daca da semne ca nu e asa. Toate onomatopeele alea si frazele monosilabice si privirile de cal atintite exclusiv asupra soselei...nu-s decat un alt mod de a tine si mintea celui din dreapta ocupata.
Asa, ca sa fim chit.

Shortage of good mood and smiles

Bai, oameni buni, o iau razna.
Sufar de mizantropie aproape sigur. M-as duce la doctor sa imi puna diagnosticul, sa stiu ca e clara treaba, dar nu cred ca boala asta e trecuta in lista bolilor. Sigur o gasesc la handicapuri sociale, dar nu stiu cine se ocupa cu tratarea acestor lucruri. Si daca aflu, sa fiu sanatoasa, probabil e vreun psihiatru. Si astia cer bani. Momentan sunt dureros de deficitara la capitolul asta. Banui ca de aici se trage si o parte din mizantropie. Mai pun la socoteala si personalitatea mea dificila. Si poate si un pic de sictir. Si vara asta interminabila. Nu-mi plac verile statice. Vara e bine sa umbli, sa stai la mare, sa o arzi prin munti, sa te distrezi. Cam toate necesita, insa, bani. M-am gandit sa imi iau un job. Dar numai o luna. C-apoi plec. Da` cine te ia, mai ales suferinda de mizantropie fiind? Mai bine platfus, sifilis, hepatita, dar mizantropie - nu. Asta nu cred ca se accepta pt summer part-time job-uri. De obicei vara se cauta fete dragute, zambarete, cumsecade. Pt promotii, pt a sta de manechine prin magazine si a te imbia sa profiti de reduceri si de ofertele promotionale, fete nesuferinde de sictir, niste dulceturi, ce mai... N-as obtine niciun post pt curatat podele cu mizantropia asta. Si podelele trebuiesc tratate cu zambete si atentie sporita, nu merge oricum cu ele.
Observai azi ca nu mai prea zambesc la oameni. Am vazut un ingeras de baietel caruia totusi i-am zambit. Pana mi-a scos limba. Mi-o fi simtit sfortarea din zambet si nu i-a placut acreala de pe mutra mea.
Soarele ma incrunta si mai rau. Desi port ochelari de soare cat jumate din fata mea, gen anti-paparazzi, pe deasupra si o palarie...tot ma stramb. O fac de placere mai mult decat de nevoie. Ma stramb ingrozitor de urat, a sictir si oftica si plictis. O atitudine constanta gen "ma leshi?", ce se vede numai privindu-mi fata. Nu ma simt prea confortabil cu oameni in jurul meu. Am fost si azi la biblioteca in speranta ca acolo oamenii sunt altfel. Vezi-ti de treaba. Lu` una i-a sunat telefonul in draci, noroc ca era pe vibratii. Desi e cam acelasi lucru, vibratia, cu sunetul, ca stand langa mine, simteam vibratiile telefonului ala nenorocit pana in dinti. O neismtita, asta era. Cred ca vorbea cu iubitul, ca toata era numai un zambet, tipa.
Ei bine, uite, eu nu sunt numai un zambet cand vorbesc cu iubitul meu. Si asta ma cam ingrijoreaza. Am vorbit azi si pur si simplu nu puteam sa zambesc. Pt ca zambetul se transmite telefonic. Dar azi eu nu i l-am transmis. Mi-e greu. Sufar de mizantropie cronica.
Help!!!

Aceeasi, dintotdeauna, Vama Veche

Ajung in plin soare dogorator in Vama, intr-o zi de marti (ce v-am zis ca marti e ziua mea norocoasa?). Maxi taxi-ul nu mai e maxi taxi, e un ditamai autobus cu vreo 60 de locuri, un autocar, sa fiu mai precisa. Dovada ca numarul de vamisti, sau de wanna-be vamisti, a crescut, zic in sinea mea. Desigur, involuntar observ cele inca vreo 10 case rasarite de anul trecut incoace, dar m-am obisnuit, de la an la an sunt tot mai multe. Vad Gogoasa vesela, bun, e totusi incurajator ca macar ea mai exista, dupa ce ca au disparut, de-a lungul timpului Mash, Zapata, Clandestin si ce terase mai erau. Dau sa trec strada. Un BMW seria 6 da sa treaca peste mine fara scrupule, noroc ca ma trag la timp din drumul sau spre vama cu bulgarii, cel mai probabil pt o aprovizionare cu alcool si tutun. Intru pe bulevard, salut vreo 5 minute intr-una, pana epuizez cunoscutii. Nu cu mare incantare, desi nu i-am vazut, pe unii - de un an, pe altii - de mai multi. Eh, salut, ca sa nu par prost crescuta. Si dupa ce trece marea de cunoscuti, vad asa: o pitipoanca cu accese vadite de Paris Hilton, un chihuahua cu fustita roz, un colier bling-blingish la gat (al ei, slava Domnului ca nu al cainelui, ca facea hernie de la multele grame de metal), tot pachetul asta la bratul unui domn ceafa-lata. Se suie intr-un Ferrari rosu, parcat in fata La Canapele. Nu tin minte sa fi existat anul trecut canapelele, deci si asta e o noutate. Dar arata decent, imi place. Poate mi-ar fi placut mai mult fara masina asta parcata in fata si populata de cei doi fanfaroni tocmai mentionati. La ziare nu mai e tanti draguta pe care o stiu de 8 ani, ci o doamna mai in varsta care nu imi zambeste. Aveam in gand sa imi iau Cotidianul sau Jurnalul National, sa vad ce se mai intampla in lume, dar o voiam pe vanzatoarea aceea de demult, nu pe cea fara de zambet. N-am cumparat nimic. Desi banii ii scosesem deja. Eh, trebuia sa scap de ei, portmoneul il indesasem deja inapoi in geanta. M-am dus vis-a-vis sa imi iau ceva lichide. Mai vad eu si un croissant. Dau sa le platesc. Nectarul - 9 lei. Croissant-ul 2 lei. De-ala mic. Desigur, avand 10 lei, am scotocit dupa portmoneul adanc indesat in geanta, nu fara nervi, gandindu-ma ca mai bine ma tocmeam la ziare.
Imi las catrafusele in curtea unde urma sa stau, imi pun cortul, imi iau costmul de baie, arunc o rochie de plaja pe mine si tuleo la plaja. In drumul meu deloc lung mai observ niscaiva schimbari, dar drumul, norocul meu, e acelasi, Humanitas nu si-a schimbat sediul, Bibi tot acolo, Mitocanu la fel, la stuf dormeau 4 la o masa, unuia ii curgeau balele. Incep sa fac mental o lista cu ce e cum a fost si ce e nou in Vama.
Ma las pagubasa, am ajuns la malul marii. Vremea superba, apa minunata, ma arunc in valuri cu tot cu sutien, care se umple de alge, zabovesc in pluta vreo 10 minute si savurez Vama asa cum o stiu acolo, aproape de geamandura, desi la mal ma asteapta mitocani (nu terasa) pusi pe agatat cu poante ieftine, priviri de ambele ce sexe ce studiaza corpuri zacand la soare, unele pe nisip, altele pe chaise-longue-uri etc.
Ies intr-un final din Marea Neagra care in ziua respectiva era al naibii de albastra, ca si un fel de welcome, si ma postez pe prosop. Uit de cremuit. Adorm. Ma trezesc pe la 6 jumate, un caine ma mirosea. Unul alb. Aducea cu Balan, doar ca avea vreo 40 kg in minus asta. Ma uit in jur. Si ma caiesc pentru toate povestile carora le-am dat crezare. Alea, stiti voi, conform carora "Vama nu mai e ce a fost", "Salvati Vama Veche", "Vama s-a dus la dracu`" etc.
Pt mine acesta e al 8-lea an in Vama. Fata de prima vizita, categoric, s-a construit mult, au venit mase de oameni care nu au ce cauta acolo, Vama devenind un soi de muzeu, un must-see, un obiectiv turistic unde vii "ca sa beeeeeeeeeeeeeeei, frate", sa ti-o-nfigi in vena si sa head-bang-uiesti pana vomiti (de la alcool, drog, muzica, toate la un loc), ori pt a epata ori ori ori...
Prostii, prostii, prostii.
Anul acesta am constatat cu stupoare ca numarul turistilor a scazut drastic. E absolut justificabil, lumea se orienteaza spre servicii mult mai bune pe alte meleaguri, la aceleasi preturi sau poate chiar mai mici. Aici e poveste lunga, nu are sens sa tin teoria chibritului, cert e ca ma asteptam sa caut minim 20 de minute pana sa gasesc un loc pe plaja. N-a fost asa. M-am asezat unde mi-a placut mie si, pe langa asta, nici n-am avut vecini multi. Statiunea era destul de goala, la magazin nu am stat nici o data la coada, maxi taxi-urile nu se mai umpleau ca altadata pana la refuz, lucrurile erau putin ciudate pt plin sezon. Sa nu mai spun cat de lamentabile pt localnici.
Dar sa revin la subiect. Nu exista degradarea Vamei Vechi. Pt ca Vama Veche nu a constat niciodata intr-un plan arhitectural, intr-o anumita cladire, in anumiti oameni, in bani sau alte cele. In Vama e spiritul ce-ti place, daca-ti place. Daca nu, e clar ca nu mai vii. Sigur ca te incomodeaza kitsch-ul, te enerveaza preturile umflate pana la refuz, te scot din sarite unii si altii. Dar asta numai daca ii bagi in seama.
M-am intors dupa 4 zile de Vama exact asa cum m-am intors in toti anii de acolo: fericita. Anul acesta am mers singura. Am baut in total 3 beri. Bani nu am cheltuit multi. Intr-una din seri am fost la Monoloagele vaginului, pe terasa Hand - o alta ciuperca rasarita, dar una reusita. Interpreteaza socant de superb Diana Giubernea. Dup-aia m-am retras in Tequila sunrise pt o portie de muzica folk, un tip ce se auto-intituleaza Banderas si canta destul de frumos. Nu m-am abtinut sa amintesc ca eu sunt amica buna cu Emeric Imre, moment in care s-a umflat in pene si mi-a demonstrat ca si el stie sa cante frumos, desi nu are parte de aceeasi celebritate. Mi-a dedicat cateva piese, pana mi s-a facut somn si am plecat.
M-am simtit bine. M-am relaxat pana la refuz. Am servit 2 rasarituri de soare ce-ti taiau rasuflarea. Astea au fost singurele momente critice de singuratate in Vama, in rest nu m-am simtit defavorizata, fara companion fiind. Mi-am intalnit vechi cunostinte devenite acum prietene :)Am fost intampinata cu aceeasi caldura ca de fiecare data. Si de catre oameni (de la de acum buna mea prietena Doina - pana la urma in casa careia am si stat si m-am simtit foarte bine - pana la domnul de la Gogoasa, si chiar si dna de la ziare a zambit cand m-am induplecat sa iau Cotidianul), si de catre soare.
Si da, marea...si ea m-a imbratisat cu muuult drag.

26 iulie

26 iulie este a 207-a zi a calendarului gregorian şi a 208-a zi în anii bisecţi.
In 1741, in data de 26 iulie, a fost descoperită Peninsula Alaska de către exploratori ruşi; în 1867 a fost cumpărată de SUA. În prezent, Alaska este stat al SUA.
-> 1945: Al doilea război mondial: Ultimatumul anglo–chino–american care solicita capitularea Japoniei
-> 1945:Partidul Laburist câştigă alegerile generale din Marea Britanie. Căderea de la putere a lui Winston Churchill
->1976: Primul card VISA a fost utilizat pentru prima oara , la Thompson Travel, în Burlington, Vermont, SUA, fiind emis de Howard Bank. Suma tranzacţionată a fost de 178 USD, fiind folosită pentru cumpărarea unor bilete de avion. Astăzi, exista în întreaga lume mai mult de un miliard de carduri VISA, generând un volum de vânzări de aproximativ 2.000 miliarde dolari. Cardurile VISA sunt acceptate global în peste 22 milioane de locaţii, dintre care 653.000 sunt bancomate.

Azi e ziua nationala a Cubei. Am vrut sa ajung acolo vara asta. Damn it. N-am ajuns. Sper ca la anul. Si Liberia si Maldive tot azi isi sarbatoresc zilele nationale. Sa creasca mari.

Eu am decis azi ca ma duc la mare.

Gata, am scris-o.

A Land Of Make-Believe

The sun was hot. That summer was a scorcher. I remember the sweat trickling down the sides of my face. I was always sticky and grubby – I spent most of my time outdoors playing with my new friend. We went to the park, played in my back garden, and roamed the local vacant land – a very mysterious and lonely place when you’re nine years old.

The little plot was quiet and still – like a forgotten, empty writing book left over from school. It was close to home – I could see the roof of my house – and yet it was so different. There was a wild tangle all over its surface – a strange mix of fast growing weeds and the more familiar garden plants my mother grew at home. It felt like another country – but just around the corner from home; very handy when you wanted to play pretend.

That day we were intrepid explorers, bent on a secret mission to save – something or someone or other. We were very important anyway. It was vital that we succeeded; everything hung in the balance. I had “borrowed” my mother’s carving knife and had it stuck into the waistband of my shorts – like a real explorer I told my friend. I used it to hack at the jungle undergrowth we were slowly making our way through – the native machete wielding bearers had disappeared because of the multitude of ferocious wild animals we were always encountering.

That expedition had been very unlucky – we’d lost a couple of the natives right at the start to a huge pack of lions and tigers (Like I said, I was nine – and very shaky on geography) and then the marauding bands of wild tribesmen had polished off a good number more – but we had fought valiantly and hard – heroes both. And we’d saved the rest of the bearers from hideous certain death (having their heads shrunk on their necks, and then being boiled alive for the tribesmen’s lunch. I didn’t have much sense of a time line too at that age).

As the sun lowered in the sky, and the evening crept up on us, I wiped my eyes clear of sweat and turned to my trusty companion:

“How about we come back and finish this after tea? My Mum’s called us twice, and I know she’s got some ice-lollies in the freezer-box for afters”

“What flavour?” asked my gallant sidekick.

“Raspberry Ripples”

“’k then – race ya?”

Now the old king is dead. Long live the king!

Ascult Coldplay. Nu-mi vine sa ies din casa.
Gata bacul, am mai zis-o. S-au afisat si rezultatele. Luat.
E iulie, undeva dupa 5. Si e vacanta.
Nu simt nimic.
Doar un mare vid. Toate lucrurile incadrate cu atata scrupulozitate in categoria "dupa bac" - le-am uitat. Mergem in Vama? Sigur, dupa bac. Facem bungee iar? Normal, dar dupa bac. Vii la plaja? Dupa bac. Ti-ai terminat cartea? Nu mai am timp, o termin dupa bac. Ai mai scris pe blog? Neah, nu ma pot concentra, poate dupa bac mai mult. Bagam un ski, mai e zapada in Busteni. Acum nu, dupa bac.
Si iata asa s-au adunat o suita de lucruri pe care le-am asteptat infrigurata DUPA bac. Dupa e acum. Dupa-ul a inceput acum 3 zile. In astea 3 zile nu am fost nici la plaja, nici in Vama, nici la ski, nici n-am scris. Am citit o carte, La Putain Respectueuse - Sartre, ceva dramaturgie frantuzeasca existentiala, not that bad. M-am uitat la 2 filme ieri, am baut cola, am dormit de la 11 seara pana la 11 dimineata. Si acum, gandindu-ma la ce fac azi, capul e gol.

I used to rule the world
Seas would rise when I gave the word
Now in the morning I sweep alone
Sweep the streets I used to own

Ma simt asfixiata ascultand acum Coldplay - Viva la vida or Death and all His Friends. Mi se pare un album bun. Dar greu de digerat. Greu de digerat piesa "Viva la vida" pt mine exact in clipa asta. Dar o las pana la capat, dup-aia urmeaza "Violet Hill", ceva mai dulce.
Daca m-ar intreba cineva daca sunt pregatita, n-as raspunde. Putin agonizanta pozitia asta de rege decazut. Si infinit mai frustranta decat orice alta postura in care un om ar putea fi pus vreodata, cred.
Mi-am luat azi bilet de avion. RO-UK. Secundele alea in care s-a procesat transferul de bani de la mine din cont in contul companiei aeriene au parut cel putin 19 ani. 19 ani in care chiar s-au intamplat lucruri, 19 ani de acasa. Nicio clipa de ezitare, si totusi un neasteptat coup de foudre din partea vietii. In timp ce vedeam bulinele palpainde facand un cerc in jurul warning-ului "do not press any button or your transfer may fail", mi-am adus aminte de un ceas vechi pe care l-am vazut pe peretele unei batrane la care am fost cu tata in vizita intr-o iarna, foarte demult. Nu stiu cine era doamna, nu stiu daca a fost chiar aievea vizita cu pricina, cert e ca am avut pt o sutime de secunda flashback-ul asta cu ceasul vechi pe perete si cu tata de mana.
Nicio metafora in tot tabloul acesta, dar the permanent ticking of a clock, ca o fi ala vechi, ca o fi ala de pe net, dupa care am stat vreo 30 de secunde in care mi-am ros unghiile, cel de la mobil sau oricare altul...m-a blocat. Prima data am auzit asta in Lucky Number Slevin, desi o stiam si inainte: Time is ticking. Si de atunci cred ca ma bantuie proastia asta de sentiment ca timpul trece. Ireversibil.

I used to roll the dice
Feel the fear in my enemy's eyes
Listen as the crowd would sing:
"Now the old king is dead! Long live the king!"
One minute I held the key
Next the walls were closed on me
And I discovered that my castles stand
Upon pillars of salt, and pillars of sand

Stiti povestile alea cu "mai bine domn in tara mea, decat maturator in tara straina". Ma rog, transpuse sub varii forme. Ideea e intotdeauna ca acasa este mai bine decat oriunde altundeva. Si da, cred ca asa este. Pute pute, da`-i caldut. Oricat de multe ifose se intrevad in atitudinea mea, chiar cred ca am parte de multe oportunitati acasa, oportunitati stranse de-a lungul vremii. N-am sa vorbesc despre cat de frumos e in Romania si despre infinitele bucurii pe care mi le ofera. E si normal, e tara mea. Dar in fond, e o chestie de perspectiva.
Multi zic ca dau cu piciorul la tot ce am facut si ca nicaieri n-am sa mai reusesc sa fac ce am facut acasa. Dar, in fond, it`s a matter of attitude. N-am inventat internetul, nici bomba nucleara, si nici n-am construit un azil pt pensionarii homosexuali veterani de razboi. Pur si simplu s-au intampla lucruri. Atata tot. Chestii care mi-au deschis usi si care m-ar putea face sa stau acasa, pt ca acasa as avea ceva asigurat.
Dar treburile stau cam ca la loto. Pare risc sa pleci de-acasa. Dar castigul e mare. Si daca totusi stai si te gandesti bine, nu-i asa mare riscul. Cat de multi bani pierzi jucand la loto? Nu prea multi...Si miza e totusi mare.
Aici situatiunea e similara. Pleci, de pierdut pierzi, nu zic nu, dar nu ceva irecuperabil. E caraghios sa spui ca pierzi familie, prieteni, casa...ca asa ceva nu se pierde. Pierzi eventual siguranta. Dar incerci sa ti-o recastigi acolo.

Of, doamne, ce entry. Si am pornit de la Coldplay...
poate am ajuns sa vorbesc despre plecare tocmai pt ca baietii astia-s britanici si pt ca cea mai frumoasa piesa a lor se numeste Clocks...

Punct. Si de la capat.

Azi s-a pus punct Bacului.
Pt unii urmeaza admitere.
Dar cui naiba ii mai pasa, cand eu azi am scapat de bac? Prin acest entry vreau sa marchez sfarsitul vietii de liceean si inceputul celei de student. Viva la vida! Ciclica vida, c-asa-i mersul...
Azi a fost ultima proba, educatie fizica in cazul meu. Caldura mare, monşer...Horatiu cred ca s-a insolat. Categoric n-as mai fi suportat inca o zi de asteptare, de stat in sali, de emotii "oare ce subiecte ne vin?", inca o tura de proba scrisa. Spre surprinderea multora, si educatia fizica e grea. N-ai dusman nu-stiu-ce subiect, dar dusman iti poate fi salteaua de la gimnastica (a-propos, o tipa si-a dislocat ceva la spate, parea urat, nu am insistat prea mult cu privirea, tocmai urmam eu la executie si nu cred ca era cel mai bun tratament incurajator), dunga ce marcheaza cei 1,90 m pe care ii ai de sarit in lungime, dunga de la viteza, care pare interminabila, sau cronometrul etc. Mi-a placut la educatie, am facut si putina plaja, chiar mi se pare ca m-am bronzat, am prins cel mai bun soare, pe cel de la 7 la 11. Plus ca atmosfera "ca-ntre prieteni" a fost calmanta, in antoteza cu stressul ce ne incerca.

Imi spuneau multi ca Bacul e fix pix pe langa ce urmeaza. I`m ready. Sa vina...
E drept, nu chiar acum. Catinel, sa-mi trag sufletul. By the way, am ajuns acasa si am luat somn instant, cu tot cu echipament pe mine, abia acuma m-am trezit.
Mie mi s-a parut stresant bacul. Pare-mi-se a fost din pricina faptului ca nu am invatat. Am citit azi pe prima pagina a unui ziar cum ca studentii au depus o "plangere" - sub forma de petitie, ma gandesc -, la Presedintele Consiliului National al Rectorilor din România, Ecaterina Andronescu, privind notele prea mari la bac obtinute de elevi in ultimii ani si, implicit, scaderea nivelului calitativ al invatamantului superior. Adica ,frate, cum sa-ti esplic, carevasazica deci, si daca esti prost ingramadit, poti sa iei 10 in bac lejer si dup-aia ajungi la facultate si te-ai dus naibii ca nu stii sa legi doua fraze, desi in diploma de bac te tii bine cu 10 pe linie. Clar ca nu se aplica peste tot. Poate in unele orase, in unele scoli, la unele persoane. Imi pare oarecum rau ca nu fac parte din categoria asta, dar cred ca si pe merit tot e ok. Ar fi bine sa fie toti asa examinati, dupa ce stiu. Desigur, astia din generatia mea vor gandi : "da` ce, noi sa nu luam note mari la bac?" Ideea e alta, si o inteleg perfect. Reintroducerea admiterii ar fi solutia ideala pt filtrarea notelor nerealiste obtinute la bac prin felurite mijloace. Dar cine sunt eu sa mai vorbesc acum...Am bacul dat, tare cred ca si luat, asa ca eu va urez o vara frumoasa si mai dati-i incolo pe toti, e timpul sa fac si eu ceva interesant.

PS - Am I the only one who wants to jump and laugh and scream?
Nu am stare. E gata. Parca as mai vrea. Dar nu tin neaparat. Imi vine sa stau in cap de fericire si apoi sa ma duc pe iarba sa stau intinsa, sa ma lungesc la infinit. Tare cred ca clipele astea sunt unice. Daca citeste cineva proaspat bacalaureat (da, exista substantivul bacalaureat, pl. bacalaureati) blog-ul asta saltaret, ii doresc sa se bucure din plin de efectul acesta cathartic after-bac. Chiar te simti usurat. Nu am sa fac comparatii, se stie in ce clipe te simti de obicei usurat. Dar acum e chiar ceva unic, n-am mai simtit asta niciodata. Si examene am mai dat la viata mea destule...

Si inca ceva:
Racovita rules! :)

The feeling of nothing

Romana oral. Engleza oral. Romana scris. Astea-s taiate de pe lista, au trecut.
Urmeaza buba. Matematica. Doamne-ajuta! Apoi biologie. Si ne relaxam cu o educatie fizica pe urma. Si apoi bem. De fericire sau de tristete, dupa caz. Urmam ulterior chemarea marii. Poate si pe cea a muntelui. Si iaca-ta cum va trece vara.
Aici voiam sa ajung, la cuvantul VARA. Tocmai am fost sa duc gunoiul la ghena. Mi-am dat seama ca e vara. O data, era foarte cald. N-a fost greu de observat asta, mai ales ca erau 2 sobolani morti in putreziciune acolo si miroseau de-ti mutau nasul...si, desigur, temperatura. Ori am nimerit eu exact gaura aceea nenorocita, in continua expansiune, din stratul de O3, pe unde intra soarele, ori e intr-adevar cald in tara asta. La Cluj a fost totusi ok, cu tot cu temperaturile ridicate, am avut parte si de ploaie din belsug, doar nu degeaba a cazut acoperisul de la Iulius Mall acum doua saptamani si doar nu degeaba se infunda canalele noastre dragi si se inunda strazile. Oricum, mai bine vezi tot o apa si-un pamant, e mai estetic, decat sa vezi tot o groapa si-un sant. Pacat de peisaj ca e cam bacovian...si pacat si de moral, ca te ia cu depresie, spleen, noia si alte sentimente simboliste...Ideea e ca nu doar temperatura e de vina, ci si ideea ca NU AI VOIE sa faci ceva ca sa te racoresti. Ok, pot sa beau un ice tea, un suc, o bere, apa si alte cele. Dar un strand, o piscina, o plaja - din parti. Vad lume razand cu gura pana la urechi pe strada. Vad oameni fericiti ca e vara, ca au concediu/vacanta/zile libere. Nu am nicio treaba cu asta, stiu ca eu sunt in bac si mai am inca o saptamana de stat pe tusa. Ideea frustranta e alta. Oare peste o saptamana, la ora asta, cand va fi totul gata, si matematica, si biologia, si educatia fizica, si corectarea tuturor lucrarilor, si afisarea rezultatelor, si depunerea contestatiilor...oare se va schimba ceva? Incep sa cred ca nu ma mai bucur pe deplin de unele lucruri. Mai demult ma bucuram din orice. Acum nimic nu ma mai multumeste. Tin minte cat de fericita eram cand imi cumparam pantofi noi. Sau o pereche de blugi. Sau orice alt articol vestimentar. Sau cand imi faceam manichiura. Sau orice altceva ce nu ti se intampla zilnic si te face, in mod normal, sa te simti fericit. La mine nu mai are efect nimic. Se prea poate sa fie abundenta de haine pe care le detine dulapul meu si sesiunele prea dese de shopping. Dar eu cred ca e altceva. Cred ca e starea aia cand ti se pare ca totul se repeta si nimic nu e nou.
Oricum, legat de bac...da, astept sa treaca. Asta chiar e un lucru ce ti se intampla one in a lifetime. Sper. Saptamana viitoare am sa fiu cu siguranta una din doua: fericita sau nefericita.
Let`s hope for the best.