Interesting times

Last night I had a chat&drinks session with a French friend, and we were talking about different things going on in Europe these days. There wasn't a shortage of things to discuss. Toward the end of the conversation, we remarked in what a crazy time we live. It feels like we're on the precipice of something, particularly in Europe. Things are about to change, we speculated, and they could possibly go in extreme directions. It looks like we've all been victims of that old purported Chinese curse, "may you live in interesting times." But to continue with the 'mangled cliches claiming to be proverbs theme', the Chinese character for crisis also means opportunity! Could the economic crisis lead to a strengthening of pan-European institutions, or could it just as easily lead to the disintegration of the entire EU project?
The topic that got us thinking in this direction was the unfolding story in the UK of ever-spreading strikes among industrial workers protesting the presence of foreign EU workers in the UK. The dispute started last week when British workers at an oil refinery in Lincolnshire walked out in protest at a contract to carry out work at the plant being awarded to an Italian firm, which then supplied Italian workers. Since then, the strikes have been spreading. Workers at neighboring plants have started walking out to show solidarity with the Lincolnshire plant workers. And now nuclear plant workers have joined the movement. The demonstrators are getting a lot of press, and when interviewed the leaders of the walk-outs all say that the plants are hiring "cheap foreign labour" to save money instead of hiring better-qualified British workers at home because they are more expensive. "British jobs for British workers" read the signs.

The assertions they're making, however, adon't exactly reflect reality. According to the refinery owner, a company called Total, the Italian workers are making the exact same wage that the British workers make. Additionally, not a single British worker lost their job as a result of the contract being awarded to the Italian firm. And of course as EU citizens, Italian workers have the exact same legal right to work in the UK as the British workers. And given that these Italian workers have received the same training that the British workers have, claiming that the British workers are better trained betrays more than a little Anglo arrogance.

Yet the issue has taken hold among the British public. The strikes are turning into the biggest labour unrest since the Thatcher government took on the labour unions in the 1980's. Gordon Brown has condemned the strikes, but they continue to expand (but not quite as fast as the media coverage of them is). Given that people in the UK are jittery already about the dire state of the British economy, which is predicted to be the worse affected by the global economic crisis, it's not surprising that people are on edge and looking for someone to blame. Obviously, foreigners are historically one of the first targets in such situations. But what is it that the striking workers want exactly? They're demanding that British companies shouldn't be able to consider foreign EU workers for jobs, but EU membership requires that EU citizens be able to work across borders. So are they calling for the UK to suddenly pull out of the EU?
This trend toward populist protest is hardly isolated to the UK. As the far-right in the UK has reported increased interest in recent months, last week's one-day strike in France demonstrated to many French politicians an alarming rise of the far-left. The demonstrators were venting their fury that as tens of thousands of Europeans lose their jobs, the bankers who got us into this mess are being bailed out by the national governments. Although the strike didn't grind France to a halt as the organisers had predicted, it really seems to have rattled the French government. The French communist movement is reporting that its ranks are growing fast and furiously. Across Europe, the far-left is sensing that their time may have come, particularly in countries like France where they are still a powerful force. According to the BBC, recent intelligence reports have picked up an "elevated threat" from European far-left activists, predicting a possible rebirth of the "violent extreme left."

Both of these groups are clearly not fans of the EU. The European far-right loathes it for taking away national sovereignty, and the far-left regards it as little more than a dismantling of labour protections for the benefit of big business. If either of these two forces become more powerful with the public, it would be bad news for the future of the European project.

At the same time, the changing economic reality could also have the effect of strengthening the EU. Many analysts are predicting that Ireland's dire economic woes will almost certainly mean that the re-vote on the Lisbon treaty will result in a 'yes' this time, as Irish voters lose confidence that the nation could go it alone if need be. European politicians may be able to use the current crisis to point out examples of how a strengthened EU would allow Europe to develop a fast, cohesive and effective response to such crisies in the future. Iceland is now working with Brussels to develop a fast-track process for them to join the EU and get into the Eurozone as quickly as possible in order to resolve their current crisis. And even in the UK, where debate about replacing the sterling with the euro has been dead in the water for years. discussion of the UK going onto the single currency has suddenly reignited as the pound plummets to historic lows.

So which way are things going to go? It's difficult to say now, and probably depends on who will be calling the shots over the next few years - the governments, or a panicked public. These are interesting times indeed.

"Yes, we can"

Amazonuri de ink jet azi. Milioane de click-uri. Tz-spe milioane de ziare avandu-l pe front cover. Voci zguduind undele radio cu mai mult sau mai putin entuziasm si anuntandu-l. Sute de mii de bloguri (plus unu) care scriu despre el. Televizoare vuind si transmitandu-l din ora in ora. Barack Obama. Ma trec fiorii. Nu pt ca o fi ceva bunaciune. Ci pt ca odata cu el, change has come to America. N-am sa vorbesc despre Ku-Klux-Klan, secesiune, sclavi si Nixon sau alte istorii.
Eu mi-s romanca, momentan cu o mica incursiune englezeasca, la origine dumnezeu sa ma ierte, ca sunt ceva produs al unei mega-corceli de culturi, asa ca why bother with Obama? O data, pt ca mi-e simpatic. Asta a fost nota de subiectivitate, fara de care nu se putea. Pt ca a reusit sa faca o campanie electorala - jos palaria. Campania asta electorala, si in mare parte si reusita lui, a fost ca un meci de fotbal de inalta clasa. A tinut nu numai America in priza si cu sufletele la gura, ci a antrenat toata planeta. In grupe s-au format echipe, intai 3, Hillary, McCain si Obama. Una a cazut. Au ramas doi mari si lati si buni. Tinerii au fost pt prima data in istorie un element definitoriu nu doar pt votare, dar mai ales pt campania in sine. Norma, promisiunea pt granturi si scholarshipuri mai multe si mai grase n-a ramas fara efect...anyway, going on: Pt ca promite. Pt ca poate sa se tina de cuvant. Si pt ca pare cel mai potrivit. He do can lead.
Al 44-lea presedinte, primul de culoare, un speech excelent de instalare, un mandat mai greu ca niciodata. Tre` sa ai cojones sa devii presedintele USA in 2008. Orice gusturi politice ati avea, un lucru e sigur: tipul asta e chiar tare.
A castigat categoric alegerile, asa ceva cu un democrat nu s-a mai intamplat de la Lynden B. Johnson incoace, deci va avea majoritate in ambele camere ale Congresului. Si totusi, provocarile nu-s de ici de colo, si nu-s putine. Mandatul i-a venit la pachet cu:
1 trilion de para deficit federal.
183,000 de cetateni ai US isi dau duhurile pe fronturile din Iraq si Afghanistan. Cineva trebuie sa aduca naibii razboiul asta la un sfarsit.
Terorism in floare. Am trecut de 11/09, dar cu ce ne incalzeste asta cand terorismul pare sa aiba America in vizor mai mult ca niciodata?
Bubele nu se opresc aici, insa mai pe larg, urmariti-i issue-papers-urile.
E un cliseu azi, 5 noiembrie, sa vorbesc despre Obama. Everybody does. Mai bine va ziceam despre sutele de petarde si artificii ce imi bubuie-n cap de cateva ore (azi e Guy Fawkes in UK, o supersarbatoare ce aminteste despre Conspiratia Prafului de Pusca, o tentativa de a arunca in aer Parlamentul britanic si de a sabota domnia lui Iacob I). N-as vrea nici sa par o fanatica inversunata. Sau vreuna care a pus botul la niste vrajeli ieftine ambalate intr-un speech dragut.
Today Obama is THE answer of a people. Nu stiu daca rezolvarea. Sigur nu idealul (is there such thing?). Insa cu siguranta e raspunsul pt America unui 2008 ca asta. Unu` greu, manca-ti-as, cum n-a mai vazut America - la propriu - de mult.

Peste maneca

Pt ca ce scriu in postul asta sa ring a bell ca am ajuns in UK, poate trebuia sa pun M mare la 'maneca'. Ajuns-am in UK. Toate bune, n-a avut probleme avionul nici la decolare, nici la aterizare, in aeroport cineva din staff-ul universitatii m-a asteptat, m-a (tele)portat - am ajuns foarte repede, sau poate am dormit eu prea adanc, nu stiu, oricum...drumul nu a parut lung deloc de la Londra la Coventry- in campus si de acolo...am inceput seria de wow-uri. O data, trebuie neaparat sa mentionez ca biblioteca e a sort of Iulius Mall cu 4 etaje, o iiiimensitate de chestie. Imi place tare, cred ca m-as scuti de chirie si m-as muta acolo, pacat ca inchid la 10PM.
Orasul e frumos, lumea politicoasa nevoie mare, e plin de culori - as in toate natiile pamantului zici ca s-au adunat pe petecul asta de Anglie - ce sa mai, nu intru in detalii ca n-are sens. Ma dispera sofatul in UK. E total pe dos, cand trec strada nu stiu exact in ce directie trebuie sa ma uit, pe mine m-au invatat mama si tata sa ma uit in stanga si in dreapta. Adica in stanga, APOI in dreapta. Aici trebuie intai sa ma gandesc cum as face acasa, si apoi sa fac pe dos. Ca circula astia de ti se face rau, cam up-side down. Not to mention the Indians, care zici ca-s la mama lor in Bombay si au muzica la maxim, exact ca jupanii din filmele de la Bollywood, cu 180 pe ora in centrul orasului... Dar I`m still alive. Si asta datorita faptului ca absolut toata lumea, dar chiar toata lumea, e super politicoasa...Daca tu mai ai 10 m pana sa ajungi la trecerea de pietoni, masina nu accelereaza, ci incetineste. Si nu, nu incetineste ca sa isi fluture privirea dupa fundul tau, cum se intampla uneori la romanasi, ci ca ... asa e frumos. That`s the way it is.
Da, un pic mi-e dor de casa. Daca zic asta cu voce tare, suna a "vreau acasaaaaa!", dar nu in sensul ala mi-e dor. Stiu de ce sunt aici, nu ma incearca regrete sau alte cele, pur si simplu tot ce imi era familiar acasa, aici mi-e strain.
Partea interioara a fost putin data peste cap... Spirit latin, galagie, agitatie, praf, preturi romanesti...da, lipsesc cu desavarsire. Ma intreaba lumea daca imi place. Ce sa imi placa? Faptul ca traiesc in UK, ca studiez un curs ce incepe cu Law, ca stau intr-o casa curata, intr-o zona frumoasa, cu o frantuzoaica, o elvetianca si o chinezoaica? Sau ca sunt singura, trebuie sa fac teme, ca la scoala, am de citit biblii de drept a cate 800 de pagini, seara cand ma culc aud linistea in toata splendoarea ei - I hate this! - sau ce? Imi place si nu imi place. E greu de zis. E ceva nou. Trece un pic pana ma acomodez cu viata englezeasca, deocamdata nu ma plang, am dat numai de lume buna, nu am avut necazuri de niciun fel, e ok. :)
Nu stiu la ce se refera lumea cand vrea sa stie daca imi place. Da si nu. E frumos aici - suna a taran prost ajuns la oras, e curat, e "cilivizatie", e ...altceva. Dar nu e acasa. Sometimes we call ourselves adaptable. Chiar acum cateva zile mi-am scris cv-ul, ca sa aplic pt niste part-time jobs, si am pus accent pe faptul ca I`m an adaptable person. Dar inca mai ridic semne de intrebare cand vine vorba de adaptabilitate. Un lucru e sigur. Locul asta, oricat de frumos si curat si civilizat si plin de oportunitati si facilitati ar fi, nu e 'acasa'.
Ma intreb ce ar fi trebuit sa scriu in primul post made in UK. Poate trebuia sa vorbesc despre oamenii pe care i-am cunoscut, desre profii pe care ii am, despre casuta in care stau, despre cum se uita bou` la un robinet caruia nu stie sa ii dea drumul, despre mancare, despre ceva tipic british.
Azi era sa ma loveasca o masina, drumurile sunt perfecte, fara gropi si canale neastupate, motoarele silentioase, multe masini ecologice, efectiv nu am observat ca vine masina. Era rosu la pietoni, of course, si m-am gandit sa ma simt ca acasa un pic, sa break the law. Si era cat pe aci sa sfarsesc broken...by a car. Soferul m-a vazut oricum din timp, a incetinit, dar probabil voia sa ma puna pe ganduri si sa imi sugereze ca aici se asteapta la semafor si intr-o duminica dupa-masa, cand lumea pare sa se fi evaporat si strazile sunt complet goale.
Oricum, primul lucru dupa ce am ajuns acasa - vorba vine 'acasa'...aci unde stau, in casuta de pe Tomson Avenue - a fost sa scriu ceva pe blog, sa salut cu respect 'acasa'-ul meu de toate zilele, in semn de recunostinta ca n-am patit nimic in prima saptamana ca student in UK.
Si cred ca nimic nu putea sa fie mai potrivit decat poza cu New life in progress :)

Breaking news

11 Septembrie. Presa vuieste, curg stiri pe banda despre cei 7 ani scursi de la atentatul ce a zguduit totul, incepand de la cele doua turnuri ale Wold Trade Center pana la siguranta omului. Tot ieri, Cioaca s-a dus la tribunal sa divorteze de nevasta-sa, Elodia, care e cel mai probabil moarta si bine de tot ascunsa pe te-miri-ce coclauri. Tot numai un zambet, domnul Cioaca, cu mecla-i tampa cu care m-a obisnuit de putinele ori cand l-am vazut, a declarat ca vrea toate bunurile Elodiei. Ete na tupeu, dupa ce-i tai gatu`, sa mai si pretinzi ca e o curva care te-a inselat si sa ii iei toate cele. Tot din categoria men whore face parte si divortul printesei Caradja de cretinul ala care ii iubea proprietatea de la Ploiesti. Si care vrea inapoi inelul de casatorie. Si care a cerut sa-l cheme si pe dansul tot Caradja, si sa fie numit si, desigur, "Print". Manca-v-as gurile de curve masculine...
Dupa puseul asta de indignare de feminista frustrata, trec si la lucruri mai pamantene.
Adica de-astea simple, ordinare, de-ale mele...
Saptamana asta mi-am vazut ultima data iubitul, inainte sa plec. Sigur ca n-a fost o scena lacrimogena, nu l-am condus la aeroport, nu ne-am imbratisat 2 ore la coltul strazii la care s-a petrecut actiunea, nici n-am stat macar toata ziua aia impreuna. Si toate "nu"-urile astea...pt ca nici n-am realizat ca e chiar asa de aproape plecarea. Da, mai e putin si m-am carat. Nici nu-i sigur ca imi baga aia net in camera prea rapid, deci si blogul asta se duce la dracu. Totusi, am mancat impreuna un tiramisu, ceea ce a mai indulcit suparatoarea situatiune.
Azi m-am dus sa donez sange. In caz ca nu ati realizat - de fapt nici eu, pana azi, nu eram prea sigura- trebuie sa va spun ca sunt un cetatean exemplar al adorabilului oras pe care il populez. Am 19 ani, deci varsta eligibila pt donare de sange am atins-o abia anul trecut. Si am donat deja de 2 ori. Azi voiam sa o fac a 3-a oara, dar nu mi-a iesit, sunt anemica, am hemoglobina scazuta. Imi pare rau, dar n-am ce-i face, decat sa ma pun pe ingurgitat pastile - Calciu, Magneziu, Vitamine si alte cele. M-am dus apoi sa iau troleul sa vin spre casa, iar la coborare am facut un act de binefacere cu trimitere spre octogenarii care circula cu transportul in comun. I-am carat unei tanti plasele pana acasa, si nu i-am cerut bani, nici nu i-am dat in cap, nici macar marul pe care a vrut sa mi-l dea nu l-am acceptat, nici in casa nu i-am intrat. Nu spun asta ca sa ma dau mare, o spun ca sa demonstrez ca si tanara generatie e capabila de gesturi de ajutorare a batranilor, chiar nu e nevoie sa fim denigrati in halul asta, cu tot valul de emo kidsi si manelari si infractori juvenili...
Acum 10 minute au iesit pe usa casei niste fete care isi cauta chirie. Au venit sa vada apartamentul. Le-a placut. Ce ciudat sa iesi din casa ta ca sa o dai in chirie, dupa ce ai stat atata vreme in ea... Ma gandeam la implicatiile emotionale, la legatura dintre mine si camera mea, la relatia mai mult decat cordiala pe care o aveam cu acest mic lacas. Mi-am vazut pe net camera in care voi sta la facultate, nu zic, e spatioasa, e mobilata, are caldura, are geamuri (mari!), are tot ce-i trebuie, doar ca va trebui sa o iau de la zero cu ea, pana mi-o educ, pana mi-o fac pe placul meu, pana ajungem sa ne intelegem din priviri... Relatia cu o casa e ca si relatia cu un om. Ma gandeam acum si la relatia asta a mea, cu omul pe care tot zic atata ca-l iubesc. Nu mi-ar fi imposibil sa renunt, dar ar fi al naibii de greu. Nu poti sa spui : "Gata. Din clipa asta nu-l mai iubesc." Normal ca omul are capacitatea asta magica de a se redresa, de a merge mai departe, de a gasi solutii mai bune, de a se auto-depasi, de a , de a, de a... Dar chestia cu iubirea sta altfel. Dupa ce te-a luat, dus esti. Inca rationezi, inca te mentii pe linia de plutire (si inca acum parca plutirea e muuult mai placuta), esti tot tu, nu te schimbi, dar doamne, totusi, cate se schimba. As vrea sa spun exact CE sau in cel fel, sau cum sau de ce se schimba, dar nu as putea decat sa debitez niste teorii care mai de care mai subiective, asa ca let me believe it`s magic, pure magic :)
Si acum, sa fie tacamul complet, ma invart la 180 de grade si vreau sa aud pareri despre marele experiment stiintific al secolului. CEL MAI MARE. S-a petrecut miercuri. La Geneva, aproape de granita Elvetiei cu Franta. O echipa mare de tot de oameni de toate natiile au pus la cale o super-masinarie, acceleratorul de particule, care cica poate reproduce big-bang-ul la scara mica. Adica tiny-bang-ul. Desigur ca mass-media ne-a pus la curent cu costurile ei, cum altfel (deja m-am obisnuit atat de mult cu jurnalisti care sa intrebe fotbalisti si vedete: "Da` cat iei pe sezon? Si ceasul a costat macar 100.000 de euro? Da` telefonul, e macar din aur si are macar vreo 30 de diamante incrustate? Oh, cew rochie superba, pun pariu ca a fost peste 10.000 de euro...". Sau vezi titlurile de pe primele pagini ale tabloidelor: "Inca o masina de peste 100.000 de euro in garajul lui X", "Y a cheltuit aseara in clubul Z 6000 de euro pt ca a cumparat o sampanie din anii `20 unei fete din clasa a 12-a de la un liceu din capitala" etc.). Apoi si cu riscurile la care supune acceleratorul de particule Planeta. Vin tsunami-uri, vin seisme de ne ia naiba, vin tornade, dar mai ales, scumpii mei fraieri care credeti in ziare si televiziuni cretine, vine Apocalipsa! Vine sfarsitul lumii, pazea!
Miercuri mi s-a parut si mie ca vine sfarsitul lumii. In aceeasi zi s-a intamplat sa imi vad si eu ultima data iubitul inainte de plecarea in Anglia.
Dar, dupa cum se vede, azi e sambata. Traim. Traiesc si eu. N-a venit Apocalipsa. Life goes on.

Trendy world

Sa vorbim despre trenduri.
Azi se poarta rochii de inspiratie elena, palarii, platforme, t-shirt-uri cu printuri, logo-uri, paiete, coliere supradimensionate si multe altele.
Se poarta baietii cu ceafa lata. La brat. Strans tinuti la brat. Celalalt membru superior ar trebui sa poarte un animal minuscul si urlator, imbracat conform principiilor de la paragraful anterior. Sau o geanta supradimensionata. Sau niste telefoane, minim 2 la numar, cu ceva bling-bling-uri agatate de ele. Sau cateva plase, semn ca fata tocmai vine de la shopping.
Se poarta tupeul. Sa te infigi cu tupeu in trafic, in societate, la servici, in familie, in relatie, sa ai "coaie" - indiferent de sex - si sa te folosesti din plin de ele.
Se poarta culorile tari. Altfel...n-ai personalitate.
Se poarta conflictul. Pt ca in urma lui intotdeauna se decide un castigator si un pierzator. Asa ca aici va folositi de "coaie", daca vreti sa fiti castigatorul. Pt ca nu se poarta loserii. Se poarta doar oamenii de succes. Cu idealuri. Atinse. Cu scopuri. Indeplinite. Cu personalitati. Puternice. Cu bani. Multi. The winner takes it all.
Se poarta lamentatia. De tara, de job, de societatea in care traim, de "sistem" - da` ce-o fi ala, ca o fi unul cartezian, sau omogen sau alt fel, naiba stie - de bani, de tot. Imi place ca aici am evoluat. Oamenii de azi isi construiesc argumentele pe sursele de informatie din mass-media. Daca priviti atent, veti vedea un melange caraghios de ideologii intr-un singur argument. Avem o parere despre toate, despre Rusia vs. Georgia, despre USA vs. China, despre taxe, despre politicieni, despre partide, despre invatamant, despre sanatate, despre drumuri, despre psihologia copilului, despre relatii. Le stim pe toate. Pt ca amestecam informatii culese razlet din o suta de parti si ne facem un speech cu tonalitate mesianica si...gata! Iata-ne in ipostaza unui Farfuridi al secolului 21, respectat pt ca de, "combate bine".
Se poarta blog-urile polemice. Alea in care faci pe durul si iti lasi frustrarile sa curga in tastatura.
Se poarta sexul mai mult decat alte aspecte ale unei relatii.
Se poarta creditele. Consumate pe masini smechere. Si dup-aia nu-ti mai raman bani sa iti platesti factura la telefon.
Se poarta lucrurile glamorous. Si la fete, si la baieti.

Nu stiu ce purtati voi, dar eu azi port o mare aversiune fata de unele din chestiile astea. Poate maine adopt si eu moda asta de masa. Azi inca ma bucur de putina originalitate.

Make money, not war

In vreme ce sotia primarului Moscovei cumpara cu 50 de milioane de lire a doua cladire ca marime din Londra - prima este resedinta Majestatii-Sale Elisabeth a ll-a - iar China are cea mai rapida crestere economica din istoria moderna, aproape ca te intrebi cine a castigat, de fapt, "razboiul rece".

Celebrul slogan al miscarii beat din anii '60, "make love, not war", vehiculat de boemii care-i ascultau la Woodstock pe Janis Joplin si Joe Cocker, pare sa se fi trasformat in epoca multipolara in "make money, not war" iar 'torpilele financiare" se dovedesc mai periculoase decat bomba cu neutroni.

Pentru natiunile vestice, pacea pare mai costitisitoare si mai complicata din unele unghiuri de vedere decat razboiul. De fapt, traim cea mai lunga epoca din istoria ultimului mileniu in care marile puteri nu se afla in stare de razboi una cu cealalta.

Istoria Europei este, citita intr-o anumita cheie, istoria prin care natiuni dominante - ca a fost vorba de Spania, Franta, Anglia, Turcia, Suedia, Olanda, Austria, Germania sau Rusia - au incercat, singure sau prin aliante deseori cu geometrii variabile, sa-si impuna dominatia asupra punctelor strategice prin forta militara. Puterea militara a fost fratele geaman indispensabil al celei economice: cine a avut-o pe prima, a cucerit-o si pe a doua.

Odata cu finalul "razboiului rece" - care, macar aparent, s-a incheiat cu un soi de capitulare fara conditii a lagarului socialist, urmat de dezintegrarea URSS - Comunitatile Europene (devenite astazi Uniunea Europeana) si-au permis cea mai consistenta extindere din scurta lor istorie iar Statele Unite ale Americii au devenit, de departe, cea mai formidabila forta militara pe care a cunoscut-o omenirea (America are un buget militar mai mare decat toate statele mentionate mai sus la un loc).

Momentul "Kodak" al Occidentului a fost intrerupt insa de cateva "detalii" care nu se numara in focoase nucleare.

De la chestiunea jugoslava a inceputului deceniului 9 si pana la actuala lupta impotriva terorismului international, politica occidentala a scos in evidenta falii grave intre pozitia unor state vest-europene si aceea a Statelor Unite ale Americii.

Tentativa americana de a diminua dependenta energetica a Vestului de energia ruseasca nu a dat nici un rezultat, iar tari ca Germania, Franta sau Italia au preferat, in cele din urma, sa incheie intelegeri pe cont propriu cu "Ursul Levantului", Rusia - este dificil sa vorbim astazi de o politica energetica comuna a UE. Disparitia pericolului militar rus a redus apetitul proamerican al unor tari Vestice.

La randul sau, UE se confrunta in interior cu propriile-i stafii: votul irlandez si, mai recent, cel polonez poate semnala nu doar o modificare de abordare in chestiuni externe ale politicii comunitare, ci si o posibila modificare interna de mentalitati, care ne face sa intram intr-o zona de imprevizibil.

Iar orice disesiune importanta in sinul Uniunii creeaza oportunitati de mutari tactice pentru o Rusie care si in perioada comunista a "cochetat" cu Franta si/sau Germania, socotiti potentiali aliati naturali.

Mai sunt putine zile pana ce la Beijing se va da startul Jocurilor Olimpice - un alt prilej pentru o China in plina explozie economica sa-si dovedeasca opulenta si puterea. De la proprietarul de firma de confectii din Italia si pana la cel de automobile din SUA, umbra Chinei se intinde amenintator nu prin forta batalioanelor in mars, ci a miliardelor de dolari adunate in conturile antreprenorilor care asculta de un centru unic de putere si care, incepand cu finele anilor '70, nu au mai traversat nici o criza economica (economiile vestice, inclusiv cea americana, au trecut prin cel putin patru-cinci zgaltiituri majore).

Asa ca daca la inceputul anilor '90 parea limpede cine a "castigat" razboiul rece, astazi intrebarea incepe sa comporte intrebari mai nuantate. Gazpromul este cea mai mare companie din lume iar "nationalismul energetic" este o arma letala pe care Rusia nu ezita sa o foloseasca din plin.

Ca si China, Rusia a acumulat imense rezerve in dolari si isi extinde rapid economia in toata lumea, cu o forta mult mai mare decat a facut-o oricand in perioada 1950-1990. Si in timp ce Rusia, China sau India par adevaratii mari castigatori ai globalizarii, manifestantii antimondializare se incapatineaza sa-si arunce rosiile spre Coca-Cola sau McDonald's: un alt punct marcat de cei mentionati.

Presedintele George W. Bush arata pumnul Iranului, insa autoritatile de la Teheran anunta fericite ca au mai descoperit un zacamint de titei de peste 1,1 de miliarde de barili. Uitati-va la bursa si vedeti cam despre citi bani vorbim.

Numai in ultimul an Iranul a castigat 60 de miliarde de dolari, fiind unul dintre marii profitori de pe urma cresterii preturilor pe plan mondial iar productia/extractia este in crestere. Mai mult, o potentiala "alianta anti-hegemonica" Rusia-China-Iran, pe care marele politolog american Zbigniew Brzezinski o considera "improbabila" in anii '90, nu mai pare astazi deloc exclusa.

Federatia Rusa face afaceri prospere cu Iranul si a rezolvat in aceste zile chestiunea istorica a frontierei cu China, frontiera pentru care a curs mult sange in a doua jumatate a secolului trecut.

Este poate pentru prima oara in istorie cand macar aparent vehicolul de putere (nu neaparat de conflict, cele doua notiuni netrebuind confundate) nu mai este cel religios - secole de-a randul a jucat rolul principal - sau cel ideologic (epoca razboiului rece) si intr-o mult mai mica masura cel militar (in Irak pacea este mult mai greu de gestionat decat conflictul militar in sine, care s-a redus la doua saptamini).

Vehicolul de influenta devine banul si pragmatismul economic iar forta militara nu mai insoteste in mod obligatoriu succesul economic. Sigur, nici una dintre puterile economice semnificative nu este derizorie din punct de vedere militar - cu exceptia Japoniei. Inca. Problema este ca noile "linii Maginot" se construiesc mai degraba din bancnote si nu din cazemate si tunuri.

Intr-o lume a conflictelor religioase s-au comis numeroase crime - chiar genocide - insa aceasta lume a nascut o morala menita sa "filtreze" cultul puterii. O lume a ideologiilor/doctrinelor a nascut extremisme de tipul fascismului sau bolsevismului, care au condus la exterminarea a zeci de milioane de oameni, dar au creat si un comportament etic, democratia, parlamentarismul si Carta Universala a Drepturilor Omului. O lume a banului nu a fost/este capabila sa produca o etica si, cu atat mai putin, o morala.

Este o lume a unui anumit tip de forte brute, netrecute prin filtrul niciunei convingeri. Bancherii se pot dovedi, in viitor, mai nemilosi decat batranii generali care secole de-a randul si-au condus batalioanele iar "sarjele" financiare pot lasa in urma lor mai multe victime decat cele de cavalerie de odinioara.