Cand boala nu are somn

***

S-a dus la culcare cu gandul ca in seara asta nu se doarme. Desi era 12 noaptea, trezirea de la 6am parea sa fie la sutimi de secunda distanta si nu-i dadea pace. Era singura si auzea ticaitul ceasului. Time is always ticking, damn it. Atat de singura incat parea ca timpul e singurul compagnon. Ea si Timpul. Amandoi mergand in acelasi sens. Inainte. ' Niciodata nu se priveste inapoi '.
- ma intreb daca Timpul a invatat de la oameni sa nu se intoarca niciodata,sau omul de la Timp -

-- la fel cum ma intreb cati oameni au cu adevarat puterea sa nu priveasca inapoi si cati sunt aceia capabili sa se desprinda de Trecut --

...disperarea ca e singura si ca trebuie sa umple golul de 6 ore cu, cel mai probabil, atat de mult plans, incat la un moment dat plansul se va transforma intr-un somn spasmodic... disperarea asta ii macina interiorul si mai mult, si mai maladiv, si mai intens.

Obisnuita cu toate luminile din casa aprinse, se hotari totusi sa le stinga, precum o asortare la starea ei deloc solara.

--- as fi vrut sa ii dau o floarea-soarelui in seara asta, stiu ca e floarea ei preferata, e una din chestiile pe care le avem in comun. In schimb, la rase de caine nu ne potrivim, ei ii plac basset-ii, mie imi plac ciobanestii germani si beagle-ii. ---

Nicicand nu o durea mai tare intunericul, si noaptea, si frigul, si boala. Si era singura.
Dupa 15 foituri si intorsaturi de pe stanga pe dreapta si de pe dreapta pe stanga, era deja 12:30. Simtea organic ticaiturile ceasului, cum dimineata se apropia, cum el nu mai vine si cum casa e tot goala.

'Daca nu s-ar fi inventat cancerul pt mine, probabil nu as fi stiut niciodata adevarata semnificatie a singuratatii.' s-a gandit. Tot e ceva. Omul cat traieste invata. Dar, vai, de ce trebuie sa doara in halul asta?
Nu ar fi vrut sex salbatic, ca sa uite. Nici vorbe in vant, de incurajare stupida. Citostaticele si razele sigur nu reactioneaza la siropuri. Eventual te mai pricopsesti si cu un diabet. Nu ar fi vrut nici macar sa fie rasfatata in vreun anume fel. Niciun banc, sau film, sau cina romantica, nici macar vreun cadou, fie el si o pereche de pantofi, nimic din astea nu ar fi avut efect. De fapt jubilarea era o stare de care se simtea din ce in ce mai straina.

Tot ce isi dorea era sa nu fie singura. Poate o tacere inteleapta, poate o mana calda, un masaj la picioare, o vizionare in doi a tavanului inecat in intuneric, un 'noapte buna' - fie el soptit sau nu, o strangere in brate, sau chiar un simplu si frust somn sforaitor.
O respiratie, pur si simplu. O respiratie, ca sa acopere, la naiba, acel timp ticaitor!

***

Stau si cuget la boala. Ce curva...
Un oarecare grad de influenta avem cu totii asupra vietilor noastre. Dar cand Boala si Timpul se fac frati de cruce, poti sa-ti faci cate cruci vrei, ca le faci degeaba. Multi spun ca 'nu-i corect'. Altii ca 'nu ai avut destula grija'. Unii te incurajeaza. Altii vin cu solutii. Cativa te lasa. Cativa te sprijina.
Boala organica devine boala emotionala. Simti totul. Simti neputinta, lipsa de control, frica, toata suita de spleen, noia si agonie bacoviene parca se amesteca intr-un cocktail si iti curg prin vene in loc de sange. Care sange, nici el nu mai e ce-a fost.

Post-ul acesta este o incercare - cel mai probabil ratata - de empatizare cu o persoana apropiata in pielea careia nu as vrea sa fiu in clipa asta.
Si careia ii doresc mai sincer decat niciodata Noapte buna!

"Yes, we can"

Amazonuri de ink jet azi. Milioane de click-uri. Tz-spe milioane de ziare avandu-l pe front cover. Voci zguduind undele radio cu mai mult sau mai putin entuziasm si anuntandu-l. Sute de mii de bloguri (plus unu) care scriu despre el. Televizoare vuind si transmitandu-l din ora in ora. Barack Obama. Ma trec fiorii. Nu pt ca o fi ceva bunaciune. Ci pt ca odata cu el, change has come to America. N-am sa vorbesc despre Ku-Klux-Klan, secesiune, sclavi si Nixon sau alte istorii.
Eu mi-s romanca, momentan cu o mica incursiune englezeasca, la origine dumnezeu sa ma ierte, ca sunt ceva produs al unei mega-corceli de culturi, asa ca why bother with Obama? O data, pt ca mi-e simpatic. Asta a fost nota de subiectivitate, fara de care nu se putea. Pt ca a reusit sa faca o campanie electorala - jos palaria. Campania asta electorala, si in mare parte si reusita lui, a fost ca un meci de fotbal de inalta clasa. A tinut nu numai America in priza si cu sufletele la gura, ci a antrenat toata planeta. In grupe s-au format echipe, intai 3, Hillary, McCain si Obama. Una a cazut. Au ramas doi mari si lati si buni. Tinerii au fost pt prima data in istorie un element definitoriu nu doar pt votare, dar mai ales pt campania in sine. Norma, promisiunea pt granturi si scholarshipuri mai multe si mai grase n-a ramas fara efect...anyway, going on: Pt ca promite. Pt ca poate sa se tina de cuvant. Si pt ca pare cel mai potrivit. He do can lead.
Al 44-lea presedinte, primul de culoare, un speech excelent de instalare, un mandat mai greu ca niciodata. Tre` sa ai cojones sa devii presedintele USA in 2008. Orice gusturi politice ati avea, un lucru e sigur: tipul asta e chiar tare.
A castigat categoric alegerile, asa ceva cu un democrat nu s-a mai intamplat de la Lynden B. Johnson incoace, deci va avea majoritate in ambele camere ale Congresului. Si totusi, provocarile nu-s de ici de colo, si nu-s putine. Mandatul i-a venit la pachet cu:
1 trilion de para deficit federal.
183,000 de cetateni ai US isi dau duhurile pe fronturile din Iraq si Afghanistan. Cineva trebuie sa aduca naibii razboiul asta la un sfarsit.
Terorism in floare. Am trecut de 11/09, dar cu ce ne incalzeste asta cand terorismul pare sa aiba America in vizor mai mult ca niciodata?
Bubele nu se opresc aici, insa mai pe larg, urmariti-i issue-papers-urile.
E un cliseu azi, 5 noiembrie, sa vorbesc despre Obama. Everybody does. Mai bine va ziceam despre sutele de petarde si artificii ce imi bubuie-n cap de cateva ore (azi e Guy Fawkes in UK, o supersarbatoare ce aminteste despre Conspiratia Prafului de Pusca, o tentativa de a arunca in aer Parlamentul britanic si de a sabota domnia lui Iacob I). N-as vrea nici sa par o fanatica inversunata. Sau vreuna care a pus botul la niste vrajeli ieftine ambalate intr-un speech dragut.
Today Obama is THE answer of a people. Nu stiu daca rezolvarea. Sigur nu idealul (is there such thing?). Insa cu siguranta e raspunsul pt America unui 2008 ca asta. Unu` greu, manca-ti-as, cum n-a mai vazut America - la propriu - de mult.

Now the old king is dead. Long live the king!

Ascult Coldplay. Nu-mi vine sa ies din casa.
Gata bacul, am mai zis-o. S-au afisat si rezultatele. Luat.
E iulie, undeva dupa 5. Si e vacanta.
Nu simt nimic.
Doar un mare vid. Toate lucrurile incadrate cu atata scrupulozitate in categoria "dupa bac" - le-am uitat. Mergem in Vama? Sigur, dupa bac. Facem bungee iar? Normal, dar dupa bac. Vii la plaja? Dupa bac. Ti-ai terminat cartea? Nu mai am timp, o termin dupa bac. Ai mai scris pe blog? Neah, nu ma pot concentra, poate dupa bac mai mult. Bagam un ski, mai e zapada in Busteni. Acum nu, dupa bac.
Si iata asa s-au adunat o suita de lucruri pe care le-am asteptat infrigurata DUPA bac. Dupa e acum. Dupa-ul a inceput acum 3 zile. In astea 3 zile nu am fost nici la plaja, nici in Vama, nici la ski, nici n-am scris. Am citit o carte, La Putain Respectueuse - Sartre, ceva dramaturgie frantuzeasca existentiala, not that bad. M-am uitat la 2 filme ieri, am baut cola, am dormit de la 11 seara pana la 11 dimineata. Si acum, gandindu-ma la ce fac azi, capul e gol.

I used to rule the world
Seas would rise when I gave the word
Now in the morning I sweep alone
Sweep the streets I used to own

Ma simt asfixiata ascultand acum Coldplay - Viva la vida or Death and all His Friends. Mi se pare un album bun. Dar greu de digerat. Greu de digerat piesa "Viva la vida" pt mine exact in clipa asta. Dar o las pana la capat, dup-aia urmeaza "Violet Hill", ceva mai dulce.
Daca m-ar intreba cineva daca sunt pregatita, n-as raspunde. Putin agonizanta pozitia asta de rege decazut. Si infinit mai frustranta decat orice alta postura in care un om ar putea fi pus vreodata, cred.
Mi-am luat azi bilet de avion. RO-UK. Secundele alea in care s-a procesat transferul de bani de la mine din cont in contul companiei aeriene au parut cel putin 19 ani. 19 ani in care chiar s-au intamplat lucruri, 19 ani de acasa. Nicio clipa de ezitare, si totusi un neasteptat coup de foudre din partea vietii. In timp ce vedeam bulinele palpainde facand un cerc in jurul warning-ului "do not press any button or your transfer may fail", mi-am adus aminte de un ceas vechi pe care l-am vazut pe peretele unei batrane la care am fost cu tata in vizita intr-o iarna, foarte demult. Nu stiu cine era doamna, nu stiu daca a fost chiar aievea vizita cu pricina, cert e ca am avut pt o sutime de secunda flashback-ul asta cu ceasul vechi pe perete si cu tata de mana.
Nicio metafora in tot tabloul acesta, dar the permanent ticking of a clock, ca o fi ala vechi, ca o fi ala de pe net, dupa care am stat vreo 30 de secunde in care mi-am ros unghiile, cel de la mobil sau oricare altul...m-a blocat. Prima data am auzit asta in Lucky Number Slevin, desi o stiam si inainte: Time is ticking. Si de atunci cred ca ma bantuie proastia asta de sentiment ca timpul trece. Ireversibil.

I used to roll the dice
Feel the fear in my enemy's eyes
Listen as the crowd would sing:
"Now the old king is dead! Long live the king!"
One minute I held the key
Next the walls were closed on me
And I discovered that my castles stand
Upon pillars of salt, and pillars of sand

Stiti povestile alea cu "mai bine domn in tara mea, decat maturator in tara straina". Ma rog, transpuse sub varii forme. Ideea e intotdeauna ca acasa este mai bine decat oriunde altundeva. Si da, cred ca asa este. Pute pute, da`-i caldut. Oricat de multe ifose se intrevad in atitudinea mea, chiar cred ca am parte de multe oportunitati acasa, oportunitati stranse de-a lungul vremii. N-am sa vorbesc despre cat de frumos e in Romania si despre infinitele bucurii pe care mi le ofera. E si normal, e tara mea. Dar in fond, e o chestie de perspectiva.
Multi zic ca dau cu piciorul la tot ce am facut si ca nicaieri n-am sa mai reusesc sa fac ce am facut acasa. Dar, in fond, it`s a matter of attitude. N-am inventat internetul, nici bomba nucleara, si nici n-am construit un azil pt pensionarii homosexuali veterani de razboi. Pur si simplu s-au intampla lucruri. Atata tot. Chestii care mi-au deschis usi si care m-ar putea face sa stau acasa, pt ca acasa as avea ceva asigurat.
Dar treburile stau cam ca la loto. Pare risc sa pleci de-acasa. Dar castigul e mare. Si daca totusi stai si te gandesti bine, nu-i asa mare riscul. Cat de multi bani pierzi jucand la loto? Nu prea multi...Si miza e totusi mare.
Aici situatiunea e similara. Pleci, de pierdut pierzi, nu zic nu, dar nu ceva irecuperabil. E caraghios sa spui ca pierzi familie, prieteni, casa...ca asa ceva nu se pierde. Pierzi eventual siguranta. Dar incerci sa ti-o recastigi acolo.

Of, doamne, ce entry. Si am pornit de la Coldplay...
poate am ajuns sa vorbesc despre plecare tocmai pt ca baietii astia-s britanici si pt ca cea mai frumoasa piesa a lor se numeste Clocks...