Na-ti o tranta ca ti-am frant-o!

Pentru ca nu ne-am lepsit demult ... si pentru ca m-a "atins" cineva ...

Hai sa ne giucam.

SUNT: punct.

AS VREA: NYC ca domiciliu, Audrey Hepburn ca best friend, un Mac Book Pro si o palarie cu boruri imense ca accesorii. Si ultimately un Ferrari Maranello. Atat.

PASTREZ: medalii de la scrima, bilete de avion. Si echilibrul. A` meu.

MI-AS FI DORIT: sa fi fost intotdeauna eu, mai mult talent la matematica, sa fi ajuns Campioana Olimpica la scrima, sa nu imi fi ros unghiile.

NU IMI PLACE: vulgaritatea, mamaliga, atitudinea non-ecologica si carnea.

MA TEM: sa nu o dau in bara, de Timp, sa nu fiu cat China vreodata.

AUD: emisfera stanga lucrand si atunci cand nu trebuie.

IMI PARE RAU: ca nu am regrete. Si ca nu face toata lumea ce si cum vreau eu.

IMI PLAC: diminetile, orasele mari, agitatia, oamenii carora nu le pasa cum le sta freza in timp ce fac sex, calatoriile.

NU SUNT: perfecta (intotdeauna). Proasta, absurda, conventionala.

DANSEZ: in ploaie si in fata oglinzii fara nicio jena. Cu multa pofta pe Muro Shavo.

NICIODATA: tigari, compromisuri pentru ceva ce nu merita. Niciodata n-am inteles regulile fotbalului american, n-am calatorit pe alte continente, si n-am inteles de ce se enerveaza femeile cand barbatii lasa capacul de la WC ridicat.

RAR: trece o zi fara doua dusuri.

PLANG: cateodata fortat, ca sa ma conving de umanitatea si existenta sentimentelor mele. Pe dracu`, plang unde nu ma vede nimeni.

NU SUNT INTOTDEAUNA: frumoasa.

NU IMI PLACE DE MINE: cand injur.

SUNT CONFUZA: in ceea ce priveste existenta lui Mos Craciun. Eu l-am vazut, da` cica nu exista.

AM NEVOIE: de activitate non-stop, muzica, 4 ore de somn ca sa fiu fresh si gata de actiune. Sa mi se deavoie sa fac mofturi. Si chiar sa fiu premiata pt asta.

AR TREBUI: ca fiecare sa-si vada de treaba lui.

Leapsa merge musai mai departe la Tudor Sirb, Nicu Istrate, Dragos Bucurenci si la Tovarasu`.

POST-EDIT: Si la Mr. George. Pe care il rog sa o ia personally and seriously. Si Maria Veronica dragutaaaa! Fara virgula intre Veronica si draguta. Sa zicem ca draguta e al treilea nume. :)

POST-POST-EDIT: De fapt, ca o leapsa maladiva si non-discriminatoare -care este! - se adreseaza acelora care n-au ce face si au chef sa faca leapsa asta.

Despre cum se fac copiii si alte ciudatenii

Cei care isi mai pierd vremea din cand in cand pe blogul meu, se prea poate sa fi observat widget-ul ala cu 'cine vine, cine pleaca'. Undeva in dreapta paginii, cum mergi in jos. Intai de toate sa zic ce nu face el: nu imi spune numele, grupa sangvina si marimea...nasului nimanui. Nici culoarea ochilor, varsta, adresa sau parola de la mail. Ce face, in schimb, e suficient. Afiseaza intrarile si iesirile. Daca ma uit acolo -ceea ce astazi s-a intamplat prima data in amanunt - vad de unde a intrat pe blogul meu respectivul vizitator - orasul si steagul tarii, acum cate secunde/minute/ore/zile, ce sistem de operare foloseste - Windows, Mac etc - la fel cum vad si DE UNDE A ATERIZAT. Sunt unii care acceseaza direct, tastand adresa linkului, sau clickaindu-mi statusul de la messenger, sau printr-un blogroll.
Dar nu despre ei vorbim azi.

Ci despre cei... accidentali. V-o spun drept, mi-am pus widget-ul ala pt ca intr-o zi m-a apucat trendul asta de "umple pagina aia cu ceva, ca bate vantu`"... Si pana recent, cand am descoperit o oarecare crestere a vizitatorilor, nu stiam toate functiile astea magice.
Intru azi pe blog. Si ma duc la widgetul asta, ma gandeam eu ca el trebuie sa-mi elucideze misterul cu vizitatorii aproape in numar dublu.

Moooamaaaa!
Secretul e sa pui titluri de traffic mare la entry-uri, asta-i tot. Daca as fi om cu ambâţ literar, zau asa ca mi-as alege titlurile cu mult mai multa meticulozitate. Si anume as vedea ce se "vinde" pe google, si mi-as pune dup-aia la titlu. Pentru ca, dragii mei, post-ul cu "cum se fac copiii" e de departe cel mai citit de pe blogul asta.
Da`-i si normal, daca stau sa ma gandesc. Tehnologizare, modernizare, automatizare, globalizare, libera circulatie a informatiei, universul virtual - raspunsul la toate problemele reale. Cum da omu` de o dilema, hop! www.google.com si ne-am scos. Cum nu gasesti o informatie gen "cati kilometri ma despart de New York?", te bagi frumos pe google si da-i sa sune 'distance calculator'.
Da` nu vorbim nici de oamenii astia. Vorbim de aia care nici nu se gandesc ca un 'distance calculator' ar putea vreodata fi chestia pe care ei o cauta atunci cand vor sa calculeze distanta dintre douapuncte de pe o harta.
Vorbim de aia chiar aflati la ananghie.
De cei care nu au idee. De cei foarte in ceata. De cei care cauta in disperare un sfat prietenesc si sincer (ce dumniezo` cautati pe google, fa?), venit din strafundul sufletului pur al acestui motoras de cautare, gugle. Ei, si intra omu` si - musiu se pronunta, musiu se scrie- scrie fain frumos:

- cum se fac copii? - numa` nu credeati ca daca nu stiu cum se fac copiii, or sti cu cati de 'i' se scriu.

Si unde se ajunge? Ca Hansel si Gretel care ajung la casuta de turta dulce, acesti oameni ajung... la mine! Lasati femeile care vor sa afle cum se fac copiii sa vina la mine! La mine pe blog, unde-i cald si bine.

Numa` asa, ca observ ca si post-ul asta are un titlu numa` bun de traffic, pentru cei/cele care ajung accidental aici, si inca nu m-au bagat in origini (eh, vedeti ca incepeti sa va faceti o idee despre cum se fac plozii?), cateva informatii utile puse la dispozitie. Gratis! - pe engleza doar, pe romana nu am gasit nimic in afara de e-referate.ro.

PS - Inainte sa va interesati de-adevaratelea, uitati-va si cugetati de doua ori la imaginea de la inceputul articolului.

Busy

Relax. This won't last long.
Or if it does, or if the lines
make you sleepy or bored,
give in to sleep, turn on
the T.V., deal the cards.
This poem is built to withstand
such things. Its feelings
cannot be hurt. They exist
somewhere in the poet,
and I am far away.
Pick it up anytime. Start it
in the middle if you wish.
It is as approachable as melodrama,
and can offer you violence
if it is violence you like. Look,
there's a man on a sidewalk;
the way his leg is quivering
he'll never be the same again.
This is your poem
and I know you're busy at the office
or the kids are into your last nerve.
Maybe it's sex you've always wanted.
Well, they lie together
like the party's unbuttoned coats,
slumped on the bed
waiting for drunken arms to move them.
I don't think you want me to go on;
everyone has his expectations, but this
is a poem for the entire family.
Right now, Budweiser
is dripping from a waterfall,
deodorants are hissing into armpits
of people you resemble,
and the two lovers are dressing now,
saying farewell.
I don't know what music this poem
can come up with, but clearly
it's needed. For it's apparent
they will never see each other again
and we need music for this
because there was never music when he or she
left you standing on the corner.
You see, I want this poem to be nicer
than life. I want you to look at it
when anxiety zigzags your stomach
and the last tranquilizer is gone
and you need someone to tell you
I'll be here when you want me
like the sound inside a shell.
The poem is saying that to you now.
But don't give anything for this poem.
It doesn't expect much. It will never say more
than listening can explain.
Just keep it in your attache case
or in your house. And if you're not asleep
by now, or bored beyond sense,
the poem wants you to laugh. Laugh at
yourself, laugh at this poem, at all poetry.
Come on:

Good. Now here's what poetry can do.

Imagine yourself a caterpillar.
There's an awful shrug and, suddenly,
You're beautiful for as long as you live.

Cum sa blog?

Ca si o consecinta a lipsei mele de activitate din ultimul timp, am inceput sa ma dau cu barca pe niscaiva bloguri din blogosfera autohtona. In urma periplului meu virtual, am inceput sa ma intreb ce ar trebui sa scriu pe blog? Comment-uri nu prea primesc, publicitate nu imi fac si nu mi se face, nici vizitatori prea multi nu cred ca am, actii si reactii starnesc, dar razlet. Deci care-i faza? Sigur, am scris acum cateva luni un entry-manifest care pleda impotriva scrisului PT CEVA, cel cu scop, cel interesat. Scrie, dom`ne orice, numa` scrie, vorba lui Kogalniceanu pe vremea cand incerca sa formeze literatura nationala. Eu scriu just because. Si ma simt bine. Dar dupa un anumit timp te intrebi oare de ce altii au rating atat de bun si tu nu? Oare altii ce au pe blog-ul lor si cum si-au format atatia "comentatori" fideli? Asa ca m-am dus la locurile cu pricina, la cele mai cele blog-uri. Toate astea dupa ce am citit un entry de-al lui Dono, un domn simpatic pe care, v-am zis, l-am descoperit la o ora de informatica si la al carui site sunt abonata zilnic - il aveti la blogroll-ul meu, la must-reads. Si scria el despre "mafia blogosferei", sau asa ceva suna titul. Nu m-a miscat din cale-afara, dar mi-a starnit interesul in sensul ca am vrut sa vad blogurile alea cu rating imens de care se vorbea acolo. Si de la "grei" am tot ajuns pe pagini si pagini si pagini...
Incerc sa imi dau seama ce place. As scrie despre Jocurile Olimpice de la Beijing, dar cand deschizi Yahoo!-ul deja ai acolo latest news, deci nu are sens, Yahoo!-ului nu cred ca ma incumet sa-i fac concurenta. Deci afli totul de acolo. Daca nu de acolo, de altundeva, pt ca in perioada asta cam toti vorbesc despre Olimpiada.
As scrie despre retete culinare, dar va asigur ca nu vreti. Exclus din start.
Politica? My style, categoric. Dar cred ca a vorbi despre politica e un semn de frustrare, din moment ce majoritatea textelor pe care le citesc sunt de-alea gen "n-ai cu cine, frate...n-ai cu cine". Toti "se plange" de "sistem", toti "vrea" schimbare, dar daca ii intrebi ce vor sa schimbe, habar n-au. Multi comenteaza, majoritatea plang si deplang o tara care oricum dintotdeauna a fost vitregita de soarta. Prea putini chiar scriu ceva relevant.
Cultura. Adorabil subiect. Dar imi ajung antipatiile atrase pt atitudinea mea de nas atat de sus incat a accesat deja universuri compensatorii mult deasupra omenirii. O las asa, ca n-are sens. Fiecare sa se culturalizeze din proprie vointa, n-am sa bag pe gat nimanui nimic.
La fel si cu filmele si muzica. E chestie de gust.
As putea vorbi despre reclame. Mi-au placut dintotdeauna. Mi-ar placea sa regizez reclame, sa vin cu idei, sa lucrez in media. Mi se pare o treaba tare. A-propos de reclame, cea de la geamurile alea termopane ma ucide. Imi vine asa, nu-stiu-cum, un impuls salbatic de a smulge tv-ul ala din priza si de a-l arunca undeva departe. Ingrozitor. I-as da in judecata pe aia pt vatamarea sistemului meu nervos, si asa destul de fragil.
Despre vedete. Sa le ia naiba, pana nu ajung eu una, nu vorbesc despre nimeni. Ce-s eu, facator de publicitate? Macar de-as avea rating, sa stiu ca fac un bine sau un rau cuiva. Dar asa, sa scriu in van despre te-miri-cine...neah, nu-mi surade.
As putea sa dau copy-paste la texte de pe alte site-uri, de pe alte blog-uri. Cred ca ar fi destul de profitabil, lumea probabil s-ar inghesui sa citeasca blogul meu mai mult asa. Dar intervine partea de copy-right si nu ma complic. Plus ca eu scriind pt catharsis, nu mi-as mai satisface propriile nevoi. Asa ca e exclus.
As putea sa destainui detalii din viata mea intima. Foarte recent la emisiunea lui Badea, In gura presei, era o fufa disperata care dadea detalii despre cum si-o tragea cu ceva no-namer banos din capitala. Cum o faceau ei la mare, la munte, in masina. Si, oh da, in masina il excita tare pe tip. Mai lipsea sa ni se spuna si ziua in care ii vine ciclul si eventual un numar de telefon. Cred ca faza asta ar tine. Ar trebui insa, pt un rating fabulos, sa bag si poze si filmulete. Si din pacate nu am aparat digital, telefonul la care aveam camera s-a stricat recent, umblu cu o vechitura pana plec in Anglia, deci n-"am cu ce, baaaai" :)) Sorry for the inconvenience.
O alta treaba unde chiar cred ca m-as pricepe si as parea mai interesanta... introspectia. Ar trebui sa vorbesc numai in metafore, sa am o usoara tenta de emo genial neinteles, sa ma mai tai din cand in cand pe vene si sa fug de acasa. N-am de ce sa fug, stau singura in majoritatea timpului. Depresiva devin doar daca nu ies mai mult de 12 ore din casa, ceea ce se intampla rar. Si si daca devin depresiva, nu am cutite ascutite, v-am spus ca sunt un dezastru in gospodarie, nu prea imi dau interesul. Cu forfecuta de unghii n-as incerca, e de-aia scumpa si nu merita. Forfecuta, zic. Si alte ustensile nu-mi vin in cap momentan.
Buun...despre scoala. Pai, e vacanta acum. Incep facultatea abia la 1 Octombrie. Sigur revin cu detalii atunci. Dar cum ramane cu ratingul atata timp?
Etc etc etc s.a.m.d. s.a. etc...

Asa ca am sa scriu in continuare despre lucrurile care conteaza pt MINE. Mi se pare o idee eficienta, nu sunt obligata sa urmaresc non-stop stirile de la Beijing, nici vedetele, nici blogurile altora, nici viata culturala, nici review-urile altora pe imdb.com etc.
Asa ca...
Welcome to my selfish blog!

Varsta "???"

-De ce se invarte roata?
-Copilul asta ma innebuneste...
-Lasa-l, e la varsta intrebarilor...ai sa vezi ca-i trece.

Exista "varsta intrebarilor"? Eu cred ca exista omul intrebarilor, mai degraba. Pe unii nu-i macina nici cand sunt cat un shnitzel de ce iarba-i verde si de ce ninge iarna si nu vara. Altii, in schimb, se intreaba in fiecare secunda cate ceva. Desigur, orice copil are varsta lui tembela cand parca singurul sau scop e sa te enerveze, dar faza asta cu adresatul a o mie de intrebari despre varii teme mi se pare sanatoasa, si mai ales un bun semn ca micutul e interesat si deloc blazat. Discutia de mai sus se purta in troleu intre 3 persoane, 2 femei trecute de 50 ani, cel putin una bunica, si nepotul acesteia.
Ma distreaza cum fiecare om trece o varsta. Si maica-mea imi vorbea ce dificila am fost cand am trecut prin "varsta intrebarilor". Cred ca se refera la varsta incapacitatii EI de a da raspunsuri, pt ca intrebarile au ramas a fel de multe, poate doar obiectul lor s-a schimbat. Stiu sigur ca am intrebat-o de ce frunza e verde cand eram mica. Aveam o frunza mare de ficus in mana, proaspat rupta de pe planta omonima, si voiam sa stiu de ce e verde. Nici vorba de clorofila, de celule fotosintetizatoare, de pigmenti clorofilieni...m-a expediat rapid, varsta intrebarilor trebuie tratata cu...rabdare. Ca trece. Exact cum zicea doamna nr 2 din troleu.

Intre timp eu rasfoiam Elle. A aparut de 3 zile. Mi-am promis ca mi-l cumpar abia dupa bac. Pe naiba. L-am luat azi, pana saptamana viitoare pun pariu ca se termina si am sa ma crizez daca nu-l mai gasesc la chioscuri. Are multe articole interesante, just as usual. Unul se numeste "Blogaresc, deci exist" M-am INTREBAT - si nu, nu pt ca sunt la varsta intrebarilor, ci pt ca sunt omul intrebarilor - daca asa o fi. La mine, personal, poate se aplica si nu-mi dau seama. Nu sunt foarte constanta in a publica pe blog. Nu e o "meserie", nu e un must-do cotidian, nu e o pasiune. It simply happens, cand se-ntampla...E cam narcisisto-mercantil sa scrii zilnic, chiar daca ideile iti vin doar de Pasti si de Craciun, si atunci cu chiu, cu vai...E nasol sa scrii pt ca e trendy si pt ca toti smecherii au blog. Un blog, in primul rand, e gratis. Nu dovedesti nimic din punct de vedere socio-economic prin faptul ca ai un blog. Toti are blog :p si Vanghelie... Apoi, nu te propulseaza in niciun top, nici mai destept nu devii, nici mai popular, nici mai respectat, nici mai nicicum. Cu toate astea apreciez mult de tot oamenii care scriu despre CEVA pe blog-ul lor. Eu scriu despre nimic si asta incepe sa ma irite. Nu cred ca am un fir rosu. Coerenta poate am, dar locala. Coerent e textul, nu blog-ul. Post-ul curent e coerent, nu blog-ul per ansamblu. Azi vorbesc despre asta, maine ailalta, tot asa...Un mozaic.
I have to work on this...

Eram pe o terasa, in centru, ma uitam la meci cu stimabilul meu iubit. In stanga noastra, o masa cu niscaiva arabi. O femeie ingrozitor de expresiva, cu un val alb infasurat pe dupa cap, posesoare a doi ochi superbi, incepe sa vorbeasca. Mi s-a parut sa vorbea foarte frumos. Constat cu stupoare ce frumoasa e limba araba. Si impartasesc aceasta observatie companionului meu. Exceptand privirea de genul "ma leshi?", mi se zice politicos ca "poate tie iti place, dar sa auzi numai asta in jurul tau, ai tampi, e o limba groaznic de enervanta." Incepe meciul, eu imi mut capul din stanga in dreapta ca un pendul, ca sa ocolesc capul celui care imi sta in fata, incep sa casc, meciul nu era dintre cele mai interesante. Ma uit dupa un avion care decoleaza. Constat fericita ce vara frumoasa tocmai a inceput, niciun nor, o adiere usoara de vant de iunie, aerul racoros dupa o zi caniculara...

asdfghjkl;[poiuytrsdvbnm,pgfvbgnmwertyukl imi intrerupe contemplarea. Incepe companionul domnisoarei frumoase de la masa din stanga a grai. Si da-i, frate, cu salamalecu si cu manca-ti-as gura cate si mai cate...si mai vine unul. Si inca unul. Si incep a complota la te-miri-ce actiune terorista in limba lor alambicata. Cred ca vocea fetei fu de vina initial. Sau ochii. Femeile sunt subiective la fazele astea. Vad o tipa frumoasa, automat mai are ceva bun. Sau, din contra, are ceva rau, daca te apuca invidia. De obicei cand vezi o tipa frumoasa, de invidie zici "Mmm...e draguta, ce sa zic..." Daca nu esti invidioasa, spui clar "e frumoasa", nu "draguta", nu "cool", nu altfel...Dar cum la femei invidia e cucoana mare, rar se intampla sa recunoastem ca o femeie e frumoasa. Cel putin nu mai frumoasa decat noi, that`s for sure.
Revin la meci. Incepe repriza a doua. Nimic palpitant. Italienii si spaniolii mi s-au parut niste oameni tare nefericiti, in crasa pana de idei timp de 90 de minute. Plus prelungiri. Dupa astea 90 de minute, in mod absolut normal, dat fiind faptul ca erau sferturile, se trece la cele doua reprize a cate 15 minute de joc. Stupefiata din cale-afara il aud pe al meu domn ca spune "Hai sa mergem". M-am uitat putin chioras si am incercat sa-l descos, sa il conving sa mai ramanem. Dar nicio sansa. Am plecat. Ridicandu-ma, am vazut terasa PLINA cu oameni care se saluta cu Salamalecu. Cred ca noi eram o mica pata alba din peisaj, niste outsideri, exceptand chelneritele. Si tin sa reliefez faptul ca ne aflam in centrul Clujului, pe Eroilor, seara, la fotbal (si numai al de sus stie cat adora romanul fotbalul), si juca Italia, fosta adversara de-a noastra din grupa C...Allah sa ma ierte daca mai inteleg.
Pun pariu ca decizia de a pleca s- datorat background-ului sonor pe care il aveam pe terasa, nicidecum interesului scazut pt meci.
Multiculturalism. Toleranta. Interrelationare cu toate etniile,rasele,natiile. Perfect de acord, atata timp cat nu incearca sa-si impuna limba in tara mea.
Englezii, mai in gluma, mai in serios, isi numesc capitala Londonistan...

La sfarsit de articol, iar ma incearca intrebari de genul "cum sa termin?", "care e morala la tot ce am zis?", "daca se simte cineva ultragiat?"...da` stiti ce? Fiecare sa fie sanatos pe limba lui, fie ca intrebarile sa ne populeze creierul si la varsta senectutii, si daca cumva va trece vreodata prin minte ca intrebarile au o varsta - sau ca varsta are intrebarile ei specifice, sa fie clar...there`s no such thing. Blaga zicea ca omul este un orizont saturat de mistere. Cata viata, atata curiozitate, ca sa modific putin sintagma camilpetresciana "cata luciditate, atata drama..."

PS-Fratilor, beti multe lichide. Azi am bagat cel putin 3 l de lichide, si ziua nu e gata.

PPS-Germania-Turcia azi. Mai sunt doar cateva meciuri la Euro2008, nu ratati. Chiar si eu las Elle-ul pt Euro in seara asta. :)

2008?

2008 si inca niciun entry despre noul an in care tocmai am pasit.
Ei, si ce? Sa incep cu urari de bine si tot tacamul? Ok, am sa o fac. Pe scurt. Fie ca 2008 sa fie un an mai bun decat 2007 si mai prost decat 2009. Sa fim la inaltime, sanatosi, fericiti si rezultatele sa ne fie pe masura eforturilor. Poate chiar deasupra;)

N-am sa vorbesc despre vacanta, e mult prea in spate, anul asta daca e sa vorbim de New Year`s Resolutions, am sa pomenesc doar de faptul ca I gotta be more focused on what I do. Tot legat de Rev, a fost unul plin de voie buna, destul de domestic, eu, personal, m-am simtit prea bine ca sa observ lucrurile demne de o barfa pe blog, asa ca n-am sa va ofer placerea de a citi despre cine cu cine s-a combinat, care ce cantitate de alcool a ingurgitat si cine cat de penibil a dansat. M-am simtit bine si-atat.

Vacanta asta a fost pentru mine. Am citit, am fost la ski, am fost cu Interactul la Busteni (gosh, guys, how I miss you), a venit Robert, ne-am uitat la multe filme, ne-am prostit ca doi tembeli (la varsta mea e explicabil si scuzabil, dar el?! poate am o influenta proasta asupra celor din jurul meu :)) ), n-am lasat nimic sa umbreasca vacanta asta, am reinceput sa scriu, am mancat supe la plic la Busteni cate n-au mancat altii in toata viata lor, am baut vin fiert fara numar pana am ajuns sa nu-l mai disting de ceai, am facut cadouri, am primit cadouri, am facut tot ce puteam face intr-o vacanta care sa imi umple bateriile. 100% Happiness.

Saptamana ce tocmai a trecut a fost una atat de tensionata, incat acum, in week end, ma simt ca un negru proaspat eliberat de pe plantatia unui american ce l-a torturat o viata. Am luat unele decizii care e posibil sa imi influenteze viitorul intr-un mod ireversibil. Ma uit acum pe geam si vad blocul de vis-a-vis pictat cu un portocaliu ce imi aduce aminte de apusurile de soare din Vama. Mi-e dor de mare.

Am zis ca nu vorbesc despre vacanta. Dar am facut-o deja. A trecut, a fost frumos, now back to work. E timpul sa realizez ca life`s not just a never ending sequence of completions. Dovada vie - teza la mate.

E cam ciudat cum crestem. Si e si mai ciudat cand vedem cum crestem. Se zice ca tu nu te vezi pe tine niciodata cum in/evoluezi. Da` uite dom`le ca se poate. Fac acum lucruri pe care nu le-am facut niciodata. Si le chiar fac cu placere. De la gatitul micului dejun pt Robert, pana la a face exercitii la mate, de frica ca n-ai sa-ti iei bacul, totul e posibil. Era o vreme cand ma tot plangeam ca n-am timp, n-am timp. Ei bine, nici acum nu am. Dar nu ma mai plang. Viata e cum ti-o faci, timpul la fel...cum ti-l gestionezi, asa-l ai.
Ma descotorosesc treptat de inutilitatile ce imi mancau timp, energie, personalitate. E mai bine fara unele lucruri. Abia acum imi dau seama ce simplu e totul. Less is more. Nu e nevoie de multe lucruri ca sa fii fericit.

Dar sa nu alunec pe panta prea alunecoasa a Fericirii. E cam mult de zis, putin se face. Fiecare sa si-o caute, si s-o pastreze atunci cand o gaseste. When it comes to happiness, attitude is everything.

Aaaah, era sa uit. Am mai facut o descoperire :D KT TUNSTALL. In cazul in care citeste cineva ceva din blog-ul meu, sa stiti ca pe artista asta o recomand cu toata inima mea. E absolut mortala tipa! You have to see this:



Stii ce ma scoate din sarite? Oamenii care imi judeca blog-ul. Dom`le, ai ceva cu mine, go ahead and tell me. Dar lasa-mi blog-ul in pace. Aici scriu ce am eu chef, aici vorbesc cu mine. Daca ai avut vreo clipa senzatia ca iti scriu tie, draga cititor, naiba stie cum te cheama si ce functie ai, te-ai inselat. N-am pretentia sa ma intelegi. Nici sa citesti manifeste literare pe blog-ul meu. Nici sa citesti articolele pana la capat sau sa accesezi link-urile pe care ti le recomand.


Suddenly I see. Prea tare melodia :)

2008... a inceput cu mama cam suparata, o tabara la Busteni prea mishto ca sa o mentionez - ah, si cand ma gandesc ca acum o saptamana eram la munte -, cu my hero alaturi, cu zapada si vreme minunata, ganduri ceva mai mature, forte proaspete, supe la plic, Ada - cateaua mea - cam bolnava. Pana in aprilie vreau iPhone si MacBook. MacBook alb.
Am citit inca o data un Veac de singuratate de Marquez. Pe spatele cartii scrie ca "asta e a doua carte, dupa Cartea Facerii, care ar trebui citita de intreaga omenire". Agree. In rest, Musil, Gladwell, Houellebecq, ceva poezie si istorie. Bla bla...

Vreau sa imi fac toate analizele cat de curand.

Si vreau sa click odata publish post, ca nu mai am rabdare sa scriu. Have a nice evening!