Am I The One? - ciclul 'Silly questions with no answer'

Cateodata nici nu realizam cat de naivi suntem. Credem cu sfintenie intr-un lucru ce, in final, se poate dovedi a fi o simpla iluzie iluzorie - pleonasm de duminica, creierul e pus in functiune la cote minime, rog indulgenta.
Poate ca ma insel eu si poate ca asteptarea nu-si trage nicio seva din naivitate, poate e doar o alta idee stupida de-a mea - tot de duminica seara, ca in rest am doar idei geniale, se stie...
M-am surprins pe mine zilele astea cat de mult m-au "atins" la coarda sensibila niste lucruri. Despre mine se pot spune multe, dar nu stiu daca 2 din 10 oameni ar crede ca sunt o romantica incurabila. Exagerez, desigur... sunt perfect - si rapid - curabila, dar imi place cum suna sintagma. As inlocui totusi acel "romantica incurabila" cu "sensibila". E stiintific dovenit ca femeile sunt mai sensibile - de aici si denumirea de "sex slab" - decat barbatii - dragii de ei, numiti, cum altfel?!, "sexul tare". Nu prea inteleg ce e cu diferenta asta de consistenta intre cele doua sexe, dar da, cu concluzia studiului sunt de acord.
In fiecare dimineata cand ma duc la universitate trec pe sub un pasaj, un gang dubios, care face legatura dintre cartierul in care stau eu si centrul orasului. Are ceva de pe vremea lui Jack Spintecatorul tot subway-ul ala, ma intriga de fiecare data cand il traversez. Si totusi, are si o latura prietenoasa, caci zi de zi vad acolo un om care canta la chitara si are o palarie cu cateva lire in fata lui. Nici dracu` nu-l baga in seama, tinerii au cam toti iPod-uri infipte-n creier, batraneii nu cred ca mai au auzul prea bun, iar ceilalti nici atat nu se preocupa de existenta omului. Eu am o fobie fata de unele categorii de oameni, cu toate ca ma auto-intitulez un om tolerant. Nu-i frumos, dar mi-e imposibil sa nu reactionez refractar la un tigan(de-ala rau), un cersetor, un jegos sau un prost. Am eu fixurile mele... Dar asta, domne`, nu stiu ce are, dar ma fascineaza. Canta in plata domnului, de n-are nicio treaba. Nici nu cred ca ii pasa daca si cine ii arunca vreun ban. Canta cu ochii inchisi, mecla desfigurata de placerea de a, pur si simplu, canta. Se vede de la o posta ca ceva e in neregula cu el, dar in rest nu pute, nu injura, nici nu se uita urat la tine- de fapt nu se uita deloc, ca isi tine ochii inchisi. Ieri dimineata l-am vazut iar, ma gandeam ca in week end are program prescurtat, ar dormi si el mai mult, dar nu, el era acolo la 8 dimineata si canta de mama focului. Aproape imposibil de imaginat, dar canta o melodie folk si linia melodica era aproape identica cu o piesa de-a lui Imi. Si de aici au inceput sa curga "sensibilitatile". Ok, gata cu paranteza, am inceput de la naivitate si asteptare. Stergem naivitatea, nu am chef sa argumentez acum, dar e o tema de reflectie pt cei ce simt nevoia de putina filozofie.
Si ma intorc la asteptare. Cred ca nu sunt multe lucruri periculoase in viata, in general omul se adapteaza usor la tot si face fata cu brio, daca e in stare sa-si genereze suficienta putere. Dar un lucru periculos e asteptarea. Imi aduc aminte ca de multe ori asteptam CEVA. Un ceva nedefinit...primavara, ca e anotimpul meu preferat, asteptam vara, ca venea vacanta mare si Vama Veche, asteptam iarna, ca era zapada, imi asteptam iubitul, asteptam sa mai treaca un an, calendaristic, scolar, oridecare, dar sa treaca. Sa apara Elle. Sa fiu mare. Sa devin adult. Sa termin liceul. Sa am cariera mea. Masina, casa, rate, poate un om cald sa-mi tina de frig noaptea, doi caini, v-am zis: un ciobanesc german si un beagle, apoi inca o masina, daca se poate Ferrari, poate un copil sau doi, chestii de-astea. Apoi mai e o categorie de "asteptari", stiti voi, astepti un telefon ce nu mai vine, astepti un avion si are intarziere, sau un tren, taxi, troleu, un om, un semafor, astepti in sala de asteptare la doctor s.a.m.d.
Si, ca sa trec la pericolul maxim, sunt Asteptarile. Potentialul pe care il vrem maxim. Vrem sa stoarcem ce-i mai bun din noi, din altii, din tot. Asteptam ca totul in jurul nostru sa se ridice la standarde maxime, ca altfel va spun eu ca nu ne-am fi dezvoltat simtul asta critic, suntem obisnuiti sa primim ce-i mai bun, si daca nu primim, facem scandal ("ca doar nu-s eu mai fraier, sa tac, nu?").
Revin la Imi. Am ajuns ieri acasa si am ascultat intr-o doara tot albumul Nebun de Alb. Imi mi-e prieten dinainte sa ma nasc, mama a fost colega de cenaclu cu el si au ramas prieteni foarte buni. Nu stiu cat de des va paleste pe voi sensibilitatea si cat de des meditati la ce a fost, este si va fi in viata voastra, dar omul asta are o putere magica de a sonda adanc in tine si a te reconecta la propriile tale sentimente, de care nu de putine ori uiti.
Si ascultandu-i melodiile, inevitabil m-a plesnit romantismul. Fiecare melodie e o declaratie de dragoste pt fosta lui nevasta pt care, pun pariu, mai simte si azi multe. E normal, are doi copii cu ea, si desi ne place sa credem si sa ne mintim ca "viata merge inainte", se intampla uneori ca ea sa se opreasca intr-un punct terminus mai repede decat terminusul real. Am rememorat cu placere serile in care mergem cu Maestrul Bogdan in Autograf si ascultam pierduti in timp si spatiu muzica. Melodiile astea au asa un iz special incat te fac sa o invidiezi pe femeia careia ii sunt dedicate. E in natura omului sa isi fixeze un punct de referinta si sa compare totul in raport cu acel punct. Viata asta e, in definitiv, o secventa de experiente, iar fericirea vine atunci cand alegi o chestie, din alea multe, care cantareste mai mult decat toate celelalte si care, macar pt un timp, devinde punctul de referinta, devine "ceva"-ul la care urmeaza sa raportezi totul de acolo incolo. Stiu ca primul sarut a fost la mine o experienta super-banala si nici macar nu l-am marcat ca si "punct de referinta", pt ca mi se parea prea sec. In schimb al doilea a ramas multi ani pe piedestal si era acesl ceva la care raportam toate saruturile de dupa. Pt ca a fost cel mai bun. Pana la un moment dat. La fel si cu telefoanele mobile. Toata viata mea am avut Nokia si Nokia era cea mai tare chestie ever, bateria tine mult, au destula memorie, meniul easy, tot ce vrei. Apoi am avut un Motorola V3, binecuvantat fie bietul telefon ca acum e mort, cu care m-am inteles foarte bine. Era superslim, era en vogue (pardon, nowadays se zice 'trendy'), meniu simplut...am crezut ca a detronat nokia-urile. Dar dupa ce m-am lamurit ce-i poate bateria - destul de rapid, dupa vreo 2 luni - am inceput sa fiu nostalgica dupa Nokia. Dar am continuat relatia cu Motorola, dadea bine. Ne statea bine impreuna. Nu-mi cauza probleme, nu ma incomoda, era ok. Dar din cand in cand imi aduceam aminte cat de bine imi era cu Nokia, nu ma lasa la greu, era acolo si dupa 6 zile de folosinta. Cu timpul insa am inceput sa am un comportament ostil fata de Moto, nu-mi pasa ca era mai tanar decat Nokia si ca arata mai bine, incepusem sa il uit acasa, sa il pierd, sa il dau de pereti, se instalase indiferenta ("indiferenta-i cea mai grea", rings a bell? Sa nu credeti ca telefoanele mobile fac exceptie). Am revenit la Nokia, eram deja familiarizati unul cu altul, nu a trebuit sa o luam de la zero, la inceput a fost bine. Inca mai am Nokia, fie vorba intre noi, doar ca nu ma mai afisez asa cum o faceam cu Motorola, e o relatie trecuta de stadiul de giugiu.
Ma gandesc cat de mare e dezamagirea cand dam chix si nu "avansam" pana la gradul de "the one", acel "punct de referinta". E normal sa venim si sa plecam, omul e ca o gara, multe trenuri vin si pleaca...si e si mai normal sa vrem sa lasam o urma. Si ca sa mai si inchei post-ul asta interminabil, revin la muzica. Mie-mi place tare Leonard Cohen (sa-mi fie rusine ca nu m-am dus la concertul de la Bucuresti din 22 sept, ca era si ziua lui) si are el o melodie, 'I`m your man', o alta melodie care ma face sa invidiez femeia vizata. Se prea poate sa nu devenim intotdeauna "ceva"-ul pe care cel de langa noi l-a asteptat dintotdeauna, dar concluzia foarte "perspicaca" a acestei duminici putin cam emo e ca merita sa incercam sa devenim "ceva"-ul cu pricina.
PS - By the way, acuma imi doresc un telefon nou. Guess what brand? Motorola V8 RAZR. Yes, things CAN change.

Domestic

M-am trezit azi dimineata agresata de un sunet insuportabil al soneriei (mi-am pus usa metalica de vreo 2 saptamani si, implicit, am o alta sonerie- usa e de-aia smechera cu all inclusive : sonerie incorporata, led la clanta, lux, ce mai:)) ). Era mama. Si acuma ma dor ochii de la prea putinul dormit.
Aseara, dupa vizionarea unui film misto (Notes on a scandal - e cu Cate Blanchett, nu care cumva sa zica vreunul o vorba rea la adresa filmului sau a ei, ca fac spume la gura. Nicio vorba rea despre Cate Blanchett si Bruce Willis, two of my (three) heroes), mi s-a nazarit mie sa socializez putin. De preferat ar fi fost sa termin o carte pe care am inceput-o alaltaieri, dar tentatia de a iesi din casa era prea mare. Ale, rings a bell? :)) Nevermind, zis si facut. Mi-am pus ceva blugi alandala pe mine, un pulover gros, fularul in gat, sosetele de ski, boots-ii si o caciula-n cap. Mi-am sunat niste amici al caror ritual sambata seara este sa se uite-n grup la filme si sa...cum altfel, bea de sa stinga. M-am indreptat spre dansii. Am ajuns, m-am descaltat, fara prea mare chef, mi-am facut un ceai, si m-am uitat pe geam vreo 15 min. Cerul parea un lac inghetat prin a carui gheatza vedeam stelele ca pe niste ochi de cadavru feeric, sclipind a frig si alb laptos. Am mai baut un ceai, doua, trei. Cu amaretto. Nu se stie de ce, dar m-a pus dreaqu` sa join my acquaintances` conversation. Filosofi peste marginile admise cu totii(no offense, ppl, da` sunteti chiar dusi cu pluta!), fara bani si plangandu-si de mila unul altuia, cu viitorul in punga, fara idealuri si fara nicio motivatie de a face ceva concret. O viata destrabalata si nesanatoasa, cu accente pregnante de distructivitate si chiar o mentalitate mercantila ce ma seaca. O vad atat de des peste tot, mi se pare ca materialismul si pozitivismul stapanesc 80% din populatia globului, si chiar nu am nevoie sa vad asta si la oamenii ce ma inconjoara. Vorbeau despre idealul lor de sex opus. Apoi s-a trecut la "ce e moral intr-o relatie si ce nu e moral intr-o relatie". I-am pus, intai de toate, sa imi defineasca o relatie. Cica "relatia e aia cand simti ca esti una cu el, cand e langa tine, fara sa-l chemi, fix atunci cand trebuie, cand iti termina frazele, cand impartasiti aceleasi chestii". <> 'Adica daca impartasim aceeasi periuta de dinti si acelasi pat, daca ne-o tragem ca chiorii noapte de noapte si daca am eu impresia ca 'he`s the one' sau el are impresia ca 'she`s the one'...gata, hop-tzop, avem o relatie? NOI avem o relatie? Nu intai de toate, o relatie implica un NOI bine inchegat?" De fapt nu voiam sa demonstrez nimic, o fi adevarata si definitia Monei, nu neg. Dar cum poti sa te aventurezi intr-un subiect din asta si sa ai si impresia (foarte falsa!) ca le stii pe toate?
Whureva`, nu prea conteaza oamenii la care am fost aseara. Sunt ok, doar ca I don`t need them, really.

Am fost ieri la bunici. A delightful experience, every single time I go there. Imi amintesc de copilaria mea frumoasa. De cartierul acela pe care il cunosc ca pe propria-mi odaie, pt ca l-am strabatut de atatea ori cand ma jucam cu tovarasii hotii si vardistii sau v-ati ascunselea. De mirosul de cacao cu lapte pe care mi-l prepara bunica in fiecare dimineata, de toate nazbatiile pe care le-am facut, de toti copacii pe care i-am escaladat si de tot amalgamul ala de fericire, energie si puritate. M-am dus sa ii mai vad. Am impresia ca ii vizitez mult prea rar. Obisnuiam sa merg week end de week end mai demult. Chiar dormeam la ei peste noapte, ma uitam cu bunicul la meciuri sau talk show-uri politice si ne certam ca chiorii, imi duceam cainele la plimbare prin padure pana seara tarziu, stateam cu bunica prin bucatarie si ma prefaceam ca o ajut, de fapt ea facea toata treaba (am cea mai energica si mai cool bunica din lume). Seara dormeam cu cainele in pat, iar dimineata ma trezeam cand simteam ca e gata cacaoa si cand Ada ma lingea in nestire peste fata. Ieri am mai povestit despre scoala, sarbatori, despre politica, despre Elodia, sport, ziare, familie si rudenii, bunicul m-a certat (de fiecare data o face) ca " iar iti sta parul ala ca o matura!" si m-a intrebat cati centimetri am in inaltime, ca sigur am crescut. Avea dreptate. Eu nu am observat, dar am crescut 4 cm lately:-? Au si vizitele rare beneficiul lor. Cu cat te vede mai rar o persoana, cu atat mai sensibila e la schimbarile prin care treci. Bunicul mereu observa detaliile de genul asta. Ada e cam bolnava. A si imbatranit, deja nu mai e cainele jucaus de altadata. Dar a ramas la fel de inteligenta si de simpatica. Pe la 7 seara m-am desprins de casa lor calduroasa, cu greu. Ceva m-a atras spre centru. Desigur, I`m still a girl. Shopping again. Gosh, when will it stop? Alaltaieri am mers la Polus, cu gandul de a cumpara cadouri celor dragi. Bineinteles ca am cumparat toate tampeniile. De la carti, la bluze pe care ma indoiesc ca am sa le port vreodata, cam toate maruntisurile. Ieri - again. Cosmetice. Curea. Rochie (!!! I still can`t believe it. Me...and a dress...:-? Pretty strange combination). Money flies away like a newly released bird from its cage. Am venit acasa cu troleul, desi ar fi fost frumos sa vin pe jos. Poate chiar sa trec prin parc. Last year, the park was a kind of temple for me. The temple where I learned enjoying the present moment. And that`s why I thank the Magician. Feathers, snow flakes, my ice-cold heart, as well as my hand, and his warmy friendship. E frumos sa ai prieteni de la care ai ce invata clipa de clipa. It`s not about love here, it`s about knowledge knited with a pure friendship. Nu stiu, zau, cati sunt capabili de prietenie. E ceva prea sacru, prietenia.:) Acum il inteleg pe Proust cu madleine a lui :)) Flashbacks, flashback. Analepse si prolepse. Revin la troleu. Un copil s-a suit la Fabrica de Bere cu o muzicuta foarte stresanta si a inceput sa sune din ea, EXACT langa mine. Simteam ca imi crapa craniul. Nici nu mai auzeam muzica din casti, numai zdranganeaua aia suna in draci. Luckily s-a dat jos la prima statie. Cand a coborat, am vazut ca nu avea sosete. Nici caciula, nici manusi, nici fular. :| Eu inghetam, cu tot cu blana mea cea groasa, cu manusile de piele bine izolate, fularul si cele 3 bluze de pe mine... I felt like life was a whore.
M-am uitat dupa baiat. Mi-a zambit. N-am reactionat in niciun fel. Apoi s-a strambat si mi-a scos malitios limba. Nici nu ma mir, si eu as fi facut la fel. Mi-as fi scos limba si poate as fi confectionat rapid un bulgare cu care sa fi aruncat dupa mine, dar copilul s-a pierdut in intuneric. Ajunsa acasa, am plonjat sub dush si ... nu mai stiu ce s-a intamplat dupa. Totul era asa de bine. Cald, frumos, curat, mirosea a scortisoara si mar copt in casa. Nu aveam stare. Simteam ca trebuia sa ies din casa. Am facut-o cam tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. M-am dus la filosofii mei ratati, m-am simtit ca o ratata si eu. But not for long. E ciudat cum tu, singur, iei decizii in cunostinta de cauza(stiam ca nu se intampla absolut nimic nou acolo, stiam ca ma plictisesc, stiam prea bine ca nu era locul meu acolo) si tot tu le renegi apoi. Pentru ca te trezesti. Stii ca n-ai ce cauta acolo. Stii ca nu e momentul sa fii acolo. Am venit acasa si mi-am downloadat Mahjongg si nu m-am lasat pana n-am terminat un joc HARD :))) Ah, what a wonderful feeling. Era 2 noaptea si eu inca o ardeam pe net.
Azi dimineata, dupa ce a venit mama si m-a trezit in halul ala ingrozitor de brutal, aveam o stare execrabila. Niste draci cum numai un om care a dormit prea putin si care e trezit fix in mijlocul visului de un sunet tampit poate avea. Am inceput sa vorbim despre vietile noastre. Just as usual, mi-a spus ca risc mult. I know that. But I feel like it`s worth it. It`s good to have moms around :)


PS- Tocmai o descopar pe Feist. Prima data am auzit-o in Carturesti. Eram cu Robert si a fost foarte mirat ca nu auzisem de tipa. Eu am fost socata ca ii place genul asta de muzica. Flashback. A mountain road, we listening in draci Placebo si stricand bunatate de masina noua:)) Daca ar fi fost Feist in loc de Placebo, nu cred ca am fi zgariat in halul ala masina. Our today`s must-listen: FEIST :) Enjoy, hon`...