Boala

"Mnoah boala, da` ce are?" Cu intrebarea asta in minte incep sa scriu despre boala. Pe parcurs dezvoltam, dar trebuie mentionata scena, daca tot mi-am adus aminte de ea: eu, un grup de oameni, la ceva sedinta de comitet; eu imi expuneam ideea fain-frumos, argumentat, cu bullets and numbering - metaforic vorbind, desigur, ca totul era oral (speech-ul zic, dragilor), ma agitam de zor sa conving auditoriul de genialitatea ideei mele. Gesticulam epileptic, bateam ritmul in masa, dadeam din picioare, abia de-mi mai incapeam in piele. La una din putinele pauze de luat aer, in acel scurt interval de 0.33 secunde, aud incet un: "mnoah boala, da` ce-are fata asta?", "nimic, lasa, asa e ea, te obisnuiesti tu"... evident ca imi pierdusem ideea, auditoriul s-a uitat un pic cu spranceana stanga ridicata: "ce-ai, fata, nu ti-e bine?". "Nu, nimic, luam o pauza." Spranceana colectiva s-a ridicat si mai tare, dar nimeni n-a zis nimic.

Sa asez mai bine in timp si spatiu treaba, as preciza ca am fost trainer la o organizatie, si sedintele respective erau tinute cu mult stoicism de mine in fata a vreo 30 de oameni, in fiecare miercuri dupa-masa, timp de o ora. Ora in care eu ma agitam maxim si ceilalti, daca nu isi pierdeau rabdarea si incepeau sa mazgaleasca pe foi, sau sa se joace cu pixul si sa se uite din 2 in 2 minute la ceas, aveau bunul simt si incercau macar sa ma urmareasca. Plateau pt asta, deci cei mai multi aveau bun simt, fapt pt care ar trebui acuma sa le multumesc.

Revin la "mnoah boala, da` ce are?", tre` si aici sa fac o precizare: intrebatorul lua parte la momentul cu pricina la primul training, si fusese adus de un prieten, care era atunci la a 6-a sedinta. Omul intrebator era atata de socat de agitatia mea, incat a crezut ca nu mi-e bine. Ok, eu, gandindu-ma ca prea ma rup in figuri acolo, si probabil nici dracu` nu ma urmareste pe mine si ce zic, ci mai degraba mainile care pareau ca fac morisca, am zis ca "luam o pauza". Moment in care restul, deja familiarizati cu zaludosenia mea, s-au cam crucit. Da` le-a trecut, ca pauza a durat doar 5 min si apoi mi-am reintrat in ritm.
Asta a fost intro-ul, ca nu ramanem aici, asta era doar asa, o mica povestioara, care vad ca s-a cam hiperbolizat. Buuuuun...

Ma gandeam sa va zic azi de bolile mele. Vicii. Nebunii. Obsesii. Chestii-trestii.
Eu sunt un om agitat, asta cred ca ati inteles. Vorbesc mult si tare. Cand tac, lumea crede ca-s bolnava.
Am o boala cu jegul. Cel din casa, nu de pe mine. Jegul personal, ala ce locuieste pe mine, il gasiti in paragraful urmator. Nici nu stiu sa precizez cand am observat alergia la dezordinea domestica. Se prea poate sa fi existat ea de multa vreme, dar in Anglia am descoperit-o, de cand stau in casa cu inca 3 fete. Doooamne fereste sa se creada ca la mine-n camera e totul pus la locul lui. Nu e.Zboara carti, haine, foi. Dar zboara curat. Nu e jeg, e doar dezordine cateodata. Ma scoate din sarite sa vad prea multe farfurii puse pe chestia aia de uscat vasele, de langa chiuveta (cum ii zice la treaba aia?). Cand sunt pantofii in usa casei, de nu poti deschide usa de ei (casele in Anglia au un holisor micut, unde te descalti, si apoi se intra propriu-zis in casa), fac urat. Cand isi face careva de mancare si nu sterge aragazul, in caz ca l-a jegarit, iar fac urat. Cand vad par in chiuveta din baie. Cand vad gunoiul plin dimineata si dupa-masa observ ca nici dracu` n-a pus mana pe el sa-l scoata din casa. In toate situatiile astea ma enervez. Eh, vorba vine, fetele cu care stau sunt ok, curate, niciuna nu-mi face probleme, doar ca am eu vaga impresie ca pe la vreo 40 de ani am sa fiu o frustrata de-aia care se va uita urat la tine daca ma intrebi: "Tre` sa ma descalt?". Normal ca tre`, idiotule, ca doar nu degeaba aspir de 7 ori pe zi si de 2 ori seara, inainte de culcare, si piaptam franjurii de la covoare!!! :)) exagerare cu scop de potentare, desigur :)) ca poate se intampla mai devreme de 40, depinde cum se va sta la capitolul NF.

Sunt ipohondra. Si asta chiar e boala, nu e imaginatie sau ceva scormoneala de-a mea.

Fac urat de tot daca ma contrazici. Si mai urat daca gasesti argumente logice si sustinute ca sa ma contrazici.

Am fost niscaiva vreme insomniaca. Si mi-am ros mult unghiile la viata mea.

Am o boala cu hainele si cosmeticele. Nu ma pot abtine. Efectiv nu pot. Mai bine nu mananc o saptamana, decat sa nu imi iau ceva pe care mi s-a pus pata. Sunt imposibila la casa omului. Vai si-amar de omul cu care mi-oi imparti zilele... Stiu, stiu, femeile toate sunt asa. Ei, pe naiba. Credeti ca i-as plange eu de mila lu` ghinionistul ala care ma va lua doar pt o chestie pe care oricum toate femeile o fac? Neeeah... Rau la mine e ca sacul nu are fund. Si e sac cu lucruri scumpe. Nu-mi plac stifturile, mai bine deloc decat cu obiecte de calitate indoielnica. Nu o data in viata am fost snoaba si am dat banii pe ceva scump, doar ca sa-mi satisfac damblalele. Greu cu mine... Imi plac ceasurile, palariile, pantofii, cartile, cosmeticele, hainele. Dupa bijuterii nu ma dau in vant, am doar un inel, primit de la mama, pe care cred ca l-am dat jos de pe deget de vreo 2 ori in viata. Vara il folosesc ca bronzo-metru, comparand pielea de sub el cu pielea de pe langa el, imi dau seama cat de eroic si cat de mult am stat la plaja.

Imi plac mascara (m-am uitat pe net, pluralul corect e mascara, substantivul 'mascara' e defectiv de plural, dar puteti sa ziceti si rimelurile, tot pricepe omu` ce vreti, desi suna a taran), neaparat de calitate. Strang din dinti 3 saptamani ca sa pot sa imi iau ceva ca lumea. Imi plac blugii. Ultima data cand i-am numarat, erau vreo 28 de perechi. Acum s-au imputinat, ca n-am putut sa aduc cu mine toata garderoba. Imi plac pantofii. In ultimul an, media era de 2 perechi pe luna. Sigur, am zis media. S-a mai intamplat ca, din greseala, timp de o luna sa nu-mi iau nimic, precum s-a intamplat si sa imi cumpar in 30 de minute 6 perechi. Mor dupa ceasuri. Ei, aici cam stagnez de ceva vreme buna, ca ... asa-i mersu`, dar promit sa revin la colectionat ceasuri imediat ce "ma fac, tata, avocat!" Oricum, acasa am 17 ceasuri pana acum, din care un Louis Vuitton, un Cartier si un Swatch. Nu e nu-stiu-ce, dar lasati ca vedeti voi cand creste fata mare...(nu ca as avea cum sa cresc in sens invers...)

Imi plac sculele de scris. Stilouri, pixuri, creioane, mai ales creioane de-alea clasice, nu mecanice. Pt mine conteaza cu ce scriu. Parca scriu cu mai draga inima daca stiu ca am o scula de calitate in mana. De scris, scula. Si agendele imi plac.

Am boala pe tigani. Nu e exprimata boala, e mai mult 'implied'. M-am si nascut in aceeasi zi cu Hitler, nici nu-s eu un om prea tolerant de soiul meu...deci prefer sa-i tineti departe de mine, ca s-ar putea sa nu se stie. Cam fac alergie la ei.

La fel cum fac alergie la vulgaritate si badaranism. Sa nu cerdeti ca fac discriminari, dar de obicei vulgaritatea e o chestie pe care eu, una, o asociez fetelor, si badaranismul - baietilor. Poate ca nu prea am eu foarte clar notiunile fixate-n creier, dar mi-e greu sa zic ca "o fata e badarana". In schimb, despre un tip as putea sa spun ca e vulgar. Ma rog... asa e nomenclatura la noi, end of discussion. Nu suport sa vad femei vulgare, mi se intoarce stomacul pe dos. Si de aici, din faptul ca sunt vulgare, izvorasc o gramada de adjective din strafundurile mele abisale si impulsive, precum: "curva dracu`", "proasta satului", "taranca proasta", "cretinoida abjecta", "rapandula" etc. Da, domnilor, sunt subiectiva, dar n-am ce-i face, cand ma ia cu nervi, greu ma stapanesc.
Si cand vad un baiet gigel de-ala vero, badaran nevoie mare, imi vine sa-l iau la palme, dar mi-e frica sa nu cad eu in categoria "femei vulgare". Asa ca ma tin departe, desi tare ma mai mananca palma. Era si o manea cu "ma mananca palma stanga" si cica omu` primea bani. Pe mine nu ma mananca nimic acuma, desi n-ar fi rau sa ma manance palma stanga.

Am boala pe matematica. Dupa 4 ani de liceu real, in clasa de mate-info, intensiv info, ma simt in stare de orice. Am absolvit liceul, mi-am luat bacul - inclusiv la mate, e clar, sunt in stare de orice. Just try me.


Sufar de boala numita "sete permanenta de carte". As citi pana as muri, pacat ca mai sunt si alte lucruri de facut pe lumea asta.

Dau in hepatita cand vad mamaliga in fata ochilor. Si carne cruda. Am fost vreo 4 ani vegetariana pe motiv ca nu voiam sa mananc animale. Deci tineti departe de ochii mei carnea cruda. (Vreti sa stiti paradoxul? Inainte sa ma fac om al Dreptului, voiam sa fiu chirurg. Deci pe oameni puteti sa-i taiati in bucatele, si in fata mea, daca vreti, dau o mana de ajutor, dar de animale nu va atingeti, ca nu mai avem ce discuta).

Ma ia cu spasme cand il vad pe Bruce Willis. Sau pe Josh Hartnett. Sau pe mulatrul din Vama (unu`, nu-l stiti voi..)

Si asa, ca sa inchei triumfal, va mai zic ca am boala pe plictiseala. Si cateodata cand e urat afara si n-am bani, ca tratament anti-plictis, scriu non-sense-uri pe blog. Asa, ca azi.

Am I The One? - ciclul 'Silly questions with no answer'

Cateodata nici nu realizam cat de naivi suntem. Credem cu sfintenie intr-un lucru ce, in final, se poate dovedi a fi o simpla iluzie iluzorie - pleonasm de duminica, creierul e pus in functiune la cote minime, rog indulgenta.
Poate ca ma insel eu si poate ca asteptarea nu-si trage nicio seva din naivitate, poate e doar o alta idee stupida de-a mea - tot de duminica seara, ca in rest am doar idei geniale, se stie...
M-am surprins pe mine zilele astea cat de mult m-au "atins" la coarda sensibila niste lucruri. Despre mine se pot spune multe, dar nu stiu daca 2 din 10 oameni ar crede ca sunt o romantica incurabila. Exagerez, desigur... sunt perfect - si rapid - curabila, dar imi place cum suna sintagma. As inlocui totusi acel "romantica incurabila" cu "sensibila". E stiintific dovenit ca femeile sunt mai sensibile - de aici si denumirea de "sex slab" - decat barbatii - dragii de ei, numiti, cum altfel?!, "sexul tare". Nu prea inteleg ce e cu diferenta asta de consistenta intre cele doua sexe, dar da, cu concluzia studiului sunt de acord.
In fiecare dimineata cand ma duc la universitate trec pe sub un pasaj, un gang dubios, care face legatura dintre cartierul in care stau eu si centrul orasului. Are ceva de pe vremea lui Jack Spintecatorul tot subway-ul ala, ma intriga de fiecare data cand il traversez. Si totusi, are si o latura prietenoasa, caci zi de zi vad acolo un om care canta la chitara si are o palarie cu cateva lire in fata lui. Nici dracu` nu-l baga in seama, tinerii au cam toti iPod-uri infipte-n creier, batraneii nu cred ca mai au auzul prea bun, iar ceilalti nici atat nu se preocupa de existenta omului. Eu am o fobie fata de unele categorii de oameni, cu toate ca ma auto-intitulez un om tolerant. Nu-i frumos, dar mi-e imposibil sa nu reactionez refractar la un tigan(de-ala rau), un cersetor, un jegos sau un prost. Am eu fixurile mele... Dar asta, domne`, nu stiu ce are, dar ma fascineaza. Canta in plata domnului, de n-are nicio treaba. Nici nu cred ca ii pasa daca si cine ii arunca vreun ban. Canta cu ochii inchisi, mecla desfigurata de placerea de a, pur si simplu, canta. Se vede de la o posta ca ceva e in neregula cu el, dar in rest nu pute, nu injura, nici nu se uita urat la tine- de fapt nu se uita deloc, ca isi tine ochii inchisi. Ieri dimineata l-am vazut iar, ma gandeam ca in week end are program prescurtat, ar dormi si el mai mult, dar nu, el era acolo la 8 dimineata si canta de mama focului. Aproape imposibil de imaginat, dar canta o melodie folk si linia melodica era aproape identica cu o piesa de-a lui Imi. Si de aici au inceput sa curga "sensibilitatile". Ok, gata cu paranteza, am inceput de la naivitate si asteptare. Stergem naivitatea, nu am chef sa argumentez acum, dar e o tema de reflectie pt cei ce simt nevoia de putina filozofie.
Si ma intorc la asteptare. Cred ca nu sunt multe lucruri periculoase in viata, in general omul se adapteaza usor la tot si face fata cu brio, daca e in stare sa-si genereze suficienta putere. Dar un lucru periculos e asteptarea. Imi aduc aminte ca de multe ori asteptam CEVA. Un ceva nedefinit...primavara, ca e anotimpul meu preferat, asteptam vara, ca venea vacanta mare si Vama Veche, asteptam iarna, ca era zapada, imi asteptam iubitul, asteptam sa mai treaca un an, calendaristic, scolar, oridecare, dar sa treaca. Sa apara Elle. Sa fiu mare. Sa devin adult. Sa termin liceul. Sa am cariera mea. Masina, casa, rate, poate un om cald sa-mi tina de frig noaptea, doi caini, v-am zis: un ciobanesc german si un beagle, apoi inca o masina, daca se poate Ferrari, poate un copil sau doi, chestii de-astea. Apoi mai e o categorie de "asteptari", stiti voi, astepti un telefon ce nu mai vine, astepti un avion si are intarziere, sau un tren, taxi, troleu, un om, un semafor, astepti in sala de asteptare la doctor s.a.m.d.
Si, ca sa trec la pericolul maxim, sunt Asteptarile. Potentialul pe care il vrem maxim. Vrem sa stoarcem ce-i mai bun din noi, din altii, din tot. Asteptam ca totul in jurul nostru sa se ridice la standarde maxime, ca altfel va spun eu ca nu ne-am fi dezvoltat simtul asta critic, suntem obisnuiti sa primim ce-i mai bun, si daca nu primim, facem scandal ("ca doar nu-s eu mai fraier, sa tac, nu?").
Revin la Imi. Am ajuns ieri acasa si am ascultat intr-o doara tot albumul Nebun de Alb. Imi mi-e prieten dinainte sa ma nasc, mama a fost colega de cenaclu cu el si au ramas prieteni foarte buni. Nu stiu cat de des va paleste pe voi sensibilitatea si cat de des meditati la ce a fost, este si va fi in viata voastra, dar omul asta are o putere magica de a sonda adanc in tine si a te reconecta la propriile tale sentimente, de care nu de putine ori uiti.
Si ascultandu-i melodiile, inevitabil m-a plesnit romantismul. Fiecare melodie e o declaratie de dragoste pt fosta lui nevasta pt care, pun pariu, mai simte si azi multe. E normal, are doi copii cu ea, si desi ne place sa credem si sa ne mintim ca "viata merge inainte", se intampla uneori ca ea sa se opreasca intr-un punct terminus mai repede decat terminusul real. Am rememorat cu placere serile in care mergem cu Maestrul Bogdan in Autograf si ascultam pierduti in timp si spatiu muzica. Melodiile astea au asa un iz special incat te fac sa o invidiezi pe femeia careia ii sunt dedicate. E in natura omului sa isi fixeze un punct de referinta si sa compare totul in raport cu acel punct. Viata asta e, in definitiv, o secventa de experiente, iar fericirea vine atunci cand alegi o chestie, din alea multe, care cantareste mai mult decat toate celelalte si care, macar pt un timp, devinde punctul de referinta, devine "ceva"-ul la care urmeaza sa raportezi totul de acolo incolo. Stiu ca primul sarut a fost la mine o experienta super-banala si nici macar nu l-am marcat ca si "punct de referinta", pt ca mi se parea prea sec. In schimb al doilea a ramas multi ani pe piedestal si era acesl ceva la care raportam toate saruturile de dupa. Pt ca a fost cel mai bun. Pana la un moment dat. La fel si cu telefoanele mobile. Toata viata mea am avut Nokia si Nokia era cea mai tare chestie ever, bateria tine mult, au destula memorie, meniul easy, tot ce vrei. Apoi am avut un Motorola V3, binecuvantat fie bietul telefon ca acum e mort, cu care m-am inteles foarte bine. Era superslim, era en vogue (pardon, nowadays se zice 'trendy'), meniu simplut...am crezut ca a detronat nokia-urile. Dar dupa ce m-am lamurit ce-i poate bateria - destul de rapid, dupa vreo 2 luni - am inceput sa fiu nostalgica dupa Nokia. Dar am continuat relatia cu Motorola, dadea bine. Ne statea bine impreuna. Nu-mi cauza probleme, nu ma incomoda, era ok. Dar din cand in cand imi aduceam aminte cat de bine imi era cu Nokia, nu ma lasa la greu, era acolo si dupa 6 zile de folosinta. Cu timpul insa am inceput sa am un comportament ostil fata de Moto, nu-mi pasa ca era mai tanar decat Nokia si ca arata mai bine, incepusem sa il uit acasa, sa il pierd, sa il dau de pereti, se instalase indiferenta ("indiferenta-i cea mai grea", rings a bell? Sa nu credeti ca telefoanele mobile fac exceptie). Am revenit la Nokia, eram deja familiarizati unul cu altul, nu a trebuit sa o luam de la zero, la inceput a fost bine. Inca mai am Nokia, fie vorba intre noi, doar ca nu ma mai afisez asa cum o faceam cu Motorola, e o relatie trecuta de stadiul de giugiu.
Ma gandesc cat de mare e dezamagirea cand dam chix si nu "avansam" pana la gradul de "the one", acel "punct de referinta". E normal sa venim si sa plecam, omul e ca o gara, multe trenuri vin si pleaca...si e si mai normal sa vrem sa lasam o urma. Si ca sa mai si inchei post-ul asta interminabil, revin la muzica. Mie-mi place tare Leonard Cohen (sa-mi fie rusine ca nu m-am dus la concertul de la Bucuresti din 22 sept, ca era si ziua lui) si are el o melodie, 'I`m your man', o alta melodie care ma face sa invidiez femeia vizata. Se prea poate sa nu devenim intotdeauna "ceva"-ul pe care cel de langa noi l-a asteptat dintotdeauna, dar concluzia foarte "perspicaca" a acestei duminici putin cam emo e ca merita sa incercam sa devenim "ceva"-ul cu pricina.
PS - By the way, acuma imi doresc un telefon nou. Guess what brand? Motorola V8 RAZR. Yes, things CAN change.

Peste maneca

Pt ca ce scriu in postul asta sa ring a bell ca am ajuns in UK, poate trebuia sa pun M mare la 'maneca'. Ajuns-am in UK. Toate bune, n-a avut probleme avionul nici la decolare, nici la aterizare, in aeroport cineva din staff-ul universitatii m-a asteptat, m-a (tele)portat - am ajuns foarte repede, sau poate am dormit eu prea adanc, nu stiu, oricum...drumul nu a parut lung deloc de la Londra la Coventry- in campus si de acolo...am inceput seria de wow-uri. O data, trebuie neaparat sa mentionez ca biblioteca e a sort of Iulius Mall cu 4 etaje, o iiiimensitate de chestie. Imi place tare, cred ca m-as scuti de chirie si m-as muta acolo, pacat ca inchid la 10PM.
Orasul e frumos, lumea politicoasa nevoie mare, e plin de culori - as in toate natiile pamantului zici ca s-au adunat pe petecul asta de Anglie - ce sa mai, nu intru in detalii ca n-are sens. Ma dispera sofatul in UK. E total pe dos, cand trec strada nu stiu exact in ce directie trebuie sa ma uit, pe mine m-au invatat mama si tata sa ma uit in stanga si in dreapta. Adica in stanga, APOI in dreapta. Aici trebuie intai sa ma gandesc cum as face acasa, si apoi sa fac pe dos. Ca circula astia de ti se face rau, cam up-side down. Not to mention the Indians, care zici ca-s la mama lor in Bombay si au muzica la maxim, exact ca jupanii din filmele de la Bollywood, cu 180 pe ora in centrul orasului... Dar I`m still alive. Si asta datorita faptului ca absolut toata lumea, dar chiar toata lumea, e super politicoasa...Daca tu mai ai 10 m pana sa ajungi la trecerea de pietoni, masina nu accelereaza, ci incetineste. Si nu, nu incetineste ca sa isi fluture privirea dupa fundul tau, cum se intampla uneori la romanasi, ci ca ... asa e frumos. That`s the way it is.
Da, un pic mi-e dor de casa. Daca zic asta cu voce tare, suna a "vreau acasaaaaa!", dar nu in sensul ala mi-e dor. Stiu de ce sunt aici, nu ma incearca regrete sau alte cele, pur si simplu tot ce imi era familiar acasa, aici mi-e strain.
Partea interioara a fost putin data peste cap... Spirit latin, galagie, agitatie, praf, preturi romanesti...da, lipsesc cu desavarsire. Ma intreaba lumea daca imi place. Ce sa imi placa? Faptul ca traiesc in UK, ca studiez un curs ce incepe cu Law, ca stau intr-o casa curata, intr-o zona frumoasa, cu o frantuzoaica, o elvetianca si o chinezoaica? Sau ca sunt singura, trebuie sa fac teme, ca la scoala, am de citit biblii de drept a cate 800 de pagini, seara cand ma culc aud linistea in toata splendoarea ei - I hate this! - sau ce? Imi place si nu imi place. E greu de zis. E ceva nou. Trece un pic pana ma acomodez cu viata englezeasca, deocamdata nu ma plang, am dat numai de lume buna, nu am avut necazuri de niciun fel, e ok. :)
Nu stiu la ce se refera lumea cand vrea sa stie daca imi place. Da si nu. E frumos aici - suna a taran prost ajuns la oras, e curat, e "cilivizatie", e ...altceva. Dar nu e acasa. Sometimes we call ourselves adaptable. Chiar acum cateva zile mi-am scris cv-ul, ca sa aplic pt niste part-time jobs, si am pus accent pe faptul ca I`m an adaptable person. Dar inca mai ridic semne de intrebare cand vine vorba de adaptabilitate. Un lucru e sigur. Locul asta, oricat de frumos si curat si civilizat si plin de oportunitati si facilitati ar fi, nu e 'acasa'.
Ma intreb ce ar fi trebuit sa scriu in primul post made in UK. Poate trebuia sa vorbesc despre oamenii pe care i-am cunoscut, desre profii pe care ii am, despre casuta in care stau, despre cum se uita bou` la un robinet caruia nu stie sa ii dea drumul, despre mancare, despre ceva tipic british.
Azi era sa ma loveasca o masina, drumurile sunt perfecte, fara gropi si canale neastupate, motoarele silentioase, multe masini ecologice, efectiv nu am observat ca vine masina. Era rosu la pietoni, of course, si m-am gandit sa ma simt ca acasa un pic, sa break the law. Si era cat pe aci sa sfarsesc broken...by a car. Soferul m-a vazut oricum din timp, a incetinit, dar probabil voia sa ma puna pe ganduri si sa imi sugereze ca aici se asteapta la semafor si intr-o duminica dupa-masa, cand lumea pare sa se fi evaporat si strazile sunt complet goale.
Oricum, primul lucru dupa ce am ajuns acasa - vorba vine 'acasa'...aci unde stau, in casuta de pe Tomson Avenue - a fost sa scriu ceva pe blog, sa salut cu respect 'acasa'-ul meu de toate zilele, in semn de recunostinta ca n-am patit nimic in prima saptamana ca student in UK.
Si cred ca nimic nu putea sa fie mai potrivit decat poza cu New life in progress :)

Il pleut sictiresquement

Ieri: Dumnica de toamna. Exact cum vedeti in filme. Soare domol, semi-iesit din norii stravezii, cateva raze mangaie trotuarele reci, cerul are o culoare care nu are nume, un mix de nuante anonime, care totusi bucura ochiul. E frig. Cel putin in casa e frig. Inca nu am iesit din casa sa verific daca e adevarat ce se spunea la prognoza meteo ieri, si anume scaderi drastice de temperatura, dar daca judec dupa faptul ca in pijama fiind, mor de frig, cred ca e adevarat, afara o fi si mai si...
M-am trezit fara probleme pe la un 6 ucigator, simteam aerul rece prin camera si cautam o sursa de caldura si energie sa imi menajeze mainile. Iar vine frigul, iar probleme cu circulatia periferica, iar intrebari: "de ce esti asa mov la mana? stiai ca ai buzele mov? ti-e frig?"...a-propos de asta, superstitiosii ar spune ca mainile reci sunt specifice persoanelor sincere :-> Pe chestia asta am primit de la Robert anul trecut o inimioara pe care o bagi in buzunar, vari si mainile in buzunar, si tine de cald. E cu ceva gel termo-nu-stiu-de-care, si chiar tine de frig. Temporar, chiar se pot rezolva problemele legate de mainile reci. Are o bucatica de metal care fac "clac" daca o "activezi" - daca o indoi intr-un anume fel, si gelul dinauntrul inimioarei - care e de fapt o pernita de plastic rosu in forma de inima - se lichefiaza si se incalzeste. Interesant proces. Apoi se intareste, dupa cateva minute, si treptat se raceste. Ca sa-l aduci la starea initiala, tii inimioara in apa calduta vreo 8 min. si poti sa reiei procesul, in caz ca mainile sunt iar reci.
:D
Maine incep elevii scoala. Ma gandesc sa ma duc la festivitatea de deschidere a anului scolar, sa mai simt o data emotia aia, desi it won`t be the same.
Tot maine ma duc sa imi fac pasaport. Nu aveti idee cate chestii mi-au scapat... lista mea, care initial continea periuta de dinti, dosar cu diploma de bac, bursa, acceptance letter, pijama, dictionar, laptop, ceva banuti, biletul de avion si inca ceva haine...s-a hiperbolizat pana la naiba.
Medicamente. Eh, la asta v-ati gandit, daca te ia maseaua sau stomacul sau ceva? Ca eu nu. Umbrela. La asta recunosc ca m-am gandit si inainte, dar am uitat. Stilou. Creion mecanic. Agenda. Stick de vreo 4 GB, macar. Multe, domne`, multe. Dar cel mai si cel mai mult am nevoie de vreo tona de voie buna.
Ca zilele astea m-a cam luat asa, nu-stiu-cum, un val de depresie de-asta pre-plecare. Un fel de sindrom pre-menstrual, daca e sa judec dupa ce-am citit prin reviste, ca mie, personal, nu mi s-a intamplat. Inainte "sa-mi vina", de obicei vorbesc si mai mult (cam you imagine this?!) si, ce-i mai grav, si mai fara sens. Si sunt un pic nervoasa. Dar n-am migrene, dureri, de-astea...ei, acuma, in schimb, ma si doare capul, ca stau incrutata toata ziua. Si stomacul, ca n-am pofta de mancare. Si cred ca m-a si luat un pic raceala, ca am zis ca merita sa profit de hainele mele dragute pe care in Anglia le voi inlocui cu haine lalai, groase, de lana, ca de baba. Luckily, sezonul asta e unda verde din partea designerilor la knitwear, deci cumva cumva ma descurc eu.


Azi: Monday again. Rainy Monday. Worse than it might sound at first. Nu e doar mohoraciunea panoramei, sau griul cerului ce sta sa cada. Neeeah...e explozia de claxoane, de masini, de copii mergand la scoala, e agitatia furnicarului urban, intetita si mai si de cacacioasa asta de ploaie, care nu ajunge ca e urata, mai e si rece. Am fost azi dimineata, ca un (fost) elev (mai mult sau mai putin) constiincios, la scoala, sa mai vad ceva profesori, ca unii mi-ar ramas tare dragi. Nu i-am vazut pe toti, dar oricum, cat am stat acolo, a fost suficient sa ma apuce analepsele si chiar nostalgia. Am stat, ne-am pupat, am mai schimbat o vorba, a fost caldut in fumoarul lor, dar mai ales atmosfera din Racovita face sa te simti confortabil acolo. Cand ies...iar...Ploua ca naiba. E frig. Pana am ajuns acasa mi-a stricat vantul si ploaia coiffura. Imi fac si eu parul sa stea omeneste o singura data la luna, cand am chef si timp si dispozitie, si iata! fix atunci se duce la dreaqu` totul. M-am stropit pe cizme. Mi s-a sifonat paltonul in troleu, ca dimineata era agitatie mare, toti copii mergeau care pe la scoala lui. Vreo 4 masini aproape m-au nenorocit, din care 3 pe trecerea de pietoni. Una nici nu era dotata cu stergatoare, o super-dacie de pe vremea lu` Pazvante chioru`. Un caine mai jucaus, vazandu-ma asa intr-o dispozitie bacoviana, a sarit pe mine sa ma mai inveseleasca. Desigur ca am palton crem, cum altfel.
Eh, cam asta e...
acum ma duc sa ma plimb. As vrea sa fie o plimbare rupta din "Singing in the rain", dar va fi o plimbare de-aia disperata, o incercare ratata de a-mi demonstra ca mai exista si alte activitati decat statul in casa, sub patura calda si ingurgitatul de ceai fierbinte. Si poate daca ma enervez nici nu-mi iau umbrela.
Pai sigur ca nu-mi iau, ca am uitat-o in troleu.
Adorable rainy Monday, isn`t it?

Domestic

M-am trezit azi dimineata agresata de un sunet insuportabil al soneriei (mi-am pus usa metalica de vreo 2 saptamani si, implicit, am o alta sonerie- usa e de-aia smechera cu all inclusive : sonerie incorporata, led la clanta, lux, ce mai:)) ). Era mama. Si acuma ma dor ochii de la prea putinul dormit.
Aseara, dupa vizionarea unui film misto (Notes on a scandal - e cu Cate Blanchett, nu care cumva sa zica vreunul o vorba rea la adresa filmului sau a ei, ca fac spume la gura. Nicio vorba rea despre Cate Blanchett si Bruce Willis, two of my (three) heroes), mi s-a nazarit mie sa socializez putin. De preferat ar fi fost sa termin o carte pe care am inceput-o alaltaieri, dar tentatia de a iesi din casa era prea mare. Ale, rings a bell? :)) Nevermind, zis si facut. Mi-am pus ceva blugi alandala pe mine, un pulover gros, fularul in gat, sosetele de ski, boots-ii si o caciula-n cap. Mi-am sunat niste amici al caror ritual sambata seara este sa se uite-n grup la filme si sa...cum altfel, bea de sa stinga. M-am indreptat spre dansii. Am ajuns, m-am descaltat, fara prea mare chef, mi-am facut un ceai, si m-am uitat pe geam vreo 15 min. Cerul parea un lac inghetat prin a carui gheatza vedeam stelele ca pe niste ochi de cadavru feeric, sclipind a frig si alb laptos. Am mai baut un ceai, doua, trei. Cu amaretto. Nu se stie de ce, dar m-a pus dreaqu` sa join my acquaintances` conversation. Filosofi peste marginile admise cu totii(no offense, ppl, da` sunteti chiar dusi cu pluta!), fara bani si plangandu-si de mila unul altuia, cu viitorul in punga, fara idealuri si fara nicio motivatie de a face ceva concret. O viata destrabalata si nesanatoasa, cu accente pregnante de distructivitate si chiar o mentalitate mercantila ce ma seaca. O vad atat de des peste tot, mi se pare ca materialismul si pozitivismul stapanesc 80% din populatia globului, si chiar nu am nevoie sa vad asta si la oamenii ce ma inconjoara. Vorbeau despre idealul lor de sex opus. Apoi s-a trecut la "ce e moral intr-o relatie si ce nu e moral intr-o relatie". I-am pus, intai de toate, sa imi defineasca o relatie. Cica "relatia e aia cand simti ca esti una cu el, cand e langa tine, fara sa-l chemi, fix atunci cand trebuie, cand iti termina frazele, cand impartasiti aceleasi chestii". <> 'Adica daca impartasim aceeasi periuta de dinti si acelasi pat, daca ne-o tragem ca chiorii noapte de noapte si daca am eu impresia ca 'he`s the one' sau el are impresia ca 'she`s the one'...gata, hop-tzop, avem o relatie? NOI avem o relatie? Nu intai de toate, o relatie implica un NOI bine inchegat?" De fapt nu voiam sa demonstrez nimic, o fi adevarata si definitia Monei, nu neg. Dar cum poti sa te aventurezi intr-un subiect din asta si sa ai si impresia (foarte falsa!) ca le stii pe toate?
Whureva`, nu prea conteaza oamenii la care am fost aseara. Sunt ok, doar ca I don`t need them, really.

Am fost ieri la bunici. A delightful experience, every single time I go there. Imi amintesc de copilaria mea frumoasa. De cartierul acela pe care il cunosc ca pe propria-mi odaie, pt ca l-am strabatut de atatea ori cand ma jucam cu tovarasii hotii si vardistii sau v-ati ascunselea. De mirosul de cacao cu lapte pe care mi-l prepara bunica in fiecare dimineata, de toate nazbatiile pe care le-am facut, de toti copacii pe care i-am escaladat si de tot amalgamul ala de fericire, energie si puritate. M-am dus sa ii mai vad. Am impresia ca ii vizitez mult prea rar. Obisnuiam sa merg week end de week end mai demult. Chiar dormeam la ei peste noapte, ma uitam cu bunicul la meciuri sau talk show-uri politice si ne certam ca chiorii, imi duceam cainele la plimbare prin padure pana seara tarziu, stateam cu bunica prin bucatarie si ma prefaceam ca o ajut, de fapt ea facea toata treaba (am cea mai energica si mai cool bunica din lume). Seara dormeam cu cainele in pat, iar dimineata ma trezeam cand simteam ca e gata cacaoa si cand Ada ma lingea in nestire peste fata. Ieri am mai povestit despre scoala, sarbatori, despre politica, despre Elodia, sport, ziare, familie si rudenii, bunicul m-a certat (de fiecare data o face) ca " iar iti sta parul ala ca o matura!" si m-a intrebat cati centimetri am in inaltime, ca sigur am crescut. Avea dreptate. Eu nu am observat, dar am crescut 4 cm lately:-? Au si vizitele rare beneficiul lor. Cu cat te vede mai rar o persoana, cu atat mai sensibila e la schimbarile prin care treci. Bunicul mereu observa detaliile de genul asta. Ada e cam bolnava. A si imbatranit, deja nu mai e cainele jucaus de altadata. Dar a ramas la fel de inteligenta si de simpatica. Pe la 7 seara m-am desprins de casa lor calduroasa, cu greu. Ceva m-a atras spre centru. Desigur, I`m still a girl. Shopping again. Gosh, when will it stop? Alaltaieri am mers la Polus, cu gandul de a cumpara cadouri celor dragi. Bineinteles ca am cumparat toate tampeniile. De la carti, la bluze pe care ma indoiesc ca am sa le port vreodata, cam toate maruntisurile. Ieri - again. Cosmetice. Curea. Rochie (!!! I still can`t believe it. Me...and a dress...:-? Pretty strange combination). Money flies away like a newly released bird from its cage. Am venit acasa cu troleul, desi ar fi fost frumos sa vin pe jos. Poate chiar sa trec prin parc. Last year, the park was a kind of temple for me. The temple where I learned enjoying the present moment. And that`s why I thank the Magician. Feathers, snow flakes, my ice-cold heart, as well as my hand, and his warmy friendship. E frumos sa ai prieteni de la care ai ce invata clipa de clipa. It`s not about love here, it`s about knowledge knited with a pure friendship. Nu stiu, zau, cati sunt capabili de prietenie. E ceva prea sacru, prietenia.:) Acum il inteleg pe Proust cu madleine a lui :)) Flashbacks, flashback. Analepse si prolepse. Revin la troleu. Un copil s-a suit la Fabrica de Bere cu o muzicuta foarte stresanta si a inceput sa sune din ea, EXACT langa mine. Simteam ca imi crapa craniul. Nici nu mai auzeam muzica din casti, numai zdranganeaua aia suna in draci. Luckily s-a dat jos la prima statie. Cand a coborat, am vazut ca nu avea sosete. Nici caciula, nici manusi, nici fular. :| Eu inghetam, cu tot cu blana mea cea groasa, cu manusile de piele bine izolate, fularul si cele 3 bluze de pe mine... I felt like life was a whore.
M-am uitat dupa baiat. Mi-a zambit. N-am reactionat in niciun fel. Apoi s-a strambat si mi-a scos malitios limba. Nici nu ma mir, si eu as fi facut la fel. Mi-as fi scos limba si poate as fi confectionat rapid un bulgare cu care sa fi aruncat dupa mine, dar copilul s-a pierdut in intuneric. Ajunsa acasa, am plonjat sub dush si ... nu mai stiu ce s-a intamplat dupa. Totul era asa de bine. Cald, frumos, curat, mirosea a scortisoara si mar copt in casa. Nu aveam stare. Simteam ca trebuia sa ies din casa. Am facut-o cam tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. M-am dus la filosofii mei ratati, m-am simtit ca o ratata si eu. But not for long. E ciudat cum tu, singur, iei decizii in cunostinta de cauza(stiam ca nu se intampla absolut nimic nou acolo, stiam ca ma plictisesc, stiam prea bine ca nu era locul meu acolo) si tot tu le renegi apoi. Pentru ca te trezesti. Stii ca n-ai ce cauta acolo. Stii ca nu e momentul sa fii acolo. Am venit acasa si mi-am downloadat Mahjongg si nu m-am lasat pana n-am terminat un joc HARD :))) Ah, what a wonderful feeling. Era 2 noaptea si eu inca o ardeam pe net.
Azi dimineata, dupa ce a venit mama si m-a trezit in halul ala ingrozitor de brutal, aveam o stare execrabila. Niste draci cum numai un om care a dormit prea putin si care e trezit fix in mijlocul visului de un sunet tampit poate avea. Am inceput sa vorbim despre vietile noastre. Just as usual, mi-a spus ca risc mult. I know that. But I feel like it`s worth it. It`s good to have moms around :)


PS- Tocmai o descopar pe Feist. Prima data am auzit-o in Carturesti. Eram cu Robert si a fost foarte mirat ca nu auzisem de tipa. Eu am fost socata ca ii place genul asta de muzica. Flashback. A mountain road, we listening in draci Placebo si stricand bunatate de masina noua:)) Daca ar fi fost Feist in loc de Placebo, nu cred ca am fi zgariat in halul ala masina. Our today`s must-listen: FEIST :) Enjoy, hon`...