Hats off for CFR

Am o personalitate suficient de easy-going incat sa nu duc lipsa de oameni in jurul meu. De fapt am descoperit ca solitudinea imi cauzeaza drastice caderi de moral, moral care se prabuseste undeva in depresie si rezulta un big bang al constiintei care se redreseaza usor, nu zic, dar sufera mocnit.
Ii multumesc entuziasmului meu pt ca mi-a permis sa imi fac cateva cunostinte foarte dragute prin noul oras pe care il populez de ceva vreme. Si mai e ceva...
Ca sa starnesti un interes cuiva...trebuie sa fii putin exotic. Sa ai acel "je ne sais quoi" care sa iasa in evidenta. Cred ca am avut dintotdeauna un aer mai altfel, ca sa nu zic chiar exotic, fie ca a fost vorba de o apucatura mai nebuneasca sau de vreo trasatura, fie ea fizica, morala sau de alte feluri, dar niciodata nu am crezut ca orasul meu natal va fi motiv de propulsare a popularitatii mele.
Am fost saptamana trecuta invitata la un party la care au luat parte vreo 15-20 oameni, din tari diferite. Am cunoscut un nigerian care sta in UK de cativa ani. A-propos, ieri a fost ziua nationala a Nigeriei, deci happy birthday celor ce au ceva de-a face cu asta. Socul nu a fost mic cand omuletul colorat a observat ca poate sa poarte o conversatie despre literatura nigeriana - la nivel de beginners, desigur - cu un om din Romania, intamplator eu. Am vorbit despre Chinua Achebe, am scris despre el pe blog mai demult, il recomand cu caldura oricui vrea sa citeasca o carte buna (Things fall apart, par exemple). Dupa care ma intreaba el: "What town are you from?" si zic "Cluj, it`s in the North-Western part of my country, maybe it will ring a bell if I tell you that it`s the capital of Transylvania, the country of Dracula..." "Ooooooooh...really? CFR Cluj? Wooow, that`s awesome..." si nu mai redau discutia, dar a tinut vreo juma de ora, eu primind chiar informatii noi despre echipa orasului meu natal, Cluj, de la un outsider. Si nici multele intrebari legate de Cluj, de la "dar aveti mai multe echipe de fotbal in Romania, sau doar astea doua - stia si de Steaua si de Becali, by the way ? Si ce le dati sa manance?" s.a.m.d.. Imi aduc aminte de o prietena din Franta care, cand a venit prima data in vizita la mine, pe drumul de la aeroport spre casa, nu s-a putut opri din a spune "dooooamne, dar ce multe lucruri aveti...si case, si blocuri, si masini..am vazut la TV ca stati in corturi, ca va spalati hainele la rau. Aveti si McDonald`s!" Multumim presei occidentale pt imaginea creata.
Azi, miercuri, zi plina de rahat si frig si cursuri... am pauza de la 12 pana la 5 dupa-masa...ce sa fac? Puteam sa vin acasa, dar drumul pana acasa si inapoi in centru, pe jos, ca asa circula studentii fara finantare babana, imi ia aprox. 50-60 min. Deci o ora, acasa frec menta, poate mananc, citesc un pic, poate stau pe net, tot la frecare de menta. Asa ca m-am retras la biblioteca. E locul perfect, jur.
Si stau, si stau, si trece vremea, se face 4:30, ma indrept spre seminarul pe care il am. Dar ceva ma retine:
"Ooooh, Daria from CFR Cluj, I bump on you again...Will you watch the game tonight?"
Guess what? Prietenul nigeriano-britanic propune sa vedem meciul impreuna, sa facem pariuri, sa prezic scorul, sa zic daca Culio baga gol sau nu...Un entuziasm debordant cu care nu sunt obisnuita.
Tin minte ca am fost acum vreo 3 ani in Ungaria cu un proiect si am ajuns la conflicte urate cu un tip super-nationalist din Budapesta. Sigur, conflictele romano-maghiare sunt seculare si patriotismul si aroganta maghiarilor sunt recunoscute, dar eu sunt un bun exemplu al unei convietuiri pasnice dintre aceste natii - fiind pe jumatate maghiara, biologic vorbind, desi gandesc/traiesc/respir pe romaneste - mai nou un pic si pe engleza. A-propos, le si vorbesc limba, asa ca sa nu se supere pe mine cand ma duc in tara lor - si e foarte bine, ca daca le vorbesc in romna, simt ca scad drastic in ochii lor.
In ziua ce a urmat meciului cu Roma, "CFR Cluj" s-a situat la top searches si pe google, si pe yahoo!, lucru ce nu s-a mai intamplat de cand cu crima aia urata comisa de un roman in Italia - si atunci numai pe google Italia, in vreme ce acum vorbim de google.com - si atunci cand la Olimpiada a castigat aur judoka noastra, Alina Dumitru - si atunci pe yahoo sports.
Acum 10 min am primit un mail de la un prof din Birmingham care zice ca e incredibil de incantat referitor la jocul 'romanasilor' - probabil i-a scapat componenta multiculturala a echipei. Nu cred ca era cazul sa ma simt eu, personal, flatata, dar recunosc ca mi-a crescut inima :D
Mie sa-mi fie rusine, n-am reusit sa vad tot meciul. Multumesc conexiunii mele, in termeni cordiali - de genu` mortzii ma-tii de net&co. - pt faptul ca s-a intrerupt in sfantul minut 37. Oricum, a fost suficient sa vad inceputul ca sa ma incing. Am stat putin ca pe ace, cu gandul la meci, desi ma tot auto-mituiam cu ceva lecturi, dar sigur, netul s-a reabilitat la final, cand dadea Iuliu Muresan interviu si zicea ca e multumit de scorul nul, obtinut destul de onorabil.
De acuma cand vorbesc despre orasul natal, pot sa uit de sintagma "The capital of Transylvania" sau alte cele...simply CFR`s city.
Sigur, nu trebuie mentionat mozaicul de natii din interiorul echipei, e important ca reprezinta o echipa romaneasca...nu o data am auzit rautati ca e echipa prea colorata, ca nu e echipa romaneasca etc. Pe naiba. Pun pariu ca azi toti romanii, inclsiv Becali, au avut de zis ceva frumos la adresa CFR-ului.
Fortza fortza CFR!

Varsta "???"

-De ce se invarte roata?
-Copilul asta ma innebuneste...
-Lasa-l, e la varsta intrebarilor...ai sa vezi ca-i trece.

Exista "varsta intrebarilor"? Eu cred ca exista omul intrebarilor, mai degraba. Pe unii nu-i macina nici cand sunt cat un shnitzel de ce iarba-i verde si de ce ninge iarna si nu vara. Altii, in schimb, se intreaba in fiecare secunda cate ceva. Desigur, orice copil are varsta lui tembela cand parca singurul sau scop e sa te enerveze, dar faza asta cu adresatul a o mie de intrebari despre varii teme mi se pare sanatoasa, si mai ales un bun semn ca micutul e interesat si deloc blazat. Discutia de mai sus se purta in troleu intre 3 persoane, 2 femei trecute de 50 ani, cel putin una bunica, si nepotul acesteia.
Ma distreaza cum fiecare om trece o varsta. Si maica-mea imi vorbea ce dificila am fost cand am trecut prin "varsta intrebarilor". Cred ca se refera la varsta incapacitatii EI de a da raspunsuri, pt ca intrebarile au ramas a fel de multe, poate doar obiectul lor s-a schimbat. Stiu sigur ca am intrebat-o de ce frunza e verde cand eram mica. Aveam o frunza mare de ficus in mana, proaspat rupta de pe planta omonima, si voiam sa stiu de ce e verde. Nici vorba de clorofila, de celule fotosintetizatoare, de pigmenti clorofilieni...m-a expediat rapid, varsta intrebarilor trebuie tratata cu...rabdare. Ca trece. Exact cum zicea doamna nr 2 din troleu.

Intre timp eu rasfoiam Elle. A aparut de 3 zile. Mi-am promis ca mi-l cumpar abia dupa bac. Pe naiba. L-am luat azi, pana saptamana viitoare pun pariu ca se termina si am sa ma crizez daca nu-l mai gasesc la chioscuri. Are multe articole interesante, just as usual. Unul se numeste "Blogaresc, deci exist" M-am INTREBAT - si nu, nu pt ca sunt la varsta intrebarilor, ci pt ca sunt omul intrebarilor - daca asa o fi. La mine, personal, poate se aplica si nu-mi dau seama. Nu sunt foarte constanta in a publica pe blog. Nu e o "meserie", nu e un must-do cotidian, nu e o pasiune. It simply happens, cand se-ntampla...E cam narcisisto-mercantil sa scrii zilnic, chiar daca ideile iti vin doar de Pasti si de Craciun, si atunci cu chiu, cu vai...E nasol sa scrii pt ca e trendy si pt ca toti smecherii au blog. Un blog, in primul rand, e gratis. Nu dovedesti nimic din punct de vedere socio-economic prin faptul ca ai un blog. Toti are blog :p si Vanghelie... Apoi, nu te propulseaza in niciun top, nici mai destept nu devii, nici mai popular, nici mai respectat, nici mai nicicum. Cu toate astea apreciez mult de tot oamenii care scriu despre CEVA pe blog-ul lor. Eu scriu despre nimic si asta incepe sa ma irite. Nu cred ca am un fir rosu. Coerenta poate am, dar locala. Coerent e textul, nu blog-ul. Post-ul curent e coerent, nu blog-ul per ansamblu. Azi vorbesc despre asta, maine ailalta, tot asa...Un mozaic.
I have to work on this...

Eram pe o terasa, in centru, ma uitam la meci cu stimabilul meu iubit. In stanga noastra, o masa cu niscaiva arabi. O femeie ingrozitor de expresiva, cu un val alb infasurat pe dupa cap, posesoare a doi ochi superbi, incepe sa vorbeasca. Mi s-a parut sa vorbea foarte frumos. Constat cu stupoare ce frumoasa e limba araba. Si impartasesc aceasta observatie companionului meu. Exceptand privirea de genul "ma leshi?", mi se zice politicos ca "poate tie iti place, dar sa auzi numai asta in jurul tau, ai tampi, e o limba groaznic de enervanta." Incepe meciul, eu imi mut capul din stanga in dreapta ca un pendul, ca sa ocolesc capul celui care imi sta in fata, incep sa casc, meciul nu era dintre cele mai interesante. Ma uit dupa un avion care decoleaza. Constat fericita ce vara frumoasa tocmai a inceput, niciun nor, o adiere usoara de vant de iunie, aerul racoros dupa o zi caniculara...

asdfghjkl;[poiuytrsdvbnm,pgfvbgnmwertyukl imi intrerupe contemplarea. Incepe companionul domnisoarei frumoase de la masa din stanga a grai. Si da-i, frate, cu salamalecu si cu manca-ti-as gura cate si mai cate...si mai vine unul. Si inca unul. Si incep a complota la te-miri-ce actiune terorista in limba lor alambicata. Cred ca vocea fetei fu de vina initial. Sau ochii. Femeile sunt subiective la fazele astea. Vad o tipa frumoasa, automat mai are ceva bun. Sau, din contra, are ceva rau, daca te apuca invidia. De obicei cand vezi o tipa frumoasa, de invidie zici "Mmm...e draguta, ce sa zic..." Daca nu esti invidioasa, spui clar "e frumoasa", nu "draguta", nu "cool", nu altfel...Dar cum la femei invidia e cucoana mare, rar se intampla sa recunoastem ca o femeie e frumoasa. Cel putin nu mai frumoasa decat noi, that`s for sure.
Revin la meci. Incepe repriza a doua. Nimic palpitant. Italienii si spaniolii mi s-au parut niste oameni tare nefericiti, in crasa pana de idei timp de 90 de minute. Plus prelungiri. Dupa astea 90 de minute, in mod absolut normal, dat fiind faptul ca erau sferturile, se trece la cele doua reprize a cate 15 minute de joc. Stupefiata din cale-afara il aud pe al meu domn ca spune "Hai sa mergem". M-am uitat putin chioras si am incercat sa-l descos, sa il conving sa mai ramanem. Dar nicio sansa. Am plecat. Ridicandu-ma, am vazut terasa PLINA cu oameni care se saluta cu Salamalecu. Cred ca noi eram o mica pata alba din peisaj, niste outsideri, exceptand chelneritele. Si tin sa reliefez faptul ca ne aflam in centrul Clujului, pe Eroilor, seara, la fotbal (si numai al de sus stie cat adora romanul fotbalul), si juca Italia, fosta adversara de-a noastra din grupa C...Allah sa ma ierte daca mai inteleg.
Pun pariu ca decizia de a pleca s- datorat background-ului sonor pe care il aveam pe terasa, nicidecum interesului scazut pt meci.
Multiculturalism. Toleranta. Interrelationare cu toate etniile,rasele,natiile. Perfect de acord, atata timp cat nu incearca sa-si impuna limba in tara mea.
Englezii, mai in gluma, mai in serios, isi numesc capitala Londonistan...

La sfarsit de articol, iar ma incearca intrebari de genul "cum sa termin?", "care e morala la tot ce am zis?", "daca se simte cineva ultragiat?"...da` stiti ce? Fiecare sa fie sanatos pe limba lui, fie ca intrebarile sa ne populeze creierul si la varsta senectutii, si daca cumva va trece vreodata prin minte ca intrebarile au o varsta - sau ca varsta are intrebarile ei specifice, sa fie clar...there`s no such thing. Blaga zicea ca omul este un orizont saturat de mistere. Cata viata, atata curiozitate, ca sa modific putin sintagma camilpetresciana "cata luciditate, atata drama..."

PS-Fratilor, beti multe lichide. Azi am bagat cel putin 3 l de lichide, si ziua nu e gata.

PPS-Germania-Turcia azi. Mai sunt doar cateva meciuri la Euro2008, nu ratati. Chiar si eu las Elle-ul pt Euro in seara asta. :)