Despre Valentin, cu putin rosu

Duminica, 5 am. Comunicare importanta transmisa de la bordul navei Sony Vaio. In urma misiunii "14 februarie. Gimme some love. Daca n-ai, cumpara-mi!", echipajul raporteaza: "A trecut. Si nici macar n-a usturat."
De Sfantul Valentin m-am trezit dis de dimineata, in oglinda m-am privit, m-am gatit sa-ti fiu mireasa. - era o melodie...
Dup-aia m-am razgandit. Mire la bord - din parti.

Fiindca totusi este Sfantul Valentin PARANTEZA si retina mi-e ultragiata de vreo saptamana incoace de toate lucrurile rosii de pe pamant care, printr-un nu-stiu-care procedeu, au iesit la iveala toate, deodata, in toate vitrinele, alaturi de cele mai imbibate de romantism mesaje, gen "Would you be my Valentine? - intreaba telefonul Nokia nu stiu care (asta ultimu`, care se da mare ca il intrece pe iubitul meu, Mister Apple. No chance, baby, no chance) sau "Come inside me and experience the true LOVE" - spune de colo un Citroen rosu (cine dracu` si-ar lua un citroen rosu? Astept cu infrigurare legea care sa ban-uiasca toate firmele, in afara de Ferrari si Honda - am eu ceva cu Honda Civic rosu, mi se pare ca da bine - sa produca masini rosii. E ca si cum Marlin Monroe ar fi bruneta.) sau "Treat yourself at Boots -asta-i o farmacie tip retail - on Valentine's Day!"(da` ce-are sula cu prefectura? "la ocazii" ne cinstim si ne facem cinase, si dup-aia pauza...nzt ntz nzt, this point of view`s just medieval...)

INCHISA PARANTEZA

... azi vorbim despre rosu. Despre the rise and fall of the Red.
Rosu e culoarea mea preferata. Are o importanta maximala in viata mea:

• ma ghideaza (daca m-ar urmari cineva prin Google satellite, ar fi usor observabil traseul vitrina pantofi rosii -> intrat magazin ca sa veni, vedi, eventualmente vici pantofii rosii -> dar oh! vazut si fugit la palton rosu ->admirat, probat palton rosu, apoi pus in balanta daca sa pantofi sau sa palton...probabil mers mai departe la vitrina cu geanta rosie etc. ) ,
• ma inspira ( i)daca vad clowni cu exces de rosu pe mecla, imi dau prin minte toate gandurile horror-istice din istoria cinematografiei din anii `80 pana azi; ii) tanara fiind si, deopotriva, fiica de pictor, am castigat un premiu prestigios la un concurs de pictura pt prichindei pt ca am pictat un curcubeu al dragostei...in totalitate rosu. Pe vremuri cuvantul dragoste avea o singura culoare pt mine si acea culoare nu putea sa insemne nimic altceva decat fluturi, fluturi si inimioare cu sageti infipte-n ele...eh, copiii...; iii) daca pun oja rosie pe unghii, ma inspira la gesturi mai fine, nu mai gesticulez ca o epileptica, o las mai moale ca deh, mai domol = mai vizibil, si cineva tre` sa admire si manichiura aia... ) ,
  
• imi da putere (sunt aproape sigura ca sunt atat de sanatoasa si din cauza alimentelor bogate in beta-caroten, licopen si antocianine pe care le bag in mine). Plus ca ofera un statut de "man in the spotlight" - culoarea, nu pigmentii astia. In Evul Mediu numai nobilimea avea dreptul de a purta haine rosii. Mai recent ar fi de notat faptul ca judecatorii nemti de la Curtea Suprema poarta robe rosii ca un semn al puterii pe care o exercita.
  
• imi da liniste (desi acel releasing feeling "doamne-ti multam c-ai venit!" este imediat urmat de caderi de chef de viata pt vreo 4 zile, cateodata crampe abdominale si retentie crescuta de apa) ,
  
• ma umple de energie (daca esti unul din nesuferitii aia care nu ma suporta in preajma-i mai mult de 10 minute pt ca am prea multa energie, recomand asa: 1) nu-mi cumpara haine rosii - las` ca-mi cumpar eu; 2) nu imi pune Outkast-Hey ya! sau RHCP - Get on top ori I like dirt, ca risti sa ma vezi centrfugand frenetic pe cel mai apropiat corp care aduce a masa, boxa, bar, scaun, capota de masina sau pervaz - astea-s, by the way, toate, bifate la capitolul "locuri numa` bune de zbenguit"; si 3) nu ma duce la un rasarit rosu in Vama, ca in ziua aia-s ca si electrizata. Instant refill cu voie buna de la cromoterapia pe ritmuri de muzica de la Stuf)
• e frumos - a-propos, in rusa, rosu e "krassnyj" si frumos e "krassivyj"
  
• si altele care nu-mi vin acum in minte ca e cam tanara ora...
  

Chilotii rosii in prag de Anul Nou. Eh, de astia stiati? Nu stiu cu cine oi fi semanand, dar eu nu le am deloc cu superstitiile. Maica-mea, in schimb, da. Zice ea ca de Revelion musai musai sa ai chiloti rosii pe tine ca sa-ti mearga bine-n anul care vine. Ca femeie, zic, ca la barbati nu stiu procedura am insistat niciodata. Poate la anu`, cine stie, sa fie mai cu noroc pe plan setimental, il imbat de nu se vede si ii dau chiloti rosii...

Rujul rosu. Desi obiectul asta e in sine o legenda si s-ar putea scrie un roman - in 13 volume, de-ala fresca, A la recherche du rouge manjit pe buze de-a lungul vremii - eu va etalez povestea mea. Daca nu mi-ar fi nazarit prin capsor sa ma fac avocat, cel mai probabil m-as fi facut expert in mascara. Lasand la o parte modestia, tre` sa va zic ca le am, dom`le... daca vreodata aveti intrebari despre mascara, nu ezitati sa ma contactati. Am testat, mirosit, cumparat, gustat - metaforic vorbind - ce-i mai bun pe piata. Si si in afara pietei, ca am luat odata tzeapa, vrand sa fac un good bargain, cica Estee Lauder la juma` de pret. In traducere libera, no-name la triplu pret... Daca sunt cateva chestii muieresti pe lumea asta in care merita investit, alea sunt: pantofii, crema de fata si mascara. Buooon. Pe plan ocular, asadar, niciun stress. Dar vai, nu mica mi-a fost mirarea cand am observat ce deficit rusinos am pe plan oral. Nu stiu de ce si cum, m-a palit asa deodata complexul femeii fara ruj rosu. Parca nu esti femeie pana nu ai un ruj rosu. Fapt pt care m-am pus pe cautat. N-a durat mult, L-am ginit din prima. Rosu intens. Moale si hidratant. Totusi rezistent. Ne-am placut din prima. Mi-era 'nu-stiu-cum" sa-l port, fiind inca virgina si noua in bransa rujurilor rosii, dar cred cu tarie ca e o chestiune de antrenament. Atentie totusi: risc ridicat de prea multe priviri atrase, cum de altfel creste si riscul de a te pricpsi cu tag-ul "ostentativ. artificial. vulgar".

Ferrari. Daca viata mea ar fi un tort, Ferrari-ul (e pleonasm daca spun ca ROSU) ar fi cireasa din varf. Dorinta suprema. Una din nevoile din varful piramidei lui Maslow. Numa` unu`, Doamne, numa` unu`...

Lamai. Cand ma gandesc la rosu, ma gandesc la galben. Deci lamai. Si ca sa combin rosul cu galben pe plan gastronomic intr-o armonie pe care tare cred ca numai eu o gasesc armonioasa, va spun ca mancarea mea preferata vara este compusa din pepene rosu si lamaie. Nu stiu voi cum ii ziceti la pepenele ala rosu cu samburi negri, eu ii zic simplu "lebenita" ca asa se poarta la Cluj.

Tommy Hilfiger. Coloritul alb-bleumarin-rosu e preferatul meu. Marinarescul alb-bleumarin e si el bun, asa, in suc propriu, dar fara picatura aia de rosu treaba n-ar fi treaba pan` la capat. Nimic nu mi se pare mai frumos decat o tinuta simpla, clasica, cu putin rosu.

Obraji si parcul Babes. Fugit 20 de ture de pista, dup-aia sa va vad eu obrajii si sa-mi ziceti cutzu daca nu la culoarea rosie va ganditi si voi.

Daca rosul ar mirosi, ar mirosi a dimineata si mere.
Daca rosul ar vorbi, ar zice: Somebody stop me!
Daca rosul ar fi o persoana, ar fi...eu, dimineata. Si daca nu-i dimineata, atunci ar fi Napoleon.

Nefacand parte din categoria oamenilor cuprinsi de sentimentul "taia-mi-as venele, n-am valentin(a)!", azi am iesit la o tacla (oare asta o fi singularul de la taclale?) cu amicul meu francez. Ne-am cadorisit unul pe altul, desi initial facusem conventia ca ignoram total tot ce se intampla in jurul nostru (si in UK chiar se intampla...body-painting cu inimioare,fluturi si iar inimioare, accesorizare la maxim cu orice e heart-shaped, de la ochelari pana la medalioane si curele, saruturi mai mult sau mai putin aspectuoase din metru in metru, 1.5 din 2 oameni avand la purtator ori trandafir rosu, ursulet de plus, balon sau ciocolata etc). Am primit un trandafir alb, in semn de prietenie. Si am daruit Kinder Bueno si o cafea.

Si acum ca-i gata, si ca economia de p(a)iata nu a ajuns la colaps din cauza ca nu am rasfatat niciun valentin cu nimic special in 14 februarie, v-as pupa pe toti, da` daca cascati ochii cu atentie, veti observa ca s-a dus baba cu colacii, gata cu dragostea si giugu-giugu, ca suntem deja in 15.

Boala

"Mnoah boala, da` ce are?" Cu intrebarea asta in minte incep sa scriu despre boala. Pe parcurs dezvoltam, dar trebuie mentionata scena, daca tot mi-am adus aminte de ea: eu, un grup de oameni, la ceva sedinta de comitet; eu imi expuneam ideea fain-frumos, argumentat, cu bullets and numbering - metaforic vorbind, desigur, ca totul era oral (speech-ul zic, dragilor), ma agitam de zor sa conving auditoriul de genialitatea ideei mele. Gesticulam epileptic, bateam ritmul in masa, dadeam din picioare, abia de-mi mai incapeam in piele. La una din putinele pauze de luat aer, in acel scurt interval de 0.33 secunde, aud incet un: "mnoah boala, da` ce-are fata asta?", "nimic, lasa, asa e ea, te obisnuiesti tu"... evident ca imi pierdusem ideea, auditoriul s-a uitat un pic cu spranceana stanga ridicata: "ce-ai, fata, nu ti-e bine?". "Nu, nimic, luam o pauza." Spranceana colectiva s-a ridicat si mai tare, dar nimeni n-a zis nimic.

Sa asez mai bine in timp si spatiu treaba, as preciza ca am fost trainer la o organizatie, si sedintele respective erau tinute cu mult stoicism de mine in fata a vreo 30 de oameni, in fiecare miercuri dupa-masa, timp de o ora. Ora in care eu ma agitam maxim si ceilalti, daca nu isi pierdeau rabdarea si incepeau sa mazgaleasca pe foi, sau sa se joace cu pixul si sa se uite din 2 in 2 minute la ceas, aveau bunul simt si incercau macar sa ma urmareasca. Plateau pt asta, deci cei mai multi aveau bun simt, fapt pt care ar trebui acuma sa le multumesc.

Revin la "mnoah boala, da` ce are?", tre` si aici sa fac o precizare: intrebatorul lua parte la momentul cu pricina la primul training, si fusese adus de un prieten, care era atunci la a 6-a sedinta. Omul intrebator era atata de socat de agitatia mea, incat a crezut ca nu mi-e bine. Ok, eu, gandindu-ma ca prea ma rup in figuri acolo, si probabil nici dracu` nu ma urmareste pe mine si ce zic, ci mai degraba mainile care pareau ca fac morisca, am zis ca "luam o pauza". Moment in care restul, deja familiarizati cu zaludosenia mea, s-au cam crucit. Da` le-a trecut, ca pauza a durat doar 5 min si apoi mi-am reintrat in ritm.
Asta a fost intro-ul, ca nu ramanem aici, asta era doar asa, o mica povestioara, care vad ca s-a cam hiperbolizat. Buuuuun...

Ma gandeam sa va zic azi de bolile mele. Vicii. Nebunii. Obsesii. Chestii-trestii.
Eu sunt un om agitat, asta cred ca ati inteles. Vorbesc mult si tare. Cand tac, lumea crede ca-s bolnava.
Am o boala cu jegul. Cel din casa, nu de pe mine. Jegul personal, ala ce locuieste pe mine, il gasiti in paragraful urmator. Nici nu stiu sa precizez cand am observat alergia la dezordinea domestica. Se prea poate sa fi existat ea de multa vreme, dar in Anglia am descoperit-o, de cand stau in casa cu inca 3 fete. Doooamne fereste sa se creada ca la mine-n camera e totul pus la locul lui. Nu e.Zboara carti, haine, foi. Dar zboara curat. Nu e jeg, e doar dezordine cateodata. Ma scoate din sarite sa vad prea multe farfurii puse pe chestia aia de uscat vasele, de langa chiuveta (cum ii zice la treaba aia?). Cand sunt pantofii in usa casei, de nu poti deschide usa de ei (casele in Anglia au un holisor micut, unde te descalti, si apoi se intra propriu-zis in casa), fac urat. Cand isi face careva de mancare si nu sterge aragazul, in caz ca l-a jegarit, iar fac urat. Cand vad par in chiuveta din baie. Cand vad gunoiul plin dimineata si dupa-masa observ ca nici dracu` n-a pus mana pe el sa-l scoata din casa. In toate situatiile astea ma enervez. Eh, vorba vine, fetele cu care stau sunt ok, curate, niciuna nu-mi face probleme, doar ca am eu vaga impresie ca pe la vreo 40 de ani am sa fiu o frustrata de-aia care se va uita urat la tine daca ma intrebi: "Tre` sa ma descalt?". Normal ca tre`, idiotule, ca doar nu degeaba aspir de 7 ori pe zi si de 2 ori seara, inainte de culcare, si piaptam franjurii de la covoare!!! :)) exagerare cu scop de potentare, desigur :)) ca poate se intampla mai devreme de 40, depinde cum se va sta la capitolul NF.

Sunt ipohondra. Si asta chiar e boala, nu e imaginatie sau ceva scormoneala de-a mea.

Fac urat de tot daca ma contrazici. Si mai urat daca gasesti argumente logice si sustinute ca sa ma contrazici.

Am fost niscaiva vreme insomniaca. Si mi-am ros mult unghiile la viata mea.

Am o boala cu hainele si cosmeticele. Nu ma pot abtine. Efectiv nu pot. Mai bine nu mananc o saptamana, decat sa nu imi iau ceva pe care mi s-a pus pata. Sunt imposibila la casa omului. Vai si-amar de omul cu care mi-oi imparti zilele... Stiu, stiu, femeile toate sunt asa. Ei, pe naiba. Credeti ca i-as plange eu de mila lu` ghinionistul ala care ma va lua doar pt o chestie pe care oricum toate femeile o fac? Neeeah... Rau la mine e ca sacul nu are fund. Si e sac cu lucruri scumpe. Nu-mi plac stifturile, mai bine deloc decat cu obiecte de calitate indoielnica. Nu o data in viata am fost snoaba si am dat banii pe ceva scump, doar ca sa-mi satisfac damblalele. Greu cu mine... Imi plac ceasurile, palariile, pantofii, cartile, cosmeticele, hainele. Dupa bijuterii nu ma dau in vant, am doar un inel, primit de la mama, pe care cred ca l-am dat jos de pe deget de vreo 2 ori in viata. Vara il folosesc ca bronzo-metru, comparand pielea de sub el cu pielea de pe langa el, imi dau seama cat de eroic si cat de mult am stat la plaja.

Imi plac mascara (m-am uitat pe net, pluralul corect e mascara, substantivul 'mascara' e defectiv de plural, dar puteti sa ziceti si rimelurile, tot pricepe omu` ce vreti, desi suna a taran), neaparat de calitate. Strang din dinti 3 saptamani ca sa pot sa imi iau ceva ca lumea. Imi plac blugii. Ultima data cand i-am numarat, erau vreo 28 de perechi. Acum s-au imputinat, ca n-am putut sa aduc cu mine toata garderoba. Imi plac pantofii. In ultimul an, media era de 2 perechi pe luna. Sigur, am zis media. S-a mai intamplat ca, din greseala, timp de o luna sa nu-mi iau nimic, precum s-a intamplat si sa imi cumpar in 30 de minute 6 perechi. Mor dupa ceasuri. Ei, aici cam stagnez de ceva vreme buna, ca ... asa-i mersu`, dar promit sa revin la colectionat ceasuri imediat ce "ma fac, tata, avocat!" Oricum, acasa am 17 ceasuri pana acum, din care un Louis Vuitton, un Cartier si un Swatch. Nu e nu-stiu-ce, dar lasati ca vedeti voi cand creste fata mare...(nu ca as avea cum sa cresc in sens invers...)

Imi plac sculele de scris. Stilouri, pixuri, creioane, mai ales creioane de-alea clasice, nu mecanice. Pt mine conteaza cu ce scriu. Parca scriu cu mai draga inima daca stiu ca am o scula de calitate in mana. De scris, scula. Si agendele imi plac.

Am boala pe tigani. Nu e exprimata boala, e mai mult 'implied'. M-am si nascut in aceeasi zi cu Hitler, nici nu-s eu un om prea tolerant de soiul meu...deci prefer sa-i tineti departe de mine, ca s-ar putea sa nu se stie. Cam fac alergie la ei.

La fel cum fac alergie la vulgaritate si badaranism. Sa nu cerdeti ca fac discriminari, dar de obicei vulgaritatea e o chestie pe care eu, una, o asociez fetelor, si badaranismul - baietilor. Poate ca nu prea am eu foarte clar notiunile fixate-n creier, dar mi-e greu sa zic ca "o fata e badarana". In schimb, despre un tip as putea sa spun ca e vulgar. Ma rog... asa e nomenclatura la noi, end of discussion. Nu suport sa vad femei vulgare, mi se intoarce stomacul pe dos. Si de aici, din faptul ca sunt vulgare, izvorasc o gramada de adjective din strafundurile mele abisale si impulsive, precum: "curva dracu`", "proasta satului", "taranca proasta", "cretinoida abjecta", "rapandula" etc. Da, domnilor, sunt subiectiva, dar n-am ce-i face, cand ma ia cu nervi, greu ma stapanesc.
Si cand vad un baiet gigel de-ala vero, badaran nevoie mare, imi vine sa-l iau la palme, dar mi-e frica sa nu cad eu in categoria "femei vulgare". Asa ca ma tin departe, desi tare ma mai mananca palma. Era si o manea cu "ma mananca palma stanga" si cica omu` primea bani. Pe mine nu ma mananca nimic acuma, desi n-ar fi rau sa ma manance palma stanga.

Am boala pe matematica. Dupa 4 ani de liceu real, in clasa de mate-info, intensiv info, ma simt in stare de orice. Am absolvit liceul, mi-am luat bacul - inclusiv la mate, e clar, sunt in stare de orice. Just try me.


Sufar de boala numita "sete permanenta de carte". As citi pana as muri, pacat ca mai sunt si alte lucruri de facut pe lumea asta.

Dau in hepatita cand vad mamaliga in fata ochilor. Si carne cruda. Am fost vreo 4 ani vegetariana pe motiv ca nu voiam sa mananc animale. Deci tineti departe de ochii mei carnea cruda. (Vreti sa stiti paradoxul? Inainte sa ma fac om al Dreptului, voiam sa fiu chirurg. Deci pe oameni puteti sa-i taiati in bucatele, si in fata mea, daca vreti, dau o mana de ajutor, dar de animale nu va atingeti, ca nu mai avem ce discuta).

Ma ia cu spasme cand il vad pe Bruce Willis. Sau pe Josh Hartnett. Sau pe mulatrul din Vama (unu`, nu-l stiti voi..)

Si asa, ca sa inchei triumfal, va mai zic ca am boala pe plictiseala. Si cateodata cand e urat afara si n-am bani, ca tratament anti-plictis, scriu non-sense-uri pe blog. Asa, ca azi.

Imbraca-te.Dezbraca-te.

Am fost ieri la teatru si am vazut cel mai bun spectacol al stagiunii, desi aceasta nu s-a incheiat. M-am indragostit de teatru pentru a mia oara. Am redescoperit-o pe Florina Ilis, autoarea cartii dupa care s-a realizat piesa, desi o citisem si credeam ca poate fi bifata ca fiind o scriitoare cel putin familiara mie, daca nu una din preferatele mele. Chemarea lui Matei, piesa in cauza, a fost tratamentul perfect dupa o saptamana plina, dupa o vineri intesata cu scoala, mate, agitatie, iar mate, sedinte, mate din nou, praf si frig. Sala Euphorion mi-a parut mai magica decat oricand.
Subiectul din „Chemarea lui Matei” este, poate banal, iubirea, minată însă de o frământare a protagonistului, prins între „capcana” ademenitoare a universului virtual şi o traumatică realitate. Matei este un informatician prins într-un soi de frenezie afectivă. Tocmai despărţit de Corina, el are o bizară relaţie pe „chat” cu Angel, o presupusă femeie, americancă. Totodată, trimis de şeful său la Muzeul de Artă pentru diverse chestiuni de serviciu, el o cunoaşte pe Anamaria, de care se va îndrăgosti. Doar că Anamaria e căsătorită, iar apariţia Ioanei, o tânără destul de ştearsă, îl va face pe Matei să se arunce, disperat, în braţele aceleia.

Spectacolul se edifică pe retrospectiva eroului, ce-şi reface, în pragul morţii, se poate bănui, traseul sentimental. Este o confesiune, dar nu o simplă mărturie amoroasă, ci mai degrabă una existenţială. Matei nu se regăseşte nicăieri: iubirile sale sunt imposibile, chiar viabile fiind, iar locul său în lume pare de negăsit.

Fluxul inegal al acestei confesiuni este redat de monologul lui Filip Odangiu, dar potenţat de curgerea imaginilor video. Acestea au câteodată ritmul unor fotograme rulate sacadat, alteori culorile fac loc neutrului alb-negru, marcând oscilaţiile memoriei şi pulsul intensităţii fiecărui moment.

Dacă mirajul virtual este reprezentat de nevăzuta Angel, cea care oferă liniştitoare certitudini computerizate, viaţa reală, semnul transcendenţei, în cele din urmă, e reprezentat de tânărul Ilarie, care-i vorbeşte lui Matei de Fecioara Maria, de suportul spiritual al vieţii. Raportul indirect între cele două orizonturi adânceşte dilema mateină. (fragment copy-paste-uit din Clujeanul de astazi).

La un moment dat in scenariu, Matei, personajul principal, si Anamaria, femeia de care s-a indragostit, dar care este deja "proprietatea" altcuiva, a sotului ei, stau in bucataria lui si scena pare sa fie una din cele mai banale din viata unui cuplu. El, comod, asezat la masa, asteapta induiosat mancarea pregatita de iubita sa. Ea, imbracata cu tricoul lui Matei, pare sa se simta mai bine decat oricand. In background se aude vocea lui Matei, a gandurilor sale, spunand ca "purta tricoul meu, ceea ce ma facea sa ma simt bine. Imi placea ideea ca pentru a ajunge la ea, trebuia sa o dezbrac de mine". Desigur, se prea poate sa fi distorsionat eu ce spunea Matei, dar esenta era ca acest gest banal, al purtarii tricoului persoanei iubite, era incarcat cu o semnifictie mistica, aproape sacra. Purtand tricoul lui, ea il purta pe el. Frumoasa metafora.
Ei, si acum revenind la lumea noastra mai putin metaforica si mult mai plina de material (si la propriu, si la figurat)...am sa vorbesc despre ziua de azi. Deci despre shopping. Pentru ca asta am facut mai toata ziua.
Da, ma simt bine acum. Nu mai bine decat inainte, si nu stiu daca nu cumva m-as fi simtit la fel de bine si fara sa fi cheltuit atatia bani pe atatea obiecte.
Coincidenta face ca am vazut-o pe Florina Ilis azi in Polus, la distanta de cateva ore dupa spectacolul care m-a impresionat atat.
Mi-am cumparat niste lucruri frumoase, care ma fac sa jubilez de fericire, chiar daca am ramas mult prea usurata de cash dupa aceasta sesiune de shopping. O viata avem...
Facand legatura cu scena cu tricoul, este inevitabil sa constat cat de supus e omul constrangerilor si ispitelor si dogmelor nescrise ale revistelor de moda, ale snobismelor, ale unor clisee scabroase...N-as vrea sa se creada ca altcineva a facut shopping azi si ca eu am fost absenta, trezindu-ma doar la casa, cand era momentul platii. Nu, nici vorba. Totul s-a petrecut intr-o perfecta stare de trezie. Si n-am cum sa nu ii dau dreptate lui Camil Petrescu..."Cata luciditate, atata drama." Da, luciditatea aici e conexiunea dintre ce am cumparat si tendinte, bun-simt, propriul meu gust, in vreme ce drama e una strict bugetara. Oricum, irelevant...
Ce m-a pus pe ganduri e frumusetea ambelor procese. Atat a dezbracatului, cat si a imbracatului. Ce ciudata e fiinta umana...o data cauta sa se imbrace, o data sa se descopere. Spre surprinderea multora, eu consider ambele gesturi incarcate de atat senzualitate (in fericitul caz in care reusesti sa te si imbraci, sa te si dezbraci intr-un mod involuntar senzual, as zice mai degraba natural, firesc), cat si de sacralitate. Bizar, nu? Chiar paranoica afirmatia. Infricosatoare.
At all. Spun sacralitate pentru ca ambele procese - imbracatul si dezbracatul - sunt o dovada de contopire. Aceasta contopire se manifesta multilateral. O data - cu haina insasi, in cazul imbracatului. Si cu atmosfera - in cazul dezbracatului. Haina trebuie sa te completeze, sa te avantajeze, sa te faca frumoasa, sa te faca sa te simti tu. Pe de alta parte, dezbracatul nu se poate produce oricand, oricum, in prezenta oricui. Si nu ma refer neaparat la dezbracatul ce duce spre acel ceva la care cam toti va ganditi...
Apoi e contopirea cu societatea, cu regulile modei, cu dogmele, cu trendurle - la imbracat. Ne imbracam dupa cum dicteaza: moda, revistele, criticii de moda, artistii, starletii nostrii preferati, inima, mintea sau mai stiu-eu-ce...La dezbracat e contopirea cu, dupa caz, propriul sine. Te descoperi pe tine asa cum esti in esenta. Sau cu el/ea. Te dezbraci ca sa te imbraci cu el/ea.

Ok, sirop. Vrajeli. Telenovele. Asa ca ma opresc aici. Ma duc la un dus si apoi la somn. Pentru dus ma dezbrac de haine, pentru somn ma imbrac cu vise. Joi seara ma imbrac cu eroi, vine cel de care mi-e atat de dor. Abia astept...:)