Pe cuvant

Gata, iar decembrie, cea mai plina de magie luna din an. In sensul ca vin sarbatorile. Agitatie maxima prin magazine, vanatoarea de cadouri ideale, jucat bingo cu nimeritul cadourilor, dat chix, sau mers la tinta, irelevant, atmosfera e cea care conteaza.

Unu la mana, decembrie are acel ceva pe care nicio alta luna nu il are. De la frigul ce-ti pisca fatza, pana la seara de Ajun si noaptea de Revelion, toate-s chestii unice in felul lor.
Doi la mana, se pune punct unui an si se incepe altul, de obicei cu speranta de mai bine.
Trei la mana, e vacanta. Decembrie = sarbatori, cadouri, vacanta.
Patru la mana, decembrie = familie.As putea sa zic ca din punctul asta de vedere simt ca-i iunie, nicidecum decembrie.

Azi am avut o prezentare la Property, un modul pe care-l fac eu la scoala. A fost minunat. Not. Bine ca a trecut. Am disecat teoria unui domn numit Wesley Newcomb Hohfeld si m-am scremut sa o explic cat mai "in my own words'. Ca daca nu e my own words, m-am dus la dracu` si ma acuza astia de plagiarism. El sustine ca nu exista "rigts", ci ca treaba-i mult mai complicata. Un om are un "bundle of rights", in care sunt incluse si right-urile, pe langa liberties, powers and immunities. Extraordinar de fascinant, n-am ce spune... Nu va dau detalii pt ca nu vreau sa nutriti pt mine sentimentele pe care le nutresc eu fata de acest minunat domn Hohfeld. Noroc ca a crapat, ca altfel ma ofeream eu cu draga inima sa-i fac felul.
Luni am examen. La drept contitutional, o preafrumoasa materie la care inca nu am invatat nimic.
Week end-ul trecut am avut de scris o lucrare magnifica la modulul The Law of Obligations (Contract), o materie la care din principiu nu se dau note mai mari decat 60%. Poti sa stai in cap, ca tot acolo esti.
Pana la vacanta nu mai este mult, mai e o saptamana, dar de la mine si-au luat la revedere deja puterile. Cred ca s-au dus in vacanta. In Romania, unde probabil luna decembrie are mai mult farmec decat aici. Sper sa supravietuiesc cumva fara ele, ma gandesc sa pun inertia la treaba, ca altfel nu ma vad bine.
Are sens sa spun ca mi-e dor de Cluj si de casa? De familie si prieteni? De un somn zdravan fara intreruperi? De zapada, nu de ploaie amestecata cu ceva fleoasca urata? De alb, nu de gri? De a day off, in care sa stau si sa ma uit la tavan?...

Pe cuvant ca vreau o vacanta.

Thinking big in provincie

Am fost intr-o tabara timp de o saptamana, la Rm. Sarat. O tabara intitulata "Universitatea de Vara" de la Rm. Sarat, organizata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Am fost o mana de studenti (eu eram cea mai tanara, ha!) care s-au adunat acolo sa asculte prelegerile catorva lectori interesanti, veniti din varii locuri. Am sa rezum totul la termenul "interesant', mai ales in conditiile in care eu nu am trait pe vremea lui Ceasca si universitatea asta de vara mi-a dat ocazia sa aflu o grooooaza de chestii. Pare ca o scena cu un copil care nu stie sa citeasca si se uita la pozele din paginile unei carti, si spune: "wooooow, ce frumoooosss!". Cam asa suna acest deloc cuprinzator "interesant", dupa o saptamana intreaga de acumulari de informatie si de experiente noi. Dar sa revin la titlu, ca suna destul de pompos, nu?
Am fost cazati la hanul Poienita, un hotel la iesirea din Rm. Sarat spre Buzau, un complex turistic cu aspect uber-comunist, dupa stilul localurilor unde comunistii isi serbau aniversarile. Daca ii spuneai taximetristului sa te duca la Poienita, se uita cu mai mult respect la tine, si te intreba din ce oras vii. Asadar am fost cazati la Poienita, ne-am respectat, ce sa mai...am stat pe banii statului, si am stat bine. Am sa ma leg de aspectele provinciale ale taberei...o data ca Rm. Sarat e un oras cu aspect de mahala - no offense, nu vreau sa jignesc, dar chiar e micut, si oamenii cam in proportie de 70-80% au un colorit cu nuante gipsane, cladirile, desi renovate unele, sunt fara pic de gust, firmele s-au pastrat de acum cateva decenii bune, bulevardul central arata super kitchos, oamenii par sa se umfle in pene cand intra in Penny Market, doar ala e una din principalele atractii ale orasului. A propos de "atractii" si obiective, tabara de vara se tine acolo pt ca in Ramnic a fost o inchisoare - a carei cladire e in picioare si azi si probabil se va transforma curand in muzeu - , una din cele mai dure, in care erau tinuti detinutii politici. Intr-una din zile am avut de luat cateva interviuri ramnicenilor si i-am intrebat despre inchisoare. Habar n-aveau. Stiau doar cativa. Explicati-mi si mie cum naiba se poate ca un oras de 40.000 de locuitori, minuscul - am traversat tot orasul in 15 minute, de la Poienita pana la gara...sa nu aiba habar de existenta inchisorii? Mai ales ca doua din cele foarte putine monumente ale orasului sunt ridicate in cinstea a doi detinuti de acolo - Coposu si Mihalache? Babes Bolyai are mai multi studenti decat populatia RM. Sarat. In schimb am nimerit sa iau interviu unui domn foarte frustrat din cauza conditiei lui de provincial. L-am intrebat daca stie de inchisoare, ce stie, cine a fost inchis acolo s.a.m.d. Raspunsurile veneau furios: "Ce? Bine ca veniti voi de la Bucuresti cu institutul vostru condus de Oprea, care e si-asa membru PNL, si faceti pe desteptii? Ramnicenii sunt prosti, nu mai puneti si voi intrebari de-astea ca oricum nu va raspunde nimeni. Noi nu suntem destepti ca aia din capitala, noi traim aici si nu vedem nimic. Plus ca sunteti tineri, ce sa intereseaza ce a fost? Vedeti-va de discotecile voastre si de tineretea voastra si lasati comunismul, ca ala e mort"... Bine-ar fi sa fie asa. Dar n-am sa fac acum apologia riminscentelor comunismului, vreau sa subliniez frustrarea asta de provincie. Si totusi, ca sa vezi ce-l durea pe nenea asta... Mai mergem cativa pasi si hopa! ce-mi vad ochii...un grup de emo kids a la Rm. Sarat. Nu aveau conversi, aveau ceva tenesi de la piata, de-aia ieftini, cumparati de la taraba de unde probabil isi luasera si fardurile, ca erau curse foarte urat pe fetele lor prafuite si teribile. I-am oprit sa vedem daca stiau ceva despre istoria orasului. "Hahahaha! Suntem tineri, ne ne intereseaza..." nu stiam ca daca esti tanar nu ai voie sa stii. Ma rog...dar erau emo, ca probabil auzisera la Guerilla (ah, de fapt nu cred ca are frecventa in Ramnic) ca e tare, frateee...
Chelnerita de la restaurantul din incinta Poienitei - una din ele, aia tanara - era o manelista fara maniere care facea figuri de fiecare data cand ii cereai ceva. Facea discriminari intre fete si baieti. Sau intre baieti si baieti. Daca erai baiat si erai dragut, poate aveai norosul sa nu iti scuipe in mancare. I se parea cool ca she was in control, cred...
Si acum vin la Cluj si va anunt cu mare fast mare ca azi se inaugureaza fantana aretziana din Piata Avram Iancu. Sigur ca manifestarile astea nu sunt strict provinciale, ele isi au obarsia undeva departe inapoi in timp si spatiu, inca se simt atat in provincie, cat si in capitala. Dar faptul ca ieri am vazut tot la 5 m cate un afis cu acest mare eveniment mare, si mai ales faptul ca azi am primit trei mass-uri pe messenger legate de fantana vietii...m-a pus un pic pe ganduri. Clujul e un oras atat de bogat in istorie si multi nu ii cunosc nici pe sfert istorioara, dar de fantana se scrie in ziare, se vorbeste pe mess, se sufoca stalpi intregi. Si da, ca sa vedeti cat de mult ma intereseaza grand opening-ul asta, am sa merg, si am sa imi dau dup-aia cu parerea despre ce si cum a fost. De fapt am trecut ieri prin piata Avram si exceptand luminile foarte neinspirat alese pt Teatrul National - o superbie de cladire, dupa mine- si pt Catedrala - si asta un monument de vaza pt Cluj...pot sa spun ca mi-a placut ce am vazut. Nenumarate beculete de toate culorile tasnind din asfalt. Interesant. Sigur ca de cand cu Europa, urmam trendurile, doar am vazut showuri de-astea de lumina si apa, pe ritm de muzica, si in Franta, si in Germania, si in Spania...e frumos :) Bineinteles ca nu am nimic cu faptul ca banii - ai Primariei, ai Consiliului Local, ai clujenilor - s-au dus pe finanatarea fantanii. Am auzit ca terapia cu culori e benefica, iar stressul e mare si la Cluj, nu tre` sa stai in capitala ca sa fii stresat. E destul si aici. Poate culorile alea minunate mai domolesc nelinistile clujenilor. In capitala au pus palmieri, azi maine si la Cluj apar nucile de cocos si bananele prin parcuri.
Tot la categoria thinking big incadrez si stadionul CFR, pe care maine joaca Romania cu Lituania. Si care acum cica e "gata sa-i gazduiasca pe cei de la Bordeaux, Chelsea si nu-stiu-cine, sa se simta ca acasa"...e proaspat dichisit si renovat, acum e ferches si mandru nevoie mare.
Adevarul e ca toate upgradarile astea te fac sa te simti mai bine. Sa traiesti intr-un oras de 5 stele, sa vorbesti urat cu niste oameni care iti sunt superiori intelectual, sa le scuipi in mancare, sa tii pasul cu moda europeama emo, chiar daca esti in minusculozitate de Rmanic...parca parca mai gadila din orgoliul nostru atat de mic. Thinking big makes good to your little ego.

Varsta "???"

-De ce se invarte roata?
-Copilul asta ma innebuneste...
-Lasa-l, e la varsta intrebarilor...ai sa vezi ca-i trece.

Exista "varsta intrebarilor"? Eu cred ca exista omul intrebarilor, mai degraba. Pe unii nu-i macina nici cand sunt cat un shnitzel de ce iarba-i verde si de ce ninge iarna si nu vara. Altii, in schimb, se intreaba in fiecare secunda cate ceva. Desigur, orice copil are varsta lui tembela cand parca singurul sau scop e sa te enerveze, dar faza asta cu adresatul a o mie de intrebari despre varii teme mi se pare sanatoasa, si mai ales un bun semn ca micutul e interesat si deloc blazat. Discutia de mai sus se purta in troleu intre 3 persoane, 2 femei trecute de 50 ani, cel putin una bunica, si nepotul acesteia.
Ma distreaza cum fiecare om trece o varsta. Si maica-mea imi vorbea ce dificila am fost cand am trecut prin "varsta intrebarilor". Cred ca se refera la varsta incapacitatii EI de a da raspunsuri, pt ca intrebarile au ramas a fel de multe, poate doar obiectul lor s-a schimbat. Stiu sigur ca am intrebat-o de ce frunza e verde cand eram mica. Aveam o frunza mare de ficus in mana, proaspat rupta de pe planta omonima, si voiam sa stiu de ce e verde. Nici vorba de clorofila, de celule fotosintetizatoare, de pigmenti clorofilieni...m-a expediat rapid, varsta intrebarilor trebuie tratata cu...rabdare. Ca trece. Exact cum zicea doamna nr 2 din troleu.

Intre timp eu rasfoiam Elle. A aparut de 3 zile. Mi-am promis ca mi-l cumpar abia dupa bac. Pe naiba. L-am luat azi, pana saptamana viitoare pun pariu ca se termina si am sa ma crizez daca nu-l mai gasesc la chioscuri. Are multe articole interesante, just as usual. Unul se numeste "Blogaresc, deci exist" M-am INTREBAT - si nu, nu pt ca sunt la varsta intrebarilor, ci pt ca sunt omul intrebarilor - daca asa o fi. La mine, personal, poate se aplica si nu-mi dau seama. Nu sunt foarte constanta in a publica pe blog. Nu e o "meserie", nu e un must-do cotidian, nu e o pasiune. It simply happens, cand se-ntampla...E cam narcisisto-mercantil sa scrii zilnic, chiar daca ideile iti vin doar de Pasti si de Craciun, si atunci cu chiu, cu vai...E nasol sa scrii pt ca e trendy si pt ca toti smecherii au blog. Un blog, in primul rand, e gratis. Nu dovedesti nimic din punct de vedere socio-economic prin faptul ca ai un blog. Toti are blog :p si Vanghelie... Apoi, nu te propulseaza in niciun top, nici mai destept nu devii, nici mai popular, nici mai respectat, nici mai nicicum. Cu toate astea apreciez mult de tot oamenii care scriu despre CEVA pe blog-ul lor. Eu scriu despre nimic si asta incepe sa ma irite. Nu cred ca am un fir rosu. Coerenta poate am, dar locala. Coerent e textul, nu blog-ul. Post-ul curent e coerent, nu blog-ul per ansamblu. Azi vorbesc despre asta, maine ailalta, tot asa...Un mozaic.
I have to work on this...

Eram pe o terasa, in centru, ma uitam la meci cu stimabilul meu iubit. In stanga noastra, o masa cu niscaiva arabi. O femeie ingrozitor de expresiva, cu un val alb infasurat pe dupa cap, posesoare a doi ochi superbi, incepe sa vorbeasca. Mi s-a parut sa vorbea foarte frumos. Constat cu stupoare ce frumoasa e limba araba. Si impartasesc aceasta observatie companionului meu. Exceptand privirea de genul "ma leshi?", mi se zice politicos ca "poate tie iti place, dar sa auzi numai asta in jurul tau, ai tampi, e o limba groaznic de enervanta." Incepe meciul, eu imi mut capul din stanga in dreapta ca un pendul, ca sa ocolesc capul celui care imi sta in fata, incep sa casc, meciul nu era dintre cele mai interesante. Ma uit dupa un avion care decoleaza. Constat fericita ce vara frumoasa tocmai a inceput, niciun nor, o adiere usoara de vant de iunie, aerul racoros dupa o zi caniculara...

asdfghjkl;[poiuytrsdvbnm,pgfvbgnmwertyukl imi intrerupe contemplarea. Incepe companionul domnisoarei frumoase de la masa din stanga a grai. Si da-i, frate, cu salamalecu si cu manca-ti-as gura cate si mai cate...si mai vine unul. Si inca unul. Si incep a complota la te-miri-ce actiune terorista in limba lor alambicata. Cred ca vocea fetei fu de vina initial. Sau ochii. Femeile sunt subiective la fazele astea. Vad o tipa frumoasa, automat mai are ceva bun. Sau, din contra, are ceva rau, daca te apuca invidia. De obicei cand vezi o tipa frumoasa, de invidie zici "Mmm...e draguta, ce sa zic..." Daca nu esti invidioasa, spui clar "e frumoasa", nu "draguta", nu "cool", nu altfel...Dar cum la femei invidia e cucoana mare, rar se intampla sa recunoastem ca o femeie e frumoasa. Cel putin nu mai frumoasa decat noi, that`s for sure.
Revin la meci. Incepe repriza a doua. Nimic palpitant. Italienii si spaniolii mi s-au parut niste oameni tare nefericiti, in crasa pana de idei timp de 90 de minute. Plus prelungiri. Dupa astea 90 de minute, in mod absolut normal, dat fiind faptul ca erau sferturile, se trece la cele doua reprize a cate 15 minute de joc. Stupefiata din cale-afara il aud pe al meu domn ca spune "Hai sa mergem". M-am uitat putin chioras si am incercat sa-l descos, sa il conving sa mai ramanem. Dar nicio sansa. Am plecat. Ridicandu-ma, am vazut terasa PLINA cu oameni care se saluta cu Salamalecu. Cred ca noi eram o mica pata alba din peisaj, niste outsideri, exceptand chelneritele. Si tin sa reliefez faptul ca ne aflam in centrul Clujului, pe Eroilor, seara, la fotbal (si numai al de sus stie cat adora romanul fotbalul), si juca Italia, fosta adversara de-a noastra din grupa C...Allah sa ma ierte daca mai inteleg.
Pun pariu ca decizia de a pleca s- datorat background-ului sonor pe care il aveam pe terasa, nicidecum interesului scazut pt meci.
Multiculturalism. Toleranta. Interrelationare cu toate etniile,rasele,natiile. Perfect de acord, atata timp cat nu incearca sa-si impuna limba in tara mea.
Englezii, mai in gluma, mai in serios, isi numesc capitala Londonistan...

La sfarsit de articol, iar ma incearca intrebari de genul "cum sa termin?", "care e morala la tot ce am zis?", "daca se simte cineva ultragiat?"...da` stiti ce? Fiecare sa fie sanatos pe limba lui, fie ca intrebarile sa ne populeze creierul si la varsta senectutii, si daca cumva va trece vreodata prin minte ca intrebarile au o varsta - sau ca varsta are intrebarile ei specifice, sa fie clar...there`s no such thing. Blaga zicea ca omul este un orizont saturat de mistere. Cata viata, atata curiozitate, ca sa modific putin sintagma camilpetresciana "cata luciditate, atata drama..."

PS-Fratilor, beti multe lichide. Azi am bagat cel putin 3 l de lichide, si ziua nu e gata.

PPS-Germania-Turcia azi. Mai sunt doar cateva meciuri la Euro2008, nu ratati. Chiar si eu las Elle-ul pt Euro in seara asta. :)