♂ ≠ ♀

-BUZZ! zice de colo un good ol` friend. Ca tuh...sa va bag si sa va scot si sa va asa si pe dincolo, si sa va mai bag o data, sa fie clara treaba.
-Stai asa, ca nu pricep. Cine, fratzika? Pe cine? Care, cum, ce se petrece?
-Ca voi, ca muierile, ca toate! Ca sa va bag si sa asa mai departe (vezi randu` de mai sus)...
-Spune, draga prietene, ce-ai pe suflet. Dar daca se poate, fara sa ma bagi si pe mine si sa ma scoti, ca sa ai iara unde ma baga, ca sunt usor irascibila la o asemenea abordare si s-ar putea sa nu se stie.
-Ca, tuh femeie, cum dracu` sa ti-o spun mai clar: is peste poate de nervos.
-Peste care poate?
-Peste poatele mele, ale unui barbat.
-Pai de-aia ca poatele voastre se termina mai repede decat ar trebui, la cata gura faceti ca sa va preaslaviti rezistenta de fier si masculinitatea infinita.
-...is ase nervos, ca daca ar fi acuma donsoara aici, cred ca m-ar manca palma...Explica-mi si mie: tie cat timp iti ia sa faci un dush, sa te epilezi si sa-ti faci un bagaj?
-Pai, fratzika, depinde. Stiu ca voua, masculilor, va place raspunsul asta elaborat, spus cu un suspin ganditor, cu iz de filozofeala... Depinde daca epilatul e scurt sau lung, daca e total sau partial, daca e la salon sau acasa, daca ceara e de calitate au ba. Apoi bagajul, si ala depinde. Daca mergem in Seychelles, ia ceva, ca pana imi gasesc eu flip-flopsii, ma ia mama dracu`. Daca simplificam totul si mergem un week end la cabana, sansele-s mari sa dureze sub 10 min. Dar, ti-am spus, depinde.
-...ca sa va bag s.a.m.d. !!!
NB: se pare ca amorezii pierdusera trenul spre paradisiacul kingdom of far-far-away din cauza gatelii donsoricii... nu ma bag, ca nu-s mecanic, da` dupa cum am spus, treaba depinde de mai multi factori, nu-i totul asa simplu precum pare la prima vedere pt un mascul.

******

Ma mir uneori din ce motive se pot certa componentii unui cuplu. Daca ma intrebati in clipa asta de ce ma cert eu cu un eventual batut de soarta care ar putea vreodata face parte din acelasi cuplu din care fac si eu parte, am sa imbratisez numaidecat acel suspin intelepto-filozofic si am sa insir motive demne de toate palariile jos, precum: comunicare deficitara, egotism, carenta de tandrete, indiferenta, imposibilitatea captarii unei frecvente comune. Fara vreo intentie explicita de a o lua pe ulei si a plonja intr-un sentimentalism exacerbat si imposibil de digerat pt o sambata seara relaxanta, tre` sa imi exprim parerea pe tema asta (ca doar e blogu` meu, deci ssshhht!) : unu la mana, totul tine de acel little thing called love. Care ori ii, ori nu ii. Daca nu-i, poti s-o freci in noroc cu motivele mai devreme enumerate, ca tot n-o scoti la capat. Daca ii, foarte bine, si acum trecem la doi la mana:

♂ ≠ ♀

ma-ntelegeti? Ar fi fost atatea alte cuvinte care sa exprime asta, dar vreau sa fiu sigura ca mesajul va fi captat si de mintea sexului tare, fapt pt care am supra-simplificat "esplicatia" pana la minim. O zi nu trece fara cel putin 10 exemple ce ne ustura retina si alte simturi si organe simtitoare, care sa vina in sprijinul formulei magice de mai sus. Ca sa am si-un back-up teoretico-stiintific (si meta-logic chiar), da, am citit Men are from Mars, Women are from Venus. Si daca chiar vrem sa "vêtir l'idée d'une forme sensible", atunci citim frumos Metafizica sexului de Evola, mare om, mare caracter, si-o carte excelenta.
Da` nu-i musai. Putem sa citim sau sa nu citim, ca pe noi tot o sa ne manance la infnit aceasta problematica diferenta dintre sexe. Cateodata se gasesc argumente logice, alteori se prefera explicatii mai simpliste legate de organul cu care rationeaza un sex, spre deosebire de alt sex (care sex tare cica n-ar rationa mereu cu capu`...sau da, cu capu`, da` cu care cap? as zice mai degraba ca astea-s teorii old-fashioned, e pur si simplu o diferenta de nivel in ceea ce priveste localizarea encefalului...si nu, nici la sexul slab nu-i mereu acolo unde trebuie, creierasul! si-acuma aud in surdina corul masculin "pai muierile nu gandesc NICIODATA cu creierul, la ce bun o localizare corecta din punct de vedere biologic daca oricum nu-l folosesc?!!"). Adevarul e ca lupta asta pt ratiune si pt suprematia in ceea ce priveste disputa "eu-s mai cu mot!" e un non-sens. Cum dracu` sa semanam daca numai impreuna fac un tot, o femeie si-un barbat? Cum ar putea o femeie sa-si ghideze intreaga-i existenta dupa orientarile unui penis, cand el nici nu exista in pantalonii ei, ci in pantalonii aluia cu care tocmai se tot cearta?(din colectia "numai la futut iti sta capul!) Sau cum ar putea vreodata un barbat sa exceleze in a comunica cu o femeie, cand ea deja produce suficiente cuvinte cat sa acoepre ratia pt (cel putin aman)doi?(din colectia "duuuoooamne, cu ce ti-am gresit?! fa-o sa taca!) etc.

******
-Iubitu, stii ce zi e maine?
-Da, iubita, e duminica.
-Ah, deci nu aniversam nimic?
-Pai, nu stiu daca tii tu neaparat sa sarbatorim Ziua Aviatiei Americane...?! Putem sa facem si-asta, facem ce vrei tu, iubita.
-Bine, atunci tu sarbatoresti Ziua Aviatiei Americane, si eu ma duc la cina, sa sarbatoresc un an de cand suntem impreuna, ok, iubitu?

******
Actualmente, winampul meu oscileaza intre M. Ward si Ben Folds. Pusi pe repeat, alaturi de ultimul album U2. Asa ca luati aminte la versurile lui Ben Folds (scrise, by the way, pun pariu ca nu stiati! de Nick Hornby)

(The answer you seek my son only poses more questions.
Ask many women why relationship has failed.
Each woman offers unique reasons for demise.
One woman may say, "man could not commit."
Or, "man is douche, and is now free to make love to himself instead."
Another woman may say, "man had changed,"
or even, "man no longer satisfactory lover."
But my son, ask many men same question all over the world, "why has relationship failed?" Each man, each time, will give same, simple answer.) -> da-i sa sune melodia.

Despre Valentin, cu putin rosu

Duminica, 5 am. Comunicare importanta transmisa de la bordul navei Sony Vaio. In urma misiunii "14 februarie. Gimme some love. Daca n-ai, cumpara-mi!", echipajul raporteaza: "A trecut. Si nici macar n-a usturat."
De Sfantul Valentin m-am trezit dis de dimineata, in oglinda m-am privit, m-am gatit sa-ti fiu mireasa. - era o melodie...
Dup-aia m-am razgandit. Mire la bord - din parti.

Fiindca totusi este Sfantul Valentin PARANTEZA si retina mi-e ultragiata de vreo saptamana incoace de toate lucrurile rosii de pe pamant care, printr-un nu-stiu-care procedeu, au iesit la iveala toate, deodata, in toate vitrinele, alaturi de cele mai imbibate de romantism mesaje, gen "Would you be my Valentine? - intreaba telefonul Nokia nu stiu care (asta ultimu`, care se da mare ca il intrece pe iubitul meu, Mister Apple. No chance, baby, no chance) sau "Come inside me and experience the true LOVE" - spune de colo un Citroen rosu (cine dracu` si-ar lua un citroen rosu? Astept cu infrigurare legea care sa ban-uiasca toate firmele, in afara de Ferrari si Honda - am eu ceva cu Honda Civic rosu, mi se pare ca da bine - sa produca masini rosii. E ca si cum Marlin Monroe ar fi bruneta.) sau "Treat yourself at Boots -asta-i o farmacie tip retail - on Valentine's Day!"(da` ce-are sula cu prefectura? "la ocazii" ne cinstim si ne facem cinase, si dup-aia pauza...nzt ntz nzt, this point of view`s just medieval...)

INCHISA PARANTEZA

... azi vorbim despre rosu. Despre the rise and fall of the Red.
Rosu e culoarea mea preferata. Are o importanta maximala in viata mea:

• ma ghideaza (daca m-ar urmari cineva prin Google satellite, ar fi usor observabil traseul vitrina pantofi rosii -> intrat magazin ca sa veni, vedi, eventualmente vici pantofii rosii -> dar oh! vazut si fugit la palton rosu ->admirat, probat palton rosu, apoi pus in balanta daca sa pantofi sau sa palton...probabil mers mai departe la vitrina cu geanta rosie etc. ) ,
• ma inspira ( i)daca vad clowni cu exces de rosu pe mecla, imi dau prin minte toate gandurile horror-istice din istoria cinematografiei din anii `80 pana azi; ii) tanara fiind si, deopotriva, fiica de pictor, am castigat un premiu prestigios la un concurs de pictura pt prichindei pt ca am pictat un curcubeu al dragostei...in totalitate rosu. Pe vremuri cuvantul dragoste avea o singura culoare pt mine si acea culoare nu putea sa insemne nimic altceva decat fluturi, fluturi si inimioare cu sageti infipte-n ele...eh, copiii...; iii) daca pun oja rosie pe unghii, ma inspira la gesturi mai fine, nu mai gesticulez ca o epileptica, o las mai moale ca deh, mai domol = mai vizibil, si cineva tre` sa admire si manichiura aia... ) ,
  
• imi da putere (sunt aproape sigura ca sunt atat de sanatoasa si din cauza alimentelor bogate in beta-caroten, licopen si antocianine pe care le bag in mine). Plus ca ofera un statut de "man in the spotlight" - culoarea, nu pigmentii astia. In Evul Mediu numai nobilimea avea dreptul de a purta haine rosii. Mai recent ar fi de notat faptul ca judecatorii nemti de la Curtea Suprema poarta robe rosii ca un semn al puterii pe care o exercita.
  
• imi da liniste (desi acel releasing feeling "doamne-ti multam c-ai venit!" este imediat urmat de caderi de chef de viata pt vreo 4 zile, cateodata crampe abdominale si retentie crescuta de apa) ,
  
• ma umple de energie (daca esti unul din nesuferitii aia care nu ma suporta in preajma-i mai mult de 10 minute pt ca am prea multa energie, recomand asa: 1) nu-mi cumpara haine rosii - las` ca-mi cumpar eu; 2) nu imi pune Outkast-Hey ya! sau RHCP - Get on top ori I like dirt, ca risti sa ma vezi centrfugand frenetic pe cel mai apropiat corp care aduce a masa, boxa, bar, scaun, capota de masina sau pervaz - astea-s, by the way, toate, bifate la capitolul "locuri numa` bune de zbenguit"; si 3) nu ma duce la un rasarit rosu in Vama, ca in ziua aia-s ca si electrizata. Instant refill cu voie buna de la cromoterapia pe ritmuri de muzica de la Stuf)
• e frumos - a-propos, in rusa, rosu e "krassnyj" si frumos e "krassivyj"
  
• si altele care nu-mi vin acum in minte ca e cam tanara ora...
  

Chilotii rosii in prag de Anul Nou. Eh, de astia stiati? Nu stiu cu cine oi fi semanand, dar eu nu le am deloc cu superstitiile. Maica-mea, in schimb, da. Zice ea ca de Revelion musai musai sa ai chiloti rosii pe tine ca sa-ti mearga bine-n anul care vine. Ca femeie, zic, ca la barbati nu stiu procedura am insistat niciodata. Poate la anu`, cine stie, sa fie mai cu noroc pe plan setimental, il imbat de nu se vede si ii dau chiloti rosii...

Rujul rosu. Desi obiectul asta e in sine o legenda si s-ar putea scrie un roman - in 13 volume, de-ala fresca, A la recherche du rouge manjit pe buze de-a lungul vremii - eu va etalez povestea mea. Daca nu mi-ar fi nazarit prin capsor sa ma fac avocat, cel mai probabil m-as fi facut expert in mascara. Lasand la o parte modestia, tre` sa va zic ca le am, dom`le... daca vreodata aveti intrebari despre mascara, nu ezitati sa ma contactati. Am testat, mirosit, cumparat, gustat - metaforic vorbind - ce-i mai bun pe piata. Si si in afara pietei, ca am luat odata tzeapa, vrand sa fac un good bargain, cica Estee Lauder la juma` de pret. In traducere libera, no-name la triplu pret... Daca sunt cateva chestii muieresti pe lumea asta in care merita investit, alea sunt: pantofii, crema de fata si mascara. Buooon. Pe plan ocular, asadar, niciun stress. Dar vai, nu mica mi-a fost mirarea cand am observat ce deficit rusinos am pe plan oral. Nu stiu de ce si cum, m-a palit asa deodata complexul femeii fara ruj rosu. Parca nu esti femeie pana nu ai un ruj rosu. Fapt pt care m-am pus pe cautat. N-a durat mult, L-am ginit din prima. Rosu intens. Moale si hidratant. Totusi rezistent. Ne-am placut din prima. Mi-era 'nu-stiu-cum" sa-l port, fiind inca virgina si noua in bransa rujurilor rosii, dar cred cu tarie ca e o chestiune de antrenament. Atentie totusi: risc ridicat de prea multe priviri atrase, cum de altfel creste si riscul de a te pricpsi cu tag-ul "ostentativ. artificial. vulgar".

Ferrari. Daca viata mea ar fi un tort, Ferrari-ul (e pleonasm daca spun ca ROSU) ar fi cireasa din varf. Dorinta suprema. Una din nevoile din varful piramidei lui Maslow. Numa` unu`, Doamne, numa` unu`...

Lamai. Cand ma gandesc la rosu, ma gandesc la galben. Deci lamai. Si ca sa combin rosul cu galben pe plan gastronomic intr-o armonie pe care tare cred ca numai eu o gasesc armonioasa, va spun ca mancarea mea preferata vara este compusa din pepene rosu si lamaie. Nu stiu voi cum ii ziceti la pepenele ala rosu cu samburi negri, eu ii zic simplu "lebenita" ca asa se poarta la Cluj.

Tommy Hilfiger. Coloritul alb-bleumarin-rosu e preferatul meu. Marinarescul alb-bleumarin e si el bun, asa, in suc propriu, dar fara picatura aia de rosu treaba n-ar fi treaba pan` la capat. Nimic nu mi se pare mai frumos decat o tinuta simpla, clasica, cu putin rosu.

Obraji si parcul Babes. Fugit 20 de ture de pista, dup-aia sa va vad eu obrajii si sa-mi ziceti cutzu daca nu la culoarea rosie va ganditi si voi.

Daca rosul ar mirosi, ar mirosi a dimineata si mere.
Daca rosul ar vorbi, ar zice: Somebody stop me!
Daca rosul ar fi o persoana, ar fi...eu, dimineata. Si daca nu-i dimineata, atunci ar fi Napoleon.

Nefacand parte din categoria oamenilor cuprinsi de sentimentul "taia-mi-as venele, n-am valentin(a)!", azi am iesit la o tacla (oare asta o fi singularul de la taclale?) cu amicul meu francez. Ne-am cadorisit unul pe altul, desi initial facusem conventia ca ignoram total tot ce se intampla in jurul nostru (si in UK chiar se intampla...body-painting cu inimioare,fluturi si iar inimioare, accesorizare la maxim cu orice e heart-shaped, de la ochelari pana la medalioane si curele, saruturi mai mult sau mai putin aspectuoase din metru in metru, 1.5 din 2 oameni avand la purtator ori trandafir rosu, ursulet de plus, balon sau ciocolata etc). Am primit un trandafir alb, in semn de prietenie. Si am daruit Kinder Bueno si o cafea.

Si acum ca-i gata, si ca economia de p(a)iata nu a ajuns la colaps din cauza ca nu am rasfatat niciun valentin cu nimic special in 14 februarie, v-as pupa pe toti, da` daca cascati ochii cu atentie, veti observa ca s-a dus baba cu colacii, gata cu dragostea si giugu-giugu, ca suntem deja in 15.

I don`t have a solution but I admire the problem.

Probleme. Cred ca dupa 'ok', 'coca-cola', 'stress', 'euro', 'taxi', asta e un cuvant unanim inteles, experimentat si cunoscut de toti. La Coca-Cola inca am indoieli, ca s-a marit consistent tabara Pepsi, plus ca healthy lifestyle a acaparat o gasca mare care a trecut pe apa plata cu lamaie.
Ana are mere. Ana are probleme. Eu am probleme. Tu ai probleme. Ei au probleme. Noi toti avem probleme. Exista probleme. Noi insine suntem problemele altora sau ale noastre chiar. Vicios mai e cercul asta...
Inclusiv faptul ca frantuzescul 'probleme' e de genul masculin, nu feminim, ca in romana, mi-a cauzat probleme, prin clasa a 3-a.
E surprinzator cum, imediat ce da de greu, omului i se aprinde un beculet pavlovian si ceva in creierul lui urla: "Mayday mayday, ai o problema!"

Zice-se ca omul e cel mai complex si mai dotat cu inteligenta animal. Ca dovada stau multele sinapse produse intru rezolvarea problemelor. Mai mult sau mai putin ingenioase, metodele, ce-i drept.

Top 10 methods of solving your issues:

1. Nu observi ca ai o problema si iti vezi de treaba in continuare. The best of all, de departe.

2. Observi ca ai o problema, ti se rupe, si mergi mai departe. The runner-up, de departe.

3. Observi, incepi sa te agiti, cauti, cercetezi, nu gasesti, o lasi balta. Cam nasol, ca deja stii ca ai o problema, iti pasa de ea, si te simti impotent sa o rezolvi. Tocmai te-ai mai pricopsit cu una. Deci sari inapoi la varianta 1 sau 2, keep it simple.

4. Apelezi la organ.

-- cum pana acum am expus variante prin definitie masculine (tipul outsider, tipul ignorant, tipul frustrat, tipul "baiat gigel"), acum e timpul sa vedem cum rezolva femeile o problema:

5. "Iubitule, trebuie sa vorbim." C-O-M-U-N-I-C-A-R-E, C-O-M-U-N-I-C-A-R-E. C-O-M-U-N-I-C-A-R-E... Avem noi ce avem si de fiecare data cand auzim doua voci consideram discutia respectiva drept o sesiune de COmunicare, desi am putea la fel de bine sa spunem ca purtam un monolog.

6. Ma agit, deci exist. Si eu, si problema.

7. Sa nu crezi ce-ti spun/ce fac acum... Prin a spune si face vrute si nevrute (barfe, limbaj licentios, suni o prietena, plangi la telefon, vorbesti singura, dai ceva de pereti, arunci dupa el cu telecomanda, te duci la sala si scoti untul din tine s.a.m.d.) femeile isi exerseaza puterile cathartice si considera ca se mentin "pure". Sufletul ne ramane imaculat dupa o sedinta de dat afara tot ce ne sta pe corazon. Incearca sa-mi vorbesti dupa ce ma cert eroic cu cineva si l-am facut praf. I`m a hon`.

8. In caz ca nu s-a reusit rezolvarea/eliminarea problemei pana acum, incearca the 3 S`s method: sport, shopping, sex. Nu conteaza ordinea. Daca vin la pachet se ajunge garantat la rezolvare. Daca nu-i cu putinta, se prescriu si, in functie de specie: bai aromate, sesiuni de box, bungee-jumping, inca o tura de shopping.

9. Cand ai o problema serioasa, vorbeste cu mama ta. Figura eficienta in 95% din cazuri. At least you can try. Se accepta si varianta "cea mai apropiata persoana din viata mea", in caz ca varianta cu mama este non-applicable.

10. In ultima instanta, incearca sa gandesti. Dar numai daca nu merge altfel si daca chiar trebuie. S-ar putea sa tina.

Am I The One? - ciclul 'Silly questions with no answer'

Cateodata nici nu realizam cat de naivi suntem. Credem cu sfintenie intr-un lucru ce, in final, se poate dovedi a fi o simpla iluzie iluzorie - pleonasm de duminica, creierul e pus in functiune la cote minime, rog indulgenta.
Poate ca ma insel eu si poate ca asteptarea nu-si trage nicio seva din naivitate, poate e doar o alta idee stupida de-a mea - tot de duminica seara, ca in rest am doar idei geniale, se stie...
M-am surprins pe mine zilele astea cat de mult m-au "atins" la coarda sensibila niste lucruri. Despre mine se pot spune multe, dar nu stiu daca 2 din 10 oameni ar crede ca sunt o romantica incurabila. Exagerez, desigur... sunt perfect - si rapid - curabila, dar imi place cum suna sintagma. As inlocui totusi acel "romantica incurabila" cu "sensibila". E stiintific dovenit ca femeile sunt mai sensibile - de aici si denumirea de "sex slab" - decat barbatii - dragii de ei, numiti, cum altfel?!, "sexul tare". Nu prea inteleg ce e cu diferenta asta de consistenta intre cele doua sexe, dar da, cu concluzia studiului sunt de acord.
In fiecare dimineata cand ma duc la universitate trec pe sub un pasaj, un gang dubios, care face legatura dintre cartierul in care stau eu si centrul orasului. Are ceva de pe vremea lui Jack Spintecatorul tot subway-ul ala, ma intriga de fiecare data cand il traversez. Si totusi, are si o latura prietenoasa, caci zi de zi vad acolo un om care canta la chitara si are o palarie cu cateva lire in fata lui. Nici dracu` nu-l baga in seama, tinerii au cam toti iPod-uri infipte-n creier, batraneii nu cred ca mai au auzul prea bun, iar ceilalti nici atat nu se preocupa de existenta omului. Eu am o fobie fata de unele categorii de oameni, cu toate ca ma auto-intitulez un om tolerant. Nu-i frumos, dar mi-e imposibil sa nu reactionez refractar la un tigan(de-ala rau), un cersetor, un jegos sau un prost. Am eu fixurile mele... Dar asta, domne`, nu stiu ce are, dar ma fascineaza. Canta in plata domnului, de n-are nicio treaba. Nici nu cred ca ii pasa daca si cine ii arunca vreun ban. Canta cu ochii inchisi, mecla desfigurata de placerea de a, pur si simplu, canta. Se vede de la o posta ca ceva e in neregula cu el, dar in rest nu pute, nu injura, nici nu se uita urat la tine- de fapt nu se uita deloc, ca isi tine ochii inchisi. Ieri dimineata l-am vazut iar, ma gandeam ca in week end are program prescurtat, ar dormi si el mai mult, dar nu, el era acolo la 8 dimineata si canta de mama focului. Aproape imposibil de imaginat, dar canta o melodie folk si linia melodica era aproape identica cu o piesa de-a lui Imi. Si de aici au inceput sa curga "sensibilitatile". Ok, gata cu paranteza, am inceput de la naivitate si asteptare. Stergem naivitatea, nu am chef sa argumentez acum, dar e o tema de reflectie pt cei ce simt nevoia de putina filozofie.
Si ma intorc la asteptare. Cred ca nu sunt multe lucruri periculoase in viata, in general omul se adapteaza usor la tot si face fata cu brio, daca e in stare sa-si genereze suficienta putere. Dar un lucru periculos e asteptarea. Imi aduc aminte ca de multe ori asteptam CEVA. Un ceva nedefinit...primavara, ca e anotimpul meu preferat, asteptam vara, ca venea vacanta mare si Vama Veche, asteptam iarna, ca era zapada, imi asteptam iubitul, asteptam sa mai treaca un an, calendaristic, scolar, oridecare, dar sa treaca. Sa apara Elle. Sa fiu mare. Sa devin adult. Sa termin liceul. Sa am cariera mea. Masina, casa, rate, poate un om cald sa-mi tina de frig noaptea, doi caini, v-am zis: un ciobanesc german si un beagle, apoi inca o masina, daca se poate Ferrari, poate un copil sau doi, chestii de-astea. Apoi mai e o categorie de "asteptari", stiti voi, astepti un telefon ce nu mai vine, astepti un avion si are intarziere, sau un tren, taxi, troleu, un om, un semafor, astepti in sala de asteptare la doctor s.a.m.d.
Si, ca sa trec la pericolul maxim, sunt Asteptarile. Potentialul pe care il vrem maxim. Vrem sa stoarcem ce-i mai bun din noi, din altii, din tot. Asteptam ca totul in jurul nostru sa se ridice la standarde maxime, ca altfel va spun eu ca nu ne-am fi dezvoltat simtul asta critic, suntem obisnuiti sa primim ce-i mai bun, si daca nu primim, facem scandal ("ca doar nu-s eu mai fraier, sa tac, nu?").
Revin la Imi. Am ajuns ieri acasa si am ascultat intr-o doara tot albumul Nebun de Alb. Imi mi-e prieten dinainte sa ma nasc, mama a fost colega de cenaclu cu el si au ramas prieteni foarte buni. Nu stiu cat de des va paleste pe voi sensibilitatea si cat de des meditati la ce a fost, este si va fi in viata voastra, dar omul asta are o putere magica de a sonda adanc in tine si a te reconecta la propriile tale sentimente, de care nu de putine ori uiti.
Si ascultandu-i melodiile, inevitabil m-a plesnit romantismul. Fiecare melodie e o declaratie de dragoste pt fosta lui nevasta pt care, pun pariu, mai simte si azi multe. E normal, are doi copii cu ea, si desi ne place sa credem si sa ne mintim ca "viata merge inainte", se intampla uneori ca ea sa se opreasca intr-un punct terminus mai repede decat terminusul real. Am rememorat cu placere serile in care mergem cu Maestrul Bogdan in Autograf si ascultam pierduti in timp si spatiu muzica. Melodiile astea au asa un iz special incat te fac sa o invidiezi pe femeia careia ii sunt dedicate. E in natura omului sa isi fixeze un punct de referinta si sa compare totul in raport cu acel punct. Viata asta e, in definitiv, o secventa de experiente, iar fericirea vine atunci cand alegi o chestie, din alea multe, care cantareste mai mult decat toate celelalte si care, macar pt un timp, devinde punctul de referinta, devine "ceva"-ul la care urmeaza sa raportezi totul de acolo incolo. Stiu ca primul sarut a fost la mine o experienta super-banala si nici macar nu l-am marcat ca si "punct de referinta", pt ca mi se parea prea sec. In schimb al doilea a ramas multi ani pe piedestal si era acesl ceva la care raportam toate saruturile de dupa. Pt ca a fost cel mai bun. Pana la un moment dat. La fel si cu telefoanele mobile. Toata viata mea am avut Nokia si Nokia era cea mai tare chestie ever, bateria tine mult, au destula memorie, meniul easy, tot ce vrei. Apoi am avut un Motorola V3, binecuvantat fie bietul telefon ca acum e mort, cu care m-am inteles foarte bine. Era superslim, era en vogue (pardon, nowadays se zice 'trendy'), meniu simplut...am crezut ca a detronat nokia-urile. Dar dupa ce m-am lamurit ce-i poate bateria - destul de rapid, dupa vreo 2 luni - am inceput sa fiu nostalgica dupa Nokia. Dar am continuat relatia cu Motorola, dadea bine. Ne statea bine impreuna. Nu-mi cauza probleme, nu ma incomoda, era ok. Dar din cand in cand imi aduceam aminte cat de bine imi era cu Nokia, nu ma lasa la greu, era acolo si dupa 6 zile de folosinta. Cu timpul insa am inceput sa am un comportament ostil fata de Moto, nu-mi pasa ca era mai tanar decat Nokia si ca arata mai bine, incepusem sa il uit acasa, sa il pierd, sa il dau de pereti, se instalase indiferenta ("indiferenta-i cea mai grea", rings a bell? Sa nu credeti ca telefoanele mobile fac exceptie). Am revenit la Nokia, eram deja familiarizati unul cu altul, nu a trebuit sa o luam de la zero, la inceput a fost bine. Inca mai am Nokia, fie vorba intre noi, doar ca nu ma mai afisez asa cum o faceam cu Motorola, e o relatie trecuta de stadiul de giugiu.
Ma gandesc cat de mare e dezamagirea cand dam chix si nu "avansam" pana la gradul de "the one", acel "punct de referinta". E normal sa venim si sa plecam, omul e ca o gara, multe trenuri vin si pleaca...si e si mai normal sa vrem sa lasam o urma. Si ca sa mai si inchei post-ul asta interminabil, revin la muzica. Mie-mi place tare Leonard Cohen (sa-mi fie rusine ca nu m-am dus la concertul de la Bucuresti din 22 sept, ca era si ziua lui) si are el o melodie, 'I`m your man', o alta melodie care ma face sa invidiez femeia vizata. Se prea poate sa nu devenim intotdeauna "ceva"-ul pe care cel de langa noi l-a asteptat dintotdeauna, dar concluzia foarte "perspicaca" a acestei duminici putin cam emo e ca merita sa incercam sa devenim "ceva"-ul cu pricina.
PS - By the way, acuma imi doresc un telefon nou. Guess what brand? Motorola V8 RAZR. Yes, things CAN change.

La feminin

Vrei sa-ti reproduc ce mi-a zis un barbat despre feminitate?

Citez:
Nu ştiu încă de ce, în concepţia mea o femeie şi-ar pierde din feminitate dacă n-ar înfăptui constant câte o stângăcie tehnologică. Ca de exemplu, să-şi lase involuntar amprentele subţirele pe DVD-ul împrumutat de mine de la un prieten. O asemenea marcare oleaginoasă a suprafeţei diamantine a discului se traduce prin grosolănie la bărbaţi şi feminitate la femei. O diferenţă calitativă uriaşă, nu-i aşa?
Firimiturile rămase la masă, dacă sunt de genul feminin, pot fi drăgălaşe şi pot închipui desene cu flori de grâu copt. Ca şi saliva rămasă pe buza paharului ca un lac pe marginea muntelui, ca şi cheile uitate delicat pe masă ca un grup statuar ridicat ad-hoc în deşertul alb al feţei de masă. Obiectele, odată feminizate, se purifică. Masculinizate, devin rudimentare...

Si acum eu...

Incep printr-o confesiune veche: am crescut inconjurata de barbati. Facand sport, am avut un antrenor care a tinut loc de tata, de multe ori si mama. Un bunic conservator din cale-afara, metamorfozat treptat, o data cu cresterea mea, intr-un bunic "cool" (si azi ma intreaba bunica ce naiba i-am facut de l-am schimbat in halul asta). In loc de papusi, am avut pistoale cu apa si bile si machetute (mai multe decat baietii de la bloc, ha!). In loc sa fac hainute la papusile Barbie, imi peticeam camasile si pantalonii la coate si la genunchi pt ca mereu cadeam si imi rupeam hainele. S.a.m.d...
Barbatii si-au lasat amprenta in viata mea poate mai mult decat in vietile altora. M-au modelat, m-au format, m-au ghidat.
Pana nu demult, gaseam foarte cool sa fiu baietoasa. Desigur, toti stiau ca va veni ziua cand imi vor trece ideile pragmatice si mult masculinizate si radicalizate. Eu - nu. Si poate de asta sunt acum socata ca m-am molipsit de feminitate.
Cum am realizat asta?
Simplu...
Nu pot trai fara:
Arta, mascara, carti, Elle si Vogue, floarea-soarelui, rosu, somnul prelungit de duminica dimineata (macar o data pe saptamana am si eu dreptul asta...), mai ales daca e insotit de un corp cald langa mine si o voce morocanoasa ce promite multe (macar o data pe luna am si eu dreptul asta :)) ), cosmosul urban, dusurile mele dese si reci, chinul placut de la Gabi, cosmeticiana mea, luna de luna, politete, bun-simt, prieteni, buni, bunu, setea continua de cunoastere, libertatea mea proprie, cea care imi permite la orice ora din zi si din noapte sa merg unde vreau eu, si sa fac ce vreau eu, stress, o viata agitata, defectele mele, parfum, Vama (macar o data pe an), oameni...
Nu suport:
vulgaritatea, sub orice forma ar fi ea. Am devenit alergica la ipocrizie si la vulgaritate. Sunt inconjurata de astea zi de zi. Si simt ca nu e locul meu acolo unde se afla astea doua vicii. Preaslaviti fie taranii, cei de drept numiti asa, dar la naiba sa se duca cei parveniti, cu ifose de mahala si comportament de intors stomacul pe dos. La naiba cu femeile-barbat, pe care numai organul genital le mai leaga de termenul "femeie", restul fiind subjugat unui feminism execrabil, al carui scop este o penibila incercare ratata de a demonstra tuturor (mai ales lor insasi, and that`s the most pathetic part) ca "ele fac legea". La naiba cu dezechilibratele emotional, cele care fie se retrag intr-un cocon si se auto-victimizeaza, sustinand ca soarta le-a harazit ce a fost mai nasol, fie in cariera si compenseaza faptul ca sunt handicapate emotional si sentimental apasand pe acceleratie cand vine vorba de job. Nu suport fufele care nu au curaj. Nu imi plac falsurile. Nu inteleg proastele.
O femeie, pentru a fi naturala, nu trebuie sa spuna verde-n fata TOT ce gandeste. (si aici ipocritii si ipocritele vor zice: "eh, da` ce? Sa mint, mai bine?" Far be that from me, dear...)Aici si eu mai am probeme, dar totusi am avansat de la stadiul de agresivitate frusta spre un comportament ceva mai cu tact. Nu de putine ori am asistat la discutii pe varii teme alaturi de colegi/prieteni/diversi cunoscuti, cand fetele o iau pe ulei si vorbesc vrute si nevrute, incepand de la cum se face o felatie ca la carte pana la cum se mulge vaca. Desigur, aceste doua procese sunt ambele legate de feminitate, oarecum (o felatie buna numai o femeie stie sa faca si o vaca este mulsa mai cu stil si indemanare de catre o femeie decat de un barbat; sa nu mai zic de faptul ca numai o vaca-deci o bovina la feminin, da lapte, si nu si un bou sau un taur). Nu incurajez aroganta si atitudinea de printesa cazuta intr-o lume depravata, din preainaltul sau regat perfect, doar ca fiecare lucru isi are momentul, locul si modul sau de a fi expus. Nu imi plac oamenii prosti, cu impresii de destepti. Sunt convinsa ca ei chiar cred in istetimea lor, ceea ce ii face si mai penibili, dar putina modestie nu le-ar strica deloc. Si raportandu-ma la femei, ele de obicei se cred prea bune in: cariera, pat, la capitolul studii si experiente de viata, materie de moda, gastronomie, gospodarie, intr-un cuvant, bune la toate. There`s no such thing, buna la toate. Nota bene: mi se pare foarte feminin sa stii sa iti asumi un minus, orica de rusinos ar fi el. Lista cu "nu suport/nu-mi place" ar putea continua la nesfarsit, as putea chiar sa pomenesc machiajul vulgar, eticheta la vedere, vorbitul la telefon in public, cu voce ridicata, atitudinea de "cine mi-s eu, da-te din calea mea"-intalnita adesea in magazine, pe strada, cand doua tipe care arata bine se dueleaza din priviri si chiar isi trag un ghiont spre a-si demonstra superioritatea una in fata alteia, in trio-uri incornorate si in alte situatii, din cele mai inedite.

Feminin e sa iti asumi statutul de femeie din varful degetului de la picior pana in varful firului de par (care, by the way, nu ar trebui sa fie despicat, cum e al meu acum). Feminitate- capacitatea unica de a combina metode din filosofie, religie si mass-media pentru ca el te-a intrebat daca vii la meciul de fotbal si aspectul merita aprofundat.Feminitate -paradoxul de a administra un buget al cuplului minuscul la nivel de manager general, dupa ce, in perioada celibatului, nu iti ajungeau trei carduri pentru tot atatea perechi de pantofi.
Feminitate- talentul de a aduna toate cuvintele minunate pe care le-ai auzit vreodata intr-o singura poveste si de a porni in cautarea unui singur glas care sa ti le repete pana la adanci batraneti. Feminitate- libertatea de a-ti mangaia corpul cu o privire admirativa si dupa ce ai terminat de savurat o portie de tiramisu. Fragilitatea, delicatetea, vulnerabilitatea. Triada cel mai des amintita sau insinuata cand apare o discutie despre un el si o ea. De obicei, in legatura cu ea. Aceasta e numai suprafata oglinzii. Chipul feminitatii are un singur nume-Surpriza. In numele feminitatii, o viata aparent somnambula si resemnata se poate transforma in vocatie sub ochii uimiti ai asistentei, un destin invidiat isi poate trada pretul, accesibil numai anumitor caractere. Feminitatea fascineaza pentru ca amesteca in cantitati variabile teama si admiratia.
E linistitor, placut, sa privesti un tablou valoros, dar a te ghiftui cu un muzeu intreg de valori produce confuzie si teama necunoscatorilor. Asta se aplica si acelor femei care nu stiu cum sa priveasca tabloul pe care li-l arata oglinda. Aceleasi femei despre care s-ar putea spune ca modeleaza regulile realitatii, dar care nu reusesc sa impace regulile societatii cu regulile inimii. Aceleasi femei care provoaca incendii si plang apoi pe ruinele arse. De ce oare Sfinxul si noaptea si marile au devenit la un moment sau altul blazoane ale feminitatii? Pentru ca se refuza descifrarii, pentru ca pot starni prin simpla prezenta curiozitatea si raspund intotdeauna cu indiferenta, pentru ca lasa iluzia autosuficientei, dar nu inseamna nimic prin ele insele, fara cineva care sa se intrebe “Ce e, de fapt, dincolo?”. Si bunul obicei de a face liniste in ganduri, de a-ti privi trecutul si viitorul ca ape ale aceluiasi rau ce-ti trece pe dinainte e tot un privilegiu al femeilor adevarate, e ceea ce face diferenta intre orgoliu si demnitate, certificatul nescris care iti atesta dreptul de a purta perle in loc de gablonzuri. La fel si acea misterioasa calitate a auzului care, utilizata cu detasare, intrece poligraful in analiza raspunsurilor la intrebari de genul “De ce nu m-ai sunat ieri?” sau “Unde ai fost?”. Ciudat, feminitatea seamana izbitor cu electricitatea-nu o poti arata cu degetul, dar efectele se simt intotdeauna, iar lipsa ei face ca o incapere, oricat de impodobita si plina de petrecareti sa para intunecata si primitiva. Mai mult decat femeile, barbatii o au inscrisa in gene, o recunosc instinctiv si o cauta ca pe Mirodenie.
Indiferent de ce scrie in genele noastre, feminitatea in diversele ei forme ne insoteste fiecare clipa-ca motiv de mandrie sau umilinta, ca ispita sau enigma. Oare din intamplare numai femeile pot sa joace rolul de ursitoare si bocitoare?
Cu toate ca acum generalizez si vorbesc grosso modo, tin sa precizez ca feminitatea nu inseamna sa fii nici victima, nici o handicapata cu organe genitale feminine intr-o lume masculina (populata atat de barbati, cat si de femei), nici neajutorata, nici delicata si fragila ca o floare plapanda pierduta in timp si spatiu, nici o tipa stylish cu haine diafane, mustind a Chanel n#5 si cu buze colorate si pometi ca bujorii, visatoare si care are numai grija de a-si asorta ceasul la inel si curea sau vreo toanta care pentru orice tampenie pe care o face se justifica zicand ca "fac compromisuri pentru ca iubesc" etc etc etc.
Feminitatea e cand mintea si corpul si sufletul fac pace si respira la unison. Cand citesti paragraful prin care l-am citat pe Mircea Dragoi si nu ti se pare penibil. Cand iti asumi faptul ca esti femeie. Si cand te simti bine cu asta si incetezi a te mai lua la intrecere cu barbatii, cu defectele tale, cu societatea, cu tine. Barbatii nu au nevoie sa lupte cu femeile, nici femeile nu au nevoie sa lupte cu barbatii. E, desigur, o forma de divertisment si o picanterie a unei societati moderne, in care monopolul si concurenta sunt motoarele care fac lumea sa se invarta intr-un mod mai alert si mai interesant.

Feminismul e un curent, un concept, un produs uman.
Feminitatea e ceva incontrolabil, e instinctuala, e parte integranta dintr-o femeie. Nu e inventie.