Angular

N-am fost un fan al superbowl-ului niciodata, desi mania m-ar fi putut coplesi de cateva ori, data fiind densitatea de sport-freaks pe care ii am prin preajma. Azi dimineata totusi, mi-am dat seama ca depinde si de perspectiva, de data asa perspectiva cinematografica. Si parca am privit cu alti ochi.



Unii spun ca pentru a cunoaste un lucru, trebuie sa il privesti din toate unghiurile. Daca ai puterea sa-l privesti din 360 de unghiuri diferite, bravo tie, esti rabdator. Nu multi sunt cei perseverenti, asa ca majoritatea sfarsim prin a nu cunoaste in totalitate mai nimic. Pe de alta parte plombarea lacunelor cu te miri ce avem prin traistele noastre intelectuale chiar ne da impresia ca am ajuns la quintesenta acelui lucru si taddda, il cunoastem (discutia a cunoaste=a stapani se declara de pe acum deschisa).


************* ******* *************

Momentan imi dau silinta sa invat sa grow young. Ar fi prematur sa spun ca mi-e frica de riduri si tate lasate, dar de cateva ori mi-am lasat blestemele sa curga asupra oglindei. Si a unghiului din care batea lumina. Finalmente toata treaba asta cu perspectiva e o mascare a unor scuze pe care le cautam ca sa justificam un pic mai brutalul inevitabil. Ce nu intelegem de multe ori e ca pana la "finalmente" mai este mult.
S-a dezbatut asta ieri, in timpul lunch break-ului cu un prieten.
aparent A + B + C = "The person doesn't give a flying crap"
unde A = X does not call you for three days
B = when X calls, X acts as if nothing's ever happened
C = X mentions no plans for the quickly-approaching Valentine's Day

S-au cautat scuze pentru emascularea sus-mentionatelor trivialitati, gen "I was busy anyway, I had no time to call X either" sau "I care diddly squat about Valentine's Day myself, so I'm quite happy X didn't mention anything about it anyway"

Asa nu!

I then understood how thin the thread between the "different angles" perception and the "lying to myself and finding excuses for something that's not ever gonna be worth it" perception.
Asadar, nu ca as incuraja vreodata amagirea de sine, dar daca tot ajungeti sa o faceti, faceti-o cand chiar aveti motive intemeiate. Cand sunteti hopeless si a te multumi cu ORICE e singura ancora pe care o mai aveti ca sa va mentineti self-esteem-ul.
Se prea poate ca tonul mesianic al acestui articol sa va aminteasca de filme overrated pentru femei frustrate, si de slogane la fel de patetice gen "you're worth it", dar daca numai pentru o clipa ne gandim la "why wouldn't you be worth it?" (care intrebare da, admit, poate fi interpretata la fel de siropesc), concluzionam - sper - ca de fapt dropping it and moving on to a different angle poate fi mai recomandat decat a insista in ceva care stie naiba unde duce si, mai grav, erodeaza ceva ce odata era sanatos.

Terminand divagarea mesianica, trebuie sa recunosc ca vreau sa grow young a bit. A salta pasi in ciclul de invatare poate echivala cu a progresa, dand crezare mitului unui Fat-Frumos care "crestea intr-o luna cat altii-n trei ani". Desi progresul e temporar (ca si cum Fat-Frumos s-ar fi dopat cu steroizi, si-apoi la o varsta inca tanara ar fi ramas ba impotent, ba cu muschii transformati in valuri valuri de tesut adipos, cah!). Riscul de a regresa e mereu la panda cand nu faci lucrurile la timpul lor, adica le traiesti cu o era mai devreme. De exemplu daca plonjezi intr-o "relatie serioasa" (as opposed to what normal people do in their teen ages), dupa ce iti trece "seriozitatea" tot in piscina cu lucruri "light" ajungi. Buba rasare inca inainte sa ajungi in acolo. Buba e insasi faptul ca discrepanta serios-neserios cantareste greu in favoarea lucrului temeinic, serios, de durata. Si dracu stie de ce pasul asta de la seriozitatea la ceva usor e vazut ca fiind un regres?! Nimeni n-a zis vreodata ca pe scara evolutiei o "relatie serioasa" e mai sus decat un o abordare 'take it easy'. Si de fapt in clipe din astea iti dai seama ca ce numeai ieri progres, vazut in unghiul luminii de azi, e un pas inapoi, pentru ca odata ce te debarasezi de el, vine toata suita de lucruri pe care le-ai saltat in trecut. Ca si cum tineretea ti-ar apartine doar pe jumatate acum, pentru ca vine fara crezul puternic si autentic in lucrurile usoare (a se interpreta in lumina antonimului "serios")

Upgrading to a one night stand, cine a mai auzit de asa ceva? Why do we all assume upgrading is about seriousness? There has to be a balance between burden and lightness, there has to be an unbearable lightness somewhere, somehow.

OK, dar mie toate astea-mi suna a cunoastere de sine. Pai da, sinele e singurul lucru pe care daca ajungem sa-l cunoastem, il putem si controla. Cu tot cu o tona de rabdare, mereu ne ramane un grad neatins, acel al 360-lea grad pe care nu-l putem accesa pt ca nu locuim in pielea nimanui altcuiva decat a noastra.

Mica nota bene: pentru cei care nu cred in fericirea la singular, am doua poze.

Decideti voi care e mai "fericita" (pentru ca in final despre asta este vorba in propozitie, despre the way we approach this little word 'happiness' and the way we decide to pursue it).

Wake me up when September ends

Am ajuns azi dimineata acasa pe la 4 si ceva. Clujul m-a intampinat cu temperaturi nu prea calduroase, dar totusi cu bratele deschise. Desi moarta de somn, n-am putut sa nu constat cat de dragut era taximetristul. Undeva bine dupa a sasea decada de viata, chel pe cresta, carunt la poale, zambaret si respectuos. Si nu, n-a fost tzeapa, am platit normal, nu era rechin. Am intrat in casa - care, by the way, e proaspat renovata ca urmeaza sa o vindem, sau s-o dam in chirie (anyone interested? Zona "centrala" manastureana, a.k.a. langa McDonald`s, doua camere, ideal pt cuplu, curat, intretinut frumos, nu lux, dar peste decenta ) - si am luat somn instant. Am dormit pana la 7, nu am mai putut inchide ochii dup-aia. E nasol sa dorm iar singura...
A inceput septembrie. Azi e 3. Parca nicio alta luna din an nu ar trebui sa fie mai bine numerotata decat Septembrie. "Pe vremuri" 1 septembrie insemna primul semnal de alarma ca reincepe scoala. Unul care zi de zi se simtea tot mai accentuat. Rememorez cu mai multa nostalgie decat imi sta mie de obicei in fire vremurile cand vacantele mi le petreceam integral la bunici, in cartierul alaturat, Grigorescu, si septembrie era luna in care se dadea unda verde la furat. Fructe. Eram pe coclauri toata ziua, furam de toate, traversam toata gama de fructe comestibile, fara jena... si "cireasa de pe tort" era sa mergem la furat de nuci. Sigur, nuci gasesti la orice colt de strada, dar la noi era ideea de a intra in gradina omului, de a te sui in copac pe furis - desi era o amarata coliba de week end, pe care proprietarul probabil o uitase de ani de zile, si sa-ti indesi in poalele tricoului caaaat mai multe nuci. Era fun si sa bati copacii cu bate, sa ninga din ei cu nuci, nu zic, dar adrenalina era la cote mai mari prin gradinile oamenilor. Si apoi vai-ul mare era cand ajungeam acasa la bunica si ma freca pe mainile imposibil de jegoase cu sare de lamaie, ca venea inceputul scolii si ne erau controlate mainile. Septembrie de data asta nu mai e bau bau-ul care vesteste scoala. De data asta - oooho! am crescut mari (pleonasm de potentare! :p ) si mergem la facultate. Incepe la 1 octombrie, dar eu trebuie sa ma prezint in septembrie. Plec pe 22. La revedere, drum bun, zici la prima impresie. Dar nu-i asa simplu. Sau cel putin mie nu mi se pare. Gandul ca trebuie sa-mi fac bagajul e ucigator. Pana acum calculele erau simple: plec 7 zile de acasa => 7 perechi de pantofi, 7 chiloti, 7 tricouri etc. Acuma nici nu vreau sa numar zilele pe care le petrec departe de casa...sau ce sa zic, ca acolo-ul devine acasa? Mira-m-as. Aud des oameni care pleaca si dupa o groaaaza de ani inca spun ca acasa e aici. Adica Romania. Sau orasul natal, sau nusht ce. Eu cred in alterarea acasa-ului. Dar nu cred ca acasa-ul meu va deveni o camera intr-un campus. Sau cel putin asa vreau sa cred, ca am sa fiu in stare sa termin facultatea la timp, sa nu repet anii, sa nu ma apuce strechea sa cad in patima doctoratelor multiple si sa imi petrec anii pana la pensie prin campusuri universitare. (Chillax, exclus aproape din start, am sa ma multumesc cu un singur doctorat.)
Luna asta, asadar, se schimba casa. Cel putin temporar. N-am fost eu niciodata un om bine inradacinat undeva, insa acum se simte ca radacina se muta dintr-o gradina in alta. Si solul e diferit. Zice-se ca mai bun. Om trai si om vedea.
Pe 21 septembrie canta Cohen la Arene. Indubitabil ca imi vine sa ma zgariu pe ochi de ciuda ca eu in 22 la 6:20 AM am avion. Din Cluj spre Londra. Cumparat deja. Ca zau asa, m-as fi dus cu atat de mult drag la concertul ala...asta e, bad luck.
Pe 27 e ziua iubitului meu. Sa-mi traiasca multi si fericiti ani.

Iata, domnule (si stimata doamna), ca cineva m-a trezit din letargia asta care ameninta sa ma duca spre un nou entry infinit si plicticos. Dau direct copy-paste la discutia cu prietena cu care tocmai port cea mai placuta conversatie pt o miercuri seara friguroasa ca cea de azi:

Alexandra Cota: fata mea, tu esti fericita?
Alexandra Cota: spune aici la moshu
Daria R.: DA!
Daria R.: sa zic mai multe?
Daria R.:
Alexandra Cota: asa-mi place...om DA hotarat de la om
Alexandra Cota: dezvolta, te rog
Alexandra Cota:
Daria R.: dadadadadadada
Daria R.: e ciudat ca acuma daca ma pui sa dezvolt, sa analizez, sa disec
Daria R.: nu-mi vine
Daria R.: sa zic DE CE mi-s asa `appy
Daria R.: dar pe moment, da, mi-a venit sa strig in gura mare ca DA, SUNT FERICIIIIIIIIIIIIITA
Alexandra Cota: asa am simtit si eu parca
Alexandra Cota: si de aia te-am intrebat
Alexandra Cota:
Daria R.: Cred ca gradul de fericire poate, la un moment dat in viata, sa fie direct proportional cu cantitatea de iubire existenta la momentul respectiv in viata ta
Daria R.: si la mine acuma iubirea-i mare, deci fericirea-i din plin
Daria R.: dar sigur
Daria R.: fericirea nu == love
Daria R.:
Alexandra Cota: aia e cea mai pura fericire
Alexandra Cota: reciproca e insa valabila
Alexandra Cota:
Daria R.: dar oricum, isi trage sevele cele mai dulci de acolo
Daria R.: ma bucur ca azi mi-a stat bine parul, de exemplu
Daria R.: am fost fericita pana acuma seara, sincera sa fiu
Daria R.: cand l-am prins un pic in coada si cand am desfacut coada...ciu-ciu
Daria R.: era vraiste iar
Alexandra Cota:
Daria R.: sau mnoah...sunt fericita ca m-a lins un caine mic azi pe fata
Alexandra Cota: asa face parul....dar iti mai zic un secret noua, fetelor...ne sta bine parul cand suntem fericite
Daria R.: nu-mi pare rau de acarienii si bacteriile impregnate in pielea mea cinasa
Alexandra Cota: doamne fereshte alea nu se iau in considerare
Daria R.:
Alexandra Cota: da' e asa frumos sa fii fericit pur si simplu
Daria R.: niii tuh ce poza ai
Daria R.: ca mine aproape
Daria R.: numa` ca tu esti mai high
Daria R.:
Daria R.: da, exact
Daria R.: nu stiu de ce am zis asa hotarat da
Daria R.: ca sunt cateva motive care m-ar fi putut face sa spun : "hmmm...let me think a bit" sau "nu stiu" sau faze de-alea penale rau cu "depinde la ce te referi" & co.
Alexandra Cota: apai...cand se intampla lucruri bune in jurul tau, cinstit e sa spui ca esti fericit...
Alexandra Cota: si nu sa stai
Alexandra Cota: sa te tot gandesti si sa le tot intorci
Alexandra Cota: ca parca ar putea fi mai bine
Alexandra Cota: sau paaaarca totusi asta nu-mi convine
Alexandra Cota: si cel mai rau
Alexandra Cota: sa spui...de ce-i asa bine? ceva tre sa nu fie in regula....oare nu e aia sau aia
Alexandra Cota: si sa nu poti sa te bucuri de fapt

Ziceti si voi de nu-i asa...
Noapte buna. Fiti fericiti si ziceti-o-n gura mare. Nu mai sovaiti, ca nu e timp. You`re either happy or you`re not at all.