Despre Valentin, cu putin rosu

Duminica, 5 am. Comunicare importanta transmisa de la bordul navei Sony Vaio. In urma misiunii "14 februarie. Gimme some love. Daca n-ai, cumpara-mi!", echipajul raporteaza: "A trecut. Si nici macar n-a usturat."
De Sfantul Valentin m-am trezit dis de dimineata, in oglinda m-am privit, m-am gatit sa-ti fiu mireasa. - era o melodie...
Dup-aia m-am razgandit. Mire la bord - din parti.

Fiindca totusi este Sfantul Valentin PARANTEZA si retina mi-e ultragiata de vreo saptamana incoace de toate lucrurile rosii de pe pamant care, printr-un nu-stiu-care procedeu, au iesit la iveala toate, deodata, in toate vitrinele, alaturi de cele mai imbibate de romantism mesaje, gen "Would you be my Valentine? - intreaba telefonul Nokia nu stiu care (asta ultimu`, care se da mare ca il intrece pe iubitul meu, Mister Apple. No chance, baby, no chance) sau "Come inside me and experience the true LOVE" - spune de colo un Citroen rosu (cine dracu` si-ar lua un citroen rosu? Astept cu infrigurare legea care sa ban-uiasca toate firmele, in afara de Ferrari si Honda - am eu ceva cu Honda Civic rosu, mi se pare ca da bine - sa produca masini rosii. E ca si cum Marlin Monroe ar fi bruneta.) sau "Treat yourself at Boots -asta-i o farmacie tip retail - on Valentine's Day!"(da` ce-are sula cu prefectura? "la ocazii" ne cinstim si ne facem cinase, si dup-aia pauza...nzt ntz nzt, this point of view`s just medieval...)

INCHISA PARANTEZA

... azi vorbim despre rosu. Despre the rise and fall of the Red.
Rosu e culoarea mea preferata. Are o importanta maximala in viata mea:

• ma ghideaza (daca m-ar urmari cineva prin Google satellite, ar fi usor observabil traseul vitrina pantofi rosii -> intrat magazin ca sa veni, vedi, eventualmente vici pantofii rosii -> dar oh! vazut si fugit la palton rosu ->admirat, probat palton rosu, apoi pus in balanta daca sa pantofi sau sa palton...probabil mers mai departe la vitrina cu geanta rosie etc. ) ,
• ma inspira ( i)daca vad clowni cu exces de rosu pe mecla, imi dau prin minte toate gandurile horror-istice din istoria cinematografiei din anii `80 pana azi; ii) tanara fiind si, deopotriva, fiica de pictor, am castigat un premiu prestigios la un concurs de pictura pt prichindei pt ca am pictat un curcubeu al dragostei...in totalitate rosu. Pe vremuri cuvantul dragoste avea o singura culoare pt mine si acea culoare nu putea sa insemne nimic altceva decat fluturi, fluturi si inimioare cu sageti infipte-n ele...eh, copiii...; iii) daca pun oja rosie pe unghii, ma inspira la gesturi mai fine, nu mai gesticulez ca o epileptica, o las mai moale ca deh, mai domol = mai vizibil, si cineva tre` sa admire si manichiura aia... ) ,
  
• imi da putere (sunt aproape sigura ca sunt atat de sanatoasa si din cauza alimentelor bogate in beta-caroten, licopen si antocianine pe care le bag in mine). Plus ca ofera un statut de "man in the spotlight" - culoarea, nu pigmentii astia. In Evul Mediu numai nobilimea avea dreptul de a purta haine rosii. Mai recent ar fi de notat faptul ca judecatorii nemti de la Curtea Suprema poarta robe rosii ca un semn al puterii pe care o exercita.
  
• imi da liniste (desi acel releasing feeling "doamne-ti multam c-ai venit!" este imediat urmat de caderi de chef de viata pt vreo 4 zile, cateodata crampe abdominale si retentie crescuta de apa) ,
  
• ma umple de energie (daca esti unul din nesuferitii aia care nu ma suporta in preajma-i mai mult de 10 minute pt ca am prea multa energie, recomand asa: 1) nu-mi cumpara haine rosii - las` ca-mi cumpar eu; 2) nu imi pune Outkast-Hey ya! sau RHCP - Get on top ori I like dirt, ca risti sa ma vezi centrfugand frenetic pe cel mai apropiat corp care aduce a masa, boxa, bar, scaun, capota de masina sau pervaz - astea-s, by the way, toate, bifate la capitolul "locuri numa` bune de zbenguit"; si 3) nu ma duce la un rasarit rosu in Vama, ca in ziua aia-s ca si electrizata. Instant refill cu voie buna de la cromoterapia pe ritmuri de muzica de la Stuf)
• e frumos - a-propos, in rusa, rosu e "krassnyj" si frumos e "krassivyj"
  
• si altele care nu-mi vin acum in minte ca e cam tanara ora...
  

Chilotii rosii in prag de Anul Nou. Eh, de astia stiati? Nu stiu cu cine oi fi semanand, dar eu nu le am deloc cu superstitiile. Maica-mea, in schimb, da. Zice ea ca de Revelion musai musai sa ai chiloti rosii pe tine ca sa-ti mearga bine-n anul care vine. Ca femeie, zic, ca la barbati nu stiu procedura am insistat niciodata. Poate la anu`, cine stie, sa fie mai cu noroc pe plan setimental, il imbat de nu se vede si ii dau chiloti rosii...

Rujul rosu. Desi obiectul asta e in sine o legenda si s-ar putea scrie un roman - in 13 volume, de-ala fresca, A la recherche du rouge manjit pe buze de-a lungul vremii - eu va etalez povestea mea. Daca nu mi-ar fi nazarit prin capsor sa ma fac avocat, cel mai probabil m-as fi facut expert in mascara. Lasand la o parte modestia, tre` sa va zic ca le am, dom`le... daca vreodata aveti intrebari despre mascara, nu ezitati sa ma contactati. Am testat, mirosit, cumparat, gustat - metaforic vorbind - ce-i mai bun pe piata. Si si in afara pietei, ca am luat odata tzeapa, vrand sa fac un good bargain, cica Estee Lauder la juma` de pret. In traducere libera, no-name la triplu pret... Daca sunt cateva chestii muieresti pe lumea asta in care merita investit, alea sunt: pantofii, crema de fata si mascara. Buooon. Pe plan ocular, asadar, niciun stress. Dar vai, nu mica mi-a fost mirarea cand am observat ce deficit rusinos am pe plan oral. Nu stiu de ce si cum, m-a palit asa deodata complexul femeii fara ruj rosu. Parca nu esti femeie pana nu ai un ruj rosu. Fapt pt care m-am pus pe cautat. N-a durat mult, L-am ginit din prima. Rosu intens. Moale si hidratant. Totusi rezistent. Ne-am placut din prima. Mi-era 'nu-stiu-cum" sa-l port, fiind inca virgina si noua in bransa rujurilor rosii, dar cred cu tarie ca e o chestiune de antrenament. Atentie totusi: risc ridicat de prea multe priviri atrase, cum de altfel creste si riscul de a te pricpsi cu tag-ul "ostentativ. artificial. vulgar".

Ferrari. Daca viata mea ar fi un tort, Ferrari-ul (e pleonasm daca spun ca ROSU) ar fi cireasa din varf. Dorinta suprema. Una din nevoile din varful piramidei lui Maslow. Numa` unu`, Doamne, numa` unu`...

Lamai. Cand ma gandesc la rosu, ma gandesc la galben. Deci lamai. Si ca sa combin rosul cu galben pe plan gastronomic intr-o armonie pe care tare cred ca numai eu o gasesc armonioasa, va spun ca mancarea mea preferata vara este compusa din pepene rosu si lamaie. Nu stiu voi cum ii ziceti la pepenele ala rosu cu samburi negri, eu ii zic simplu "lebenita" ca asa se poarta la Cluj.

Tommy Hilfiger. Coloritul alb-bleumarin-rosu e preferatul meu. Marinarescul alb-bleumarin e si el bun, asa, in suc propriu, dar fara picatura aia de rosu treaba n-ar fi treaba pan` la capat. Nimic nu mi se pare mai frumos decat o tinuta simpla, clasica, cu putin rosu.

Obraji si parcul Babes. Fugit 20 de ture de pista, dup-aia sa va vad eu obrajii si sa-mi ziceti cutzu daca nu la culoarea rosie va ganditi si voi.

Daca rosul ar mirosi, ar mirosi a dimineata si mere.
Daca rosul ar vorbi, ar zice: Somebody stop me!
Daca rosul ar fi o persoana, ar fi...eu, dimineata. Si daca nu-i dimineata, atunci ar fi Napoleon.

Nefacand parte din categoria oamenilor cuprinsi de sentimentul "taia-mi-as venele, n-am valentin(a)!", azi am iesit la o tacla (oare asta o fi singularul de la taclale?) cu amicul meu francez. Ne-am cadorisit unul pe altul, desi initial facusem conventia ca ignoram total tot ce se intampla in jurul nostru (si in UK chiar se intampla...body-painting cu inimioare,fluturi si iar inimioare, accesorizare la maxim cu orice e heart-shaped, de la ochelari pana la medalioane si curele, saruturi mai mult sau mai putin aspectuoase din metru in metru, 1.5 din 2 oameni avand la purtator ori trandafir rosu, ursulet de plus, balon sau ciocolata etc). Am primit un trandafir alb, in semn de prietenie. Si am daruit Kinder Bueno si o cafea.

Si acum ca-i gata, si ca economia de p(a)iata nu a ajuns la colaps din cauza ca nu am rasfatat niciun valentin cu nimic special in 14 februarie, v-as pupa pe toti, da` daca cascati ochii cu atentie, veti observa ca s-a dus baba cu colacii, gata cu dragostea si giugu-giugu, ca suntem deja in 15.

Cum se fac copiii?

Pai cam depinde.
Daca investim sensul verbului a face, in intrebarea de mai sus, cu a deveni, atunci e simplu: toti copiii se fac mari calai si de fapt nu mai sunt copii la un moment dat. Se ajunge greu la concluzia asta, si timpul nu-i tocmai nesemnificativ. La unii dureaza 20 ani, la altii vreo 60. Ideea-i aceeasi. La un moment dat devii adult. Lasati exceptiile si povestile cu "eu am sa raman mereu copil" si alte vrajeli.

Doi, daca a face = a produce, treaba se complica.

Pe la vreo 4 ani (da, da, destul de repede), mi s-a adus la cunostinta faptul ca un copil este produsul uniunii biologice dintre un El si o Ea. Aveam o veriosoara mai mare decat mine cu vreo 6 ani, si ea deja stia care-i mersu`. Nu am priceput nimic.
Pai si cum ramane cu plastelina?
Eu cand am intrebat-o pe mama de unde vin, mi-a zis ca "de pe balcon". Pai cum?
Pai simplu. "Eu si tati (tata e artist plastic) te-am confectionat din plastelina cum am vrut noi si apoi te-am pus la uscat pe balcon 9 luni. 9 luni in care ne-am rugat la doamne-doamne sa ne dea o fetita frumoasa, sanatoasa si desteapta. Si asa ai aparut tu."
Si cum ramane cu barza?
Eu cand am intrebat-o pe tovarasa educatoare cum am aparut pe Terra, mi-a zis ca m-a adus barza.
Si cum ramane cu Raiul?
Eu cand am fost la biserica si l-am intrebat pe un nene de unde vin, mi-a zis ca sunt darul lui Dumnezeu si ca am cazut din Rai. Si cica tot acolo ma intorc. Nu stiam ce-i ala Rai, deci ma indoiam sa ma intorc acolo. Acum stiu, si am aceleasi mari dubii.

Mama s-a nascut in 6 Decembrie. Cand si-a intrebat parintii cum a venit pe lume, ia ghiciti?! Te-a aduc Miculashu`. Bunicul e nascut in 25 Decembrie. Guess what? Pe el l-au vrajit ai lui ca l-a adus Mos Craciun.
Incredibil cat de inventiva e taratcuta umana cand e vorba de inflorit.

Copiii au marea calitate de a fi curiosi. Si si mai marea calitate de a avea o minte ca o sugativa. Memoria lor suge toate informatiile cu o usurinta uimitoare. Deci nu vad rostul in a minti un copil despre procesul prin care a fost adus pe lume. Pana la urma tot afla. Si cand alfa, in capul ala mic al lui se poarta un razboi crunt: unu la mana, parintii imi pun in farfurie, deci de ce sa ma minta, doi la mana, de ce-mi pun in farfurie daca m-a adus barza? Sa-mi dea barza de mancare, nu ei. Deci ceva tot e la mijloc de codru des. Ceva adevar tot tre` sa fie si in chestia cu "mama face sex cu tata si asa rezulta eu". Cam asta a fost rationamentul meu. Si m-am dus tilip, tilip la mama si i-am zis verde-n fata: "Mama, de ce m-ai mintit si nu mi-ai spus ca tu ai facut sex cu tata si asa am venit eu pe lume?". Maica-mea s-a apucat de ras. Eu de plans. De nervi. Ca nu stiam ce-i cu rasul ala, e de bine sau de rau. Si apoi mi-a explicat in niste termeni prea abstracti pt mintiuca mea cum sta treaba de-adevaratelea.

Ma gandesc ca nu-i tocmai usor sa-i vorbesti unui copil despre adevaratul proces de producere a copiilor, dar cu siguranta parintii care reusesc au o bulina rosie.

Buuon, ieri ma plimb prin centru, vin acasa de la biblioteca, si aud o discutie intre un adult si un copilas:
-Mama, eu de ce-s negru si Lucy e alba? (in conditiile in care Lucy era surioara, si copilul curios era negru, spre deosebire de tot restul familionului, deci probabil adoptat)
-Pt ca Lucy vine de pe o alta planeta decat tine, ti-am mai explicat. Sunteti la fel, doar ca aerul pe care l-a respirat Lucy pe planeta ei i-a facut pielea mai alba. In rest sunteti la fel, nu conteaza de unde veniti, pt mine sunteti la fel.

Bag sama ca de cand cu consumismul asta, copiii au ajuns chiar sa fie facuti la comanda. Si de cand cu expansiunea si globalizarea, poti chiar sa-i comanzi de pe alte planete. Cam ca si cu nevestele rusoaice comandate pe Internet...
Pana unde, dom`le, pana unde? 8-|

Noi nu suntem monotoni

'A te trezi in fiecare zi si a constata ca inca mai existi e incurajator. E un gand ce te face sa te scoli zi de zi cu mai mult si mai mult chef. Iti confera un oarecare statut de erou, mai ales la vazul atator suferinte si necazuri. Si razboaie. Da, razboaie. Fascinante si razboaiele astea... a curs atata cerneala pentru ele. Si au ramas totusi atatea lucruri nespuse.
E fascinant sa fii tanara. Ai idealuri. Si chiar crezi in ele. Ai vise. Marete si palpabile. Ai un trup proaspat in fiecare dimineata fara macar sa ajustezi vreun defect. Ai atata energie incat ai vrea sa dai si altora. Ai hormoni ce danseaza prin corp un jive continuu. Ai stralucire. '

Era indragostita. E si asta un motiv sa te simti tanar. Pentru ca dragostea e un instrument de auto-reciclare. Te face mereu sa fi mai si mai tanar. Mai ales cand se repeta. E acelasi film, derulat de mai multe ori, cu alti protagonisti. De la Facere pana azi si inca mult timp de acum incolo va exista aceeasi tabla de legi. Respectate sau nu. Iubire. Dragoste. Amor. Cuvinte usoare. 'Te iubesc'-urile sunt imprastiate la fiecare pas fara prea mare tragere de inima. Inimioarele iti inunda mercantil viata, si asta nu doar pe 14 februarie. Dovezile de dragoste au devenit stereotipii ce unora le provoaca greata. Sila. Mila. Repulsie. Ce a ajuns dragostea, daca nu un alt instrument de manipulare a societatii? Iubim pentru ca dorim sa fim incadrati in tipare, in normalitate. "Ce fel de iubita/kisser/partenera in pat/etc esti?Raspunde la 5 intrebari si noi te incadram, taddda, intr-o categorie ;) " Ne casatorim pentru ca asa face toata lumea. Nu mai facem dragoste, facem sex, pentru ca e sanatos. Si atat. Ne dorim trupuri frumoase pentru ca sa ne placa cei cu care avem o asa-zisa relatie. Suntem gelosi ca sa ne dovedim dragostea. Cheltuim bani ca sa impresionam si sa cucerim. Facem copii nu pentu satisfactia personala, ci pentru satisfactia mamei, care isi doreste un nepotel. A colegelor de serviciu care te invinovatesc ca esti singura care nu perpetueaza specia. De fapt sunt invidioase ca inca nu ti s-au lasat sanii si nu ai de hranit o gura in plus, fat pt care iesi mai des la shopping decat ele sau iti permiti vacante mai exotice decat Eforie Nord pe bilete de sindicat. Sa nu ne ingrasam. Sa nu ne insele sotii. Sa nu divortam. Oricum unul din doi oameni divorteaza, oricum credem in iubire pana cand asteptarile ne sunt inselate, apoi femeile o dau pe “Toti barbatii sunt niste porci”, iar barbatii pe “Toate femeile-s niste curve”. Pana gasim un altul/o alta si lucrurile o iau de la capat...Dar da, incercam din rasputeri sa nu cadem in monotonie, nu-i asa?

Trick or treat

Trick or Treat! Give me something good to eat. Give me candy. Give me cake. Give me something sweet to take! Mare holiday mare aici, Halloween-ul asta. Magazine impanzite de cateva saptamani cu toate chestiile portocalii de pe pamant. Portocaliu cu negru, sa fiu mai precisa. Palarii, maturi, dovleci de toate consistentele, materialele si marimile. Costume de la xxxs pana la countless-xl. Am vazut azi o fata costumata in vrajitoare, care avea minim 200 kg. Fata, nu costumul de vrajitoare. Infricosator, indeed.
Azi, fiindca e ditamai eventul, si toti englezii n-au avut topic mai bun de dezbatut decat cum se machiaza, ce costum poarta si la ce chef presteaza in seara asta, m-am gandit cu fetele (housemates, nu alte fete) sa facem un party mic. Sa fiu sincera, nu a fost ideea mea. Am ajuns acasa de la scoala si pregatirile deja erau in progress, asa ca nu am prea avut drept de apel. Cartofi a la Amandine - colega din Franta, sos a la Laura - colega din Elvetia, salata a la Daria si ceai a la Lelen - made in China. Amandine, Laura si Lelen sunt fetele cu care populez casuta. Si Daria e subsemnata. A iesit bine, intr-un final, desi pe ultima suta de metri ne-am trezit cu mai multi oameni si a trebuit sa fugim pana la supermarket sa aprovizionam, ca sa nu lasam pe nimeni nemancat.
Imi amintesc cu nu prea multa placere prima saptamana in UK. Am aterizat pe planeta asta si m-am pus pe bocit. Asa, vreo saptamana. La scoala nu imi permiteam, ca lumea parea atata de fericita si de entuziasmta incat m-am gandit ca am sa arat ca o ciumata daca imi continui cutumele astea emo si acolo. Asa ca pastram portia de plans ptspare time. Ca pe un foarte drag hobby cathartic. Nu stiu, zau, cum mi-ar fi trecut the moaning disease daca n-as fi stat aici unde stau. E departe de centru, dar asta e bine, ca macar mai fac miscare si umblu pe jos. Dimineata e hardcore ca tre sa parcurg drumul in viteza ametitoare sa nu intarziu - am un desavarsit talent in a parasi domiciliul cu vreo 15 min decat in la timp. Si seara vin acasa cu carti de la biblioteca si cateodata ceva haleala. Deci antrenamente cardio, in principiu si some weight lifting. Face bine la sanatate. Casa e curata, draguta, perfect locuibila. Plus colegele cu care stau, supernice.
Asa...ajunsa acasa, m-am bagat si eu la bucatarit, am facut salata, ca la atat ma pricep si eu. Si cum radeam noi, nevoie mare, si asteptam oaspetii...suna cineva la usa. La noi, in afara de vecina de alaturi care ne aduce o data pe luna mere din gradina ei, si foarte rar ceva "cititori" de gaze sau electricitate...nu vine nici dracu`, neanuntat. Curioasa si intrigata - pt ca musafirii erau programati pe mai tarziu - ma duc la usa. Adorabila imaginea ce mi s-a asternut in fata. Doi omuleti, costumati din cap pana in picioare in doua lucruri bizare(cred ca unul era ceva leu legendar, nu de-asta cum vedem prin savane, ci unul de-ala rau, din ceva basme celtice, si celalalt era cea mai draguta stafie pe care am vazut-o vreodata). Aveau cosulete. Si mi-au zis o poezie. Asteptau ceva in schimb.
M-am simtit mai outsidera decat niciodata. Mi-am dat seama ca nu-s de-a locului. Ok, a fost prima data ca am facut ceva de halloween, si anume mini-party-ul asta si masa organizata pt invitati, deci am luat oarecum initiativa. Acasa data asta era data de dinainte de mers la cimitir si aprins lumanari pt morti. Cam atat. Nu machiaje, nu fun, nu chef, nu muzica, nu nimic entertaining. Dar vai, am uitat ce era mai in spiritul Halloween-ului. Colindatul din usa in usa si recompensatul copilutilor. Mai, si cand ii vad pe prichindeii astia doi, unul era ceva pui de black man, imi pica fisa ca oricat de mult m-am strofocat sa adopt traditia asta si sa trec peste impulsul meu conservator, nu mi-a prea iesit. Nu aveam ce sa le dau. N-aveam nici casa decorata. Nici mascata nu eram. Ma rog, poate parul meu mereu ciufulit aduce un pic a ceva weird witch. Plus ciorapii verzi. Aratam un pic a ceva zgripturoaica din basme cosmaresti, s-o zic drept. M-am simtit ca naiba. Aveau in cos portocale, mere, ceva prajiturele, acadele, o groaza de bomboane, cioco, zici ca tocmai au dat iama in te miri ce magazin cu dulciuri. Si eu nu aveam ce sa le dau. De fapt, m-am gandit eu, cum sa n-am?! Am! Si m-am dus in bucatarie sa le aduc doua banane. Pe cand m-am intors...ciu-ciu! Nu mai erau. Am aflat intre timp si de ce, ca am fost tare intrigata. Cica e asa de important sa fii vizitat de copiluti, incat tu ca si host trebuie sa fii pregatit cand vin cu poezioara. Sa le dai pe loc ce ai de dat, ca si cum tu n-ai nimic altceva de facut decat sa-i astepti. Nu e loc de sovaiala. I-am strigat sa vina inapoi, sa isi ia bananele, dar au zis ca "No, thanks, that`s fine". Cred ca voiau sa imi cer scuze cu secularul SORRY(mi-e scarba de cat de des il aud) si probabil sa fug dupa ei sa ii rog sa ia bananele. Da` ia mai lasati-ma cu prostiile voastre...
Si dupa 5 minute, alti copiluti. Trei, de data asta. Adorabili si astia. Dar eu nu aveam decat doua banane. Le lasasem in hol, in caz ca mai vine vreunul, sa pot sa ofer bananele foarte prompt, ca si cum asta as fi asteptat toata ziua. Si intind mana, zambesc frumos, le multumesc pt poezioara si le urez sa stranga cat mai multe dulciuri pe traseul lor. Si zice cel mai inaltut ca 'No, thanks...". Da` ce mai e acuma, draga? Te pomeni ca nu ti-or placea ca sunt importate din Turcia, sau ce? "No, we cannot accept. We`re three, you only have two, it wouldn`t be fair for one of us."
Ei bine, mi-am retras zambetul si am inchis usa, duca-se... si am tras obloanele la casa, sa nu se vada lumina, am pretins ca nu e nimeni acasa si ne-am continuat seara. Nu-i fair, ar fi trebuit sa primim cu bratele deschise colindatorii, dar cu atatea figuri, mai ma leshi?
Happy Halloween!

Thinking big in provincie

Am fost intr-o tabara timp de o saptamana, la Rm. Sarat. O tabara intitulata "Universitatea de Vara" de la Rm. Sarat, organizata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. Am fost o mana de studenti (eu eram cea mai tanara, ha!) care s-au adunat acolo sa asculte prelegerile catorva lectori interesanti, veniti din varii locuri. Am sa rezum totul la termenul "interesant', mai ales in conditiile in care eu nu am trait pe vremea lui Ceasca si universitatea asta de vara mi-a dat ocazia sa aflu o grooooaza de chestii. Pare ca o scena cu un copil care nu stie sa citeasca si se uita la pozele din paginile unei carti, si spune: "wooooow, ce frumoooosss!". Cam asa suna acest deloc cuprinzator "interesant", dupa o saptamana intreaga de acumulari de informatie si de experiente noi. Dar sa revin la titlu, ca suna destul de pompos, nu?
Am fost cazati la hanul Poienita, un hotel la iesirea din Rm. Sarat spre Buzau, un complex turistic cu aspect uber-comunist, dupa stilul localurilor unde comunistii isi serbau aniversarile. Daca ii spuneai taximetristului sa te duca la Poienita, se uita cu mai mult respect la tine, si te intreba din ce oras vii. Asadar am fost cazati la Poienita, ne-am respectat, ce sa mai...am stat pe banii statului, si am stat bine. Am sa ma leg de aspectele provinciale ale taberei...o data ca Rm. Sarat e un oras cu aspect de mahala - no offense, nu vreau sa jignesc, dar chiar e micut, si oamenii cam in proportie de 70-80% au un colorit cu nuante gipsane, cladirile, desi renovate unele, sunt fara pic de gust, firmele s-au pastrat de acum cateva decenii bune, bulevardul central arata super kitchos, oamenii par sa se umfle in pene cand intra in Penny Market, doar ala e una din principalele atractii ale orasului. A propos de "atractii" si obiective, tabara de vara se tine acolo pt ca in Ramnic a fost o inchisoare - a carei cladire e in picioare si azi si probabil se va transforma curand in muzeu - , una din cele mai dure, in care erau tinuti detinutii politici. Intr-una din zile am avut de luat cateva interviuri ramnicenilor si i-am intrebat despre inchisoare. Habar n-aveau. Stiau doar cativa. Explicati-mi si mie cum naiba se poate ca un oras de 40.000 de locuitori, minuscul - am traversat tot orasul in 15 minute, de la Poienita pana la gara...sa nu aiba habar de existenta inchisorii? Mai ales ca doua din cele foarte putine monumente ale orasului sunt ridicate in cinstea a doi detinuti de acolo - Coposu si Mihalache? Babes Bolyai are mai multi studenti decat populatia RM. Sarat. In schimb am nimerit sa iau interviu unui domn foarte frustrat din cauza conditiei lui de provincial. L-am intrebat daca stie de inchisoare, ce stie, cine a fost inchis acolo s.a.m.d. Raspunsurile veneau furios: "Ce? Bine ca veniti voi de la Bucuresti cu institutul vostru condus de Oprea, care e si-asa membru PNL, si faceti pe desteptii? Ramnicenii sunt prosti, nu mai puneti si voi intrebari de-astea ca oricum nu va raspunde nimeni. Noi nu suntem destepti ca aia din capitala, noi traim aici si nu vedem nimic. Plus ca sunteti tineri, ce sa intereseaza ce a fost? Vedeti-va de discotecile voastre si de tineretea voastra si lasati comunismul, ca ala e mort"... Bine-ar fi sa fie asa. Dar n-am sa fac acum apologia riminscentelor comunismului, vreau sa subliniez frustrarea asta de provincie. Si totusi, ca sa vezi ce-l durea pe nenea asta... Mai mergem cativa pasi si hopa! ce-mi vad ochii...un grup de emo kids a la Rm. Sarat. Nu aveau conversi, aveau ceva tenesi de la piata, de-aia ieftini, cumparati de la taraba de unde probabil isi luasera si fardurile, ca erau curse foarte urat pe fetele lor prafuite si teribile. I-am oprit sa vedem daca stiau ceva despre istoria orasului. "Hahahaha! Suntem tineri, ne ne intereseaza..." nu stiam ca daca esti tanar nu ai voie sa stii. Ma rog...dar erau emo, ca probabil auzisera la Guerilla (ah, de fapt nu cred ca are frecventa in Ramnic) ca e tare, frateee...
Chelnerita de la restaurantul din incinta Poienitei - una din ele, aia tanara - era o manelista fara maniere care facea figuri de fiecare data cand ii cereai ceva. Facea discriminari intre fete si baieti. Sau intre baieti si baieti. Daca erai baiat si erai dragut, poate aveai norosul sa nu iti scuipe in mancare. I se parea cool ca she was in control, cred...
Si acum vin la Cluj si va anunt cu mare fast mare ca azi se inaugureaza fantana aretziana din Piata Avram Iancu. Sigur ca manifestarile astea nu sunt strict provinciale, ele isi au obarsia undeva departe inapoi in timp si spatiu, inca se simt atat in provincie, cat si in capitala. Dar faptul ca ieri am vazut tot la 5 m cate un afis cu acest mare eveniment mare, si mai ales faptul ca azi am primit trei mass-uri pe messenger legate de fantana vietii...m-a pus un pic pe ganduri. Clujul e un oras atat de bogat in istorie si multi nu ii cunosc nici pe sfert istorioara, dar de fantana se scrie in ziare, se vorbeste pe mess, se sufoca stalpi intregi. Si da, ca sa vedeti cat de mult ma intereseaza grand opening-ul asta, am sa merg, si am sa imi dau dup-aia cu parerea despre ce si cum a fost. De fapt am trecut ieri prin piata Avram si exceptand luminile foarte neinspirat alese pt Teatrul National - o superbie de cladire, dupa mine- si pt Catedrala - si asta un monument de vaza pt Cluj...pot sa spun ca mi-a placut ce am vazut. Nenumarate beculete de toate culorile tasnind din asfalt. Interesant. Sigur ca de cand cu Europa, urmam trendurile, doar am vazut showuri de-astea de lumina si apa, pe ritm de muzica, si in Franta, si in Germania, si in Spania...e frumos :) Bineinteles ca nu am nimic cu faptul ca banii - ai Primariei, ai Consiliului Local, ai clujenilor - s-au dus pe finanatarea fantanii. Am auzit ca terapia cu culori e benefica, iar stressul e mare si la Cluj, nu tre` sa stai in capitala ca sa fii stresat. E destul si aici. Poate culorile alea minunate mai domolesc nelinistile clujenilor. In capitala au pus palmieri, azi maine si la Cluj apar nucile de cocos si bananele prin parcuri.
Tot la categoria thinking big incadrez si stadionul CFR, pe care maine joaca Romania cu Lituania. Si care acum cica e "gata sa-i gazduiasca pe cei de la Bordeaux, Chelsea si nu-stiu-cine, sa se simta ca acasa"...e proaspat dichisit si renovat, acum e ferches si mandru nevoie mare.
Adevarul e ca toate upgradarile astea te fac sa te simti mai bine. Sa traiesti intr-un oras de 5 stele, sa vorbesti urat cu niste oameni care iti sunt superiori intelectual, sa le scuipi in mancare, sa tii pasul cu moda europeama emo, chiar daca esti in minusculozitate de Rmanic...parca parca mai gadila din orgoliul nostru atat de mic. Thinking big makes good to your little ego.

Chuck Norris detronat

Nu, nu am sa scriu despre vizitatorii carcotasi ai blogului meu (vezi comment-uri de la postarile anterioare, semnate Chuck Norris). Sa fie sanatosi, dar nu suficient de sanatosi incat sa dea nastere la multi pui de chucks, ca dup-aia fac toti o revolutie si imi desfiinteaza blogul :))
Am auzit azi bancuri cu Michael Phelps. Mori, nu alta. Sunt ataaat de slabe. Adevarul e ca trebuia dat un suflu nou modei asteia cu bancuri. Acum ca tot s-au lansat colectiile de toamna-iarna, trebuiesc refreshuite si bancurile. Si pe cine sa alegem, pe cine sa alegem? Pe Chuck Norris l-am facut deja icoana, pe alea cu yo mama le-am epuizat, si pe dead baby la fel....asa ca hai sa facem bascau de Phelps, ca tot e de ultima ora si e popular...:))

Hurricane Gustav was slowed by Michael Phelps swimming clockwise in the gulf of mexico.

If track events were held in the rain, he’s win those too.

Michael Phelps has no girlfriend or wife…. he just chooses any female of his liking whenever he wants.

When Michael Phelps dives off the blocks this is the reason we have earthquakes.

When Jaws goes to sleep he has nightmares of Michael Phelps.

1. Newton’s First Law is wrong: Even if an external force is applied to Michael Phelps he will remain in the Michael Phelps state of motion.
2. Newton’s Second Law now states: The relationship between an object’s mass and its acceleration is the force Michael Phelps applies to them.
3. Newton’s Third Law is wrong: Although it states that for each action, there is an equal and opposite reaction, there is no force equal in reaction to Michael Phelps’ butterfly stroke.

Michael Phelps does not swim, He beats the shit out of the water until it takes him where he wants to go.

Michael Phelps once challenged Lance Armstrong in a “Who has more testicles?” contest. Michael Phelps won by 5.

There is no ‘ctrl’ button on Michael Phelps’ computer. Michael Phelps is always in control.

Michael Phelps doesn’t swim with sharks. Sharks swim with Michael Phelps.

Some people wear Superman pajamas. Superman wears Michael Phelps pajamas.

Si ca sa vedeti ca am dreptate cand zic ca Chuckie al nost` e detronat de multiplul campion Phelps:
Next Halloween, Chuck Norris is going as Michael Phelps.

:))

Trendy world

Sa vorbim despre trenduri.
Azi se poarta rochii de inspiratie elena, palarii, platforme, t-shirt-uri cu printuri, logo-uri, paiete, coliere supradimensionate si multe altele.
Se poarta baietii cu ceafa lata. La brat. Strans tinuti la brat. Celalalt membru superior ar trebui sa poarte un animal minuscul si urlator, imbracat conform principiilor de la paragraful anterior. Sau o geanta supradimensionata. Sau niste telefoane, minim 2 la numar, cu ceva bling-bling-uri agatate de ele. Sau cateva plase, semn ca fata tocmai vine de la shopping.
Se poarta tupeul. Sa te infigi cu tupeu in trafic, in societate, la servici, in familie, in relatie, sa ai "coaie" - indiferent de sex - si sa te folosesti din plin de ele.
Se poarta culorile tari. Altfel...n-ai personalitate.
Se poarta conflictul. Pt ca in urma lui intotdeauna se decide un castigator si un pierzator. Asa ca aici va folositi de "coaie", daca vreti sa fiti castigatorul. Pt ca nu se poarta loserii. Se poarta doar oamenii de succes. Cu idealuri. Atinse. Cu scopuri. Indeplinite. Cu personalitati. Puternice. Cu bani. Multi. The winner takes it all.
Se poarta lamentatia. De tara, de job, de societatea in care traim, de "sistem" - da` ce-o fi ala, ca o fi unul cartezian, sau omogen sau alt fel, naiba stie - de bani, de tot. Imi place ca aici am evoluat. Oamenii de azi isi construiesc argumentele pe sursele de informatie din mass-media. Daca priviti atent, veti vedea un melange caraghios de ideologii intr-un singur argument. Avem o parere despre toate, despre Rusia vs. Georgia, despre USA vs. China, despre taxe, despre politicieni, despre partide, despre invatamant, despre sanatate, despre drumuri, despre psihologia copilului, despre relatii. Le stim pe toate. Pt ca amestecam informatii culese razlet din o suta de parti si ne facem un speech cu tonalitate mesianica si...gata! Iata-ne in ipostaza unui Farfuridi al secolului 21, respectat pt ca de, "combate bine".
Se poarta blog-urile polemice. Alea in care faci pe durul si iti lasi frustrarile sa curga in tastatura.
Se poarta sexul mai mult decat alte aspecte ale unei relatii.
Se poarta creditele. Consumate pe masini smechere. Si dup-aia nu-ti mai raman bani sa iti platesti factura la telefon.
Se poarta lucrurile glamorous. Si la fete, si la baieti.

Nu stiu ce purtati voi, dar eu azi port o mare aversiune fata de unele din chestiile astea. Poate maine adopt si eu moda asta de masa. Azi inca ma bucur de putina originalitate.

Aceeasi, dintotdeauna, Vama Veche

Ajung in plin soare dogorator in Vama, intr-o zi de marti (ce v-am zis ca marti e ziua mea norocoasa?). Maxi taxi-ul nu mai e maxi taxi, e un ditamai autobus cu vreo 60 de locuri, un autocar, sa fiu mai precisa. Dovada ca numarul de vamisti, sau de wanna-be vamisti, a crescut, zic in sinea mea. Desigur, involuntar observ cele inca vreo 10 case rasarite de anul trecut incoace, dar m-am obisnuit, de la an la an sunt tot mai multe. Vad Gogoasa vesela, bun, e totusi incurajator ca macar ea mai exista, dupa ce ca au disparut, de-a lungul timpului Mash, Zapata, Clandestin si ce terase mai erau. Dau sa trec strada. Un BMW seria 6 da sa treaca peste mine fara scrupule, noroc ca ma trag la timp din drumul sau spre vama cu bulgarii, cel mai probabil pt o aprovizionare cu alcool si tutun. Intru pe bulevard, salut vreo 5 minute intr-una, pana epuizez cunoscutii. Nu cu mare incantare, desi nu i-am vazut, pe unii - de un an, pe altii - de mai multi. Eh, salut, ca sa nu par prost crescuta. Si dupa ce trece marea de cunoscuti, vad asa: o pitipoanca cu accese vadite de Paris Hilton, un chihuahua cu fustita roz, un colier bling-blingish la gat (al ei, slava Domnului ca nu al cainelui, ca facea hernie de la multele grame de metal), tot pachetul asta la bratul unui domn ceafa-lata. Se suie intr-un Ferrari rosu, parcat in fata La Canapele. Nu tin minte sa fi existat anul trecut canapelele, deci si asta e o noutate. Dar arata decent, imi place. Poate mi-ar fi placut mai mult fara masina asta parcata in fata si populata de cei doi fanfaroni tocmai mentionati. La ziare nu mai e tanti draguta pe care o stiu de 8 ani, ci o doamna mai in varsta care nu imi zambeste. Aveam in gand sa imi iau Cotidianul sau Jurnalul National, sa vad ce se mai intampla in lume, dar o voiam pe vanzatoarea aceea de demult, nu pe cea fara de zambet. N-am cumparat nimic. Desi banii ii scosesem deja. Eh, trebuia sa scap de ei, portmoneul il indesasem deja inapoi in geanta. M-am dus vis-a-vis sa imi iau ceva lichide. Mai vad eu si un croissant. Dau sa le platesc. Nectarul - 9 lei. Croissant-ul 2 lei. De-ala mic. Desigur, avand 10 lei, am scotocit dupa portmoneul adanc indesat in geanta, nu fara nervi, gandindu-ma ca mai bine ma tocmeam la ziare.
Imi las catrafusele in curtea unde urma sa stau, imi pun cortul, imi iau costmul de baie, arunc o rochie de plaja pe mine si tuleo la plaja. In drumul meu deloc lung mai observ niscaiva schimbari, dar drumul, norocul meu, e acelasi, Humanitas nu si-a schimbat sediul, Bibi tot acolo, Mitocanu la fel, la stuf dormeau 4 la o masa, unuia ii curgeau balele. Incep sa fac mental o lista cu ce e cum a fost si ce e nou in Vama.
Ma las pagubasa, am ajuns la malul marii. Vremea superba, apa minunata, ma arunc in valuri cu tot cu sutien, care se umple de alge, zabovesc in pluta vreo 10 minute si savurez Vama asa cum o stiu acolo, aproape de geamandura, desi la mal ma asteapta mitocani (nu terasa) pusi pe agatat cu poante ieftine, priviri de ambele ce sexe ce studiaza corpuri zacand la soare, unele pe nisip, altele pe chaise-longue-uri etc.
Ies intr-un final din Marea Neagra care in ziua respectiva era al naibii de albastra, ca si un fel de welcome, si ma postez pe prosop. Uit de cremuit. Adorm. Ma trezesc pe la 6 jumate, un caine ma mirosea. Unul alb. Aducea cu Balan, doar ca avea vreo 40 kg in minus asta. Ma uit in jur. Si ma caiesc pentru toate povestile carora le-am dat crezare. Alea, stiti voi, conform carora "Vama nu mai e ce a fost", "Salvati Vama Veche", "Vama s-a dus la dracu`" etc.
Pt mine acesta e al 8-lea an in Vama. Fata de prima vizita, categoric, s-a construit mult, au venit mase de oameni care nu au ce cauta acolo, Vama devenind un soi de muzeu, un must-see, un obiectiv turistic unde vii "ca sa beeeeeeeeeeeeeeei, frate", sa ti-o-nfigi in vena si sa head-bang-uiesti pana vomiti (de la alcool, drog, muzica, toate la un loc), ori pt a epata ori ori ori...
Prostii, prostii, prostii.
Anul acesta am constatat cu stupoare ca numarul turistilor a scazut drastic. E absolut justificabil, lumea se orienteaza spre servicii mult mai bune pe alte meleaguri, la aceleasi preturi sau poate chiar mai mici. Aici e poveste lunga, nu are sens sa tin teoria chibritului, cert e ca ma asteptam sa caut minim 20 de minute pana sa gasesc un loc pe plaja. N-a fost asa. M-am asezat unde mi-a placut mie si, pe langa asta, nici n-am avut vecini multi. Statiunea era destul de goala, la magazin nu am stat nici o data la coada, maxi taxi-urile nu se mai umpleau ca altadata pana la refuz, lucrurile erau putin ciudate pt plin sezon. Sa nu mai spun cat de lamentabile pt localnici.
Dar sa revin la subiect. Nu exista degradarea Vamei Vechi. Pt ca Vama Veche nu a constat niciodata intr-un plan arhitectural, intr-o anumita cladire, in anumiti oameni, in bani sau alte cele. In Vama e spiritul ce-ti place, daca-ti place. Daca nu, e clar ca nu mai vii. Sigur ca te incomodeaza kitsch-ul, te enerveaza preturile umflate pana la refuz, te scot din sarite unii si altii. Dar asta numai daca ii bagi in seama.
M-am intors dupa 4 zile de Vama exact asa cum m-am intors in toti anii de acolo: fericita. Anul acesta am mers singura. Am baut in total 3 beri. Bani nu am cheltuit multi. Intr-una din seri am fost la Monoloagele vaginului, pe terasa Hand - o alta ciuperca rasarita, dar una reusita. Interpreteaza socant de superb Diana Giubernea. Dup-aia m-am retras in Tequila sunrise pt o portie de muzica folk, un tip ce se auto-intituleaza Banderas si canta destul de frumos. Nu m-am abtinut sa amintesc ca eu sunt amica buna cu Emeric Imre, moment in care s-a umflat in pene si mi-a demonstrat ca si el stie sa cante frumos, desi nu are parte de aceeasi celebritate. Mi-a dedicat cateva piese, pana mi s-a facut somn si am plecat.
M-am simtit bine. M-am relaxat pana la refuz. Am servit 2 rasarituri de soare ce-ti taiau rasuflarea. Astea au fost singurele momente critice de singuratate in Vama, in rest nu m-am simtit defavorizata, fara companion fiind. Mi-am intalnit vechi cunostinte devenite acum prietene :)Am fost intampinata cu aceeasi caldura ca de fiecare data. Si de catre oameni (de la de acum buna mea prietena Doina - pana la urma in casa careia am si stat si m-am simtit foarte bine - pana la domnul de la Gogoasa, si chiar si dna de la ziare a zambit cand m-am induplecat sa iau Cotidianul), si de catre soare.
Si da, marea...si ea m-a imbratisat cu muuult drag.