Peste maneca

Pt ca ce scriu in postul asta sa ring a bell ca am ajuns in UK, poate trebuia sa pun M mare la 'maneca'. Ajuns-am in UK. Toate bune, n-a avut probleme avionul nici la decolare, nici la aterizare, in aeroport cineva din staff-ul universitatii m-a asteptat, m-a (tele)portat - am ajuns foarte repede, sau poate am dormit eu prea adanc, nu stiu, oricum...drumul nu a parut lung deloc de la Londra la Coventry- in campus si de acolo...am inceput seria de wow-uri. O data, trebuie neaparat sa mentionez ca biblioteca e a sort of Iulius Mall cu 4 etaje, o iiiimensitate de chestie. Imi place tare, cred ca m-as scuti de chirie si m-as muta acolo, pacat ca inchid la 10PM.
Orasul e frumos, lumea politicoasa nevoie mare, e plin de culori - as in toate natiile pamantului zici ca s-au adunat pe petecul asta de Anglie - ce sa mai, nu intru in detalii ca n-are sens. Ma dispera sofatul in UK. E total pe dos, cand trec strada nu stiu exact in ce directie trebuie sa ma uit, pe mine m-au invatat mama si tata sa ma uit in stanga si in dreapta. Adica in stanga, APOI in dreapta. Aici trebuie intai sa ma gandesc cum as face acasa, si apoi sa fac pe dos. Ca circula astia de ti se face rau, cam up-side down. Not to mention the Indians, care zici ca-s la mama lor in Bombay si au muzica la maxim, exact ca jupanii din filmele de la Bollywood, cu 180 pe ora in centrul orasului... Dar I`m still alive. Si asta datorita faptului ca absolut toata lumea, dar chiar toata lumea, e super politicoasa...Daca tu mai ai 10 m pana sa ajungi la trecerea de pietoni, masina nu accelereaza, ci incetineste. Si nu, nu incetineste ca sa isi fluture privirea dupa fundul tau, cum se intampla uneori la romanasi, ci ca ... asa e frumos. That`s the way it is.
Da, un pic mi-e dor de casa. Daca zic asta cu voce tare, suna a "vreau acasaaaaa!", dar nu in sensul ala mi-e dor. Stiu de ce sunt aici, nu ma incearca regrete sau alte cele, pur si simplu tot ce imi era familiar acasa, aici mi-e strain.
Partea interioara a fost putin data peste cap... Spirit latin, galagie, agitatie, praf, preturi romanesti...da, lipsesc cu desavarsire. Ma intreaba lumea daca imi place. Ce sa imi placa? Faptul ca traiesc in UK, ca studiez un curs ce incepe cu Law, ca stau intr-o casa curata, intr-o zona frumoasa, cu o frantuzoaica, o elvetianca si o chinezoaica? Sau ca sunt singura, trebuie sa fac teme, ca la scoala, am de citit biblii de drept a cate 800 de pagini, seara cand ma culc aud linistea in toata splendoarea ei - I hate this! - sau ce? Imi place si nu imi place. E greu de zis. E ceva nou. Trece un pic pana ma acomodez cu viata englezeasca, deocamdata nu ma plang, am dat numai de lume buna, nu am avut necazuri de niciun fel, e ok. :)
Nu stiu la ce se refera lumea cand vrea sa stie daca imi place. Da si nu. E frumos aici - suna a taran prost ajuns la oras, e curat, e "cilivizatie", e ...altceva. Dar nu e acasa. Sometimes we call ourselves adaptable. Chiar acum cateva zile mi-am scris cv-ul, ca sa aplic pt niste part-time jobs, si am pus accent pe faptul ca I`m an adaptable person. Dar inca mai ridic semne de intrebare cand vine vorba de adaptabilitate. Un lucru e sigur. Locul asta, oricat de frumos si curat si civilizat si plin de oportunitati si facilitati ar fi, nu e 'acasa'.
Ma intreb ce ar fi trebuit sa scriu in primul post made in UK. Poate trebuia sa vorbesc despre oamenii pe care i-am cunoscut, desre profii pe care ii am, despre casuta in care stau, despre cum se uita bou` la un robinet caruia nu stie sa ii dea drumul, despre mancare, despre ceva tipic british.
Azi era sa ma loveasca o masina, drumurile sunt perfecte, fara gropi si canale neastupate, motoarele silentioase, multe masini ecologice, efectiv nu am observat ca vine masina. Era rosu la pietoni, of course, si m-am gandit sa ma simt ca acasa un pic, sa break the law. Si era cat pe aci sa sfarsesc broken...by a car. Soferul m-a vazut oricum din timp, a incetinit, dar probabil voia sa ma puna pe ganduri si sa imi sugereze ca aici se asteapta la semafor si intr-o duminica dupa-masa, cand lumea pare sa se fi evaporat si strazile sunt complet goale.
Oricum, primul lucru dupa ce am ajuns acasa - vorba vine 'acasa'...aci unde stau, in casuta de pe Tomson Avenue - a fost sa scriu ceva pe blog, sa salut cu respect 'acasa'-ul meu de toate zilele, in semn de recunostinta ca n-am patit nimic in prima saptamana ca student in UK.
Si cred ca nimic nu putea sa fie mai potrivit decat poza cu New life in progress :)

Il pleut sictiresquement

Ieri: Dumnica de toamna. Exact cum vedeti in filme. Soare domol, semi-iesit din norii stravezii, cateva raze mangaie trotuarele reci, cerul are o culoare care nu are nume, un mix de nuante anonime, care totusi bucura ochiul. E frig. Cel putin in casa e frig. Inca nu am iesit din casa sa verific daca e adevarat ce se spunea la prognoza meteo ieri, si anume scaderi drastice de temperatura, dar daca judec dupa faptul ca in pijama fiind, mor de frig, cred ca e adevarat, afara o fi si mai si...
M-am trezit fara probleme pe la un 6 ucigator, simteam aerul rece prin camera si cautam o sursa de caldura si energie sa imi menajeze mainile. Iar vine frigul, iar probleme cu circulatia periferica, iar intrebari: "de ce esti asa mov la mana? stiai ca ai buzele mov? ti-e frig?"...a-propos de asta, superstitiosii ar spune ca mainile reci sunt specifice persoanelor sincere :-> Pe chestia asta am primit de la Robert anul trecut o inimioara pe care o bagi in buzunar, vari si mainile in buzunar, si tine de cald. E cu ceva gel termo-nu-stiu-de-care, si chiar tine de frig. Temporar, chiar se pot rezolva problemele legate de mainile reci. Are o bucatica de metal care fac "clac" daca o "activezi" - daca o indoi intr-un anume fel, si gelul dinauntrul inimioarei - care e de fapt o pernita de plastic rosu in forma de inima - se lichefiaza si se incalzeste. Interesant proces. Apoi se intareste, dupa cateva minute, si treptat se raceste. Ca sa-l aduci la starea initiala, tii inimioara in apa calduta vreo 8 min. si poti sa reiei procesul, in caz ca mainile sunt iar reci.
:D
Maine incep elevii scoala. Ma gandesc sa ma duc la festivitatea de deschidere a anului scolar, sa mai simt o data emotia aia, desi it won`t be the same.
Tot maine ma duc sa imi fac pasaport. Nu aveti idee cate chestii mi-au scapat... lista mea, care initial continea periuta de dinti, dosar cu diploma de bac, bursa, acceptance letter, pijama, dictionar, laptop, ceva banuti, biletul de avion si inca ceva haine...s-a hiperbolizat pana la naiba.
Medicamente. Eh, la asta v-ati gandit, daca te ia maseaua sau stomacul sau ceva? Ca eu nu. Umbrela. La asta recunosc ca m-am gandit si inainte, dar am uitat. Stilou. Creion mecanic. Agenda. Stick de vreo 4 GB, macar. Multe, domne`, multe. Dar cel mai si cel mai mult am nevoie de vreo tona de voie buna.
Ca zilele astea m-a cam luat asa, nu-stiu-cum, un val de depresie de-asta pre-plecare. Un fel de sindrom pre-menstrual, daca e sa judec dupa ce-am citit prin reviste, ca mie, personal, nu mi s-a intamplat. Inainte "sa-mi vina", de obicei vorbesc si mai mult (cam you imagine this?!) si, ce-i mai grav, si mai fara sens. Si sunt un pic nervoasa. Dar n-am migrene, dureri, de-astea...ei, acuma, in schimb, ma si doare capul, ca stau incrutata toata ziua. Si stomacul, ca n-am pofta de mancare. Si cred ca m-a si luat un pic raceala, ca am zis ca merita sa profit de hainele mele dragute pe care in Anglia le voi inlocui cu haine lalai, groase, de lana, ca de baba. Luckily, sezonul asta e unda verde din partea designerilor la knitwear, deci cumva cumva ma descurc eu.


Azi: Monday again. Rainy Monday. Worse than it might sound at first. Nu e doar mohoraciunea panoramei, sau griul cerului ce sta sa cada. Neeeah...e explozia de claxoane, de masini, de copii mergand la scoala, e agitatia furnicarului urban, intetita si mai si de cacacioasa asta de ploaie, care nu ajunge ca e urata, mai e si rece. Am fost azi dimineata, ca un (fost) elev (mai mult sau mai putin) constiincios, la scoala, sa mai vad ceva profesori, ca unii mi-ar ramas tare dragi. Nu i-am vazut pe toti, dar oricum, cat am stat acolo, a fost suficient sa ma apuce analepsele si chiar nostalgia. Am stat, ne-am pupat, am mai schimbat o vorba, a fost caldut in fumoarul lor, dar mai ales atmosfera din Racovita face sa te simti confortabil acolo. Cand ies...iar...Ploua ca naiba. E frig. Pana am ajuns acasa mi-a stricat vantul si ploaia coiffura. Imi fac si eu parul sa stea omeneste o singura data la luna, cand am chef si timp si dispozitie, si iata! fix atunci se duce la dreaqu` totul. M-am stropit pe cizme. Mi s-a sifonat paltonul in troleu, ca dimineata era agitatie mare, toti copii mergeau care pe la scoala lui. Vreo 4 masini aproape m-au nenorocit, din care 3 pe trecerea de pietoni. Una nici nu era dotata cu stergatoare, o super-dacie de pe vremea lu` Pazvante chioru`. Un caine mai jucaus, vazandu-ma asa intr-o dispozitie bacoviana, a sarit pe mine sa ma mai inveseleasca. Desigur ca am palton crem, cum altfel.
Eh, cam asta e...
acum ma duc sa ma plimb. As vrea sa fie o plimbare rupta din "Singing in the rain", dar va fi o plimbare de-aia disperata, o incercare ratata de a-mi demonstra ca mai exista si alte activitati decat statul in casa, sub patura calda si ingurgitatul de ceai fierbinte. Si poate daca ma enervez nici nu-mi iau umbrela.
Pai sigur ca nu-mi iau, ca am uitat-o in troleu.
Adorable rainy Monday, isn`t it?

Exista un Prieten

Exista oameni pe care n-ai sa ii uiti niciodata. Oameni pe care ii iubesti intr-un fel aparte, nu de-ala inflacarat, ci asa, usor, ca un foc mocnind, toata viata, fara sa simti vreo clipa ca afectiunea a trecut, desi nu e iubirea aia cu I mare, e o iubire simpla, atat de fireasca precum spalatul pe dinti. Acest post il dedic in totalitate acelui om cu care am crescut, cu care am cea mai pura prietenie, cea mai sincera relatie de amicitie, si de care ma leaga si anii de liceu, si alte clipe frumoase. Exista momente cand te desparti de un om si totusi continui toata viata sa il simti aproape. Exista prieteni care au fost facuti ca sa fie prietenii tai, care sunt mereu acolo, a caror voce poti sa o auzi oricand, spunandu-ti exact cuvintele care trebuisc spuse in clipa aia, fara telefon, voice-chat, si alte minuni. Oameni la care te gandesti intotdeauna cu drag, desi ii cunosti suficient de bine incat sa stii ca au si parti rele. Oameni carora le spui acele lucruri pe care nu le-ai scrie nici macar in jurnal, daca ai avea unul. Oameni pe care ii poti suna la 3 noaptea sa ii intrebi daca pot sa doarma, ca tu nu poti. Oameni carora le dai bicicleta fara sa te gandesti vreo clipa ca "e bicicleta mea si nu o dau ca poate mi-o strici, poate nu mi-o mai dai inapoi, poate ii faci opturi etc...", oameni carora le ceri bocanii fara nicio urma de jena, cand ai nevoie de echipament de extreme mountaineering, si observi ca ai tai ti-au ramas mici. Oameni cu care ai avut o relatie ce a depasit stadiul de amicitie si cu care, totusi, iti permiti si vorbesti despre omul pe care il iubesti atat de mult AZI (cu I mare de data asta, Iubirea), sau pe care poti sa ii vezi cu cineva (ALTCINEVA decat tine) de mana , fara sa iti dea lacrimile, ci chiar avand puterea de a zambi (sincer!), fara sa simti urma de gelozie sau rautate. Simti ca prietenul asta nu ti-ar dori niciodata raul, desi lumea asta e impanzita de concurenta si invidie si mercantilism si vanitate, el nu ti-ar dori nicio clipa altceva decat sa fii fericita. Sunt unii oameni care sunt raniti profund la un moment dat, dar care apoi isi dau seama ca prietenia e ceva ce nu merita pierdut pentru nimic in lume, si te iubesc mai departe la fel de sincer, fara sa fie afectati de trecut, dar intr-un alt mod. Sunt unii oameni cu care rupi relatia, si totusi inca mai ramane ceva frumos dupa. Inca mai simti ca iti este aproape, inca il mai simti ca parte din viata ta, si stii perfect ca intotdeauna asa va fi, ca relatia cu acel om nu se supune legilor nici ale timpului, nici ale distantei, nici ale uitarii...Exista oameni pe care pur si simplu ii indragesti, oricat de implicat ai fi in alta relatie, tu sau el, oricat de departe/casatorit/burtos/chelios etc. ar deveni, tot el e omul care iti vine primul in minte cand spui cuvantul 'prieten'.
Imi indragesc foarte tare prietenii, pe cei adevarati, zic. Dar sa afirm ca imi iubesc cel mai bun prieten, e deja ceva destul de suspicios, nu-i asa?! Ei bine, poate fi. Poate parea ca in spatele acestor randuri inca mai arde flacara pasiunii, inca ma gandesc la el seara, inca ii simt parul ciufulit printre degete, inca il pastrez ca pe o roata de rezerva, dar, vai!, cat de neadevarate sunt astea. In genere cand spui 'iubire' te gandesti la iubitul tau sau la parinti, se-ntelege. Si e foarte firesc. Da` cica alte feluri nu s-au inventat. Ei bine, daca voi nu credeti in alte feluri, eu inventez acum, pe loc, iubirea fata de Prieteni. Nu, sigur, nu mai e ce a fost. Si nu, nu vorbim de iubirea cu I mare, cea inundata de 'te iubesc'-uri pasionale, ci de sentimentul acela profund dintre doi oameni, ceea ce vedeti pe medalioane kitschoase si pe felicitari anemice, ca fiind rezumat in sintagma 'friends forever'.
Nu pot sa uit omul care si cand face o prostie mare de tot, vine si imi spune cu mult curaj cum sta treaba. Sau pe cel care face ce face si recunoaste ca one of his (two) best friends is a girl. Me. Sau pe cel cu care am stat noptile pana tarziu sa dezbatem cele mai nebunesti subiecte.
Povestea e scurta. A fost odata Sebi si Daria (remarcati "a fost" = una si aceeasi persoana). Acum nu mai este. Acum sunt Sebi si, separat, Daria. Conectati printr-o super-uber-ultra-extra-prietenie. Which will last for ever and ever.
La Multi si Fericiti Ani celui mai iubit dintre prieteni.

Wake me up when September ends

Am ajuns azi dimineata acasa pe la 4 si ceva. Clujul m-a intampinat cu temperaturi nu prea calduroase, dar totusi cu bratele deschise. Desi moarta de somn, n-am putut sa nu constat cat de dragut era taximetristul. Undeva bine dupa a sasea decada de viata, chel pe cresta, carunt la poale, zambaret si respectuos. Si nu, n-a fost tzeapa, am platit normal, nu era rechin. Am intrat in casa - care, by the way, e proaspat renovata ca urmeaza sa o vindem, sau s-o dam in chirie (anyone interested? Zona "centrala" manastureana, a.k.a. langa McDonald`s, doua camere, ideal pt cuplu, curat, intretinut frumos, nu lux, dar peste decenta ) - si am luat somn instant. Am dormit pana la 7, nu am mai putut inchide ochii dup-aia. E nasol sa dorm iar singura...
A inceput septembrie. Azi e 3. Parca nicio alta luna din an nu ar trebui sa fie mai bine numerotata decat Septembrie. "Pe vremuri" 1 septembrie insemna primul semnal de alarma ca reincepe scoala. Unul care zi de zi se simtea tot mai accentuat. Rememorez cu mai multa nostalgie decat imi sta mie de obicei in fire vremurile cand vacantele mi le petreceam integral la bunici, in cartierul alaturat, Grigorescu, si septembrie era luna in care se dadea unda verde la furat. Fructe. Eram pe coclauri toata ziua, furam de toate, traversam toata gama de fructe comestibile, fara jena... si "cireasa de pe tort" era sa mergem la furat de nuci. Sigur, nuci gasesti la orice colt de strada, dar la noi era ideea de a intra in gradina omului, de a te sui in copac pe furis - desi era o amarata coliba de week end, pe care proprietarul probabil o uitase de ani de zile, si sa-ti indesi in poalele tricoului caaaat mai multe nuci. Era fun si sa bati copacii cu bate, sa ninga din ei cu nuci, nu zic, dar adrenalina era la cote mai mari prin gradinile oamenilor. Si apoi vai-ul mare era cand ajungeam acasa la bunica si ma freca pe mainile imposibil de jegoase cu sare de lamaie, ca venea inceputul scolii si ne erau controlate mainile. Septembrie de data asta nu mai e bau bau-ul care vesteste scoala. De data asta - oooho! am crescut mari (pleonasm de potentare! :p ) si mergem la facultate. Incepe la 1 octombrie, dar eu trebuie sa ma prezint in septembrie. Plec pe 22. La revedere, drum bun, zici la prima impresie. Dar nu-i asa simplu. Sau cel putin mie nu mi se pare. Gandul ca trebuie sa-mi fac bagajul e ucigator. Pana acum calculele erau simple: plec 7 zile de acasa => 7 perechi de pantofi, 7 chiloti, 7 tricouri etc. Acuma nici nu vreau sa numar zilele pe care le petrec departe de casa...sau ce sa zic, ca acolo-ul devine acasa? Mira-m-as. Aud des oameni care pleaca si dupa o groaaaza de ani inca spun ca acasa e aici. Adica Romania. Sau orasul natal, sau nusht ce. Eu cred in alterarea acasa-ului. Dar nu cred ca acasa-ul meu va deveni o camera intr-un campus. Sau cel putin asa vreau sa cred, ca am sa fiu in stare sa termin facultatea la timp, sa nu repet anii, sa nu ma apuce strechea sa cad in patima doctoratelor multiple si sa imi petrec anii pana la pensie prin campusuri universitare. (Chillax, exclus aproape din start, am sa ma multumesc cu un singur doctorat.)
Luna asta, asadar, se schimba casa. Cel putin temporar. N-am fost eu niciodata un om bine inradacinat undeva, insa acum se simte ca radacina se muta dintr-o gradina in alta. Si solul e diferit. Zice-se ca mai bun. Om trai si om vedea.
Pe 21 septembrie canta Cohen la Arene. Indubitabil ca imi vine sa ma zgariu pe ochi de ciuda ca eu in 22 la 6:20 AM am avion. Din Cluj spre Londra. Cumparat deja. Ca zau asa, m-as fi dus cu atat de mult drag la concertul ala...asta e, bad luck.
Pe 27 e ziua iubitului meu. Sa-mi traiasca multi si fericiti ani.

Iata, domnule (si stimata doamna), ca cineva m-a trezit din letargia asta care ameninta sa ma duca spre un nou entry infinit si plicticos. Dau direct copy-paste la discutia cu prietena cu care tocmai port cea mai placuta conversatie pt o miercuri seara friguroasa ca cea de azi:

Alexandra Cota: fata mea, tu esti fericita?
Alexandra Cota: spune aici la moshu
Daria R.: DA!
Daria R.: sa zic mai multe?
Daria R.:
Alexandra Cota: asa-mi place...om DA hotarat de la om
Alexandra Cota: dezvolta, te rog
Alexandra Cota:
Daria R.: dadadadadadada
Daria R.: e ciudat ca acuma daca ma pui sa dezvolt, sa analizez, sa disec
Daria R.: nu-mi vine
Daria R.: sa zic DE CE mi-s asa `appy
Daria R.: dar pe moment, da, mi-a venit sa strig in gura mare ca DA, SUNT FERICIIIIIIIIIIIIITA
Alexandra Cota: asa am simtit si eu parca
Alexandra Cota: si de aia te-am intrebat
Alexandra Cota:
Daria R.: Cred ca gradul de fericire poate, la un moment dat in viata, sa fie direct proportional cu cantitatea de iubire existenta la momentul respectiv in viata ta
Daria R.: si la mine acuma iubirea-i mare, deci fericirea-i din plin
Daria R.: dar sigur
Daria R.: fericirea nu == love
Daria R.:
Alexandra Cota: aia e cea mai pura fericire
Alexandra Cota: reciproca e insa valabila
Alexandra Cota:
Daria R.: dar oricum, isi trage sevele cele mai dulci de acolo
Daria R.: ma bucur ca azi mi-a stat bine parul, de exemplu
Daria R.: am fost fericita pana acuma seara, sincera sa fiu
Daria R.: cand l-am prins un pic in coada si cand am desfacut coada...ciu-ciu
Daria R.: era vraiste iar
Alexandra Cota:
Daria R.: sau mnoah...sunt fericita ca m-a lins un caine mic azi pe fata
Alexandra Cota: asa face parul....dar iti mai zic un secret noua, fetelor...ne sta bine parul cand suntem fericite
Daria R.: nu-mi pare rau de acarienii si bacteriile impregnate in pielea mea cinasa
Alexandra Cota: doamne fereshte alea nu se iau in considerare
Daria R.:
Alexandra Cota: da' e asa frumos sa fii fericit pur si simplu
Daria R.: niii tuh ce poza ai
Daria R.: ca mine aproape
Daria R.: numa` ca tu esti mai high
Daria R.:
Daria R.: da, exact
Daria R.: nu stiu de ce am zis asa hotarat da
Daria R.: ca sunt cateva motive care m-ar fi putut face sa spun : "hmmm...let me think a bit" sau "nu stiu" sau faze de-alea penale rau cu "depinde la ce te referi" & co.
Alexandra Cota: apai...cand se intampla lucruri bune in jurul tau, cinstit e sa spui ca esti fericit...
Alexandra Cota: si nu sa stai
Alexandra Cota: sa te tot gandesti si sa le tot intorci
Alexandra Cota: ca parca ar putea fi mai bine
Alexandra Cota: sau paaaarca totusi asta nu-mi convine
Alexandra Cota: si cel mai rau
Alexandra Cota: sa spui...de ce-i asa bine? ceva tre sa nu fie in regula....oare nu e aia sau aia
Alexandra Cota: si sa nu poti sa te bucuri de fapt

Ziceti si voi de nu-i asa...
Noapte buna. Fiti fericiti si ziceti-o-n gura mare. Nu mai sovaiti, ca nu e timp. You`re either happy or you`re not at all.