Angular

N-am fost un fan al superbowl-ului niciodata, desi mania m-ar fi putut coplesi de cateva ori, data fiind densitatea de sport-freaks pe care ii am prin preajma. Azi dimineata totusi, mi-am dat seama ca depinde si de perspectiva, de data asa perspectiva cinematografica. Si parca am privit cu alti ochi.



Unii spun ca pentru a cunoaste un lucru, trebuie sa il privesti din toate unghiurile. Daca ai puterea sa-l privesti din 360 de unghiuri diferite, bravo tie, esti rabdator. Nu multi sunt cei perseverenti, asa ca majoritatea sfarsim prin a nu cunoaste in totalitate mai nimic. Pe de alta parte plombarea lacunelor cu te miri ce avem prin traistele noastre intelectuale chiar ne da impresia ca am ajuns la quintesenta acelui lucru si taddda, il cunoastem (discutia a cunoaste=a stapani se declara de pe acum deschisa).


************* ******* *************

Momentan imi dau silinta sa invat sa grow young. Ar fi prematur sa spun ca mi-e frica de riduri si tate lasate, dar de cateva ori mi-am lasat blestemele sa curga asupra oglindei. Si a unghiului din care batea lumina. Finalmente toata treaba asta cu perspectiva e o mascare a unor scuze pe care le cautam ca sa justificam un pic mai brutalul inevitabil. Ce nu intelegem de multe ori e ca pana la "finalmente" mai este mult.
S-a dezbatut asta ieri, in timpul lunch break-ului cu un prieten.
aparent A + B + C = "The person doesn't give a flying crap"
unde A = X does not call you for three days
B = when X calls, X acts as if nothing's ever happened
C = X mentions no plans for the quickly-approaching Valentine's Day

S-au cautat scuze pentru emascularea sus-mentionatelor trivialitati, gen "I was busy anyway, I had no time to call X either" sau "I care diddly squat about Valentine's Day myself, so I'm quite happy X didn't mention anything about it anyway"

Asa nu!

I then understood how thin the thread between the "different angles" perception and the "lying to myself and finding excuses for something that's not ever gonna be worth it" perception.
Asadar, nu ca as incuraja vreodata amagirea de sine, dar daca tot ajungeti sa o faceti, faceti-o cand chiar aveti motive intemeiate. Cand sunteti hopeless si a te multumi cu ORICE e singura ancora pe care o mai aveti ca sa va mentineti self-esteem-ul.
Se prea poate ca tonul mesianic al acestui articol sa va aminteasca de filme overrated pentru femei frustrate, si de slogane la fel de patetice gen "you're worth it", dar daca numai pentru o clipa ne gandim la "why wouldn't you be worth it?" (care intrebare da, admit, poate fi interpretata la fel de siropesc), concluzionam - sper - ca de fapt dropping it and moving on to a different angle poate fi mai recomandat decat a insista in ceva care stie naiba unde duce si, mai grav, erodeaza ceva ce odata era sanatos.

Terminand divagarea mesianica, trebuie sa recunosc ca vreau sa grow young a bit. A salta pasi in ciclul de invatare poate echivala cu a progresa, dand crezare mitului unui Fat-Frumos care "crestea intr-o luna cat altii-n trei ani". Desi progresul e temporar (ca si cum Fat-Frumos s-ar fi dopat cu steroizi, si-apoi la o varsta inca tanara ar fi ramas ba impotent, ba cu muschii transformati in valuri valuri de tesut adipos, cah!). Riscul de a regresa e mereu la panda cand nu faci lucrurile la timpul lor, adica le traiesti cu o era mai devreme. De exemplu daca plonjezi intr-o "relatie serioasa" (as opposed to what normal people do in their teen ages), dupa ce iti trece "seriozitatea" tot in piscina cu lucruri "light" ajungi. Buba rasare inca inainte sa ajungi in acolo. Buba e insasi faptul ca discrepanta serios-neserios cantareste greu in favoarea lucrului temeinic, serios, de durata. Si dracu stie de ce pasul asta de la seriozitatea la ceva usor e vazut ca fiind un regres?! Nimeni n-a zis vreodata ca pe scara evolutiei o "relatie serioasa" e mai sus decat un o abordare 'take it easy'. Si de fapt in clipe din astea iti dai seama ca ce numeai ieri progres, vazut in unghiul luminii de azi, e un pas inapoi, pentru ca odata ce te debarasezi de el, vine toata suita de lucruri pe care le-ai saltat in trecut. Ca si cum tineretea ti-ar apartine doar pe jumatate acum, pentru ca vine fara crezul puternic si autentic in lucrurile usoare (a se interpreta in lumina antonimului "serios")

Upgrading to a one night stand, cine a mai auzit de asa ceva? Why do we all assume upgrading is about seriousness? There has to be a balance between burden and lightness, there has to be an unbearable lightness somewhere, somehow.

OK, dar mie toate astea-mi suna a cunoastere de sine. Pai da, sinele e singurul lucru pe care daca ajungem sa-l cunoastem, il putem si controla. Cu tot cu o tona de rabdare, mereu ne ramane un grad neatins, acel al 360-lea grad pe care nu-l putem accesa pt ca nu locuim in pielea nimanui altcuiva decat a noastra.

Mica nota bene: pentru cei care nu cred in fericirea la singular, am doua poze.

Decideti voi care e mai "fericita" (pentru ca in final despre asta este vorba in propozitie, despre the way we approach this little word 'happiness' and the way we decide to pursue it).

♂ ≠ ♀

-BUZZ! zice de colo un good ol` friend. Ca tuh...sa va bag si sa va scot si sa va asa si pe dincolo, si sa va mai bag o data, sa fie clara treaba.
-Stai asa, ca nu pricep. Cine, fratzika? Pe cine? Care, cum, ce se petrece?
-Ca voi, ca muierile, ca toate! Ca sa va bag si sa asa mai departe (vezi randu` de mai sus)...
-Spune, draga prietene, ce-ai pe suflet. Dar daca se poate, fara sa ma bagi si pe mine si sa ma scoti, ca sa ai iara unde ma baga, ca sunt usor irascibila la o asemenea abordare si s-ar putea sa nu se stie.
-Ca, tuh femeie, cum dracu` sa ti-o spun mai clar: is peste poate de nervos.
-Peste care poate?
-Peste poatele mele, ale unui barbat.
-Pai de-aia ca poatele voastre se termina mai repede decat ar trebui, la cata gura faceti ca sa va preaslaviti rezistenta de fier si masculinitatea infinita.
-...is ase nervos, ca daca ar fi acuma donsoara aici, cred ca m-ar manca palma...Explica-mi si mie: tie cat timp iti ia sa faci un dush, sa te epilezi si sa-ti faci un bagaj?
-Pai, fratzika, depinde. Stiu ca voua, masculilor, va place raspunsul asta elaborat, spus cu un suspin ganditor, cu iz de filozofeala... Depinde daca epilatul e scurt sau lung, daca e total sau partial, daca e la salon sau acasa, daca ceara e de calitate au ba. Apoi bagajul, si ala depinde. Daca mergem in Seychelles, ia ceva, ca pana imi gasesc eu flip-flopsii, ma ia mama dracu`. Daca simplificam totul si mergem un week end la cabana, sansele-s mari sa dureze sub 10 min. Dar, ti-am spus, depinde.
-...ca sa va bag s.a.m.d. !!!
NB: se pare ca amorezii pierdusera trenul spre paradisiacul kingdom of far-far-away din cauza gatelii donsoricii... nu ma bag, ca nu-s mecanic, da` dupa cum am spus, treaba depinde de mai multi factori, nu-i totul asa simplu precum pare la prima vedere pt un mascul.

******

Ma mir uneori din ce motive se pot certa componentii unui cuplu. Daca ma intrebati in clipa asta de ce ma cert eu cu un eventual batut de soarta care ar putea vreodata face parte din acelasi cuplu din care fac si eu parte, am sa imbratisez numaidecat acel suspin intelepto-filozofic si am sa insir motive demne de toate palariile jos, precum: comunicare deficitara, egotism, carenta de tandrete, indiferenta, imposibilitatea captarii unei frecvente comune. Fara vreo intentie explicita de a o lua pe ulei si a plonja intr-un sentimentalism exacerbat si imposibil de digerat pt o sambata seara relaxanta, tre` sa imi exprim parerea pe tema asta (ca doar e blogu` meu, deci ssshhht!) : unu la mana, totul tine de acel little thing called love. Care ori ii, ori nu ii. Daca nu-i, poti s-o freci in noroc cu motivele mai devreme enumerate, ca tot n-o scoti la capat. Daca ii, foarte bine, si acum trecem la doi la mana:

♂ ≠ ♀

ma-ntelegeti? Ar fi fost atatea alte cuvinte care sa exprime asta, dar vreau sa fiu sigura ca mesajul va fi captat si de mintea sexului tare, fapt pt care am supra-simplificat "esplicatia" pana la minim. O zi nu trece fara cel putin 10 exemple ce ne ustura retina si alte simturi si organe simtitoare, care sa vina in sprijinul formulei magice de mai sus. Ca sa am si-un back-up teoretico-stiintific (si meta-logic chiar), da, am citit Men are from Mars, Women are from Venus. Si daca chiar vrem sa "vêtir l'idée d'une forme sensible", atunci citim frumos Metafizica sexului de Evola, mare om, mare caracter, si-o carte excelenta.
Da` nu-i musai. Putem sa citim sau sa nu citim, ca pe noi tot o sa ne manance la infnit aceasta problematica diferenta dintre sexe. Cateodata se gasesc argumente logice, alteori se prefera explicatii mai simpliste legate de organul cu care rationeaza un sex, spre deosebire de alt sex (care sex tare cica n-ar rationa mereu cu capu`...sau da, cu capu`, da` cu care cap? as zice mai degraba ca astea-s teorii old-fashioned, e pur si simplu o diferenta de nivel in ceea ce priveste localizarea encefalului...si nu, nici la sexul slab nu-i mereu acolo unde trebuie, creierasul! si-acuma aud in surdina corul masculin "pai muierile nu gandesc NICIODATA cu creierul, la ce bun o localizare corecta din punct de vedere biologic daca oricum nu-l folosesc?!!"). Adevarul e ca lupta asta pt ratiune si pt suprematia in ceea ce priveste disputa "eu-s mai cu mot!" e un non-sens. Cum dracu` sa semanam daca numai impreuna fac un tot, o femeie si-un barbat? Cum ar putea o femeie sa-si ghideze intreaga-i existenta dupa orientarile unui penis, cand el nici nu exista in pantalonii ei, ci in pantalonii aluia cu care tocmai se tot cearta?(din colectia "numai la futut iti sta capul!) Sau cum ar putea vreodata un barbat sa exceleze in a comunica cu o femeie, cand ea deja produce suficiente cuvinte cat sa acoepre ratia pt (cel putin aman)doi?(din colectia "duuuoooamne, cu ce ti-am gresit?! fa-o sa taca!) etc.

******
-Iubitu, stii ce zi e maine?
-Da, iubita, e duminica.
-Ah, deci nu aniversam nimic?
-Pai, nu stiu daca tii tu neaparat sa sarbatorim Ziua Aviatiei Americane...?! Putem sa facem si-asta, facem ce vrei tu, iubita.
-Bine, atunci tu sarbatoresti Ziua Aviatiei Americane, si eu ma duc la cina, sa sarbatoresc un an de cand suntem impreuna, ok, iubitu?

******
Actualmente, winampul meu oscileaza intre M. Ward si Ben Folds. Pusi pe repeat, alaturi de ultimul album U2. Asa ca luati aminte la versurile lui Ben Folds (scrise, by the way, pun pariu ca nu stiati! de Nick Hornby)

(The answer you seek my son only poses more questions.
Ask many women why relationship has failed.
Each woman offers unique reasons for demise.
One woman may say, "man could not commit."
Or, "man is douche, and is now free to make love to himself instead."
Another woman may say, "man had changed,"
or even, "man no longer satisfactory lover."
But my son, ask many men same question all over the world, "why has relationship failed?" Each man, each time, will give same, simple answer.) -> da-i sa sune melodia.

Scatterbrained

I have a hundred thousand things I'm thinking about, working on, dealing with, going through, and at any given point during my conscious hours, I'm thinking about a) absolutely nothing b) a piece of music that won't get out of my head c) how I'm going to finish whatever project I'm on or d) what's new in my inbox. (You can see how I obviously have to think about and deal with serious issues, here.)

Lately, I'm scatterbrained even though I actually LOVE to be organized.

I need more sleep, more time, and more coffee. Definitely more coffee. Or black tea.



In other news, there is a new Indiana Jones movie. With Harrison Ford. But they don't want to let him use a real whip, due to safety concerns.

These are the things that plague me. Ah, what a life.


P.S.-And now that the dream`s over, let`s get back to work. Cause we`ve got a lot of it to do:))

Experiment

Azi am dat de mp3-playerul meu dragut, care s-a prafuit de cand nu l-am mai folosit. Acasa nu ieseam din casa fara el, era la loc de cinste in geanta sau in buzunar, si daca mergeam sa duc gunoiul la ghena. Asta pt ca acasa deja stiam drumul cu ochii inchisi - vorbesc de ORICE drum, mi se parea ca tara aia nu mai are secrete fata de mine. Stiam ce semnifica anumite expresii faciale sau verbale ale oamenilor. Stiam cand un om ma intreba cat e ceasul, nici nu era nevoie sa imi scot castile din urechi, ii raspundeam din reflex, uneori nici la casa de marcat, cand plateam ceva, nu le scoteam, totul venea de la sine. Si nici oamenii nu aveau cerinte de genu 'politete' sau alte cele. Deci castile stateau mai mereu in urechile mele, muzica suna non-stop, fiecare cu ale lui.
Aici insa am descoperit ca nu mai simt nevoia de muzica. Cel putin nu pe strada. Trebuie sa fiu atenta la masini, care nu scot niciun zgomot si care, pe deasupra, nici nu stiu exact din ce directie vin. La oameni, ca nu rareori se intampla sa discuti cu straini pe strada. Acasa te invata mama si tata 'sa nu vorbesti cu strani'. Aici e ceva normal sa porti o discutie cu un necunoscut pe strada. Lumea isi cere scuze incontinuu, de multe ori te intrebi de ce. Si incepi si tu, la randul tau, sa iti ceri scuze. Scuze ca treci pe dinaintea lui, ca treci prin spatele lui, prin stanga sau dreapta, ca l-ai atins, ca orice. Deci era exclus sa comit o asemenea injurie societatii si sa port casti, cand lumea are atatea scuze de cerut.
Azi insa m-am bucurat atat de mult sa imi revad jucaria cantatoare, care zacea pieduta intr-o gentuta in dulap, incat mi-am instalat-o frumos in urechi si am pornit-o. Canta asa frumos inca n-am mai lasat-o acasa, am dus-o cu mine peste tot azi. Pentru prima oara am vazut viata cu adevarat prin ochii unui strain. Oamenii absenti, dar politicosi, cum isi cer scuze din reflex, si cum orice miscare gresita ii scoate din amorteala lor, si incepe sa ii animeze... Oameni de toate culorile, marimile, soiurile...Norii grei multistratificati ce acopera orasul. Pasarile obisnuite cu vantul puternic ce isi schimba destinatia dupa cum bate vantul - la propriu - pt ca nu au nicio sansa sa inainteze altfel. Soferi carora politetea si vigilenta le sunt reflexe neconditionate. Vezi tot cand nu ii auzi. E si normal, cand esti privat de un simt, iti dezvolti mai tare alte simturi, in cazul meu cel vizual. Eu azi nu am auzit niciun "Oh, sorry!", nu am fost atenta la nimic, decat sa nu ma impiedic. Am zambit inapoi la zecile de zambete pe care nici acum nu stiu de ce le-am primit. Dar era un zambet de-ala 'razi tu razi, Harap-Alb...dar nu stii nici tu de ce'.
La fel cum nici eu nu stiu acum ce concluzie ar trebui sa trag din experimentul asta, cel mai probabil niciuna, doar ca ma simt mai bine acum ca am scris despre el.

Calciu si Magneziu

Am o usoara cadere de Calciu si Magneziu. Nu stiu daca v-am spus, dar ipohondria mea e una atipica, se manifesta - printre altele -si printr-o vadita reticenta in a ingurgita pastile. Dar cum sunt singura acasa, imi permit sa iau ceva pastile efervescente, asa raman cu orgoliul meu de ipohondra anti-pastile curat ca nu ma vede nimeni, si, plus de asta, poate imi revine si cantitatea de Ca si Mg din organism la normal. Dar asta ramane intre noi, treaba cu medicamentatia.
M-am trezit, m-am ridicat din pat, cu ideea de a merge sa ma spal pe dinti. Apartamentul meu e unul micut, baia e imediat cum iesi din camera mea. Deci destinatia nu era departe, ar fi trebuit sa-i faca fata organismul meu carent in Calciu si Magneziu. Dar n-a facut-o. Am ametit ingrozitor si a trebuit sa ma asez de urgenta inapoi pe pat, altfel riscam o cadere, de data asta una la propriu, de tot dramatismul. Plus ca eram si somnoroasa. In consecinta, dupa ce mi-am dat seama ca respectivele lipsuri nu sunt doar niste produse ale imaginatiei mele, m-am dus spre bucatarie. Da, aia e mai departe decat baia, dar imi revenisem. N-am lesinat, n-am ametit, n-am mai avut nimic, doar sechelele psihice de la drumul prim. Ma rog, astea-s detalii.
Ajung la tuburile cu pastile efervescente. Scot o pastila de Calciu, o pun intr-un pahar - verde, ca am auzit ca are efect cromoterapia, mai ales intr-o sambata dimineata mohorata ca cea de azi - si torn apa peste. Suna telefonul. Maica-mea. Vorbesc un minut, pe cand revin, pastila era disparuta, inca mai misunau ceva bule agitate deasupra. Am baut dintr-una potiunea. Si mi-am preparat a doua portie magica. De Magneziu de data asta. Procedura era aceeasi. Desfac tubul, scot pastila, o var in acelasi pahar - in prealabil clatit, desigur - si torn apa peste. Intru in camera cu chestia asta si ma asez la birou, sa scriu pe blog. Dar chestia din pahar fasaie ca naiba. Ma deranjeaza. Ma si stropeste pe maini, asa agitata e pastila aia. Ma uit scandalizata cum dispare pastila...se descompunea cu o viteza ametitoare. Violent. Si ireversibil.
M-a palit in crestetul capului imaginea asta de corp care se risipeste. Mi-e frica sa nu dispar si eu ca o pastila de Magneziu. Trece vara si nu fac nimic. Trece viata si nu fac nimic. Ma pierd, ma pulverizez, ma dizolv, ma evapor. Ma duc pe apa Sambetei.

Dream hours

Liber la visare azi. Ce vreti, cat vreti, cum vreti, cu cine vreti.
Sigur iesiti, unii, la o bere/coktail/suc/pizza sau ce-o fi. Lasa-ti-va interlocutorul pt cateva minute sa intretina conversatia singur, de fapt sa discute putin cu peretii si permiteti-va sa take off towards other worlds. Visati. Sau daca nu exista companie, si mai bine, luati-va mai mult timp pt activitatea asta. Daca nu se poate si nu se poate, seara, inainte de culcare, visati cu ochii deschisi.Ce vreti, cat vreti, cum vreti, cu cine vreti.

Eu visez la un hamac, un rasarit de soare pe o plaja pustie, un vant usor, cineva care sa ma rastoarne din hamac si sa ma arunce pe umeri, apoi in mare, cu tot cu haine, cainii mei (un ciobanesc german si un beagle) sa latre de pe mal fericiti. Sa ma retrag pe terasa mea cu vedere spre mare, in stil mediteranean, sa imi storc portocalele direct in gura, sa ma joc cu cainii mei, sa ma intreb unde or fi mainile care m-au aruncat in apa adineaori si tocmai atunci sa mi se astearna pe ochi si sa devina totul negru. S-a trecut la un alt nivel de visare deja. Cea involuntara. Se viseaza cu ochii inchisi acum
...enjoy.