Ce-am fost si ce-am crezut ca am fost

5:01 PM Nicicand nu am avut asa o perioada nefasta pt blogareala.
Prin urmare, am sa incep prin a detalia vremea din Anglia la momentul scrierii acestui articol.
Aici ninge de doua zile si totul s-a blocat. Ma uit acum pe geam si vad casele acoperite de zapada, gardul e alb totalmente, strada e nepopulata, la fiecare geam vad clipocit de televizor, probabil lumea sta si isi bea five o`clock tea-ul, bucurandu-se de el mai mult ca niciodata, data fiind temperatura de -3 grade Celsius de afara. Tara intreaga e amortita sub 5 cm de zapada care au facut ravagii. Transportul e dat peste cap, oamenii sunt blocati, nu pot merge la joburi, facultatile trimit mail-uri studentilor spunandu-le sa stea acasa, ca sa nu isi puna vietile in pericol, prin urmare "In view of the adverse weather conditions, the decision has been taken to CANCEL ALL CLASSES TODAY.", la multe magazine vezi placute cu "due to winter conditions, the shop is now closed until the situation gets better". Multi dintre studenti (a.k.a. africani, indieni, unii asiatici) vad zapada pt prima data in viata lor. E incredibil cum o tara care se vrea a fi una din cele mai dezvoltate din lume e incremenita si speriata de niscaiva zapada.

5:03 PM Daca mi-ar fi bine, cu siguranta nu as vorbi despre vreme. Asta e specialitatea englezilor. Eu mi-s latina, nu stau sa disec firu`-n patru despre conditiile meteorologice.

Dar ceva se intampla in ultimul timp. Sufar de apatie. Nu imi pasa. De nimic.
********************
Am sa continui in engleza, curge mai usor. Si parca maschez mai bine ceea ce in romana m-ar face sa par de-a dreptul patetica.
Sa-i spunem "Povestea de joi despre niste oameni pe care nu-i (mai re)cunosc"

5:05 PM You meet someone. He’s everything you ever wanted. You fall in love. You get to know each other, and guess what? He loves you too! Sparks are flying, and there’s magic in the air. You get along great, and as time goes by you realize how much you really have fallen for him. It seems nothing could go wrong, you’re both so in love with each other, you share everything together, you’re like an ideal couple, in every sense of the word.

Then it happened. Suddenly, you feel like it’s just not the same anymore. He’s no longer sweet, and thoughtful, and caring. He turned from being the most lovable person to practically a migraine-causing stranger. You wonder what you’ve done to cause such a change. You labor over endless assumptions and analysis just to explain why things aren’t working the way they were between the two of you. You wonder, does he still love me? You pluck up the courage to ask him, but he just shrugs and avoids giving you a definite answer. You feel more frustrated than ever. And yet, his actions are loud and clear, even though he’s not saying it to your face. The love he once had for you, is no longer there.

You try to deny it. You hope. That somehow, maybe… you’re wrong. That perhaps, he still loves you and there’s a perfectly good explanation for the way he’s been acting. You desperately want to believe that things will get better. But you know you’re not happy anymore. You cry yourself to sleep every night, trying to think of ways to save your relationship. Trying to revive a feeling that was once there but has died a natural death, trying to mend something that you know is broken beyond repair. But then you wake up, and the truth is staring you hard in the face, it’s OVER. No matter how much you try to deny it, his chapter in your life has come to an end.

So now comes the painful process of letting go. You know in your heart that you have to, that it’s the right thing to do, but you just can’t! You love him. You need him. So the natural tendency is to hold on. You tell yourself to just hold on… even though you know his heart doesn’t belong to you anymore. You come to a point where you blame yourself for what’s happening. But it’s not your fault. You need to understand that there are certain things in life that you can’t control. They need to happen because someone up there allows them to happen.

It’s hard letting go of someone that we have loved for so long. It’s painful to watch the people we love, walk away from us. But if they want to go, we need to let them go! It’s easier said than done, but then again love is never easy. It hurts like crazy, and it hurts so bad that we feel like we’re about to bleed from so much pain. No one can truly explain how painful it is, without having experienced it themselves. It’s not easy, and it will take time. But know this and trust in this, IT WILL GET BETTER. The age old cliché, “Time heals all wounds“, may sound boring and repetitive, but it’s true. Letting go allows you and your partner to become the people you were meant to be. You can’t control love. You can’t force someone to stay with you, if you know they’re not happy anymore. What you can do is move on. Believe that there’s someone out there who will love you with everything that they have and in the way you deserve to be loved.

If we really and truly love someone, their happiness should mean more to us than our own. It’s called selfless love. So many lovers in the world are put to this kind of test. Ask yourself. How much do you really love him? Do you love him enough to allow him to go where he’s happy, even if it’s no longer with you? Do you love him enough to allow him to be happy without feeling revengeful or bitter? Do you love him enough to let him go?

Letting go doesn’t mean we need to GIVE UP, it just means we need to GIVE IN… give in to the TRUTH, and learn to accept the fact that we may have lost love, but that doesn’t mean we won’t be able to find it again. Maybe we just needed to love the wrong person first, before we finally love the right one. And when we finally meet the one that’s meant for us, we will know, because nothing and no one can ever take that away from us. Understand this. Only then will we be able to see the beauty of LOVE for what it really is, and appreciate the twist and turns of this journey we call LIFE.
************************
Je est un autre. Daca nu se gasea desteptul de Rimbaud sa spuna chestia asta, poate ajungeam eu copilul teribil al Poeziei. Asa, ce-am ajuns?

************************

Urari si seasonal shit - bifat

Draga Mos Craciun,

In sfarsit m-am potolit cu scoala asta, sunt in vacanta, acum e timpul sa sedem sa ne rezolvam socotelile. Fii atent, azi e miercuri, 17 decembrie, mai ai o saptamana sa te fandosesti, sa-ti faci freza, barba, sa-ti calci costumul, sa-ti strangi cureaua lata-n brau si sa-i dai bice. Te rog nu da in reni. La Rudolph nu ajungi ca el e fruncea, dar nici pe spinarile lu` Prancer, Comet, Donder, Vixen, Cupid, Dasher, Dancer, Blitzen nu te descarca. Foloseste Craciunitele pt asta, daca tot e pana acolo. De descarcare, zic...
Te rog schimba-ti tunsoarea barbii, deja esti penibil, incearca toti sa vrajeasca saracii prichindei ca esti real si ca tu traiesti de cand lumea si pamantul, dar cine mai crede azi in icon-uri care nu-s in trend? Uite, ia-ti tu o revista de moda masculina si pune-o pe contul meu. Ala e cadoul de la Mosu` anul asta.

Fii atent ca figura cu "in celelalte 364 zile ale anului stau si imi rup cioantele cu elfii si ajutoarele mele sa va aducem voua jucarele, dragii Mosului" deja incepe sa nu mai fie credibila.
Eu una, numai cand iti vad burta aia mare, stiu clar ca in 26 dec, dupa ce ti-ai terminat calatoria, te duci la Hugh in mansion si tragi o beuta de-aia de se zguduie Polul Nord, dupa care te retragi pe plaja ta privata cu cateva bunaciuni si mananci si bei de rupi normele pana in 23 dec 2009, in timp ce copiii din China fac ce de fapt ar trebui sa faci tu. De spiridusi nu mai zic, sunt toti nervosi ca i-ai lasat in somaj, de cand cu criza financiara...
Asa, fii atent.

Mie anul asta sa-mi aduci asa:

-una bucata trezit devreme in 21 dec, ca am avion si as vrea sa ajung la timp la aeroport

-una bucata check-in fara probleme si decolare la timp

-una bucata rabdare cat dureaza zborul Birmingham-Frankfurt

-una mie bucati rabdare pana se face tranfserul de la terminal 2 la terminal 1 cu busul, unde ma asteapta mon cheri

-un milion bucati pupici aplicati pe portiunea de piele descoperita de haine a iubitului meu

partea 2

Acasa ai de expediat:

-sanatate cat incape in burta ta aia imensa - a-propos de sanatate, burta aia e mai degraba semn de neglijenta si de viata destrabalata, nu echipament de protectie pt frig, cum spui mataluta...

-zambete si liniste

-vreo tona de voie buna si putere sa stea ochii deschisi la fiecare chef pana se sparge - cheful, nu ochii

-zapada, colinde, covrigi proaspat scosi din cuptor, portocale, scortisoara, miros de vin fiert si praji, baga si sarmale, da' cu porc, pt tot omu', nu de-alea pt mine, cu soia si ciuperci, ca anu' asta nu semnez condica de Craciun acasa.

Nu va iau cu 'fie ca'-uri, ca suna lame. Si nesincer. Da' va iau cu hei rupu' si va doresc sa va hodiniti si sa va impacati cu voi insiva. Macar acum, de sarbatori, ca dup-aia incepe 2009 si criza de mananca de vii. Numa' asa, sa nu ziceti ca nu v-am prevenit.

Sarbatori cu cantec si veselie sa aveti!

Sssnow time, baby!

Luni, marti si vineri am cele mai grele zile. Ca negrii pe plantatie, stau toata ziua la sapa. Adica la universitate. Ora dupa ora, si daca se nimereste sa am vreo pauza, tzushti la biblioteca. Martia asta nu a fost o exceptie. Am iesit pe la 5pm din biblioteca, sa fug la un seminar, cu gandurile imprastiate("oare ce face cineva drag?", "futu-i mama ma-sii de ploaie, execrabila vremea la englezii astia...", "oare ce m-a impiedicat ca de o luna incoace sa nu imi cumpar o nenorocita de umbrela?", "oare unde naiba este ceva agentie Loto, poate ar fi o idee buna sa incep sa joc, sunt cu bugetul la zero" etc). Si m-a trasnit asa deodata, la iesirea din biblioteca....taddddaaa!!!!!
Z A P A D A ... C`etait incroyable!!! Pure magic!!! Ningea cu fulgi mari, ca-n basme. Nici n-am mai tinut cont de frigul ce m-a adus instant intr-o stare de vertij, am pus-o pe seama ninsorii. Sigur, ninsoarea cadea peste o ploaie zaluda ce tinuse cateva ore bune, de-aia tipic britanica, baga-mi-as picioarele-n ea. Si nici nu urma sa dureze mult, din pacate. Zapada, zic. S-a asezat un strat alb pe masini, suficient cat sa jubilez incontinuu pana acasa. Mi s-a facut dor de scortisoara, de covrigeii lu` mama, de ski, de munte si de un semineu inflacarat.
Incredibil, in octombrie scriu un post despre zapada.
Nu vreau sa fac confidente emo, dar in ultimul timp starea mea n-a fost cea mai buna, am ceva probleme de sanatate, si nici moralul nu-i at its highest level. Insa zapada asta de marti (a cata oara sa va spun ca orice s-ar intampla, marti e ziua mea norocoasa?haha!) a fost ca un boost al energiei care se apropia vertiginos de zero. Walking in a winter wonderland, exact asa a fost pana am ajuns acasa. Acasa, unde mi-am facut un ceai cu scortisoara si mi-am pus fizicul in pat si m-am culcat. Am visat cu castele si zapada si printi si cai albi si inimi de gheata ce se topesc la seminee...

Grow the fuck up

'Grow the fuck up'.
Asa s-a incheiat ultima intalnire cu un bun amic de-al meu. Vorbeam nu demult despre planul meu de a ma de-maturiza. Am renuntat. E oarecum greu sa imi propun asta dupa ce atata timp am incercat sa esafodez ceva in sens contrar. Plus ca oscilatia nu e cel mai sanatos lucru, desi ne sta tuturor in fire, cu precadere la varsta asta tanara.
Am fost sa donez sange. A fost o consecinta a faptului ca am dat frau liber constiintei civice. Si a faptului ca I was in a slight shortage of money si mi-am facut abonament gratuit. Sangele meu e tanar, e bun, e A(II),RH pozitiv, sanatos, tot ce si-ar putea dori un eventual transfuzat.
Am lesinat dupa. Demult nu mai lesinasesm. Si mai ales, niciodata asa teatral. M-a deranjat putin faptul ca vorbeam cu cineva si mi s-au infundat urechile in timp ce faceam asta, apoi pierederea echilibrului, fragilizarea genunchilor, stelutele verzi din fata ochilor mei palizi, si mai ales frisoanele. Ce e de punctat aici. E extrem de enervant cum unii oameni isi refuza momentele de slabiciune, refuzand efectiv sa recunoasca faptul ca "nu sunt ok". Au venit niste doamne la mine, mi-au dat calciu, vazandu-ma palida like hell, m-au intins pe o canapea, dar eu refuzam sa renunt la statutul meu de erou salvator de vieti prin caritabilul gest al donarii de sange, continuam sa spun ca n-am nici pe dracu`. M-am ridicat cu mult elan, zambetul pe buze, spatele drept si am luat-o spre iesire. Acolo m-am intalnit cu o alta tanti si in timp ce ea ma intreba daca sunt ok, iar eu o vrajeam despre alte subiecte, in eroica mea incercare de a parea catusi de putin afectata de donare, si in final am lesinat teatral, cum numai in filme vezi.
M-am ridicat dupa vreun minut, erau ceva oameni in jurul meu, Robert era si el pe drum, m-a racolat cu buze si fata mov cadaveric, si ziua a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Desigur, from the inside, venea din cand in cand o tenta de un nou lesin, frisoanele au ramas constante, iar corpul meu era mai plutitor ca niciodata. A doua zi la biblioteca am simtit ca nu am aer, urmatoarea zi am lesinat in troleu, apoi iar la biblioteca am adormit...zile de cosmar. Acum sunt la tratament cu vitamine, incerc sa am grija de mine, dupa bac vreau sa mai fac putin sport, sa ma oxigenez...Sanatatea ca sanatatea, dar cred ca e mai mult o matter of attitude and pride.
M-am considerat mereu o persoana sanatoasa. Sport, vegetarianism, apa multa, nopti dormite mai mult sau mai putin, dar niciodata pierdute vitejeste prin cluburi si alte locatii dubase. Cert e ca intriga provocata de donarea de sange e o acumulare de muuuult mai multe evenimente carora nu le-am acordat prea multa importanta. Metaphorically speaking, aici se vorbeste despre efemeritatea fiintei umane, pt cei care inca citesc acest post lung si poate se intreaba "ok, da` ce vrea sa zica?". Sentimentul ca treburile nu stau intotdeauna cum iti doresti e enervant al naibii. Si provoaca si mai multa indarjire sa faci chestii nesanatoase. Ma rog, asta se aplica in cazul unui om incapatanat ca mine...

Azi a inceput bacul si pt mine. Proba orala la limba si literatura romana. Multe comentarii despre faptul ca variantele de anul asta sunt texte non-literare, care nu au nicio legatura cu literatura romana, brisca mea, tot tacamul. Intotdeauna exista o parte vatamata, viciata si o alta privilegiata. Ideea este ca limba romana e tot limba romana, indiferent ce bilet extragi, si cerintele sunt tot cam aceleasi pt tot omul. Citeam acum 5 minute un blog si am incercat sa empatizez. E vorba despre un coleg despre care nici dreaqu` nu credea ca va lua sub 10 si totusi...shit happened. "Tot prostul ia 10 la romana, oral." No way. La romana oral iau 10 ori cei care stiu, ori cei care vrajesc bine si se supun conventiilor, ori cei care au bulan, ori cei care cotizeaza, ori cei care combina strategiile de mai sus in varii feluri. Eu, spre exemplu, stiu. Si azi am avut si bulan. Dar se poate si sa stii si sa nu ai bulan. Cazul colegului mai devreme mentionat. Chestia nasoala nu e nici pe departe nota. E CEEA CE CRED ALTII despre tine. Manca-tzi-ash, a luat ala 9.50....iti dai seama, fraEru`? Pai stai, fratzika...te-ai gandit vreo clipa ca poate tanti din comisie tocmai trece o perioada nefasta a lunii - sau si mai grav, a vietii...- si are chef sa nu ii placa ce spui? Sau te-a luat cu emotie momentul si n-ai fost in stare sa-ti exprimi clar ideea, asta e....nu deducem de aici ca, hopa....esti prost! Se intampla, life goes on.
A-propos de parti vatamate, la mate acea parte sunt eu.

Gata cu povestile despre bac, abia a inceput si deja vorbesc despre el, desi intentionam sa-l las sa curga in voie si sa vorbesc abia dupa ce va fi trecut despre aceasta treapta spre maturizare. Heeeeeei, cred ca mai degraba acest examen ar trebui sa ne invete sa ne de-maturizam. Adolescentii de azi sunt al naibii de maturi. Look around. Toti colegii/prietenii mei vorbesc pe blogurile lor despre problemele SOCIETATII (cade tavanul la Iulius, canalizarea din CJ sucks, politicienii sunt de rahat, alegerile au fost fr audate, grevele continua in aviatia din Japonia, donat sange, viata-i greu s.a.m.d.). Da` stai fratzika, despre tine de ce nu scrii? Vezi? Deja crezi ca esti trecut de vreme, ca SOCIETATEA e mai importanta decat viata ta, are o pondere mai mare pt ca deh....vizeaza o lume intreaga. Ne raportam constant la altii. Ziceam de bac. Mie mi s-ar fi rupt daca n-as fi luat 10 si daca as fi luat 9.50. As fi stiut ca stiinta mea in legatura cu literatura nu ar fi fost alterata, dar orgoliul...pfaaaaaai...cel mai probabil as fi avut o cadere brutala de moral tocmai pt ca "tot prostul ia 10 la oral". Stai mai, ia tot prostul si eu nu? Cum vine asta? Eh...Bacul, liceul in general, ar trebui sa invete adolescentul sa mai fie putin copil. Fara puerilisme si siropuri, just live the present moment. Whatta beautiful cliche...

Bai, stii ce? M-a intrebat cineva cine e cel mai mare dusman al meu? Am zis Timpul. Curgerea lui e ireversibila si adesea dureroasa. Ma leshi? Sigur ca time is money si daca il pierzi pe timp, pierzi bani. Dar eu sunt tanara, nu se pune asa problema inca. Mi-am dat seama cat de mult ma irita monotonia. Al naibii de mult. Cred totusi ca inevitabil incepi sa te obisnuiesti cu unele chestii si le integrezi in rutina zilnica fara sa zici "mac!" pt ca asa sta treaba cu viata asta. Dar sa-ti zic ce ma deranjeaza inca si mai tare decat asta. Faptul ca un om se poate plictisi cu mine. Cred ca ideea asta o suport si mai putin decat faptul ca eu personal ma plictisesc. "Ma plictisesc cu tine" e un alt fel de a spune "you`re not good enough for me". Si asta e o dovada a faptului ca un pic am crescut. Egoismul s-a transformat in altruism, cred. Ma tot gandeam daca nu cumva eu primesc prea mult si nu ofer nimic. Nu e normal sa ma intreb asta, ar trebui sa primesc fara sa ma plang de asta - ar fi si culmea! - si fara sa imi fac griji ca poate dau mai putin. Da, da, vorbim de relatia dintre un barbat si o femeie, sa fiu mai precisa.
Ma deranjeaza cand simt ca cel de langa mine nu are nimic de invatat de la mine si imi doresc sa avansez relatia la un alt nivel. Foarte periculos. De cele mai multe ori se da gres la faza asta. Ah, a-propos de gres...vazut-ati meciuri de la Euro? No comment la meciurile Romaniei, mai ales la ultimul. Execrabil, parerea mea, dar sa nu comentam mai mult. Maine e Germania-Turcia. As vrea sa tin cu turcii, ca sunt ambitiosi, dar imi place mai mult spiritul german :) Prietenii stiu de ce.
Chestia asta cu "let`s take things to another level" e un fel de a spune "let`s die slowly". Dintotdeauan am avut in mine elanul asta inexplicabil spre a face lucrurile mai bine, spre a aprofunda. Dar aici a aprofunda e de cele mai multe ori sinonim cu a involua. Si nu fugim de responsabilitate :)) Dar cu cat ai o relatie mai sanatoasa, cu atat te macina mai putin problemele existentiale. Which is good. Cu greu m-am stapanit sa nu deschid subiectul acesta mlastinos. Te mananca fundul sa stii daca e fericit cu tine, daca nu se plictiseste cu tine, cum te vede el, cum ar vrea sa fii, ce nu e ok, ce sa imbunatatesti, chestii de-astea super-lame pt un barbat, dar esentiale pt o femeie. Intr-o dimineata am intrebat "la ce te gandesti?". In secunda nr 2 mi-am dat seama de stupiditatea situatiei. La ce te poti gandi? La nimic sau la prea multe ca sa le pui in cuvinte...oricum, mi se parea extrem de important sa imi spuna, desi eram constienta ca probabilitatea sa fie sincer e la fel de mare ca si probabilitatea de a castiga Romania Mondialul de peste 2 ani.
Cred ca sa iubesti e sa vrei sa pui toate intrebarile stupide ale lumii, sa te abtii, dar daca totusi le pui, oricare ar fi sau n-ar fi raspunsul, totul sa ramana la fel de frumos. Tocmai de asta things have to stick to the way they are now. Let`s forget about taking things to the next level. Just enjoy them fully the way they are now.

Am zis de amicul meu la inceput, cel cu care am avut o discutie aprinsa. Ne-am certat pt ca l-am facut imatur si i-am criticat atitudinea fata de lume, fata de familie - a lui, desigur, fata de el insusi, prieteni, viata. Foarte aiurea despartirea, intr-un gang, cu priviri taioase, cu vorbe grele, eu nervoasa, el fara cuvinte, eu aproape urlam si il bombardam cu critici... am vorbit acum cateva zile, mi-a urat succes la bac, voia sa ma scoata din biblioteca o jumate de ora, sa stam la un suc, sa blah-blah. Da, l-am judecat. Pe drept sau pe nedrept, irelevant...cred ca judecata e o treaba sanatoasa, it makes you feel alive... Plus ca nonconformismele when it comes to family matters nu sunt tocmai un domeniu pe care sa il gust din plin, eu fiind mai classy de felul meu.
Impuls. Asa se numeste si ce am facut in seara cand l-am certat. N-aveam dreptul, era vorba despre problemele familiei lui, nici nu trebuia sa ma bag. Ma rog... Si si momentele astea de tip "la ce te gandesti acum?" sunt o consecinta a aceluiasi impuls. E bine sa te mai viziteze din vreme-n vreme, sa nu care cumva sa simti ca sufletul tau devine monoton. :)

PS- Ati fost pe acoperisul de la Leul? Am prins saptamana trecuta un curcubeu superb, vazut in ansamblu de pe acest Himalaya al Clujului. A fost superb. Recomand calduros sa urcati, in caz de plictis. Este si o terasa misto, it`s worth it, dar eu zic sa insistati pe panorama.


M-am dus la dus, apoi sooooooooooooomn. Poimaine alt examen al maturitatii. Vinerea viitoare...i`ll officially be on holiday.
Hai noroc si la mate!