Despre Valentin, cu putin rosu

Duminica, 5 am. Comunicare importanta transmisa de la bordul navei Sony Vaio. In urma misiunii "14 februarie. Gimme some love. Daca n-ai, cumpara-mi!", echipajul raporteaza: "A trecut. Si nici macar n-a usturat."
De Sfantul Valentin m-am trezit dis de dimineata, in oglinda m-am privit, m-am gatit sa-ti fiu mireasa. - era o melodie...
Dup-aia m-am razgandit. Mire la bord - din parti.

Fiindca totusi este Sfantul Valentin PARANTEZA si retina mi-e ultragiata de vreo saptamana incoace de toate lucrurile rosii de pe pamant care, printr-un nu-stiu-care procedeu, au iesit la iveala toate, deodata, in toate vitrinele, alaturi de cele mai imbibate de romantism mesaje, gen "Would you be my Valentine? - intreaba telefonul Nokia nu stiu care (asta ultimu`, care se da mare ca il intrece pe iubitul meu, Mister Apple. No chance, baby, no chance) sau "Come inside me and experience the true LOVE" - spune de colo un Citroen rosu (cine dracu` si-ar lua un citroen rosu? Astept cu infrigurare legea care sa ban-uiasca toate firmele, in afara de Ferrari si Honda - am eu ceva cu Honda Civic rosu, mi se pare ca da bine - sa produca masini rosii. E ca si cum Marlin Monroe ar fi bruneta.) sau "Treat yourself at Boots -asta-i o farmacie tip retail - on Valentine's Day!"(da` ce-are sula cu prefectura? "la ocazii" ne cinstim si ne facem cinase, si dup-aia pauza...nzt ntz nzt, this point of view`s just medieval...)

INCHISA PARANTEZA

... azi vorbim despre rosu. Despre the rise and fall of the Red.
Rosu e culoarea mea preferata. Are o importanta maximala in viata mea:

• ma ghideaza (daca m-ar urmari cineva prin Google satellite, ar fi usor observabil traseul vitrina pantofi rosii -> intrat magazin ca sa veni, vedi, eventualmente vici pantofii rosii -> dar oh! vazut si fugit la palton rosu ->admirat, probat palton rosu, apoi pus in balanta daca sa pantofi sau sa palton...probabil mers mai departe la vitrina cu geanta rosie etc. ) ,
• ma inspira ( i)daca vad clowni cu exces de rosu pe mecla, imi dau prin minte toate gandurile horror-istice din istoria cinematografiei din anii `80 pana azi; ii) tanara fiind si, deopotriva, fiica de pictor, am castigat un premiu prestigios la un concurs de pictura pt prichindei pt ca am pictat un curcubeu al dragostei...in totalitate rosu. Pe vremuri cuvantul dragoste avea o singura culoare pt mine si acea culoare nu putea sa insemne nimic altceva decat fluturi, fluturi si inimioare cu sageti infipte-n ele...eh, copiii...; iii) daca pun oja rosie pe unghii, ma inspira la gesturi mai fine, nu mai gesticulez ca o epileptica, o las mai moale ca deh, mai domol = mai vizibil, si cineva tre` sa admire si manichiura aia... ) ,
  
• imi da putere (sunt aproape sigura ca sunt atat de sanatoasa si din cauza alimentelor bogate in beta-caroten, licopen si antocianine pe care le bag in mine). Plus ca ofera un statut de "man in the spotlight" - culoarea, nu pigmentii astia. In Evul Mediu numai nobilimea avea dreptul de a purta haine rosii. Mai recent ar fi de notat faptul ca judecatorii nemti de la Curtea Suprema poarta robe rosii ca un semn al puterii pe care o exercita.
  
• imi da liniste (desi acel releasing feeling "doamne-ti multam c-ai venit!" este imediat urmat de caderi de chef de viata pt vreo 4 zile, cateodata crampe abdominale si retentie crescuta de apa) ,
  
• ma umple de energie (daca esti unul din nesuferitii aia care nu ma suporta in preajma-i mai mult de 10 minute pt ca am prea multa energie, recomand asa: 1) nu-mi cumpara haine rosii - las` ca-mi cumpar eu; 2) nu imi pune Outkast-Hey ya! sau RHCP - Get on top ori I like dirt, ca risti sa ma vezi centrfugand frenetic pe cel mai apropiat corp care aduce a masa, boxa, bar, scaun, capota de masina sau pervaz - astea-s, by the way, toate, bifate la capitolul "locuri numa` bune de zbenguit"; si 3) nu ma duce la un rasarit rosu in Vama, ca in ziua aia-s ca si electrizata. Instant refill cu voie buna de la cromoterapia pe ritmuri de muzica de la Stuf)
• e frumos - a-propos, in rusa, rosu e "krassnyj" si frumos e "krassivyj"
  
• si altele care nu-mi vin acum in minte ca e cam tanara ora...
  

Chilotii rosii in prag de Anul Nou. Eh, de astia stiati? Nu stiu cu cine oi fi semanand, dar eu nu le am deloc cu superstitiile. Maica-mea, in schimb, da. Zice ea ca de Revelion musai musai sa ai chiloti rosii pe tine ca sa-ti mearga bine-n anul care vine. Ca femeie, zic, ca la barbati nu stiu procedura am insistat niciodata. Poate la anu`, cine stie, sa fie mai cu noroc pe plan setimental, il imbat de nu se vede si ii dau chiloti rosii...

Rujul rosu. Desi obiectul asta e in sine o legenda si s-ar putea scrie un roman - in 13 volume, de-ala fresca, A la recherche du rouge manjit pe buze de-a lungul vremii - eu va etalez povestea mea. Daca nu mi-ar fi nazarit prin capsor sa ma fac avocat, cel mai probabil m-as fi facut expert in mascara. Lasand la o parte modestia, tre` sa va zic ca le am, dom`le... daca vreodata aveti intrebari despre mascara, nu ezitati sa ma contactati. Am testat, mirosit, cumparat, gustat - metaforic vorbind - ce-i mai bun pe piata. Si si in afara pietei, ca am luat odata tzeapa, vrand sa fac un good bargain, cica Estee Lauder la juma` de pret. In traducere libera, no-name la triplu pret... Daca sunt cateva chestii muieresti pe lumea asta in care merita investit, alea sunt: pantofii, crema de fata si mascara. Buooon. Pe plan ocular, asadar, niciun stress. Dar vai, nu mica mi-a fost mirarea cand am observat ce deficit rusinos am pe plan oral. Nu stiu de ce si cum, m-a palit asa deodata complexul femeii fara ruj rosu. Parca nu esti femeie pana nu ai un ruj rosu. Fapt pt care m-am pus pe cautat. N-a durat mult, L-am ginit din prima. Rosu intens. Moale si hidratant. Totusi rezistent. Ne-am placut din prima. Mi-era 'nu-stiu-cum" sa-l port, fiind inca virgina si noua in bransa rujurilor rosii, dar cred cu tarie ca e o chestiune de antrenament. Atentie totusi: risc ridicat de prea multe priviri atrase, cum de altfel creste si riscul de a te pricpsi cu tag-ul "ostentativ. artificial. vulgar".

Ferrari. Daca viata mea ar fi un tort, Ferrari-ul (e pleonasm daca spun ca ROSU) ar fi cireasa din varf. Dorinta suprema. Una din nevoile din varful piramidei lui Maslow. Numa` unu`, Doamne, numa` unu`...

Lamai. Cand ma gandesc la rosu, ma gandesc la galben. Deci lamai. Si ca sa combin rosul cu galben pe plan gastronomic intr-o armonie pe care tare cred ca numai eu o gasesc armonioasa, va spun ca mancarea mea preferata vara este compusa din pepene rosu si lamaie. Nu stiu voi cum ii ziceti la pepenele ala rosu cu samburi negri, eu ii zic simplu "lebenita" ca asa se poarta la Cluj.

Tommy Hilfiger. Coloritul alb-bleumarin-rosu e preferatul meu. Marinarescul alb-bleumarin e si el bun, asa, in suc propriu, dar fara picatura aia de rosu treaba n-ar fi treaba pan` la capat. Nimic nu mi se pare mai frumos decat o tinuta simpla, clasica, cu putin rosu.

Obraji si parcul Babes. Fugit 20 de ture de pista, dup-aia sa va vad eu obrajii si sa-mi ziceti cutzu daca nu la culoarea rosie va ganditi si voi.

Daca rosul ar mirosi, ar mirosi a dimineata si mere.
Daca rosul ar vorbi, ar zice: Somebody stop me!
Daca rosul ar fi o persoana, ar fi...eu, dimineata. Si daca nu-i dimineata, atunci ar fi Napoleon.

Nefacand parte din categoria oamenilor cuprinsi de sentimentul "taia-mi-as venele, n-am valentin(a)!", azi am iesit la o tacla (oare asta o fi singularul de la taclale?) cu amicul meu francez. Ne-am cadorisit unul pe altul, desi initial facusem conventia ca ignoram total tot ce se intampla in jurul nostru (si in UK chiar se intampla...body-painting cu inimioare,fluturi si iar inimioare, accesorizare la maxim cu orice e heart-shaped, de la ochelari pana la medalioane si curele, saruturi mai mult sau mai putin aspectuoase din metru in metru, 1.5 din 2 oameni avand la purtator ori trandafir rosu, ursulet de plus, balon sau ciocolata etc). Am primit un trandafir alb, in semn de prietenie. Si am daruit Kinder Bueno si o cafea.

Si acum ca-i gata, si ca economia de p(a)iata nu a ajuns la colaps din cauza ca nu am rasfatat niciun valentin cu nimic special in 14 februarie, v-as pupa pe toti, da` daca cascati ochii cu atentie, veti observa ca s-a dus baba cu colacii, gata cu dragostea si giugu-giugu, ca suntem deja in 15.

Cetateanul exemplar care este

Eu. De cand varsta mi-o permite, n-am ratat nicio sesiune de alegeri, votez in cunostinta de cauza, nu ca bou`, sa ma aflu-n treaba. Donez sange la fiecare 3 luni, ca mai des de-atata nu se poate. Ofer locul in mijloacele de transport in comun oamenilor care au nevoie. Nu dau spaga. Umblu frumos pe strada - ce?! sa nu-mi ziceti ca nu stiti ce-i ala "umblat frumos"?!...de cate ori nu v-ati crizat pe strada ca unu` se uita cu ochi bivolini intr-o vitrina si va statea hapt in inima si nu puteati trece de el, hapt in miez de zi, hapt in centrul orasului, cand, colac peste pupaza, mai si erati in intarziere.... Nu scuip, nu ma scarpin in nas, nici nu-mi scot patrunjel dintre dinti pe strada. Nu fumez in locuri publice. Pt ca nu fumez deloc. Ofer guidance celor in trouble, daca pot. Nu dau nimanui in cap. Etc. Sunt sigura ca v-am convins cat de "cetatean exemplar" sunt...
Ei, dar sa vezi faza...ieri n-am votat. N-am fost cu trupul acolo, dar cu gandul am fost acasa. Ma gandeam oare cati or sa fie la fel de prosti precum au fost la alte alegeri, oare cati chiar au habar ce voteaza, oare cati chiar isi misca fizicul sa puna stampiluta pe buletinul de vot.
Adoptand o viziune mai in perspectiva, trebuie sa va impartasesc si conduita mea super-uber-ultra-environmentally friendly.
Cumpar cat de des imi permite jebul chestii eco. Dau dublu pretul pe niste oua scoase pe dos de catre niste gaini free-range. De-alea care nu stau claustrofibiate in cotete, nu au un tub in gat, care le furnizeaza non-stop mancare, si un altul in dos, pe unde ies cam 25 de oua pe zi. Oua de-alea mari, lucioase, hormonizate, nesanatoase. Nu, eu cumpar oua de la gaini libere, care se bucura de democratie si de dreptul la libera miscare in propriul cotet. Da` ma costa.
Nu fac economie la apa, ca mi-s ipohondria in persoana, si cu cele minim 3 dusuri pe zi ale mele, e cam greu. Dar fac dush cu apa rece. E drept, nu pt economie, ci pt ca face bine la piele, dar se pune si asta. Reciclez hartie, separ gozul ala nereciclabil de cel reciclabil, imi opresc laptopul cand lipsesc mai mult de 2 minute de la el, sting intotdeauna lumina dupa mine, nu las apa sa picure.
Azi mi-am luat ceva servetele in care sa-mi suflu toate cele...si erau din hartie eco-friendly. Scria ca daca vreme de 1 an cumperi servetele de-alea, salvezi 10 copaci. Sigur, e ilogic, pt ca daca iei un pachet pe an, sigur nu salvezi 10 copacei. Dar avea un asterisc in josul pachetului, ca cica 5 pachete pe saptamana, cumparate in fiecare saptamana, acolo duc, la salvarea celor 10 copaci.

Iubesc animalele. Mult mult. Uneori mai mult decat pe oameni. Sigur, depinde ce oameni. Si ce animale. Cand eram mica, uram cocosii. Si cam toate chestiile cu aripi, dar care care stau pe pamant. Curcan, gasca, gaina, cocos... Avea strabunica un cocos in curte, il chema Pishta, era alb si falos ca dracu`. Mi se urca in cap de fiecare data cand ma vedea. I mean, literally. Eram si eu mica de inaltime la 2-3 ani, plus ca si el isi lua avant din departare, sa fie sigur ca-mi nimereste crestetul capatanii. Si scotea sunete de-alea infricosatoare, de-mi picau dintii de frica numai cand imi spuneau parintii ca "mergem la strabunica". Il uram pe Pishta. Dar in rest, n-aveam treaba. Nu-mi era frica de dobitoace. Am copilarit la bunica, unde aveam dreptul de a face ce voia muschiuletul meu in dezvoltare. Asa ca, de-a lungul timpului, am dus in casa bunicilor cele mai felurile specii de animale, precum: veverita, iepure, soparla, pui de rata, caini - nenumarati, matze, bufnita, sarpe, dihor, porumbel, pesti, broaste raioase, soricel, harciog. In clasa a 2-a, cand am facut la scoala povestioara "Puiul"-nu bag mana in foc, dar cred ca Ion Al. Bratescu Voinesti era autorul- am plans cu lacrimi de crocodil cateva zile, nu am mancat nimic si i-am spus mamei acasa ca "mama, ar trebui sa rezolvam cumva problema, cineva trebuie sa salveze puiul ala". Am avut dintotdeauna o maaaare afinitate pt animale. Poate pt ca am gandit in avans si stiam ca oamenii sunt dezamagitori.

Ma rog, sa trec la fapte mai notabile, pe la vreo 13 ani am fost invitata de niste prieteni de la mare, proprietarii unui restaurant din 2 Mai, sa luam masa impreuna. Urma sa halim un porcusor de lapte la protap. Am vazut porcul cum a fost prins in fata ochilor mei, si belit. Vedea-v-as eu pe voi mancand porcul dupa scena asta. Eu din clipa aia am facut un "clac" in cap si mi s-a aplecat de la carne. Culmea, pestele e mancarea mea preferata, cu ala nu aveam nicio treaba, am continuat sa mananc. In schimb, orice alt animal nu mi-a mai intrat in gura. Pana anul asta, cand la recomandarea medicului, am revenit la vechile obiceiuri.
Imi plac hainele. Daca se poate, cat de scumpe. Imi plac materialele pretioase, desi de obicei ma imbrac casual. Imi placeau blanurile. Pana mi-am adus aminte ca nu-i eco-ethic. Si pana am vazut filmuletul asta:
(PS: NU apasati play daca va stiti slabi de inger!!!)


Ei, si acuma vine partea de debate. A fi sau a nu fi eco. E la mare cautare sa fii environmentally friendly azi, sa go green, sa faci pe dracu-n patru si sa ajuti natura. Dar cred ca toate au o limita. Filmuletul e urat, eu iubesc animalele. Sgur, tre` sa ne ingrozim cu totii de ceea ce se intampla. Dar you will never believe: eu sustin sa NU renuntati la incaltamintea de piele. Pt ca aia de musama face picioarele sa miroasa urat. Sa nu renuntati la blanuri in caz ca locuiti la Polul Nord. Sau Sud. Ca acolo aveti nevoie. In rest, recomand sa limitati pe cat posibil consumul de blana. De animal. Nu aruncati prea multi bani pe chestii eco. Chiar sunt scumpe. Dar daca aveti destui bani incat sa nu va pese, go-ahead, sanatate si virtute, go green big time. Nu renuntati la parfum, ca are efecte benefice de cele mai multe ori. Dar nu cumparati parfumuri si cosmetice care au fost testate pe animale sau care chiar folosesc animale drept ingredient de baza - ex: unele parfumuri. In speranta ca filmuletul nu a starnit mila, ci mai degraba a deschis ochi, va doresc numa` bine.

Aha, my name is...

Daria Rokk. Asa se prezinta/semneaza/identifica subsemnata. Nu pricepeti de ce scriu un entry intreg despre treaba asta cand prin simpla aruncare a celor doi minunati ochi ai vostri in partea dreapta - cum va uitati voi - a blogului, imediat sub descrierea blogului, v-ati putea lumina si singuri? Pai de-aia ca m-am saturat. De fiecare data cand ma prezint am parte de o privire chiorasa care pare sa graiasca: "Hai lasa vrajeala, nu te-am intrebat de porecla, te-am intrebat cum te cheama!" Apoi mai e si scrierea, care nu-i cum suna, nu-i "rock", sau pt romani "roc". Ca e mai cu mot. Adica are 2 x Kappa. Asa ca ori, in loc sa spell de fiecare data cu mult stoicism, de vreo 5 ori pana sa priceapa interlocutorul, imi pregatesc din timp un ID card sau pasaport sau ce am la mine, ori, daca n-am, scriu eu. Sau dictez pe litere, ca la prosti. Ar, ou, kei, kei. Am zis asta de vreo mie de ori de cand am ajuns in Anglia. Si m-am saturat. Ce sa fac daca asta e numele meu de familie?

Apoi prenumele...azi, datorita propagandei facute serialului pe care eu nu-l gust deloc, popularul "Daria" de pe MTV, nu mai am asa multe baiuri. Dar cand eram tanara, era groaznic. Am ramas cu sechele de la gradi. Pe vremuri nu prea erau multe darii. Una la cateva mii, poate si mai rar (vai ce-mi place sa ma unicizez! :)) ) si lumea nu prea era de acord cu trendurile astea noi de dupa revolutie - eu mi-s revolutionara, nascuta-n `89. In anul in care am venit eu pe lume, s-au nascut o groaza de andree si alexandre. Nu m-am uitat pe nicio statistica, va spun doar din proprie experienta. La scoala generala aveam vreo 14-15 fete in clasa, din care cred ca 5 erau andree si 4 erau alexandre. Apoi, mai era si valul de exotisme, nu numai la rromi se purta, ci era widely spread, de la lamisa, morena, elizeea, sandrissa pana la giulietta si lissandra. Or fi ele populare si la locul lor prin alte parti, dar mie mi se pare ca erau ca niste brizz-brizz-uri de proasta calitate purtate cu multa opulenta, in fiecare zi, in frunte. Se putea considera si numele meu un exotism de prost gust, pt ca nici dracu` nu auzise de el, si cei ce auzisera, v-o garantez eu ca nu erau multi. Si erau inca si mai putini cei ce stiau istorie persana sau aveau vreo idee despre nomenclatura rusa (acolo dariile sunt la tot pasul, ca si mariile, andreele, cristinele etc. la noi).

Asadar, sa va spun de traumele de la gradi. La inceput, am fost pocita in tz-shpe feluri, de la dorina, delia, dalia - eh, erati pe-aproape, fratilor, nu trebuia sa va dati batuti! - pana la maria, doina, tania...Asa ca tovarasa a avut o discutie in private cu mama mea, in urma careia s-a decis sa fiu strigata dupa ce de-al doilea prenume al meu. Despre a carui existena nu stiusem absolut nimic pana la varsta de vreo 3-4 ani. Si iaca asa, la gradi, eu eram Irina. Sa va frec, tampitilor! Din cauza ca voi aveti memorie scurta si nu va duce capul, eu a trebuit sa indur timp de atatia ani - nu mai stiu cat e gradinita, cred ca cresa 1 an, grupa mica, grupa mijlocie, grupa mare si grupa pregatitoare...deci CINCI nenorociti de ani am inghitit numele de Irina. Nu aveam nimic cu muzicalitatea si asonanta sa, doar ca era un soc imens sa fiu strigata dupa un nume despre care nu stiam. Irina in sus, Irina in jos. Acasa switch back to Daria. Cred ca mi-am antrenat creierul in anii de gradi sa poata sa fie pe multi-tasking. Am fost pusa la grele incercari intelectuale. Pe vremea aia eram in stare. Acum am uitat iar ca ma cheama si Irina. Cateodata, foarte rar, e drept, ma intalnesc cu aducatoare sau femei de servici sau fosti colegi de gradi. Si ma striga "Irinaaa, Irina, ce mai faci?" Si ma tot striga. Si iar ma striga. Pana cand undeva in subconstientul meu violentat 5 ani la rand in frageda-mi pruncie, se face un clack! si hopa!, cred ca pe mine ma striga cineva.

De aceea ma prezint simplu, Daria Rokk. Irina va ramane in acte, e frumos, el e mica dovada ca sunt romanca, dupa celelalte nume si dupa alte caracteristici multi imi reproseaza ca arat a orice, dar a romanca mai putin. Asa ca, na de-aci!, al doilea prenume. E dat din cauza ca mama lu` tata a tinut neaparat, inainte sa moara, sa-i poarte cineva numele. Frumos gest, frumos nume. Dar mie sa-mi ziceti Daria!

Eu cand am sa cresc mare si am sa am copii - da da, vor exista si de-aia, vai de ei - am sa ma limitez la un singur prenume. Sigur nu Irina.

Hats off for CFR

Am o personalitate suficient de easy-going incat sa nu duc lipsa de oameni in jurul meu. De fapt am descoperit ca solitudinea imi cauzeaza drastice caderi de moral, moral care se prabuseste undeva in depresie si rezulta un big bang al constiintei care se redreseaza usor, nu zic, dar sufera mocnit.
Ii multumesc entuziasmului meu pt ca mi-a permis sa imi fac cateva cunostinte foarte dragute prin noul oras pe care il populez de ceva vreme. Si mai e ceva...
Ca sa starnesti un interes cuiva...trebuie sa fii putin exotic. Sa ai acel "je ne sais quoi" care sa iasa in evidenta. Cred ca am avut dintotdeauna un aer mai altfel, ca sa nu zic chiar exotic, fie ca a fost vorba de o apucatura mai nebuneasca sau de vreo trasatura, fie ea fizica, morala sau de alte feluri, dar niciodata nu am crezut ca orasul meu natal va fi motiv de propulsare a popularitatii mele.
Am fost saptamana trecuta invitata la un party la care au luat parte vreo 15-20 oameni, din tari diferite. Am cunoscut un nigerian care sta in UK de cativa ani. A-propos, ieri a fost ziua nationala a Nigeriei, deci happy birthday celor ce au ceva de-a face cu asta. Socul nu a fost mic cand omuletul colorat a observat ca poate sa poarte o conversatie despre literatura nigeriana - la nivel de beginners, desigur - cu un om din Romania, intamplator eu. Am vorbit despre Chinua Achebe, am scris despre el pe blog mai demult, il recomand cu caldura oricui vrea sa citeasca o carte buna (Things fall apart, par exemple). Dupa care ma intreaba el: "What town are you from?" si zic "Cluj, it`s in the North-Western part of my country, maybe it will ring a bell if I tell you that it`s the capital of Transylvania, the country of Dracula..." "Ooooooooh...really? CFR Cluj? Wooow, that`s awesome..." si nu mai redau discutia, dar a tinut vreo juma de ora, eu primind chiar informatii noi despre echipa orasului meu natal, Cluj, de la un outsider. Si nici multele intrebari legate de Cluj, de la "dar aveti mai multe echipe de fotbal in Romania, sau doar astea doua - stia si de Steaua si de Becali, by the way ? Si ce le dati sa manance?" s.a.m.d.. Imi aduc aminte de o prietena din Franta care, cand a venit prima data in vizita la mine, pe drumul de la aeroport spre casa, nu s-a putut opri din a spune "dooooamne, dar ce multe lucruri aveti...si case, si blocuri, si masini..am vazut la TV ca stati in corturi, ca va spalati hainele la rau. Aveti si McDonald`s!" Multumim presei occidentale pt imaginea creata.
Azi, miercuri, zi plina de rahat si frig si cursuri... am pauza de la 12 pana la 5 dupa-masa...ce sa fac? Puteam sa vin acasa, dar drumul pana acasa si inapoi in centru, pe jos, ca asa circula studentii fara finantare babana, imi ia aprox. 50-60 min. Deci o ora, acasa frec menta, poate mananc, citesc un pic, poate stau pe net, tot la frecare de menta. Asa ca m-am retras la biblioteca. E locul perfect, jur.
Si stau, si stau, si trece vremea, se face 4:30, ma indrept spre seminarul pe care il am. Dar ceva ma retine:
"Ooooh, Daria from CFR Cluj, I bump on you again...Will you watch the game tonight?"
Guess what? Prietenul nigeriano-britanic propune sa vedem meciul impreuna, sa facem pariuri, sa prezic scorul, sa zic daca Culio baga gol sau nu...Un entuziasm debordant cu care nu sunt obisnuita.
Tin minte ca am fost acum vreo 3 ani in Ungaria cu un proiect si am ajuns la conflicte urate cu un tip super-nationalist din Budapesta. Sigur, conflictele romano-maghiare sunt seculare si patriotismul si aroganta maghiarilor sunt recunoscute, dar eu sunt un bun exemplu al unei convietuiri pasnice dintre aceste natii - fiind pe jumatate maghiara, biologic vorbind, desi gandesc/traiesc/respir pe romaneste - mai nou un pic si pe engleza. A-propos, le si vorbesc limba, asa ca sa nu se supere pe mine cand ma duc in tara lor - si e foarte bine, ca daca le vorbesc in romna, simt ca scad drastic in ochii lor.
In ziua ce a urmat meciului cu Roma, "CFR Cluj" s-a situat la top searches si pe google, si pe yahoo!, lucru ce nu s-a mai intamplat de cand cu crima aia urata comisa de un roman in Italia - si atunci numai pe google Italia, in vreme ce acum vorbim de google.com - si atunci cand la Olimpiada a castigat aur judoka noastra, Alina Dumitru - si atunci pe yahoo sports.
Acum 10 min am primit un mail de la un prof din Birmingham care zice ca e incredibil de incantat referitor la jocul 'romanasilor' - probabil i-a scapat componenta multiculturala a echipei. Nu cred ca era cazul sa ma simt eu, personal, flatata, dar recunosc ca mi-a crescut inima :D
Mie sa-mi fie rusine, n-am reusit sa vad tot meciul. Multumesc conexiunii mele, in termeni cordiali - de genu` mortzii ma-tii de net&co. - pt faptul ca s-a intrerupt in sfantul minut 37. Oricum, a fost suficient sa vad inceputul ca sa ma incing. Am stat putin ca pe ace, cu gandul la meci, desi ma tot auto-mituiam cu ceva lecturi, dar sigur, netul s-a reabilitat la final, cand dadea Iuliu Muresan interviu si zicea ca e multumit de scorul nul, obtinut destul de onorabil.
De acuma cand vorbesc despre orasul natal, pot sa uit de sintagma "The capital of Transylvania" sau alte cele...simply CFR`s city.
Sigur, nu trebuie mentionat mozaicul de natii din interiorul echipei, e important ca reprezinta o echipa romaneasca...nu o data am auzit rautati ca e echipa prea colorata, ca nu e echipa romaneasca etc. Pe naiba. Pun pariu ca azi toti romanii, inclsiv Becali, au avut de zis ceva frumos la adresa CFR-ului.
Fortza fortza CFR!

Breaking news

11 Septembrie. Presa vuieste, curg stiri pe banda despre cei 7 ani scursi de la atentatul ce a zguduit totul, incepand de la cele doua turnuri ale Wold Trade Center pana la siguranta omului. Tot ieri, Cioaca s-a dus la tribunal sa divorteze de nevasta-sa, Elodia, care e cel mai probabil moarta si bine de tot ascunsa pe te-miri-ce coclauri. Tot numai un zambet, domnul Cioaca, cu mecla-i tampa cu care m-a obisnuit de putinele ori cand l-am vazut, a declarat ca vrea toate bunurile Elodiei. Ete na tupeu, dupa ce-i tai gatu`, sa mai si pretinzi ca e o curva care te-a inselat si sa ii iei toate cele. Tot din categoria men whore face parte si divortul printesei Caradja de cretinul ala care ii iubea proprietatea de la Ploiesti. Si care vrea inapoi inelul de casatorie. Si care a cerut sa-l cheme si pe dansul tot Caradja, si sa fie numit si, desigur, "Print". Manca-v-as gurile de curve masculine...
Dupa puseul asta de indignare de feminista frustrata, trec si la lucruri mai pamantene.
Adica de-astea simple, ordinare, de-ale mele...
Saptamana asta mi-am vazut ultima data iubitul, inainte sa plec. Sigur ca n-a fost o scena lacrimogena, nu l-am condus la aeroport, nu ne-am imbratisat 2 ore la coltul strazii la care s-a petrecut actiunea, nici n-am stat macar toata ziua aia impreuna. Si toate "nu"-urile astea...pt ca nici n-am realizat ca e chiar asa de aproape plecarea. Da, mai e putin si m-am carat. Nici nu-i sigur ca imi baga aia net in camera prea rapid, deci si blogul asta se duce la dracu. Totusi, am mancat impreuna un tiramisu, ceea ce a mai indulcit suparatoarea situatiune.
Azi m-am dus sa donez sange. In caz ca nu ati realizat - de fapt nici eu, pana azi, nu eram prea sigura- trebuie sa va spun ca sunt un cetatean exemplar al adorabilului oras pe care il populez. Am 19 ani, deci varsta eligibila pt donare de sange am atins-o abia anul trecut. Si am donat deja de 2 ori. Azi voiam sa o fac a 3-a oara, dar nu mi-a iesit, sunt anemica, am hemoglobina scazuta. Imi pare rau, dar n-am ce-i face, decat sa ma pun pe ingurgitat pastile - Calciu, Magneziu, Vitamine si alte cele. M-am dus apoi sa iau troleul sa vin spre casa, iar la coborare am facut un act de binefacere cu trimitere spre octogenarii care circula cu transportul in comun. I-am carat unei tanti plasele pana acasa, si nu i-am cerut bani, nici nu i-am dat in cap, nici macar marul pe care a vrut sa mi-l dea nu l-am acceptat, nici in casa nu i-am intrat. Nu spun asta ca sa ma dau mare, o spun ca sa demonstrez ca si tanara generatie e capabila de gesturi de ajutorare a batranilor, chiar nu e nevoie sa fim denigrati in halul asta, cu tot valul de emo kidsi si manelari si infractori juvenili...
Acum 10 minute au iesit pe usa casei niste fete care isi cauta chirie. Au venit sa vada apartamentul. Le-a placut. Ce ciudat sa iesi din casa ta ca sa o dai in chirie, dupa ce ai stat atata vreme in ea... Ma gandeam la implicatiile emotionale, la legatura dintre mine si camera mea, la relatia mai mult decat cordiala pe care o aveam cu acest mic lacas. Mi-am vazut pe net camera in care voi sta la facultate, nu zic, e spatioasa, e mobilata, are caldura, are geamuri (mari!), are tot ce-i trebuie, doar ca va trebui sa o iau de la zero cu ea, pana mi-o educ, pana mi-o fac pe placul meu, pana ajungem sa ne intelegem din priviri... Relatia cu o casa e ca si relatia cu un om. Ma gandeam acum si la relatia asta a mea, cu omul pe care tot zic atata ca-l iubesc. Nu mi-ar fi imposibil sa renunt, dar ar fi al naibii de greu. Nu poti sa spui : "Gata. Din clipa asta nu-l mai iubesc." Normal ca omul are capacitatea asta magica de a se redresa, de a merge mai departe, de a gasi solutii mai bune, de a se auto-depasi, de a , de a, de a... Dar chestia cu iubirea sta altfel. Dupa ce te-a luat, dus esti. Inca rationezi, inca te mentii pe linia de plutire (si inca acum parca plutirea e muuult mai placuta), esti tot tu, nu te schimbi, dar doamne, totusi, cate se schimba. As vrea sa spun exact CE sau in cel fel, sau cum sau de ce se schimba, dar nu as putea decat sa debitez niste teorii care mai de care mai subiective, asa ca let me believe it`s magic, pure magic :)
Si acum, sa fie tacamul complet, ma invart la 180 de grade si vreau sa aud pareri despre marele experiment stiintific al secolului. CEL MAI MARE. S-a petrecut miercuri. La Geneva, aproape de granita Elvetiei cu Franta. O echipa mare de tot de oameni de toate natiile au pus la cale o super-masinarie, acceleratorul de particule, care cica poate reproduce big-bang-ul la scara mica. Adica tiny-bang-ul. Desigur ca mass-media ne-a pus la curent cu costurile ei, cum altfel (deja m-am obisnuit atat de mult cu jurnalisti care sa intrebe fotbalisti si vedete: "Da` cat iei pe sezon? Si ceasul a costat macar 100.000 de euro? Da` telefonul, e macar din aur si are macar vreo 30 de diamante incrustate? Oh, cew rochie superba, pun pariu ca a fost peste 10.000 de euro...". Sau vezi titlurile de pe primele pagini ale tabloidelor: "Inca o masina de peste 100.000 de euro in garajul lui X", "Y a cheltuit aseara in clubul Z 6000 de euro pt ca a cumparat o sampanie din anii `20 unei fete din clasa a 12-a de la un liceu din capitala" etc.). Apoi si cu riscurile la care supune acceleratorul de particule Planeta. Vin tsunami-uri, vin seisme de ne ia naiba, vin tornade, dar mai ales, scumpii mei fraieri care credeti in ziare si televiziuni cretine, vine Apocalipsa! Vine sfarsitul lumii, pazea!
Miercuri mi s-a parut si mie ca vine sfarsitul lumii. In aceeasi zi s-a intamplat sa imi vad si eu ultima data iubitul inainte de plecarea in Anglia.
Dar, dupa cum se vede, azi e sambata. Traim. Traiesc si eu. N-a venit Apocalipsa. Life goes on.

Trendy world

Sa vorbim despre trenduri.
Azi se poarta rochii de inspiratie elena, palarii, platforme, t-shirt-uri cu printuri, logo-uri, paiete, coliere supradimensionate si multe altele.
Se poarta baietii cu ceafa lata. La brat. Strans tinuti la brat. Celalalt membru superior ar trebui sa poarte un animal minuscul si urlator, imbracat conform principiilor de la paragraful anterior. Sau o geanta supradimensionata. Sau niste telefoane, minim 2 la numar, cu ceva bling-bling-uri agatate de ele. Sau cateva plase, semn ca fata tocmai vine de la shopping.
Se poarta tupeul. Sa te infigi cu tupeu in trafic, in societate, la servici, in familie, in relatie, sa ai "coaie" - indiferent de sex - si sa te folosesti din plin de ele.
Se poarta culorile tari. Altfel...n-ai personalitate.
Se poarta conflictul. Pt ca in urma lui intotdeauna se decide un castigator si un pierzator. Asa ca aici va folositi de "coaie", daca vreti sa fiti castigatorul. Pt ca nu se poarta loserii. Se poarta doar oamenii de succes. Cu idealuri. Atinse. Cu scopuri. Indeplinite. Cu personalitati. Puternice. Cu bani. Multi. The winner takes it all.
Se poarta lamentatia. De tara, de job, de societatea in care traim, de "sistem" - da` ce-o fi ala, ca o fi unul cartezian, sau omogen sau alt fel, naiba stie - de bani, de tot. Imi place ca aici am evoluat. Oamenii de azi isi construiesc argumentele pe sursele de informatie din mass-media. Daca priviti atent, veti vedea un melange caraghios de ideologii intr-un singur argument. Avem o parere despre toate, despre Rusia vs. Georgia, despre USA vs. China, despre taxe, despre politicieni, despre partide, despre invatamant, despre sanatate, despre drumuri, despre psihologia copilului, despre relatii. Le stim pe toate. Pt ca amestecam informatii culese razlet din o suta de parti si ne facem un speech cu tonalitate mesianica si...gata! Iata-ne in ipostaza unui Farfuridi al secolului 21, respectat pt ca de, "combate bine".
Se poarta blog-urile polemice. Alea in care faci pe durul si iti lasi frustrarile sa curga in tastatura.
Se poarta sexul mai mult decat alte aspecte ale unei relatii.
Se poarta creditele. Consumate pe masini smechere. Si dup-aia nu-ti mai raman bani sa iti platesti factura la telefon.
Se poarta lucrurile glamorous. Si la fete, si la baieti.

Nu stiu ce purtati voi, dar eu azi port o mare aversiune fata de unele din chestiile astea. Poate maine adopt si eu moda asta de masa. Azi inca ma bucur de putina originalitate.