Angular

N-am fost un fan al superbowl-ului niciodata, desi mania m-ar fi putut coplesi de cateva ori, data fiind densitatea de sport-freaks pe care ii am prin preajma. Azi dimineata totusi, mi-am dat seama ca depinde si de perspectiva, de data asa perspectiva cinematografica. Si parca am privit cu alti ochi.



Unii spun ca pentru a cunoaste un lucru, trebuie sa il privesti din toate unghiurile. Daca ai puterea sa-l privesti din 360 de unghiuri diferite, bravo tie, esti rabdator. Nu multi sunt cei perseverenti, asa ca majoritatea sfarsim prin a nu cunoaste in totalitate mai nimic. Pe de alta parte plombarea lacunelor cu te miri ce avem prin traistele noastre intelectuale chiar ne da impresia ca am ajuns la quintesenta acelui lucru si taddda, il cunoastem (discutia a cunoaste=a stapani se declara de pe acum deschisa).


************* ******* *************

Momentan imi dau silinta sa invat sa grow young. Ar fi prematur sa spun ca mi-e frica de riduri si tate lasate, dar de cateva ori mi-am lasat blestemele sa curga asupra oglindei. Si a unghiului din care batea lumina. Finalmente toata treaba asta cu perspectiva e o mascare a unor scuze pe care le cautam ca sa justificam un pic mai brutalul inevitabil. Ce nu intelegem de multe ori e ca pana la "finalmente" mai este mult.
S-a dezbatut asta ieri, in timpul lunch break-ului cu un prieten.
aparent A + B + C = "The person doesn't give a flying crap"
unde A = X does not call you for three days
B = when X calls, X acts as if nothing's ever happened
C = X mentions no plans for the quickly-approaching Valentine's Day

S-au cautat scuze pentru emascularea sus-mentionatelor trivialitati, gen "I was busy anyway, I had no time to call X either" sau "I care diddly squat about Valentine's Day myself, so I'm quite happy X didn't mention anything about it anyway"

Asa nu!

I then understood how thin the thread between the "different angles" perception and the "lying to myself and finding excuses for something that's not ever gonna be worth it" perception.
Asadar, nu ca as incuraja vreodata amagirea de sine, dar daca tot ajungeti sa o faceti, faceti-o cand chiar aveti motive intemeiate. Cand sunteti hopeless si a te multumi cu ORICE e singura ancora pe care o mai aveti ca sa va mentineti self-esteem-ul.
Se prea poate ca tonul mesianic al acestui articol sa va aminteasca de filme overrated pentru femei frustrate, si de slogane la fel de patetice gen "you're worth it", dar daca numai pentru o clipa ne gandim la "why wouldn't you be worth it?" (care intrebare da, admit, poate fi interpretata la fel de siropesc), concluzionam - sper - ca de fapt dropping it and moving on to a different angle poate fi mai recomandat decat a insista in ceva care stie naiba unde duce si, mai grav, erodeaza ceva ce odata era sanatos.

Terminand divagarea mesianica, trebuie sa recunosc ca vreau sa grow young a bit. A salta pasi in ciclul de invatare poate echivala cu a progresa, dand crezare mitului unui Fat-Frumos care "crestea intr-o luna cat altii-n trei ani". Desi progresul e temporar (ca si cum Fat-Frumos s-ar fi dopat cu steroizi, si-apoi la o varsta inca tanara ar fi ramas ba impotent, ba cu muschii transformati in valuri valuri de tesut adipos, cah!). Riscul de a regresa e mereu la panda cand nu faci lucrurile la timpul lor, adica le traiesti cu o era mai devreme. De exemplu daca plonjezi intr-o "relatie serioasa" (as opposed to what normal people do in their teen ages), dupa ce iti trece "seriozitatea" tot in piscina cu lucruri "light" ajungi. Buba rasare inca inainte sa ajungi in acolo. Buba e insasi faptul ca discrepanta serios-neserios cantareste greu in favoarea lucrului temeinic, serios, de durata. Si dracu stie de ce pasul asta de la seriozitatea la ceva usor e vazut ca fiind un regres?! Nimeni n-a zis vreodata ca pe scara evolutiei o "relatie serioasa" e mai sus decat un o abordare 'take it easy'. Si de fapt in clipe din astea iti dai seama ca ce numeai ieri progres, vazut in unghiul luminii de azi, e un pas inapoi, pentru ca odata ce te debarasezi de el, vine toata suita de lucruri pe care le-ai saltat in trecut. Ca si cum tineretea ti-ar apartine doar pe jumatate acum, pentru ca vine fara crezul puternic si autentic in lucrurile usoare (a se interpreta in lumina antonimului "serios")

Upgrading to a one night stand, cine a mai auzit de asa ceva? Why do we all assume upgrading is about seriousness? There has to be a balance between burden and lightness, there has to be an unbearable lightness somewhere, somehow.

OK, dar mie toate astea-mi suna a cunoastere de sine. Pai da, sinele e singurul lucru pe care daca ajungem sa-l cunoastem, il putem si controla. Cu tot cu o tona de rabdare, mereu ne ramane un grad neatins, acel al 360-lea grad pe care nu-l putem accesa pt ca nu locuim in pielea nimanui altcuiva decat a noastra.

Mica nota bene: pentru cei care nu cred in fericirea la singular, am doua poze.

Decideti voi care e mai "fericita" (pentru ca in final despre asta este vorba in propozitie, despre the way we approach this little word 'happiness' and the way we decide to pursue it).

In theory there is no difference between theory and practice. In practice there is

Explicati-mi. Cum asa?
La mine-n familie toata lumea stie teoria bunelor maniere, stie si sa estimeze corect importanta unei comunicari eficiente, dar ceea ce stie cel mai bine famelia mea e sa se certe in stil italian. Sti`-ma Han Tatar cum naiba reusim toti sa ne simtim atat de bine intr-o atmosfera atat de tensionata. Cateodata, din cauza ca toata lumea vorbeste concomitent, devine atat de imposibil sa mai porti o conversatie incat tot ce-ti ramane de facut e sa a)razi in hohote sau b)urli mai tare decat toti ca sa te faci auzit sau c)taci si admiri peisajul (din compilatia "You can observe a lot by just watching") si, in ultima instanta tot la a) ajungi.
Fragment din opera Interactiunea Monoloagelor:

-No, zi mah, fut-o Stalin de viata, daca ii corect. Am jucat 1x - am pus si x, sa fiu sigur, desi jucau acasa - si au pierdut 0-3. Apai sa nu blestemi... iara mi-a crescut tensiunea, aduceti-mi careva doctoriile pt hipertensiune! (bunicul)
-Da` ce ti-am zis?! Lasa-le incolo de pariuri, lua-le-ar naiba! Iar ne bagi pe toti in sperieti cu tensiunea ta! Inc-o data daca te mai vad ca joci la pariuri si te enervezi, nu stiu ce fac! (eu, predicand despre importanta pastrarii calmului,in cel mai putin calm mod cu putinta)
-...da mai, iara au marit astia pretul la benzina. In toata Europa s-a ieftinit, numa` noi suntem mai fraieri si am scumpit-o (un unchi suparat pe viata)
-Am fost ieri la inspectorat, mi-am depus dosarul pt gradul 1 (mama, facand pe carierista mereu pasionata de meseria de pedagog cu salar nanometric). Iara n-am vara libera, tre` sa stau sa invat. Bine ca Becali n-are nici liceul si invarte banii cu lopata. Halal viata corecta.
-....si am pus cota dubla, ca doar n-o mai pierdut de 11 etape...Nimic nu mai ii corect in tara asta, bine-o facut fata ca s-o dus.
-...bai, unde mi-e iPhone-u`?! (iar eu, incercand sa schimb subiectul, in timp ce debordez de un teribilism pueril)
- Mai mancati salata de boeuf sau aduc supa? (bunica, draga de ea)
-...Ce drag mi-e sa stau cu voi, m-am saturat sa stau singura, numai cu pisicile... (strabunica, noroc ca saraca nu stie romaneste si nu pricepe ca fiecare e cu aia ma-sii, ca altfel s-ar lua de cap)

***********

Oare cati dintre insi stiu ca NU femeia intra prima intr-un local, ci babatul? Probabil multi, doar ca nu i-am intalnit eu pe aia multi. Aproape de fiecare data cand ma duc cu un barbat - de cele mai multe ori acelasi si singurul - intr-un restaurant, ma confrunt cu aceleasi seculare 10 sec de impas.
-Hai, intra.
-Nu, tu primul.
-Vino mai odata, incerc sa fiu si eu gentleman si tu tot taranca ramai.
-Magarule!
...sau "how to ruin a romantic dinner in 10 seconds"
************

Teoretic, cam 80% dintre femei spun ca nu sufera barfa, snobismul si mancarurile nesanatoase. Practic, incearca sa calci o femeie pe nervi si vei avea toate sansele s-o vezi practicand unul din sporturile sus mentionate (desfiintarea cuiva prin barfa, aruncat bani pe fereastra pe chestii inutile si exorbitant de scumpe sau ingurgitarea unor chestii letale pt silueta).

***********
Tot teoretic, cu totii suntem egali. Practic, conform teoriei orwelliene, some are more equal than others, si deci, "Eu pot, tu nu!" Teoretic, de cateva luni imi tot promit ca nu mai mananc langa laptop si ma asez ca un om normal la o masa. Practic n-o fac. Dar asta nici nu-i asa mare bai. Teoretic, daca altcineva face acelasi lucru, n-ar trebui sa comentez. Dar practica asta ne omoara...
-Nu poti si tu sa mananci ca un om normal la o masa, fara sa jegaresti laptopul ala cu ce ai in blid?
-Eh, pai daca am avut de la cine sa invat sa mananc, sa dorm si sa respir langa laptop, ce sa-i faci!?...
(pauza de cugetat daca sa ma simt cu musca pe caciula sau sa-i dau inainte cu tupeu cu morala de muiere cicalitoare. Optez, desigur, pt varianta 2)
-Hai, lasa nu divaga, muta-te cu farfuria aia la masa, sa nu mai vad firmituri pe langa laptop ca fac urat.
-Dacastiam ca e asa usor sa te fac sa taci, ma catapultam si singur demult. Dar asa...
-Magarule!

Despre wombats sau cum arata viata la 20 de ani

"Wombats have four sphincters compared to the human's one," I'm told. “It means they can make flat-sided pooh."
Why, I wonder, would any animal want to perform such a perfect piece of anal architecture?

*********************

De cand nu m-am mai blogosferizat, s-au intamplat prea multe incat sa imi destainui viata asa ca am sa spun ca nu s-a intamplat nimic, ca sa fie bine pt toti. Fara sa fie prea multi, sa stiti ca totusi au fost cativa care si-au facut griji ba c-am crapat, ba c-am fost rapita si dusa pe insulele Virgine de catre seicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, ba ca, doamne fereste, am tras obloanele la blog de tot. Dar nu s-a intamplat asa.

Nu stiu sa numar saptamanile in care am fost in coma blogareasca, dar intre timp am invatat sa numar primaverile pana la 20. In ziua cu pricina (20 de ani in 20 avril, luna bolunzilor) imi suna telefonul. Vad ca-i mama. Ma uit la ceas: "de ce trebuie sa ma sune cu 2 ore mai devreme? Poate de-aia ca in Romania e deja ora 12 noaptea...Hmmm, se poate". Si pana am facut eu acest rationament cartezian, telefonul nu mai suna. Pai da, mai fratilor, ca la 20 de ani deja altfel sta treaba cu prospetimea neuronala. Plus ca, oricat de atipica, tot ardeleanca raman. Asa ca a mai sunat o data dupa vreun minut, si acum am avut viteza de reactie mai de doamne-ajuta, ca am apucat sa raspund. Si ce-mi aude urechea dreapta?! O haita de oameni cantanad la o chitara - de fapt canta numai Imi la chitara, banui - si la voci fara numar, o melodie de 20 de ani.

Ecoul - Taina (o lume de 20 de ani)
Asculta mai multe audio Muzica »

Lume veche de 20 de ani...Nu stiu daca ar fi trebuit intai sa pic in depresie muiereasca din pricina asta (fereasca sfantu` sa ma mai cunoasteti la urmatoarea schimbare de prefix), sa multumesc pt dedicatia muzicala, sau sa incep sa analizez procentajul de adevar din zicala "viata misto ca la 20 de ani" - care zice-se ca e cea mai gigea varsta...

Da` pt mine...la 20 de ani, viata nu-i nici prea roz, nici prea cu picatele. Ar putea sa fie mai rau, ma bucur ca nu e. Dar si mai bine, si ma frustreaza ca nici asa nu e.

Acum e varsta adultului-bonsai. Ai deja o idee - mai mult sau mai putin vaga - despre cum si cu ce se mananca viata, da` tot puiet esti, raportezi totul numai la tine pt ca ai pe cap responsabilitatea propriei persoane numai, n-ai copchii de hranit, nici barbat cu acte-n regula, nici macar un job. E un soi de dolce far niente, fara partea de dolce neaparat. E varsta la care mancarea de baza inca e Kellogg`s si eventual orez, daca nu ti-e lene sa-l fierbi. E perioada cand in unele zile te scoli la 10 dimineata pt ca ai stat toata noaptea sa te uiti la filmele lui Almodovar sau ai fost la un chef unde ai dansat pe Manu Chao si nu te simti prost ca ai ratat cursul de Contract Law. Pt ca la varsta asta inca scoti cugetari destepte precum "The future ain`t what it used to be." Ai auzit tu odata o melodie, The Time Of My Life, si nu numai ca iti venea sa te zbengui pe ea, ci ai chiar crezut ca versurile au fost scrise pt tine. Acum dai de prima sesiune si incepi sa iti pui intrebari profund dureroase de genul "cine p&#@ calului m-a pus sa fac Dreptul?", dar tot acum ai bolunzenia necesara sa te trezesti dimineata si sa te sui intr-un avion si sa mergi unde te taie mintiuca, cat sa iti faci damblaua pt o zi (vezi episodul atat asta, cat si celalalt). Acum intalnesti oameni demni de nomenclatura de "best friend forever" cu care stai pana noaptea tarziu la sesiuni de epilare inghinala si apoi privesti rasaritul de soare cu o sticla de vin rosu si discuti despre "unde dracu` ne duce viata asta?"

Nu stii daca e de bine sau de rau, dar adopti o atitudine mai miserupista si incepi sa enjoy the moment mai mult decat o faceai. Nu mai vrei atat de multa stabilitate, cat o "viata interesanta".

Nu stiu ce voiati voi la 20 de ani, dar eu, una, vreau sa merg in Australia sa vad care-i treaba cu wombatsii. Starea care ma caracterizeaza cel mai mult in momentul actual este asta
N-AM STARE!

♂ ≠ ♀

-BUZZ! zice de colo un good ol` friend. Ca tuh...sa va bag si sa va scot si sa va asa si pe dincolo, si sa va mai bag o data, sa fie clara treaba.
-Stai asa, ca nu pricep. Cine, fratzika? Pe cine? Care, cum, ce se petrece?
-Ca voi, ca muierile, ca toate! Ca sa va bag si sa asa mai departe (vezi randu` de mai sus)...
-Spune, draga prietene, ce-ai pe suflet. Dar daca se poate, fara sa ma bagi si pe mine si sa ma scoti, ca sa ai iara unde ma baga, ca sunt usor irascibila la o asemenea abordare si s-ar putea sa nu se stie.
-Ca, tuh femeie, cum dracu` sa ti-o spun mai clar: is peste poate de nervos.
-Peste care poate?
-Peste poatele mele, ale unui barbat.
-Pai de-aia ca poatele voastre se termina mai repede decat ar trebui, la cata gura faceti ca sa va preaslaviti rezistenta de fier si masculinitatea infinita.
-...is ase nervos, ca daca ar fi acuma donsoara aici, cred ca m-ar manca palma...Explica-mi si mie: tie cat timp iti ia sa faci un dush, sa te epilezi si sa-ti faci un bagaj?
-Pai, fratzika, depinde. Stiu ca voua, masculilor, va place raspunsul asta elaborat, spus cu un suspin ganditor, cu iz de filozofeala... Depinde daca epilatul e scurt sau lung, daca e total sau partial, daca e la salon sau acasa, daca ceara e de calitate au ba. Apoi bagajul, si ala depinde. Daca mergem in Seychelles, ia ceva, ca pana imi gasesc eu flip-flopsii, ma ia mama dracu`. Daca simplificam totul si mergem un week end la cabana, sansele-s mari sa dureze sub 10 min. Dar, ti-am spus, depinde.
-...ca sa va bag s.a.m.d. !!!
NB: se pare ca amorezii pierdusera trenul spre paradisiacul kingdom of far-far-away din cauza gatelii donsoricii... nu ma bag, ca nu-s mecanic, da` dupa cum am spus, treaba depinde de mai multi factori, nu-i totul asa simplu precum pare la prima vedere pt un mascul.

******

Ma mir uneori din ce motive se pot certa componentii unui cuplu. Daca ma intrebati in clipa asta de ce ma cert eu cu un eventual batut de soarta care ar putea vreodata face parte din acelasi cuplu din care fac si eu parte, am sa imbratisez numaidecat acel suspin intelepto-filozofic si am sa insir motive demne de toate palariile jos, precum: comunicare deficitara, egotism, carenta de tandrete, indiferenta, imposibilitatea captarii unei frecvente comune. Fara vreo intentie explicita de a o lua pe ulei si a plonja intr-un sentimentalism exacerbat si imposibil de digerat pt o sambata seara relaxanta, tre` sa imi exprim parerea pe tema asta (ca doar e blogu` meu, deci ssshhht!) : unu la mana, totul tine de acel little thing called love. Care ori ii, ori nu ii. Daca nu-i, poti s-o freci in noroc cu motivele mai devreme enumerate, ca tot n-o scoti la capat. Daca ii, foarte bine, si acum trecem la doi la mana:

♂ ≠ ♀

ma-ntelegeti? Ar fi fost atatea alte cuvinte care sa exprime asta, dar vreau sa fiu sigura ca mesajul va fi captat si de mintea sexului tare, fapt pt care am supra-simplificat "esplicatia" pana la minim. O zi nu trece fara cel putin 10 exemple ce ne ustura retina si alte simturi si organe simtitoare, care sa vina in sprijinul formulei magice de mai sus. Ca sa am si-un back-up teoretico-stiintific (si meta-logic chiar), da, am citit Men are from Mars, Women are from Venus. Si daca chiar vrem sa "vêtir l'idée d'une forme sensible", atunci citim frumos Metafizica sexului de Evola, mare om, mare caracter, si-o carte excelenta.
Da` nu-i musai. Putem sa citim sau sa nu citim, ca pe noi tot o sa ne manance la infnit aceasta problematica diferenta dintre sexe. Cateodata se gasesc argumente logice, alteori se prefera explicatii mai simpliste legate de organul cu care rationeaza un sex, spre deosebire de alt sex (care sex tare cica n-ar rationa mereu cu capu`...sau da, cu capu`, da` cu care cap? as zice mai degraba ca astea-s teorii old-fashioned, e pur si simplu o diferenta de nivel in ceea ce priveste localizarea encefalului...si nu, nici la sexul slab nu-i mereu acolo unde trebuie, creierasul! si-acuma aud in surdina corul masculin "pai muierile nu gandesc NICIODATA cu creierul, la ce bun o localizare corecta din punct de vedere biologic daca oricum nu-l folosesc?!!"). Adevarul e ca lupta asta pt ratiune si pt suprematia in ceea ce priveste disputa "eu-s mai cu mot!" e un non-sens. Cum dracu` sa semanam daca numai impreuna fac un tot, o femeie si-un barbat? Cum ar putea o femeie sa-si ghideze intreaga-i existenta dupa orientarile unui penis, cand el nici nu exista in pantalonii ei, ci in pantalonii aluia cu care tocmai se tot cearta?(din colectia "numai la futut iti sta capul!) Sau cum ar putea vreodata un barbat sa exceleze in a comunica cu o femeie, cand ea deja produce suficiente cuvinte cat sa acoepre ratia pt (cel putin aman)doi?(din colectia "duuuoooamne, cu ce ti-am gresit?! fa-o sa taca!) etc.

******
-Iubitu, stii ce zi e maine?
-Da, iubita, e duminica.
-Ah, deci nu aniversam nimic?
-Pai, nu stiu daca tii tu neaparat sa sarbatorim Ziua Aviatiei Americane...?! Putem sa facem si-asta, facem ce vrei tu, iubita.
-Bine, atunci tu sarbatoresti Ziua Aviatiei Americane, si eu ma duc la cina, sa sarbatoresc un an de cand suntem impreuna, ok, iubitu?

******
Actualmente, winampul meu oscileaza intre M. Ward si Ben Folds. Pusi pe repeat, alaturi de ultimul album U2. Asa ca luati aminte la versurile lui Ben Folds (scrise, by the way, pun pariu ca nu stiati! de Nick Hornby)

(The answer you seek my son only poses more questions.
Ask many women why relationship has failed.
Each woman offers unique reasons for demise.
One woman may say, "man could not commit."
Or, "man is douche, and is now free to make love to himself instead."
Another woman may say, "man had changed,"
or even, "man no longer satisfactory lover."
But my son, ask many men same question all over the world, "why has relationship failed?" Each man, each time, will give same, simple answer.) -> da-i sa sune melodia.

Confusion...Final Goodbyes

How it has come to this, I have never quite understood. Perhaps, i do. Logically, it is quite possible, in fact, inevitable that it came to this. I am sometimes tempted to be romantic -ok, rarely, but I sometimes am-(and for the sake of threading a perfect novel piece) to say that my heart don’t understand. But the truth is, my heart understands; in fact better than my mind. Months ago, even when laughter and conversation were ample, my heart had already began to beat the shuddery, shadowy beat. It is very much like music; if you were to listen carefully, you’ll hear the faint but definite background pulse going hand in hand with the main composition. That was precisely the case: the main tempo was the joyful, lighthearted beat (oh, how many times a day would I break into a laughter; crack a smile; lean on you and felt safe?) But vague and definite, the shadowy beat of guilt and uncertainty came along side the main tempo. Yes, my heart knew better; discerned better; in fact, much better than my mind would ever.

But it is precisely the sensitivity of the heart that makes it such a contradiction. It understands best for it is most sensitive to the changes in the tides of relationships: foreseeing these changes long before they occur; but yet, because of its sensitivity, it will hurt infinitely. The heart is a muscle, thus, it will ache; it will tire. The mind: a mass of nerves coldly detects, interprets and signals. It cannot tire or hurt.

And how i wished that my heart and my head worked together, flawlessly as a team: that the heart will sense and discern long before any disaster befall and the mind will logically persuade and convince the heart to evacuate from the place of danger. But alas! it is not so at all. The heart and mind, so often, so fantastically mix up their roles and play each other’s part that one is led to walk straigt into disaster, sit there in the middle of it all and not budge. The best part is: we tell ourselves, we have to endure and persevere through the pain. Now, you may wonder how is it possible that the heart and mind mix up their God given, divine roles? But is it not true? The mind does not properl our thoughts forward logically; instead it plays the nostalgic role of the heart and constantly stirs up memories of happier days, bad fights and should-have-been-long-forgotten-but-left-unforgotten pasts alike. And the heart? It illogically persuades and convinces us to make decisions and choose paths. No wonder we stay in the middle of crises to endure when all that we ever needed to do to stop the pain was to walk away.

Now, i have analysed the reason for pain; for sustained periods of gried and the factors that lead one to be “stuck in a moment” (U2) BUt is it of any practical use to me? Not quite. Except that i made a resolution to write this piece titled “Final Goodbyes” (Note: “goodbyes” not goodbye”. Because this is not the first time i said goodbye to this friendship or say it to you aprosophically and neither would it be the last. Until my mind and heart learn to play their own roles dutifully, uncompromisingly, and accurately, i will have to keep saying goodbyes)

“We had joy, we had fun, we had seasons in the sun”

How apt that everything is written in the past tense; but why then do we keep singing this song?

Because of the confusion of the heart and mind; that is why. And so we will just have to keep saying goodbyes.

Sweet smell of dawn

Jocurile Olimpice si alte niscaiva evenimente sportive decalate bine orar, saptamana modei la New York, Oscarurile.

Astea-s cam singurele lucruri care ma fac sa imi sacrific somnul, care somnu` nu este nici dansu` prea continuu si zdravan de regula. Asa ca iata-ma jubilanda, mandra ca am dibuit laureatii la 15 din 20 de categorii, cu ochii de marimea a doo mingi de tenis, tastand tot trei de-un leu, la 5 dimineata. Ce de numere! Inca nici nu m-am culcat si deja ma gandesc ca peste 4 ore ma trezesc. Asa ca mai bine nu ma mai culc.

Pentru ca daca ma culc acum, am mari sanse sa visez urat.

Si pentru ca daca visez urat, maine, adica azi, ca azi e deja maine, numai ca in capul meu mainele incepe abia la vazul razelor soarelui, deci si prin urmare mainele nu incepe veci in UK pt ca "aici e nori si gri". Deci, pentru ca daca visez urat, am sa fiu agitata, se-ntelege.

Si pentru ca am vizionat un court-métrage care punea in contrast oamenii agitati (in film astia erau si frustrati. Da` numa`-n film!) cu cei calmi, monumente ale cumpatarii de sine, si mi-am dat seama (vai, ce fraze lungi...) ce penali sunt agitatii in contrast CU CAlmii (suna bine, eh?)... ia beliti ochii si voi si mai lasati-ma cu povestile cu coerenta si logica:

Na-ti o tranta ca ti-am frant-o!

Pentru ca nu ne-am lepsit demult ... si pentru ca m-a "atins" cineva ...

Hai sa ne giucam.

SUNT: punct.

AS VREA: NYC ca domiciliu, Audrey Hepburn ca best friend, un Mac Book Pro si o palarie cu boruri imense ca accesorii. Si ultimately un Ferrari Maranello. Atat.

PASTREZ: medalii de la scrima, bilete de avion. Si echilibrul. A` meu.

MI-AS FI DORIT: sa fi fost intotdeauna eu, mai mult talent la matematica, sa fi ajuns Campioana Olimpica la scrima, sa nu imi fi ros unghiile.

NU IMI PLACE: vulgaritatea, mamaliga, atitudinea non-ecologica si carnea.

MA TEM: sa nu o dau in bara, de Timp, sa nu fiu cat China vreodata.

AUD: emisfera stanga lucrand si atunci cand nu trebuie.

IMI PARE RAU: ca nu am regrete. Si ca nu face toata lumea ce si cum vreau eu.

IMI PLAC: diminetile, orasele mari, agitatia, oamenii carora nu le pasa cum le sta freza in timp ce fac sex, calatoriile.

NU SUNT: perfecta (intotdeauna). Proasta, absurda, conventionala.

DANSEZ: in ploaie si in fata oglinzii fara nicio jena. Cu multa pofta pe Muro Shavo.

NICIODATA: tigari, compromisuri pentru ceva ce nu merita. Niciodata n-am inteles regulile fotbalului american, n-am calatorit pe alte continente, si n-am inteles de ce se enerveaza femeile cand barbatii lasa capacul de la WC ridicat.

RAR: trece o zi fara doua dusuri.

PLANG: cateodata fortat, ca sa ma conving de umanitatea si existenta sentimentelor mele. Pe dracu`, plang unde nu ma vede nimeni.

NU SUNT INTOTDEAUNA: frumoasa.

NU IMI PLACE DE MINE: cand injur.

SUNT CONFUZA: in ceea ce priveste existenta lui Mos Craciun. Eu l-am vazut, da` cica nu exista.

AM NEVOIE: de activitate non-stop, muzica, 4 ore de somn ca sa fiu fresh si gata de actiune. Sa mi se deavoie sa fac mofturi. Si chiar sa fiu premiata pt asta.

AR TREBUI: ca fiecare sa-si vada de treaba lui.

Leapsa merge musai mai departe la Tudor Sirb, Nicu Istrate, Dragos Bucurenci si la Tovarasu`.

POST-EDIT: Si la Mr. George. Pe care il rog sa o ia personally and seriously. Si Maria Veronica dragutaaaa! Fara virgula intre Veronica si draguta. Sa zicem ca draguta e al treilea nume. :)

POST-POST-EDIT: De fapt, ca o leapsa maladiva si non-discriminatoare -care este! - se adreseaza acelora care n-au ce face si au chef sa faca leapsa asta.